Testimoniale InfoCons Protecția Consumatorilor de 15 Martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor este un moment important pentru a reflecta asupra importanței protecției și informării consumatorilor din întreaga lume. De-a lungul anilor, InfoCons a fost alături de consumatori, oferindu-le sprijin, educație și instrumente utile pentru a face alegeri informate și responsabile. În această zi specială, reafirmăm angajamentul nostru față de transparență, corectitudine și siguranța consumatorilor, principii care ne-au ghidat constant în activitatea noastră.

Așadar, am adunat mărturii și mesaje primite pentru InfoCons cu această ocazie. Aceste testimoniale sunt o dovadă a impactului asupra comunității și ne motivează să continuăm să luptăm pentru drepturile fiecărui consumator. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au împărtășit experiențele lor – vocea fiecăruia contează și contribuie la construirea unui viitor mai sigur și mai echitabil pentru consumatori.

Testimonial InfoCons Protectia Consumatorului , Președinte Sorin Mierlea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Par mulți când te gândești și te uiți către mâine, dar parcă puțini când te gândești la ieri.

Protecția consumatorilor în ultimii 20 de ani, a devenit sinonim cu InfoCons. 

Am reușit multe împreună cu partenerii, colegii, voluntarii și membrii InfoCons, mult mai mult decât ne-am gândit la începutul acestui drum.

Un grup de inițiativă, acum 20 de ani a avut o viziune, un vis, un deziderat de a reuși să avem o  țară ca afară  și după 20 de ani suntem pe drumul cel bun, poate nu atât de departe pe drumul nostru dar măcar direcția este bună. 

InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, s-a născut greu și din punct de vedere doctrinal dar și din punct de vedere legal fiind o vreme tulbure, aceea perioadă pentru societatea civilă în general și mai ales pentru protecția consumatorilor în particular.

În birourile institutelor Academiei Române mai ales cu sprijinul nemijlocit al domnului academician Aurel Iancu și al Secretarului General al Societății Române de Economie (SOREC) domnul prof. dr. Vasile Pilat, am reușit constituirea InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România.

Drumul de început avea un orizont dar care era mai mult ideologic și cu multe speranțe, multe deja depășite în cei 20 de ani, pentru că am reușit să le împlinim, altele încă de atins în următoarea perioadă, dar InfoCons a reușit să schimbe informațiile care existau acum 20 de ani, ca și informare publică din cele extrem de greoaie, neințelese în conceptul meandrul concretului și sinergia faptelor la explicitarea în limbaj simplu, accesibil și tradus pentru fiecare dintre noi, pentru etichete, pentru produse alimentare sau jucării, prospecte, termeni și condiții, contracte bancare, de asigurări sau utilități etc. și principiile de protecția consumatorilor, în limba maternă de ințeles pentru fiecare, indiferent de pregătire, vârstă sau educație. 

Au fost lansate zeci de Campanii Naționale de educare și informare, sistemul de Certificare Marca Încrederii pentru creșterea reală a încrederii consumatorilor în produse și servicii corecte, transparete și care nu mint, Programul Anticontrafacere si piraterie pentru promovarea și apărarea proprietății intelectuale și conștientizarea asupra conceptului de proprietate intelectuală. Programul de protecția mediului sau accesibilizarea pentru consumatorii vulnerabili, persoane cu dizabilități și multe alte idei, Proiecte, Programe și Campanii.

S-au tipărit cărți, manuale, broșuri, ghiduri, cursuri, afișe, flayere, pliante, etc., s-a înființat Editura PBS ca și factor de coexiune în vederea materializării atât în format print, dar și în format online a tot ceea ce s-a scris și construit pentru a ajunge la fiecare, etc.

InfoCons a făcut parte din Comisia de negociere pentru integrarea României in UE pe temele de protecția consumatorilor și a fost un partener dedicat conceptului de cetățenie europeană prin participarea în Comisiile, Grupurile și proiectele europene la toate nivelurile fiind parte și membră în toate mecanismele europene, de la standardele europene la politicile de protecția consumatorilor europene până la sistemele și mecanismele de reziliență ale UE. 

Sitemul de Alertă în limba fiecărei țări europene, Campaniile “Agenda Europa”,  “ Dolceta”,  “Consumers Classroom”,  proiecte dezvoltate și implementate în toate țările UE pînă la implicarea în evaluarea Nutriscore, principiile Dublului Standard, realizarea de teste comparative, implicarea în principiile de reducere a risipei alimentare dar și energetice, pilon principal în legislația de risipă alimentara etc. 

Publicarea pe parcursul a mai multor ani a Revistei de Teste Comparative pe zona de protecția consumatorilor și a ziarului InfoCons până la integrarea Romaâniei în UE. InfoCons a fost gazda Centrului Europe Direct pentru promovarea principiilor UE cât și a Centrului Info Europa, centru important pentru promovarea filozofiei și principiilor UE.

Dezvoltarea de proiecte și programe împreuna cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF pentru că protecția consumatorilor înseamnă și consumatorii de servicii publice fără corupție până la proiecte transfrontaliere europene sau chiar pan europene.

Dezvoltarea  de Parteneriate strategice și realizarea de protocoale cu zona Americană pentru dezvoltarea trans atlantică până la co organizarea de evenimente tip Tunderbird la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu împreună cu armata americană dar și dezvoltarea de proiecte strategice de cyber security și pentru inițierea Programelor green deal de la începuturi.

InfoCons sa implicat activ încă de la înființare în partea de educare și informare mai ales în zona de învățământ preuniversitar dar și Universitar, cât și în pregătirea continuă , implicarea în dezvoltarea învățământului dual pentru protecția consumatorilor de educație și implementarea protecției consumatorilor pe toate grupele de vârstă este pilonul fundament pentru InfoCons.

Premiile și diplomele obținute în cei 20 de ani de activitate au confirmat că drumul  și direcția aleasă de  InfoCons a fost cea corectă. 

InfoCons a avut de la început unul din cele mai performante mecanisme de tehnologie: primul website cu baze de date major, prima aplicație globală disponibilă în 33 de limbi lansată într-un Program pilot acum peste 7 ani  cu tehnologie de gestionare a datelor în blockchain cât și utilizarea ultimelor noutăți tehnologice pentru securizare și acces rapid la date și mai ales la Alertele pentru protecția consumatorilor, certifcatul carbon point pentru protecția consumatorilor, mijloc anti contrafacere prin lansarea primei holograme cu mijloc de securizare novative și cu tehnologie anticontrafacere, Programele de certificare a protecției consumatorilor  de artă și cultură, etc. 

Și cred că nu pot fi amintiți toți pașii din cei 20 de ani, dar fiecare pas ne-a adus astăzi aici și ne-a făcut să înțelegem că trebuie și putem să continuăm în noua paradigmă a problemelor de mediu dar și a migrației populațiilor cât și noilor provocări tehnologice cât și a globalizării în general dar și globalizarea protecției consumatorilor aduce ca dezirat princioal și fundamental continuarea drumului pentru InfoCons, pentru a putea fi dedicați principiilor de început, fiecare cetățean are aceleași drepturi fundamentale și trebuie să aibe acces la informare în limba maternă pentru a decide singur în cunoștință de cauză.

Pas cu pas, InfoCons a devenit ceea ce este astăzi și InfoCons are o fundație europeana, deschidere globalp pentru că înainte de a fi cetățeni ai unei țări membre, ai unei etnii sau din punct de vedere  al sexului, religiei, apartenenței la un grup sau altul suntem consumatori așa că aproape 8 miliarde de consumatori au nevoie de InfoCons și InfoCons poate și trebuie ca în următoare perioadă să continue drumul și are obligația să reușească să aducă principiile InfoCons de acces nemijlocit la numerele de urgență prin Programul pentru toate natiunile consumers-protection, cât și realizarea Ghidului pentru situații de urgență  iar implementarea secțiunii SOS InfoCons în cadrul Aplicației InfoCons în format offline aduce InfoCons ca partener global pentru toate entitățile care activează în zona de urgențe dar și Partenerul direct pentru fiecare cetățean al Planetei. 

Să implementeze Pașaportul Consumatorului pentru toți cei aproape 8 miliarde de consumatori de a avea acces în limba maternă la informare ca să decidă în cunoștiință de cauză mai ales astăzi când ofertele de produse și servicii sunt accesibile la un click distanță, InfoCons ca principiu ca filozofie, ca mecanism, ca și unealtă dar mai ales ca partener dedicat este mai necesar ca oricand în istoria umanității, poate și trebuie să fie alături prin Programele de reziliență în spiritul green deal și a informării transperente din punct de vedere al etichetei semaforizate –  Global InfoScore și Carbon Point sau Protecția Consumatorilor de Crypto Active dar și a certificării Marca Încrederii, pentru ca fiecare dintre noi să alegem ce și cum vrem, știm și ne ajută având acces la o informare clară, independentă și transparentă în spiritul noilor transformări sociale, politicile de mediu, de protecția consumatorilor și a noilor paradigme ale umanității dar și noilor provocări cu noul concept de o nouă ordine globală,  dar care să aibe în centru omul, cetățeanul, consumatorul cu o9atitudine ! Dar și să fim în calitatea noastră de consumatori parteneri egali ai antreprenorilor, și ai instituțiilor publice pentru a reuși construirea unei noi ordini globale bazate pe cetățean, pe consumator cu respectarea principiilor de egalitate cu privire atât la drepturi cât și la obligații.

 

La mulți ani, InfoCons!

Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie!

Mulțumesc și celor care poate ne-au pus anumite obstacole ca ne-au motivat să mergem inainte !

Mulțumesc colegilor!

Mulțumesc voluntarilor!

Mulțumesc studenților care au facut practica în cadrul InfoCons și astăzi sunt decidenți sau membrii în diferite instituții, societăți comerciale și membrii ai comuniății care la randul lor au copiii și care unii au ajuns ca și copii lor să se alăture Programelor și Proiectelor InfoCons având astfel și a doua generație deja de susținători InfoCons!

Multumesc tuturor celor care ne-au trecut pragul în cei 20 de ani, în orice calitate!

Multumesc celor care au fost, sunt și vor fi membrii InfoCons, implicați direct pentru apartenența și plata cotizației care asigură participativitatea activă și nemijlocită la mersul InfoCons!

Mulțumesc partenerilor din toți cei 20 de ani! 

Mulțumesc celor care nu mai sunt astăzi alături de noi, dar care au pus bazele InfoCons, care de acolo de sus sunt sigur că veghează și la continuarea drumului InfoCons!

Mulțumesc companiilor responsabile și antreprenorilor care împreună cu InfoCons au adus protecția-consumatorilor la standardul de astăzi și de a fi un parteneriat corect, echitabil, transparent între consumator în calitate de client și furnizorii de produse și servicii!

Mulțumesc mass mediei și tuturor celor din presă care au fost alături de la început la construcția InfoCons prin mediatzarea acțiunilor și informărilor constante din spatiul public national, european sau global! 

Mulțumesc tuturor cetățenilor în calitatea lor de consumatori care ne-au ajutat, sprijinit, au avut încredere în InfoCons și au adoptat o9atitudine ! 

Dumnezeu să ne ajute! 

Dumnezeu să vă ajute! 

La mulți ani, InfoCons! 

 

Testimonial Comisia Europeană , Comisar European pentru Justiție Didier Reynders – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Felicit InfoCons pentru cei 20 de ani de protecție a consumatorilor. Piața unică asigură standarde înalte în ceea ce privește drepturile consumatorilor. Pe întreg teritoriul Uniunii, putem fi siguri că produsele pe care le cumpărăm sunt sigure, că suntem protejați împotriva practicilor neloiale și că ne putem face respectate drepturile. Organizațiile de consumatori sunt indispensabile în sprijinirea, protejarea și informarea consumatorilor.

Viziunea noastră privind politica de protecție a consumatorilor până în 2025 este cuprinsă în Noua agendă a consumatorilor. Aceasta este structurată în jurul a cinci domenii prioritare: tranziția ecologică, transformarea digitală, aplicarea eficientă a legislației și despăgubirile, abordarea nevoilor specifice ale consumatorilor și protecția consumatorilor în context global. Continuăm să realizăm acțiunile prezentate în agendă și, în special, am făcut propuneri legislative, de exemplu, cu privire la abilitarea consumatorilor pentru tranziția ecologică sau la modernizarea normelor privind creditul de consum și comercializarea la distanță a serviciilor financiare. În prezent, efectuăm o verificare a întregii legislații europene în materie de protecție a consumatorilor, pentru a vedea dacă aceasta este încă adecvată scopului în era digitală.

Succesul Agendei noastre pentru protecția consumatorilor va depinde de un parteneriat larg care să implice toate părțile interesate relevante. Sprijinim statele membre, de exemplu în ceea ce privește transpunerea legislației UE sau prin consolidarea capacității autorităților naționale. De exemplu, am dezvoltat un set de instrumente electronice inovatoare care pot fi utilizate pentru a aborda practicile comerciale online. De asemenea, colaborăm cu întreprinderile care doresc să facă un efort suplimentar și să devină sustenabile sau să ofere protecție consumatorilor dincolo de cerințele legale. Am studiat care sunt criteriile care contribuie la succesul consilierii locale și specifice pentru consumatori și lucrăm la o abordare strategică pentru a îmbunătăți sensibilizarea și educarea consumatorilor.
Consumatorii sunt afectați de actualitate în diverse moduri, iar sarcina noastră este de a răspunde nevoilor lor în cel mai bun mod posibil. Când a lovit pandemia și au fost impuse închideri, oamenii s-au mutat de la magazinele de cărămidă și mortar la cumpărăturile online – unde ar putea fi expuși la fraude și escrocherii, sau la modele obscure. Cererea de echipamente de protecție personală a crescut vertiginos, punând mai mult accent pe siguranța produselor. Experiența acumulată în urma pandemiei a necesitat o analiză mai profundă a cadrului de reglementare pentru pachetele de călătorie. În prezent, consumatorii se confruntă cu vârfuri ale prețurilor la energie și cu creșteri importante ale costului vieții. Știm că grupuri mari de consumatori sunt îngrijorați de posibilitatea de a ajunge la sfârșit de lună, au luat măsuri pentru a-și reduce consumul de energie sau și-au folosit economiile pentru a ajunge la sfârșitul lunii. Cred că depinde de noi nu numai să răspundem la crize neașteptate, ci și să ne asigurăm că politicile noastre sunt rezistente și pregătite pentru viitor, indiferent de ceea ce se va întâmpla.

 

Citește și : 15 Martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – InfoCons Protectia Consumatorilor în site

 

Testimonial ANEC Vocea consumatorului european în standardizare , Director General Stephen Russell – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la crearea pieței unice a UE, o piață care deservește 450 de milioane de consumatori, dintre care aproape 20 de milioane de persoane în România. Jacques Delors, pe vremea când era președinte al Comisiei Europene, a remarcat în mod faimos că nimeni nu se îndrăgostește de piața unică. Dar acest lucru este nedrept, deoarece piața unică a adus numeroase beneficii cetățenilor europeni. Normele care guvernează comerțul cu produse și servicii în cadrul pieței unice au sporit protecția consumatorilor, au ridicat nivelul de protecție a mediului și au contribuit la o mai bună calitate a vieții în general.

Crearea pieței unice a fost o realizare, dar a fost o realizare care nu ar fi putut fi atinsă fără standarde tehnice. Prin utilizarea standardelor europene – implementate ca standarde naționale în România și în toate celelalte țări ale Pieței Unice – producătorii pot presupune că produsele și serviciile lor respectă legile europene și astfel pot fi puse în vânzare. Toate interesele pot contribui la redactarea acestor standarde europene, de obicei prin intermediul organismelor naționale de standardizare (ASRO în România). Avantajele pe care standardele le pot oferi întreprinderilor – cum ar fi “prezumția de conformitate” cu legea – înseamnă că întreprinderile au un interes economic și financiar în elaborarea standardelor. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, în mod conștient sau inconștient, reprezentanții mediului de afaceri în procesul de standardizare se concentrează pe nevoile “consumatorului mediu”, deoarece costurile de furnizare a produselor și serviciilor pentru consumatorul mediu sunt cele mai mici, iar profiturile sunt cele mai mari. Este nevoie ca ANEC – vocea europeană a consumatorilor în standardizare – să se asigure că nu doar nevoile consumatorului mediu sunt satisfăcute, ci și nevoile consumatorilor care sunt copii, persoane în vârstă sau persoane cu handicap.

Unul dintre cele mai mari succese ale ANEC, de la înființarea sa în 1995, este conducerea revizuirii a sute de standarde europene referitoare la aparatele electrice de uz casnic, pentru a se asigura că aceste produse nu sunt doar sigure pentru toți consumatorii, ci și accesibile. Standardele inițiale prevedeau ca aparatele să fie utilizate de copii sau de “persoane cu deficiențe” numai sub supraveghere, ceea ce era atât nerealist, cât și discriminatoriu. Ca urmare, sute de milioane de astfel de aparate vândute în Europa în fiecare an sunt acum mai sigure și mai accesibile – inclusiv cele vândute în România – datorită ANEC. Totul, de la aspiratoare la mașini de spălat și de la cuptoare electrice la fiare de călcat electrice.

ANEC există pentru că nu toate țările au suficienți experți în domeniul protecției consumatorilor capabili să lucreze în domeniul standardizării. Noi reunim experți din 34 de țări care elaborează poziții care sunt transmise direct organizațiilor care elaborează standarde europene: CEN, CENELEC și ETSI. Reprezentarea consumatorilor români în ANEC se face prin InfoCons și prin președintele acestuia, Sorin Mierlea. România poate fi extrem de mândră de InfoCons, care este o organizație foarte dinamică, care aduce inovații în beneficiul tuturor consumatorilor.

Standardizarea europeană va deveni și mai importantă pe măsură ce va permite tranziția digitală și ecologică, care se află în centrul politicii UE. Într-adevăr, ANEC a fost mândră să fie un contributor-cheie la “Inițiativa comună privind standardizarea”, care a lucrat cu părțile interesate de standardizare pentru a se asigura că sistemul de standardizare este pregătit pentru această provocare. România a fost un facilitator esențial pentru a se asigura că acțiunile din cadrul Inițiativei au fost realizate, în special în timpul președinției sale a Consiliului European, evenimentul de închidere a Inițiativei fiind găzduit la București, la Palatul Parlamentului, la 7 iunie 2019.

ANEC așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu România – și cu InfoCons – pentru a continua să construiască piața unică în interesul consumatorilor în următorii 30 de ani!

 

Testimonial ANEC Vocea consumatorului european în standardizare , Director General Stephen Russell – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la crearea pieței unice a UE, o piață care deservește 450 de milioane de consumatori, dintre care aproape 20 de milioane de persoane în România. Jacques Delors, pe vremea când era președinte al Comisiei Europene, a remarcat în mod faimos că nimeni nu se îndrăgostește de piața unică. Dar acest lucru este nedrept, deoarece piața unică a adus numeroase beneficii cetățenilor europeni. Normele care guvernează comerțul cu produse și servicii în cadrul pieței unice au sporit protecția consumatorilor, au ridicat nivelul de protecție a mediului și au contribuit la o mai bună calitate a vieții în general.

Crearea pieței unice a fost o realizare, dar a fost o realizare care nu ar fi putut fi atinsă fără standarde tehnice. Prin utilizarea standardelor europene – implementate ca standarde naționale în România și în toate celelalte țări ale Pieței Unice – producătorii pot presupune că produsele și serviciile lor respectă legile europene și astfel pot fi puse în vânzare. Toate interesele pot contribui la redactarea acestor standarde europene, de obicei prin intermediul organismelor naționale de standardizare (ASRO în România). Avantajele pe care standardele le pot oferi întreprinderilor – cum ar fi “prezumția de conformitate” cu legea – înseamnă că întreprinderile au un interes economic și financiar în elaborarea standardelor. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, în mod conștient sau inconștient, reprezentanții mediului de afaceri în procesul de standardizare se concentrează pe nevoile “consumatorului mediu”, deoarece costurile de furnizare a produselor și serviciilor pentru consumatorul mediu sunt cele mai mici, iar profiturile sunt cele mai mari. Este nevoie ca ANEC – vocea europeană a consumatorilor în standardizare – să se asigure că nu doar nevoile consumatorului mediu sunt satisfăcute, ci și nevoile consumatorilor care sunt copii, persoane în vârstă sau persoane cu handicap.

Unul dintre cele mai mari succese ale ANEC, de la înființarea sa în 1995, este conducerea revizuirii a sute de standarde europene referitoare la aparatele electrice de uz casnic, pentru a se asigura că aceste produse nu sunt doar sigure pentru toți consumatorii, ci și accesibile. Standardele inițiale prevedeau ca aparatele să fie utilizate de copii sau de “persoane cu deficiențe” numai sub supraveghere, ceea ce era atât nerealist, cât și discriminatoriu. Ca urmare, sute de milioane de astfel de aparate vândute în Europa în fiecare an sunt acum mai sigure și mai accesibile – inclusiv cele vândute în România – datorită ANEC. Totul, de la aspiratoare la mașini de spălat și de la cuptoare electrice la fiare de călcat electrice.

ANEC există pentru că nu toate țările au suficienți experți în domeniul protecției consumatorilor capabili să lucreze în domeniul standardizării. Noi reunim experți din 34 de țări care elaborează poziții care sunt transmise direct organizațiilor care elaborează standarde europene: CEN, CENELEC și ETSI. Reprezentarea consumatorilor români în ANEC se face prin InfoCons și prin președintele acestuia, Sorin Mierlea. România poate fi extrem de mândră de InfoCons, care este o organizație foarte dinamică, care aduce inovații în beneficiul tuturor consumatorilor.

Standardizarea europeană va deveni și mai importantă pe măsură ce va permite tranziția digitală și ecologică, care se află în centrul politicii UE. Într-adevăr, ANEC a fost mândră să fie un contributor-cheie la “Inițiativa comună privind standardizarea”, care a lucrat cu părțile interesate de standardizare pentru a se asigura că sistemul de standardizare este pregătit pentru această provocare. România a fost un facilitator esențial pentru a se asigura că acțiunile din cadrul Inițiativei au fost realizate, în special în timpul președinției sale a Consiliului European, evenimentul de închidere a Inițiativei fiind găzduit la București, la Palatul Parlamentului, la 7 iunie 2019.

ANEC așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu România – și cu InfoCons – pentru a continua să construiască piața unică în interesul consumatorilor în următorii 30 de ani!

 

Testimonial – Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) , Director Paul Maier – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Comerțul cu produse contrafăcute este o problemă în creștere care prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.

Falsificatorii din ce în ce mai sofisticați fabrică produse care sunt din ce în ce mai greu de distins de cele autentice și vizează o gamă largă de domenii, inclusiv produse farmaceutice, alimente și băuturi, piese auto și aerospațiale și echipamente electrice. Aceste produse contrafăcute sunt deseori de calitate slabă, nu respectă standardele de siguranță sau de mediu și pot cauza prejudicii grave consumatorilor și daune mediului. Unele dintre cele mai frecvente riscuri pe care le prezintă falsurile periculoase includ leziuni biologice, chimice, fizice, strangulare, sufocare, arsuri, șocuri electrice, incendii sau deteriorarea auzului. De exemplu, piesele mici din jucării, componentele magnetice și, în special, bateriile, pot fi înghițite și pot provoca leziuni intestinale semnificative la copii. În plus, multe produse periculoase prezintă mai multe riscuri în același timp. De exemplu, o baterie auto falsă poate provoca daune grave pentru sănătate, siguranță și mediu.

Pe măsură ce consumatorii au adoptat era digitală și comerțul electronic, contrafacerea și pirateria online au devenit, de asemenea, din ce în ce mai răspândite. Comerțul electronic joacă un rol esențial în circulația mărfurilor contrafăcute sau a produselor periculoase, destinate UE. Un studiu recent realizat de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și de OCDE a arătat că vânzările online au reprezentat 60 % din confiscările globale. Dintre acestea, produsele cosmetice au fost cele mai frecvent confiscate (46 %), urmate de îmbrăcăminte (18 %), jucării și jocuri (17 %) și piese de schimb pentru automobile (8 %). Cele mai multe dintre aceste falsuri periculoase proveneau din China (55 % din confiscările vamale globale) și Hong Kong (19 %), reprezentând aproape trei sferturi din confiscări. Turcia a reprezentat 9 % din mărfurile periculoase.

Un alt element care trebuie luat în considerare este impactul economic al contrafacerii, inclusiv pierderea de locuri de muncă. Într-o serie de studii care estimează pierderile de vânzări în 11 sectoare din UE ca urmare a contrafacerii, s-a măsurat că, în perioada 2013-2017, s-au pierdut anual 83 de miliarde de euro și 671 000 de locuri de muncă (adică aproximativ 6,9 % din locurile de muncă din sectoarele respective) din cauza contrafacerii. Pentru a da o idee despre gravitatea și amploarea problemei, 6,8 % din importurile din UE – în valoare de 121 de miliarde de euro – sunt contrafăcute. Numai în sectorul farmaceutic se comercializează la nivel mondial produse contrafăcute în valoare de 4 miliarde EUR.

Combaterea amenințării reprezentate de contrafacere și piraterie nu este doar o chestiune de aplicare a legii. Va necesita, de asemenea, o mai mare conștientizare din partea consumatorilor. Alegerile tinerilor și respectul față de drepturile de proprietate intelectuală oferă o indicație puternică a viitorului comportament al consumatorilor. Un studiu recent al EUIPO, The IP and Youth Scoreboard (Tabloul de bord al PI și al tinerilor), prezintă o imagine îngrijorătoare în această privință. Mai mult de jumătate (52 %) dintre europenii intervievați cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au declarat că au cumpărat cel puțin un produs contrafăcut online în ultimul an, atât intenționat, cât și din greșeală, iar o treime (33 %) au declarat că au accesat conținut digital din surse ilegale. În ceea ce îi privește pe cei care au făcut-o intenționat, 37 % au cumpărat un produs fals și 21 % au folosit, jucat, descărcat sau difuzat conținut din surse ilegale. În România, 40 % dintre tineri au cumpărat intenționat un produs fals și 14 % au accesat cu bună știință conținut piratat.

Observatorul european privind încălcările drepturilor de proprietate intelectuală este o rețea care reunește toți actorii, experții și părțile interesate relevante pentru a înțelege și promova mai bine valoarea PI și pentru a sprijini lupta împotriva încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală. Alături de autoritățile de aplicare a legii și de sectorul privat, organizațiile societății civile au un rol esențial de jucat pentru a asigura protecția cetățenilor.

Cooperarea continuă a organizațiilor de consumatori este esențială pentru a contribui la acordarea de cunoștințe și instrumente pentru a identifica și evita produsele contrafăcute. InfoCons este o parte interesată foarte valoroasă a societății civile din cadrul Observatorului. Dorim să felicităm asociația dumneavoastră pentru angajamentul dumneavoastră de a crește gradul de conștientizare a importanței proprietății intelectuale pentru protecția consumatorilor și pentru activitatea dumneavoastră de sprijinire a consumatorilor informați și activi și a schimbărilor de mentalitate în ceea ce privește produsele contrafăcute.

Cooperarea strânsă între toți actorii implicați este crucială pentru a contribui la protejarea consumatorilor împotriva produselor contrafăcute nesigure și nesigure, care pot amenința nu numai locurile de muncă și creșterea economică europeană și mediul, ci și sănătatea și siguranța individuală a cetățenilor.

 

Testimonial Guvernul României , Prim-ministrul României Nicolae – Ionel Ciucă – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

În data de 26 aprilie se aniversează Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale . Evenimentul este un bun prilej pentru a reflecta la importanța proprietății intelectuale în țara noastră și la rolul pe care îl au de jucat instituțiile publice, antreprenorii, societatea civilă și publicul larg pentru consolidarea unui mediu propice promovării și protecției proprietății intelectuale .

Proprietatea intelectuală – fie în aspectele sale creatoare , fie în cele inovatoare , fie cel mai des, prin accelerarea ambelor dimensiuni, a creativității și a inovării – este un element central al vieții noastre. Nu doar a celei culturale, ci și a celor economice. Inventatorii și creatorii români, cât și toți antreprenorii cu care lucrează, publicul larg, instituțiile ce îl deservesc – pot și trebuie să aibă certitudinea că ansamblul instituțiilor și reglementărilor lucrează în favoarea lor.

Fie că este despre protejarea secretelor industriale , fie că este vorba despre drepturile cineaștilor sau ale scriitorilor, fie că discutăm despre companii multinaționale ce găsesc un mediu prielnic în țara noastră, fie că este vorba despre investitorii mici și mijlocii, toate aceste categorii sunt recunoscute, protejate și încurajate în România. Esențial, însă, este ca acest proces să continue și nevoile și dezideratele lor să se regăsească în progresul nostru comun, instituțional, în care Guvernul și toate celelalte instituții ale statului sunt mereu deschise și dornice să participe la dialogul social.

Luând în considerare și aniversarea celor 20 de ani de la înființarea asociației „ InfoCons ”, trebuie amintit că un partener la dialogul social a cărui nevoie este din ce în ce mai acut restimțită este consumatorul român. Educația consumatorului , preocuparea pentru siguranța sa, găsirea acelui echilibru atât de necesar între cele mai noi apariții pe piață și dezvoltarea durabilă a fiecărui cămin și fiecărei cariere, sunt sarcini ce încă ne stau în față, nouă tuturor. Dintr-un parteneriat între instituțiile publice și partenerii privați ce caută să susțină și să dezvolte proprietatea intelectuală la noi în țară nu poate lipsi acest element cheie, vocea consumatorului educat, responsabil, ce-și înțelege dorințele șe le dorește protejate de toți cei ce o pot face.

Identificarea obiceiurilor sănătoase în consum stimulează și oferă un prețios ghidaj piețelor, ce se pot dezvolta armonios în dialog cu viețile românilor. Identificarea, din contră, a pericolelor ce pot amenința sănătatea și liniștea consumatorilor fie prin mărfuri contrafăcute sau transportate ilicit sau prin alte mijloace de a ocoli transparența șl bunele practici comerciale, este o sarcină urgentă în care toți factorii responsabili, cu toaye succesele obținute până în prezent, nu pot decât să își optimizeze activitatea.

Recunoșterea și încurajarea în chip pozitiv a inovației economice, de cercetare, a transferului tehnologic și a consolidării inițiativelor deja antamate, cât și a creativității în spațiul deopotrivă artistic sau de business – aceste ținte sunt deja parțial atinse , însă, în concert cu partenerii europeni și internaționali, ne propunem să le urmărim încă și mai îndeaproape. Acest eforturi succesive și pozitive sunt dublate de combaterea eficientă a produselor neconforme, pentru a crește încrederea consumatorilor români în bunurile și serviciile pe care le consumă, și a spori siguranța și predictibilitatea în care aceștia își pot desfășura activitatea de zi cu zi.

Sunt bucuros să pot contribui cu aceste câteva gânduri la dubla aniversare care le prilejuiește. Cultura respectului și încrederii între consumatori și investitori, între părțile publice la dialogul social și cele private, deopotrivă cu satisfacțiile și cerințele sale, nu poate fi decât un obiectiv constant, pe parcursul întregului act  de guvernare. Munca de zi cu zi, cu rezultate probate, este ceea ce oferă satisfacția unui serviciu public care să încurajeze consumatorii actului public să fie mai exigenți, să solicite și să își dorească garanții mai nete și protecții mai extinse. Suntem aici pentru a ajuta investitorii să investească și consumatorii să consume – indentificându-și împreună nevoile și dorințele, în siguranță și cu liniștea pe care instituțiile publice bine funcționale o pot oferi .

 

Testimonial Patriarhia Română , Preafericitul Părinte Patriarh Daniel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Cu prilejul împlinirii a douăzeci de ani de activitate in sprijinul tuturor consumatorilor din România, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor transmite Asociației InfoCons mulțumiri pentru buna colaborare dintre aceste două instituții.

Cu recunoștință pentru sprijinul acordat in anii care au trecut, in special pentru ajutorul oferit in perioada recentă, prin furnizarea optimă și la timp a măștilor de uz sanitar pentru prevenirea infectării cu virusul SARS CoV-2 a angajaților din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, vă dorim să continuați frumoasa activitate pe care o desfășurați in slujba consumatorului de zi cu zi, dar și a instituțiilor de stat, cu același profesionalism de care ați dat dovadă întotdeauna.

Într-un context care se arată, în continuare, plin de provocări, prin fluctuațiile economice generate de prețurile instabile ale energiei, avem speranța că veți acorda in continuare aceeași importanță demersului de informare si protejare a tuturor consumatorilor, din ce in ce mai expuși in fața acestor circumstanțe nefavorabile.

Vă dorim mulți ani plini de realizări și performanțe!

 

Testimonial Guvernul României , Viceprim-ministrul României Kelemen Hunor – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

De două decenii Asociația InfoCons îndeplinește un rol important în ceea ce privește nevoile consumatorilor din România .

Satisfacția consumatorilor este un element de bază în buna funcționare a economiei de piață, caracterizată de libera circulație a produselor și a serviciilor, unde consumatorii au nevoie de protecție, sprijin și de reprezentare a intereselor specifice, rol care este asigurat de 20 de ani de Asociația InfoCons .

În toată această perioadă, Asociația a fost un pilon al societății românești, prin îndeplinirea atribuțiunilor specifice: protecția sănătății și siguranței consumatorilor , apărarea intereselor acestora în caz de nevoie, dar și prin informarea și educarea opiniei publice.

Trebuie să fim, în același timp, pregătiți pentru a face față noilor provocări.

Criza ultimilor ani a generat comportamente noi, atât din partea furnizorilor de produse și servicii, cât și din partea consumatorilor .

Canalele de distribuție s-au diversificat și s-au dezvoltat în favoarea celor electronice, au apărut produse și servicii noi, digitale, care vor genera un comportament mai complex din partea consumatorilor .

În același timp, însă, din cauza crizei generate de prețul energiei și a inflației mari, inegalitățile în rândul societății s-au mărit iar din ce în ce mai mulți consumatori au devenit mai vulnerabili în fața furnizorilor din comerț.

Aceste schimbări vor genera noi provocări și pentru Asociația InfoCons , care, cu siguranță, va găsi răspunsurile adecvate, astfel încât să se realizeze consolidarea încrederii reciproce dintre furnizori și consumatori .

Vă doresc succes și vă urez, la acest ceas aniversar, să vă continuați activitatea la aceleași standarde înalte.

 

Testimonial Ministerul Mediului , Apelor și Pădurilor , Minstru Barna Tanczos – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Se spune că timpul și vârsta sunt relative, dar este o adevărată performanță să reușești să reziști două decenii, în România , ca asociație, mai ales când activezi într-un domeniu atât de vast, cu atât de multe provocări. Respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale oamenilor reprezintă o preocupare de căpătâi a instituțiilor statului . Dar atunci când, în societatea civilă, oameni cu responsabilitate socială se implică, prin organizații si asociații neguvernamentale, în susținerea acestor demersuri, rezultatele nu întârzie să apară.

Din cate știu, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor este unul dintre cei mai activi actori ai societăţii civile româneşti care acţionează pentru protejarea consumatorilor , aplicând o strategie formativă şi educativă menită să responsabilize consumatorii şi să le stimuleze încrederea. De 20 de ani, InfoCons este un coagulator de energii care ne învață cum să adoptăm „o 9atitudine”, reușind să facă diferența în mentalul nostru, al tuturor.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) salută o astfel de atitudine și se declară un partener permanent al InfoCons în misiunea comună pe care o avem: grija față de cetățean. Proteția consumatorului și protecția mediului au o legătură biunivocă, sunt influențate interdisciplinar și transdisciplinar. Amândouă presupun că schimbarea trebuie să înceapă de la noi, prin atitudinea pe care o luăm față de ceea ce consumăm sau față de mediul înconjurător. De aceea, invităm pe toată lumea să se implice și să adopte „o9atitudine!”

Apreciem faptul că v-ați focalizat pe apărarea drepturilor și a intereselor cetățenilor acestei țări, pe buna și corecta informare privind nu numai drepturile, ci și obligațiile în calitate de consumatori și beneficiari ai diverselor servicii aflate în legătură directă cu mediul. Programele dumneavoastră de informare au vizat multe dintre domeniile care ne preocupă la minister: dezvoltare durabilă, legislație de mediu, protejarea ecosistemelor, a pădurilor, a apelor, protejarea naturii, în general.

Activitatea InfoCons oferă un sprijin deosebit muncii noastre și ne bucură să facem lucruri bune împreună, pentru oameni și pentru mediu. Am colaborat cu succes în campanii precum: „Vinerea Verde” sub deviza ”STOP! Azi mașina stă pe loc!”, Campania Națională „Curățăm România!”, derulată sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!” sau Campania Națională “ Închide! Stinge! Reciclează! – Fii Un Exemplu. Toate constituie o experiență demnă de evocat la acest moment aniversar.  Expertiza furnizată de către specialiștii InfoCons privind protecția mediului, consumul sustenabil, colectarea selectivă și mai buna gestionare a banului prin reducerea risipei au fost de un real sprijin pentru Ministerul Mediului .

Vă felicit pentru consecvența în rolul pe care vi l-ați asumat, pentru toate proiectele și programele sociale, pentru studiile și testele comparative , pentru campaniile de informare și educare , pentru aplicația InfoCons – unică în lume, gândită pentru noi toți în spiritul ideii că” un consumator educat este un consumator informat”. Asta încercăm și noi acum prin Campania ”Reciclăm în România!”

Felicitări, Sorin Mierlea , un adevărat profesionist, pasionat, innovator, meticulos, curajos, insistent, un om sufletist, solidar, echilibrat și conștiincios, pentru echipa valoroasă dedicată trup și suflet protejării drepturilor și intereselor consumatorilor !

Felicitări tuturor celor care ați reușit să aduceți InfoCons la nivelul la care este în acest moment – un adevărat reper al calității, al responsabilității și al demnității în România !

Vă doresc tuturor inspirație și cât mai multe proiecte de succes în sprijinul oamenilor!

 

Cu deosebită considerație,

Barna TÁNCZOS

 

Citește și : 15 Martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – InfoCons Protectia Consumatorilor în comunicate de presă

 

Testimonial Ministerul Cercetării , Inovării și Digitalizării , Ministru Sebastian Burduja – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

InfoCons este de două decenii un reper nu numai intern ci și extern în ceea ce privește protecția consumatorilor . Statutul de membru deplin în Consumers International confirmă acest lucru.
Ca 
ministru al cercetării , inovării și digitalizării salut existența aplicației InfoCons , unică la nivel internațional. Faptul că prin aceasta se pot obține numerele de urgență, alertele europene și traducerea instantanee a etichetelor este un sprijin la îndemână pentru orice consumator . Vreau să vă felicit, pentru că eu cred că instituțiile digitalizate sunt mai prietenoase cu cetățeanul .
Vă doresc succes în toate inițiativele viitoare.

La mulți ani!
Sebastian Burduja – Ministrul cercetării , inovării și digitalizării

 

Testimonial Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor , Președinte Horia Miron Constantinescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) salută împlinirea a două decenii de activitate a uneia dintre cele mai reprezentative structuri associative neguvernamentale, aflate în slujba consumatorului – InfoCons.

Împreună cu societatea civilă, în general, și cu cele mai active asociații, cu activitate națională și europeană, printre care, cu succes, se numără InfoCons, am reușit, în ultimii ani, să demonstrăm consumatorilor că se pot bizui atât pe gradul de informare și educare a lor pe care îl asigurăm, cât și pe felul în care monitorizăm piața sau milităm pentru obținerea unui cadru legislativ european și național cât mai exact.

Mulțumim, încă o dată, Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea  Programelor și Strategiilor din România – InfoCons pentru aportul său acestui domeniu aflat într-o dinamică uriașă, în ultima perioadă.

Vă dorim să manifestați și pe mai departe dinamismul și energia pe care le-ați demonstrat până acum, în beneficiul consumatorilor români.

La mulți ani!

 

Testimonial Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații , Vicepreședinte Eduard Lovin – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

La aniversarea a 20 de ani, doresc să vă felicit pentru implicarea de care ați dat dovadă în protejarea drepturilor consumatorilor, și mai ales a celor de comunicații electronice, lucru care unește cele două organizații – InfoCons și ANCOM.

Industria de comunicaţii a cunoscut în acești 20 de ani o evoluție fără precedent, iar protejarea și informarea utilizatorilor cu privire la drepturile pe care le au în relația cu furnizorii este esențială pentru ca aceștia să se poată bucura cu adevărat de avantajele diversificării serviciilor de comunicații și a inovației acestui sector.

Vorbind despre inovare, beneficiez în aceste zile de o imagine unică a peisajului comunicaţiilor mobile participând la Congresul Mondial al Comunicațiilor Mobile care reflectă cu fidelitate extinderea comunicaţiilor şi celebrează inovarea şi ingeniozitatea pentru că sunt abordate subiecte prioritare actuale, precum confidențialitatea consumatorului în metavers, impactul umanitar bazat pe date și Inteligență Artificială, investiții în rețele viitoare de la Gbps spre Tbps, monetizarea 5G și proiecții viitoare pentru 6G, incluziunea digitală, politica de spectru și reglementarea economiei datelor, acoperire terestră/satelitară 5G pentru 100% populație și teritoriu.

Cele mai noi aplicații, cele mai recente inovații și soluții bazate pe tehnologia 5G, tehnologia Internet of Things (IoT), robotizare, AI sau tehnologia conectată vor schimba modul în care comunicăm, cu impact semnificativ asupra utilizatorului final.

De aceea, consider că activitatea InfoCons este foarte importantă pentru utilizatorii finali și vă doresc mult succes în demersurile pe care le veți întreprinde în viitor pentru protejarea drepturilor și intereselor utilizatorilor. Îmi doresc ca ANCOM să rămână în continuare un real partener de dialog pentru îndeplinirea acestora!

La mulți ani!  

 

Testimonial Institutul Național de Statistică , Președinte Tudorel Andrei – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

În 2003, în peisajul organizațiilor neguvernamentale din România apărea Asociația InfoCons, Organizație pentru Protecția Consumatorilor. O noutate pentru viața publică românească, a cărei prezență ar fi putut trece neobservată dacă, încă de la începuturi, n-ar fi reușit să-și transforme intențiile formulate în cuvinte frumoase în acțiuni și programe reale, cu impact direct în protejarea consumatorilor, transformați dintr-o masă pasivă în parteneri informați și activi, luptând pentru propriile drepturi.

“Fii mereu alături de noi! Decide TU pentru TINE”! Sloganul pe care, prin președintele său, dl Sorin Mierlea, organizația și-l asumă și-l propune concetățenilor, pleacă de la o premiză esențială – cunoașterea realității ceea ce nu se poate obține decât prin informare, conjugând, simultan, verbele a ști și a alege.

Este locul unde statistica oficială, instituția publică prin care se realizează cunoașterea și informarea populației unei țări privind realitățile profunde ale vieții economice și sociale din acea țară, devine partenerul de drept al unei organizații care își fizează ca principal obiectiv protejarea vieții și sănătății acelei populații. O postură care acum, la împlinirea a 20 de ani de existență ai InfoCons, îmi conferă, ca președinte al INS, privilegiul de a vă transmite toate urările de a continua, cu succes și aplicație, nobilul demers la care v-ați angajat. A fi, pentru a fi puternic, a fi puternic, pentru a fi util, spune o vorbă. Parafrazând-o, pot spune: Fiți puternici, pentru că sunteți utili!

Iar membrilor organizației, în ultimă instanță, practic, întreaga populație a României, se cuvine a-i transmite, din inimă, tradiționala și atât de cuprinzătoarea urare:

La mulți ani!

 

Testimonial Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică , Director General Adrian Victor Vevera – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

ICI București sărbătorește 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons

Anul 2023 marchează cea de-a 20-a aniversare a Asociației InfoCons, iar noi, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București, cel mai important institut din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării în tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) din România, profităm de această ocazie pentru a sărbători o etapă importantă în istoria asociației și a protecției consumatorilor.

InfoCons reprezintă un sprijin deosebit pentru consumatorii din România, apărându-le drepturile și asigurându-se că interesele lor sunt protejate. Pe parcursul ultimelor două decenii, organizația a avut un rol semnificativ în domeniul educării consumatorilor, venind în întâmpinarea nevoilor acestora.

În calitate de institut specializat în cercetare și dezvoltare în informatică, recunoaștem importanța protecției consumatorilor în era digitală. Consumatorii sunt mai vulnerabili ca oricând la escrocherii online, furt de identitate și alte amenințări cibernetice. În acest context, este esențial să lucrăm împreună pentru a ne asigura că sunt informați și protejați.

InfoCons este implicat activ în aceste demersuri, oferind resurse și informații valoroase consumatorilor din întreaga țară, organizând campanii de conștientizare a pericolelor din mediul online.

Suntem mândri să sărbătorim această etapă cu InfoCons și avem convingerea că vom continua colaborarea și în anii următori. Prin eforturi comune, putem construi o lume digitală mai sigură și mai transparentă, care să pună consumatorul pe primul loc.

Felicitări InfoCons pentru cei 20 de ani dedicați consumatorilor din România!

 

Testimonial Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei , Președinte Dumitru Chiriță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

În România, protecția consumatorilor este asigurată, pe lângă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, și de mai multe entități nonprofit, dintre care InfoCons are una dintre cele mai bogate experiențe în domeniu, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, parteneră în programe naționale și internaționale. Aceasta își desfășoară activitatea încă din anul 2003, având ca scop protejarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor. Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de la înființare în România, în numele ANRE, mulțumesc Infocons pentru colaborarea fructuoasă și pentru implicarea activă și neîntreruptă în mișcarea de protecție a consumatorilor de-a lungul timpului, inclusiv în beneficiul consumatorului final de energie.

 

Testimonial Consiliul Concurenței , Președinte Bogdan Chirițoiu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Așa cum bine știm, consumatorul este punctul central al unei economii competitive și este dificil să ne imaginăm o protecție reală a cumpărătorului într-o economie în care nu există concurență.

Este adevărat, concurența se manifestă între companii, dar are efect direct asupra consumatorilor, deoarece are ca scop crearea și menținerea avantajelor unui sistem de piață liberă, respectiv asigurarea consumatorilor o ofertă mai variată de produse și servicii şi, în același timp, conduce la reducerea prețurilor și creșterea calității.

Când concurența și politicile privind protecția consumatorilor funcționează bine, piețele oferă mai multă inovație; iar inovația înseamnă o gamă de produse mai variată și o productivitate mai mare.

De aceea, este foarte important să existe instituții puternice care, împreună să colaboreze cu societatea civilă, cu asociațiile consumatorilor, să contribuie la implementarea și promovarea normelor din aceste domenii, astfel încât clienții finalii să fie ”câștigători”.

Pentru acest țel, vom coopera încă 20 de ani, informând consumatorii români și asigurând respectarea principiilor liberei concurenţe.

 

Testimonial Institutul de cercetare în domeniul economiei circulare și Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM) , Președinte Ph.D.Eng.Econ. Elena Simina Lakatos – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecţia consumatorilor în România, Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu ”Ernest Lupan” din Cluj Napoca (IRCEM) felicită InfoCons pentru activitatea desfășurată și eforturile constante depuse pentru  protejare drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor. Apreciem și ne dorim continuarea în viitor a dezvoltării de  programe și proiecte în toate domeniile de activitate ale consumatorului de servicii, în special a produselor ecologice.

 

Testimonial Academia Română , Președinte Ioan Aurel Pop – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale și cei 20 de ani trecuți de când s-a instituit protecția consumatorilor în România – InfoCons îmi prilejuiesc numai gânduri de bine față de un domeniu relativ nou, dar care tinde și reușește în măsură considerabilă să apere și să ocrotească o formă de proprietate extraordinară , pentru mulți inefabilă. În Evul Mediu, cea mai importantă formă de proprietate era pământul, împărțit în moșii, recunoscute stăpânilor de către regi și principi prin diplome sau hrisoave, numite în latina charte. De aici vine și în românește cuvântul carte, ca și expresia „ai carte, ai parte”. Adică, dacă posezi cartă (document scris care să te ateste drept stăpân), atunci ai parte de pământ. Pe măsură ce învățătura a devenit o marcă a valorii omului în societate, proverbul respectiv și-a schimbat înțelesul în cel actual. Faptul acesta arată cum a ajuns să se impună „proprietatea intelectuală” privită inițial ca bogăție a minții omenești. Astfel, produsele minții omenești (și nu numai cele ale brațelor) au ajuns să fie deopotrivă prețuite și apărate. Asociația InfoCons știe să ne atragă atenția că serviciile publice, educația, cultura sunt bunuri fundamentale astăzi, că statutul proprietății intelectuale presupune drepturi și obligații. Din păcate, și în acest domeniu au apărut de timpuriu abateri de la morală și de la lege. Aceste abateri se cuvin semnalate și sancționate .

Iată de ce, într-o lume tot mai dezorientată, pândită mereu de primejdii produse de oameni și de natură, avem obligația să ne păstrăm echilibrul, să apărăm ordinea de viețuire în comunitate și să protejăm proprietatea intelectuală. InfoCons îndeplinește această cerință de două decenii, păstrând în spațiul public certitudinea conservării principiilor de drept, inclusiv în domeniul delicat al creațiilor intelectuale.

 

Testimonial Academia de Studii Economice , Rector Nicolae Istudor – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate în slujba respectării drepturilor consumatorilor, avem deosebita plăcere de a felicita, cu admirație, INFOCONS pentru eforturile depuse, acțiunile întreprinse și rezultatele foarte bune obținute de-a lungul dezvoltării sale ca principal pilon de informare corectă și proactivă în întâmpinarea nevoilor consumatorilor.

 InfoCons a reprezentat pentru Academia de Studii Economice din București un sprijin constant și un partener de încredere în implementarea unor proiecte comune și în baza unor parteneriate strategice în domeniul protecției consumatorului, oferit studenților noștri și cadrelor didactice.

Ne bucurăm de obiectivele propuse și realizate de InfoCons și ASE, contribuind, astfel, la asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, prin implicarea pe care au dovedit-o ambele instituții pentru creșterea calității vieții.

 Vă felicităm pentru entuziasmul, dinamismul și determinarea de care dați dovadă în acțiunile dumneavoastră și ne dorim, în continuare, o colaborare frumoasă și fructuoasă prin implementarea proiectelor pe care le putem iniția împreuna privind informarea, consilierea și educarea cetățenilor în vederea unui consum responsabil!

 La mulți Ani, INFOCONS!

 

Testimonial Ministerul Afacerilor Externe , Secretar de Stat pentru Afaceri Europene Daniela Gîtman – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Ziua Mondială a Proprietății intelectuale sărbătorită la 26 aprilie 2023 marchează 53 de ani de la înființarea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale . La nivel național, celebrarea acestei zile coincide cu aniversarea a două decade de activitate susținută a InfoCons în scopul protejării drepturilor consumatorilor din România. Cu această ocazie, prin prisma domeniului afacerilor europene, încurajez implicarea în continuare a InfoCons , atât în apărarea drepturilor consumatorilor din România , cât și în relațiile de colaborare și parteneriat cu organizații similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene .

Protecția consumatorilor în România reprezintă un domeniu în permanentă dezvoltare şi deosebit de important în contextul actual al provocărilor determinate de dinamica mobilității consumatorilor la nivelul Pieței interne a UE. De aceea, avem nevoie în continuare de sprijinul partenerilor de încredere în asigurarea unui cadru echitabil, în care consumatorii să se simtă protejați și informați în alegerile lor, cât și a unui mediu competitiv pentru companii. Să nu uităm că un consumator bine informat și protejat constituie un element cheie în dezvoltarea economică a pieței. 

Reamintesc, în acest context, ampla implicare și conlucrarea autorităților alături de reprezentanți ai societății civile, pe aspecte privind protecția consumatorilor , la momentul deținerii de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene , în prima jumătate a anului 2019. Un moment relevant l-a constituit şi organizarea la București, pe 4 aprilie 2019, a Conferinței privind “Ziua europeană a concurenței și consumatorului ”, în cadrul căreia au fost puse în dezbatere subiecte de interes care vizează cele două domenii, în scopul respectării normelor, funcționării corespunzătoare a Pieței interne şi facilitării convergenței la nivelul Uniunii Europene . Conferința a reunit 320 participanți la nivel înalt, respectiv comisari europeni, lectori de prestigiu, reprezentanți ai Parlamentului și ai Guvernului României , precum și autorități din statele membre UE.

Prin urmare, îmi reafirm convingerea că prin eforturi comune vom continua să dezvoltăm această arie, atât în ceea ce priveşte protejarea intereselor consumatorilor , cât și prin creșterea conștientizării în rândul acestora asupra drepturilor pe care le au în calitate de cetățeni ai României și ai Uniunii Europene .

Citește și : InfoCons protectia consumatorilor va informeaza : Sancțiune pentru încălcarea Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD) – amendă în cuantum de 24.885 Lei, echivalentul sumei de 5000 Euro

 

Testimonial Ministerul Afacerilor Interne , Secretar de Stat Romeo Simionescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Stimate domnule Președinte,

Constat cu bucurie dedicarea și implicarea organizației dumneavoastră în lupta pentru protecția consumatorilor din România.

Este un domeniu extrem de important pentru că de calitatea produselor pe care le deținem și consumăm depinde inclusiv sănătatea noastră și a celor dragi noștri.

Am participat la evenimentul organizat de dumneavoastră, cu tema: „Femeia și proprietatea intelectuală: accelerarea inovării și a creativității”, și am considerat necesar să vă transmit, din nou, importanța pe care lupta împotriva contrafacerii produselor o are pentru evoluția societății noastre.

Proverbul „nu sunt îndeajuns de bogat ca să cumpăr lucruri ieftine” definește cuprinzător necesitatea de a educa oamenii să nu se lase înșelați de prețurile reduse pe care produsele contrafăcute le au.

Calitatea slabă a acestor produse poate duce la situația de a achiziționa un produs inutil, care să nu ne ajute cu nimic sau care chiar să ne înrăutățească situația.

Respingând produsele contrafăcute nu doar că ne asigurăm că sănătatea și bunăstarea cetățenilor români nu sunt puse în pericol, dar sprijinim și inovarea, iar inovarea este calea spre evoluție.

Domnule președinte,

Vă încurajez să continuați cu astfel de proiecte și vă asigur de întregul meu sprijin în eforturile dumneavoastră de a informa populația asupra riscurilor la care se expune atunci când achiziționează astfel de obiecte.

Împreună, în timp și cu eforturi susținute, putem reuși să avem un mediu sănătos și o mentalitate care nu doar să respingă ci și să condamne contrafacerea.

 

Testimonial Ministerul Finanțelor , Secretar de Stat Mihai Călin Precup – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

România a făcut pași importanți în protecția consumatorilor în ultimii 20 de ani. În această perioadă, au fost introduse o serie de legi și reglementări pentru protejarea drepturilor consumatorilor , iar autoritățile au luat măsuri pentru a asigura implementarea acestora.

Instituții precum Protecția Consumatorilor sau Consiliul Concurenței au devenit entități cheie în eforturile de protejare a consumatorilor români.

Primul pas important în domeniul protecției consumatorilor a fost făcut în 2007, odată cu trecerea la legislația UE ca referință. Aceasta a dus la  o mai bună funcționare a pieței și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor , prin reglementarea practicilor comerciale care pot afecta interesele economice ale consumatorilor .

Cel mai important pas recent în ce privește întărirea protecției consumatorului român este transpunerea în legislația națională a Directivei privind drepturile consumatorilor din 2011.

Legislația a impus ca produsele și serviciile vândute să respecte standardele europene. Acest lucru și astăzi că produsele vândute în România sunt sigure și de înaltă calitate, iar consumatorii au dreptul de a fi informați în mod clar și corect despre aceste produse.

Consumatorii au în prezent acces la o serie de instituții specializate pentru a-și proteja drepturile, cum ar fi  Protecția Consumatorului , instanțele de judecată, medierea și arbitrajul.

În ultimii ani,  Protecția Consumatorilor și-a sporit eforturile de monitorizare și sancționare a practicilor comerciale neloiale, inclusiv creșterea nivelului de verificare a companiilor și impunerea de sancțiuni corespunzătoare. În plus, autoritățile se străduiesc să îmbunătățească transparența și informațiile furnizate consumatorilor .

Acestor eforturi li se alătură și Ministerul Finanțelor , care asigură piața împotriva publicității înșelătoare și pe comercianți împotriva publicității comparative ilegale.

 

Testimonial Ministerul Apărării Naționale , Secretar de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului Eduard Bachide – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

La 20 de ani de la înființarea  InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor și cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale , primul gând care ne vine în minte este unul de bilanț.

De-a lungul timpului, prin activitățile întreprinse, ați reușit să educați consumatorii , ați derulat campanii de informare și conștientizare, ați avut poziții publice în ceea ce privește drepturile consumatorilor români. Demersuri ce nu au rămas fără ecou, vedem o conștientizare a consumatorilor români față de produsele pe care le consumă zilnic, o cunoaștere mai temeinică a drepturilor și a legislației europene dar și o mai bună conduită de bune practici în domeniu.

Vă felicit pentru toate demersurile întreprinse, ați devenit vocea avizată în cunoașterea drepturilor, obligațiilor noastre, ale tuturor, dar ați și încurajat consumatorii să acționeze atunci când sunt lezate drepturile. Cu cât consumatorii sunt mai bine informați și au mai multe cunoștințe legate de drepturile lor cu atât  încrederea este mai crescută.

Prin Departamentul pe care îl coordonez în cadrul Ministerului Apărării Naționale , Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, știu cât de importante sunt alinierea standardelor de calitate și imbunătățirea nivelului de trai. Din această perspectivă, acest domeniu este prioritate pentru MApN , cea mai importantă resursă a Armatei este resursa umană.

Pentru a avea performanțe, trebuie să creezi cadrul benefic pentru dezvoltare și evoluție.  

Felicitări pentru toată munca depusă, mult succes și determinare în tot ceea ce v-ați propus.

 

Testimonial Ministerul Economiei , Secretar de Stat Flavius Nedelcea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Într-o societate extrem de dinamică, mobilă și puternic digitalizată, o generație de consumatori proactivi și bine informați aduce cu siguranță o contribuție semnificativă la dezvoltarea economică a oricărui stat, la apariția unor produse mai sigure, dar și mai competitive, la elevarea standardelor de calitate a serviciile oferite în piață, încurajând stabilirea și menținerea unui mediu concurențial echitabil în toate sectoarele economiei .

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a aniversării a 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons , salutăm activitatea dumneavoastră continuă de informare, consultanță și sprijin în serviciul consumatorilor români. La mulți ani InfoCons !

 

Testimonial Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale , Secretar de Stat Dragoș Costin Telehuz – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Ce semnifică protecția consumatorului din perspectiva celor implicați în demersurile decizionale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ? Informarea constantă a consumatorilor și asigurarea securității alimentare constituie o prioritate pentru noi, cei dedicați dialogului și abordării constructive, aflați într-un domeniu de o importanță deosebită, dar presărat de provocări la fiecare pas. 

În calitate de secretar de stat care are în coordonare instituții cu o voce activă în procesele de asigurare directă și indirectă a siguranței alimentare , aș sublinia importanța realizării controalelor și analizelor în materie de calitate , etichetă și trasabilitate. Fie că vorbim de controlul calității vinurilor în vederea atestării dreptului de comercializare, de aplicarea însemnului de certificare a originii și autenticității vinurilor și băuturilor sau de analizele efectuate la produse de protecție a plantelor, sau determinarea reziduurilor din legume și fructe, consumatorii trebuie familiarizați în privința transparenței acestor acțiuni.

Un alt demers necesar este acționarea cu celeritate în momentul apariției unui posibil pericol. Aici pot oferi exemple din cele cu care ne confruntăm deseori: în cazul nerespectării unor condiții de comercializare este important ca suspendarea sau anularea certificatului de atestare să intervină urgent.

Elementele cheie ale unui sistem complet și corect sunt comunicarea și colaborarea tuturor puterilor decizionale, transmiterea constantă a informațiilor către spațiul public, deci informarea consumatorului pentru ca acesta să poată lua cele mai bune decizii.

 

Testimonial Ministerul Energiei , Secretar de Stat Casian Pavel Nițulescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

În toți cei 20 de Ani de activitate independentă ,  transparentă și permanent la dispoziția consumatorului , Asociația InfoCons a dovedit că se poate și în România .

InfoCons dovedește prin atitudine și implicarea necondiționată în siguranța cetățeanului consumator !

În cele mai multe domenii de activitate desfășurate pe piața din România , aplicația InfoCons dovedește informare sigură și complexă, ceea ce duce la o alegere corectă a cetățeanului consumator .

   FELICITĂRI și Ani Mulți de activitate pentru Protecția Consumatorilor !

 

      Cu prețuire,

   Secretar de Stat Ministerul Energiei

       Casian-Pavel NIȚULESCU

 

Testimonial Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale , Secretar de Stat Aurel Simion – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

Luna aprilie a anului 2023 este marcată atât de împlinirea a 23 de ani de la celebrarea , pentru prima dată, a Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale , precum și de aniversarea a 20 de ani de activitate susținută a InfoCons în domeniul apărării drepturilor consumatorilor , ceea ce îmi conferă prilejul să-mi exprim aprecierea față de recunoașterea de care vă bucurați la nivel național și internațional .

Provocările contextuluii global actual care pot determina riscul unor potențiale crize socio-economice, au făcut ca siguranța și bunăstarea cetățenilor să devină o prioritate pentru fiecare factor de decizie din întreaga lume și obligă la asumarea de responsabilități în consecință.

Astfel, pentru realizarea unei protecții reale și eficiente a drepturilor consumatorilor , ca problematică emergentă și importantă, implicarea tuturor actorilor vizați de acest domeniu și conjugarea tuturor eforturilor este definitorie.

În acest sens, colaborarea dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și InfoCons a fost materializată, prin încheierea unui parteneriat. În considerarea acestuia, au fost derulate acțiuni dedicate informării și conștientizării cetățenilor în domenii de interes pentru ei și în scopul atingerii dezideratelor noastre comune în sensul modelării comportamentelor consumatorilor pentru adaptarea la actualele evoluții ale pieței , din perspectiva asigurării sustenabilității și durabilității sistemelor agroalimentare .

Apreciind InfoCons ca pe o voce a consumatorului român, precum și ca pe o forță motrice în educarea, consilierea și reprezentarea intereselor acestuia, vă asigur, domnule președinte, de tot sprijinul instituțional, vă felicit pentru aniversarea dumneavoastră și, întrucât provocările nu contenesc să apară, vă doresc putere de muncă!

 

Testimonial Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale , Secretar de Stat Sorin Moise – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Vă mulțumesc pentru oportunitate și felicit InfoCons cu ocazia celebrării a 20 de ani de activitate în domeniul protecției consumatorilor în România . Îmi exprim aprecierea pentru contribuția și implicarea activă a organizației în protejarea și salvgardarea drepturilor și intereselor consumatorilor români și am convingerea că InfoCons și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor colabora în continuare la fel de bine în beneficiul cetățenilor.

Politica agricolă are un rol esențial în gestionarea tranziției către un sistem alimentar sustenabil și în consolidarea eforturilor fermierilor de a contribui la obiectivele climatice și de mediu. La nivelul MADR , aceste scopuri au fost integrate cuprinzător în Planul Strategic (PS) al României 2023-2027 care se va concentra pe atingerea următoarelor obiective:

  • promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient și diversificat care să asigure securitatea alimentară;
  • consolidarea orientării către piață și creșterea competitivității;
  • îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul valoric.

Prin politicile pe care le promovează, MADR este alături de fermierii români încurajându-i să producă pe tot parcursul anului produse românești de calitate, iar schemele de sprijin acordate principalelor ramuri din agricultură oferă fermierilor posibilitatea de a se dezvolta și a-și crește capacitatea de producție. Din fericire, România dispune de condiţii și resurse naturale pe care poate și trebuie să le valorifice indiferent de situaţia existentă în ţară sau în apropierea ţării.

Un avantaj în dezvoltarea agriculturii l-a reprezentat accesarea fondurilor europene, fapt ce i-a determinat pe fermierii români să se alinieze normelor impuse, reușind astfel să livreze consumatorilor produse la standarde ridicate.    

În ceea ce privește industria alimentară și politicile din domeniul agroalimentar, este necesară promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente și a sistemelor alimentare locale, pentru crearea de plus valoare materiilor prime și agricole locale și asigurarea accesului consumatorilor la produse proaspete și de calitate, cu un impact redus asupra mediului .

Măsurile de sprijin din cadrul PS 2023-2027 vor încuraja fermele mici și fermele de familie să se asocieze sub diferite forme, conducând la creșterea puterii de reprezentare a acestora, fapt care se va reflecta ulterior în stabilizarea și creșterea nivelului veniturilor.

Activitățile de dezvoltare-inovare vor permite fermierilor să capitalizeze în comun produsele obținute, să-și adapteze producția la cerințele pieței, să aibă un acces mai bun la inputuri, echipamente, credite și piață, să-și optimizeze costurile de producție, să creeze lanțuri scurte de aprovizionare și să facă față diferitelor provocări de pe piață. Strategia “De la fermă la consumator” constituie un proiect ambițios ce stabilește măsurile de reglementare necesare pentru a crea sisteme mai eficiente și mai inteligente în raport cu clima, care să ofere alimente sănătoase, dar să asigure în același timp un nivel de trai decent pentru fermierii din UE.

MADR își dorește stimularea industriei alimentare, ținându-se cont de integrarea materiei prime de la producătorii români pe plan intern, astfel încât să se diminueze exportul de materie primă și importul de produse finite. Se urmărește, de asemenea, finanțarea unităților mari de procesare a materiei prime românești, a producătorilor români, cu premisa ca fiecare dintre acești mari producători să aibă în jurul ei producători români de materie primă, în cadrul unei asocieri în cooperative sau în grupuri de producători.

MADR , prin AFIR, pune la dispoziția consumatorilor aplicația CPAC cu ajutorul căreia cei interesați au posibilitatea de a vizualiza lista tututor produselor și a producătorilor de produse alimentare atestate, precum și de a citi QR codurile de pe orice etichetă pentru a afla detalii despre produs. CPAC creează legătura directă între producătorii autentici de produse românești și publicul larg. Aceasta este o aplicație unică în România care deschide calea spre o mai bună informare a consumatorilor , ajută la îmbunătățirea deciziilor de consum, oferind un sortiment larg de produse de calitate atestată, permite producătorilor să își promoveze produsele atestate și susține dezvoltarea piețelor locale.   

Totodată, prin relansarea proiectului Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, MADR a adus o parte din produsele agroalimentare ale micilor producători în marile lanțuri comerciale, oferind șansa consumatorilor de a-și procura alimente proaspete și de calitate. Anul trecut am lansat campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”. În acest sens, pentru a aduce laolaltă producătorii și consumatorii, MADR organizează periodic târguri de sezon pentru a oferi producătorilor șansa de a-și valorifica produsele și a facilita accesul consumatorilor la produse românești de calitate, iar aceste evenimente s-au bucurat de un real succes în rândul celor interesați.  

Nu în ultimul rând, consider că este necesar să educăm copiii de la vârste fragede și să-i încurajăm să consume produse autohtone. Profit de ocazie pentru a îndemna cititorii să susțină fermierii români prin consumul de produse românești, pentru că este important să sprijinim economia țării, să stimulăm agricultorii, astfel încât aceștia să continue să producă și să contribuim cu toții la dezvoltarea zonelor rurale. 

 

Testimonial Ministerul Mediului , Apelor și Pădurilor , Secretar de Stat Ionuț Sorin Banciu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Introducere

Legsislația de protecția consumatorilor și cea de protecția mediului sunt două domenii disociate ale politicii publice și, în consecință, sunt reglementate în corpuri de drept distincte. Cu toate acestea, există numeroase legături între cele două, în special din perspectiva faptului că interesele consumatorilor pot contraveni nevoii de protecție a mediului . În acest context, apare întrebarea dacă legislația de protecție a consumatorului trebuie regândită astfel încât să încorporeze pericolele pe care un consum iresponsabil îl au asupra mediului înconjurător.

Interese separate?

Unul dintre momentele în care legislația de protecție a consumatorilor și nevoile de mediu intră în conflict este atunci când scopul legii consumatorilor este de a proteja ( financiar , din punctul de vedere al calității sau al accesibilității) consumatorul împotriva furnizorilor de bunuri și servicii . Legislația consumatorilor adresează, astfel, un conflict bilateral, și anume cel dintre consumatori și industrie. Însă acest conflict este unul limitat, deoarece industria și consumatorii ajung să ignore impacul bunurilor și serviciilor asupra mediului, iar deseori conflictul dintre cei doi se rezolvă în detrimentul mediului.

Așadar, din punctul de vedere al politicii de protecție a consumatorilor , trebuie să ne întrebăm dacă aceasta ar trebui să rămână orientată spre susținerea dorinței consumatorului de a consuma orice dorește în orice moment, sau dacă ar trebui regândită astfel încât să vizeze temperarea consumului cu impact negativ asupra mediului (din perspectiva emisiilor de dioxid de carbon), în interesul pe termen lung al consumatorului .

Acest conflict poate fi cel mai bine ilustrat folosind exemplul industriei alimentare . Pe de o parte, este posibil ca producția și transportul unui aliment să fie dăunătoare mediului, însă semnificația culturală pentru o anumită societate atât de mare, încât consumatorii să perceapă alimentul ca esențial în viața lor și să își dorească, în consecință, să îl obțină la un preț cât mai mic (carne , cafea și, în ultimii ani, avocado). Pe de altă parte, un aliment poate fi produs fără prea mari emisii, spre exemplu în agricultura sustenabilă, însă poate dăuna mediului în faza de consum dacă vine, să spunem, ambalat excesiv.

Bună practică la nivelul Uniunii Europene

Cele două tipuri de reglementări nu trebuie să existe în contradicție, ci trebuie armonizate pentru a asigura protecție atât consumatorilor , cât și mediului. Un exemplu de astfel de măsură se regăsește în Noul Plan de Acțiune pentru o Economie Circulară, elaborat de Comisia Europeană sub auspiciile Green Dealului. În acest Plan, Comisia Europeană își propune să îmbunătățească politica „dreptului de a repara” (“right to repair policy”), un drept al consumatorului, dar cu nenumărate implicații de mediu.

„Dreptul de a repara” este o mișcare care pledează pentru dreptul consumatorilor de a-și repara produsele stricate într-un mod facil și avantajos. Această mișcare contribuie la o economie circulară prin reducerea tendinței consumatorilor de a cumpăra noi produse, în special electrice și electrocasnice , de îndată ce articolele vechi se strică sau se degradează.

Mișcarea s-a născut din lipsa de transparență a producătorilor care au îngreunat din ce în ce mai mult posibilitățile reparare a electronicelor prin limitarea disponibilității pieselor de schimb, prin crearea de service-uri autorizate sau prin punerea la dispoziție a manualelor doar la câțiva ani după lansarea inițială a produsului. În mod natural, companiile monopoliste gigantice din domeniul tehnologiei se opun „dreptului de a repara” pe motivul problemelor de confidențialitate care pot apărea în cazul în care consumatorii și-ar duce dispozitivele electronice la mecanici neautorizați. Companii precum Apple invocă și lipsa protecției proprietății intelectuale , care ar diminua în timp imaginea mărcii lor.

Oricât de legitime par aceste temeri, ele pot fi abordate prin implementarea unui sistem de certificare și licențiere pentru serviciile de reparații independente. În acest fel, companiile se pot asigura că standardele lor sunt implementate de către aceste terțe părți, în timp ce consumatorii pot identifica cu ușurință opțiuni de încredere pentru a prelungi durata de viață a dispozitivelor. Tehnicienii independenți pot accesa cursuri de formare pentru a înțelege tehnicile de reparare preferate de producători și practicile de protecție a confidențialității. Simultan, procesul de certificare poate implica, de asemenea, semnarea de acorduri de confidențialitate pentru a proteja proprietatea intelectuală a producătorilor. Este corect să spunem că „dreptul la reparație” crește și valoarea produselor uzate. După cum se poate observa în industria auto, posibilitatea consumatorilor de a merge la un mecanic și de a-și repara mașinile cu ușurință sporește valoarea de revânzare a autovehiculelor, încrederea consumatorului și, în consecință, imaginea mărcii.

Posibilă soluție

În 2015, Organizația Națiunilor Unite a identificat 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă care trebuie atinse pentru a ne asigura că omenirea și planeta vor trăi în pace și prosperitate. Obiectivul cu numărul 12 poartă denumirea de „Consum și Producție Sustenabile” și își propune să decupleze creșterea economică de la degradarea mediului prin creșterea eficienței utilizării resurselor și prin promovarea unor stiluri de viață durabile. Pentru atingerea acestui obiectiv, este necesară o informare temeinică a consumatorilor cu privire la impactul produselor, astfel încât aceștia să facă alegeri în cunoștință de cauză, să consume și să elimine deșeurile ținând seama de consecințele economice, sociale și de mediu ale alegerilor lor.

În acest context, trebuie menționat impactul alegerilor personale de consum la care, din nefericire, consumatorii nu sunt încurajați. Cumpărarea alimentelor vrac în favoarea celor ambalate, consumarea produselor locale și sezoniere sau refuzul pungilor la supermarket sunt doar câteva exemple de comportament responsabil cu mediul. Deși aparent insignifiante, aceste schimbări personale pot avea o influență asupra producătorilor care vor fi motivați să își schimbe modelul de lucru pentru a se alinia înclinației consumatorilor pentru un consum durabil.

Concluzie

În prezent, nevoile ecologice nu sunt luate în considerare într-un mod adecvat în procesul de producție și consum de bunuri și servicii. Pentru a asigura remedierea acestei omisiuni, este necesar să armonizăm politica de consum cu politica de mediu și să nu le mai privim ca două aspecte separate. În acest proces, consumatorii trebuie protejați în fața tacticilor înșelătoare de marketing, cunoscute sub numele de greenwashing. Speculând interesul sporit pentru alegeri responsabile, companiile au apelat în ultimii ani la astfel de tactici prin care anumite produse vândute de companii sau chiar companiile în sine sunt portretizate ca sustenabile, pentru a intra în grațiile acestei categorii în creștere de consumatori. O posibilă soluție pentru armonizarea celor două reglementări este introducerea noțiunii de consum durabil în legislația de protecție a consumatorilor , cu scopul alinierii acesteia la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, cu precădere Obiectivul 12 „Consum și Producție Sustenabile”.

Citește și : 15 Martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – InfoCons Protecția Consumatorilor în social media

 

Testimonial Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor , Secretar de Stat Dan Ștefan Chiru – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Sărbătorim 20 de ani de existență a Asociației InfoCons , în fapt, două decenii parcurse pe drumul consolidării eforturilor de protejare a drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor . Dorim să marcăm momentul aniversar prin transmiterea aprecierilor noastre la adresa rolului și obiectivelor InfoCons , care acționează cu tenacitate în sprijinul cetățenilor, prin măsuri de protecție, informare, conștientizare. Autoritatea Centrală de Mediu desfășoară misiuni similare, având în vedere că se preocupă de protecția mediului înconjurător și de prevenirea situațiilor nedorite, prin monitorizare, intervenții, informare și conștientizare a populației.

 Ambele maniere de acțiune sunt asemănătoare, se completează și urmăresc, de fapt, să asigure condiții optime de viață și un viitor sustenabil, numitorul comun fiind respectul pentru cetățean. La mulți ani, InfoCons !

 

Testimonial Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor , Secretar de Stat Bogdan Radu Balaniscu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Un consumator informat reprezintă baza unei piețe sănătoase

Într-o lume în care piața produselor și serviciilor cunoaște o continuă creștere și schimbare, consumatorii trebuie să aibă șansa de a învăța și de a fi informați în vederea dezvoltării unei societăți în care fiecare cetățean își cunoaște drepturile și obligațiile, astfel fiind protejați în fiecare domeniu al pieței.

Lipsa unei bune informări a consumatorilor reprezintă o vulnerabilitate, iar acest fenomen duce la un dezechilibru al pieței, în absența echității în ceea ce privește raportul calitate-preț beneficiile fiind doar de o singură parte, mai exact de cea a  agenților economici. Astfel, consumatorii ajung să plătească un preț mai mare pentru anumite servicii, ceea ce nu este normal.  

În România , Protecția Consumatorului are o istorie destul de recentă, cauzată de perioada comunistă în care drepturile cetățenilor erau îngrădite, statul având monopol asupra activităților economice, însă acestei instituții în revine un rol major  în reglementarea normelor privind respectarea concurenței, calității, dar și al interesul financiar al consumatorilor .

Cum societatea este într-o continuă schimbare, ultimii ani au adus cu ei o serie de evenimente care au destabilizat piața –  pandemia COVID-19 , conflictul din Ucraina , plasând consumatorul în centrul unor modificări de paradigmă, ceea ce poate lăsa loc apariției inclusiv a unor abuzuri venite dinspre agenții economici.  

Mai mult decât aceste evenimente, nu trebuie pierdut din vedere faptul că lumea se confruntă cu provocările schimbărilor climatice, provocări pentru care, atât la nivel de U.E. , cât și la nivelul țării noastre, există creionată o agendă bine stabilită care introduce noțiunea de tranziția verde – concept care prevede și o latură a informării consumatorilor cu privire la viața sustenabilă, dar și la produsele și serviciile prietenoase cu mediul. Printr-un astfel de demers poate fi crescut indicatorul de încredere a consumatorilor față de activitatea economică și, totodată, poate fi sporit gradul de protecție a acestora.

Cred că, indiferent de dinamica cu care societatea se dezvoltă, consumatorii pasivi, odată deveniți consumatori activi și informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au, pot consolida activitatea pieței economice, unde cererea și oferta se întâlnesc. Tocmai de aceea consider că activitatea Protecției Consumatorului este extrem de importantă în acest context și trebuie să se desfășoare într-un strâns partenerial cu celelalte structuri ale statului care reglementează acest sector, motiv pentru care reiterez deschiderea mea la colaborare, dat fiind că îmi doresc să crească nivelul de informare a românilor și gradul de securizare a acestora în fața unor posibile derapaje.

 

Testimonial Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor , Consilier Superior Maria Daniela Toma – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Multumim pentru cei 20 de ani de munca in slujba consumatorilor,  in scopul furnizarii de informatii corecte despre produsele alimentare, de educare si constientizare printr-o “9atitudine”

La multi ani InfoCons!

 

Testimonial Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene , Secretar de Stat Andreea Anamaria Naggar – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

Vă mulțumesc pentru ocazia oferită de a vă adresa câteva cuvinte cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și, în același timp, la aniversarea a 20 de ani de protecție a consumatorilor în România.

La 20 de ani de activitate în beneficiul consumatorilor din România Asociația INFOCONS a atins maturitatea necesară pentru a funcționa în manieră autonomă, proactivă și eficientă, în spiritul Asociației Internaționale a Consumatorilor – “Consumers International” al cărei unic membru național român este până în prezent. Principiile apărate și promovate de dumneavoastră sunt în perfectă concordanță cu primele patru drepturi fundamentale ale consumatorului, pe care fostul președinte al SUA – John Fitzgerald Kennedy, la data de 15 martie 1962, le-a prezentat public: dreptul la securitate, dreptul la informație și informare, dreptul de a alege liber și dreptul de a fi ascultat, drepturi care au fost ulterior completate în funcție de evoluțiile societății.

Ziua internațională a Proprietății Intelectuale reprezintă o șansă de a sublinia contribuția pe care aceste drepturi o aduc în scopul dezvoltării creativității și inovației, precum și pe linia recunoașterii și recompensării meritelor inventatorilor, contribuind astfel la binele social derivat al rezultatului muncii acestora. Echilibrul dintre nevoia socială și creativitatea inventatorilor și a creatorilor este asigurat de un sistem eficient al gestionării proprietății intelectuale. În acest an, Organzația Mondială a Proprietății Intelectuale a ales ca temă centrală a zilei Proprietății Intelectuale – Femeile și Proprietatea intelectuală. În acest mod sunt sărbătorite femeile inventator, creator și  întreprinzător din toată lumea, care prin imaginația, munca și inventivitatea lor contribuie la schimbările fundamentale și prosperitatea lumii în care trăim. Implicarea și mai activă a femeilor, care reprezintă aproximativ jumătate din populația globală, în sistemul proprietății intelectuale poate aduce beneficii pe termen lung, grație puterii lor inovatoare și creatoare.

În sensul celor de mai sus, apreciez că acest moment de sărbătorire reprezintă o șansă în plus pentru a sensibiliza publicul cu privire la drepturile și nevoile consumatorilor și de a continua demersurile de combatere a abuzurilor de piață și a nedreptăților care le subminează, în spiritul atitudinii noi pe care o cultivați. Prin multiplele proiecte europene la care asociația dumneavoastră a participat în calitate de partener, consider că ați contribuit în mod decisiv la asigurarea unui nivel foarte ridicat de protecție și ați contribuit la consolidarea drepturilor consumatorilor. Scopul final este acela de a avea un consumator corect informat, care să poată alege în manieră liberă, produse și servicii de calitate înaltă.

Îmi exprim încrederea, ca prin eforturi comune, să putem celebra un mediu în care consumatorul să fie respectat și conștient de drepturile sale.

Vă doresc mult succes în continuare! La mulți ani, InfoCons!

 

Testimonial Ministerul Muncii și Solidarității Sociale , Secretar de Stat Florin Sergiu Dobrescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale reprezintă un adevărat prilej de încurajare a inovației și creativității. Drepturile asupra proprietății intelectuale trebuie aprig protejate deoarece proprietatea intelectuală este un motor important al dezvoltării economice, culturale și sociale.

Dreptul la o informare corectă a cetățenilor este un drept constituțional. Statul are obligația să protejeze cetățenii, în calitatea lor de consumatori.

Consider că protecția consumatorilor reprezintă un element esențial al unei piețe bine funcționale. Scopul acesteia este să asigure drepturile consumatorilor în relația cu comercianții și să ofere protecție suplimentară pentru consumatorii vulnerabili. Un stat democratic se poate defini doar ca un stat care își protejează cetățenii.

Felicitări INFOCONS! Vă asigur de toată considerația mea pentru conduita pe care o manifestați în activitatea de protecție a consumatorului. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale vă asigură de tot sprijinul nostru pe viitor.

Spor în toate proiectele pe care le desfășurați! LA MULȚI ANI!

 

Testimonial Ministerul Educației , Director Cabinet Monica Ioniță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

La mulți ani, InfoCons Protecția Consumatorului! 

Vă doresc productivitate, energie, forță și voință de a realiza cât mai mult, să prosperați, să aveți parte de rezultate remarcabile!

Organizația voastră să aibă un parcurs luminos și plin de succes și în următorii 20 ani, cu o 9atitudine, așa cum ne-ați obișnuit! 

 

Ministerul Culturii , Secretar de Stat Mădălin S. Voicu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Protecţia consumatorului este un subiect de mare importanţă în societatea noastră actuală și  consider că toţi oamenii trebuie să fie corect informaţi cu privire la ceea ce consumă, de la alimente, bunuri şi servicii până la educaţie şi cultură. Vreau să menţionez că munca celor de la protecţia consumatorilor este esenţială, dar nu trebuie neglijată nici obligativitatea consumatorului de a se informa, din proprie iniţiativă, pentru a ști cu exactitate ceea ce consumă.

Aria acoperită de protecția consumatorului este o temă importantă și relevantă în orice domeniu, inclusiv în cel al culturii, domeniu în care activez dintotdeauna. Ce mă bucură este că în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește protecția consumatorilor de cultură, dar, după părerea mea, mai sunt multe de făcut pentru a avea certitudinea  că aceștia sunt protejați în mod adecvat. 

De asemenea, protecția consumatorului în domeniul culturii poate fi privită și din perspectiva accesului la cultură, consacrat de articolul 33 al Constituției României ca fiind un drept fundamental al cetățeanului. Toţi trebuie să avem posibilitatea de a accede la cultură în mod egal, indiferent de sex, vârstă, rasă, etnie sau situația socială a fiecăruia dintre noi. Guvernul este responsabil, pe lângă celelalte atribuţii ale sale, și de asigurarea cadrului legal necesar accesului tuturor la actul cultural, în integralitatea acestui concept – pornind chiar de la accesul la bagajul general de cunoştinţe din domeniile culturii și artelor.

Protecția consumatorului în domeniul culturii este un concept care poate suna straniu şi nepotrivit, însă, în fapt, ar trebui să conştientizăm cu toţii evidența că cititorul unui roman, spectatorul dintr-o sală de concert, de teatru ori de cinema, cumpărătorul unei lucrări de artă sau cel care păşeşte într-o expoziţie consuma un bun ori un serviciu cultural. Prin furnizarea de bunuri și servicii culturale de înaltă calitate, prin asigurarea accesului egal la cultură și prin informarea corectă a publicului consumator, operatorii culturali pot câștiga încrederea și loialitatea publicului plătitor al acestor bunuri şi servicii. De asemenea, autoritățile, nu doar cele centrale, ci şi cele locale, ar trebui să promoveze și să sprijine  eforturile de protecție a consumatorilor, astfel încât toți cei implicaţi în viaţa culturală -care constituie un segment important nu doar al vieţii sociale, ci şi al economiei româneşti – să poată beneficia de tot ceea ce presupune aceasta: de la bunuri şi servicii culturale de calitate, până la plata corespunzătoare efortului şi muncii depuse de cei ce lucrează în toate domeniile culturii .

 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor , Director General Paul Anghel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Apreciez rolul pe care INFOCONS ca organizație și Sorin Mierlea ca președinte  l-au avut in ultimii 20 de ani in domeniul protecției consumatorilor, ștacheta ridicată atât de sus sunt convins ca va fi menținută și pe viitor, va doresc mulți ani frumoși in continuare cu credință in Dumnezeu și țară împreuna cu Autoritățile statului sa reușiți sa va atingeți obiectivele propuse.

 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor , Director Direcția Metale Prețioase Dana Munteanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

La Multi Ani, InfoCons!

În zi de sărbătoare apreciez la adevărata valoare activiatea constanta și dedicată în interesul consumatorului și consilierii operatorilor economici pentru asigurarea unei piețe de referinta în Uniunea Europeană.

Aștept cu interes următorii 20 ani de colaborare în beneficiul consumatorului.

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară , Director Direcția Comunicare și Educație Financiară Daniel Apostol – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Protecția consumatorului este unul dintre obiectivele fundamentale ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și un aspect esențial al unei economii moderne. Oricare ar fi activitatea economică în care consumatorii sunt implicați, de la achiziționarea unui produs la încheierea unui contract de servicii, protecția consumatorului trebuie să fie o prioritate.

Pentru Autoritate, asigurarea protecției consumatorilor de servicii financiare non-bancare, alături de menținerea stabilității celor trei piețe supravegheate, configurează întreaga noastră strategie, în jurul căreia se circumscriu toate atribuțiile și competențele conferite de cadrul legal.

Totodată, prin programele sale de educație financiară, destinate atât elevilor, studenților, cât și publicului larg, Autoritatea de Supraveghere Financiară abordează problematica protecției consumatorilor și din perspectiva educațională.

În concluzie, protecția consumatorului este esențială pentru menținerea unui mediu economic echitabil și sigur pentru toți cei implicați.

Salutăm, în acest context, contribuția InfoCons, pe parcursul celor 20 de ani de activitate, în a sprijini consumatorii să facă alegeri cât mai informate și, prin urmare, cât mai aproape de nevoile lor reale. Prin aceste eforturi combinate, consumatorii au acces la produse și servicii de calitate și sunt protejați împotriva practicilor comerciale care le pot aduce prejudicii.

 

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații , Președinte Vlad Stoica – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Vă felicit pentru cei 20 de ani de activitate și pentru tot efortul, profesionalismul și implicarea pe care le-ați arătat în acești ani în apărarea drepturilor tuturor consumatorilor!

Ca și InfoCons, ANCOM acordă o atenție deosebită protejării drepturilor utilizatorilor finali și de aceea ne dorim să cooperăm și să comunicăm activ și constant cu toți actorii din piață pentru ca toţi locuitorii României să beneficieze de servicii de comunicaţii de calitate la preţuri corecte și să obțină un maxim de beneficii din utilizarea serviciilor.

Suntem permanent deschiși la dialog și colaborare cu toate instituțiile statului și reprezentanții societății civile din domeniul comunicațiilor pentru a identifica instrumentele potrivite menținerii unei concurențe sănătoase pe piață, încurajării inovației, administrării eficiente a resurselor limitate și încurajării investițiilor în rețele și infrastructuri, toate în interesul și beneficiul utilizatorilor finali.  

Venind în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor finali și din dorința de a pune la dispoziția  publicului datele colectate în activitatea noastră, după cum știți, am dezvoltat și am îmbunătățit permanent instrumente web și aplicații în beneficiul utilizatorilor telecom din România, pentru a crește gradul de informare a acestora, precum: Netograf (platformă electronică și aplicație fixă și mobilă, concepute de ANCOM pentru a le oferi utilizatorilor de internet din România un instrument independent, obiectiv și gratuit de verificare permanentă a calității serviciului de internet pe care îl plătesc), Aisemnal (platformă informatică și aplicație mobilă ce integrează pe harta națională gradul de acoperire cu servicii de voce mobilă, conform măsurătorilor ANCOM), Monitor-EMF (platformă electronică în care utilizatorii pot vedea rezultatele măsurărilor de câmp electromagnetic) sau InfoCentru ANCOM (platformă dedicată utilizatorilor de servicii de telefonie, internet, televiziune și poștă, care sistematizează diverse categorii de informaţii şi este actualizată permanent).

Pentru că satisfacția utilizatorilor față de serviciile de comunicații electronice de care beneficiază este legată în mod direct de cât de informat este utilizatorul, și în anii următori suntem determinați să continuăm să acordăm o atenție sporită componentei de informare a utilizatorilor finali din România în ceea ce privește utilizarea serviciilor de comunicații electronice.

Întrucât, iată, organizațiile noastre au un scop comun, de protecție a drepturilor și intereselor utilizatorilor, vă urez succes în toate proiectele pe care vi le propuneți și vă asigur de întreaga noastră deschidere în realizarea acestora!

 

Agenția Națională pentru Protecția Mediului , Președinte Laurențiu Alexandru Păștinaru – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Informarea face diferența între un consumator protejat și unul ușor de păcălit, iar efortul făcut permanent de specialiștii InfoCons – Protecția Consumatorilor din România, în cei 20 de ani de existență, ne-a ajutat permanent să alegem în cunoștință de cauză și să ne cerem drepturile, indiferent dacă a fost vorba despre produse alimentare, locații de cazare, zboruri, telecomunicații, utilități, medicamente, mașini, magazine online și multe alte produse sau servicii.

Pentru toate acestea, asociația a devenit cu fiecare an care a trecut un nume ușor de recunoscut, prezent în magazine, centre de prestări servicii și chiar instituții publice, în încercarea de ajunge cât mai aproape de toți consumatorii de produse și de servicii, cu sfaturi, noutăți și prevederi legislative. În calitate de consumator și de apărător mediului, apreciez foarte mult acest efort și pasul înainte pe care l-ați făcut prin crearea aplicației InfoCons, pe care fiecare o putem avea acum la îndemână, în propriul telefon și vă doresc nenumărate proiecte benefice pentru români, accesibile din orice colț al lumii.

La mulți ani, de practici bune și sănătoase!

 

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor , Doctor Robert Chioveanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

În calitatea mea de fost Președinte-Secretar de Stat  al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ,transmit felicitări InfoCons protecția-consumatorilor pentru împlinirea a 20 de ani de activitate și pentru rezultatele deosebite obținute în toată această perioadă.

Salut, totodată, și inițiativa organizatorilor de a marca această aniversare prin realizarea unui eveniment a mișcării protecția –consumatorilor care a avut dintotdeauna o contribuție esențială la consolidarea relațiilor dintre consumator și instituțiile statului implicate în activitatea de control și reglementare ,iar recunoașterea meritelor este importantă pentru stimularea performanței în continuare.

Pentru România, îmbunătățirea comunicării ,informării și creșterea încrederii consumatorilor sunt priorități cheie. Cred că am gestionat corect  situațiile apărute, în timpul mandatului meu  și trebuie să gestionăm împreună, eficient ,provocările crizelor actuale/alertele și să valorificăm oportunitățile generate de aspecte care țin de protecția consumatorilor și a investițiilor la nivelul industriei alimentare care vin în sprijinul consumatorilor.

Am convingerea că această cooperare dintre instituții și INFOCONS va continua și vă doresc să rămâneți și pe viitor același partener de încredere, dinamic și implicat în slujba consumatorului.

Vă doresc succes în continuare și multă sănătate!

Citește și : Alegerile tale contează! Consumatorii pot reduce emisiile de CO2 cu până la 8 miliarde de tone – Fii și Tu Un Exemplu pe 15 Martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor !

 

Testimonial Agenția Națională Antidrog , Director Ramona Dabija – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de protecţia consumatorilor în România – InfoCons, transmit în numele echipei Agenţiei Naţionale Antidrog, sincere felicitări pentru întreaga activitate desfăşurată în interesul cetăţenilor.

Apreciem eforturile pe care le faceţi zi de zi, în vederea educării şi protejării consumatorilor şi vă asigurăm de sprijinul nostru în îndeplinirea obiectivului comun: o comunitate sănătoasă, în siguranţă.

La mulți ani!

 

Testimonial Agenția Națională Anti-Doping , Președinte Ștefan Rohnean – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

În numele Agenției Nałionale Anti-Doping (ANAD), îmi revine plăcerea să transmit câteva gânduri colectivului InfoCons cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a sărbătoririi jubileului de 20 de ani de protecția consumatorului in România – InfoCons.

Protecția consumatorilor și protecția proprietății intelectuale reprezintă agende prioritare pentru Uniunea Europeană şi Statele-Membre ale UE. Această viziune este justificată de valorile care sunt protejate prin implementarea unor politici publice eficiente.

Din perspectiva protecției consumatorilor, ne referim la asigurarea unui nivel cât mai înalt și armonizat al tuturor standardelor de calitate a vieții, incluzând aici şi protecția sãnătății publice sau dreptul la informare și educare în susținerea unor alegeri etice și benefice prin toate mecanismele disponibile la nivel național și internațional.

Din perspectiva  protecției  proprietății  intelectuale,  raportarea  se  face  la  garantarea  şi respectarea  protecției creațiilor intelectuale și a inovațiilor în condiții de deplină  conformitate și certificare.

Sfera de aplicare a principiilor și reglementărilor incidente proprietății intelectuale și protecției consumatorilor este foarte amplă. De aceea, apreciem că acestea sunt relevante și la nivelul programului național anti-doping elaborat și coordonat de Agenția Națională Anti- Doping (ANAD).

Ne vom referi aici la strategia ANAD din perspectiva principiilor generate ale protecției consumatorilor.

Cadrul de reglementare

În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului in sport (Legea nr. 310/2021)’, ”se interzice dopajul din rațiuni de natură etică și medicală”.

În conformitate cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 310/2021, ”În vederea combaterii fenomenului de dopaj in sport funcționeazä Agenția Națională Anti-Doping, (…), organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, cu deplină autonomie decizională și operațională in activitatea anti-doping și de cercetare științifică în domeniu (… )”.

Prevenirea și combaterea dopajului in sport constitute aşadar o abordare generală care se sprijină pe reglementări de drept international transpuse în cadrul normativ elaborat pentru protecția in sport a unor valori sociale precum sănătatea și integritatea sportivilor de performanță și a practicanților sportului recreativ, un sport curat și un mediu competițional cu șanse egale.

Vectorul de prevenție se bazează pe urmărirea celor mai riguroase obiective de informare și educare în sprijinul sportivilor de performanță, a practicanților de sport recreativ, şi a anturajului extins al acestora

Vectorul de combatere a dopajului se reflectă într-un cadru de reglementare a proceselor de monitorizare, investigare și sancționare a încălcărilor reglementărilor anti-doping și a traficului ilicit de substanțe dopante care se aplică cu respectarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului.

Apreciem că această viziune în implementarea programului național anti-doping se raportează şi la o sintagmă-cheie din Noua agendă privind consumatorii adoptată de UE: ”cunoaștere și încredere”. Printre obiectivele enunțate, acest document de politici publice la nivelul UE este menit „să-i ajute pe consumatori să facă alegeri bazate pe informații clare, corecte și coerente” .

Acest deziderat presupune un angajament constant de informare completă şi transparentă.

În România, în domeniul anti-doping, această misiune exigentă revine colectivului ANAD care se sprijină în demersurile sale şi pe un puternic cadru de cooperare inter-instituțională cu autoritățile relevante, cu organizații guvenamentale şi non-guvenamentale, cu mediul academic, cu societatea civilă — la nivel național şi internațional.

Din perspectiva Protecției consumatorilor, considerăm relevant că ANAD a formalizat in propriul cadru normativ o punte de cooperare inter-instituțională cu  Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Astfel, in conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și trafìcului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, modificată şi completată prin Legea nr. 219/2021, această autoritate este reprezentată in Consiliul de prevenire și combatere a trafìcului ilicit de substante dopante (organism cu rol consultativ) alături de alte autorități cu atribuții de resort, ca de exemplu Ministerul Sănătăți sau Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor.

Se poate observa aşadar că ANAD acordă o atenție deosebită cooperării cu toți actorii instituționali responsabili de domenii care pot susține cea mai eficientă şi actuală strategie de prevenire şi combatere a dopajului în sport şi a traficului ilicit de substanțe dopante — urmărind armonizarea acțiunilor întreprinse cu strategiile altor domenii conexe.

Din perspectiva principiilor aplicabile Proprietății intelectuale semnalăm cu titlu de exemplu că logo-ul ANAD este o marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru lnvenții şi Mărci (OSIM) şi de asemenea că instituția noastră şi-a elaborat propriul manual de identitate vizuală.

 Plasarea in prioritate a tuturor mijloacelor de prevenție, educare şi informare

Încă de la constituirea sa in anul 2005, ANAD a căutat să dezvolte o abordare complexă și integrată in efortul constant de a asigura accesul destinatarilor reglementñrilor dar și a publicului larg la mijloacele de prevenție prin educare și informare. Ne referim aşadar la încurajarea alegerilor etice și benefice susținute de cele mai adecvate şi actuale informații.

Pe lângă campaniile şi misiunile educative desfășurate cu prezență fizică, în format hibrid sau online, ANAD a consolidat o pagină de internet cu un înalt nivel de accesibilitate şi diversitate a conținutului actualizat in timp real (www.anad. gov. ro ). Pagina de internet integrează nu numai informații cu privire la toate aspectele normative şi operaționale ale instituției dar şi conexiunile către alte surse de informare şi educare relevante semnalate cu respectarea tuturor principiilor aplicabile proprietății intelectuale: programele virtuale de educație şi formare continuă implementate de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) — reglementatorul global in domeniul anti-doping; instrumentele de reglementare din dreptul intemațional aplicabil (Convenția Internațională a UNESCO împotriva dopajului în sport și Convenția împotriva dopajului a Consiliului Europei); legislația națională din domenii cu atribuții conexe.

Apreciem că această integrare a activităților in teritoriu cu o puternică interfață virtuală aduce mai aproape toate informațiile prin care sportivii de performanță și practicanții de sport recreativ sunt sprijiniți să îşi cunoască drepturile şi obligațiile, să solicite îndrumările necesare la timp şi din timp, să îşi consolideze un nivel consistent de cunoaştere a riscurilor şi consecințelor rezultate din utilizarea de substanțe şi metode interzise in sport. Aceste resurse sunt de asemenea referențiale pentru personalul asistent al sportivilor și toate structurile cu atribuții de resort dar şi pentru publicul larg care se poate informa despre programului național anti-doping din perspectiva protecției consumatorilor in contextul anti-doping.

 Rolul reglementărilor anti-doping din perspectiva programului de combatere a producerii şi traficului ilicit de substanțe dopante

Apreciem că şi prin acest program, ANAD îşi aduce contribuția într-un mod relevant şi constant la strategia națională de protecție a consumatorilor susținută de toți factorii implicați.

Ca obiectiv general, programul vizează asigurarea implementării măsurilor privind prevenirea și combaterea trafìcului ilicit de substanțe dopante pe teritoriul României.

Ca obiective specifice, ne referim la: asigurarea autorizării funcționării sălilor de culturism și fitness din punct de vedere al reglementărilor anti-doping, in conformitate cu normele legale in vigoare, asigurarea serviciilor de instruire anti-doping a personalului din cadrul sălilor de culturism și fitness, cu respectarea normelor legale in vigoare, asigurarea controlului aplicăirii normelor privind combaterea traficului ilicit de substanțe dopante in sălile de culturism sau fitness, asigurarea gestionării substanțelor dopante confiscate, in condițiile legii.

Asemeni profesioniştilor implicați sub toate formele și in toate sectoarele economico-sociale in strategiile şi programele destinate protecției proprietății intelectuale și protecției consumatorilor, și experții din domeniul anti-doping se dedică cu multă pasiune misiunii asumate. Aceste domenii susțin valori relevante pentru dezvoltarea durabilă și pentru calitatea vieții şi presupun o preocupare constantă pentru perfecționare profesională, inovație și promovarea schimbului de bune practici in context multidisciplinar.

În numele Agenției Naționale Anti-Doping, transmit echipei InfoCons felicitări pentru toate reuşitele unui parcurs aniversat la ceas jubiliar şi o mare de succes în toate proiectele și inițiativele promovate in domeniile proprietății intelectuale și protecției consumatorilor.

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal , Președinte Ancuța Gianina Opre- 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Cu acest prilej aniversar aș dori să îmi exprim aprecierea față de prezența activă și contribuția efectivă a Asociației Infocons la promovarea unei adevărate culturi a protecției consumatorilor la nivel național.

În ultimii zece ani, în calitate de președinte al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, am avut ocazia să remarc în numeroase rânduri preocupările manifestate de asociația pe care o conduceți de a identifica mijloacele adecvate pentru a determina creșterea gradului de informare a publicului larg cu privire la regulile aplicabile în domeniul protecției consumatorilor.

Evenimentele organizate sub auspiciul Infocons sau cu implicarea acesteia au constituit un reper în peisajul autohton, cu multiple reverberații în activitatea autorităților cu competențe în protejarea drepturilor consumatorilor și cu implicații pozitive în conștientizarea de către fiecare dintre noi, în calitate de consumator, a posibilităților legale de care dispunem pentru a obține servicii la standarde calitative adecvate.

Cu această ocazie, pe lângă acțiunile desfășurate în diverse sectoare de activitate, se evidențiază și demararea de către asociația Infocons a unei recente campanii de responsabilizare a consumatorilor cu privire la tranziția la energia curată, cu prilejul sărbătoririi pe data de 15 martie 2023 a Zilei Mondiale a Consumatorilor.

În acest context, aș dori să reliefez și colaborarea excelentă derulată de instituția noastră cu Asociația Infocons, destinată sensibilizării persoanelor fizice în contextul interferențelor inevitabile între normele de protecția datelor personale și cele privind asigurarea drepturilor consumatorilor.

Vă felicit pentru activitatea desfășurată și vă doresc mult succes în continuare!

 

Autoritatea pentru Reformă Feroviară , Președinte Ștefan Adrian Roșeanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) dorește să felicite Asociția InfoCons pentru două decenii de activitate în serviciul consumatorilor din România. Angajamentul InfoCons pentru protecția consumatorilor români și asigurarea accesului la bunuri și servicii durabile este cunoscut și apreciat.

La rândul său, ARF are drept misiune principală creșterea calității serviciilor de transport public feroviar de călători, prin toate proiectele și activitățile sale. Autoritatea pentru Reformă Feroviară este o instituție a administrației centrale, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), devenită operațională în iulie 2017.

Principalele activități ale ARF sunt: gestionarea contractelor de servicii publice în transportul public feroviar de călători; managementul facilităților de călătorie în transportul feroviar pentru diverse categorii sociale (pensionari, studenți și elevi, persoane cu mobilitate redusă, veterani de război, etc.); achiziția de material rulant nou destinat tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România; adoptarea de măsuri de reformă feroviară și eficientizare a rețelei feroviare. ARF este desemnată drept beneficiar direct al Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, al Programului Transport (PT) 2021-2027 și al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

La finalul anului 2022, ARF a încheiat contracte de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-2032 cu cei șase operatori de transport feroviar de călători din România: Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, Regio Călători, Interregional Călători, Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic și Softrans.

Unul din elementele de noutate ale acestor noi contracte îl constituie utilizarea a patru seturi de indicatori (cantitativi, de calitate, de performanță și de eficiență) pentru monitorizarea operatorilor. Mare parte din acești indicatori sunt orientați către asigurarea unor condiții propice pentru pasageri și sporirea numărului de utilizatori ai serviciilor feroviare.

Cei 16 indicatori-cheie sunt: tren-km, călători expediați, călător-km, accesibilitate persoane cu mobilitate redusă, curățenie, sistem de climatizare sau, după caz, sistem de răcire/încălzire a vehiculelor, timp de funcționare a casieriilor, timp de funcționare a sistemelor electronice de vânzare titluri de c ălătorie, punctualitate, disponibilitate material rulant, nivel de poluare CO2 a materialului rulant, nivel de poluare CO2 a bunurilor imobile, grad de ocupare, anulare trenuri, zile de muncă planificate productive realizat și ore lucrate fără prejudiciu din cauza accidentărilor. Un alt element inedit al noilor contracte îl constituie obligația operatorilor de a realiza sondaje de opinie periodice, pentru a măsura gradul de satisfacție a pasagerilor.

De asemenea, ARF va reînnoi parcul de material rulant prin multiple proiecte de achiziție, finanțate din fonduri nerambursabile – rame electrice de lung și scurt parcurs, locomotive electrice,  automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen. Toate acestea vor respecta specificațiilor tehnice de interoperabilitate (STI), atât în ceea ce privește conceptele de siguranță feroviară, cât și accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă (PMR). Noile rame vor avea și facilități suplimentare, precum spații bar-bistro și conexiune wi-fi.

Cu ajutorul proiectelor de ticketing derulate de ARF se vor multiplica modalitățile de cumpărare și validare a tichetelor de călătorie – de la un post electronic asistat de personal de tip casier; de pe un aparat mobil, tabletă sau smartphone; de la un automat de bilete cu plată prin card bancar sau monetar; online/internet. De asemenea, sunt în pregătire facilități de tip „Ghișeu unic”, astfel încât pasagerii să economisească timp și să beneficieze de cea mai bună ofertă-rută preț, având și posibilitatea de a cumpăra bilete pentru rute complete, indiferent de numărul de operatori utilizați.

Prin toate proiectele sale, ARF dorește să crească calitatea serviciilor de transport feroviar de călători, astfel încât consumatorii români să beneficieze de un transport sigur, ecologic și la standarde europene.

 

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

Înființată în anul 2002, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – A.N.R.S.C. a pus bazele reglementării unor sectoare de activitate extrem de importante precum alimentarea cu apă și canalizarea salubrizarea localităţilor; iluminatul public; transport public local, conform competenţelor acordate prin legea specială.

A.N.R.S.C. aderă la principiile privind protejarea intereselor utilizatorilor, promovarea eficacităţii şi eficienţei economice, promovarea transparenţei, accesibilităţii, tratamentului nediscriminatoriu şi protecţiei utilizatorilor, asigurarea egalităţii de tratament între părțile implicate și conservarea resurselor, protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei.

Prin competențele sale, de-a lungul întregii activități, A.N.R.S.C. a vizat permanent menținerea unui cadru economic de reglementare capabil să asigure atât prestarea de servicii de calitate la prețuri ce pot fi suportate de către populație, dar și o funcționare eficientă și sustenabilă a operatorilor.

Reglementarea, așa cum este prevăzută prin atribuțiile acordate A.N.R.S.C., vine în sprijinirea dezvoltării unor servicii comunitare de utilități publice durabile din punct de vedere economic și ecologic în România care să respecte standardele de calitate necesare, a normelor de mediu înconjurător în livrarea către populație la un preț ce nu va afecta capacitatea de plată din partea utilizatorilor vulnerabili și nu numai

 

Forțele Navale Române , Viceamiral Mihai Panait – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

Îmi revine deosebita onoare și plăcere de a transmite, pe această cale, în filele Cărții Albe a Protecţiei Consumatorilor din ultimii 20 de ani, în numele echipajului Forțelor Navale Române, aprecierea deosebită pentru realizările obținute de-a lungul timpul de specialiștii responsabili pentru asigurarea protecției consumatorilor din țara noastră. De asemenea, mă simt obligat să remarc importanța Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, care omagiază și promovează contribuţia pe care proprietatea intelectuală o aduce inovaţiei şi creativităţii, motiv pentru care salut curajul și eforturile tururor celor care au înțeles complexitatea și rapiditatea cu care mediul în care trăim se mișcă și evoluează continuu.

          Forțele Navale Române reprezintă, la rândul lor, o structură dinamică și foarte responsabilă, care are misiunea de a servi în slujba Patriei, în mod permanent, indifirent de provocări sau vremuri. Domeniul securității regionale este, de asemenea, unul în care există atât consumatori, cât și furnizori de securitate, iar noi, marinarii militari români, alături de celelalte structuri din Armata României și de partenerii străini din Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană, suntem aici, prezenți, pentru a ne îndeplini datoria de a contribui la consolidarea apărării în zona exstinsă a Mării Negre.

          Vă felicit pentru cele două decenii în care ați luptat pentru apărarea drepturilor consumatorilor, prin acțiunile transparente desfășurate, și vă transmit cele mai bune și sincere gânduri, precum și urarea tradițională marinărească „Bun cart înainte!”.

 

Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public , Director General Mircea Valentin Calnegru- 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

Monument For salută împlinirea celor 20 de ani de activitate InfoCons, pentru care ne-am afirmat permanent admirația și respectul. Monument For, ca instituție responsabilă de administrarea patrimoniului monumental local, acționează permanent pentru creșterea nivelului de conștientizare al cetățenilor în privința protejării monumentelor de for public. Serviciile publice pe care le acoperim sunt informarea și promovarea turistică, administrarea patrimoniului monumental de for public, accentul fiind pus cu precădere pe ridicarea nivelului cultural al publicului, emanciparea pe multiple planuri artistice a tinerei generații, sensibilizarea acesteia inclusiv prin proiectele educaționale pe care le-am implementat, precum cunoscuta “Lecție de Patrimoniu București”.

Prin efortul nostru și al partenerilor noștri consolidăm nivelul de apreciere a patrimoniului cultural și a reperelor esențiale ce formează moștenirea cultural-istorică a orașului, printr-o abordare SMART și prin implicarea noilor tehnologii digitale de informare și comunicare.

Monument For are menirea de a face din fiecare monument o poveste care contribuie la identitatea Bucureștiului și a locuitorilor săi, să redea orașului trecutul, înțelesurile și identitatea.

Dragi colegi și minunați parteneri, stimați consumatori de cultură

La împlinirea frumoasei vârste de 20 de ani, pe care partenerul și prietenul nostru InfoCons o săbătorește anul acesta, adunăm iată în spatele Asociației două decenii de activitate neîntreruptă în domeniul informării și protecției consumatorului.  Încercăm în scurta noastră epistolă să nu fim prea nostalgici, sentiment pe care, da, și persoanele juridice îl pot avea asemenea persoanelor fizice.   

Pare greu de crezut, dar așa este! Persoanele juridice, instituții și ONG-uri se bucură sau suferă, uneori se încruntă și alteori zâmbesc, fac riduri de expresie ca și noi, oamenii.

Cei care nu cunosc arhitectura administrativă, cei care nu au interacționat cu frânele și tampoanele legislative sau birocratice nu au cum să înțeleagă această afirmație, de aceea acest articol se adresează cu precădere camarazilor noștri aflați în tranșeele luptei pentru drepturile consumatorilor, pentru servicii publice performante sau pentru o mai generoasă implicare a administrației în problemele cetățeanului.

Privind în urmă cu această nostalgie instituțională, vedem la partenerul InfoCons  20 de ani în care strădania de a construi o9atitudine în relația cetățeanului cu produsele  pe care le consumă, fie că este vorba de bunuri, servicii sau produse culturale, s-a dovedit a fi rodnică și spornică de la un an la altul. Imaginea cetățeanului preocupat, care își acordă o clipă de răgaz pentru a afla ce se găsește în spatele unei etichete și pentru a face astfel o alegere inteligentă și informată, este deja o imagine omniprezentă în viața cotidiană și meritul InfoCons este incontestabil în crearea acestei imagini.

Colaborarea dintre Monument For și InfoCons se înscrie în coordonatele construcției acestei noi atitudini și a unei noi mentalități, pornind de la dragostea pentru cetate și respectul pentru patrimoniul său monumental.

Țineți-o în continuare tot așa!

La Mulți Ani, InfoCons!

 

Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București , Director General Chestor de Poliție Bogdan Berechet – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

O viață în slujba cetățeanului! O viață dedicată oamenilor!

De 20 de ani, polițiștii Direcției Generale de Poliției a Municipiului București și reprezentanții Asociației de Protecția Consumatorilor din România fac front comun pentru protejarea cetățenilor.

Înșelăciunea îmbracă multe forme și orice persoană ar putea să fie o posibilă victimă. Fie că vorbim de produsele alimentare alterate care ajung pe rafturile magazinelor sau de etichetele neconforme ale acestora, fie că vorbim de oferte de vacanță sau anunțuri false afișate pe internet, toate reprezintă amenințări la adresa cetățenilor. Iar misiunea noastră nu este ușoară. Suntem datori să protejăm toți oamenii. Suntem datori să fim cu un pas înaintea celor care vor să profite de persoanele vulnerabile. Asta înseamnă o muncă la foc continuu și nu în ultimul rând, o muncă în echipă.

Pentru rezultate mai bune, acțiunile de informare sunt indispensabile. Consumatorii europeni sunt cei care beneficiază în mod direct de pe urma acestor acțiuni. Totodată, cunoașterea drepturilor reprezintă o măsură de protecție imbatabilă pentru cetățean.

Ne bucurăm că, în această misiune comună, avem alături și asociații de profil, cum este și Asociația InfoCons. Implicarea în informarea consumatorilor, campaniile de prevenire derulate și toate inițiativele menite să protejeze cetățeanul se bucură de recunoștință și respect. Pentru siguranța consumatorului și pentru respectarea tuturor drepturilor, este mereu nevoie de eforturi unite pe toate palierele. Vă transmitem mult succes în activitățile dumneavoastră.

Acum este momentul să reflectăm cu mândrie asupra realizărilor noastre și să reamintim de valorile care ne unesc.

 

Registrul Auto Român , Director General Alina Niță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

”Un om responsabil este un cetățean informat!”

Unul dintre principiile de bază ale societății moderne este în strânsă legătură cu afirmația anterioară. Ca și consumator, pentru a fi protejat, trebuie să fii nu doar informat, ci și asumat.

De aceea Registrul Auto Român pune mare accent, în toate activitățile pe care le desfășoară, pe conștientizarea publicului. De la siguranța tehnică în trafic, informarea presei în legătură cu temele de interes major din domeniul RAR, verificarea periodică a stării tehnice a autovehiculelor, modificări legislative specifice, până la campanii de promovare a diverselor spețe și dezbateri pe rețelele de socializare, departamentul de comunicare al RAR își dă interesul constant să pună sub lumina reflectoarelor ceea ce îi vizează direct pe clienți.

Credem cu tărie în ideea că cetățenii au drepturi care, pentru a fi respectate trebuie înțelese și asumate. Expunerea publică a temelor de protecție a consumatorilor sub diverse forme de promovare, fie video, fie grafice, generează impact care este vector al conștientizării.

Să știi ce ai dreptul să faci și ce îți este interzis să faci este primordial!

Rolul major al RAR din acest punct de vedere este să facă simplu de asimilat ideea că o mașină sigură din punct de vedere tehnic poate face diferența între viață și moarte.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor în țara noastră, Registrul Auto Român vă adresează felicitări pentru întreaga activitate și vă asigură de asumarea și pe viitor a rolului de partener în proiectele pe care le desfășurați, în spiritul bunei informări a cetățenilor.

 

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului , Președinte Florian Daniel Geantă – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor, 2023

Când vorbim despre activitatea InfoCons, vorbim despre succes și performanță, despre o atitudine proactivă și nu reactivă, despre inițiativă, muncă susținută și rezultate.

În cei 20 de ani de activitate, InfoCons a devenit un lider în promovarea și reprezentarea drepturilor și intereselor consumatorilor din România, înregistrând succese notabile în foarte multe domenii ale economiei românești.

În calitate de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor, vă asigur că veți găsi în A.A.A.S. un partener de încredere în promovarea unei atitudini profesioniste, caracterizată prin respect real față de consumatorul român.

La mulți ani în slujba cetățenilor!

 

Institutul Național de Sănătate Publică , Director General Simona Pârvu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

În primul rând vă mulțumim pentru interesul acordat protecției consumatorului și eforturile îndreptate în această direcție. În cele ce urmează, încercăm să vă introducem în aria de activități și atribuții ale Institutului Național de Sănătate Publică.

Povestea noastră începe în anul 1874, odată cu prima lege sanitară a epocii moderne din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 16 iunie.  Unul dintre cele cinci capitole ale acesteia fiind igiena publică. Fondat în anul 1927 prin decret regal și cu sprijinul Fundației Rockfeller, Institutul Național de Sănătate Publică își desfășoară activitatea în respectul stipulat de fundamentarea legii sanitare a României, respectiv garantarea sănătății publice.

Institutului Național de Sănătate Publică este instituția publică din România care asigură coordonarea tehnică și metodologică a activității de asistență de sănătate publică, in domeniul fundamentării, elaborării și implementării strategiilor de prevenire a îmbolnăvirilor, al controlului bolilor transmisibile și netransmisibile, a sănătății populației în relație cu mediul precum și a politicilor de sănătate publică, la nivel național.

Activitatea noastră se realizează prin 4 centre naționale, care asigură coordonarea profesională specifică la nivel național și 6 centre regionale care asigură activitatea institutului la nivel teritorial.

Deși nu avem multe activități care presupun relația directă cu publicul, misiunea noastră este aceea de a proteja starea de sănătate a populației prin intermediul metodologiilor, ghidurilor, informărilor pe care le transmitem forului superior, respectiv Ministerul Sănătății, și altori instituții pe baza cărora pot lua decizii în vederea îmbunătățirii anumitor aspecte.

Prin Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC), identificăm prioritățile de monitorizare a sănătății în relație cu mediul, coordonăm programe de studii și cercetări în vederea evaluării sănătății în relație cu mediul, participăm la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, supravegherea și controlul bolilor asociate determinanților din mediu, participăm la sistemul de răspuns rapid pentru domeniile chimic si radiologic, asigurăm administrarea Registrului național de informare toxicologică și Registrului național al riscurilor pentru sănătate în relația cu factorii de mediu.

Una dintre misiunile noastre este continuarea acțiunilor de promovare a sănătății, în acord cu necesitatea reală și actuală de acțiune pentru creșterea nivelului general de educație pentru sănătate, a gradului de informare și de conștientizare a populației în legătura cu prevenirea îmbolnăvirilor.

Astfel, prin Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Netransmisibile (CNSBN), propunem și realizăm anchete și studii specifice în vederea îndeplinirii misiunii de supraveghere și evaluare a stării de sănătate a populației și ne propunem dezvoltarea și permanentizarea componentei de informare și de relaționare publică, a dialogului nemijlocit cu cetățenii, a parteneriatelor și colaborărilor cu alte instituții.

Prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), primim/transmitem și analizăm informații privind evenimentele epidemiologice de boală transmisibilă de importanță națională și/sau internațională, asigurând continuitatea activității 24 de ore din 24, monitorizăm informații legate de evenimente naționale și internaționale din domeniul bolilor transmisibile și realizăm analiza de risc.

În acest sens, o adevărată provocare pentru întregul sistem de sănătate, a fost perioada pandemiei de COVID-19, care a venit cu situații noi și imprevizibile ce ne-au supus unor eforturi suplimentare din cauza situației epidemiologice create, de particularitățile și complexitatea acesteia. Am făcut front comun cu toate instituțiile implicate în gestionarea situației. Institutul a detașat personal pentru a veni în sprijinul echipelor de specialiști aflate în zonele greu încercate din mai multe părți ale țării și a direcționat investiții pentru optimizarea procesului de diagnosticare a bolii, în urma testelor RT-PCR efectuate în laboratoarele sale.

În perioada 2020 – 2021 au fost efectuate peste 40000 de teste RT-PCR în laboaratoarele noastre. Activitatea de laborator, în permanentă dezvoltare și perfecționare atât la nivel național cât și regional, este coordonată de Laboratorul Național de Sănătate Publică ce înglobează activitatea de diagnostic seroepidemiologic, de supraveghere a calității apei, chimia și microbiologia mediului și alimentului, monitorizarea radiațiilor și sănătatea ocupațională.

Prin Centrul Național de Statistică în Sănătate Publică (CNSSP), organizăm și administrăm baza națională de date privind statisticile de sănătate, comunicăm și transmitem aceste date organizațiilor internaționale (Organizația Mondială a Sănătății – OMS, Eurostat, Organizația Națiunilor Unite – ONU etc.). Accesul la date statistice este un aspect important în gestionarea situațiilor de criză dar și în luarea unor decizii în vederea îmbunătățirii anumitor aspecte legate de starea de sănătate a populației.

În vederea acoperirii aspectelor de sănătate publică în toate regiunile României, toate aceste activități se desfășoară și la nivel regional prin Centrele Regionale de Sănătate Publică din Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Cluj, Galați și Craiova.

Prin urmare, specialiștii INSP își desfășoară activitatea având la bază însușirea importantei misiunii de protejare a sănătății populației iar pentru a ne asigura de buna desfășurare a activităților noastre, ne-am alăturat în multiple colaborări și inițiative internaționale ale Comisiei Europene, Organizației Mondiale a Sănătății, Centrului European de Combatere a Bolilor.

În consecință, sănătatea populației, în cazul nostru, reprezintă o prioritate și întreprindem toate demersurile în această direcțit. Însă, toate eforturile noastre au nevoie de susținerea oamenilor, de contribuția lor întrucât, sănătatea, atât cea colectivă, cât și cea individuală, este strâns legată și de alegerile fiecăruia dintre noi. Cu puțin putem face mult, o contribuție pe care noi o considerăm minoră, poate salva o viață.

 

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității , Șef Birou Prevenire Sorin Stănică – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

Stimați prieteni din Asociația Infocons,

Cu mare bucurie și respect, vreau să vă felicit cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate. Este o performanță remarcabilă să ajungi la această vârstă și să poți privi în urmă la toate realizările și contribuțiile aduse în domeniul Protecției Consumatorului.

Colaborarea noastră în domeniile prevenirii criminalității și protecției consumatorului a fost una deosebită și benefică pentru toți cei implicați. Sunt mândru că am fost alături de voi, în mulți din acești 20 de ani, martor al evoluției și dezvoltării voastre și îmi amintesc cu plăcere de proiectele și evenimentele la care am participat împreună.

Infocons este un exemplu de organizare profesionistă și de angajament social și sunt sigur că veți continua să reprezentați și pe viitor un model de implicare și profesionalism.

Vă doresc mult succes în continuare în toate inițiativele pe care le veți desfășura și sunt convins că veți rămâne un brand de referință în domeniul protecției consumatorului.

Cu prietenie și deosebită stimă,

Sorin Stănică – Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității

 

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă , Președinte Alexandra Dobre – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

La mulți ani, InfoCons!

Dacă am fi mai bine informați si am avea mai multe cunoștințe legate de drepturile noastre, am putea avea si mai multa încredere. 

Datorită vouă suntem cu totii cu 20 ani mai bogați în numărul de cetățeni educați si informați! 

Drepturile privind protecția consumatorului au reprezentat mult timp un element de noutate în Romania, dar ne bucurăm că exista organizații precum InfoCons, care sa le reglementeze si sa se remarce prin lupta pentru respectarea acestora!

Încă o dată, la mulți ani!

 

Instituția Prefectului Arad , Prefect Toth Csaba – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

Protecția consumatorilor este un domeniu foarte important care ține de respectarea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor. Apreciez eforturile asociației InfoCons de a veni în sprijinul consumatorilor români, prin toate activitățile și programele pe care le derulează. Suntem onorați să colaborăm în beneficul cetățenilor și ne vom da întreg concursul pentru a ajuta în implementarea oricăror inițiative menite să crească gradul de informare al consumatorilor față de produsele ori serviciile achiziționate, deoarece mai multă informație înseamnă, în acest domeniu, mai multă calitate. Ca instituție publică  funcționând din banii contribuabililor, suntem conștienți de obligația de oferi cetățenilor servicii publice de calitate. Din această perspectivă înțelegem perfect menirea unei asociații precum InfoCons și din această perspectivă transmitem tuturor membrilor felicitări, cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de activitate. De asemenea, transmitem mult succes și pe viitor în activitatea de protejare a drepturilor consumatorilor români. La mulți ani!

 

Instituția Prefectului Alba , Prefect Nicolae Albu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Marcăm în data de 15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, stabilită în anul 1985 de către Organizația Națiunilor Unite pentru această dată, ca mijloc de sensibilizare cu privire la drepturile și nevoile consumatorilor .

Sărbătorirea acestei zile reprezintă o oportunitate de a analiza și colabora împreună cu factorii de decizie în vederea respectării și protejării drepturilor tuturor consumatorilor și de a întreprinde măsurile necesare în vederea elimănării abuzurilor și nedreptăților sociale care subminează aceste drepturi.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, salutăm acțiunile naționale de promovare și recunoaștere a drepturilor cumpărătorilor de bunuri și servicii și accentuăm importanța relației dintre activitatea de standardizare și eforturile de protecție a consumatorului.

Calitatea și siguranța produselor și serviciilor oferite consumatorilor reprezintă una din prioritățile noastre importante.

Consumatorul este direct interesat ca serviciile și produsele pe care le utilizează să fie de calitate, să fie durabile și sigure.

Respectarea drepturilor consumatorilor reprezintă o preocupare constantă a instituțiilor statului, fie că vorbim despre alimente de strictă necesitate, energie, servicii financiare sau oricare alt produs.

Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii și economia, inclusiv prin măsuri care să contribuie la reașezarea pe baze sănătoase a consumului. Atitudinea orientată spre consumator, punerea pe piață a produselor de calitate la preț corect, oferirea de informații corecte și complete reprezintă factorii decisivi pentru a depăși orice criză de încredere.

Este foarte important să înțelegem că nu doar instituțiile statului sunt parte a procesului de protejare a cetățeanului, ci este nevoie și de implicarea directă a dumneavoastră, a cetățenilor, informându-vă corect și semnalând instituțiilor responsabile orice abuz.

În acest moment aniversar, felicit pe toți cei implicați în eforturile de protejare a consumatorilor în România.

Totodată, le mulțumesc pentru colaborarea impecabilă cu Instituția Prefectului – județul Alba, în scopul protejării și informării cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au .

La mulți ani tuturor consumatorilor!

Citește și : InfoCons – Protecția Consumatorilor, partener al unui eveniment religios unic – Moaștele Sfintei Împărătese Elena, de la Veneția , pentru prima dată în România

 

Instituția Prefectului Giurgiu , Prefect Florentina Stănculescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

Ziua Protecției Consumatorilor în România – InfoCons – reprezintă o ocazia anuală de a reitera importanța consumatorilor și drepturilor și intereselor acestora , în contextul unei piețe corecte, sigure și durabile, pe care ne-o dorim cu toții.

Asigurarea respectării efective și corecte a drepturilor și intereselor consumatorilor este la fel de importantă ca existența lor, fie că vorbim despre servicii publice, despre educație, cultură sau alte tipuri de bunuri și servicii și trebuie să reprezinte o preocupare constantă a instituțiilor responsabile.

În același timp, studiile de specialitate relevă că dacă sunt mai bine informați și dețin mai mute cunoștințe legate de drepturile lor, cetpțenii manifestă mai multă încredere. În această ecuație interveniți dumneavoastră, reprezentând un reper în domeniul protecției consumatorilor din România, prin educarea și informarea cetățenilor asupra a ceea ce consumă, iar prestigiul național și recunoașterea internațională a rezultatelor activității dumneavoastră dovodesc că sunteți adevărați profesioniști.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate pentru Asociația InfoCons, transmit gânduri bune, de sănătate, prosperitate și împliniri tuturor celor care, cu perseverență, pricepere și pasiune, protejează și sprijină cetățenii, oferind un plus de stabilitate întregii societăți.

Totodată, gândurile mele se îndreaptă către consumatori, de a căror implicare directă este întotdeauna nevoie, pentru că dacă aceștia de informează corect și semnalează instituțiilor responsabile orice abuz, proceslul de protejare și gradul de satisfacție ale cetățeanului se îmbunătățesc considerabil.

Vă asigur că Instituția Prefectului – județul Giurgiu va rămâne în continuare un partener de nădejde al demersurilor dumneavoastră puse în slujba cetățeanului.

Un consumator informat și protejat este un cetățean sănătos și voios!

 

Instituția Prefectului Brăila , Prefect Iulian Timoftei – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

În calitate de prefect al județului Brăila pot să afirm că fiecare zi este un exercițiu de îmbunătățire a serviciilor publice oferite cetățenilor de către Instituția Prefectului – Județul Brăila. Încă de la începutul mandatului am insistat ca interacțiunea cu cetățeanul să fie la cele mai înalte standarde. În cadrul Prefecturii Brăila, oricine solicită audiență cu prefectul este programat în cel mai scurt timp tocmai pentru a da personal asigurări în ceea ce privește prioritizarea și rezolvarea problemelor petentului, bineînțeles, în limita competențelor pe care le dețin. În cadrul oricărei ședințe, reuniuni, întrevedere cu angajații ofer profesionalism și solicit la rândul meu să se ofere același respect și în relația acestora cu cetățenii. Sunt convins că prezenţa unei mai mari flexibilităţi organizatorice în administraţiile locale va permite o simplificare în implementarea unor bune practici în instituțiile publice.

La fel de important este, din punctul meu de vedere, și progresul tehnologic care trebuie implementat la toate nivelurile administrației publice locale și centrale. Crearea bazelor de date interinstituționale, facilitarea obținerii accesului la informații importante pentru cetățean care pot fi disponibile la un click distanță, precum și instruirea continuă a angajaților din administrație în ceea ce privește utilizarea mediilor electronice contribuie, în mod direct, la eficientizarea și inovarea serviciilor oferite cetățeanului.

 

Instituția Prefectului Călărași , Prefect Valentin Barbu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

Instituția Prefectului –județul Călărași transmite sincere felicitări Asociației InfoCons pentru cei 20 ani de funcționare.

Activitatea desfășurată de dumneavoastră pentru a informa, a educa, a responsabiliza consumatorul român, pe domenii atât de variate, a fost și este una încununată de succes. InfoCons ține pasul cu tehnologia, cu dezvoltarea rapidă a societății în care trăim și a găsit, de fiecare dată, calea potrivită pentru a duce informația către consumator.

În cei 20 de ani de activitate InfoCons în România, mentalitatea și atitudinea consumatorului român s-a schimbat în bine, suntem mai dornici să știm, să acționăm, să ne implicăm. Mult succes în tot ceea ce vă propuneți! La mulți ani, InfoCons!

 

Instituția Prefectului Bistrița Năsăud , Subprefect Ioan Zăgrean – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

Protecția Consumatorilor este un domeniu vital pentru asigurarea unui mediu economic și social echitabil în România, care este esențial pentru bunăstarea cetățenilor și pentru funcționarea sistemului economic în ansamblu. În ultimii 20 de ani, s-au realizat progrese semnificative în domeniul protecția consumatorilor, care au condus la o îmbunătățire a drepturilor și intereselor consumatorilor.

În primul rând, s-a realizat o implementare eficientă a legislației europene în domeniul protecției consumatorilor, care a oferit o serie de garanții și instrumente pentru protejarea intereselor consumatorilor, cumm ar fi  dreptul la informare, la alegere, la protecție împotriva practicilor comerciale neloiale sau la repararea sau înlocuirea produselor neconforme.

Aceste progrese au fost posibile datorită creșterii gradului de conștientizare a consumatorilor cu privire la drepturile lor și la modalitățile de a le apăra. Acest lucru s-a realizat prin promovarea educației consumatorilor și prin dezvoltarea unor instrumente de protecție a consumatorilor, cum ar fi sistemul de reclamații și sistemul de mediere.

S-au realizat, de asemenea, progrese semnificative în domeniul protecției proprietății intelectuale, prin implementarea măsurilor de combatere a pirateriei și a contrafacerii produselor. Acest lucru a contribuit la creșterea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile oferite de companii și la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală ale producătorilor.

Cu toate acestea, mai sunt încă provocări în protecția consumatorilor, inclusiv în ceea ce privește protecția împotriva practicilor comerciale neloiale și în ceea ce privește protecția drepturilor consumatorilor în mediul online. Instituția Prefectului Bistrița Năsăud continuă să lucreze pentru a aborda aceste provocări și pentru a asigura protecția adecvată a consumatorilor în România.

În cele din urmă, Instituția Prefectului Bistrița Năsăud dorește să sublinieze importanța protecției consumatorilor.

 

Instituția Prefectului Brașov , Prefect Mihai Cătălin Văsii – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

În fiecare an, la data de 15 martie, marcăm Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, mulțumită organizației Consumers International, căreia i se datorează acest demers.

Ni se oferă astfel prilejul de a reafirma necesitatea respectării și promovării drepturilor pe care le avem fiecare dintre noi, în calitate de consumator al produselor și serviciiilor: de a alege, de  fi informat, de a nu fi înșelat, de a fi despăgubit, de a se putea asocia.

Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor din acest an este una de maximă actualitate și stringență, vizând asigurarea unei tranziții echitabile pentru toți consumatorii la energie curată.

Salut și felicit cu acest prilej Asociația InfoCons pentru cei 20 de ani de activitate neîntreruptă, în care s-a dedicat protecției consumatorilor din România și a dobândit respect și recunoaștere națională și internațională! La mulți ani!

 

Instituția Prefectului Bihor , Prefect Dumitru Țiplea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Mulțumim, InfoCons , că ne ești partener de 20 de ani în protejarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa și a folosi produse și servicii de calitate îndoielnică, de a informa consumatorii despre pericolele care le pot pune în pericol sănătatea și nu în ultimul rând, de a încuraja competiția loială de a susține calitatea produselor și serviciilor care sunt livrate cetățeanului.

Instituția Prefectului Județul Bihor, prin activitatea desfășurată în mandatul Prefectului Dumitru Țiplea, se alătură acestui demers prin câteva inovații în eficientizarea administrației și implicit, oferirea unor servicii publice mai bune: pe lângă susținerea unor proiecte importante de insfrastructură și a proiectului pilot de  telemedicină din județul Bihor (implicând analiza la distanț a cazurilor, acces rapid la tratament specializat, intervenție eficientă a medicilor specialiști), la nivelul județului Bihor a fost implementat sistemul securizat de videoconferință la nivelul celor 101 primării din Bihor, utilizat în ședințe lunare, pentru o administrație mai eficientă; a fost implementat sistemul de transmiteer în format electronic spre control juridic a actelor adminstrative din partea celor 101 primării din Bihor (cca 40 000 de documente verificate în acest mod în 2022) ; a fost implementat sistemtul de audioconferință cu vot electronic la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru decizii rapide. Digitalizarea unor proceduri de lucru în activitatea internă a Instituției Prefectului a dus la o mai bună gestionare a documentelor, o mai bună urmăriri a fluxurilor de lucru, precum și la stocarea actelor în format electronic. Eficientizarea acestor activități a dus la o mai bună gestionare a documentelor, o mai bună urmărire a fluxurilor de lucru, precum și la stocarea actelor în format electronic. Eficientizarea acestor activități a dus la o mai bună cheltuire a banului public și un serviciu public mai bun livrat cetățeanului.

 

Instituția Prefectului Prahova , Prefect Virgiliu Daniel Nanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Cu toții ne dorim să ne desfășurăm activitatea într-un mediu sigur, de calitate, care să contribuie în primul rând la binele nostru și al stării de sănătate.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, este imperios necesar, ca mai ales în ziua de astăzi, să avem pârghii suficiente și credibile pentru a fi corect informați și îndrumați cu privire la ceea ce înseamnă consumul de zi cu zi, dar și drepturile ce ne revin în acest sens.

De aceea, mulțumim InfoCons – unul dintre principalele instrumente de consolidare a siguranței consumatorilor care asigură o supraveghere eficientă a pieței românești cu privire la bunurile, serviciile și produsele alimentare existente.

Totodată, vorbim despre o organizație ce răspunde nevoilor consumatorilor din România prin implicarea activă în educarea și informarea corectă a acestora.

La mulți ani, InfoCons pentru cei 20 de ani de o9atitudine față de și pentru consumatorii români!

 

Instituția Prefectului Constanța , Prefect Silviu Iulian Coșa – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Politica de consum, în România, a cunoscut o evoluție sănătoasă, în linie cu dezvoltarea pe care țara noastră a cunoscut-o în ultimii 20 de ani. Prin activitatea Infocons, românul a fost sprijinit în educația sa de consum, fie că vorbim de bunuri și servicii, cultură sau chiar servicii publice.

Cu ajutorul Infocons, oamenii își cunosc drepturile, știu acum în ce fel pot aborda diverse tematici, fapt pe care îl constat în fiecare zi, din funcția de prefect al unuia dintre cele mai importante și efervescente județe ale României. Am observat o disciplină a consumerismului inclusiv prin instrumentele pe care cetățenii le pot folosi ca să ajungă la noi – serviciul de petiții. Am cunoscut principiile după care se ghidează prin comisia de dialog social. Am văzut clar că românii știu foarte bine să observe atunci când linia corectitudinii este depășită.

Sunt convins că aceste practici au fost deprinse și cu sprijinul Infocons, o entitate care a adus clarviziune și proceduri menite să ne aducă pe un trend de normalitate. Tuturor celor care ați pus umărul la dezvoltarea Infocons, vă mulțumesc, în numele constănțenilor.

 

 

Instituția Prefectului Sălaj , Prefect Dari Toma – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Fiecare cetăţean este consumator al unor bunuri sau servicii, iar într-o lume din ce în ce mai globalizată, drepturile consumatorilor trebuie protejate. În acest context, vreau să felicit Asociaţia InfoCons care, în ultimii 20 de ani, a făcut eforturi permanente pentru a proteja drepturile si interesele legitime ale consumatorilor, dar şi pentru a conştientiza consumatorii asupra drepturilor pe care le au.

De asemenea, se cuvine să mulţumim tututor celor implicaţi în activitatea InfoCons, pentru că activitatea lor i-a protejat pe cetăţeni împotriva riscului de a cumpăra şi utiliza produse de calitate îndoielnică, i-a informat despre produsele care le puteau afecta sănătatea, au încurajat competiţia loială şi, nu în ultimul rând au rezolvat sesizările consumatorilor.   

Şi, poate cel mai important, vreau să apreciez dorinţa InfoCons de a schimba mentalitatea cetăţeanului român din consumator pasiv în consumator activ adoptând “o9atitudine”, aşa cum o spune chiar preşedintele asociaţiei, Sorin Mierlea.

La mulţi ani şi multe împliniri profesionale!

 

Instituția Prefectului Vâlcea , Prefect Mihai Oprea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

20 de ani de continuitate, de fiecare dată, cu „o9atitudine!”

Întotdeauna evoluția presupune „o9atitudine!” și noi perspective pentru dezvoltarea unei societăți. Schimbarea și evoluția încep cu noi, în special, cu atitudinea pe care o adoptăm vizavi de tot ceea ce consumăm: hrană, informație, servicii publice etc.

Cu prilejul împlinirii celor 20 de ani de activitate, urez Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor – InfoCons mult succes în viitoarele activități de sprijinire a consumatorilor și de promovare a drepturilor acestora.

Apreciez proiectele pe care le derulaţi în scopul informării şi educării cetăţenilor, deoarece consolidarea poziţiei consumatorilor şi protejarea eficientă a siguranţei şi a intereselor lor economice sunt obiective esenţiale ale politicii europene în acest domeniu. Ca urmare, acordarea unei atenţii sporite intereselor consumatorilor contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai al acestora.

Să ținem cont că avem libertatea de a alege și de faptul că este necesar să ne transformăm din consumatori pasivi în consumatori activi. Protecţia şi siguranţa consumatorului trebuie să fie o prioritate bazată pe cunoaştere, informare corectă şi educaţie susţinută.

Vă felicit pentru faptul că ați determinat, prin demersurile dumneavoastră, atât operatorii economici, furnizorii de utilități, instituțiile financiare și nu numai, să își îndeplinească responsabilitățile și să fie corecți față de beneficiari. Apreciez campaniile de informare organizate până acum și vă asigur de toată deschiderea și considerația mea!

Luna aprilie este un bun prilej pentru a sărbători cu „o9atitudine!” și “Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale”. În anul 2023, genericul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale este “Femeile și proprietatea intelectuală: Accelerarea inovației și a creativității”, încă un motiv pentru a celebra ATITUDINEA femeilor inventatoare, creatoare și antreprenoare din întreaga lume. Mă înclin în fața tuturor celor care dezvoltă idei, deoarece transformate în inovații, ne ajută să avem viitor mai bun.

La mulți ani!

 

Instituția Prefectului Sibiu , Prefect Mircea Dorin Crețu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Cu apreciere pentru munca întregii echipe de profesioniști aflate în slujba binelui românilor vă felicit pentru cei 20 de ani de protecția consumatorilor în România!

Protecția consumatorilor și proprietatea intelectuală reprezintă elemente cheie în dezvoltarea societății, fiind surse importante de creștere a afacerilor și a prosperității. Prin protejarea acestora, se asigură o concurență corectă și echilibrată în cadrul pieței, încurajând inovația și creativitatea.

De altfel, protejarea proprietății intelectuale și a drepturilor consumatorilor este o responsabilitate comună a tuturor, nu doar a instituțiilor guvernamentale. Toți cetățenii și actorii implicați în procesul de producție/ vânzare a bunurilor și serviciilor trebuie să respecte aceste drepturi și să lucreze împreună pentru a asigura o piață corectă și transparentă.

Felicitări pentru activitate complexă de informare, educare și protecție a consumatorilor.

La mulți ani, InfoCons!

 

Instituția Prefectului Botoșani , Prefect Sorin Cornilă – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului , 2023

 

Protecția consumatorilor reprezintă protecția cetățenilor, permanent și într-o formă organizată. Un proces continuu, bazat pe cooperarea dintre societatea civilă, asociațiile pentru protecția consumatorilor și instituțiile statului.

Instituția Prefectului – Județul Botoșani este implicată în procesul de informare a cetățenilor și monitorizează și analizează permanent modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor.

Purtăm permanent un dialog constructiv cu partenerii sociali și membrii Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor care se întrunește periodic la sediul instituției.

Ne-am implicat activ și am susținut campaniile de informare și conștientizare lansate de InfoCons. Suntem și rămânem un partener implicat în procesul de informare a cetățenilor despre drepturile și obligațiile pe care le au.

Este important să analizăm permanent modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor, modul cum colaborează instituțiile publice din domeniul protecției consumatorilor, modul în care autoritățile publice răspund solicitărilor din partea cetățenilor.

 

Instituția Prefectului Iași , Prefect Petru Bogdan Cojocaru – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Indiferent de funcția avută, de pregătire sau de locul în care ne desfășurăm activitatea, indiferent de unde locuim, inevitabil avem calitatea de consumator și deci, avem nevoie de siguranța că serviciile, alimentele, bunurile de care avem nevoie sunt conforme cu legislația în vigoare.

Protecția consumatorului reprezintă o importantă activitate a statului, la care contribuie inclusiv societatea civilă. Cetățenii trebuie să își cunoască drepturile, iar atunci când au semne de întrebare cu privire la respectarea lor, trebuie să apeleze la instituțiile abilitate sau la partenerii din zona organizațiilor neguvernamentale.

În calitate de prefect al județului Iași, sunt întotdeauna deschis către problemele cetățenilor și încurajez colaborările interinstituționale pentru soluționarea acestora într-un mod rapid, eficient și transparent.

În domeniul protecției consumatorului este nevoie în continuare de multă muncă, de o informare continuă, iar sprijinul din zona civică este binevenit, chiar necesar.

Felicitări InfoCons pentru întreaga activitate desfășurată în beneficiul consumatorilor, în cele două decenii de parteneriat continuu cu cetățenii!

 

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române , Cercetător Mihail Ungheanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Omul este o ființă socială a cărui dezvoltare și continua existență depinde de comunitatea sau din societatea din care face parte. Buna desfășurare a vieții omului, a vieții cotidiene depinde de existență instituțiilor care fac posibil acest lucru. Respectarea contractelor și a înțelegerilor dintre membrii unei comunități, asigurarea păcii sociale, ca și buna dezvoltare a facultăților și caracteristicilor fiecărui membru al societății este una din funcțiile pe care o societatea sau și statul trebuie să le asigure. Producerea de bunuri, și vânzarea lor, consumul fac parte din infrastructura care face posibilă existența umană.  Legitimitatea existenței statului ca și a instituțiilor  ce fac parte din componența acestuia este data de modul în care acestea își fac datoria față de cetățean, față de istoria și cultura poporului respectiv. Statul trebui să ofere cadrul legal, ca și infrastructura instituțională care să permită dezvoltarea unor cetățeni bine dezvoltați nu numai din punct de vedere fizic, dar șic are să poată prelua sarcinile impuse de  asigurarea existenței și propășirii culturii și neamului din care fac parte. Protecția consumatorului are doi poli. Unul este cel reprezentat de către stat, iar altul de către cetățean. În mod ideal statul trebuie să își îndeplinească funcțiile care îi justifice existența și să oferă condiții necesare dezvoltării oamenilor, să ofere informațiile necesare existentei lor. Dar statul și instituțiile lui nu pot sau nu trebuie să fie cei ce prescriu sau iau decizii în locul consumatorilor. Reglementări privind protecția consumatorilor există încă din vremea dreptului roman[1]legate de defectele din diferitele bunuri comercializate. Ceea ce însă s-a schimbat din acele vremuri este dezvoltarea tehnologică foarte rapidă, adăugându-se un bombardament informațional permanent și o aparentă variație de produse, servicii, etc care le sunt oferite oamenilor.  Cadru legislativ care este existent, chiar dacă ar fi optim nu este suficient pentru a asigura  protecția consumatorilor. Pentru a fi protejat consumatorul trebuie să învețe să aibă atitudinea cetățeanului din polisul grecesc. Să fie activ, să fie informat – despre legislație, despre diversele reglementări privind comerțului cu diferite tipuri de bunuri, despre servicii, despre drepturile sale   ca și despre acele acțiuni sau proceduri care îi pot afecta negativ și drepturile și/ sau sănătatea, de pildă. O soluție în acest sens ar putea fi deschiderea sau oferirea de cursuri privind drepturile consumatorilor în cadrul diferitelor organisme existente, la locul de muncă sau în universitățile populare, cursuri  care poate că ar trebui să fie puse alături sau împreună cu cele de cultură civică. Pentru a detecta și combate retorica publicitară agresivă cu care se confruntă permanent oamenii din societatea de consum, ar fi ideal ca cetățenii, alături de informarea privind drepturile lor înnăscute, să poată să aibă posibilitatea de a participa și la cursuri de logică prin care să poată dobândi uneltele necesare sesizării sofismelor și trucurilor menite să îi facă să accepte lucruri de care nu au nevoie sau care sunt dăunătoare pentru ei.  Ritmul cotidian și presiunile vieții pot să constituie o piedică în acest sens, un astfel de proiect implicând nu doar cursuri la universitate populară sau în cadrul diverselor organizații, întreprinderi, firme din care fac parte diverșii cetățeni. Pentru a se forma un cetățean și un consumator activ este nevoie de timp sau de timp liber – leisure  – care să fie dedicat auto-formării și informării în funcție de interesele fiecăruia și în funcției de parametrii necesarii unei dezvoltării personale armonioase. Însă nimic nu este realizabil dacă nu există un impuls sau un interes activ venit din partea cetățeanului. Cea mai bună bază pentru acest lucru este o cultură solidă ca și aplicarea către cercetare și informare, lucru care poate părea curios fiind vorba despre ceva care e mundan: consumul. Acesta din urmă nu depinde numai de piață, de negoț și comercianți, ci și de modul în care se percepe individul, de capacitățile sale, de auto-cunoaștere, de imaginea de sine și de conștientizarea  potențialului său ca ființă dotată cu liber-arbitru și de necesitatea dezvoltării talentelor cu care a  fost înzestrat de Dumnezeu, natură și de istoria. Numai printr-o auto-examinare și o înțelegere corectă a proprie persoane, ca individ unic, dotat cu demnitate, chip și asemănare cu Dumnezeu – și nu ca o adunătură de celule și de atomi aduși împreună de un ala-zis proces evoluționar – se poate ajung e și la conceperea consumatorului ca fiind o ființă activă, a cărui existență și ființă nu este  în principal orientată către consum. Dacă societatea și statul, instituțiile de învățământ propagă un punct de vedere consumerist, materialist, un punct de vedere care neagă demnitatea persoanei umane, și promovează un punct de vedere care face din persoană alcătuire pavloviană, o ființă definită de sloganul lui Bernard de Mandeville -„vicii private, beneficii publice” (sau exprimată în opera lui Thomas Hobbes și anume că omul acționează din pricina fricii de moarte și a dorinței de confort) cetățeanul în calitate de consumator nu poate fi responsabilizat. O protecție autentică a consumatorului cere efectuarea unei schimbări radicale în mintea și sufletului celor ce alcătuiesc societatea.

 

Academia de Poliție – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Ziua de astăzi ne oferă un dublu prilej de a vă adresa felicitările noastre pentru activitatea desfășurată și pentru a exprima încă odată întregul nostru sprijin pentru activitatea pe care o desfășurați!

Sărbătorim împreună Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale și 20 de ani de protecția consumatorului în România – InfoCons, evenimente de referință atât pentru instituția dumneavoastră, cât și pentru societate în ansamblul său.

Demersurile dumneavooastră complexe și continue se constituie într-un adevărat garant al apărării cetățeanului consumator și poziționează cu succes țara noastră pe harta statelor de referință în domeniu.

LA MULȚI ANI INFOCONS!

 

Centrul de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române , prof. univ. Daniel Mihail Șandru – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Centrul de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice  ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române – cu ocazia aniversării a 20 de ani de protecţia consumatorilor în România – InfoCons și a Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale reamintește că activitățile sale de cercetare au vizat ambele domenii, atât protecția consumatorilor cât și proprietatea intelectuală. Evidențiem aici colaborarea benefică cu InfoCons, în proiecte europene sau în evenimente de popularizare a rezultatelor științifice, care au avut impact public.

Cu această ocazie, subliniem rolul asociațiilor de protecția consumatorilor în domeniul protecției datelor, așa cum reiese dintr-o hotărâre recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe care o vom explica în continuare în contextul dreptului român. Această hotărâre a fost discutată în cadrul unui focus grup organizat de Centrul de Studii de Drept European dedicat acestui subiect: ”C-319/20, Meta Platforms Ireland, hotărârea din 28 aprilie 2022: asociațiile de protecția consumatorilor sunt și asociații de protecția datelor?”

Printr-o trimitere preliminară, formulată de o instanță din Germania, ca urmare a ”unui litigiu între Meta Platforms Ireland Limited, fostă Facebook Ireland Limited, al cărei sediu social se află în Irlanda, pe de o parte, și Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände – Verbraucherzentrale Bundesverband e.V. (Uniunea Federală a Organizațiilor și a Asociațiilor de Consumatori, Germania), pe de altă parte, în legătură cu încălcarea de către Meta Platforms Ireland a legislației germane privind protecția datelor cu caracter personal, care constituie în același timp o încălcare a unei legi privind protecția consumatorilor și o încălcare a interdicției utilizării unor condiții generale nule.” (pct. 1 din hotărâre)

Trebuie subliniată specializarea asociațiilor, de protecția consumatorilor, respectiv de protecția datelor, dar pe de altă parte similitudini în abordarea legislativă europeană cu privire la protecția consumatorilor, respectiv a persoanelor vizate ale căror date sunt prelucrate. Aceste elemente comune între cele două domenii se referă la regimul sancționator sau obligativitatea probării respectării normelor legale de către profesionist sau operatorul de date. Trebuie subliniat că în multe situații consumatorii sunt și persoane vizate, ale căror date sunt prelucrate în scopul încheierii contractelor, a unui interes legitim pentru profesionist sau în scop de marketing, când există un consimțământ valabil al persoanei fizice.

Curtea de Justiție a interpretat art. 80 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) ”în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite unei asociații pentru apărarea intereselor consumatorilor să acționeze în justiție, în lipsa unei mandat care i‑a fost conferit în acest sens și independent de încălcarea unor drepturi concrete ale persoanelor vizate, împotriva autorului prezumat al unei atingeri aduse protecției datelor cu caracter personal, invocând încălcarea interdicției practicilor comerciale neloiale, a unei legi privind protecția consumatorilor sau a interdicției utilizării unor condiții generale nule, în măsura în care prelucrarea datelor în cauză poate afecta drepturile conferite unor persoane fizice identificate sau identificabile de acest regulament.”

Curtea de Justiție consideră că este de competența autorităților naționale să reglementeze posibilitatea ca o asociație de protecția consumatorilor să ia măsuri pentru apărarea intereselor consumatorilor în materia protecției datelor. Trebuie menționat că sunt situații în care cele două domenii se îmbină, cauza primă a nerespectării reglementărilor privind consumatorii fiind nerespectarea protecției datelor.

În al doilea rând, cu această ocazie putem sublinia necesitatea unor analize ale cadrului juridic al consumatorilor, la nivel european și național, din perspectiva respectării principiilor protecției datelor și a drepturilor consumatorilor. Datele cu caracter personal ale consumatorilor sunt prelucrate la limita respectării principiilor, mai ales din perspectiva minimizării, proporționalității și chiar a legalității. Drepturile persoanelor vizate trebuie să fie respectate de operatori nu ca urmarea unor sancțiuni ci prin practici implementate by default, încă de la începutul procesului de prelucrare. Utilizarea noilor tehnologii, a profilării, a deciziilor automatizate, a inteligenței artificiale în relația cu consumatrorii trebuie să respecte anumite principii, în special  transparenața.

În final, InfoCons trebuie felicitat pentru vitalitatea proiectelor, acțiunea constantă în favoarea consumatorilor și privirea deschisă spre viitor.

 

Centrul de Studii Transilvănene al Academiei Române , C.Ș. III dr. Marius Robert Mihalache – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Către consumatorii de educație, în primul rând, dar și cei ai culturii, serviciilor ori vastelor domenii existente, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, dar mai ales la aniversarea a 20 de ani de la înființarea InfoCons – Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca transmite gânduri bune.

Drept instituție aflată în structura Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, prin activitatea sa, susținută de cercetare și publicare a unei vaste literaturi de specialitate – din domeniul istoriei, dar nu numai – se impune în continuare ca un echitabil reper  în studierea chestiunilor trecute și actuale legate de istoria, cultura și civilizația Transilvaniei. Prin urmare, editura centrului nostru și Transylvanian Review, singura revistă românească de istorie indexată ISI, sunt cele două canale principale de comunicare pe care le avem în portofoliu prin intermediul cărora diferitele materiale științifice – cărți sau articole – sunt introduse în circuitul științific național și internațional, la care vă încurajăm să apelați.

Implicarea onestă și obiectivismul cercetării istorice, rezultate din munca asiduă a cercetărilor, adună respect și admirație din partea cititorilor, adică consumatorilor de educație și cultură, aprecieri pe care vi le dorim, asemenea.

 

Camera Deputaților , Senator Marius Alexandru Dunca – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Dacă ar trebui să descriu activitatea InfoCons în trei cuvinte aș spune: Protejare prin informare!

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care InfoCons reușește să le facă de 20 de ani este să protejeze și să informeze consumatorii cu privire la drepturile lor și o fac fără să îi dea perspectiva unui privilegiu ci mai degrabă pentru a seta cadrul normalității într-o țară europeană.

Pe parcursul cariere mele am colaborat cu multe entități și instituții pentru a proteja consumatorii și pot să spun cu certitudine că InfoCons nu doar că și-a asumat misiunea de a contribui la schimbarea în bine a mentalității consumatorilor ci a și îndeplinit-o.

Această muncă trebuie să continue! E un drept al oamenilor să fie informați și e obligația dumneavoastră să vă asigurați că acest lucru este respectat.

La Mulți Ani!

Institutul de Geodinamică al Academiei Române , Doctor Armand Stănică – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

In cei 20 de ani de existenta, InfoCons a demonstrat indubitabil implicarea in protectia consumatorului roman, in cele mai variate forme. Este mai mult decat o chestiune de simt civic si patriotism, este o lupta continua pentru pastrarea nealterata a adevaratelor valori, a calitatii si a corectitudinii in toate domeniile, dusa de neobositul Sorin Mierlea si echipa sa. Bravo, InfoCons! La multi ani!

 

Senatul României , Senator Gheorghiță Mîndruță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Celebrarea Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale reprezintă un prilej de a exprima prețuirea comunității internaționale pentru rolul inovației, al inventivităţii, al artei, în construirea unei lumi mai bune, mai sigure, mai coerente, bazate pe ştiinţă şi valoare.

În această zi, de mare însemnătate pentru domeniul proprietății intelectuale, felicit InfoCons Protecția-Consumatorilor.ro pentru 20 de ani de activitate în slujba protecției consumatorilor în România, timp care s-a scurs în favoarea dezvoltării unui sistem eficient și echilibrat, care încurajează și protejează inovația și creativitatea.

Societatea modernă, în ansamblul ei, se află într-o permanentă schimbare, mereu preocupată de înlesnirea condițiilor favorabile pentru segmentul întreprinderilor mici și mijlocii, care la rândul lor să aibă posibilitatea de a sprijini inovarea, refacerea potențialului economic și crearea de noi locuri de muncă. În acest sens, drepturile de proprietate intelectuală sunt folosite cu scopul de a ocroti și sprijini tehnologia, mărcile, însăși creativitatea. Consider că rolul major al factorilor de decizie se referă, în principal, la receptivitatea de care trebuie să dea dovadă aceștia, atunci când vine vorba de preocupările inventatorilor, creatorilor, antreprenorilor. Când acest rol va fi cu adevărat dus la îndeplinire, vom putea reuși să dezvoltăm politici sau programe care să susțină eforturile celor implicați în inovarea unei perspective mai bune.

Sunt ferm convins că nu greșesc atunci când afirm că ingeniozitatea și iscusința femeilor antreprenor aduc noi viziuni și soluții, inclusiv în domeniul proprietății intelectuale. Pentru ca toate acestea să nu fie în van, îndrăznesc să cred că este esențială munca în echipă, o mai bună colaborare cu toate instituțiile statului și cu cei implicați sau interesați de domeniul proprietății intelectuale, pentru intensificarea schimbului de informații care au ca scop final, cunoașterea.

Împreună, prin ideile, cunoștințele și abilitățile noastre, construim un viitor mai bun.

 

Camera Deputaților , Deputat Ioan Mang – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Putem alege cu adevărat liberi un produs sau un serviciu doar atunci când suntem complet informați

Două decenii de activitate neîntreruptă reprezintă, în sine, o realizare remarcabilă, care trebuie sărbătorită cum se cuvine. În cazul InfoCons, această realizare este cu atât mai importantă, aș spune chiar esențială, cu cât ea a însemnat 20 de ani de luptă și de rezultate pentru oameni, pentru cetățeni, pentru consumatori.

În era digitală, în care cu toții putem să ne expunem părerea în modul cel mai public legat de un produsserviciu sau chiar instituție, am fi poate tentați să ne gândim că, în sfârșit, cei mulți, cei care în general nu au o voce, milioanele de consumatori adică, se pot proteja mai bine în fața barajului constant de reclame, oferte, tentații, reduceri și orice alte tehnici de vânzare aflate, de cel puțin un secol, la dispoziția specialiștilor în vânzări.

Din păcate nu este așa, iar importanța efortului permanent depus de organizații precum InfoCons devine esențială. Când vorbim despre drepturile consumatorilor nu discutăm doar despre un aparat vândut cu defecte, despre o garanție fictivă, despre o ofertă înșelătoare sau despre posibilitatea de a da o voce celor mulți. Vorbim în primul rând despre posibilitatea de a-i proteja în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre consumatori. Iar aceștia nu sunt puțini.

InfoCons mai realizează un lucru care mi se pare, alături de cele două principii enunțate mai sus, extrem de important: informează oamenii, consumatorii. Pentru că putem alege cu adevărat liberi, fie că este vorba despre un produs sau un serviciu, doar atunci suntem complet informați. Iar aici mă refer nu doar la achiziția în sine, ci și, sau mai ales la drepturile care decurg din ea și care, de prea multe ori, nu sunt pe deplin cunoscute sau înțelese de consumatori.

În ceea ce mă privește, în cadrul activității mele din Camera Deputaților, mi-am însușit aceste principii – de a da o voce celor mulți, de a-i proteja pe cei mai vulnerabili și de a asigura o informare cât mai bună a oamenilor – și le aplic de fiecare dată când dezbatem sau analizăm proiecte legislative cu impact asupra consumatorilor.

Vreau să continuăm împreună acest drum, alături de InfoCons, alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și să putem oferi românilor siguranță în era digitală, libertatea de a alege cu adevărat, protecția asigurată de toate drepturile de care se bucură și pe care trebuie să le cunoască. Vreau ca românii să se bucure de transparență, de informații clare, ușor accesibile, de proceduri simple și rapide, de protecția datelor lor personale și, până la urmă, de cele mai bune prețuri.

În acest demers, știu că InfoCons îmi va fi și ne va fi întotdeauna un partener de încredere.

Românii au dreptul la servicii de transport în siguranță și de calitate

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale reprezintă o oportunitate pentru sensibilizarea publicului asupra rolului și contribuției proprietății intelectuale la dezvoltarea economică, socială și culturală a țărilor lumii. Indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea, inovația, soluțiile creative și respectarea drepturile de proprietate intelectuală pot susține realizarea obiectivelor și transformarea ideilor în realitate, pot genera venituri și pot crea locuri de muncă.

Un alt element important marcat de această sărbătoare este conștientizarea importanței măsurilor de protecție pentru consumatorii tuturor serviciilor publice. Monitorizarea activității instituțiilor publice care lucrează în slujba cetățenilor face parte din activitatea parlamentară. Ca membru în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, sunt interesat în mod constant de elaborarea unor măsuri legislative care să protejeze cetățeanul și să faciliteze accesul la servicii de transport de bună calitate. Transporturile reprezintă un domeniu important al activităților economice și sociale. Cetățenii români, în calitate de consumatori ai serviciilor din domeniul transporturilor, trebuie să fie în primul rând bine informați și familiarizați cu procedurile privind accesul la drepturilor lor.

Siguranța rutieră, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transporturi, modernizarea legislației în domeniul rutier și îmbunătățirea calității serviciilor de transport sunt principalele teme de interes pentru activitatea mea parlamentară. Din această perspectivă, am semnalat public de foarte multe ori că România se confruntă cu mari provocări în privința calității serviciilor de transport.  În anul 2021, 47% din totalul reclamațiilor primite de Centrul European al Consumatorilor din România a vizat domeniul transporturilor.

Infrastructura feroviară din România este lăsată mai mereu pe ultimul loc atunci când vine vorba de investiții. Trenurile de marfă circulă în România cu o viteză medie de 15-17 km/h, pe multe tronsoane din țară, liniile de căi ferate nu au mai fost modernizate de peste 30 de ani, locomotivele din dotare au peste 50 de ani, trenurile staționează în câmp ore întregi, fie iarnă sau vară, spre disperarea călătorilor, iar calitatea serviciilor oferite de operatori s-a prăbușit în mod dramatic. Soluții moderne și creative există, resursele necesare pentru a le pune în aplicare există, ne trebuie în schimb, responsabilitate și asumare politică pentru a crește confortul și siguranța cetățenilor care călătoresc cu trenul.

Datele publice privind siguranța rutieră din ultimii ani ne arată că țara noastră se află pe primul loc în topul țărilor cu cele mai multe decese ca urmare a accidentelor rutiere. Această realitate trebuie să se schimbe. Siguranța rutieră nu înseamnă doar reguli de circulație și măsuri de sancționare a abaterilor. Regulile de circulație trebuie respectate. Numai că, această sarcină devine dificilă atunci când infrastructura rutieră este precară, când indicatoarele și marcajele rutiere lipsesc sau nu sunt vizibile, când trecerile de pietonii lipsesc acolo unde cetățenii au mare nevoie de ele sau când carosabilul nu este întreținut constant, fie din pricina condițiilor meteo, fie pentru că un arbore a căzut. Începând din deceniul trecut, autovehiculele nou construite au fost dotate cu un sistem de asistență pentru identificarea indicatoarelor rutiere. Pe un drum aglomerat și în condiții dificile de drum, se poate întâmpla ca indicatoarele rutiere să treacă neobservate, afectând călătoria. Pentru a-l ajuta pe conducătorul auto sistemul de asistență monitorizează semnele de circulație din față afișând, în mod clar, informații utile pe afișajul din habitaclul autovehiculului. Indiferent dacă semnele sunt pe marginea drumului sau deasupra acestuia, permanente sau temporare, sistemul de asistență pentru identificarea indicatoarelor rutiere le poate recunoaște, iar o pictogramă cu semnul respectiv de limitare a vitezei sau de interzicere a depășirii apare pe panoul de bord și se schimbă de fiecare dată când pătrunzi într-o zona cu o limită nouă. Lipsa indicatoarelor rutiere sau a vizibilității acestora face ca sistemul de asistență pentru identificarea indicatoarelor rutiere de pe autovehicule să transmită informații eronate către conducătorul auto și astfel acesta poate comite o încălcare a regulilor de circulație. Trebuie să investim mai mult în prevenție, iar tehnologiile noi, creativitatea și soluțiile inovatoare reprezintă alternativele viabile ale prezentului și viitorului. Comunitățile noastre locale se pot transforma în locuri mai sigure și confortabile.

Consumatorul român plătește pentru a beneficia de toată gama serviciilor de transport, iar dreptul la o călătorie în siguranță și de calitate trebuie garantat și protejat. O politică publică eficientă de protecție a consumatorilor garantează că societatea poate funcționa adecvat și eficient. Capacitarea consumatorilor și protejarea eficientă a siguranței și a intereselor lor economice trebuie să reprezinte obiective prioritate pentru orice democrație sănătoasă.

Anul acesta, Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este dedicată femeilor și rolului pe care îl au în accelerarea inovației și a creativității. Aș vrea să punctez cât de important este pentru o societate sănătoasă să recunoască și să promoveze creativitatea, inovația și implicarea femeilor în toate aspectele vieții publice, dar mai ales în știință și tehnologie. Femeile modelează lumea prin imaginația, ingeniozitatea și munca lor grea, dar adesea se confruntă cu provocări semnificative în accesul la cunoștințele, abilitățile, resursele și sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta. Cu toții ne dorim ca femeile să fie active în domenii care coordonează descoperiri științifice, pentru a stabili noi tendințe creative, pentru a construi afaceri și pentru a transforma lumea noastră.

 

Citește și : InfoCons protectia consumatorului te informeaza : Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală – Februarie 2025

 

Parlamentul European , Eurodeputat Cristian Bușoi – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Anul acesta InfoCons- Organizatia pentru Protecția Consumatorilor împlinește 20 de ani de la înfiintare. Au fost ani în care InfoCons a contribuit la cresterea nivelului de educație cu privire la drepturile consumatorilor și s-a implicat activ în lupta împotriva contrafacerii de produse. InfoCons este o organizație recunoscută la nivel național și internațional pentru activitatea sa și pentru rezultatele obținute.

Vă doresc succes în continuare. Să vă păstrați același spirit și energie în vederea protejării drepturilor consumatorilor.

La mulți ani, InfoCons!

Cristian Bușoi

Președinte

ITRE Comisia pentru industrie, cercetare și energie

Deputat European

https://www.europarl.europa.eu/meps/ro/38420/CRISTIAN-SILVIU_BUSOI/home

Membru in Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)

Vicepresedinte – Partidul Național Liberal (România)

https://pnl.ro/biroul-executiv/

Membru in:

CPCO Conferința președinților de comisie

SANT Subcomisia pentru sănătate publică

DASE Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud-Est și cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)

Membru supleant in:

ECON Comisia pentru afaceri economice și monetare

ENVI Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

DARP Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabă

 

Parlamentul European , Europarlamentar Rovana Plumb – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Sărbătorim anul acesta 20 de ani de la înființarea Asociației InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, structura menita să vină în întâmpinarea nevoilor de protecție a consumatorului din România.

Aniversăm, așadar, 20 de ani de când InfoCons apără consumatorii împotriva riscurilor de a achiziționa și folosi produse de calitate îndoielnică, informează consumatorii despre produsele care le-ar putea pune în pericol sănătatea, încurajează consumatorii să aibă dreptul de a alege, stimulează competiția loială și rezolvă sesizările cetățenilor consumatori din România.

În calitate de fost Președinte și fondator al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în anul 2001 (organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului), am contribuit la recunoașterea ANPC ca fiind instituția responsabilă din România pentru supravegherea pieței produselor și serviciilor, precum și protecția consumatorilor de către Comisia Europeană, găsind întotdeauna în Asociația InfoCons un colaborator loial și un sprijin real pentru efortul nostru comun în folosul cetățenilor.

Protecția consumatorilor joacă un rol esențial în protejarea bunăstării și intereselor consumatorilor prin educație, mobilizare și reprezentare. Totodată, instrumentul protecției consumatorilor asigură că, în general, consumatorii iau decizii în cunoștință de cauză cu privire la alegerile lor și au acces la mecanisme eficiente de protecție și despăgubire.

Încrederea consumatorilor într-o piață unică europeană puternică care promovează libera circulație a mărfurilor și serviciilor peste granițele naționale, este extrem de importantă pentru depășirea consecințelor economice ale multiplelor crize cu care ne confruntăm: sanitară, economică și de securitate. Standardele pe care trebuie să le îndeplinească mărfurile din magazinele UE sunt printre cele mai stricte din lume, atât din punct de vedere al calității, cât și al siguranței.

Activitatea Asociației InfoCons trebuie să continue să asigure protejarea consumatorilor, o mai bună aplicare a legislației existente privind consumatorii, o promovare a consumului durabil, precum și să gestioneze provocările digitale și ecologice actuale.
Asociația InfoCons trebuie să ducă mai departe eforturile sale pentru o mai bună informare și protecție a consumatorilor, pentru a ne asigura că cetățenii pot avea încredere în bunurile și serviciile disponibile pe piața noastră națională și europeană.

 

Parlamentul European , Europarlamentar Maria Grapini – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Protectia consumatorilor, in viziunea mea de Vicepresedinta a Comisiei Parlamentului European pentru Piata Interna si protectia consumatorului, este si trebuie sa fie firul rosu dupa care sa faca orice reglenentare. Fiecare produs sau serviciu trebuie sa asigure siguranta pentru consumator si nu trebuie facut niciodata rabat de la calitatea si siguranta pentru consumatori.

Competitia si competitivitatea,inovatia,inventia,inteligenta artificiala, toate trebuie sa se subordoneze protectiei consumatorilor.

Pentru aceste lucruri este necesar de efort sinergoc din partea tururor partilor interesate si implicate: reglementatori, producatori, cosumatori si asiciatii profesionale. Doar impreuna putem creste siguranta si protectie pentru toti consumatorii!

Autoritatile de cotrol au un rol important dar preventia este cea care poate evita risculde a ajunge produse neconforme la consuatori.

Felicit asociatia dumneavoastra pentru implicarea de multu ani in activitatea de protectie a consumatorilor, de comuicarea de informatii relevante pentru cetateni si va doresc succes in activitatea viitoare.

La multi ani!

 

Consiliul Județean Giurgiu , Președinte Dumitru Beianu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Doresc să transmit, în numele Consiliului Județean Giurgiu, sincere felicitări pentru cei 20 de ani de activitate, pentru succesul real în domeniul protecției consumatorilor și pentru munca depusă în sprjinul și folosul cetățenilor.Dezvoltarea unei societăți civile informate reprezintă o maturitate a societății în care trăim.

De ziua Mondială a Proprietății Intelectuale aduce un omagiu tuturor inventatorilor, artiștilor, mari și mici, care ne îmbogățesc existența cu roadele gândirii lor inovatoare și ale viziunii lor creatoare. Ei merită respectul, admirația și susținerea noastră. Inovația oferă opțiuni și reprezintă o cheie pentru a debloca soluții, creând un viitor mai durabil, de aceea trebuie să găsim și să punem în aplicare politici care să sprijine cât mai mult. La fel de important este să susținem tinerii creativi în demersurile lor și să le facem cunoscute. Sunt adeptul edificării unei lumi mai bune, mai corente, bazate pe știință, valoare și creativitate.

Apreciem eforturile depuse pentru desfășurarea campaniilor de informare a cetățenilor inițiate de InfoCons la care a participat și Consiliul Județean Giurgiu prin promovarea materialelor informative oferite de dumneavoastră.

Vă asigurăm de tot sprijinul nostru pentru atingerea obiectivelor propuse, totodată ne exprimăm convingerea că buna colaborare dintre instituțiile noastre va continua, în interesul cetățeanului, beneficiarul cel mai important al activităților pe care le desfășurăm.

 

 

Consiliul Județean Cluj , Președinte Alin Tișe – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În calitatea sa de beneficiar de servicii sau bunuri oferite de entități din diferite domenii de activitate, fie ele publice, private sau non-profit, consumatorul are nevoie de un organism care să îi asigure dreptul la informare, la reprezentare, la protejare împotriva unor eventuale abuzuri.

De două decenii InfoCons este alături de cetățeni, promovând ,,o9atitudine!”, una în care consumatorul își cunoaște drepturile și obligațiile și acționează cu mai multă responsabilitate pentru remedierea deficiențelor apărute în sistem. El nu mai rămâne pasiv în fața neregulilor, ci ia atitudine pentru a beneficia de servicii sau bunuri corespunzătoare celor mai înalte standarde de calitate.

Această nouă atitudine a consumatorilor reflectă succesul activității InfoCons care, în tot acest timp, prin amplele campanii de informare, a încurajat o schimbare majoră în comportamentul beneficiarilor de bunuri și servicii, asigurându-i de imparțialitatea totală în soluționarea problemelor sesizate.

Consiliul Județean Cluj a răspuns pozitiv tuturor solicitărilor de informare a publicului, având întreaga convingere că cetățenii care trec pragul instituției, și nu numai, trebuie să fie informați în legătură cu drepturile pe care le au în calitatea lor de consumatori și căile de a contesta inechitățile care pot veni chiar și din partea unor entități publice.  

Acum, la ceas aniversar, nu ne rămâne decât să felicităm întregul colectiv care, în toți acești ani, a produs schimbări semnificative în mentalitatea și comportamentul consumatorului, asigurându-vă, în continuare, de întregul nostru sprijin în viitoarele campanii și activități.

            La mulți ani InfoCons!

            Avem nevoie de ,,o9atitudine”!

 

 

Consiliul Județean Vaslui , Președinte Dumitru Buzatu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La mulți ani, Protecției Consumatorilor din România!

Sunt 20 de ani de eforturi comune pentru a forma, a informa și a proteja consumatorii din România. Astăzi putem vorbi despre consumatori mult mai bine informați și protejați, existând cadrul legal pentru susținerea intereselor acestora

De aceea, Consiliul Județean Vaslui își manifestă disponibilitate în creionarea de parteneriate cu toate entitățile, fie ele autorități publice sau organizații non-guvernamentale, care să asigure accesul transparent la toate nevoile legate de protecția consumatorilor.

De altfel, toate investițiile și proiectele asumate de Consiliul Județean Vaslui au ca obiectiv majora protejarea intereselor vasluienilor cu privire la sănătate, siguranță, asistență socială și aspectele economice.

Sunt ferm convins că va exista și în următorii 20 de ani un parteneriat activ între Consiliul Județean Vaslui și InfoCons, în beneficiul protecției consumatorilor din județul Vaslui și nu numai.

Urăm succes în continuare tuturor celor care fac eforturi în acest domeniu!

La mulți ani, Protecției Consumatorilor din România!

La mulți ani, InfoCons!

 

Consiliul Județean Maramureș , Președinte Ionel Ovidiu Bogdan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În fiecare an, la data de 26 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, alături de care marcăm anul acesta și împlinirea a 20 de ani de la înființarea Asociației de Consumatori –  InfoCons.

Protecția cetățenilor și a consumatorilor este importantă, iar Asociația InfoCons,  prin toată activitatea desfășurată în cei 20 de ani de la înființare, de la informarea consumatorilor, la acordarea de consultanță și la organizarea campaniilor de informare, a făcut pași importanți în realizarea obiectivelor principale ale organizației de a proteja drepturile si interesele legitime ale consumatorilor și de a conștientiza consumatorii asupra drepturilor pe care le aceștia au.

Trăim într-o eră a tehnologiei, într-o lume care se află într-o continuă schimbare, în care informația înseamnă putere, iar în acest context inovarea și creativitatea joacă un rol foarte important.

Asigurarea respectării drepturilor consumatorilor este la fel de importantă ca existența acestora și a unui cadru legislativ aplicat în materie de protecție a consumatorului.

 

Asociația InfoCons este alături de alte organizații europene o voce a consumatorilor din România, care își îndeplinește cu succes misiunea de a veni în sprijinul acestora.

Vă doresc mult succes în toate proiectele dumneavoastră de viitor!

Vă asigur de întregul meu sprijin și al instituției pe care o reprezint pentru îndeplinirea acțiunilor în slujba cetățenilor!

La mulți ani cu cât mai multe realizări!

 

Consiliul Județean Vrancea , Președinte Cătălin Toma – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă felicit pentru activitatea derulată de Asociația InfoCons în acești ani, care a contribuit în mod semnificativ la „o9atitudine”, mai activă, conștientă și responsabilă din partea noastră, a tuturor.

Consumul de servicii, inclusiv servicii publice, este poate la fel de important ca și consumul de produse, de aceea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, încurajez și susțin oferirea de servicii publice de calitate cetățenilor, printr-o atitudine deschisă și transparentă față de oameni.

Unul dintre proiectele pe care le derulăm în acest moment în cadrul instituției este „Sistem de management al calității și performanței implementat la nivelul Consiliului Județean Vrancea”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. Proiectul are scopul de a susține schimbarea în vederea obținerii de performanță, îmbunătățire a modului de realizare a activităților și de prestare a serviciilor publice de către personalul instituției. Dorim să oferim servicii de calitate, care să răspundă nevoilor cetățenilor și depunem eforturi în acest sens.

Protejarea intereselor consumatorilor reprezintă o misiune la a cărei îndeplinire trebuie să concure toate instituțiile: consumatorii trebuie să fie responsabilizaţi, sprijiniţi şi încurajaţi să facă alegeri durabile şi sănătoase.

Cu ocazia sărbătoririi a 20 ani de activitate a Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și de ”o9atitudine”, vă urez mult succes în activitatea viitoare de sprijinire a consumatorilor și de promovare a drepturilor acestora.

 Un mod de consum conștient și echilibrat ne conduce la un stil de viață mai sănătos. Un consumator informat este un consumator protejat și respectat!

La mulți ani!

 

Consiliul Județean Alba , Președinte Ion Dumitrel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Epoca în care trăim se află, fundamental mai mult decât orice altă epocă a omenirii, sub semnul consumului. Cu toţii suntem consumatori – de produse, de servicii, de informaţii. Nu tot ceea ce ni se livrează, indiferent de forma pe care o îmbracă acel consum, este definit de calitate, de onestitate sau de eficienţă. De aceea, este esenţial să fim informaţi şi protejaţi, să ne cunoaştem drepturile şi, mai ales, să ştim că există structuri care, prin pârghiile oferite de lege, ne pot proteja aceste drepturi, pentru că astfel ne apărăm, de fapt, sănătatea, siguranţa sau bunăstarea economică şi socială.

Păstrarea unui echilibru just între interesele consumatorilor şi cele ale producătorilor, şi ei la rândul lor consumatori, este un lucru necesar şi dificil în acelaşi timp. Ambele categorii au drepturi de care este normal să beneficieze şi obligaţii pe care trebuie să le respecte. Îmbucurător este faptul că, în această ecuaţie, atât mentalitatea, cât şi atitudinea, au început să se schimbe din ce în ce mai mult în ultimii ani. Acest lucru se datorează în mare măsură şi activităţii Asociației InfoCons – Organizație pentru Protecţia Consumatorilor membră cu drepturi depline în Consumers International care, prin „o9atitudine”, prin programe şi campanii eficiente, a reuşit să-i îndrume şi să-i protejeze pe consumatori.

Astăzi, la împlinirea a 20 de ani de proiecte derulate în sprijinul consumatorilor din România, vă felicit pentru întreaga activitate, pentru abordarea pro-cetăţean şi pentru că aţi contribuit la schimbarea generală în bine a societăţii româneşti. Vă mulţumesc pentru eforturile depuse şi vă doresc în continuare mult succes şi rezultate pe măsura aşteptărilor noastre, ale tuturor consumatorilor!

 

 

Consiliul Județean Bacău , Președinte Valentin Ivancea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

 

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la adoptarea legii privind protecția consumatorilor în România,  reflectăm asupra progreselor realizate în asigurarea drepturilor consumatorilor și ne angajăm să promovăm și să protejăm aceste drepturi în județul nostru.

Ca președinte al Consiliului Județean, îmi propun să asigurăm servicii publice de calitate și accesibile pentru toți cetățenii. În acest sens, am implementat măsuri și programe care să asigure protecția și promovarea drepturilor consumatorilor, în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice, am dezvoltat canale de comunicare pentru a putea răspunde rapid la cererile și reclamațiile cetățenilor.

Ne reafirmăm angajamentul de a promova și proteja drepturile consumatorilor și de a asigura servicii publice de calitate pentru toți cetățenii județului nostru. Suntem determinați să continuăm demersurile în acest sens și să ne adaptăm constant la nevoile și așteptările consumatorilor noștri.

 

Consiliul Județean Brăila , Președinte Francisk Iulian Chiriac – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, este important să reflectăm asupra posibilităților prin care această temă afectează activitatea administrației publice locale.

Administrația publică poate avea un rol deosebit în protejarea proprietății intelectuale ți a drepturilor de autor în ceea ce privește cetățenii din comunicate, cât și agenții economici care desfășoară activități pe raza administrativ-teritorială. De exemplu, administrația publică poate oferi la solicitare, servicii de asistență juridică pentru a ajuta întreprinderile/societățile să-și protejeze proprietatea intelectuală și poate juca rolul de a-i consilia pe cetățeni să înțeleagă/conștientizeze importanța respectării tuturor formelor de proprietate intelectuală. Astfel, administrația publică poate veni în sprjinul promovării unei dezvoltări economice durabile la nivelul unității administrativ-teritoriale respective.

Colaborarea dintre Consiliul Județean Brăila și Asociația InfoCons are rezultate bune în relația cu cetățeanul, în ceea ce privește drepturile și obligațiile pe care acesta le are. Informarea cetățenilor, în calitatea lor de consumatori de bunuri și servicii, se realizează prin postarea pe site-ul instituției a unor anunțuri publice, precum și a unor afișe de interes public transmise de Asociația InfoCons.

Felicităm pe această cale Asociația InfoCons , la împlinirea celor 20 de ani de activitate desfășurată în scopul informării și protejării consumatorilor și o asigurăm de întreaga noastră considerație. La mulți ani!

 

Consiliul Județean Buzău , Președinte Emanoil Neagu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

La trei decenii de la adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind Protecția Consumatorilor, România se aliniază la standardul global de Protecția Consumatorilor prin InfoCons – Programul Internațional de Informare – consumers-protection.org.

În contextul mobilității cetățenilor la nivel global, a devenit imperios necesar accesul corect, direct, rapid, transparent și facil la informarea cu privire la instituțiile puse în slujba cetățeanului în vederea sprijinirii acestuia în caz de urgență.

Odată cu aniversarea celor 20 de ani de la înființare, InfoCons continuă să aibă o activitate neîntreruptă, obținând recunoaștere la nivel național și internațional, devenind membră în cadrul diferitelor organizații, comisii consultative ale autorităților statului, grupuri de lucru, dar și partener în elaborarea unor programe naționale și internaționale de interes pentru consumatori.

Aplicația InfoCons, unică la nivel internațional, dezvoltată independent și transparent, a pus la dispoziția consumatorilor: acces la numerele de urgență la nivel județean, național și internațional – pot fi apelate direct din aplicație; acces la alertele Europene cu privire la produsele agroalimentare și non-alimentare, actualizate în timp real; timpii de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei din România, lista cu unitățile de cazare clasificate  și a agențiilor  de turism licențiate; scanarea codului de bare al etichetei unui produs și traducerea instantă a informațiilor  de pe etichetă peste 2 milioane de produse în baza de date; tipurile și numericul de E-uri aditivi alimentari; rating la produsele alimentare din partea consumatorilor; alergeni; distanța de alergare, mers sau pedalat pentru arderea caloriilor din produsul scanat; lista cu produsele salvate.

În acest context, ne exprimăm aprecierea pentru activitatea conducerii și membrilor Asociației depusă în acest domeniu și îi asigurăm de sprijinul autorităților administrației publice de la nivel județean.

 

 

Consiliul Județean Tulcea , Președinte Horia Teodorescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de la înființarea Asociației InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, îmi doresc ca activitatea de apărare a drepturilor consumatorilor români să continue susținut în deceniile următoare. 

În cei 20 ani de activitate aţi derulat evenimente coerente şi consistente, demersuri concrete şi acţiuni susţinute pentru ca noi, cetăţenii, să fim corect informaţi şi să facem alegeri bune. Aţi arătat că protecţia şi siguranţa consumatorului trebuie să fie o prioritate bazată pe cunoaştere, informare corectă şi educaţie susţinută, pe înţelesul fiecăruia. Totodată, aţi jucat un rol important în reprezentarea eficace şi apărarea intereselor consumatorilor.

Astfel, ați protejat drepturile si interesele legitime ale consumatorilor, ați conștientizat consumatorii asupra drepturilor pe care le au, i-ați apărat împotriva riscului de a achiziționa și folosi produse de calitate îndoielnică și, nu în ultimul rând, i-ați înformat constant în legătură cu produsele care le-ar putea pune în pericol sănătatea; altfel spus, ați încurajat consumatorii să aleagă corect, ceea ce este foarte important.

Asociația InfoCons a desfășurat și desfășoară o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoaștere națională și internațională, ca membru în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, partener în programe naționale și internaționale. În concluzie, aveți o activitate demnă de o Carte Albă a Protecției Consumatorilor din ultimele două decenii.

Vă transmit aprecierea şi consideraţia mea cu privire la activităţile şi demersurile pe care le faceţi pentru a informa cetăţenii şi partenerii.

În numele înstituției pe care o reprezint, vă asigur de tot respectul și considerația cuvenite eforturilor dumneavoastră nemijlocite și vă urez succes în activitatea viitoare precum şi în îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse!

 

Consiliul Județean Suceava , Președinte Gheorghe Flutur – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Din anul 2001 este celebrată Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, eveniment instituit de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale pentru ziua de 26 aprilie fiecărui an. Protejarea proprietății intelectuale oferă posesorului protecția legală de a controla utilizarea anumitor posesii intangibile. Acest concept are aplicabilitate în toate domeniile de activitate care implică soluții/idei originale, moduri de identificare ale unor realizatori de idei/creații/bunuri sau a oricăror alte surse de reputație. Din acest punct de vedere, facem mențiunea că, inclusiv sub egida Consiliului Județean Suceava se desfășoară evenimente care sunt mărci înregistrate cum ar fi „Pelerin în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina”, „Paștele în Bucovina” și „Hora Bucovinei”, evenimente cu rezonanță la nivel național și internațional.

În strânsă corelație  cu proprietatea intelectuală se desfășoară activitatea de protecție a acestor tipuri de proprietate, drept pentru care celebrarea Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale considerăm că este în concordanță cu aniversarea a 20 de ani de protecție a consumatorului.

Sub acest aspect, în domeniul nostru de activitate, ca furnizori de servicii publice, promovăm ideea de protejare a interesuluik public și a drepturilor individuale. Pentru aceasta, instuția noastră vizează realizarea obiectivelor specifice activității desfășurate prin prestarea activităților de profil cu promptitudine, legalitate și bună credință, manifestate prin depunerea tuturor diligențelor în vedera asigurării unor servicii publice de calitate, atât în domeniul administrativ, cât și în sfera de activitate privind furnizarea de servicii pe palierul de activitate, cultură, educație, divertisment, sănătate, asistență socială și protecția copilului.

În vederea realizării acestor obiective la un nivel cât mai ridicat, s-a urmărit creșterea nivelului de colaborare cu insitituții/organizații/grupuri și rețele profesionale de la nivel local/județean/național/internațional, inclusiv prin parteneriate cu stakeholderi naționali. În acest mod se dorește realizarea unei integrări reale și de promovare a activității atât a Consiliului Județean Suceava, cât și a instituțiilor subordonate, la nivelul comunității, în vederea realizării obiectivului său principal în ceea ce privește asigurarea realizării cerințelor cetățenilor.

Există o precoupare permanentă pentru asigurarea unei oferte de servicii orientate spre cerințele existente, o preocupare pentru continuarea programelor aflate în derulare, dar și o reorientare a activității spre asigurarea unor servicii adaptate la noile forme de prezentare în mediul online.

Desfășurăm o abordare integrată a activităților prin monitorizarea calității rezultatelor obținute în domeniile noastre de competență, dar și prin utilizarea digitalizării și a instrumentelor de comunicare și promovare online. Obiectivele noastre vizează adaptarea la tendințele existente, evoluția instituției fiind în concordanță cu mediul în care își defășoară activitatea, prin folosirea întregii game de activități și a mijloacelor de informare, prin diversificarea și evidențierea facilităților oferite.

Prin activitatea desfășurată a fost vizată o orientare către beneficiari, prin adaptare tehnică, logistică și financiară, precum și prin optimizarea serviciilor oferite, ceea ce a facilitat întâlnirea dintre oferta instituției și beneficiarii cărora li i se adresează. Prin activitatea desfășurată este vizată asigurarea unei concordanțe cu orizontul de așteptare al membrilor comunității și a oportunităților funcționale.

Strategia noastră s-a concentrat pe găsirea celor mai moderne și accesibile modalități de punere în valoare a resurselor umane/tehnice/materiale disponibile, astfel încât, prin complexitatea activităților desfășurate, în colaborare cu partenerii/colaboratorii și printr-o abordare conjugată, să aibă drept rezultat îndeplinirea obligațiilor asumate. Scopul strategiei noastre a fost asigurarea performanței pentru beneficiarii direcți și indirecți, acestea implicând previziune, planificare, organizare, dar și creativitate, în funcție de domeniile specifice.

Există preocupări permanente în identificarea și valorificarea potențialului de servicii oferite potrivit cerințelor de continuitate și invoare specifice activității pe care o desfășurăm în beneficiul  cetățenilor.

Citește și : Știrile săptămânii cu InfoCons

 

Consiliul Județean Satu Mare , Președinte Pataki Csaba – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, vă transmit în numele Consiliului Județean Satu Mare, sincere felicitări! Vă mulțumim pentru că ați reușit în acești ani să protejați interesele legitime ale consumatorilor prin activitatea de informare, promovare și apărare a drepturilor consumatorilor!

Ca reprezentant al unei instituții publice, consider că este esențial să oferim cetățenilor informații corecte și complete legate de activitatea, proiectele și serviciile pe care instituția noastră le oferă consumatorilor de servicii publice. Ne dorim să venim mai aproape de nevoile cetățenilor, iar în acest sens am implementat un proiect de etică și transparență la nivelul Consiliului Județean Satu Mare, proiect prin intermediul căruia funcționarii publici s-au format și educat în domeniul prevenirii și combaterii actelor de corupție. Este un pas important făcut în administrația locală, menit să ducă la o atitudine corectă a funcționarilor publici față de consumatorii de servicii publice. Consider însă că aceste politici de transparență ar trebui să fie transpuse și la nivel național, astfel încât printr-o atitudine corectă, îndreptată spre interesele cetățenilor, să redăm acestora încrederea în serviciile oferite de instituțiile statului.

La nivelul instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Satu Mare, încercăm să  oferim servicii cât mai bune în special în domeniul medical și cel de protecție socială, dar și în ceea ce privește infrastructura rutieră, managementul deșeurilor, educație, turism și cultură – acestea fiind domenii care prin specificul lor se adresează direct și imediat consumatorului de servicii publice. Cele mai multe proiecte cu finanțare nerambursabilă le-am dezvoltat în aceste domenii esențiale pentru publicul larg.

Apreciez că angajații din sectorul public trebuie să aibă cele mai înalte standarde de comportament și eficiență, iar consumatorii de servicii publice au dreptul de a urmări îndeaproape activitățile instituțiilor și de a verifica dacă acestea sunt corecte și echilibrate.

 

Consiliul Județean Arad , Președinte Iustin Cionca – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă mulțumesc că ne-ați integrat în proiectul dumneavoastră și vă asigur de întregul nostru sprijin.

Consiliul Județean este o instituție care funcționează exclusiv în slujba cetățeanului, conform atribuțiilor pe care le are direct, cât și prin instituțiile subordonate. Însăși menirea administrației este aceea de a deservi cetățenii, iar Consiliul Județean Arad are o paletă largă de activități în care în centrul atenției se află cetățeanul.

Instituția noastră este ancorată puternic în societate:

– administrează Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad;

– asigură servicii sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;

– administrează circa 1200 de kilometri de drumuri județene, modernizând și reabilitând în permanență rețeaua;

– asigură alimentarea cu apă și canalizarea întregului județ (continuând extinderea rețelei);

– administrează transportul în comun pentru localitățile din județ;

– asigură activități culturale, sportive și promovează obiectivele turistice ale județului;

– gestionează activitatea de colectare a deșeurilor în întreg județul;

În respect față de cerințele cetățenilor, în dialogul deschis cu aceștia, Consiliul Județean Arad are două principii de bază: accesul liber la informaţiile de interes public şi asigurarea transparenţei decizionale.

Consiliul Judeţean Arad finanţează şi cofinanţează numeroase proiecte, sprijină comunele şi oraşele judeţului, atât financiar cât şi logistic, dar beneficiarul este în exclusivitate cetăţeanul. Consiliul Judeţean Arad a accesat fonduri europene substanţiale pentru proiecte de reabilitare a infrastructurii de apă şi canalizare, a reţelelor de drumuri, pentru gestionarea deşeurilor. Am făcut paşi spre Europa şi suntem convinşi că Europa este aproape de noi!

Instituțiile noastre sunt partenere, având același scop: creșterea calității vieții, asigurarea unui confort și satisfacerea doleanțelor cetățenilor!

 

Consiliul Județean Caraș Severin , Președinte Romeo Dan Dunca – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate, doresc să felicit echipa InfoCons pentru munca pe care o depune pentru ca noi, consumatorii din România, să fim bine informați și protejați.

Prin proiectele și programele pe care le-ați derulat de-a lungul celor 20 de ani, ați reușit să creșteți gradul de informare al cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin.

La mulți ani!

 

Consiliului Județean Constanța , Președinte Mihai Lupu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Dragii mei,

Încep prin a vă mulțumi pentru modul în care contribuiți la promovarea, respectarea și protejarea drepturilor tuturor consumatorilor, și a vă asigura, totodată, că noi, reprezentanţii autorităţilor publice locale, suntem interesaţi direct de fiecare particularitate a acestui domeniu, astfel încât, să putem asigura prin actul administrativ, o bunăstare generală a cetăţenilor.

Aș spune că domeniile pe care le reprezentăm nu sunt atât de diferite. În activitatea pe care o desfășurăm, dumneavoastră în calitate de apărători ai consumatorilor, iar noi, ca furnizori de servicii publice, primează interesul și bunăstarea cetățenilor. Fiecare, în limitele atribuţiilor conferite de lege, ne concentrăm acțiunile în jurul acestui obiectiv major. Însă, cu mult mai important este să reușim să “îmbrăcăm” acest obiectiv, într-un mod unitar și armonios, în cadrul unor programe și parteneriate care să implice activ, fiecare entitate relevantă acestui domeniu.

Doar printr-o colaborare strânsă, focalizată pe acele priorităţi care ar trebui să se regăsească în orice strategie sau inițiativă publică, şi anume: protejarea sănătății, securității și intereselor cetățenilor, vom reuşi să avem o creştere economică eficientă, durabilă şi incluzivă.

Așadar, vă asigur de toată deschiderea și suportul Consiliului Județean Constanța în acțiunile dumneavoastră și vă rog să considerați această instituție un partener de încredere. Astăzi, la împlinirea celor 20 de ani de activitate, vă doresc să aveți, în continuare, rezultate excepționale și un parcurs din ce în ce mai fructuos, rezonant și susținut.

La mulți ani!

 

Consiliul Județean Ialomița , Președinte Marian Pavel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor , 2023

 

Dragi cititori,

Protecția consumatorului este un subiect care ar trebui să ne preocupe pe toți. Atunci când cumpărăm produse sau folosim servicii, avem dreptul la siguranță, calitate și informații corecte.

În cele ce urmează vă voi vorbi despre importanța protecției consumatorului în relația cu administratia publică, in calitatea mea de reprezentant al unei institutii publice, Consiliul Judetean Ialomita. Cu toții ne dorim să ne bucurăm de produse și servicii de calitate, dar adesea ne confruntăm cu probleme precum produsele defecte, servicii necorespunzătoare sau informații greșite.

De aceea, este important să fim conștienți de drepturile noastre în calitate de consumatori și să știm cum să ne protejăm împotriva practicilor abuzive ale companiilor sau a neglijenței din partea administrației publice. Putem face acest lucru prin informarea noastră cu privire la legile și regulamentele care protejează consumatorii și prin înțelegerea proceselor prin care putem depune reclamații sau cereri de despăgubire.

De asemenea, putem să ne implicăm activ în promovarea unui mediu de consum sigur și corect, prin raportarea oricăror abuzuri sau practici neloiale. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul diverselor organizații și grupuri care se ocupă de protecția consumatorilor, dar și prin intermediul implicării noastre personale în monitorizarea serviciilor și produselor pe care le achiziționăm.

În final, este important să conștientizăm că protecția consumatorului este un drept fundamental, iar administratia publica are responsabilitatea de a proteja și promova aceste drepturi. Cu o atitudine vigilentă și o implicare activă, putem contribui la un mediu de consum sigur și corect pentru toți.

Să fim informați și să ne protejăm drepturile!

 

Consiliul Județean Timiș , Președinte Alin Adrian Nica – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

Pentru un nivel de trai ridicat, normele privind Protectia Consumatorilor trebuie susținute și implementate atât de către actorii din mediul privat, cât și de către administrațiile publice, fie ele atât naționale sau locale.

Educarea și informarea consumatorului, respectiv a utilizatorului serviciilor publice, cu privire la drepturile și protecția de care beneficiază, creează o atitudine pozitivită și responsabilă la nivelul populației.

Ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a celor 20 de ani de Protecția a Consumatorilor în România reprezintă un prilej de a reflecta asupra beneficiilor pe care această instituție le oferă cetățenilor.

De-a lungul timpului, Consiliul Județean Timiș a încurajat și a susținut procesul de informare a consumatorilor serviciilor publice și a celor de cultură, facilitând accesul acestora la informațiile corecte, pentru o alegere conștientă, prin mijloacele moderne de comunicare.

Felicitări InfoCons, pentru eforturile depuse pe parcursul celor 20 de ani de activitate și pentru implicarea activă în societatea românească. Normele privind drepturile consumatorilor sunt mult mai clare și precise, facilitând astfel, prin intermediul campaniilor și programelor acestora, buna desfășurare a serviciilor oferite consumatorilor.

Vă urăm spor în tot ceea ce faceți.

La mulți ani!

 

Consiliul Județean Teleorman , Președinte Adrian Ionuț Gâdea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Domnule Președinte Sorin Mierlea,

Distinși membri ai echipei InfoCons,

Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez felicitări cordiale cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a celei de-a 20-a aniversări de la înființarea InfoCons!

Până nu demult, în România, nivelul de informare și educare a consumatorilor a fost destul de redus. De aceea, activitatea dumneavoastră susținută reprezintă o misiune absolut necesară, la eforturile căreia trebuie să se alăture toate instuțiile cu atribuții în acest sens.

Progresele înregistrate, cu precădere cele din ultimii ani, reflectă pașii semnificativi făcuți de România pentru a îmbunătăți protecția și aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum și atenția Guvernului României în eficientizarea acestui domeniu, cu o contribuție majoră la dezvoltarea economică și socio-culturală a societății. A fost nevoie de „o9atitudine”, o campanie îndrăzneață și corentă care să contureze o nouă abordare în relația consumator-producător, de evenimente și acțiuni prin care ați arătat că protecția și siguranța reală a consumatorului devin o prioritate bazată pe cunoaștere, informare corectă și educație susținută, pe înțelesul fiecărui cetățean.

Doresc să vă felicit cu toată admirația pentru rezultatele campaniei „o9atitudine” să vă urez noi realizări frumoase și succese notabile în tot ce veți întreprinde spre binele consumatorului român, multă sănătate și un salut călduros din partea mea și a colegilor mei din Consiliul Județean Teleorman! La mulți ani, InfoCons!

 

Consiliul Județean Bistrița Năsăud , Președinte Emil Radu Moldovan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

În epoca digitalizării, în care toate informațiile sunt la un clic distanță, voi sunteți acolo, cu informații actualizate, mesaje clare și activități care să vină în sprijinul consumatorilor. 

În momentul de față, în România, se poate  observa o creștere excesivă a consumului de produse și servicii, multe dintre acestea fără să respecte prevederile legale și care pot afecta siguranța consumatorilor.  Prin eforturile comune, între autoritățile locale și asociațiile care vin în sprijinul cetățenilor, efectul nu poate fi decât unul pozitiv, oferind încredere și siguranță, în rândul acestora. 

Sunteți un pilon în protejarea drepturilor și a intereselor consumatorilor, o adevărată barieră împotriva riscurilor de a achiziționa sau de a folosi produse și servicii neconforme, care pot afecta sănătatea noastră, a tuturor. 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la aniversarea a 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, vreau să vă felicit pentru tot efortul și munca depusă, pentru perseverența și integritatea de care dați dovadă de fiecare dată și pentru că puneți întotdeauna consumatorul pe primul loc. 

Aveți aprecierea și respectul meu, iar în ce privește colaborarea cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, aceasta a fost mereu deschisă, în respectarea drepturilor fiecărui cetățean. 

Continuați să rămâneți o bază a societății și o forță în susținere competiției loiale, a încurajării consumatorilor să aibă dreptul de a alege, iar activitatea dumneavoastră de bază, să rămână la fel, o prioritare pe agenda Asociației InfoCons. 

La mulți ani, InfoCons! #o9atitudine

 

Consiliul Județean Mehedinți , Președinte Aladin Georgescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

Fie că suntem consumatori de bunuri și servicii alimentare, de cultură, educație, turism sau servicii publice, avem nevoie de sentimentul de încredere că acestea sunt de calitate și nu ne afectează sănătatea sau interesele. În acest sens, Protecția Consumatorilor – InfoCons este interfața dintre cei care oferă serviciile și beneficiari. La ceas aniversar, vă felicit pentru atitudinea pe care o abordați, pentru gradul de vizibilitate la care ați ajuns în spațiul public, cunoscut fiind faptul că o societate sănătoasă are nevoie de informare corectă!

În numele Consiliului Județean Mehedinți, vă mulțumesc pentru colaborare și vă transmit toate gândurile bune!

Mult succes în misiunea de protecție a consumatorilor!

Consumatorul european are nevoie de InfoCons!

 

 

Primăria Municipiului București , Viceprimar General Stelian Bujduveanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

În calitate de Viceprimar General al Capitalei, am datoria și onoarea să îi reprezint pe bucureșteni.

Alături de colegii mei din Consiliul General al Municipiului București, am început să dezvoltăm și să implementăm politici și proiecte prin care să oferim servicii de calitate bucureștenilor. Eforturile mele se îndreaptă, în special, către serviciul public de transport, managementului parcărilor, administrarea fondului imobiliar și întreținerea străzilor din capitală.

Rezultatele cele mai bune vin însă atunci când toți reușim să ne dăm mâna: adminitrație publică, specialiști, societate civilă și cetățeni.

Vă încurajez pe această cale să continuați demersurile pe care le întreprindeți în calitate de organizație neguvernamentală pentru protejarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor. În același timp, vă felicit pentru munca depusă și vă invit să fiți alături de noi în identificarea și implementarea celor mai bune servicii pentru bucureșteni.

 

Primăria Municipiului Cluj Napoca , Primar Emil Boc – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

În primul rând, vă transmit felicitările mele cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate! Fără îndoială, consecvența de care a dat dovadă organizația pe care o reprezentați în acești ani constituie unul dintre principalele motive pentru care consumatorii români i-au oferit atât de multă încredere de-a lungul timpului.

Pentru municipalitatea clujeană, „o9atitudine!” reprezintă îmbunătățirea constantă a serviciilor publice oferite publicului clujean și implicit creșterea calității vieții tuturor locuitorilor din municipiu. Viziunea noastră este să devenim un oraș Verde.Digital.Rezilient, în care fiecare își aduce aportul la bunul mers al comunității. Schimbarea pe care ne-o dorim cu toții este un drum cu două sensuri: atât din partea instituțiilor spre cetățean cât și dinspre cetățean înspre instituții.

Protecția consumatorului – cetățeanul, în cazul primăriei – se poate obține prin transparență. Prin digitalizarea serviciilor publice și facilitarea accesului la informațiile de interes public urmărim constant să realizăm un real „parteneriat” cu cetățeanul. Comunicarea deschisă și respectul reciproc creează experiențe profesionale pe care cu toții ni le dorim în relație cu instituțiile publice.

Activitatea pe care dumneavoastră și colegii dumneavoastră o realizați în slujba consumatorilor din țară reprezintă un exemplu de consecvență și profesionalism. Vă doresc mult succes și claritate în toate acțiunile întreprinse.

 

Primăria Sectorului 6 , Director General Marian Tufan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a sărbătoririi celor 20 de ani de protecția consumatorilor în România, transmitem sincere felicitări Asociației InfoCons pentru munca și activitatea depusă în sprijinul de informare a cetățenilor cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au.

Vă dorim succes în toate acțiunile întreprinse și vă asigurăm de întreaga noastră colaborare în protejarea intereselor cetățenilor pentru a căror îndeplinire trebuie să conlucreze toate instituțiile cu atribuții în acest sens.

 

Primăria Municipiului Târgoviște , Primar Jr. Daniel Cristian Stan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

Două decenii de activitate in sprijinul consumatorilor din România au construit din Asociația Infocons un reper valid în acest domeniu. Un segment pe cât de important, pe atât de vulnerabil, protecția consumatorului ridică provocări dintre cele mai diferite și dificile de abordat. Pentru că, dacă vorbim de o atitudine, trebuie să stim să facem un pas înainte și către responsabilitați: ale autoritțtilor publice , ale factorilor de reglementare, ale societății civile.

Din acest punct de vedere , Infocons face de 20 de ani o treabă extraordinară în a proteja drepturile și interesele legitime ale consumatorilor împotriva riscurilor de a achiziționa și utiliza produse de calitate îndoielnică, a conștientiza și educa, a informa despre produsele pe care le-ar putea pune în pericol sănătatea, în a-i încuraja să-și folosească dreptul de a alege.

Vă felicit și vă asigur că aveți în noi un partener cel puțin la fel de implicat!

 

Primaria Municipiului Giurgiu , Primar Adrian Anghelescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

 

În 2023 să avem o9atitudine prin accelerarea inovației și a creativității!

De două decenii alături de români, fiind vocea consumatorului, acolo unde nu se făcea auzită, pledând pentru o corectă informare, o mai puternică implicare și pentru un tratament în termenii legii și ai democrației participative, este mai mult decât o9atitudine, este un drum déjà bine trasat, vizibil, pe calea unei societăți civilizate, pe unde sunt invitați să pășim.

Astăzi, prin InfoCons, românii își pot pune centura de siguranță pe piața de consum, indiferent de ceea ce alegem să definim, produse sau servicii și în acest caz, siguranța vine din instrumente pe cât de simple, pe atât de inabordabile uneori, chiar și în era tehnologiei și a informației la un click distanță.

InfoCons înseamnă, pe scurt, un număr de telefon apelabil pentru informații concrete legate de modul în care se face o sesizare, unde și care sunt drepturile consumatorului, o poziție fermă în Comisiile de Specialitate din cadrul Parlamentului sau în cadrul diverselor organisme de lucru și consultative din ministere, spitale, autorități sau chiar pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România. InfoCons se legitimează ca membră în peste 10 structuri internaționale și a desfășurat campanii numeroase de informare, educare și conștientizare și chiar proiecte europene, luându-și în serios un rol pe care ar trebui să fie titular statul român, și nu o asociație. Toate aceste informații nu au drept audiență reprezentanții asociației, ci pe restul cititorilor, unde se regăsesc persoane care și acum, la 20 de ani de activitate InfoCons și peste 30 ai ANPC, nu deslușesc cu claritate diferența celor două structuri, ba chiar le confundă.

Pentru cei dintâi, membrii asociației, structura de conducere și nu în ultimul rând vârful de lance, consumatorii pentru care își desfășoară activitatea InfoCons, și în serviciul cărora se află și Primăria Giurgiu, mesajul aniversar cuprinde gânduri de  bine, de succes, prin perseverență și nu în ultimul rând prin inovație și creativitate, genericul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale din 2023, zi sărbătorită pe 26 aprilie, invocată spre a fi sărbătorită împreună cu ziua InfoCons.

Și cum genericul complet ales pentru anul acesta este “Femeile și proprietatea intelectuală: Accelerarea inovației și a creativității” nu putem să nu lansăm  îndemnul spre a privi înapoi, cu înțelepciune, către modelele feminine care au făcut istorie și care pot reprezenta motoare spre noi căi de dezvoltare, într-o altă societate în care inovarea este cheia viitorului, iar creativitatea cadrul genezei proiectelor de succes. O aducem aici în atenție, spre evocare și luare aminte, pe giurgiuveanca Maria Teohari, prima femeie astronom din România, cea care e sfidat rigorile și limitările vremii, dedicându-și întreaga viața științei.

Cu gândul la cine ne inspiră și cu dorința că generic, protecția consumatorului nu va mai fi doar o expresie de care să auzim în aceeași succesiune cu amendă și nereguli, ci o politică sănătoasă a respectului, corectitudinii și normalității, în care statul nu pare a fi vânătorul, cel ce oferă produse sau servicii- vânatul, iar consumatorul de multe ori –victimă colaterală, ne propunem să avem un an sănătos, din toate punctele de vedere, urare pe care v-o transmitem și dumneavoastră!

 

Primăria Municipiului Focșani , Primar Cristi Valentin Misăilă – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, îmi face o deosebită plăcere să vă urez cele mai sincere felicitări. 

Pe această cale, doresc să vă transmit toată aprecierea pentru activitatea pe care o desfășurați.

De asemenea, felicitările mele se îndreaptă către întreaga echipă InfoCons, care este una dintre principale voci din partea societății civile, pe linia drepturilor cetățenilor din țara noastră.

Proiectele și programele desfășurate de a lungul timpului au confirmat faptul că InfoCons reprezintă un exemplu de bună practică, atât pentru mediul privat, cât și pentru sistemul de stat central sau local.

În calitate de șef al administrației municipale focșănene am militat întotdeauna pentru promovarea valorilor și protecției cetățenilor, iar colaborarea pe cale instituțională pe care am avut-o cu asociația dumneavoastră a fost întotdeauna mai mult decât bună, lucru de care sunt sigur că vom avea parte și de acum înainte.

Fie ca și pe viitor să aveți parte de reușite pe toate planurile.

Mult succes în continuare!

 

Primăria Municipiului Zalău , Primar Ionel Ciunt – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Felicitări pentru cei 20 de ani de protecție a consumatorului în România – InfoCons, de o9atitudine!

Apreciez progresele confirmate, în ceea ce privește informarea consumatorilor cu privire la drepturile și obligațiile lor, prin strategiile eficiente care au vizat educarea acestora, precum și responsabilizarea furnizorilor de produse și servicii.

Administrația publică locală a Municipiului Zalău, prin serviciile de specialitate, sprijină și, de asemenea, joacă un rol important în activitatea de protecție a consumatorului care se regăsește în toate domeniile de activitate de la consumatorul de servicii publice, consumatorul de educație, consumatorul de cultură, până la consumatorul de bunuri și servicii.

În concluzie, după cei 20 de ani de existență, InfoCons prestează un serviciu important pentru administrația publică centrală și locală prin continuarea promovării și respectării principiilor protecției consumatorilor, prin asigurarea informării și educării adecvate a publicului și creșterea celorlalte elemente ce contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri și a calității de viață a societății în ansamblu.

La mulți ani!

 

Primăria Municipiului Sibiu , Primar Astrid Fodor – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

În cazul unei administrații locale, consumatorii serviciilor oferite sunt toți cetățenii orașului pe care îl îngrijim și îl dezvoltăm. Calitatea serviciilor publice rezultă din proiectele responsabile și temeinic concepute pentru a răspunde nevoilor orașului și celor ale cetățenilor, precum și din profesionalismul cu care funcționarii publici își îndeplinesc atribuțiile, dar este îmbunătățită și prin concursul sibienilor, prin sugestiile și sesizările pe care ni le transmit.  

Primăria Sibiu s-a deschis în ultimii ani foarte mult către cetățenii orașului, implicându-i în luarea deciziilor cu privire la proiectele propuse, prin consultări și dezbateri publice. Consider că este absolut normal să ascultăm vocea acestora, scopul nostru general fiind acela de a crește calitatea locuirii lor în Sibiu. În acest sens am diversificat canalele de comunicare cu cetățenii, inclusiv prin instrumente digitale care să aducă Primăria Sibiu mai aproape de aceștia. Și informarea publică cu privire la proiectele pe care Primăria Sibiu le implementează în beneficiul comunității s-a îmbunătățit, oferindu-se din oficiu multe informații pe toate canalele de comunicare ale instituției. Tocmai pentru acest mod de lucru și această abordare către transparență și participarea publică în administrarea orașului, Primăria Sibiu a primit certificare pentru standardul EN ISO 9001, atestând un management performant în instituție.

Sibienii sunt consumatori și ai serviciilor din domeniul sănătății. Primăria Sibiu are în subordine Spitalul Clinic de Pediatrie, iar pentru creșterea calității serviciilor oferite am investit sume substanțiale în extinderea spațiilor și dotarea acestora cu aparaturi moderne și performante. 

De asemenea, cetățenii orașului nostru sunt și mari consumatori de cultură, Sibiul excelând în acest domeniu substanțial finanțat de Primăria Sibiu. Prin selectarea evenimentelor produse de instituțiile noastre de cultură, dar și a celor finanțate de administrația locală prin agendele de evenimente, asigurăm calitatea acestora și, astfel, satisfacerea așteptărilor publicului.

Prin urmare, Primăria Sibiu înțelege responsabilitatea pe care o are față de cetățeni, iar în același timp sibienii au înțeles drepturile pe care le au, implicându-se tot mai mult în administrarea orașului, prin feedback-ul oferit sub formă de sugestii, sesizări și chiar și aprecieri.

Este important ca cetățenii să își cunoască drepturile în calitate de consumatori, dar și obligațiile pe care le au. Aportul Asociației Info Cons în acest demers este foarte valoros și felicit conducerea și întreaga echipă a acestei entități pentru modul activ în care informează cetățenii cu privire la legislația în domeniu, la posibilitățile pe care le au de a se asigura că le sunt respectate drepturile. Felicitări Info Cons și la cât mai multe proiecte reușite, în beneficiul consumatorilor!

 

Citește și : Atenție la tarifele de parcare pentru Aeroport ! Costuri chiar și cu 410 % mai mari față de medie , pentru 24 ore ! InfoCons protecția consumatorilor , te informează !

 

Primăria Municipiului Arad , Primar Călin Bibarț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Un vechi proverb românesc spune: „Alege în mod înțelept ca albina; ea alege doar ce este de folos.”

Este, poate, cel mai potrivit lucru ce poate fi asumat ca principiu într-o societate recunoscută ca fiind, mai mult ca oricând, consumeristă.

Consumăm mult, și nu mă gândesc doar la consumul material, ci și la consumul cultural, educațional sau de servicii.

Evident, într-o societate afectată de acest, îndrăznesc să spun, „flagel” al consumerismului nu este de mirare că și oferta este pe măsură.

Cred că este imperios necesar, ca o măsură de protecție, să se apeleze la formarea gustului sau a capacității de a alege în deplină cunoștință de cauză. Ca un exemplu, o persoană care este educată de la o vârstă fragedă și își formează un gust pentru muzica bună se va putea considera „vaccinată” împotriva subproducțiilor muzicale care abundă în această piață consumeristă. Principiu care funcționeză în orice domeniu supus consumului, respectiv, ridicarea capacității de a alege în mod conștient.

Nu în ultimul rând, oamenii trebuie conștientizați asupra faptului că nu sunt doar consumatori, ci și cetățeni cu drept, ba chiar obligație morală, la opinie.

Ca edil al municipiului Arad, sunt conștient și eu că instituția pe care o conduc este un furnizor de servicii. Din această perspectivă consider a fi o obligație furnizarea de servicii de calitate. Și nu doar atât. Aceeași obligație o avem și în direcția facilitării dialogului cu cetățenii, acest dialog fiind el însuși un serviciu oferit, necesar și perfectibil.

Suntem preocupați în permanență nu doar de îmbunătățirea prestărilor de ordin administrativ, ci și de perfecționarea relației pe care o avem cu cetățenii. Crearea de platforme moderne de comunicare între instituții și arădeni, într-o vreme în care digitalizarea este la îndemână și devine imperativă, este doar una dintre metodele prin care ne străduim să îmbunătățim zona consumului de servicii.

Pe de altă parte, depunem toate diligențele pentru a sprijini în Arad acele instituții culturale care să ofere spre consum, dar și spre educare, o cultură de calitate ridicată. Sprijinim o orchestră filarmonică, un cor academic, un teatru, toate cu îndelungă tradiție, susținem manifestări organizate în școli, cu același scop și nu uităm, în egală măsură și acțiuni care să influențeze capacitatea de alegere a arădeanului.

Celebra autoare a seriei „Harry Potter”, scriitoarea Joanne K. Rowling, spunea: „Oamenii au deosebitul talent de a alege exact ceea ce le face rău.” Cred că aceasta poate explica și motivul pentru care educarea oamenilor, într-o societate în care oferta excede nevoia, este nu doar esențială, ci și un proces permanent. Pentru că, și da, o spun, oamenii trebuie ajutați de cele mai multe ori să aleagă binele.

 

Primăria Municipiului Călărași , Primar Marius Grigore Dulce – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Sunt onorat că-mi oferiți posibilitatea să vă transmit în numele meu și al tuturor călărășenilor, într-un astfel de moment festiv, aprecierea și considerația cu privire la activitatea dumneavoastră desfășurată în cadrul acestui proces de informare susținută a cetățenilor.

Se împlinesc 20 de ani de activitate InfoCons, timp în care ați apărat interesele consumatorilor, indiferent de domeniul de activitate, punând pe primul loc protecția și siguranța lor. Sunt convins că eforturile depise au dat  roade, contribuind substanțial la îndeplinirea misiunii asumate și anume aceea de transformare a consumatorilor din consumatori pasivi în consumatori activi.

Responsabilizarea, sprijinirea și încurajarea consumatorilor să opteze pentru bunuri și servicii turistice și de calitate sunt obiective atinse care vă definesc activitatea. Proiectele, campaniile de informare prezente și viitoare înseamnă pași importanți făcuți în direcția creșterii calității vieții cetățenilor.

Vă doresc, în continuare, mult succes în tot ceea ce întreprindeți și vă asigur, că în calitate de partener, vom susține toate demersurile și activitățile inițiate în slujba cetățeanului.

La mulți ani!

 

Primăria Muncipiului Galați , Primar Ionuț – Florin Pucheanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Protecția consumatorilor, esențială pentru dezvoltarea comunităților

Este important să punem mereu oamenii pe primul loc, prin tot ceea ce facem fiecare, iar Asociația InfoCons rămâne un reper în direcția respectării drepturilor consumatorilor și a informării acestora.

Acum iată că se împlinesc 20 de ani de promovare a acestui crez, al protecției consumatorilor, devenit pe bună dreptate o parte esențială a dezvoltării comunităților. Pentru că așteptările tuturor sunt foarte mari, iar calitatea serviciilor sau a produselor oferite trebuie să fie în aceeași linie indiferent de domeniu.

De aceea, la Galați zi de zi facem totul pentru eficientizarea și simplificarea serviciilor furnizate cetățenilor, unele dintre cele mai importante deziderate ale municipalității. Ne dorim să aplicăm cele mai bune măsuri de reducere a birocrației și să oferim servicii publice de calitate, să îmbunătățim și să simplificăm procedurile administrative. Iar acest lucru implică și digitalizarea serviciilor și transparentizarea activității instituției, pentru o interacțiune rapidă și eficientă cu cetățeanul. Am făcut pași importanți în această direcție și continuăm în aceeași notă. Spre exemplu, foarte multe aspecte sesizate de gălățeni își găsesc rapid o rezolvare datorită instrumentelor online pe care le-am pus la dispoziție.

Și asta pentru că administrația publică locală trebuie să comunice permanent cu cetățenii pe care îi reprezintă pentru a le facilita o participare activă la viața orașului, răspunzând astfel exigențelor actuale privitoare la transparența decizională. 

Există o serie de provocări în această direcție. De aceea, este important să colaborăm în continuare cu toții: autorități, societatea civilă, mediul de afaceri și toți cei care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru oameni. În încheiere, țin să vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră deosebită și să vă felicit în mod public pentru toate acțiunile. Atunci când este implicare din partea tuturor, succesul este garantat și câștigători sunt oamenii.

La mulți ani InfoCons!

 

Primăria Municipiului Alba Iulia , Primar Gabriel Pleșa – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

După 20 de ani” are o rezonanță atât de puternică și o aplicabilitate atât de… universală, încât sintagma poate fi asociată cu performanța și anduranța, indiferent de domeniu. Administrația publică locală, pe care o reprezint, nu face excepție.

E cu atât mai relevantă  aceasta performanță cu cât vorbim de protecția consumatorilor în România, unde lupta se duce continuu și, cel mai important, implică pe toată lumea. Toată lumea care și vrea să fie implicată și reprezentată, evident.

Din fericire, acești primi 20 de ani, și mulțumită muncii echipei InfoCons, au făcut vizibilă schimbarea de paradigmă și nivelul de implicare din partea „ beneficiarilor”. Oamenii au început să înțeleagă care le sunt drepturile, să și le revendice și să îmbunătățească, astfel, sistemul. În ceva mai mică măsură sunt conștientizate și obligațiile ce vin la pachet cu aceste drepturi, însă și aici cred ca România e pe traiectoria corectă.

Specific pentru administrația publică, indiferent că e locală sau centrală, este însuși conceptul de „ public servant”. Adică ești aici strict ca să servești. Să rezolvi probleme, să găsești soluții, să administrezi serviciul sau bunul public chiar mai bine decât pe ale tale, personale. Pentru că asta ai ales, liber, în momentul în care ai decis sa intri în administrație. Asta ar trebui să înțeleagă cel mai clar și, implicit, să aplice din prima secundă, fiecare angajat al sectorului public. Că  este acolo strict pentru oameni, că aceștia îi sunt „ consumatorii” și că e obligat să facă tot ce depinde de el ca acestora să le fie mai bine.  Mult mai bine. La Alba Iulia în sensul acesta percepem și așa evoluează lucrurile.

Vreau, la final, să vă felicit pe toți din echipa InfoCons, pentru cei 20 de ani de eforturi și deschidere, pentru că v-ați asumat acest rol dificil de promotor activ al schimbării- nu doar de atitudine, ci și de stare de fapt- și să vă urez, din inimă “ la foarte mulți ani”!

 

Primăria Municipiului Târgu Mureș , Primar Soós Zoltán – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

 La mulți ani, InfoCons!

Primăria Municipiului Târgu Mureș transmite cele mai alese gânduri Asociației InfoCons, care aniversează în acest an 20 de ani de eforturi, realizări și dedicare în slujba cetățenilor!

Autoritatea locală târgumureșeană a susținut mereu demersurile de informare și protejare a consumatorilor, dar în egală măsură ne-am canalizat eforturile și spre colaborarea facilă cu mediul economic, care să poată beneficia de un real sprijin din partea administrației, pe partea legislativă. Colaborarea cu Asociația InfoCons și măsurile furnizate de către specialiștii dumneavoastră sunt un real sprijin pentru întreaga comunitate, deoarece vizează bunele practice pentru achiziția de bunuri și servicii, fie că vorbim de comerțul clasic, fie că vorbim de mediile online, unde spațiul este unul nesigur.

De la începutul mandatului, ușa biroului meu a fost mereu deschisă pentru cei care mi-au solicitat sprijinul, în limita prerogativelor deținute: de la probleme legislative ce vizează fondul funciar, la nevoia de locuințe sociale sau în vederea identificării unor soluții privind unele autorizațiile de construcții emise.

Totodată, alături de echipa Primăriei, am adoptat noi soluții pentru crearea unui climat propice dezvoltării mediului economic, revitalizarea acestui segment, fiind una dintre prioritățile noastre. Din ianuarie 2021, funcționează în cadrul Primăriei Târgu Mureș, Biroul unic, departament destinat, cu precădere, persoanelor juridice, tocmai pentru a facilita obținerea actelor administrative, într-un timp cât mai scurt. Ca administrație locală, punem accent pe drepturile cetățenilor, pe relația transparentă și pe operaționalizarea serviciilor, astfel încât demersurile birocratice să fie simplificate.

Misiunea administrativă este una de uriașă responsabilitate atât în cazul UAT-urilor cât și în cazul protecției consumatorilor, deoarece cetățenii sunt cei dintâi beneficiari ai informațiilor și a soluțiilor pe care, deopotrivă le oferim.

În numele tuturor târgumureșenilor felicit InfoCons pentru întreaga activitate desfășurată în slujba consumatorilor în cei 20 ani de existență în societatea românească, vă doresc mult succes în realizarea proiectelor viitoare și îndeplinirea nobilei misiuni de protecție a cetățenilor, de care suntem convinși că vom beneficia cu toții.

La muți ani, InfoCons!

 

Primăria Comunei Sacu , județul Caraș Severin , Primar Daminescu Nicolae – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a celei de-a 20-a aniversări a protecției consumatorilor, Primaria Sacu dorește să transmită un mesaj important privind importanța respectării drepturilor de proprietate intelectuală și a protecției consumatorilor.

Proprietatea intelectuală se referă la drepturile pe care le au creatorii asupra operei lor, cum ar fi invențiile, mărcile comerciale, drepturile de autor, designul industrial și securitatea datelor. Aceste drepturi protejează creatorii și inovatorii, asigurându-le că munca lor este recunoscută și valorizată și că nu este utilizată fără permisiunea lor.

De asemenea, protecția consumatorilor este la fel de importantă, asigurându-le consumatorilor drepturile lor fundamentale, cum ar fi dreptul la informații corecte și complete despre produsele pe care le achiziționează, dreptul la siguranța produselor, dreptul la protecția datelor și multe altele.

În această eră digitală, este mai important ca niciodată să ne asigurăm că respectăm drepturile de proprietate intelectuală și să protejăm interesele consumatorilor noștri. Primăria SACU încurajează toți cetățenii să aibă grijă să nu încalce drepturile de proprietate intelectuală, să cumpere produse și servicii de la companii de încredere și să își protejeze datele personale.

Vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale și protecția consumatorilor, să ne gândim la importanța lor și să acționăm în consecință

 

 

Primăria Municipiului Brașov , Primar Allen Coliban – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Obiectivul Municipalității este acela de a le oferi brașovenilor și turiștilor servicii de interes general accesibile și de calitate. Este responsabilitatea noastră, a autorităților publice, să ne asigurăm că le putem oferi acest lucru tuturor, indiferent dacă locuiesc aici sau sunt doar în trecere prin oraș.

Brașovul trebuie să fie un oraș prietenos cu locuitorii și vizitatorii săi. Tocmai de aceea se investește în calitate în toate domeniile, de la pârtii de schi la străzi, de la locuri de joacă, școli sau grădinițe la sisteme moderne de colectare a deșeurilor menajere sau la transport în comun.

În acest an, Brașovul intră în cea mai rapidă etapă de dezvoltare a orașului din ultimii 30 de ani, mai ales prin prisma fondurilor nerambursabile atrase. Avem deja proiecte mari și certitudini, cum ar fi proiectul Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, primul spital nou construit în Brașov în ultimii aproape 50 de ani. Avem în plan investiții importante la fiecare capitol: parcuri noi, zone de agrement, piste pentru biciclete, autobuze electrice, grădinițe și creșe nou construite, insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor, restaurarea, amenajarea și punerea în valoare a zonei centrului istoric. Axele de dezvoltare a orașului sunt: „Brașovul educat“; „Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți“; „Brașovul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat“; „Brașovul verde și curat“;  „Brașovul dezvoltat armonios“; „Brașovul cultural“; „Brașovul prosper“; „Brașovul sportiv“; „Brașovul administrat corect“.

Toate aceste investiții se fac din fonduri europene nerambursabile și din finanțare locală, astfel încât utilizatorii să aibă acces la servicii de interes general accesibile și de calitate.

Pentru a ne asigura că totul merge cum trebuie, suntem în dialog permanent cu brașovenii. Aceștia ne pot contacta și pot participa activ la luarea deciziilor privind municipiul. Cu toții ne dorim un oraș verde, mobil, relaxat, un oraș al comunităților. În cadrul procesului de bugetare participativă, în fiecare an oricine poate propune și vota proiecte. Primăria alocă o parte din bugetul anual pentru aceste proiecte, iar brașovenii vin cu propuneri pentru direcționarea acestui buget, propuneri având aplicabilitate pe o anumită stradă, într-un cartier sau la nivelul întregii localități.

Posibilele disfuncționalități pot fi oricând semnalate, telefonic, prin email sau direct la sediu. În plus, există și un site dedicat gospodăririi orașului, cu ajutorul căruia brașovenii pot verifica, alături de inspectorii primăriei, lucrările pe care operatorii de servicii le-au efectuat, programul zilnic sau săptămânal, precum și lucrările planificate pentru perioada următoare, pe fiecare stradă în parte. În cazul în care constată nereguli în îndeplinirea eficientă a activității de administrare a orașului, cetățenii pot sesiza municipalitatea prin intermediul secțiunii de sesizări. Astfel ne asigurăm nu numai că prestăm servicii de calitate, dar și că brașovenii au posibilitatea să ne verifice și să ne sesizeze eventualele disfuncționalități inerente oricărei administrații de dimensiunea Brașovului.

 

Primăria Orașului Sângeorz-Băi , județul Bistrița Năsăud , Primar Bota Cătălin Grigore – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietății Individuale și a 20 de ani de protecție de consumatorilor din România – InfoCons, eu, primarul orașului Sângeorz-Băi doresc să transmit toate gândurile mele bune tuturor cetățenilor consumatori de servicii publide și nu numai din orașul pe care îl reprezint, Sângeorz-Băi, cât și mai departe. Administrația locală din Sângeorz-Băi  este în asentimentul așteptărilor consumatorilor-cetățenilor și de nevoia de cunoaștere, înțelegere și acceptare a serviciilor pe care le oferim și cele pe care ne propunem să le oferim în continuare, la un nivel din ce în ce mai avansat și calitativ prin prisma tuturor proiectelor de investiții care se implementează în orașul Sângeorz-Băi și cele propuse în următoarea perioadă de finanțare.

Încercăm să fim cât mai profesionaliști în furnizarea informațiilor ce țin de serviciile publice, astfel că îndemnăm toți consumatorii să nu ezite în nicium moment să ceară drepturile câștigate!

 

Primăria Orașului Santana , județul Arad , Primar Daniel Sorin Tomuta – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La moment aniversal – 20 de ani de protectie a consumatorilor in Romania – ne exprimam aprecierea pentru implicarea dumneavoastra in implementarea campaniilor si a proiectelor derulate sub egida o9atitudine, in domenii de interes pentru cetateni, legate de protectia mediului, proiecte destinate invatamantului, strategii aplicate in domeniul culturii, al turismului etc.

Va doresc mult succes in acivitatea dumneavoastra orientata spre cultivarea unor relatii de respect si fair-play intre prestatorii de servicii si cetateni.

Cele mai bune ganduri!

 

Primăria Comunei Berteștii de Jos , Primar Costel Florinel Capbun – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitări și la mulți ani InfoCons la împlinirea celor 20 de ani de activitate în România, dar și Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Un rol important în comunitate îl are proprietatea intelectuală și respectarea ei de către noi toți. Apreciez sincer efortul dumneavoastră pentru respectarea proprietății intelectuale în România.

Aveți tot sprijinul nostru în activitatea și proiectele dumneavoastră pe care le desfășurați.

Vă dorim mult succes!

 

Primăria Comunei Vanători – Neamț , județul Neamț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Campaniile de informare si constientizare pentru cetateni si indemnul constant pentru o noua atitudine  au schimbat in mai bine societatea  de consum, punandu-se accent pe responsabilitate in procesul de  prezentare/vanzare/cumparare a  produselor si a serviciilor.

Respectarea si protectia cetateanului sunt proritare si in activitatea din administratia publica.

 

Primăria Comunei Alexandru cel Bun – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este sărbătorită în fiecare an pe 26 aprilie. Acest eveniment a fost creat pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța proprietății intelectuale și la rolul său în promovarea inovației și creativității la nivel global.
Evenimentul este marcat prin organizarea de conferințe, seminarii și alte activități pentru a discuta despre problemele cheie din domeniul proprietății intelectuale și pentru a încuraja o mai bună protejare a drepturilor proprietății intelectuale.

Serviciile publice sunt esențiale pentru dezvoltarea unei societăți și pentru asigurarea unui nivel minim de bunăstare și calitate a vieții pentru cetățeni. În acest sens, este important ca consumatorii să aibă acces la servicii publice de calitate, eficiente, sigure și accesibile, indiferent de statutul lor socio-economic.

Consumatorii de servicii publice au drepturi și responsabilități. Printre drepturile acestora se numără dreptul la informare, dreptul de a primi servicii de calitate, dreptul de a fi protejați împotriva discriminării și abuzului și dreptul de a fi implicați în procesul de luare a deciziilor care îi afectează. În același timp, consumatorii au și responsabilitatea de a plăti facturile la timp, de a folosi serviciile publice în mod responsabil și de a respecta regulile și politicile care guvernează utilizarea serviciilor publice. În general, consumatorii de servicii publice trebuie să fie informați și să fie implicați activ în procesul de îmbunătățire a serviciilor publice, astfel încât acestea să fie în măsură să satisfacă nevoile și cerințele lor în mod corespunzător.

Un consumator de educație este o persoană care achiziționează sau primește servicii educaționale pentru a-și îmbunătăți cunoștințele, abilitățile și aptitudinile într-un anumit domeniu. În calitate de consumatori de educație, aceștia au drepturi și responsabilități similare cu orice alt tip de consumator. De exemplu, au dreptul la informații complete și precise despre programele și cursurile disponibile, la o calitate a educației corespunzătoare standardelor educaționale, la accesibilitate financiară și fizică și la protecția împotriva discriminării și abuzului. În general, consumatorii de educație trebuie să ia decizii informate și să aibă așteptări realiste cu privire la ceea ce pot obține din educația pe care o achiziționează sau o primesc.

Este important ca aceștia să fie informați și să colaboreze cu furnizorii de educație pentru a asigura o experiență de învățare de calitate și pentru a atinge obiectivele lor educaționale. Un consumator activ ia decizii informate și conștiente cu privire la achiziționarea și utilizarea serviciilor. Acesta este un consumator care este conștient de drepturile și responsabilitățile sale și care ia decizii înțelepte cu privire la achiziționarea serviciilor în funcție de nevoile și așteptările sale.

De asemenea, aceștia sunt dispuși să-și exprime opiniile și feedback-ul cu privire la serviciile publice și sunt interesați să participe la procesele de îmbunătățire a calității acestor
servicii. În general, consumatorii activi au o influență puternică și sunt capabili să determine cel mai bun mod de furnizare a serviciilor. Prin urmare, este important ca aceștia să fie educați și informați cu privire la drepturile lor și să utilizeze aceste drepturi pentru a obține cele mai bune servicii.

 

Primăria Comunei Cornu , Județul Prahova , Primar Cornel Nanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Acum, la ceas de sărbătoare, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale  și la  20 de ani de protecția consumatorului în România, mă simt onorat să transmit în numele meu, al echipei pe care o conduc și nu în ultimul rând al cetățenilor comunei Cornu, toată susținerea noastră pentru tot ce înseamnă inovație și creativitate. Felicităm asociația InfoCons pentru cei 20 de ani de activitate desfășurată până acum în interesul consumatorilor și vă urăm mult succes în demersurile dumneavoastră viitoare.

Prin prisma relațiilor directe pe cale avem cu cetățenii am observat o schimbare a comportamentului acestora ca și consumatori de bunuri și servicii. Fie că vorbim de servicii publice, alte tipuri de servicii sau bunuri, consumatorii manifestă astăzi o atitudine mai informată. Am putea spune că începem să ne îndreptăm spre o atitudine pe care ne-o dorim cu toții, o9atitudine bazată pe cunoașterea propriilor drepturi dar și a obligațiilor, pe implicare socială și alegere informată.

Toate acestea se datorează în mare măsură eforturilor pe care le-ați făcut în 20 de ani de activitate InfoCons, timp în care prin numeroasele campanii și proiecte pe care le-ați desfășurat ați susținut consumatorii români, oferindu-le un plus de încredere. Eforturile dumneavoastră trebuie susținute însă de toți actorii implicați: autorități publice, societate civilă dar și cetățeni.

În ceea ce ne privește, noi ca autorități publice locale, încercăm permanent să satisfacem nevoile și așteptările cetățenilor localității noastre printr-un efort susținut de a îmbunătăți serviciile publice pe care le oferim și de a respecta dreptul acestora la o informare corectă. În acest sens am demarat un proiect ce privește digitalizarea serviciilor publice, respectiv “Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Cornu, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”. Prin acest proiect ne propunem să creăm toate premisele necesare îmbunătățirii calității serviciilor, asigurării transparenței și facilitării relațiilor cetățean – autoritate locală.

În continuare vă asigur că Primăria comunei Cornu se va implica activ în procesul de informare a cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au în calitatea lor de consumatori și va susține activitatea pe care dumneavoastră o realizați continuu, de 20 de ani.

 

Primăria Comunei Țețchea , județul Bihor , Primar Florin Aurel Cazan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă comunicăm mulțumirea față de munca depusă de dvs. pentru a proteja consumatorii împotriva riscului de a achiziționa produse de calitate echivocă, de a încuraja consumatorii să aibă dreptul de a alege și mai ales de a rezolva sesizările consumatorilor.

Vă adresăm rugămintea ca pe viitor să efectuați mai multe controale la operatorii economici, furnizorii de produse sau servicii către populație, venind în sprijinul populației pentru a preveni consumul produselor neconforme.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons , vă urăm succes în activitatea pe care o desfășurați.

 

Primăria Comunei Săgeata , județul Buzău , Primar Sorin Tănase – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Dorința oamenilor de a pretinde drepturi de proprietate pare a fi o chestiune ce ține de natura umană. Inclusiv dreptul de proprietate intelectuală la un nivel individual este o revendicare ce poate aparține fiecăruia dintre noi, încă de la cele mai mici vârste, la un nivel desigur incipient prin protestele copilului atunci când este imitat de un alt copil sau de un adult.

Dreptul de proprietate intelectuală, definit în literatura de specialitate anglo-saxonă ca „Intellectual Property” se poate afirma ca fiind un drept de proprietate asupra ideilor. Desigur, aceasta este o definiție care nu este consacrată ca atare, modalitățile de definire a acestei ramuri de drept fiind totuși mult mai complexe. Alte definiții se referă la acest drept ca fiind un drept asupra produselor intelectualului uman, care au valoare comercială și primesc protecție legală.

Implicarea dumneavoastră în procesul de informare a cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au în domeniul proprietății intelectuale asigură ca acest drept asupra produselor intelectualului uman să aibă valoare comercială și să primească protecție legală.

Sperăm ca sprijinul dumneavoastră în procesul de informare a cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au să conducă la schimbarea mentalității și atitudinii acestora adoptând o9atitudine.

 

Primăria Comunei Buhoci , județul Bacău , Consilier Principal Cristian Rupe – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Unitatea Administrativ Teritorială Buhoci, din Județul Bacău conștientizează importanța asigurării unui climat de siguranță și protecție a drepturilor consumatorilor, indiferent de domeniul de activitate la care ne raportăm.  În ceea ce privește domeniul de activitate al administrației publice locale, importanța informării cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au este vitală în vederea adoptării unei atitudini proactive, dublată de o schimbare a atitudinii printr-o mentalitate solidă, bazată pe principii sănătoase, benefice unui climat cu puternic spirit civic.

Citește și : InfoCons Protectia Consumatorilor vă informează : Acțiune de control amplă în Vama Agigea Sud realizată de ANPC

 

Primăria Comunei Găiceana , județul Bacău , Primar Florea Dănuț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons , vă transmitem un „La mulți ani călduros” pentru sprijinul și protecția pe care ne-o oferiți privind drepturile fundamentale ale consumatorilor de servicii publice , educație , cultura până la consumatorii de bunuri și servicii, pentru informarea opiniei publice privind apărarea drepturilor, obligațiilor și intereselor legitime ale consumatorilor de servicii care se regăsesc în toate domeniile de activitate.

 

Primăria Comunei Ocnița , județul Dâmbovița , Primar Barcău Eduard – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Am primit cu bucurie invitația de a transmite gândurile mele, la acest moment festiv pentru InfoCons, cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la împlinirea a 20 de ani de Protecția Consumatorului în România – InfoCons. Doresc să transmit aprecierile mele depuse de toți membrii asociației de protecție a consumatorilor, depuse pentru dezvoltarea României și pentru schimbarea mentalității cetățenilor din consumatori pasivi în consumatori pasivi, prin implementarea a numeroase programe. 

Aș dori să propun, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale concetățenilor noștri, o mai bună monitorizare a calității serviciilor medicale și luarea măsurilor ce se impun, ținând cont că majoritatea solicitanților sunt înaintați în vârstă și nu dispun de condițiile necesare deplasării la unitățile sanitare, atunci când situația lor nu reprezintă o urgență.

Apreciez orice demers întreprins pentru progresul societății, pentru binele oamenilor și egalitatea de șanse, și doresc succes tuturor ostenitorilor InfoCons, asigurându-vă că, în calitate de primar al Comunei Ocnița, județul Dâmbovița, voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru mai binele membrilor comunității locale și al țării.

 

Primăria Orașului Mioveni , județul Argeș , Primar Ion Georgescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Marcarea Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale constituie un prilej de a-mi exprima preţuirea față de rolul inventivităţii și al inovaţiei, bazate pe ştiinţă şi valoare. În fiecare zi apar noi invenții revoluționare, destinate să transforme și să ne îmbunătățească viața precum și să extindă limitele cunoștințelor în toate domeniile de activitate. Din acest motiv proprietatea intelectuală, ideile și teoriile dezvoltate trebuie protejate, iar autorii lor să beneficieze pe deplin de recunoștința și drepturile care li se cuvin.

Drepturile de proprietate intelectuală joacă un rol important în promovarea inovării și în protejarea investițiilor, acesta fiind motivul pentru care, la nivel european, se fac eforturi pentru armonizarea și consolidarea legislației referitoare la drepturile de proprietate intelectuală, subliniind încă o data rolul proprietăţii intelectuale în dezvoltarea economică, culturală şi socială a tuturor statelor lumii.

Îmi exprim aprecierea față de aceste valori, precum şi susţinerea pentru promovarea și consolidarea proprietăţii intelectuale, în vederea dezvoltării unui sistem eficient şi echilibrat de proprietate intelectuală care să favorizeze inovaţia şi creativitatea.

 

Primăria Comunei Valu lui Traian , județul Constanța , Primar Mitroi Florin – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

În calitate de reprezentant al unei instituții publice, mereu am avut în vedere binele localnicilor și am pus interesele generale ale acestora pe primul loc. Indiferent de situație, de problema pe care am întâlnit-o în comunitatea noastră, am tratat cu o seriozitate și devotament fiecare aspect al ei pentru a veni în ajutorul cetățenilor. Exact asta presupune și Protecția Consumatorilor. Calități prcum celeritate, deschidere către oameni și nevoile lor, interesul de a-i proteja, sunt imperios necesare în această ramură de activitate. Orizontul domeniului care presupune protecția cetățenilor este amplu, complex, dar se rezumă la un singur aspect vital : umanitate.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor în România, vă urez un sincer „La mulți ani!” și sper ca instituția dumneavoastră să ducă performanța la cele mai înalte standarde.

Primăria Comunei Mănăstireni , județul Cluj , Primar Ioan Condor – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Conceptul de protecție a consumatorilor nu ne este străin. Cetățeanul consumă bunuri și servicii care nu se rezumă numai la eticheta de preț, termenul de expirare, defecte de fabricație sau de funcționare, alte aspecte care îi afectează drepturile sale de consumator. Pentru aceasta există structuri legale care urmăresc respectarea standardelor și normelor legale.

Primăria comunei Mănăstireni, județul Cluj, ca orice organ al administrației publice, are în centrul activităților ei deservirea de calitate a cetățenilor și prin aceștia a comunității.

Ne-am dori ca toată lumea să fie corectă în relațiile dintre semeni, dar , din păcate, acest ideal încă nu a fost atins.

De aceea considerăm necesar și apreciem ca atare, existența și activitățile InfoCons – Protecția Consumatorului. Nu am avut cazuri deosebite pe raza comunei Mănăstireni – de altfel nici nu le dorim – dar dacă va fi necesar, ne declarăm totala dispoziție de a colabora cu aceasta întru eliminarea eventualelor nereguli constatate.

Menționăm că, conducerea instituției noastre se implică susținut în rezolvarea cu celeritate a problemelor de interes public ale cetățenilor din unitatea administrativ-teritoriale Mănăstireni.

Acum și până atunci,

La mulți ani InfoCons – Protecția Consumatorului !

 

Primăria Ceplenița , județul Iași – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

„Protectia Consumatorului”  reprezinta una din coordonatele principale ale politicilor sociale promovate de catre guvernul oricarui stat. Totodată, ea trebuie, datorită importanței pe care o prezintă să se constituie într-o politică de sine stătătoare cu obiective, priorități și instrumente proprii. Pentru ca statul român este cel care trebuie să-și protejeze cetățenii, se prezintă actualizarea cu noile măsuri pentru informarea cetățenilor privind protecția consumatorului, din anul 2013, care au condus la modificarea telefonului consumatorului, acesta fiind unul la nivel național, respectiv 0219551, precum si a siglei care a devenit „o noua atitudine”!

Consumatorul este o persoana fizică ce cumpără, dobândește, utilizează sau consumă produse ori servicii, în afara activității sale profesionale.

Drepturile fundamentale ale consumatorilor:

-Dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime.

-Dreptul de a fi informați complet, correct și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori.

-Dreptul de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variantă de produse și servicii de calitate

-Dreptul de a fi despăgubiți pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege.

-Dreptul de a se organiza în asociații pentru protecția consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor

-Dreptul de a refuza încheierea contractelor care conțin clauze abuzive, în conformitate cu legislația în vigoare

-Dreptul de a nu li se interzice de către un agent economic să obțină un beneficiu prevăzut în legea în vigoare

Ce spune legea la cumpărarea de produse?

Când achiziționezi bunuri, închei un contract cu agentul economic. Toate bunurile trebuie să îndeplinească anumite cerințe legale. Bunurile pe care le cumperi trebuie:

Să corespundă descrierii: Dacă este data o descriere – pe ambalaj, într-o reclamă, pe o etichetă sau orice altă descriere a agentului economic – aceasta trebuie să fie reală. Dacă o haină este etichetată cu anumite informații, de ex „80% lână”, ea trebuie să conțină într-adevăr 80% lână. Dacă alegi un covor dintr-o prezentare de mostre, într-un magazin, covorul livrat trebuie să corespundă mostrei. Dacă agentul economic îți spune că rucsacul este din piele, el trebuie să fie din piele și nu din alt material.

Să corespundă calitatea produsului: Acest lucru înseamnă că dacă soliciți un produs pentru un scop particular – un covor pentru scări, o vopsea pentru calorifere – produsele trebuie să corespundă exact scopului propus.

Să fie adaptate pentru utilizare normală : Aceasta înseamnă că ele corespund scopului pentru care bunurile de același tip sunt în mod obișnuit utilizate.

Să aibă o calitate acceptabilă: Aceasta înseamnă că bunurile trebuie să funcționeze și să-și îndeplinească scopul pentru care au fost achiziționate. Ele trebuie, în mod normal, să nu prezinte defecte, chiar și minore, să aibă o prezentare și o finisare rezonabile, să fie sigure și durabile.

Dacă achiziționezi de la un agent economic un produs NOU sau un produs RECONDIȚIONAT, legea spune că aceste produse trebuie să fie:

Sigure: În condiții normale de utilizare produsele nu trebuie să reprezinte un risc, sau cel mult un risc minim pentru sănătatea sau securitatea consumatorilor și nu trebuie să producă pagube.

Originale: Bunurile trebuie să fie fabricate de producătorul declarant, să nu fie contrafăcute, falsificate sau înlocuite cu alte produse similare.

Testate sau certificate: Dacă există legi specifice în vigoare, atunci anumite produse trebuie testate sau certificate înainte de a fi vândute.

Fără defecte: Trebuie să fie comercializate numai produsele care îndeplinesc cerințele impuse sau declarate.

Garanție: Produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificate de garanție.

Bine ambulate: Aceasta înseamnă că ambalajul trebuie să asigure integritatea și calitatea produselor.

Conform descrierii: Producătorii nu trebuie să facă declarații incorecte sau care nu pot fi dovedite. Publicitatea trebuie făcută în mod corect și nu trebuie să fie înșelătoare.

Indicarea prețului: Agentul economic trebuie să informeze consumatorul despre prețul produselor și să afișeze prețurile în loc vizibil și într-o formă lizibilă.

Corect măsurabile: Mijloacele de măsurare trebuie să îndeplinească cerințele legale de standard metrologice, iar indicarea valorii măsurate trebuie să fie ușor de citit și afișată la vedere, astfel încât să fie văzută de cumpărător.

Informațiile trebuie să fie redactate în limba română indiferent de țara de origine a produsului.

Agenții economici trebuie:

Să afișeze numele societății comerciale

Să afișeze orarul de funcționare

Să comercializeze produsele alimentare în condiții igienico-sanitare prevăzute de lege

Să informeze consumatorii și autoritățile competente asupra pericolelor de care sunt conștienți că pot apărea după ce produsul a fost scos la vânzare.

Retragerea produselor cu defecte identificate sau care pot fi identificate/

Agenții economici trebuie:

Să nu folosească practice comerciale neloiale, ca de exemplu practice restrictive sau caluze abuzive în contracte, care pot afecta interesele economice ale consumatorilor

Să nu condiționeze vânzarea unui produs solicitând consumatorilor să cumpere o cantitate impusă de produse sau să cumpere alt produs

Să nu impună consumatorului vânzarea unui produs

Să nu comercializeze produse alimentare care prezintă un risc pentru consumatori

Să nu modifice termenul de valabilitate sau data durabilității minimale imprimate pe produse, etichete sau ambalaj.

Timpul petrecut de consumatori utilizând dispositive digitale crește de la an la an, la fel și volumul de material media. Însp cele mai noi studii în domeniul neuromarkentingului arată că materialele printate sunt procesate semnificativ diferit de creierele noastre comparative cu cele digitale.

În cadrul unui studio realizat de echipa de cercetători a Temple University, subiecții au fost rugați să privească atât reclame în format digital, cât și în format tipărit. Pentru evaluarea reacțiilor inițiale, cercetătorii au folosit mai multe metode de neuromarketing, printer care și măsurători biometrice, dar și alte metode tradiționale de tipul chestionarelor. Apoi, la o săptămână de la contactul cu materialele publicitare, subiecților li s-au făcut analize de tip RMN pentru evaluarea impactului pe care l-au avut reclamele. Folosind toate aceste metode, cercetătorii au observat că reclamele din mediul digital sunt procesate de creierul uman mult mai rapid, însă cele tipărite păstrează atenția consumatorului pentru mai mult timp. În plus, printul provoacă mai multă activitate cerebrală în zonele creierului associate cu valoarea și dorința.

La o săptămână de la experiment, subiecții au demonstrate un feedback emotional mai puternic în cazul materialelor de marketing tipărite. Aceiași cercetători au observat că acestea provoacă o activitate mai intensă în zona creierului numită striatum ventral, care s-a dovedit a oferi cea mai bună predicție în privința comportamentului de cumpărare a consumatorilor. Deși materialele imprimate au potențialul de a produce efecte mai puternice, nu putem ignora nici influența uriașă dobândită de dispozitivele mobile în activitățile zilnice – tocmai de aceea majoritatea agențiilor de publicitate folosesc o combinație a celor două, formate , deoarece materialele publicitare eficiente în format tipărit vor declanșa vânzări în mediul digital.

Reclamele printate au o mai mare eficiență în domenii precum cel de fashion, pe segmentul dedicat articolelor de lux sau în cazul brandurilor atent diferențiate pe piață – în toate aceste domenii, printurile au capacitatea de a comunica informații despre proprietățile unice ale produselor și de a crea impact emoțional mai mare.

Un alt studiu realizat de aceasta dată de Universitatea Stavanger din Norvegia a dovedit că cititorii care folosesc un Kindle își amintesc mai puține informații despre ce au citit. Anne Mangen, unul dintre cercetătorii participanți la studiu, susține că „feedback-ul tactil al unui kindle nu oferă același cadru pentru reconstrucția mentală a unei povești” în comparație cu o carte tipărită. Cercetările arată că din cauza digitalizării, lectura unui text lung devin tot mai fragmentată, în vreme ce dispozitivele cu ecran au un impact negativ asupra aspectelor emotionale și cognite ale lecturii. Membri echipei de cercetare speră că munca lor va îmbunătăți înțelegerea  științifică a implicațiilor digitalizării, ajutându-ne astfel să facem față impactului acestui fenomen mondial. Cercetătoarea Anne Mangen consideră că editurilor și printerilor ar trebui să li se  ofere informații bazate pe date științifice cu privire la tipurile de dispozitive care ar trebui folosite pentru lectura diferitelor texte, astfel încât să se poată stabili ce texte sunt mai puțin îngreunate prin lectura digitală și care dintre ele necesită sprijinul tiparului.

Se pare că acordăm cu 24% mai multă valoare obiectelor pe care le putem vedea și atinge în același timp, iar acest lucru a fost demonstrat magistral printr-o campanie a gigantului Toyota derulată în 2018, în Marea Britanie. 50.000 de abonați ai InStyle au primit odată cu revista și un material interactiv de tip pop up ce reproducea experiența oferită de automobilul Toyota Camry. Materialul publicitar interacriv măsura pulsul cititorilor, marcând astfel prima dată când un simulator LCD de monitorizare a ritmului cardiac a fost prezentat într-o publicație tipărită și prima dată când două unități electronice independente au fost combinate într-o inserție de revistă. Materialul promoțional funcționa astfel: cititorii puteau apuca mânerele portierelor plasându-și degetele opozabile pe senzorii încorporați pentru a „deschide” mașina, acțiune care activa o pictogramă pe bordul acesteia ce afișa frecvența cardiacă, precum și aprinderea unor lumini LED ce permiteau cititorilor să își vadă și audă bătăile inimii. Simulatorul de ritm cardiac și-a îndeplinit cu brio rolul de a capta atența cititorilor, livrând în același timp mesajul că mașina este atât de interesantă încât ar putea face ca inima șoferului să tresară de emoție. Acest tip de material publicitar se bazează pe descoperirile studiului norvegian menționat anterior: prezența fizică a materialului este mai vie și mai reală pentru creier. Activitatea simțurilor înseamnă că nouă din zece oameni își vor aminti un anumit produs promovat prin intermediul unui material publicitar de tipul pliantelor primite prin poștă. În plus, campaniile de marketing derulate în reviste cresc șansele de vânzare cu 161%, astfel că 5% din bugetul de marketing alocat revistelor tipărite ar putea avea ca rezultat o rentabilitate de 90% a investiției. Deși anunțurile tipărite interactive – precum cel creat de Toyota – pot fi costisitoare, iar pregătirea lor necesită un timp mai îndelungat, generează totodată și multă atenție care se traduce în cele din urmă în profit.

În concluzie, oamenii sunt atrași de impactul vizual și de texturile materialelor tipărite. În comparație cu mediul digital, acestea sunt capabile într-o mai mare măsură să creeze legături psihologice și emoționale față de un produs sau un brand, tocmai de aceea materialele imprimate au o capacitate infinită de a genera creativitate și vânzări.

 

Primăria Biharia , județul Bihor , Primar Szilagyi Zoltan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Din perspectiva administrației publice, principalul „consumator” este cetățeanul, care solicită și beneficiază de anumite servicii publice. În procesul de îndeplinire și exercitare a acestor servicii, partea „ofertantă” o reprezintă autoritatea publică în cauză, prin intermediul aparatului de specialitate.

Unul din principiile de bază ale unei democrații reale și a funcționării instituțiilor publice, din administrație, este transparența decizională și liberul acces la informație a cetățeanului. Astfel, cele mai importante măsuri de protecție sunt aceleaa care vizează asigurarea circumstanțelor care fac posibilă afirmarea acestor precondiții.

Înainte de toate, însă, trebuie să menționăm faptul că din păcate, în societatea noastră post-comunistă, în rândul cetățenilor există înrădăcinată  o prejudecată deosebit de puternică în legătură cu birocrația, care mai degrabă reprezintă o piedică, decât un beneficiu în favoarea „omului de rând”. Deși în ultimele decenii de după „revoluție”, au avut loc mai multe schimbări în vederea dezaprobării acestui prejudiciu, totuși administrația publică, mai precis funcționării publici, personalul prin care se exercită „de facto” administrația, sunt oarecum priviți  cu anumite resentimente și îndoieli.

Tocmai din această cauză, în vederea „reabilității” imaginii funcționarului public și pentru consolidarea sentimentului de încredere din partea cetățenilor în autoritățile publice, este deosebit de important, ca în cadrul instituțiilor publice, atât la nivel de conducere, cât și la nivel de execuție, procedurile decizionale să urmeze un curs clar, transparent și să fie duse la îndeplinire cu promptitudine. În această ordine de idei, simplificarea actelor administrative, facilitarea și reducerea perioadelor de rezolvare a cererilor, solicitărilor, venite din partea publicului sunt acele măsuri de bază, care oarecum asigură „protecția consumatorului” în acest context.

Pe de altă parte, o altă precondiție a unei administrări eficiente, este calitatea factorului de resurse umane care profesează în acest domeniu. Este deosebit de important, ca funcționarii publici să fie persoane calificate pentru domeniul de activitate, cu studii de specialitate. Pe lângă importanța deosebită a nivelului de pregătire profesional, la fel de importantă este latura umană, adică empatia, simțul comunitar și flexibilitatea, toate fiind calități necesare și de nelipsit pentru toți cei care lucrează în domenii care implică relații cu publicul, dar nu numai.

În concluzie, putem opina că facilitarea demersului administrativ prin modalitățile sus menționate, poate asigura valoarea cea mai optimă a serviciilor publice, asigurându-le astfel afirmarea în practică a prinicipiului subsidiarității, fără de care funcționarea instituțiilor și sistemelor democratice se periclitează. Ori fundamentul statului de drept îl reprezintă o administrație publică eficinetă, transparentă și flexibilă, care are ca scop principal corelarea nevoilor cetățenești cu normele legislative, astfel garantând respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului.

Menținerea unui feedback substanțial între cetățean – autoritățile publice locale – organele de stat la nivel de guvernare (parlament – organul deliberativ – legislativ, respectiv guvern – organul executiv) este obiectivul permanent, o metodă și scop în sine, în vederea asigurării protecției consumatorului în perimetrul administrației publice.

 

Universitatea Națională de Apărare Carol I , Comandantul ( Rectorul ) General de flotilă aeriană dr. Eugen Mavriş – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Ziua Proprietății Intelectuale, sărbătorită în fiecare an pe 26 aprilie, are o însemnătate aparte în respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Mediul academic operează cu dreptul de autor, care protejează – printre altele – creaţia ştiinţifică, pe care şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” o edifică. Prin intermediul studenţilor şi cursanţilor noştri, încurajăm creativitatea, pe care o considerăm esenţială în dezvoltarea durabilă a unei societăţi moderne.

Am deosebita plăcere să vă felicit cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări de la apariţia asociaţiei InfoCons, organizaţie care participă în mod activ în favoarea respectării drepturilor consumatorilor, luptând împotriva calităţii îndoielnice a produselor şi serviciilor, încurajând publicul către un comerţ la nivelul standardelor Uniunii Europene.

Recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional de care vă bucuraţi, ca urmare a demersurilor în domeniul educării, reprezintă garanţia unui nou tip de atitudine cu care consumatorul şi comerciantul din ţara noastră trebuie să fie înzestrat, iar rezultatele notabile pe care le obţineţi în această direcţie, nu fac altceva decât să valideze prestanţa InfoCons.

În numele cadrelor şi studenţilor Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, dar şi al meu personal, dorim tutoror membrilor echipei, putere de muncă, alături de cele mai bune realizări în activităţile pe care le întreprindeţi!

La mulți ani, de Ziua Proprietății Intelectuale, la mulţi ani, InfoCons!

 

Universitatea de Vest din Timișoara , Rector Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia celebrării a douăzeci de ani de la o mai bună protejare a consumatorului român, facem un pas pentru a privi în perspectivă evoluția la care am fost martori: dezvoltarea și educarea consumatorilor în privința drepturilor acordate de lege și informarea acestora cu privire la protecția sănătății și a siguranței, precum și a intereselor economice și juridice ale consumatorilor europeni.

Se conturează o dezvoltare a consumatorului român care acum își cunoaște drepturile și modalitățile prin care și le poate apăra, care solicită produse și servicii de o înaltă calitate și nu permite intrării pe piață a acelora de o calitate îndoielnică, eliminând cererea. Astfel că simplul consumator s-a transformat, din partea vulnerabilă ce necesită protecție și măsuri de echilibrare a balanței puterii, în primul ambasador al protecției consumatorilor, apărător al fundamentelor ce îi protejează comunitatea și stilul de viață.

Privind spre viitor, ne putem imagina consumatorul sustenabil, conștient de impactul acțiunilor sale asupra mediului înconjurător și asupra viitorului noilor generații. Ne putem imagina consumatorul care solicită producătorului să adopte măsuri pentru a asigura sustenabilitatea proceselor și produselor sau serviciilor pe care le oferă, consumatorul capabil să vadă valoare în produsele sustenabile și care susține producătorii orientați autentic spre dezvoltare durabilă. Această imagine este posibilă datorită eforturilor tuturor celor care depun activ eforturi pentru protecția drepturilor consumatorilor, pentru educarea și implicarea acestora în apărarea propriilor drepturi și, implicit, apărarea comunității și spiritului acesteia.

Universitatea de Vest din Timișoara transmite La mulți ani, InfoCons, și rămâne alături pentru educație și cercetare relevantă consumatorului viitorului!

 

Universitatea de Medicină , Farmacie , Științe și Tehnologie „ George Emil Palade ” din Târgu Mureș , Rector Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietătii Intelectuale si la 20 de ani de protectia consumatorilor in România – lnfoCons, îmi revine onoarea de a transmite un mesaj de apreciere pentru activitatea neintreruptă desfäsurată in slujba consumatorilor din Romania.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Stiinte si Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mures a derulat, de-a lungul anilor, in strâns parteneriat cu Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mures, activităti de informare si educatie pe tema drepturilor consumatorilor, pentru că dincolo de misiunea de a forma profesionisti desăvârsiti in domeniile studiate, universitatea are rolul de a se implica activ in viata societătii.

Intr-o era a globalizării, care generează schimbări permanente la nivelul comportamentului de consum, educatia consumatorului de astăzi trebuie orientata spre formarea unui comportament de consum echilibrat, responsabil, durabil si eficient, cu efecte pe termen lung nu doar in beneficiul personal, ci si al societätii. Educatia continua este si va rămâne principalul vector de formare a comportamentului consumatorului, o educatie complexă care să integreze aspecte culturale, sociale, ecologice, care să genereze un comportament sănătos orientat spre imbunătătirea modelului de consum, cu un grad crescut de constientizare a drepturilor si intereselor individuale de consum, dar si responsabilitatea de a asigura generatiilor viitoare resursele necesare calitătii vietii. InfoCons rămâne o voce la nivel national pentru consumatori.

La multi ani si succes in toate activitätile de protectie a consumatorilor din tara noastră!

 

 

Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești , Rector Conf. univ. dr. ing. Alin Diniță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Folosim acest prilej pentru a transmite, din partea Universității  Petrol-Gaze din Ploiești – în calitate de furnizor de educație – cele mai alese aprecieri pentru evoluția mișcării consumatoriste din România, care reușește, pas cu pas, să aducă din ce în ce mai multă valoare, forță și asumare consumatorului român, în contextul unui mediu local și global plin de provocări economice și sociale.

Astăzi, mai mult decât oricând, promovarea și protejarea  drepturilor și intereselor fundamentale ale tuturor consumatorilor împotriva oricăror factori care le subminează a devenit o necesitate stringentă, date fiind numeroasele preocupări și provocări inerente lumii actuale și tendinței către digitalizare în toate domeniile.

Considerăm ca transformările necesare pentru îndeplinirea agendelor locale și globale de dezvoltare nu pot avea loc în lipsa consolidării puterii de care dispun consumatorii și a mecanismelor de acțiune împotriva unor elemente și practici care contravin diligenței profesionale în toate sferele activității umane.

Perspectiva asigurării bunăstării umane depinde în mod inevitabil de măsura în care mecanismele economice și sociale permit și încurajează crearea unui cadru benefic sustenabil, în care locul consumatorilor este unul proactiv, asumat, inteligent, orientat către evoluția către un bine mai înalt al întregii societăți. Aceasta presupune, pentru toți actorii implicați, raționalitate și eficiență, asumarea responsabilității, respectarea principiilor ecologiei, eliminarea risipei și a comportamentelor nerezonabile pe piață – pe scurt – o nouă paradigmă în slujba calității vieții.

Din perspectiva serviciilor de educație pe care le oferă și în conformitate cu prevederile legii educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare și a autonomiei universitare, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești contribuie la protejarea  drepturilor și intereselor fundamentale ale tuturor consumatorilor, elaborând metodologii și regulamente proprii care vizează drepturile și obligațiile personalului propriu, ale studenților, în calitate de consumatori ai serviciilor de educație, precum și conduita etică și deontologia universitară, promovând în aceste sens valorile morale pe baza cărora se desfășoară activitatea universitară: integritatea și libertatea academică, loialitatea, nediscriminarea și egalitatea de șanse, profesionalismul și meritul, transparența, onestitatea, respectul și toleranța, responsabilitatea, și confidențialitatea.

Suntem convinși ca demersurile pentru optimizarea locului și rolului consumatorului în acest nou model vor continua cu succes și îi felicitam pe toți cei implicați în reconfigurarea perspectivei consumatoriste în România și pretutindeni.

Citește și : Ce înseamnă renunțarea la Nutri-Score pentru consumatori ? InfoCons Protectia Consumatorilor te informează!

 

Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia , Rector Prof. univ. dr. Valer Daniel Breaz – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la împlinirea a 20 de ani de activitate a organizației InfoCons, ne revine deosebita bucurie de a felicita sincer întregul colectiv al asociației, din partea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, instituție de învățământ superior și cercetare care beneficiază de rezultatele informării și educării consumatorului și care, în același timp, prin activitățile teoretice și practice specifice, este implicată direct în formarea principiilor tinerilor în direcția promovării calității, eficienței și respectului în relația cu consumatorii din diverse domenii.

Tocmai pentru că înțelegem din interior importanța informării corecte a consumatorului (de educație, în cazul nostru) și pentru că desfășurăm, cu studenții noștri, activități care să îi conștientizeze asupra diverselor aspecte ce țin de protecția consumatorului (în administrarea afacerilor, comerț, turism și servicii, în industrie și antreprenoriat, în educație, în domeniul socio-cultural ș.a.), apreciem în mod deosebit eforturile constante și îndelungate ale echipei InfoCons în crearea unui mediu optim de relaționare a consumatorilor cu furnizorii de produse și servicii, precum și neobosita implicare în creșterea competitivității și în avertizarea asupra derapajelor care ar putea afecta cetățenii.

Vă dorim să fiți la fel de inspirați în realizarea portofoliului de activități în domeniul protecției consumatorului, să aveți succes deplin în tot ceea ce faceți, iar efectele muncii Dumneavoastră să fie în beneficiul întregii societăți!

LA MULȚI ANI!

 

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași , Rector Prof. univ. dr. Tudorel Toader – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La ceas aniversar!

La moment aniversar, al Zilei Mondiale a Protecției Intelectuale, precum şi  aniversării a 20 de ani de protecția consumatorilor în România, transmit InfoCons, cele mai alese gânduri și felicitări pentru fructuoasa fructuoasă pusă în slujba consumatorilor.

Deşi activitate mea profesională, incluzând şi preocupările academice s-au circumscris, în principal, domeniului dreptului penal și al justiției constituționale, fac unele referiri la activităţile desfăşurate în legătură cu protecţia consumatorului, pe perioada demnităţii de Ministru al Justiţiei, cu referire la perioada deţinerii Preşiedenţiei Consiliului JAI, pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Luând în considerare importanța unei abordări europene în materia protecției consumatorului, mai ales în contextul comerțului transfrontalier, am susținut și promovat, în calitatea mea de Ministru al Justiției, necesitatea consolidării drepturilor consumatorilor europeni prin promovarea și susținerea adoptării Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 și a Directivei 2009/22/CE și de abrogare a Directivei 1999/44/CE.

În marja președinției României la Consiliul Uniunii Europene a fost adoptat, la 15 aprilie 2019, un pachet normativ care cuprindea o Directivă privind contractele de furnizare de conținut și servicii digitale (Directiva privind conținutul digital[1]) și  Directiva privind contractele de vânzare de bunuri (Directiva privind vânzarea de bunuri[2]). Această adoptare formală marca sfârșitul procedurii legislative. Am avut bucuria să vedem că ceea ce ne-am propus ca obiectiv în decembrie 2018 la preluarea Președinției Consiliului JAI s-a materializat cinci luni mai târziu, inclusiv prin adoptarea acestui pachet normativ.

Directiva (UE) 2019/771 introduce noi reguli de natură să faciliteze, în condiții de siguranță, achiziționarea de către consumatori și vânzarea de către societăți atât a bunurilor, cât și a conținutului digital, în considerarea unui aspect esențial și anume faptul că aceste operațiuni se desfășoară transfrontalier. În aceste condiții, obiectivul principal al normei europene este tocmai acela de a asigura pentru toți consumatorii europeni, mai ales atunci când achiziționează bunuri din afara granițelor propriului stat, un nivel ridicat de protecție și de securitate juridică. O atare reglementare are în mod evident și menirea de a încuraja activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, ale căror produse se vor putea bucura astfel, de o mai mare încredere într-un mediu de afaceri mult mai sigur.

Un aspect important al negocierilor l-a constituit la momentul adoptării păstrarea obligației vânzătorului de a răspunde față de consumator pentru orice neconformitate care există în momentul livrării bunurilor și care este constatată în termen de doi ani de la data livrării, cu sarcina probei răsturnată în favoarea consumatorului pentru o perioadă de un an.

 „Consumatorii vor beneficia de un nivel de protecție sporit datorită UE. Aceștia vor avea dreptul la măsuri corective atunci când achiziționează bunuri online, de la îmbrăcăminte la bunuri complexe, precum ceasurile inteligente, sau atunci când achiziționează servicii cloud, programe antivirus sau cărți electronice”[3] – declaram la momentul adoptării pachetului normativ din calitatea mea de Ministru al Justiției din România.

Directiva (UE) 2019/771  a fost transpusă și în România prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 140/2021, în data de 28 decembrie 2021, intrând în vigoare începând cu luna ianuarie a anului trecut, consumatorii români beneficiind astfel de prevederile europene și de un standard de protecție mult mai eficient.

Nu am vorbit la acest moment aniversar despre protecția penală a consumatorilor, ce trebuie în mod cert protejați de eventualele contrafaceri de bunuri, sau despre egalitatea de drepturi în fața legii cu respectarea principiului non discriminării, ce se impune a caracteriza conceptul european de piață internă. Dar am ales să împărtășesc acest moment din activitatea mea, a participării active la adoptarea Directivei (UE) 2019/771, pentru a sublinia importanța și atenția pe care o acord unui subiect atât de sensibil și de important, cum este protecția consumatorilor.

Cu alt prilej se cade să evocăm şi despre procesul de constituţionalizare a legislaţiei specifice domeniului dvs de activitate, la care am participat pe durata exercităţii demnităţii de judecător constituţional, în perioada 06 octombrie 2006 – 12 iulie 2016.

 Vă felicit încă odată pentru activitatea importantă pe care o desfășurați și vă urez să rămâneți în continuare un reper în protejarea intereselor consumatorilor.

Iaşi,

1 martie 2023

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER

Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Fost Ministru al Justiţiei

Fost judecător la CCR

 

Universitatea Ovidius din Constanța , Rector Conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență a Asociației InfoCons, am deosebita plăcere de a-mi exprima înalta considerație pentru întreaga dumneavoastră activitate de informare, educare și protecție a consumatorilor și vă adresez cele mai calde felicitări și urări de bine.

În decursul acestor ani, Asociația InfoCons s-a remarcat prin programele și proiectele de informare și de conștientizare dezvoltate, care le-au oferit consumatorilor repere temeinice și au contribuit în mod decisiv la consolidarea unei societăți civile informate.

Apreciem deplin și, în egală măsură, împărtășim viziunea Asociației InfoCons cu privire la respectul față de consumator, atât din perspectiva instituției noastre, ca furnizor de servicii de educație pentru studenți, cât și prin prisma misiunii universității de a crea, menține și distribui cunoștințe către societate prin educație și cercetare științifică.

În numele comunității noastre universitare, vă urez tuturor frumoase realizări profesionale și inepuizabilă energie în dezvoltarea viitoarelor proiecte ale asociației!

 

Universitatea din București , Prorector Prof. Magdalena Platis – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Protecția consumatorului reprezintă, în contextul actual al economiei românești și europene, o necesitate, impusă nu numai de complexitatea pieței caracterizată de o diversitate fără precedent a produselor și serviciilor, a tehnologiilor de fabricație a acestora, a materiilor prime folosite în producția acestora, dar și de dificultățile pe care le întâmpină consumatorul potențial în alegerea produselor. Este vorba despre accesul consumatorului la informația despre ce poate cumpăra, de ce să aleagă un produs în defavoarea altuia și cum să adopte cea mai bună decizie de cumpărare. Mai mult decât atât, protecția consumatorului a evoluat de la simple informații oferite de entități preocupate de acest proces, la soluții utile și ușor de accesat de consumatorul avizat, precum sesiuni de informare, workshopuri și chiar aplicații informatice pentru telefonul mobil.

Universitatea din București susține formarea de cunoștințe în domeniul protecției consumatorului în general, în cadrul cursurilor de profil precum cele de la Facultatea de administrație și afaceri (de exemplu, la specializarea Administrarea afacerilor), dar și cu ocazia unor evenimente de tipul sesiunilor de informare sau workshopurilor organizate ca activități extracurriculare. De asemenea, Universitatea din București este implicată în proiecte dedicate protecției consumatorului în proiecte europene, alături de parteneri de la alte universități, precum  „ERASMUS+: Enhancing quality in innovative higher education about consumer awareness / Consume-aware, ID: 2016-1-PL01-KA203-026569 – Partner”, (consume-aware.eu/project/). În prezent, Universitatea din București este un promotor al învățării continue, al comunicării concise și transparente a demersurilor întreprinse la nivelul comunității academice inclusiv în activități de cercetare științifică, în direcția obiectivelor de dezvoltare durabilă; astfel,  Consumul și producția responsabile reprezintă unul dintre obiectivele la care numeroase practici instituționale sunt comunicate în domeniile educație, cercetare științifică și responsabilitate socială și cuprinse în Raportul privind obiectivele de dezvoltare durabilă, cel mai recent fiind elaborat pentru anul universitar 2020-2021.

De asemenea, studentul, în calitate de consumator de educație este informat permanent prin numeroase canale de comunicare despre drepturile și obligațiile sale, despre oferta instituțională și programele de studii, de cercetare, de implicare socială în care poate deveni activ și nu numai. Rolul Universității din București este de a oferi suport permanent dezvoltării societății, prin rezultatele generate de cercetarea științifică și transferul acestora, astfel încât contribuția comunității academice la dinamica economico-socială să fie directă, valoroasă și fundamentată. Universitatea din București, prin parteneriatele sale și în echipe multi și interdisciplinare va oferit suport învățării de calitate, din toate punctele de vedere – conținut, actualitate, semnificație, utilitate etc., valorificând pedagogii inovative accesibile consumatorului de educație la toate ciclurile de studii oferite.

 

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad , Rector Ramona Lile – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Educația , soluția pentru un comportament proactiv al consumatorului

Avem nevoie de protecția consumatorului?

Este o întrebare mai mult retorică pentru că acum, la 20 de ani de la înființarea celei mai active asociații în domeniu, InfoCons, cred că nu se mai poate pune la îndoială necesitatea acestor organizații  în societatea actuală. Ce putem însă supune discuției este necesitatea educării populației pentru a dezvolta un comportament proactiv de consumator. Pentru a învăța să reacționeze corect și legal.

Trăim într-o societate în care consumul a depășit nevoile. Omul secolului XXI consumă, de multe ori, de dragul consumului și nu pentru a-și satiface o nevoie stringentă. Suntem asaltați de oferte, de produse, de servicii pe care le achiziționăm sub impactul campaniilor de marketing, a presiunii grupului sau pur și simplu pentru a demonstra puterea de cumpărare, bunăstarea financiară.

Bătălia de cele mai multe ori se dă astăzi între a avea și nu, între a fi.

În acest context al consumerismului, în care totul, inclusiv produsele intelectuale, pot fi vândute și cumpărate raportul între producător și consumator, între vânzător și client, între furnizorul de servicii și beneficiar este foarte important.

România nu are o istorie prea lungă a protecției consumatorului. Dacă în SUA, spre exemplu în 1960 drepturile consumatorului erau apărate în instanță, la noi s-a discutat despre  conceptul de protecția consumatorului abia în 1990, iar în 1992 a fost  înființat pentru prima dată organismul cunoscut astăzi ca și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). În scurta noastră istorie de 30 de ani, dezvoltarea pieței de consum a determinat modificări în legislație, creșterea atribuțiilor organismelor abilitate.

Demersul nostru nu se îndreaptă, însă,  spre o analiză a actualelor politici ale protecției consumatorului ci, mai degrabă, are scopul de a sensibiliza factorii decizionali, organizațiile care activează în acest domeniu cu privire la necesitatea creării unor pârghii prin care să se poată realiza educarea consumatorului în cadrul sistemului de învățământ.

În opinia noastră, în acest moment, nu există un mecanism real și eficient la nivelul societății prin care consumatorul să ia act de drepturile sale, să cunoască condițiile și modalitatea prin care și le poate apăra și în numele cărora să acționeze în cazul în care este lezat. Deocamdată, cele mai multe nemulțumiri se sting înainte de a se începe orice demers oficial. Micile „țepe” ale căror victime suntem, sfârșesc prin împărtășirea nemulțumirii cu cei apropiați, fără să devină o plângere sau o reclamație îndreptată către autoritățile de control. Consumatorul român este unul mai mult pasiv, față de consumatorul european sau cel american care are deja un exercițiu de activare a mecanismelor de apărare a drepturilor.

Există, de asemenea, o barieră psihologică la nivelul mentalului colectiv, dublată de neîncredera în autoritățile de control, care creează blocaje în derularea demersurilor pentru apărarea drepturilor.

Consumatorul român, în mare parte, nu-și cunoaște drepturile și chiar dacă și le cunoaște nu este dispus să și le apere. Se situează pe o poziție defensivă față de producătorvânzător, furnizor de servicii, văzut ca o entitate greu de înfrânt. În plus, de multe ori frica de birocrația pe care o presupune contactul cu statul, devine dezarmantă și descurajatoare.

În acest context, în opinia noastră, se impune necesitatea unei formări la nivel instituțional care să-i pregătească pe tineri pentru societatea de consum în care trăiesc.  Introducerea disciplinei Protecția consumatorului la toate tipurile de specializări în învățământul preuniversitar (nu doar la cele cu profil economic) și universitar, poate crea premisele unei educații eficiente în ceea ce privește drepturile și obligațiile consumatorului într-o societate de consum.

Asociațiile care își desfășoară activitatea în aria protecției consumatorului pot iniția și susține un asemenea demers. Educația este cea care poate construi un profil corect al consumatorului în societatea de astăzi, poate duce la stabilirea unui raport corect între consumator și furnizor.

Să nu uităm că fiecare dintre noi suntem consumatori, încă din prima zi de viață.  Este o calitate care se aplică oricărei categorii de populație. Nu contează vârsta, sexul, religia, etnia, studiile, funcțiile, profesia sau orice altceva ne-ar putea diferenția, pe piața de consum avem aceeași calitate, indiferent că suntem cumpărători, beneficiari de servicii educaționale sau folosim drepturi ale proprietății intelectuale. Din acest punct de vedere, pregătirea pentru societatea de consum devine necesară și una din cele mai accesibile căi rămâne sistemul de școlarizare.

Un alt argument în favoarea susținerii ideii de introducere a acestei discipline face referire la dezvoltarea unei conștiințe civice în rândul populație. Mecanismul care declanșează o reacție în fața unei inechități, în fața unor abuzuri sau nerespectarea drepturilor, se bazează pe încrederea pe care oamenii o au în instituțiile statului.  În general, atunci când discutăm despre conștiința civică, facem referire la raportul pe care oamenii îl au cu comunitatea din care fac parte, cu instituțiile statului. Dacă această încredere nu există, nu va exista nici un demers de a reclama abuzuri, de a sancționa o încălcare a drepturilor.

Protecția consumatorului face parte din categoria acelor instituții a căror menire este să apere drepturi și să se asigure de corectitudinea raportului dintre furnizorul de servicii sau produse și cumpărător. Atitudinea și curajul de a reacționa și a reclama derapajele este direct proporțională cu încrederea în capacitatea instituțiilor de a remedia problemele și de a sancționa vinovatul.

Educarea conștiinței de consumatori a tinerilor devine obligatorie în condițiile în care globalizarea a dus la o creșterea spectaculoasă a consumului. Un alt aspect de care trebuie ținut cont îl reprezintă explozia piețelor online care generează o mulțime de capcane. Pregătirea tinerilor pentru aceste piețe, familiarizarea lor cu specificul acestui comerț, cu reglementările care stau la baza funcționării lui, trebuie să reprezinte o prioritate.

Sistemul educațional poate fi cadrul care să ofere baza teoretică de care are nevoie orice consumator pentru a ști care îi sunt drepturile și care sunt căile legale de a și le apăra. Mai mult, școala poate clădi aceea conștiință civică de care orice cetățean are nevoie pentru a reacționa atunci când îi sunt lezate drepturile lui sau ale altora.

De atitudinea fiecărui consumator depinde calitatea ofertei de pe piața de consum. Un consumator fericit înseamnă un consumator informat, respectat și apărat. Acum, la 20 de ani de InfoCons îmi doresc ca acest demers de introducere în programa școalară a unei discipline precum Protecția Consumatorului să fie noul obiectiv al organizației.

Vă urez mult succes!

 

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațeganu , Rector Prof. dr. Anca Dana Buzoianu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este o instituție de învățământ superior medical, de prestigiu în țară și cu renume internațional.

În anul universitar 2022 – 2023, la universitatea noastră studiază 3094 de studenți internaționali iar totalul studenților noștri la cele trei facultăți depășește 9000.

Încă de la înființarea Școlii Medico-chirurgicale din Cluj în 1775, scopul primordial al entității a fost acela de a asigura celor cu pasiune și vocație în domeniul medical, cel mai înalt nivel de cunoștințe și un sistem educațional axat pe calitate.

Astfel, publicul nostru țintă este reprezentat de consumatorii de educație, respectiv studenții, cărora astăzi întreaga noastră comunitate academică se străduiește să le ofere nu numai actul didactic de top ci și toate facilitățile necesare pentru a putea studia în condiții extraordinare.

Grija pe care fiecare structură a universității o poartă ”consumatorilor de educație”, de la corpul didactic, la cel administrativ, medical, social, se poate vedea în rezultatele obținute în fiecare domeniu.

În activitatea didactică

Încă de la debutul pandemiei cu SARS-CoV-2, universitatea noastră s-a adaptat cerințelor globale nefăcând în același timp rabat la calitatea actului medical. Conducerea UMFIH a decis continuarea studiilor medicale in situ, a susținut vaccinarea inclusiv prin organizarea, în colaborare cu autoritățile locale, a Maratonului Vaccinării și a asigurat desfășurarea stagiilor studenților în condiții de maximă siguranță, oferindu-le acestora echipamentele de protecție necesare.

În ceea ce privește condițiile din spațiile de studiu, de la catedrele fiecărei facultăți la bibliotecile universității, toate clădirile și sălile de curs sunt renovate și utilate cu echipamente de ultimă generație. Printre cele mai importante spații de studiu se numără Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină, care oferă op ortunităţi pentru învăţare şi antrenament la toate nivelurile de practică medicală, în majoritatea disciplinelor.

Scopul final al funcţionării Centrului este reprezentat de creşterea siguranţei pacientului şi a siguranţei actului medical. Noile metode de educaţie şi practică medicală bazate pe simulare permit câştigarea competenţelor şi atitudinilor medicale corecte, într-un cadru organizat, sub supravegherea instructorilor competenţi, după un program bine structurat şi foarte important, fără riscuri asupra pacienţilor. Prin expunerea progresivă a cursanţilor (studenţi sau medici) la diferite aspecte provocatoare ale activităţii medicale, similare cu ceea ce se întâlneşte în practica de zi cu zi, erorile vor fi diminuate iar calitatea actului medical va crește exponențial.

În cercetare și protejarea proprietății intelectuale

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca se clasează în topul universităților cu profil medical la nivel național, având în același timp caracter competitiv și la nivel european. Instituția de învățământ superior își propune să își mențină statutul de pol de excelență național în medicina personalizată și translațională și să își dezvolte și consolideze poziția în Europa de Est prin creșterea capacității și a performanței instituționale în acest domeniu.

UMF ”Iuliu Hațieganu” deține astăzi datorită investițiilor din ultimii ani din fonduri interne si externe sau fonduri de dezvoltare instituțională una din cele mai perfomante infrastructuri de cercetare la nivel național, cu o politică a cercetării puternic integrată în mediul academic. În ultimii ani, în conformitate cu tendințele internaționale și europene UMF ”Iuliu Hațieganu” a început să își dezvolte și a treia misiune prin sprijinirea inițiativelor antreprenoriale și a transferului tehnologic.

În cadrul universității noastre, se îmbină trei arii de activitate principale: academic, cercetare și antreprenoriat/inovare în vederea dezvoltării unei resurse umane competitive, orientării activității de Cercetare.Dezvoltare.Inovare către principalele provocări în domeniul sănătății și implementarea în spațiul clinic a unei conduite cu competitivitate internațională.

În domeniul proprietății intelectuale activează Centrul de Transfer Tehnologic al universității, o structură în cadrul Departamentului Cercetare, Dezvoltare și Inovare. Acesta a fost înființat în vederea stimulării inovării şi transferului tehnologic în scopul introducerii în circuitul economic a rezultatelor cercetării, transformate în produse, procese şi servicii noi și implicit în vederea creșterii performanței instituționale în activitatea care se desfășoară la nivel universitar și de asemenea în protejarea proprietății intelectuale dezvoltate în cadrul comunității noastre academice.

Condiții de cazare

Asigurarea calității vieții de student la universitatea noastră se reflectă cel mai bine în spațiile de cazare puse la dispoziție an de an, cel mai bun exemplu fiind Căminul VII Hașdeu, recent renovat.

În acest cămin, noua capacitate de cazare este de 178 de locuri, în 89 de camere, o cameră din cele 89 fiind dotată pentru persoanele cu dizabilități. Pe lângă camere, studenții au acces și la patru oficii pentru prepararea și servirea mesei, patru spălătorii și trei săli de lectură cu o capacitate de 22 de locuri fiecare.

Înainte de reabilitare, studenții cazați în căminul VII locuiau câte patru într-o cameră, nu exista baie  pentru fiecare cameră în parte ci existau câte două băi comune pe fiecare palier, alături de câte o sală de lectură și un oficiu pentru gătit. Acum, compartimentarea este diferită. Cele mai multe camere pot găzdui câte două persoane, iar problema băilor a fost soluționată prin adăugarea uneia la fiecare cameră, nemaiexistând astfel băi la comun, doar cele personale. 

Wellbeing și comunitate

Studenții au acces și la o sală de sport, la dispensarul medical studențesc și la un centru de consiliere psihologică, toate aflându-se la demisolul căminului, lucruri care țin de wellbeing și care reflectă importanța pe care o acordăm sănătății fizice și mentale a studenților noștri.

Renovarea Restaurantului Studențesc și implimentarea unui sistem de meniuri sănătoase, concepute chiar de către o absolventă a universității în domeniul Nutriție și Dietetică, este un avantaj major pentru studenții noștri, aceștia având posibilitatea de a consuma hrană de calitate la prețuri reduse, atât prin comanda directă la restaurant cât și prin comenzi online.

Mai mult decât atât, începând cu luna februarie a acestui an, universitatea noastră a implementat un nou program, ca sprijin suplimentar pentru studenții care beneficiază de bursă socială. Astfel, cei 350 de studenți eligibili primesc zilnic o masă gratuită, în cadrul restaurantului studențesc iar meniul zilnic poate fi ridicat în baza unui card personal, emis de universitate.

Studenții români și internaționali ai fiecăreia din cele 3 facultăți au oportunitatea de a deveni membri într-una dintre organizațiile studențești specifice (OSM, OSS, OSF, EMSA, CMC), încă din anul I de studiu. Implicarea în aceste organizații, efectuarea voluntariatului în diferite proiecte cu impact social major, le conferă un sentiment de apartenență în comunitate precum și sprijin pe parcursul anilor de studiu.

Un rol deosebit de important în protecția ”consumatorilor” este reprezentarea studenților în cadrul Consiliului Facultății și în Consiliul de Administrație al Universității. Prin această colaborare, conducerea instituției noastre se asigură de buna funcționare a ciclurilor educaționale, luând mereu în considerare sugestiile studenților și adaptând sistemul în beneficiul acestora.

Termeni legali

Din punct de vedere juridic, contractele de studii universitare de licență, master și doctorat respectă principiile Legii educației naționale – Legea nr. 1/2011 care guvernează activitatea noastră, cu predilecție principiul centrării educației pe student, principiul echității, principiul libertăţii de mobilitate naţională şi internaţională a studenţilor, principiul transparenţei, principiul respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor.

Regulamentele de organizare și desfășurare a activității didactice sunt modificate de fiecare dată cu consultarea partenerilor noștri studenți, aceștia având un capitol distinct dedicat în Carta universității deoarece fac parte din ceea ce numim comunitatea academică.

Drepturile, libertăţile şi obligaţiile studenţilor sunt cuprinse în Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului, propus de asociaţiile studenţeşti și aprobat de către Senatul universității.

Studenții au un rol activ în acordarea burselor studențești făcând parte din comisiile legal consituite la nivel de facultate și, respectiv, universitate. Studenții participă, de asemenea și la elaborarea și modificarea regulamentelor de acordare a burselor studențești.

Mai mult decât atât, facem precizarea că studenții semnează un acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal pe care universitatea îl pune la dispoziție prin responsabilul GDPR la nivelul instituției.

Concluzie

Fiind un subiect amplu, non-exhaustiv, am acoperit în acest articol câteva dintre aspectele în care suntem dedicați protecției consumatorilor aflați în directă relație cu UMF Cluj.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prin toate acțiunile sale, acordă o atenție deosebită protecției consumatorilor de educație și protecției proprietății intelectuale, mereu prin spectrul calității actului didactic și al actului medical.

 

Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca , Referent dr. Mihaela Aluaș – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Autorul și consumatorul împreună din perspectiva Universității Babeș-Bolyai

În orice societate modernă proprietatea intelectuală stă la baza promovării și dezvoltării unei culturi sănătoase a eticii și inovării. Universitatea Babeș-Bolyai se poziționează consecvent în relație cu aceste valori, iar în acest sens cooperează cu actori din mediul socio-economic din România pe baza unor reguli ce protejează proprietatea intelectuală și încurajează un management modern, colaborativ, cu valoare adăugată pentru toți cei implicați.

Obiectivele Universității Babeș-Bolyai, fundamentate pe principiul respectării proprietății intelectuale, vizează:

  • Crearea premiselor pentru creșterea competitivității cercetării, bazată pe utilizarea intensivă a cunoașterii
  • Identificarea şi promovarea inițiativelor care generează inovație în societate (prin transfer tehnologic și de cunoaștere)
  • Accelerarea colaborării, în domeniul cercetării, între mediul universitar şi reprezentanți ai mediului socio-economic (companii, organizații, instituții și persoane fizice)
  • Generarea de proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare și atragerea de resurse pentru finanțarea acestora; crearea mecanismelor pentru abordarea colaborativă de proiecte inovative de anvergură
  • Consolidarea potențialului inovativ din diverse domenii și sectoare prin: instruiri specifice, generarea de interacțiuni și contexte care sa susțină posibilitatea de dezvoltare și deschiderea de noi oportunități prin inovație

Pornind de la dorința continuă de inovare și cunoaștere a Universității Babeș-Bolyai, de la rolul fundamental al instituției în viața comunității locale, naționale și internaționale, respectarea dreptului de proprietate intelectuală și înțelegerea acestei noțiuni au constituit și constituie încă obiective importante pentru fiecare membru al comunității noastre academice.

            Respectarea și protejarea drepturilor consumatorului, așa cum sunt aceste drepturi prevăzute de legislația în domeniu, depind și sunt într-o strânsă corelație cu respectarea dreptului de proprietate intelectuală al autorului.

In concordanță cu reglementările naționale recent adoptate s-a trecut, ȋn parteneriat și cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga din Cluj-Napoca, la digitalizarea tuturor tezelor de doctorat susținute ȋn universitate ȋntre 1990 și 2016. Universitatea promovează și urmărește respectarea normelor eticii universitare și a drepturilor de proprietate intelectuală atât la elaborarea lucrărilor de licență, a celor de disertație și a tezelor de doctorat, cât și ȋn cea ce privește publicațiile cadrele didactice și de cercetare, în reviste și/sau la edituri naționale și internaționale.

Protejând drepturile autorului protejăm de asemenea și consumatorul de educație și de cultură, evitând ca acesta să ajungă să achiziționeze sau să folosească produse contrafăcute. De multe ori, consumatorul este în eroare și nu știe dacă se află în prezența unei lucrări originale sau a unei reproduceri și, mai ales, dacă ideile prezentate în opera respectivă sunt ale autorului sau reprezintă o reproducere a ideilor și argumentelor  altcuiva. Cu cât consumatorul va fi mai informat și va înțelege reglementările privind drepturile de autor și mijloacele de protecție oferite de lege cu atât sunt mai mari șansele ca acesta să ajungă să fie un consumator avizat. Astfel, respectarea drepturilor de autor protejează implicit drepturile consumatorului. Totodată, în același spirit de respect real pentru principiile ce guvernează dreptul de autor, în universitatea Babeș-Bolyai utilizarea produselor software educaționale, de productivitate și de cercetare/analiză a datelor este condiționată de existența licențelor necesare pentru folosirea acestora.

 

Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu” de la Brad din Iași , Facultatea de Agricultură – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Conceptul de “Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului” implică garantarea tuturor parametrilor de calitate, igienici și nutritivi a unui aliment, pornind de la stadiul de materie primă până la forma finală prezentată consumatorului.

Istoric, siguranța și securitatea alimentară trebuie plasată în același cadru și timp cu agricultura în Europa, fiind unul din pilonii de susținere a Politicii Agricole Comune din sectorul agroalimentar.

Încă din anul 1948 în “Declarația Universală a Drepturilor Omului” se face referire la “dreptul la hrană”, acesta fiind o componentă obligatorie a statului care trebuie să protejeze și să faciliteze accesul la necesitățile de hrană adecvată populației.

Calitatea și siguranța produselor alimentare de origine animală și vegetală sunt preocupări majore în întreaga lume, fiind din punct de vedere legislativ într-un proces continuu de reglementări, atât la nivel național cât și la nivelul Uniunii Europene.

Societatea de astăzi este supusă permanent la diverse modificări, provocări și noutăți în zona sectorului agroalimentar, de aceea este important să existe o cunoaștere cât mai elaborată a legislației în domeniul calității și siguranței alimentelor, ceea ce contribuie la o reușită în oferirea și garantarea protecției consumatorilor.

Alimentația consumatorului de astăzi este dominată de produse intens procesate, cu un termen de valabilitate crescut, în care se mai păstrează doar o parte destul de mică din caracteristicile materiilor prime folosite. De aceea trebuie abordată o transparență a trasabiltății produselor și o conștientizare a reducerii riscurilor prezente în alimente. Încrederea consumatorului în industria alimentară se poate obține numai printr-o informare continuă a consumatorului din surse verificate și de la specialiștii din domeniul agroalimentar care produc alimente, dar și de la autoritățile cu rol de control și verificare a acestora.

La ora actuală piața agroalimentară este diversă în alimente procesate, dar din ce în ce mai mult produsele tradiționale continuă să reprezinte o prioritate a consumatorilor, unele fiind considerate emblematic ca un „patrimoniu cultural”. Consumatorul trebuie informat corespunzător și asupra acestor produse tradiționale privind normelor de siguranță și calitate precum și riscurile care pot să apară dacă nu sunt respectate aceste norme.

Consumatorul crede în conceptul de „siguranța alimentară”, fiind într-o continuă căutare și atragere de noi surse alimentare, fiind expus permanent unei game extrem de diversificate de sortimente alimentare, dorind să fie cu mult mai bine informat asupra calității, siguranței alimentare, ingredientelor utilizate, rolului lor nutritiv, etc.

Un prim pas în ceea ce privește informarea consumatorului este reprezentat de citirea și înțelegerea informațiilor prezente pe etichete. Cerințele privind etichetarea produselor alimentare sunt reglementate, iar informațiile de pe etichete trebuie să faciliteze identificarea produsului, a producătorului și să asigure protecția consumatorului în special. Pe fiecare etichetă consumatorul trebuie să regăsească  prezentarea termenului de valabilitate, numărul lotului, cantitatea netă pentru alimentele preambalate, condițiile de depozitare sau de folosire, lista cuprinzând ingredientele folosite, inclusiv aditivii alimentari și substanțele care cauzează alergii sau intoleranțe, cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente,  proveniența alimentului, instrucțiuni de utilizare (atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare a alimentelor), concentrația alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în volum, valoarea nutritivă și energetică a alimentelor  care se exprimă pe 100 g sau pe 100 ml produs și mențiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse.

În ultimii ani, cu precădere după perioada pandemiei COVID-19, consumatorii manifestă interes pentru relația dintre alimentație și sănătate, precum și pentru alegerea unei alimentații adecvate, adaptate nevoilor fiecăruia. Problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitatea a condus la necesitatea etichetării nutriționale, aceasta reprezentând o metodă importantă și rapidă (etichetarea tip ”semafor”) de informare a consumatorilor cu privire la compoziția produselor alimentare, care îi ajută să facă o alegere în deplină cunoștință de cauză. Alegerea în cunoștință de cauză este esențială atât pentru asigurarea unei veritabile concurențe, cât și pentru bunăstarea consumatorilor; cunoașterea principiilor de bază ale nutriției (prin intermediul mass media), precum și prezentarea unor informații nutriționale corespunzătoare pe produsele alimentare, ar ajuta în mod substanțial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri.

 Campaniile de educare și informare reprezintă un mecanism important prin care consumatorii pot înțelege mai bine informațiile referitoare la produsele alimentare.

În sprijinul consumatorilor vine și Universitatea pentru Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași, ce contribuie la formarea viitorilor specialiști în domeniul de licență – Protecția consumatorului și a mediului, care sunt implicați activ în protecția consumatorului, în siguranța și securitatea alimentară.

Studenții specializării Protecția consumatorului și a mediului parcurg în cei 4 ani de studiu o curiculă care le oferă la absolvire posibilitatea de a veni cât mai aproape în întâmpinarea nevoilor procesatorilor din sectorul agroalimentar prin implementarea de sisteme de management a calității și siguranței alimentelor, posibilitatea de a oferi consultanță și consiliere consumatorilor și totodată pot pune în aplicare legislația Uniunii Europene la nivel național în domeniul siguranței și securității în protecția consumatorilor.

Universitatea pentru Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași acordă o importanță majoră educației de excelență, cercetării la nivel internațional în domeniul agroalimentar, dar și producerii, testării și verificării de alimente în cadrul celor patru ateliere de microproducție: Panificație-Patiserie, Preparate carne, Lapte și produse lactate și Bere.

Încă de la înființare specializării de Protecția consumatorului și a mediului, s-a pornit de la necesitatea de informare corectă a consumatorului asupra produselor existente în piața agroalimentară, iar absolvenții de astăzi a acestei specializări reușesc prin competență să aducă un plus sectorului agroalimentar, iar protecția consumatorilor fiind o prioritate pentru aceștia.

Colaborarea cu Autoriatatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu celelalte instituții ale statului ce au responsabilități în controlul și siguranța alimentară, precum și cu diverși producători din toate regiunile țării, ne oferă posibilitatea de pregăti specialiștii de mâine, cu mare impact și importanță în diseminarea informațiilor de calitate privind protecția consumatorilor.

Universitatea pentru Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași a dovedit în decursul timpului, capacitatea de formare profesională în protecția consumatorului, având resursa umană și materială necesară, astfel încât absolvenții studiilor de licență își continuă studiile la programul de master pe domeniul Ingineria Produselor Alimentare, urmând una din cele 3 specializări: Siguranță alimentară și protecția consumatorului, Expertiză pe filiera produselor alimentare și Sisteme avansate de procesare și controlul calității produselor agroalimentare.

Universitatea pentru Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași formează specialiști care acoperă tot domeniul de activitate agroalimentar, protecția plantelor, a mediului, sănătatea și bunăstarea animalelor etc., asigurând  strategia ”from farm to fork”.

Apreciem pozitiv implicarea InfoCons timp de 20 de ani în educarea și protecția consumatorului din România, prin adoptarea conceptului “o9atitudine” oferind un sprijin real pentru a avea o societate informată cât mai corect și real în domeniul siguranței alimentelor

Citește și : InfoCons Protectia Consumatorilor te informează : Decizii de sancționare și alte măsuri adoptate de Consiliul ASF în luna februarie 2025

 

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București , Facultatea de Agricultură , Conf. univ. dr. Maria Toader – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La ceas aniversar, Multumim pentru creativitate, dedicare și o9atitudine în sprijinul dorintelor consumatorilor! Felicitari cu această ocazie specială pentru munca depusă si multe realizări de succes în viitor!

 

Facultatea de Management și Turism Rural Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara , Șef lucr. dr. Marin Diana, Prof. dr. Brad Ioan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Protecţia consumatorilor poate fi considerată a fi un ansamblu de dispoziţii care se referă la iniţiativa publică ori privată, destinată a  ameliora, dar mai ales a asigura în mod continuu respectarea intereselor consumatorilor.

Educarea și informarea corectă a consumatorului a devenit un deziderat și în cadrul instituțiilor de învățământ superior, în acest sens în cadrul planurilor de învățământ  din cadrul Facultății de Management și Turism Rural se regăsesc și discipline legate de domeniul protecției consumatorilor,  specifice studențiilor care studiază la două dintre programele de studii de licență: Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism și Inginerie și Management în Industria Turismului.  

În ceea ce privește cadrul politicilor de protecţie socială care sunt promovate de către orice stat,  politica privind protecția consumatorilor e necesar a fi considerată  ca și o componentă de sine stătătoare, în cazul căreia putem vorbi de anumite obiective, priorităţi dar şi de instrumente proprii, care trebuie să fie bine integrate în cadrul celorlalte politici ale statului.

Încă din antichitate se vorbea despre protejarea consumatorilor fiindcă dezvoltarea trocului, a schimbului de mărfuri,  nu a fost deloc un fenomen întâmplător sau necontrolat. În unele scrieri vechi se menționa faptul că, în pieţele ateniene se regăsea ușor prezenţa unor inspectori, care erau numiţi agoranomi, aceștia având misiunea de a controla şi evalua calitatea dar şi uniformitatea pâinilor, prospeţimea și greutatea peştilor, dar şi prospeţimea legumelor şi  fructelor ce reprezentau oferta de produse agroalimentare.

Protecţia consumatorilor poate fi privită ca și un ansamblu de reglementări cu privire la  iniţiativa publică dar şi privată care este menită să asigure şi să amelioreze în mod continuu respectarea drepturilor consumatorilor în general.  

Referindu-ne la ceea ce studiază studenții noștri care sunt înscriși la programul de licență Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism, respectiv la produse agroalimentare sau mai bine zis consum de produse agroalimentare, protecția consumatorului vizează atingerea următoarelor obiective:

În ultima perioadă de timp se poate constata că exigenţele consumatorilor au început să crească din ce în ce mai mult, însă aceștia au început și să se exprime liber datorită  creşterii complexităţii societăţii româneşti în general, fapt explicabil şi prin contactul larg al consumatorilor din ţara noastră cu ceea ce se întâmplă în țările occidentale.

Libertatea consumatorului de a alege este considerată a fi un drept fundamental care  poate fi limitată de intervenţia statului, prin intermediul oferirii de servicii publice, analizate de către consumatori din punct de vedere calitativ, însă nu există posibilitatea de a exercita influenţe din partea acestuia, în scopul îmbunătăţirii. Consumatorul aparţine unui mediu social în care își trăieşte viața, fiind guvernat de satisfacerea nevoilor de apartenenţă la un anumit grup social, acesta manifestând un comportament în care preferinţele cu privire la anumite produse sau servicii, aprecierea produselor din punct de vedere senzorial, motivaţiile și trebuinţele care stau la baza realizării unei nevoi, pot fi influenţabile de către ceilaţi membrii ai grupului, acestea toate având repercursiuni cu privire la decizia de cumpărare chiar şi de consum.

Consumatorii în general și cel de produse agroalimentare în special, îşi poate exercita drepturile în mai multe situaţii, dintre care menționăm:

  • situația în care achiziţionează şi consumă un produs respectiv serviciu și există riscul exercitării unui prejudiciu asupra vieţii și sănătăţii sau securităţii consumatorului, având efecte asupra drepturilor şi/sau intereselor legitime;
  • situația în care adoptă decizia de cumpărare, consumatorul fiind informat asupra caracteristicilor bunurilor şi/sau serviciilor care îi pot satisface nevoile;
  • situaţia în care  consumatorul în momentul cumpărării are acces la o varietate foarte mare de produse şi servicii existente pe piaţă;
  • situația în care consumatorul fiind prejudiciat din cauza calităţii necorespunzătoare ale bunurilor şi/sau serviciilor utilizate acesta poate solicita anumite despăgubiri, în temeiul legii;
  • situația în care vorbim de constituirea de organizaţii sau asociaţii ale consumatorilor în vederea apărării drepturilor acestora.

Pentru că pe piața în mod o obligatoriu consumatorul interacționează cu operatorii economici, în acest caz putem vorbi despre producători, distribuitori sau prestatorii de servicii, este interesant de analizat care sunt obligațiile acestor categorii de operatori, astfel că, în cazul producătorilor putem vorbi de următoarele obligații:

            Analizând situația distribuitorilor, am identificat următoarele obligații ale acestora:  de a comercializa produse sigure pentru consumatori  prin realizarea unor verificări ale condiţiilor prescrise sau declarate;  să nu se pună în vânzare produse care pot fi periculoase, cu bună ştiinţă, anunțarea imediată a autorităților dar și pe producători în cazul în care distribuitorul deţine informaţii despre un produs că ar fi periculos; retragerea de pe piață a unor produse în cazul în care s-a constatat de către organele abilitate că unele produse sunt neconforme; respectarea condițiilor tehnice care sunt impune de către producător în timpul transportării produselor, manipulării acestora, depozitării și chiar desfacerii produselor.

            Pentru că unul dintre programele de studii de licență: Inginerie și Management în Industria Turismului, face referire cu precădere la sfera serviciilor, am considerat oportun să menționăm faptul că consumatorii pot beneficia atât de produse cât și de servicii, de aceea am considerat oportun să identificăm și obligațiile prestatorilor de servicii și anume: prestarea serviciilor cu produse și proceduri care să fie sigure, aplicând testarea acestora, în cazul identificării unor produse neconforme se anuță organele abililitate; serviciile prestate să fie conforme având ca scop asigurarea protecției vieții și sănătății consumatorului, nepereclitând interesele economice;  realizarea prestărilor de servicii pe baza unui constract, existând obligativitatea respectării condițiilor și a clauzelor contractuale.

            Una dintre condițiile principale de funcționare a mecanismului de piață este transparența acesteia, fapt ce implică informarea corectă a consumatorului, ceea ce constituie în lumea contemporană a economiei de piaţă, unul dintre obiectivele de bază ale programelor de protecţie socială.

            Pentru că putem vorbi de o anumită experienţa acumulată în acest domeniu se poate realiza o delimitare a complexului de informaţii care sunt destinate consumatorului în mai multe categorii (figura 3):

 

Universitatea din Oradea , Facultatea de Protecția Mediului , Decan Conf. dr. ing. Maerescu Cristina Maria – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Pe măsură ce se apropie data de 15 martie, atunci când aniversăm Ziua mondială a drepturilor consumatorilor realizez din ce în ce mai mult importanța acestui moment. Cu începere din 1983 organizația internațională Consumers International a decis să marcheze acest moment având ca punct de plecare Declarația drepturilor consumatorilor (Consumer Bill of Rights) din 15 martie 1962 emisă de președintele american John F. Kennedy care stipula în premieră o serie de drepturi ale consumatorilor: dreptul la securitate, la informare, de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii.

Ulterior această mișcare va deveni din ce în ce mai amplă și vom avea la nivelul Organizației Națiunilor Unite o serie de Linii directoare ale protecției consumatorilor adoptate de către Adunarea Generală a ONU prin rezoluția 39/248 din 16 aprilie 1985 cu revizuirile ulterioare. Acestea stabilesc principalele caracteristici ale legislației privind protecția consumatorilor, instituțiile de aplicare și sistemele de despăgubire.

La nivelul Uniunii Europene drepturile consumatorilor beneficiază de o atenție specială. Protecția consumatorilor reprezintă un efort continuu, transversal, UE coordonând acțiunile organismelor naționale de protecție a consumatorilor și negociind și semnând acorduri internaționale, de exemplu.

La nivel național, printre cele mai importante elemente legislative în vigoare cu privire la protecția consumatorilor avem Ordonanța nr. 21 din 21 august 1992 privind protecția consumatorilor (**republicată**). De ce este importantă? Este importantă întrucât reiterează încă odată principalele drepturi ale consumatorilor: de a fi protejați; de a fi informați complet, corect și precis; de a avea acces la piețe; de a fi despăgubiți și de a se organiza în scopul apărării intereselor lor.

Găsim aici, în opinia mea, principalele motive pentru care trebuie să luptăm pentru apărarea acestor drepturi. În fapt aceste drepturi constituie fundamentele unei relații corecte, democratice dintre cetățeni și organizațiile publice și private. Fiecare dintre noi este la rândul său un consumator și trebuie să fim protejați.

Aceasta este cu atât mai important în mediul academic. Studenții sunt consumatori de servicii educaționale și este de datoria noastră să le oferim cele mai bune servicii de educație și de formare profesională.

De asemenea Facultatea noastră de Protecția Mediului, prin numărul mare de specializări asigură formarea unui corp profesional de elită în domeniul dezvoltări durabile a agriculturii, silviculturii, industriei forestiere şi alimentare în partea de vest a României. Avem astfel specialiștii necesari pentru a garanta protecția mediului și implicit protecția consumatorilor.

În încheiere aș dori să vă urez să continuați pe acest drum atât de important pentru noi toți.

La mulți ani!

 

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Lucrând zilnic pentru consumatorii din România, Membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) apreciază demersurile tuturor celor care veghează asupra respectării drepturilor fiecăruia atunci când accesează bunuri și servicii.

AMRCR și InfoCons au un obiectiv comun, acela de a avea la finalul fiecărei zile consumatorii mulțumiți. Fiecare dintre aceștia sunt îndreptățiți să solicite dreptate produse de înaltă calitate, realizate în mod sustenabil cu ajutorul celor mai recente tehnologii, livrate unde și când doresc și în condiții de siguranță și la prețuri cât mai accesibile.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România felicită InfoCons pentru activitatea de 20 de ani în care a ajutat la informarea consumatorilor astfel încât, atunci când fiecare dintre noi face o alegere, aceea să fie mai aproape de așteptări și să ne aducă satisfacția și calitatea pe care ni le dorim.

La mulți ani, InfoCons!

 

 

Asociația Română pentru Smart City , Președinte Eduard Dumitrașcu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate, doresc să vă felicit pentru implicarea și dedicarea pe care ați manifestat-o în promovarea și protejarea drepturilor consumatorilor din România.

InfoCons a avut un rol important în dezvoltarea mișcării de protecție a consumatorilor în România, iar acum sunteți recunoscuți ca una dintre cele mai importante organizații din domeniu.

La Mulți Ani InfoCons, La Mulți Ani tuturor Consumatorilor Smart!

 

Asociația Energia Inteligentă , Președinte Dumitru Chisalita – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

O societate dezvoltată este o societate care apără drepturilor cetățenilor săi, inclusiv în calitatea lor de consumatori. Responsabilitatea față de consumatori, facilitarea accesului acestora la informații corecte și complete, participarea activă în elaborarea programelor naționale privind protecția consumatorilor și monitorizarea aplicării legislației în domeniu au făcut ca Info Cons să devina o organizație puternică a consumatorilor recunoscută la nivel național și european.

În contextul liberalizării piețelor de gaze naturale și energie, Asociația Energia Inteligentă a susținut transparența pe piața de energie, ghidându-se după crezul că piața liberalizată a gazelor naturale și energiei electrice fără consumatori informați, încurajați să intervină, susținuți să negocieze, capabili să analizeze diverse oferte, determinați să acționeze responsabil, prudent și fără a se lăsa constrânși, nu va fi decât o altă dezamăgire pentru poporul român.

Este un principiu care se aplică în toate sectoarele de activitate, de aceea salut toate inițiativele Info Cons și felicit toți membru săi pentru întreaga activitate. Prin demersurile întreprinse Info Cons a  devenit o voce puternică a consumatorilor, dar și un nucleu care a atras și alte organizații într-un parteneriat pentru protejarea drepturilor consumatorilor.

La mulți ani InfoCons

La mai mulți Consumatori Informați.

 

Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar , Președinte Mirela Iovu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financia-Bancar din Romania- ACJSFB (www.acjsfb.ro), a primit cu bucurie invitația dumneavoastră și salută inițiativa InfoCons prilejuită de celebrarea a 20 de ani a proiectului „o9atitudine”.

Activitatea InfoCons de sprijinire a drepturilor consumatorilor și de schimbare a mentalității și atitudinii acestora a primit aprecierea multor entități din țara noastră și considerăm că doar printr-o conjugare comună a eforturilor mai multor instituții-cheie din România se pot face progrese semnificative. ACJSFB susține demersul dumneavoastră și își reiterează interesul de colaborare în cadrul unor proiecte comune în domeniile de interes mutual.

Sunem onorati să  transmitem InfoCons cu ocazia  celor 20 de ani de activitate,  sincere felicitări pentru dedicația și implicarea deosebită în informarea consumatorilor

La mulți ani și la cât mai multe proiecte în serviciul consumatorilor!

 

Asociația pentru Promovarea Asigurărilor , Președinte Sergiu Costache – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

O posibila explicatie pentru existenta si succesul vostru in acesti primi 20 de ani este aceea ca … piata chiar avea nevoie de voi. De remarcat ca acest fapt nu v-ar fi putut totusi asigura decat … existenta. Pentru succes era clar nevoie si de altceva – de viziune, de tenacitate si de actiune consecventa si inovatoare. Le aveti pe toate din plin. Felicitari si mult succes in urmatorii 20 de ani!

 

Colegiul Farmaciștilor din România , Prof. Emerit Dr. farm. Dumitru Lupuliasa – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Invitația de a împărtăși gândurile mele cu privire la activitatea de protecție a consumatorului (….de medicamente, în cazul profesiei de farmacist), mă onorează!

Mă onorează nu numai pentru că de peste 40 de ani sunt dascăl în cadrul Facultății de farmacie București, ci și în calitate de președinte al Colegiului Farmaciștilor din România, dându-mi posibilitatea să abordez acest aspect dintr-o dublă perspectivă. 

Școala de Farmacie mă pune mereu în legătură cu tinerețea….și așa cum mi-a plăcut întotdeauna să spun, tinerețea este o stare de spirit, care, dacă te-ai molipsit, te animă, te dinamizează și îți dă forță de convingere în relația cu tânărul student. Trebuie să-l faci să înțeleagă de pe băncile facultății că s-a angajat la un drum dificil, dar deschis spre satisfacția pe care numai lucrul cu omul, cu pacientul, ți-o poate oferi.

….Și pentru că un dascăl are mereu în minte exemple, citate care să-l susțină în activitatea de predare, voi aminti că articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de  Organizația Națiunilor Unite ne învață: ”Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”

Or, Codul deontologic al farmacistului cuprinde un ansamblu de principii şi reguli ce reprezintă valorile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de farmacist pe teritoriul României, exprimând adeziunea farmaciştilor români la Carta Internațională a Drepturilor Omului şi la Carta Farmaciei Europene.

 

Mă simt dator să amintesc că tema din 2021 a Zilei Mondiale a Farmacistului, celebrată anual la 25 septembrie, anunțată de Federatia Internatională a Farmacistilor (FIP) a fost: „Farmacia: întotdeauna de încredere pentru sănătatea ta”. În mesajul meu către colegi, cu această ocazie, spuneam că la acea dată eram îndreptățiți să ne simțim mai aproape ca niciodată de semnificatia acestei teme; avusesem cu puțín timp în urmă, în luna iunie, satisfactia sustinerii depline din partea autorităților în ceea ce privește abordarea de noi servicii farmaceutice, dublată de confirmarea impactului pozitiv al acestui demers asupra pacienților. Pacientul român are încredere în serviciile oferite de farmaciști, fiind satisfacut de accesibilitatea farmaciei comunitare. Această încredere de care se bucură farmaciștii, în rândul comunității din care fac parte, s-a clădit pe cele trei elemente considerate esentiale de FIP: relatii pozitive semnificative cu pacientii, competența dobandită  în exercitarea profesiei  si coerența în activitate, respectiv capacitatea de a-și demonstra, constant, expertiza și grija pentru omul bolnav.

Farmacistul, în exercitarea activității zi de zi, este angajat continuu în protecția pacientului. Procesul de comunicare privind comportamentul pacientului în ceea ce privește  consumul de medicamente este esențial. Farmacistul respectă, pe tot parcursul exercitării profesiei, Regulile de bună practică farmaceutică. Pe lângă prescrierea rațională a medicamentelor de către medici, aceste reglementări prevăd promovarea utilizării corespunzătoare a acestora de către pacienți, evitând pe cât posibil automedicația în cazul unor afecțiuni care impun consultarea specialistului, a farmacistului, dar mai ales a medicului. Respectând Regulile de bună practică farmaceutică, farmacistul își concentrează atenția asupra informării corecte și a consilierii adecvate a publicului referitor la o utilizare rațională a medicamentelor, la riscurile  automedicației (în special în cazul analgezicelor și antibioticelor) atât la nivel de individ, cât și la nivel global, când ne referim mai ales la antibiotice. Problema rezistenței la antimicrobiene generează de mulți ani îngrijorare la nivel internațional. Nu se poate atinge acest subiect fără a aminti eforturile depuse de autoritățile de profil din lumea întreagă, inclusiv din țara noastră, pentru ridicarea nivelului de conștientizare de către profesioniștii din domeniul sănătății și pacienți deopotrivă, în ceea ce privește prescrierea incorectă, nejudicioasă a antibioticelor, dar și abordarea total neadecvată,  din partea pacienților care cer și recurg la astfel de tratamente, în mod iresponsabil, cu consecințe grave, în timp, pentru ei și societate.  Este așadar esențial ca farmacistul să insiste în relația cu omul bolnav, asupra riscului automedicației, a unui consum exagerat, irational de medicamente. Chiar și medicamentele care se pot elibera fără prescripție medicală, chiar și suplimentele alimentare nu sunt lipsite de reacții adverse. Fiecare om care intră în farmacie trebuie să aibă parte de o comunicare eficientă cu farmacistul, care are datoria să se facă ințeles printr-o exprimare clară, potrivit gradului de înțelegere al omului căruia i se adresează.

În situația în care de mai mult timp se manifestă și pe piața din România o discontinuitate în aprovizionarea cu medicamente,  aceeași atenție trebuie acordată de către farmacist și pentru educarea publicului larg în sensul că pacientul mai trebuie ajutat să înțeleagă că, în cazul medicamentelor obținute prin sinteză chimică, la înlocuirea medicamentului original cu unul generic, sau a unui generic cu alt generic, se asigură un efect terapeutic similar,  fiind vorba de aceeași substanță activă, în aceeași concentrație și de aceeași formă farmaceutică. Farmacistul urmărește mereu să schimbe o mentalitate greșită, potrivit căreia unii pacienți consideră că o astfel de înlocuire ar oferi o alternativă inferioară ca efect terapeutic.

Suntem membri ai Colegiului Farmaciștilor din România și știm că trebuie să luptăm să menținem încrederea câștigată din partea publicului larg și, împreună, să o consolidăm prin creșterea rolului farmacistului în cadrul asistenței de sănătate publică, prin extinderea ariei  noastre de competență profesională. Vom  aborda, în continuare, alte servicii farmaceutice. Am pășit deja pe această cale, prin testarea rapidă de diagnostic a infecției cu virusul SARS-CoV-2 și prin vaccinarea antigripală. Trebuie să mergem susținut pe acest drum, care se profilează clar în fața noastră. Numai așa se câștigă respectul  pacientului și mai ales încrederea în tratamentul prescris, în medicament și deopotrivă în  serviciile oferite de profesia de farmacist; numai așa se poate continua exercitarea unei activități de protecție corespunzătoare a pacientului.

 

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția , Președinte Leonard Bărăscu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate dedicată respectării drepturilor consumatorilor, felicităm cea mai puternică și mai activă organizație din acest domeniu – Asociația InfoCons  – pentru toate eforturile depuse și pentru tot ceea ce a realizat în beneficiul cetățenilor  din România.

Prin inițiativele și proiectele dezvoltate în acești ani, InfoCons a devenit un reper major în tot ceea ce înseamnă informarea, consilierea și educarea populației  în vederea protejării drepturilor și intereselor legitime, indiferent dacă este vorba de consumul  de bunuri și servicii, de consumul de educație, de cultură sau de servicii sociale.

De 20 de ani, InfoCons reprezintă pentru C.N.S.L.R. – Frăția un partener strategic în derularea unor proiecte comune în beneficiul celor pe care îi reprezentăm, deoarece membrii noștri de sindicat, indiferent de domeniul în care lucrează  sunt consumatori și, în această calitate, trebuie să-și cunoască drepturile, să fie informați și să înțeleagă ce înseamnă un consum responsabil.

Vă felicităm pentru energia și entuziasmul pe care le depuneți  în tot ceea ce faceți și ne dorim să intensificăm colaborarea noastră în proiecte viitoare care să formeze comportamente, să schimbe mentalități și să contribuie la educarea cetățenilor ca și consumatori activi și responsabili.

La mulți ani, InfoCons!

 

CREDIDAM Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi , Director Executiv Ștefan Gheorghiu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La mulți ani InfoCons cu ocazia celor 20 de ani de activitate!

Mulțumim pentru implicare și pentru eforturile depuse în toți acești ani, în slujba noastră, a consumatorilor.

Vă dorim mult spor și succes în toate proiectele viitoare! 

 

Habitat Organizație Națională a Asociațiilor de Proprietari din România , Președinte Mihai Mereuță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitări cu prilejul acestei frumoase aniversări – 20 de ani de activitate a INFOCONS!

În acest timp, ați reușit atât de multe, v-ați făcut un nume și ați demonstrat profesionalism, inovație, inspirație și o implicare ieșită din comun! Cu fiecare zi care a trecut ați devenit mai buni în ceea ce faceți!

La mulți ani cu împliniri întregii echipe!

Numai bine vă dorim, vă mulțumim pentru înțelegere, colaborare și sprijin

 

Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) , Președinte Alin Iacob – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitari, InfoCons si Sorin, pentru 20 de ani dedicati sustinerii informarii corecte a consumatorilor, reprezentarii si sustinerii intereselor consumatorilor, eforturilor de a genera o 9 atitudine in randul consumatorilor!

Cei care suntem pe aceeasi baricada a reprezentarii consumatorilor intelegem foarte bine ce eforturi presupune asta, de cata dedicatie este nevoie, mai ales in contextul in care asociatiile de consumatori din Romania nu beneficiaza de sprijinul statului, asa cum se intampla in celelalte state membre UE!

Va doresc sa aveti puterea si determinarea de a continua si de a dezvolta noi proiecte si initiative in interesul consumatorilor!

La Multi Ani, InfoCons!

 

 

Primăria Orașului Brezoi – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Dorim sa transmitem toate gandurile de felicitare, la implinirea a 20 de ani de activitate in sprijinul drepturilor consumatorilor din Romania!

 LA MULTI ANI!

 

Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Proiectelor Naționale , Ing. Vian Bobocea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

In perioada celor 20 de ani de InfoCons din Romania au avut loc numeroase evenimente cu scopul de a informa corect consumatorii privind drepturile acestora in relatia cu furnizorii de servicii. Proiectele si programele lansate de  INFOCONS au fost acelea de a dezvolta simtul civic al consumatorului pentru formarea conceptului in ceeaca priveste o noua  atitudine fata de nerespectarea drepturilor sale. In acest sens prin actiunile organizate, a transmis in mod documentat si consecvent catre consumatori  prevederile europene in ceeace priveste drepturile pe fiecare domeniu de activitate.

La nivelul zonei ,,CENTRU,, a fost infiintata ASOCIATIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR – EUROREGIUNEA CENTRU condusa de un Consiliu Director din persoane cu pregatire de exceptie din toate domeniile: industrie alimentara, economice, juridice, de mediu, bancare, sanatate, etc. Au fost organizate simpozioane impreuna cu, Prefectura, Consiliul Judetean, Inspectoratul Judetean de Politie, D.S.V.S.A. primariile locale, cu o participare larga a consumatorilor, cu teme de inters dupa cum urmeaza:

  1. Siguranta si securitatea cetateanului si relatia acestuia cu institutiile statului,
  2. Legislatia si securitatea privind constructiile,
  3. Proiectul ,,Un mediu curat pentru o alimentatie sanatoasa,, Acesta s – a desfasurat pe baza de protocol incheiat cu Inspectoratul Judetean de Invatamant cu participarea cadrelor didactice si al elevilor de la Colegiul ,,Unirea,, Brasov
  4. Etichetarea alimentelor si alegerea acestora pentu consum pe baza continutului nutritional si al E-urilor. Proiectul s – a derulat cu participarea elevilor,
  5. Au fost solutionate numeroase sesizari ale consumatorilor privind furnizorii de servicii bancare, de telefonie, de gaz metan etc., acestea fiind analizate in sedintele bilunare ale Consiliului Director.
  6. S – au organizat actiuni comune in piata impreuna cu institutiile locale cu atributii de control,
  7. Cu sprijinul unor agenti economici am oferit ajutoare materiale unor centre de copii cu nevoi speciale.

Intreaga activitate desfasurata in cei 20 de ani de activitate, am avut o permanenta colaborare si sprijin constructiv cu INFOCONS prin presedintele acestuia Sorin Mierla.

Cu ocazia implinirii a 20 de ani de activitate INFOCONS, Consiliul Director al Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Proiectelor Nationale – Euroregiunea Centru, prin presedintele acesteia Ing. Expert tehnic Vian BOBOCEA , transmitem felicitarile noastre pentru activitatea si actiunile privind informarea corecte si documentata a consumatorului, pentru dezvoltarea in randul consumatorului a conceptului ,,o9atitudine,,  

 

Federația Națională OMENIA a C.A.R.P.-urilor din România , Președinte Giorgică Bădărău – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ne simțim onorați că suntem parteneri și prieteni ai Asociației pentru Protecția Consumatorilor InfoCons, cea mai prestigioasă organizație din România, dedicată consumatorilor și drepturilor acestora și care anul acesta, pe 18 aprilie, împlinește 20 de ani de existență. Sunt două decenii în care a desfășurat și desfășoară o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoaștere națională și internațională în domeniul protecției consumatorului.

          De peste 15 ani o strânsă și fructuoasă colaborare leagă InfoCons de Federația Națională „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România, implicit Asociația C.A.R.P. „OMENIA” București, entități de economie socială dedicate întru totul protecției și promovării drepturilor pe de o parte ale consumatorului, pe de altă parte ale persoanelor vârstnice și ele, evident persoane consumatoare de servicii socio-economico-medicale.

La mulți ani, dragi parteneri și felicitări domnului președinte Sorin MIERLEA pentru dăruirea și încrederea pe care ne-a arătat-o de-a lungul anilor, pentru faptul că a clădit, consolidat și menținut colaborarea între organizații neguvernamentale dedicate cetățenilor.

Cu toții suntem consumatori, indiferent de vârstă, iar drepturile noastre în relația cu autoritățile locale și centrale, agenții economici, prestatorii de servicii etc., trebuie respectate. Dar mai întâi trebuie să conștientizăm că avem aceste drepturi, că trebuie să fim informați, iar dacă un serviciu accesat ne nemulțumește, ori este în neregulă sau raportul calitate preț este necorespunzător, trebuie să știm cui și unde să ne adresăm. Și, pentru toate acestea trebuie să vă mulțumim dumneavoastră, Asociației InfoCons, pentru că în decursul celor 20 de ani de existență ați educat și îndrumat consumatorul român, ați făcut ca sintagma „protecția consumatorului”, dintr-o necunoscută să devină o obișnuință. 

Suntem convinși că și pe viitor colaborarea dintre noi va fi la fel de prolifică
pe sectorul bunurilor și serviciilor destinate persoanelor vârstnice și nu numai, pentru conștientizarea consumatorilor și, așa precum aveți îndemnul consacrat, pentru o
9 atitudine a cetățeanului român!

De asemenea, în data de 26 aprilie este marcată, anual, Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, cu scopul de a sublinia importanţa inovaţiei şi creativităţii pentru binele comun. Cu toți ne dorim o viață mai bună și un viitor mai sigur, dar pentru aceasta trebuie să protejăm proprietatea intelectuală și s-o promovăm pentru că însuși rodul ei reprezintă viitorul nostru și al copiilor noștri.

 

Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrol – Energie , Președinte Florin Bercea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă felicit cu prilejul jubileului de 20 de ani!

Campaniile pe care Ie-ați inițiat de-a lungul celor două decenii au stat la baza împlinirii dezideratului propus — și anume, de a contribui la schimbarea concepției și atitudinii consumatorilor, reușind să ne implicați în mod activ.

Vă doresc să reușiți tot ce vă propuneți și să mergeți cu încredere înainte!

 

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa , Președinte Bogdan Iuliu Hossu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitări pentru activitatea desfășurată în reprezentarea drepturilor consumatorilor, pentru efortul continuu de educare și informare a cetățenilor. Prin activitatea și experiența colectivului InfoCons ați contribuit substanțial la ridicarea standardelor pentru toți.
De 20 de ani, InfoCons este alături de cetățeni, în apărarea dreptului la informații corecte și produse de 
calitate. Succes în continuare în rolul asumat de apărător și îndrumător al cetățeanului consumator și o colaborare la fel de benefică în viitor!

 

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind , Președinte Cristi Godinac – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitari si multe realizari in sprijinul cetatenilor, inclusiv a membrilor de sindicat!

 

Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară SINDALIMENTA , Președinte Dragoș Frumosu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia implinirii a 20 ani de la infiintare, felicit Info Cons pentru efortul depus in slujba consumatorului roman.‎  Apreciez  in mod deosebit toata activitatea desfasurata in toti acesti ani si sunt convins ca profesionalismul se va mentine si pe viitor.

Colaborarea  dintre organizatiile noastre este si va ramane o componentă de bază care sa serveasca interesul consumatorului roman.

Sustinem in continuare procesul de informare si promovare a calitatii intreprins de Info Cons si asiguram totodata de tot sprijinul nostru pentru o colaborare cat mai buna si transparenta.

Felicitari tuturor celor care au activat in tot acest timp. Va uram “LA MULTI ANI !

Cu ocazia implinirii a 20 ani de la infiintare, felicit Info Cons pentru efortul depus in slujba consumatorului roman.‎  Apreciez  in mod deosebit toata activitatea desfasurata in toti acesti ani si sunt convins ca profesionalismul se va mentine si pe viitor.

Colaborarea  dintre organizatiile noastre este si va ramane o componentă de bază care sa serveasca interesul consumatorului roman.

Sustinem in continuare procesul de informare si promovare a calitatii intreprins de Info Cons si asiguram totodata de tot sprijinul nostru pentru o colaborare cat mai buna si transparenta.

Felicitari tuturor celor care au activat in tot acest timp. Va uram “LA MULTI ANI !

 

Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra , Manager Vlad Zamfirescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitări pentru cei 20 de ani de InfoCons în România și pentru activitatea desfășurată de instituția dumneavoastră în domeniul protecției consumatorilor.

Considerăm că această activitate este una esențială și vă asigurăm că reprezintă o preocupare permanentă a echipei Teatrului Municipal „L.S. Bulandra” față de toți cei care ne calcă pragul.

Profităm de această ocazie pentru a vă dori mult succes în continuarea misiunii dumneavoastră, în demersurile de informare și educare a publicului, cu privire la drepturile sale!

Sperăm ca toate aceste acțiumi de conștientizare, toate proiectele derulate, strategiile și programele de bune practici implementate să aibă impactul pe care vi-l doriți, în beneficiul cetățenilor.

Vă mulțumim că v-ați gândit la noi, în aceste momente de sărbătoare, felicitări, încă o dată și La mulți ani!

 

Biblioteca Centrală Universitară Carol I , Director General Conf. univ. dr. Mireille Rădoi – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu peste 20 de ani în urmă, în 2001, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale a hotărât instituirea unei Zile Mondiale a Proprietății Intelectuale, sărbătorită pe 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare Convenția internațională asupra Proprietății Intelectuale.

            Brevetul de invenție, dreptul de autor și marca înregistrată sunt formele comune de proprietate intelectuală și acestea scot în evidență și protejează, în ansamblu, originalitatea și creativitatea. Demn de menționat este faptul că dreptul de autor nu a fost inventat până la apariția tiparului și răspândirea alfabetizării. După o incursiune rapidă în istorie, știm că totul a început de la temerile regelui Carol al II-lea al Angliei legate de posibilitatea multiplicării cărților ceea ce l-a făcut să promulge, în 1662, Actul de Licențiere[1], primul act normativ care a stabilit un registru al cărților licențiate, considerând, pe bună dreptate, că originalitatea și creativitatea ating un maximum în acest domeniu și, în consecință, trebuie protejate. Termenul de drept intelectual a apărut trei sute de ani mai târziu, în secolul al XIX-lea, în Europa[2]. De la cărți, idei și expresii, aria de acțiune s-a lărgit de-a lungul timpului, în prezent incluzând domenii vaste, ce presupun ingeniozitate, talent și putere creatoare.

                   Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” reprezintă un tezaur de bunuri intelectuale, ocrotit de fiecare dintre cei care intră pe poarta acestei instituții, fie ca angajați ai instituției sau în calitate de cititori ai  comorilor adăpostite de aceasta. Și nu este vorba despre a folosi cuvinte mari, mai ales că niciun cuvânt nu poate ilustra cu adevărat valoarea, varietatea, prestigiul și adânca semnificație a patrimoniului intelectual existent aici. Însă, incontestabil, reprezintă un sălaș atotcuprinzător unde se îmbină rădăcinile istorice cu modernitatea, vechiul cu noul și, nu în ultimul rând, experiența cu permanenta dorință de cunoaștere. Educația, cea care stă, de fapt, la baza creativității și a ideilor originale, ocupă un loc de onoare atât în activitățile noastre cotidiene, cât și în planurile pe care le construim permanent. Și, desigur, în inima noastră. Considerăm că dreptul la educație este, în egală măsură, un drept intelectual, care trebuie protejat înainte de orice, pentru crearea și, apoi, prezervarea bogățiilor culturale și științifice.

            Verbul pe care tocmai l-am folosit – a proteja – ne duce cu gândul la o altă aniversare, cea care consemnează împlinirea a 20 de ani de protecția consumatorului în România, deoarece, chiar dacă, din punct de vedere legislativ, educația, cultura și știința nu sunt incluse în atribuțiile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, respectiva instituție, indirect, se ocupă (sau ar trebui să se ocupe) și de aceste aspecte fundamentale ale existenței noastre. Pornind de la ceea ce spunea poetul Juvenal – „Un om trebuie să se roage pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos” – și ținând cont că ANPC are în vedere ocrotirea stării de bine a consumatorilor din punct de vedere fizic, este indiscutabil că aceeași instituție trebuie să acorde o atenție deosebită și aspectelor ce presupun protejarea și cultivarea minții acelorași consumatori, lucru care poate fi realizat doar prin asigurarea unui acces constant (și, uneori, obligatoriu) la educație și cultură.

            Nu în ultimul rând, menționez că, în acest an, Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este dedicată femeilor care, prin imaginația, inteligența și munca lor, contribuie la remodelarea întregii lumi, precum și acelora ce întâmpină greutăți inimaginabile în dorința lor de a avea acces la cunoaștere și care au nevoie de susținere globală pentru a se dezvolta și a putea ajunge creatoare de bunuri intelectuale.

            Ideile din rândurile anterioare sunt doar câteva dintre argumentele mele pentru a vă convinge că trebuie să devenim cu toții niște consumatori activi, care să se dedice nu numai apărării dreptului la sănătate fizică, dar să lupte și pentru educație temeinică, pentru cultură, să susțină recunoașterea puterii creativității și a originalității. 

 

Teatrul „ Toma Caragiu ” Ploiești , Director General Dr. Mihaela Rus – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Pentru că orice spectacol începe cu o idee care își găsește apoi drumul către public, proprietatea intelectuală are o importanță majoră în domeniul teatrului.

Prin activitatea pe care o desfășoară, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, o prezentă constantă în viața orașului a județului, are în vedere să ofere de fiecare dată publicului spectator produse culturale de cel mai înalt nivel calitativ, asigurând vizionarea în condiții optime a spectacolelor și evenimentelor produse sau găzduite de teatru și, în același timp, oferind personalului artistic, tehnic și administrativ cadrul propice pentru desfășurarea activității profesionale.

Asumându-și misiunea de a educa prin artă, Teatrul „Toma Caragiu” manifestă în permanență preocuparea de a integra și respecta elemente comune cu cele promovate de instituția dumneavoastră, consolidându-și rolul de atacant social și factor de evoluție în comunitatea locală.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor și aniversării a 20 de ani de protecția consumatorilor în România, vă transmitem sprijinul nostru în inițiativele derulate de organizația dumneavoastră, care au drept scop eforturile de schimbare a mentalității și atitudinii cetățenilor, ca parte a proiectului o9atitudine.

 

Poliția Locală Constanța , Director General Ionuț Dumitru , Director General Adjunct Șerban Toader , Șeful Biroul Activitate Comercială Bogdan Munteanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Au trecut două decenii de când sunteţi în slujba cetăţenilor, 20 de ani în care aţi sprijinit şi protejat consumatorii care vi s-au adresat cu diferite probleme. Astăzi, cu o noua atitudine după mii de campanii, acţiuni şi proiecte, ati reuşit să faceţi ca în România consumatorii să fie respectaţi. Poate nu în totalitate, dar acum au o idee despre ce cumpără, li se dă posibilitatea unei alegeri şi se pot încrede într-o protecţie asemănătoare cu a altor consumatori din Uniunea Europeană.

Vă asigurăm că întotdeauna, în Direcţia generală poliţia locală Constanţa veţi găsi un partener. Putem să acţionăm împreună, astfel încât constănţenii să beneficieze de bunuri, servicii publice, acte de cultură şi de educaţie de calitate, pentru că şi noi, la fel ca şi domniile voastre, suntem tot în slujba cetăţeanului.
Să nu uităm însă că sărbătorim şi Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, un bun prilej pentru a afla despre rolul care îl joacă drepturile de proprietate intelectuală (brevete, mărci comerciale, desene industriale, drepturi de autor etc) în încurajarea inovaţiei şi a creativităţii, aşadar ,,La mulţi ani şi mult spor inventatorilor, antreprenorilor, creatorilor şi cercetătorilor!

 

Poliția Locală Sector 2 , Șef Serviciu Relații Publice Maria Petrescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

 

Poliția Locală Timișoara , Director General Attila Hajdu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Potrivit Legii 155/2010, poliţia locală s-a înfiinţat în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor. Domeniile de activitate în care acționează sunt ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială, evidenţa persoanelor și alte domenii stabilite prin lege.

Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării. Instituția noastră acționează în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale și în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Principalul scop al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara este, în primul rând, apropierea de consumatorii de servicii publice – cetățenii, și luarea de măsuri care să le faciliteze traiul de zi cu zi, toate acestea în conformitate cu prevederile legale. Prin activitatea zilnică, de preluare și soluționare a sesizărilor, prin acțiunile întreprinse ca urmare a acestor sesizări în vederea soluționării unor probleme constatate în comunitate, polițiștii locali se implică în realizarea unor servicii de calitate. Mai mult decât atât, pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate, instituția noastră a obținut certificarea de calitate ISO. Totodată, an de an realizăm împreună cu colaboratorii de la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie, sondaje de opinie, instrumente care să ne confere o privire de ansamblu referitoare la modul în care poliția locală este privită de cetățeni, cu scopul îmbunătățirii permanente a serviciilor oferite.

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara încurajează permanent cetățenii să se adreseze instituției atunci când au probleme care intră în competența nostră, să transmită sugestii și reclamații, fiind deschisă la toate formele de comunicare, respectiv telefonic, prin email, la sediu sau prin intermediul paginii web a instituției. De asemenea, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara a colaborat de-a lungul anilor cu Asociația InfoCons, aducând la cunoștința publicului datele de contact și modalitatea de comunicare cu Asociația, în vederea oferirii în permanență a unor servicii de calitate. Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor din România, ne dorim ca împreună să reușim să punem câte o cărămidă la o structură cât mai solidă a societății noastre, dezvoltată cât mai sănătos, prin colaborarea tuturor instituțiilor abilitate!

Citește și : InfoCons protectia consumatorilor te informeaza : Garda Naţională de Mediu – Ghid privind transferul deşeurilor spre teritoriul României

 

Poliția Locală Arad , Director General Adrian Toma – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Într-o societate liberă, drepturile consumatorilor sunt recunoscute ca o componentă a politicii de stat, iar organismele guvernamentale și neguvernamentale și locale înființate în acest sens au un rol activ în respectarea reglementărilor privind protecția drepturilor și intereselor consumatorilor.

Direcția Generală Poliția Locală Arad, în exercitarea atribuțiilor sale privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentalee ale persoanei, a proprietății private și publice, în prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în domeniile stabilite de legea nr. 155/2010 privind Legea Poliției Locale, participă activ la protejarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor, care nu se limitează doar la protecția intereselor lor economice,.

Pe această cale, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor în România, vă transmitem aprecierile noastre pentru inițiativa dumneavoastră de a asigura și a ameliora continuu respectarea drepturilor consumatorilor, pentru activitatea desfășurată în domeniul protecției sociale, a apărării consumatorilor de pericole ce le afectează sănătatea și siguranța, a protecției intereselor economice ale acestora, a educării lor, a asigurării accesului consumatorilor la informații corecte care să permită acestora să facă o alegere conform dorințelor și necesităților personale și totodată vă asigurăm de întregul nostru sprijin instituțional.

 

Direcția de Asistență Socială Arad , Director General Oana Pârvulescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Am primit cu reală plăcere cererea dumneavoastră de a ne ilustra , sub formă scrisă, gândurile și propunerile Direcției de Asistență Socială Arad, cu privire la o cât  mai frumoasă funcționare a instituției noastre în raport cu cetățenii.

Direcția de Asistență Socială Arad este una dintre cele mai importante instituții din municipiul nostru, cu adresabilitate către un segment vulnerabil și delicat al societății: oamenii care apelează la servicii sociale, oameni care au nevoi speciale și care, mai ales, trebuie priviți în mod egal cu celelalte pături sociale. Avem, ca instituție, un rol deosebit în a ajuta aceste persoane vulnerabile, în a le înțelege și a le ajuta să se integreze în societate, fără a suferi de pe urma niciunei discriminări.

În cadrul instituției, de la an la an, încercăm să ne perfecționăm abilitățile de comunicare și de relaționare cu cetățenii care au nevoie de serviciile noastre, să ridicăm standardele serviciilor noastre, să scurtăm timpii de rezolvare a problemelor și să ne aplecăm efectiv asupras nevoilor reale și imediate ale celor care au nevoie de sprijinul nostru, atât ca instituție, cât și ca societate.

Cred că legăturile între instituțiile noastre sunt foarte strânse, prin prisma serviciilor pe care le acordăm cetățenilor, protecție și respectării drepturilor cetățenilor regăsindu-se atât în activitatea InfoCons, cât și a DAS Arad.

Încă o dată, vă mulțumim și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate și colaborare pentru a respecta același deziderat, respectul pentru drepturile cetățenilor.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, prin prisma naturii unei părți a activității noastre, aceea de a proteja drepturile de proprietate intelectuală prin aplicarea actelor normative care garantează și protejează aceste drepturi, este de datoria noastră să subliniem importanța tot mai mare a acestui domeniu, drepturile de proprietate intelectuală, fie ele literare, artistice sau științifice, având un rol vădit important în societate. Așadar, în viața de zi cu zi, chiar dacă nu oferim atenția cuvenită drepturilor aferente proprietății intelectuale, aceste împreună cu obiectul lor, influențează viața fiecărui individ dar și societatea în ansamblul ei, lăsându-și amprenta asupra unor domenii importante precum sănătatea, economia, mediul și politica. În acest sens, în viața de zi cu zi, primul lucru pe care îl facem dimineața este să oprim o alarmă de pe o aplicație, având o marcă și drepturi de proprietate care protejează codul sursă al acesteia care la rândul ei se află pe un telefon asupra căruia sunt înregistrate alte astfel de drepturi. Mai apoi,  în incursiunea noastră în viața cotidiană, ne deplasăm cu un vehicul care poartă un drept de proprietate intelectuală asupra fiecărei piese a acestuia, pe străzi ce poartă anunțuri sub egida unein mărci, la un supermarket pentru a umplu un coș de cumpărături cu produse ce poartă fiecare la rândul lor o marcă înregistrată.

Domeniul Drepturilor de proprietate intelectuală, în ultimele două decenii, i s-a conferit o atenție deosebită, care a crescut exponențial în paralel cu dinamica dezvoltării sistemelor de calcul, odată cu aceasta fiind reglementate noi creații  digitale artistice, științifce sau literare, precun NFT-uri sau creații în cadrul Metaverse. În acest contex este necesară monitorizarea atentă a acestui domeniu și legiferarea unor acte normative care să cuprindă natura și complexitatea acestor noi drepturi de garantare și protecție a drepturilor de proprietate intelectuală consacrate. Totodată pentru a asigura un spațiu prielnic dezvoltării unor noi astfel de drepturi de proprietate intelectuală, dar și pentru protejarea celor existente se implune reglementarea acestui domeniu într-un mod echilibrat, prin punerea celor doua drepturi pe poziții de egalitate.

 

Poliția Locală Botoșani , Director Executiv Ioan Onuțu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Poliția locală a Muncipiului Botoșani, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, își desfășoară activitatea în interesul comunității locale, exclusiv pe baza și în executarea legii, precum și a actelor autorității deliberative și ale celei executive ale administrației publice locale.

În cadrul activității desfășurate, Poliția Locală Botoșani urmărește apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevrenirea și descoperirea infracțiunilor în domeniile sale de competență: ordinea și liniștea publică și paza bunurilor, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitatea comercială, evidența persoanelor.

În perioada 2021-2022, Poliția Locală Botoșani, a avut un rol extrem de activ în rezolvarea problemelor sesizate de către cetățenii municipiului Botoșani, dar și a celor din oficiu precum și în prevenirea faptelor de natură contravențională. Astfel, situația sesizărilor și modul de soluționare a acestora la nivelul structurilor Poliției Locale Botoșani a fost următoarea:

În cadrul Serviciului Ordine și liniște publică și Paza bunuri și Serviciului Circulația pe drumurile publice, în anul 2021, au fost formulate un număr de 3.722 de sesizări, iar în anul 2022, un număr de 4.438 sesizări, acestea fiind soluționare prin aplicarea de sancțiuni contravenționale scrise – amendă și avertisment, dar și prin avertizarea verbală a redus ori care nu prezentau niciun pericol social.

În cadrul Serviciului Protecția Mediului au fost primite, în anul 2021, un număr de 350 (trei sute cincizeci) de sesizări, iar în urma acțiunilor de verificare în teren au fost soluționate un  număr de 348 de sesizări.

În anul 2022 au fost adresate acestui serviciu un număr de 199 de sesizări, iar în urma acțiunilor de verificare în teren au fost soluționate de 172 de sesizări.

În cadrul Serviciului Activitate Comercială și Camera de corpuri delicte au fost formulate un număr de 15 sesizări. Ca urmare a acțiunilor de verificare în teren au fost soluționate un număr de 13 sesizări.

În cadrul Biroului Disciplina în construcții au fost primite, în anul 2021, un număr de 381 de sesizări, iar în anul 2022, un număr de 414 sesizări fiind  soluționate conform legii.

Au existat și numeroase situații în care, după verificările efectuate în teren de către polițiștii locali, în conformitate cu atribuțiile și potrivit competențelor, aspectele sesizate la Poliția Locală a municipiului Botoșani nu s-au confirmat, precum și cazuri în care persoanele reclamate prin sesizări au plecat de la fața locului.

Deși numărul sesizărilor adresate Poliției Locale a muncipiului Botoșani este extrem de mare, fiind în creștere de la an la an, polițiștii locali dau mereu dovadă de implicare în soluționarea cu celeritate a acestora, desfășurând în același timp și numeroase activități de prevenire a faptelor de natura contravențională venind în sprijinul cetățenilor ori  de cât acest lucru se impune.

 

Direcția Generală de Asistență Socială București , Director General Cosmina Ioana Simiean Nicolescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

”Cât de bun este un serviciu public se cuantifică prin cât de bine contribuie acesta la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor”

Cu un cadru legislativ recent reglementat în comparație cu țările europene (2011), asistența socială din România s-a maturizat și continuă să crească din punct de vedere al serviciilor oferite, grație unui efort permanent de ajustare a mecanismelor sale de funcționare. Acest lucru este rezultatul cooperării stabilite atât cu instituțiile publice, cât și cu organismele non-guvernamentale înființate după 1990. Măsurile adoptate până în prezent în domeniu au adus importante elemente de reformă în ceea ce privește funcționarea, finanțarea, standardizarea și armonizarea serviciilor sociale.

În calitate de instituție responsabilă de asigurarea aplicării politicilor şi strategiilor de asistenţă socială şi de realizarea, la nivelul Capitalei, a măsurilor de protecție şi asistență socială, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, trebuie să facă față permanent provocării de a identifica noi modalități pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite beneficiarilor săi.

Cine sunt aceștia? Persoanele care din motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au posibiltatea de a-și asigura resursele necesare în vederea satisfacerii nevoilor zilnice. Barometrul sustenabilității relației noastre cu beneficiarii variază în funcție de rezultatele procesului de evaluare, certificare, monitorizare și control a calității serviciilor sociale oferite.

Asistența socială nu se limitează doar la oferirea de servicii publice. Prin intermediul organizațiilor non-guvernamentale, prin rolul lor critic, de educare, conștientizare și mobilizare pentru realizarea unor cauze sociale importante, instituția noastră poate avea o conduită proactivă. În acest sens, Asociația InfoCons reprezintă un jucător implicat din anul 2003 în domeniul protecției consumatorului, bucurându-se de recunoaștere națională și internațională.

Cum asistența socială nu poate funcționa decât ca parte a unui sistem, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și-a impus să fie un partener corect și implicat, care să-și armonizeze serviciile cu măsuri din domeniul economic, educațional de sănătate, cultural etc.

Rolul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București și al InfoCons este de a crea o punte de legătură cu celelalte instituții din domeniile amintite și de a încuraja astfel o9atitudine în ceea ce privește calitatea vieții și respectarea drepturilor beneficiarilor noștri.

Astăzi, la 20 ani de activitate în interesul consumatorilor, cooperarea dintre instituțiile noastre poate trece la un alt nivel, având în vedere că prin activitatea sa InfoCons participă la elaborarea programe și strategii care implică și serviciile sociale, iar prin intermediul activității de monitorizare asociația oferă un feed-back real și constructiv, care ne poate ajuta să evoluăm împreună.

Salutăm InfoCons, mulți ani cu realizări!

 

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița Năsăud , Director General Rus Delia Claudia – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale și aniversarea celor 20 de ani de Protecția Consumatorilor în România, este un bun prilej pentru a conștientiza cât de mult este legat locul în care trăim de bunăstarea și calitatea vieții fiecăruia dintre noi.

Democrația socială în concretizarea unei societăți solidare, poate marca șansele fiecărui om în societatea în care trăiește.

Calitatea vieții noastre, depinde în primul rând de atitudinea, comportamentul și de alegerile pe care le facem zilnic.

Creativitatea omului și ideile inovatoare sunt pașii esențiali în dezvoltarea calității vieții sale. În acest sens, exploatarea modului în care inovarea ne face viața mai sănătoasă, mai confortabilă, pot transforma o dizabilitate în abilitate.

În acest sens, rolul sistemului de proprietate intelectuală în susținerea inovațiilor prin atragerea de investiții, recompensarea creațiilor, poate să vină ca un plus în calitatea vieții noastre.

Cu multă speranță și încredere că eforturile dumneavoastră vor da roade, vă dorim succes în activitate.

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui , Director General Dragoș Andrei Cazacu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, în numele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, vă adresez calde urări de viață lungă și succes în nobila activitate de educare și informare a publicului, dar și în dificila responsabilitate de apărare a drepturilor consumatorilor.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui este onorată să se numere printre partenerii instituționali ai InfoCons. Ne leagă un profund simț al datoriei față de oameni, iar devotamentul și empatia noastre găsesc un sprijin rațional în campaniile de succes derulate de InfoCons.

Mă bucur să observ că reprezentați mai mult decât un partener de nădejde; sunteți garanți ai unui viitor în care drepturile tuturor beneficiarilor de servicii publice vor fi mai bine cunoscute și respectate.

La ceas aniversar, două decenii de activitate fructuoasă într-un domeniu în care numărul provocărilor a crescut exponențial, vă asigur că vom sprijini în continuare misiunea strategică pe care v-ați asumat-o: activitatea de informare-educare şi dialogul susţinut cu publicul.

Totodată, îmi exprim încrederea că parteneriatul nostru va produce o necesară mutație în modul de raportare la beneficiarii tuturor serviciilor publice și, în final, la o9atitudine.

Încă o dată, la mulți ani și succes în activitate!

 

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 , Director General Mihaela Ungureanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Avem onoarea de a transmite din partea DGASPC sector 3  sincere felicitări colaboratorilor noștri Asociației InfoCons pentru activitatea derulată în cei 20 de ani de carieră, dedicați reprezentării drepturilor și intereselor consumatorilor.

Apreciem constanța de care ați dat dovadă în tot acest timp, vă dorim succes în continuare în activitatea de protecție a consumatorilor asigurându-vă totodată de întreaga noastră apreciere și considerație.

La cât mai mulți ani cu rezultate de calitate în slujba cetățenilor!

 

Inspectoratul Școlar Județean Mureș , Inspector școlar general prof. drd. Sabin-Gavril Pășcan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Educația, arta cunoașterii

Educația este mai întâi de toate, o artă. Iar arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”, spunea Sfântul Ioan Hrisostom.

Prin educație, „creăm” și „ne creăm”, „devenim”, având ca aspirații excelența și valorificarea potențialului educativ al profesorilor și al elevilor printr-un învățământ de calitate. Ne regăsim astfel, cu toții, în postura de „consumatori de educație” în universul școlii: părinți, elevi și profesori.

Elevii, împreună cu dascălii lor, petrec o bună parte din timp la școală. Prin urmare, școala trebuie să fie un mediu sigur, protectiv, esențial pentru conturarea stării de bine, cu toate aspectele sociale, fizice și emoționale. Un mediu şcolar sănătos este deopotrivă benefic pentru profesori, elevi, familii şi comunitate.

Cu toții suntem „consumatori de educație”, indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea.

La ceas aniversar, îmi exprim încrederea în dăruirea și competența dumneavoastră de informare corectă a cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile consumatorilor fie ei educatori, oameni de cultură sau consumatori de bunuri și servicii.

Pentru că educația primează, împreună formăm o singură echipă!

Vă mulţumesc pentru recunoaşterea şi preţuirea acordată!

 

Inspectoratul Școlar Județean Argeș , Inspector Școlar General prof. Dumitru Tudosoiu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeș creează premisele unui sistem educațional echitabil, care permite accesul la educație de calitate tuturor persoanelor care beneficiază de acest drept, furnizând educație la standarde de calitate, definite prin lege, indiferent de vârsta, mediul socio-economic de proveniență, nevoile speciale, religia, etnia, opțiunile de viață ale celor care învață. În contexul respectului pentru principiile integrității și ale bunei guvernanțe, învățământul din județul Argeș încurajează autonomia instituțională crescută, într-o manieră incluzivă și transparentă, contribuind la atingerea obiectivelor strategice ale țării în domeniul educației, asumate la nivel național și european.

                        Strategia de dezvoltare educațională a învăţământului din judeţul Argeș impune respectarea și promovarea unor valori şi principii adecvate: competenţă, conştiinciozitate, continuitate, calitate, competiţie, cooperare, demnitate, inovaţie, implicare, onestitate, participare, respect, responsabilitate, transparenţă.

                        Pentru a transfera consecințele pozitive ale acestor principii care coordonează activitatea noastră, către unitățile școlare subordonate, ne îndreptăm atenţia, prioritar, atât spre oferta educaţională, cât şi spre baza materială, resursele umane şi financiare de care este nevoie, încurajând o implicare continuă și eficientă a comunităţii, a părinţilor şi a autorităţilor locale, în viaţa şcolii, în baza unor parteneriate stabile care vor contribui la dezvoltarea durabilă a sistemului educaţional.  

                       Tinerii de astăzi sunt o sursă incredibilă și în mare măsură neexploatată de ingeniozitate și creativitate. Perspectivele lor noi, energia, curiozitatea și atitudinea de „putem face”, remodelează deja abordările și stimulează acțiunile pentru inovare și schimbare. Tinerii de astăzi sunt inovatorii, creatorii și antreprenorii de mâine. Prin creativitatea și ingeniozitatea lor, tinerii din întreaga lume contribuie la schimbare și creează căi către un viitor mai bun

                       În acest sens, Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este o oportunitate pentru tineri de a afla cum drepturile de proprietate intelectuală pot susține realizarea obiectivelor și transformarea ideilor în realitate, genera venituri și crea locuri de muncă, influența pozitiv asupra lumii din jurul lor. Cu ajutorul drepturilor de proprietate intelectuală, tinerii au acces la unele dintre instrumentele cheie de care au nevoie pentru a-și propulsa ambițiile.

                       Inspectoratul Școlar Județean Argeș salută această inițiativă și se consideră parte a susținerii drepturilor de proprietate intelectuală prin recompensarea creatorilor, încurajarea acestora de a-şi dezvolta ideile şi asigurarea faptului că noile lor cunoştinţe sunt disponibile în mod liber, astfel încât inovatorii de mâine să se poată baza pe noua tehnologie actuală.

 

Inspectoratul Școlar al Municipiului București , Inspector Școlar General Vlad Drinceanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

În era digitală în care trăim, protecția proprietății intelectuale este o problemă importantă și presantă în toate domeniile, inclusiv în educație. Protejarea proprietății intelectuale în domeniul educațional, și nu numai, poate asigura un mediu social și de învățare corect, în care autorii și creatorii de conținut sunt recunoscuți și recompensați pentru efortul lor.

Multe materiale educaționale sunt în prezent disponibile online, iar resursele digitale, fără a ne limita doar la programe de învățare asistate de calculator sau la alte tehnologii digitale, sunt din ce în ce mai utilizate în clase și în sălile de conferințe. Însă evoluția tehnologiei a adus și o serie de probleme legate de protecția proprietății intelectuale.

În primul rând, este important să definim proprietatea intelectuală și nu doar prin raportare la contextul educațional. Conform WIPO (World Intelectual Property Organisation), proprietatea intelectuală se referă la „creații ale minții: invenții, opere literare și artistice și simboluri, nume, imagini și desene” destinate a circula (World Intellectual Property Indicators, 2022, p. 177), aparținând unei persoane sau unei organizații. Dincolo de clasificarea uzuală, pe care o prezintă și WIPO, în proprietate industrială (brevete, modele de utilitate, mărci comerciale, desene industriale etc.) și drepturi de autor (în cazul operelor literare și artistice, al lucrărilor muzicale, artistice sau arhitecturale), categoria de interes pe care o avem în vedere în cadrul acestui articol este cea a drepturilor intelectuale legate de domeniul educațional. Prin acestea, ne referim la manuale de curs, prezentări, software-uri educaționale sau alte materiale didactice folosite în procesul de învățare.

Deși tema este de mare interes la nivel mondial, fiind îndelung dezbătută în cadrul diverselor organizații culturale, economice, educaționale, problematica respectării proprietății intelectuale este frecvent întâlnită nu numai la noi în țară, ci și în lumea întreagă. Printre formele recurente ale nerespectării drepturilor de proprietate intelectuală se numără plagiatul și încălcarea drepturilor de autor.

Plagiatul este o încălcare comună a proprietății intelectuale și se referă la utilizarea fără permisiunea autorului a ideilor, a cuvintelor, a imaginilor sau a altor elemente ale creației intelectuale. Acest lucru poate fi realizat prin copierea sau citarea neadecvată a sursei originale. În contextul educațional, plagiatul este o problemă majoră, întrucât fenomenul prin care nu se respectă proprietatea intelectuală a creatorului original este destul de frecvent, deși este considerat o fraudă academică.

Încălcarea drepturilor de autor este o altă formă de încălcare a proprietății intelectuale și se referă la utilizarea materialelor protejate de drepturi de autor fără permisiunea autorului. Dreptul poate fi încălcat prin fotocopierea manualelor, a cursurilor sau chiar a cărților întregi etc. .

În ambele cazuri, persoanele care nu respectă drepturile de proprietate intelectuală ale autorilor pot fi supuse unor acțiuni legale. La nivelul legislației naționale, spre exemplu, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a suferit modificări și completări, astfel încât să acopere aspectele importante care apar odată cu evoluția societății, a tehnologiei, ultimele modificări fiind aduse prin Legea 210/2015 sau Legea 15/2019. Cu toate acestea, cadrul legislativ este insuficient pentru a face față provocărilor care apar în respectarea proprietății intelectuale, de aceea este important ca autoritățile să adopte și să pună în aplicare legi și reglementări stricte pentru protecția proprietății intelectuale și pentru a promova inovația.

Un rol important în protejarea proprietății intelectuale îl are, însă, și domeniul educațional, prin organizarea și desfășurarea de activități și programe care să se concentreze pe dezvoltarea de soluții durabile și accesibile pentru toți elevii. Pentru a proteja proprietatea intelectuală în educație, instituțiile de învățământ ar trebui să ia măsuri concrete pentru a încuraja și a promova un comportament etic în rândul elevilor, al studenților și al profesorilor. Ar fi utile, totodată, programe educaționale prin care elevii să învețe cât mai devreme despre importanța respectării acestor drepturi, la fel cum învață despre respectarea proprietății materiale, sau o serie de activități didactice prin care aceştia să conștientizeze modul de respectare, de redactare și de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală. Alte măsuri pot include, de exemplu, educarea și instruirea privind drepturile de autor și proprietatea intelectuală, dezvoltarea de politici și proceduri clare pentru prevenirea plagiatului și a încălcărilor drepturilor de autor, precum și utilizarea unor instrumente de detectare a plagiatului.

Pornind de aici, prin protejarea proprietății intelectuale s-ar putea încuraja dezvoltarea de noi tehnologii și soluții în educație, promovarea inovației și a cercetării, care ar conduce la recompensarea corectă a muncii cercetătorilor și a inventatorilor. În plus, protejarea proprietății intelectuale poate ajuta la dezvoltarea unui mediu de învățare competitiv, în care companiile și alte organizații să fie motivate să investească în dezvoltarea de tehnologii educaționale inovatoare, menite a îmbunătăți calitatea și eficiența procesului de învățare și a ajuta la creșterea accesului la educație pentru toți elevii. În acest fel se evită și monopolul tehnologiilor digitale.

Profesorii și elevii pot fi consideraţi atât consumatori de educație, cât și parteneri educaționali și într-o societate care acordă o importanță din ce în ce mai mare educației, rolurile acestor două grupuri sunt esențiale în procesul de învățare. Respectarea proprietății intelectuale în educație este o problemă importantă, care trebuie abordată cu seriozitate de către autorități, de instituțiile de învățământ și de către toți cei implicați în procesul de educație. Doar protejând proprietatea intelectuală, putem asigura un mediu de învățare echitabil și inovator, de care să beneficieze, deopotrivă, elevii și profesorii.

 

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara , Inspector Școlar General Prof. dr. Maria Ștefănie – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

În societatea actuală, în care tehnologia a avansat spectaculos în ultimii ani și în care informațiile circulă rapid, în toată mass-media, pe toate rețelele de socializare, e foarte important ca oamenii să cunoască acele surse sigure, care nu deformează realitatea, ca mijloc de manipulare a maselor. În dorința de a vinde un produs, de a avea rating mare, de a prezenta o știre în premieră, se omite, câteodată, verificarea sau validarea sursei, ducând la dezinformarea populației. Toate fake news-urile manevrează un anumit segment de public, avid după breaking news, care crede că dacă informația apare în media, atunci e reală. Pot fi influențați ușor seniorii, cei mai în vărstă, care au crescut în perioada comunistă, și pentru care informația de bază o reprezintă televizorul sau radioul, dar și tinerii, care folosesc rețelele de socializare.

Copiii și adolescenții sunt, în lipsa educației din familie și din școală, cei mai expuși dezinformării, cu consecințe grave în dezvoltarea lor ca viitori adulți. Dacă pentru copiii mai mici, familia încă poate controla timpul pe care îl ocupă rețelele de socializare în viața lor și modul în care mijloacele tehnologice sunt folosite (Internet, Facebook, WhatsApp, Twitter), pentru cei mai mari (și vârsta scade spectaculos, copiii deja de clasa a V-a au aproape acces nelimitat la orice rețea), e și mai greu, deoarece e o nouă generație, care s-a născut în era calculatorului, pentru care nu cartea era sursa (ca pe vremea generației mele), ci rețelele de socializare.

Ca inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, dar și în calitate de profesor cu o vechime de peste 25 de ani la catedră și ca părinte, preocuparea mea prioritară a fost siguranța și sănătatea copiilor, cei mai mici consumatori, și cei mai vulnerabili. Copiii din zilele noastre sunt foarte expuși (din cauza unei largi deschideri tehnologice) și pot fi ușor influențați și manevrați, fiind consumatorii ideali, pentru că sunt la vârsta marilor întrebări și a marilor căutări (vorbind de adolescenți), la vârsta maximei curiozități (dacă ne referim la cei mai mici), la vârsta, care e mereu în descreștere, în care vor ei singuri să afle răspunsuri, să caute soluții, în afara familiei și a școlii. Dar în lipsa unei educații solide despre protecția consumatorului, despre drepturile și libertățile lui, pot cădea în capcana dezinformării.

De aceea, consider că rolul dascălului, de la învățământul preșcolar la cel liceal, este de a educa tânărul consumator, nu numai la disciplinele de specialitate, ci și pentru viață, învățând copiii să se adapteze la societatea în care trăim, folosind moderația și canalizându-le energia spre alte preocupări, specifice vârstei. Evident că nu se mai poate face abstracție de saltul tehnologic, care ne uimește de la un an la altul, și ne poate crea nouă, adulților, dificultăți, dar, în același timp, și oportunități copiilor, mai deschiși spre tot ce e nou. Tabla și creta nu mai reprezintă, în multe școli, modalitatea de a transmite informația, au apărut tablele interactive, laptopuri și video proiectoare, platforme educaționale, este evident rolul important al tehnologiei în viața noastră, dar cu discernământ.

Și aici intervine rolul școlii, de a îndruma și consilia tânărul consumator, care nu are nici vârsta, nici experiența necesară pentru a se proteja de explozia de informații, din mediul online, în special, dificil de gestionat, chiar și pentru cei adulți. La orele de consiliere, la cele de educație financiară, civică, se discută, în cadrul lecțiilor, de protecția consumatorului, dar și la celelalte discipline, în momentul în care elevul învață să apeleze la surse sigure, în procesul de învățare, când orientăm lectura spre adevăratele valori culturale, nu numai cele căutate de copii pe google, când îi atenționăm despre importanța unei bibliografii, despre drepturile de autor, în orice domeniu, muzical, artistic, literar sau științific, copiii devin consumatori de cultură.

Competențele-cheie, cu rol major în dezvoltarea elevului, presupun formarea de cunoștințe, atitudini, deprinderi, care îi îndrumă spre valorile morale, spre respectarea patrimoniului cultural, învățându-i despre toleranță, diversitate, deschidere, simț critic și creativ. Toate aceste competențe sunt dezvoltate în cadrul școlii, de aceea este atât de importantă educația în viața fiecăruia, pentru că pregătește tinerii să facă față provocărilor și să se integreze în societatea de consum.

Preocuparea permanentă a școlii, a conducerii, a profesorilor și a tuturor factorilor implicați în educație este siguranța copiilor, cum am menționat anterior. Creșterea violenței în școli, fenomenul bullying, intruziunea drogurilor sunt problemele cu care ne confruntăm zilnic, încercând, prin proiectele pe care le derulăm în școli, să le combatem, să le prevenim și să asigurăm copiilor un mediu sigur, benefic, în care să se simtă bine, ocrotiți și iubiți.

Societatea le oferă copiilor bunuri și servicii, noi, dascălii, îi învățăm să aleagă ce e bine pentru ei, cum să selecteze informațiile din surse sigure, cum să se protejeze în fața eventualelor tentații și pericole, cum să facă față unor situații dificile. Tot mai mulți copii, îndrumați de familie sau de școală, apelează la consilierul școlar sau la psiholog, de la vârste din ce în ce mai mici, probabil tot în contextul unei societăți care se dezvoltă atât de rapid, încât consumatorul nu are nici timpul, nici resursele de a discerne modalitatea de a se adapta fluxului de informații, uneori false, alarmante, tentante, care pot produce dezechilibre în viața copiilor, din ce în ce mai derutați, deoarece realitatea poate apărea deformată.

Știrile, filmele, postările de pe rețelele de socializare pot prezenta societatea într-un fel care nu corespunde mediului obișnuit al copiilor, unii defavorizați, alții fără probleme familiale și financiare, însă toți având aceleași probleme, cele legate de comunicare, de socializare și de adaptare la nevoile societății.

Grija permanentă pentru informarea micului consumator de educație și cultură este un deziderat al școlii, pentru a preveni, în primul rând, dar și pentru a combate pericolele la care este expus copilul. În acest scop, cadrele didactice organizează proiecte și activități extrașcolare cu copiii, pentru a-i învăța să respecte mediul în care trăiesc, să-și apere sănătatea, să-și apere interesele, pentru că școala a fost mereu un factor educațional major în viața omului, de orice vârstă.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța , Inspector Școlar pentru limba și literatura română Prof. Cristina Popa – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Dacă René Descartes ar fi trăit în zilele noastre, este foarte posibil ca relația dintre gândire și existența umană să nu se fi aflat printre preocupările sale, iar celebrul dicton „Cuget, deci exist” să fi fost înlocuit cu un altul, mult mai apropiat de realitatea secolului XXI: „Consum, deci exist.” Căci da, se pare că omenirea și-a găsit în zeul Consum rezolvarea, cel puțin pe termen scurt, a celor mai stringente probleme ale sale. Din trestie gânditoare, omul a devenit trestie consumatoare. Consumăm orice ne ridică în proprii noștri ochi, dar mai cu seamă în ochii celorlalți. De multe ori sub impulsul momentului, de cele mai multe ori pentru a ne crea o imagine favorabilă și pentru a obține, astfel, diverse avantaje. Uneori, doar pentru a ne asigura supraviețuirea, alteori, îmboldiți de celălalt zeu căruia îi ridicăm neîncetat osanale, zeul Confort. Sau, pur și simplu, pentru a face față schimbărilor extrem de rapide ale societății. Toate necesitățile așezate de Maslow în piramida trebuințelor sunt scânteia care aprind amestecul carburant consum-confort și pun lumea în mișcare.

Problema este că, în toată această goană după consum și confort, devenim neatenți și suntem expuși riscului de a deveni consumatorii unor produse de calitate îndoielnică, care ne fac mai mult rău decât bine. Aici intervin însă o serie de mecanisme menite să ne protejeze, fie că este vorba, de exemplu, de siguranță alimentară, drepturile pasagerilor, sănătate publică sau drepturile asupra proprietății intelectuale. În acest sens, legislația europeană, prin politicile sale specifice, oferă cadrul organizatoric și instrumentele necesare pentru a promova interesele și a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, iar un exemplu concret este Noua agendă privind consumatorii, adoptată la 13 noiembrie 2020, care prezintă o viziune actualizată a politicii Uniunii Europene de protecție a consumatorilor pentru perioada 2020-2025.

Fără îndoială, aceste mecanisme nu pot fi cu adevărat eficiente fără o strategie educațională adecvată, cum ar fi includerea treptată a educației consumatorilor în programele pentru învățământul primar și/sau secundar. Un exemplu concret este și instrumentul interactiv online de educare a consumatorilor „Dolceta”, conceput pentru formatori și profesori, dar și pentru consumatori, care acoperă, printre altele, drepturile de bază ale consumatorilor, siguranța produselor și educația financiară de bază.

Pentru realizarea acestor deziderate este însă nevoie, în primul rând, de oameni. Oameni instruiți, responsabili și implicați. Fără aceștia, demersul poate fi sortit eșecului.

La 20 de ani de protecția consumatorilor în România și cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale ne manifestăm speranța că suntem pe o cale potrivită pentru educarea adulților de mâine.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț , Inspector General prof. Florentina Luca-Moise – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Din perspectiva unui inspector școlar general, relația cu o asociație care protejează drepturilor consumatorilor este esențială. Putem privi această legătură din două perspective: educația ca factor determinant al situației consumatorului în era schimbărilor tehnologice și elevul ca un consumator responsabil și educat.

Educația consumatorului responsabil începe din familie și se continuă pe bănicile școlii. Cu toții suntem datori să fim furnizori de informație corectă, să contribuim la buna funcționare a societății sănătoase. Dacă am adopta o9atitudine, așa cum ne propune Asociația InfoCons, fiecare dintre noi ar trebui să devină, în plan restrâns, un ofițer care să ofere garanția unui consum sănătos, oricare ar fi produsul consumat. Protejarera consumatorilor are ca efect garantat evoluția socială și creșterea calității vieții. Consumatorii au dreptul de a fi informați, complect, corect și la timp, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor. Pentru ca toate acestea să fie realizabile, școala trebuie să devină factor ce asigură educația consumatorului. De la orele de dirigenție sau educație civică și până la activitățile extrașcolare, fiecare cadru didactic trebuie să se implice în a forma consumatorul educat.

În județul Neamț, încurajez informarea elevilor și formarea lor ca cetățeni care își cunosc atât drepturile cât și obligațiile. Un școar care deține puterea informației va deveni un cetățean care va ști să protejeze viața proprie, pe care a familiei din care provine sau pe cea a prietenilor. Astfel , este diminuat riscul de a achiziționa un produs sau de a i se oferi un serviciu care ar putea să îi afecteze sănătatea sau securitatea. În acest sens, consider Asociația InfoCons un partener de nădejde al învățământului românesc, în general, al celui nemțean, în special. Inspectorul Școlar Județean Neamț, va fi mereu deschis spre proiecte comune, care au în prim plan interesul major al elevului.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare , Inspector Șef Cristian Sasu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

De-a lungul timpului, InfoCons – Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, prin programele și proiectele derulate, a reușit să devină o adevărată autoritate în domeniul Protecției Consumatorilor, promovând atât în rândul consumatorilor, cât și al producătorilor și furnizorilor de servicii o atitudine activă și responsabilă.

Un consumator informat este un cetățean mai puternic, iar românii au nevoie de suport, încurajare pentru a-și exercita pe deplin drepturile de consumatori.

 

Reclamații Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare

Dacă întâmpini probleme legate de munca si contractul individual de muncă , poți face o reclamație la Inspectoratul Teritorial de Muncă

Date de contact: Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare

Dacă te confrunți cu probleme ce țin de Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare, te  poți informa folosind următoarele date de contact :

Pentru ce poți depune o reclamație la Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare ?

  • Dacă lucrezi şi nu ţi s-a întocmit şi nu ai semnat un contract individual de muncă;
  • Dacă ai lucrat şi nu ai primit banii;
  • Primești un salariu mai mic decât salariul minim brut pe țară ;
  • Angajatorul îți cere să lucrezi ore suplimentare, fără a fi plătite ;
  • Ai fost anunțat că ești concediat de pe o zi pe alta ;
  • Ai avut un accident de muncă;
  • Ești discriminat la locul de muncă direct sau indirect ;
  • Nu primești plata pentru concediul de odihnă;
  • Angajatorul refuză să-ți elibereze adeverința de salariat sau de vechime.

Petiţiile pot fi depuse astfel:

  • la sediu : Satu Mare, b-dul Lucian Blaga nr.41
  • e-mail: itmsatumare@itmsatumare.ro
  • direct pe site-ul nostru la sectiunea “Petiţie/Formular electronic pentru petiţie”.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la celebrarea a 20 de ani de protecția consumatorului în România, cu „o9atitudine„, vă felicităm, pentru efortul depus în slujba consumatorului român și vă asigurăm de toată deschiderea noastră pentru p cât mai bună colaborare.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța , Director General Carmen Răducu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța oferă asistență, protecție și servicii sociale pentru familii și copii aflați în situații de risc sau vulnerabilitate. Instituția oferă consultanță, consiliere, protecție și suport pentru a preveni sau reduce riscul abzului și neglijării și pentru a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și familiilor afectate de probleme sociale. Totodată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța oferă asistență socială, consiliere și alte servicii conexe pentru persoanele aflate în situații temporare sau permanente de nevoi speciale.

De la înființare și până în prezent, în structura instituției au apărut treptat noi servicii și compartimente, pe măsură ce preocupările acesteia s-au amplificat și diversificat. În sfera protecției copilului s-au parcurs etape importante ale reformei: au fost închise centrele de plasament de tip vechi cu capacitate mare, au fost înființate servicii alternative oi ( case de tip familial, apartamente familiale, centre de zi sau centre de recuperare pentru copilul cu dizabilități). În domeniul protecției persoanelor adulte cu dizabilități, reforma a urmărit reorganizarea sau modernizarea centrelor existente, reducerea capacității acestora sub 50 de beneficiari și înființarea de noi servicii.

În prezent, pentru persoane adulte funcționează centre de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, locuințe maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități, centre respiro pentru persoane adulte cu dizabilități, centru de zi, centru de recuperare pentru adulți, cămin pentru persoane vârstnice sau locuință protejată pentru victimele violenței domestice.

Prin obiectivele specifice ne propunem să identificăm cele mai bune soluții să-i protejăm pe copiii aflați în situații de risc, abuzați, neglijați, exploatați de rude, să fim alături de adulții cu dizabilități și să prevenim abandonul în cadrul familiei.

Actualmente, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța are în implementare o serie de proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală, care au ca obiective principlae promovarea intereselui superior al beneficiarilor rezidenți în serviciile sociale din subordine. Dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării precum și integrarea acestora în rândul comunității.

Dorim pe această cale să transmitem gânduri calde beneficiarilor cărora le asigurăm măsuri de protecție socială să aibă parte de zâmbete și multă sănătate.

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov , Inspector Șef Purcărescu Dan Narcis – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov este o instituție publică, aflată în subordinea Inspecției Muncii, care controlează aplicarea unitară a legilor și a altor acte normative care reglementează domeniul muncii, relațiile de muncă, securitatea în muncă la toate persoanele juridice și fizice din sectorul public, mixt, privat și alte categorii de angajatori în condițiile Legii. Nr 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii republicată și actualizată.

În ceea ce privește activitatea de informare a angajatorilor și salariaților, instituția noastră a colaborat în anii trecuți cu InfoCons, prin furnizare de materiale cu rol informativ, obiectivele dorite atingându-se de fiecare dată, prin sprijinirea consumatorilor la o informare corectă.

Dorim ca și în perioada următoare să dezvoltăm și să menținem activ segmentul de informare al consumatorilor prin colaborarea între instituțiile noastre, protejând astfel cetățenii.

Într-o societate dominată de consum, dorim să consumăm în continuare informația corectă.

Felicităm InfoCons pentru cei 20 de ani de protecția consumatorilor în România, pentru campaniile inițiate, buna informare și educare a consumatorilor.

Vă dorim mult succes în activitatea dumneavoastră și vă asigurăm, în continuare, de toată considerația noastră.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj , Inspector Șef Colonel Bogdan Constantin Vlăduțoiu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și cei 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, am deosebita onoara de a vă trasnmite din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al Județeului Dolj, cele mai sincere felicitări pentru activitatea pe care o desfășurați și mult succes pentru continuarea acesteia, la înalte standarde.

Camera de Comerț și Industrie Dolj , Președinte dr. ing. Gabriel Vlăduț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi la 20 de ani de protecţia consumatorilor în România – InfoCons, în numele Camerei de Comerț și Industrie a județului Dolj am onoarea de a vă asigura de tot suportul necesar în activitatea dumneavoastră, de informare și conștientizare a populatiei privind drepturile și obligațiile pe care le are, activitate pe care o considerăm deosebit de necesară și utilă.

Trebuie menționat faptul că, prin informare și respectarea drepturilor și obligațiilor, pe o piață concurențială, se creează mediul sănătos de dezvoltare a afacerilor petermen lung.

Rolul Camerei de Comerț și lndustrie Dolj este acela de a servi interesele mediului de afaceri local.

Vă reconfirmăm, sprijinul pentru acțiunile pe care le întreprindeți în beneficiul populației și promovarea afacerilor eficiente .

 

Camera de Comerț și Industrie Dolj , Președinte dr. ing. Gabriel Vlăduț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi la 20 de ani de protecţia consumatorilor în România – InfoCons, în numele Camerei de Comerț și Industrie a județului Dolj am onoarea de a vă asigura de tot suportul necesar în activitatea dumneavoastră, de informare și conștientizare a populatiei privind drepturile și obligațiile pe care le are, activitate pe care o considerăm deosebit de necesară și utilă.

Trebuie menționat faptul că, prin informare și respectarea drepturilor și obligațiilor, pe o piață concurențială, se creează mediul sănătos de dezvoltare a afacerilor petermen lung.

Rolul Camerei de Comerț și lndustrie Dolj este acela de a servi interesele mediului de afaceri local.

Vă reconfirmăm, sprijinul pentru acțiunile pe care le întreprindeți în beneficiul populației și promovarea afacerilor eficiente .

 

Camera de Comerț și Industrie Maramureș , Președinte Florentin Nicolae Tuș – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Drepturile și nevoile consumatorilor care, prin achiziția de bunuri, servicii publice și private, contribuie în mod direct la economia fiecărui stat, trebuie să fie protejate și atent monitorizate de specialiștii în domeniu. Legislația privind protecția consumatorilor trebuie să fie eficientă, cu reguli și reglementări clare, bine-definite, toate respectate și aplicate reglementar, în vederea apărării drepturilor consumatorilor. Într-o piață aflată în continuă dinamică și dezvoltare, în care consumatorii au dreptul să aleagă, să fie informați, să fie despăgubiți, InfoCons are un rol esențial în slujba protejării consumatorului. Noi, Camera de Comerț și Industrie Maramureș, ne bucurăm de o bună colaborare inter-instituțională cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș și am organizat de-a lungul anilor, sesiuni de informare a mediului de afaceri cu privire la noutățile din domeniul protecției consumatorilor. Iar astfel de acțiuni vor continua și pe viitor, fiind de un real sprijin pentru comunitatea de afaceri.

Felicit Asociația InfoCons pentru întreaga activitate desfășurată, respectiv pentru demersurile inițiate în vederea protecției consumatorilor și vă dorim mult succes și pe mai departe în proiectele dumneavoastră. Camera de Comerț și Industrie Maramureș, vă asigură, în continuare, de întreaga deschidere de colaborare.

La mulți ani, InfoCons!

 

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita , Director Executiv Istvan Robert – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și 20 de ani de Protecția Consumatorilor în România – InfoCons, DSVSA Harghita dorește să vă transmită gândurile cele mai alese.

Activitatea pe care o desfășurați este foarte importantă în contextul actual mai ales ca urmare a provocărilor din ultima perioadă, fapt care a impus o abordare de o importanță aparte în ceea ce privește protecția consumatorului. Astfel, în situația creată ca urmare a pandemiei, a războiului din Ucraina , crizei energetice, creșterii cererilor de alimente pe piața mondială a crescut și riscul de scădere a calității serviciilor pe toate palierele de activitate, de la consumatorul de servicii publice, consumatorului de educație, consumatorul de cultură și nu în ultimul rând la consumatorul de bunuri și servicii.

Datorită acestor aspecte și pentru îmbunătățirea calității serviciilor pentru a crește conștientizarea drepturilor și a schimba atitudinea pentru a deveni din consumtori pasivi în consumatori activi se datorează în mare măsură și campaniilor de informare desfășurate de către dumneavoastră pe canalele media, precum și alte canale de informare , în interesul consumatorilor este importantă, specialiștii din diverse domenii fiind în măsură de a aduce un plus-valoare activității de informare, prevenire și pentru a schimba mentalitatea și atitudinea cetățenilor.

Acest fapt implică realizarea de campanii comune de informare, distribuirea de informații, promovarea precum și distribuirea de  materiale de informare.

În speranța unei bune colaborări, vă dprim mult succes în activitatea desfășurată.

 

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor , Director General Dulău Dorel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază, cuprinzând servicii medicale preventive și curative, servicii de îngrijire a sănătății, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale.

Obiectivul principal al instituției noastre este de a asigura respectarea dreptului asiguraților bihoreni la servicii medicale de calitate.

S-a reușit în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Bihor să se creeze o atmosferă de lucru echilibrată, în care primează profesionalismul și interesul pentru asigurat, pe respectarea drepturilor asiguraților bihoreni..

CAS Bihor îi îndeamnă pe medicii de familie să se obișnuiască și să încerce să presteze servicii de îngrijiri la domiciliul asiguraților exemplu: acte  medicale minore, precum injecții, pansare etc. Dezvoltarea acestor servicii medicale la nivelul medicinei primare este foarte importantă, în special pentru asigurații din mediul rural, este destul de greu să vină până la Spitalul Județean pentru acest tip de servicii, iar medicul de familie este unica lui sursă de prestare de servicii medicale, dezvoltarea acestor servicii medicale la nivelul medicinei primare este mai multe decât importantă.

Un prim pas pentru asigurații jud. Bihor care suferă de diabet – Casa Națională de Asigurări de Sănătate a aprobat includerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea în Programul Național de Diabet zaharat, în vederea montării unor dispozitive medicale – pompe de insulină – și senzori de monitorizare continuă a glicemiei pentru pacienții bihoreni.

Spitalul Județean din Oradea face la recomandarea medicului de specialitate sau cu atestat/competență în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, aflat într-o relație contractuală cu CAS Bihor, care monitorizează bolnavul și care va face un referat în acest sens, cu documentul emis de medic, bolnavul diabetic se va prezenta la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea , unde va solicita montarea dispozitivului medical.

De asemenea, pe partea de diabet, s-a solicitat suplimentarea fondurilor alocate pentru pompele de insulină, care se montează și în Bihor, în acest fel, bihorenii nu mai sunt nevoiți să facă drumuri până la Centrul Universitar din Timișoara.

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor stabilește o bună comunicare cu asigurații și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, pentru informarea în timp real asupra modificărilor sau noutăților apărute în domeniul de activitate specific instituției, prin publicarea frecventă și constantă atât pe site-ul C.A.S. Bihor cât și în presă a tuturor modificărilor legislative incidente pentru sistemului de asigurări sociale de sănătate.

 

Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea , Director General Alin Costinel Voiculeț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Protecția consumatorilor în România  este esențială pentru a crea un climat de sănătate, respect, responsabilitate  și armonie între cetățeni.

Din perspectiva asigurărilor sociale de sănătate consider că asigurarea protecției cetățenilor, în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu, în condițiile utilizării eficiente a resurselor și aplicării corecte a legii, este de neprețuit.

Eforturile dumneavoastră încununate de mari succese în domeniul protecției consumatorilor în România, merită din plin felicitări!

Anii viitori să vă aducă inspirație, viziune și realizări remarcabile!

Direcția de Sănătate Publică Județeană Vaslui , Director Executiv Vlada Mihaela – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Direcția de Sănătate Publică Județeană Vaslui are onoarea de a transmite sincere felicitări, Asociaiției InfoCons pentru activitatea derulată în cei 20 de ani de la înființare, dedicată promovării și reprezentării drepturilor și intereselor consumatorilor din România.

Apreciem orice efort pe care autoritățile sau organizațiile pentru protecția consumatorilor le fac pentru a asigura acces la o informare corectă a populației despre produsele care le-ar putea pune în pericol sănătatea.

Vom sprijini întotdeauna activitățile de informare, conștientizare și educare a cetățenilor în ceea ce privește sănătatea, iar faptul că din ce în ce mai mulți cetățeni își cunosc drepturile și solicită Centrului Național de Consiliere și Informare în domeniul Protecției Consumatorului ajutorul, duce la creșterea calității serviciilor și a produselor de pe piață, toate acestea fiind în beneficiul tuturor.

Vă urăm succes și vă asigurăm de întreaga noastră considerație!

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad , Consilier Juridic Andreea Roșoga – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Data de 15 martie constituie Ziua mondială a Drepturilor Consumatorilor. Această nu a fost aleasă întâmplător deoarece  la 15  martie 1962, John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rostea în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor .

Acestor  patru drepturi fundamentale recunoscute acum 61, de ani li s-a adăugat o serie de alte drepturi fundamentale ale consumatorilor, datorită , în primul rând, dezvoltării  societății de consum, dezvoltării tehnologiei , apariția internetului și a mediului on line,  apariției pe piață de noi produse si servicii complexe.

Astfel că, cetățeanul european a devenit  un  consumator complex , care a trebuit să se adapteze noii piețe de consum,  să conștientizeze noile drepturi de care beneficiază.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor printr-o serie de evenimente organizate la nivel national cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator. Dacă profilul consumatorului activ, informat şi dispus să-şi apere drepturile va prevala ca model de comportament, societatea noastră va avea numai de câştigat.

În fiecare an, Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori – Consumers International propune o temă pentru ziua consumatorului. Tema aleasă reflectă subiectul de maxim interes al perioadei pentru consumatorii din întreaga lume. Dintre temele  alese de-a lungul anilor amintim :   servicii financiare corecte pentru consumatori , ,,  hrană fără antibiotice ”   ,,  comertul   on  line – crearea  unei piețe  on-line  echitabile ” , , informarea completa corecta si precisa a   consumatorilor ,, .

În Romania drepturile consumatorilor sunt garantate prin lege, astfel că  principalele drepturi ale consumatorilor sunt:

* de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;

* de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;

*de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;

* de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;

* de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor.

În general,  consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici care desfasoara  astfel de activitati . Consumatorii  trebuie  să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.

Legsilația privind protecția consumatorilor este mereu în  schimbare, în armonizare cu legislația Uniunii Europene, tocmai să apere cât mai profund interesele și drepturile cetățenilor în calitatea lor de consumatori de bunuri și servicii .

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe lângă pârghiile legale,  susține cu mare interes activitatea  asociațiilor pentru  protecția consumatorilor .

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor , Director Executiv Dr. Sorin Sorescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de protecția consumatorilor în România-InfoCons, vă transmit, atât în numele meu, cât și al echipei DSVSA Argeș, toate gândurile bune și felicitările pentru toate eforturile constante pe care le faceți de două decenii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România.

     Colaborarea DSVSA Argeș cu Asociația InfoCons s-a dovedit a fi una fructuoasă, venită în sprijinul consumatorilor, fapt pentru care ținem să vă mulțumim pentru acest parteneriat.

     O dovadă concretă a implicării dumneavoastră susținute pentru protejarea drepturilor consumatorilor și a proprietății intelectuale este faptul că InfoCons se bucură de recunoaștere națională și internațională și este membră în numeroase organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, precum și parteneră în programe naționale și internaționale.

     Asociația InfoCons reprezintă foarte activ societatea civilă în două domenii de foarte mare interes: protecția consumatorilor și proprietatea intelectuală.

     Cu multă tenacitate și implicare, Asociația InfoCons este un exemplu relevant privind informarea consumatorilor, prin numeroase campanii și proiecte, precum și prin foarte utila aplicație gratuită InfoCons, disponibilă în 33 de limbi și ce vine în sprijinul a zeci de milioane de consumatori cu informații utile, corecte, transparente și pe înțelesul tuturor.

 

La mulți ani și la cât mai multe campanii de succes!

Alive Capital , Director Executiv Giacomo Billi – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Dragi prieteni,

Societatea in care traim a traversat in ultimii ani o perioada de transformari majore, derulate cu o rapiditate neintalnita in trecut. Pandemia Covid-19, conflictele militare si politice, incalzirea globala si masurile autoimpuse de reducere a consumurilor de combustibili fosili care genereaza noxe, au bulversat relatiile sociale, economice si politice la scara intregului mapamond.

Clientul, consumatorul de bunuri si servicii, fie el persoana fizica sau juridica, s-a transformat intr-un partener activ care doreste sa cunoasca totul, sau cat se poate de multe informatii, despre produsele si serviciile pe care le cumpara si consuma.

In conditiile unei concurente acerbe in majoritatea segmentelor de piata, importanta comunicarii permanente cu consumatorul a devenit o necessitate in pastrarea acestuia in portofoliul de clienti al fiecarei societati comerciale. Importanta pretului de vanzare a bunurilor si serviciilor este primordiala, dar ponderea acestuia a scazut in favoarea altor elemente ce evidentia sursa acestora, adaptabilitatea ofertei la necesitatile clientului, siguranta si promptitudinea in livrare.

Dezvoltarea fara precedent a sectorului de comunicatii si IT a condus la facilitatrea relatiei furnizor-client, la transmiterea de informatii sintetice despre orice bun si serviciu aproape in timp real.

Mass-Media joaca si ea un rol important, un fel de arbitru care scoate in evidenta tot ce este meritoriu in zona economica, dar sanctioneaza orice abatere de la codul de conduita corect ce trebuie sa guverneze orice relatie comerciala.

Alive Capital S.A. are ca obiect de activitate derularea de prestari de servicii integrate producatorilor de energie electrica din surse regenerabile, fiind in acelasi timp producator licentiat de energie electrica din surse regenerabile, furnizor de energie electrica si furnizor de gaze naturale. Din dorinta de a oferi un pachet complet de servicii pentru investitori in centralele de producere a energiei electrice din surse regenerabile, incepand cu anul 2020, Alive Capital ofera servicii de monitorizare si control a centralelor electrice si asigura conducerea operativa a acestora prin respectarea regimurilor de functionare.

Comunicarea cu clientii din portofoliu este o activitate permanenta, zilnica si consta in verificarea satisfactiei clientului, propuneri de modelare si imbunatatire a ofertei, informarea permanenta a schimbarilor legislative (care au fost foarte dese in ultimii doi ani calendaristici), transmiterea in regim de urgenta a raspunsurilor la toate intrebarile adresate de client care vizeaza domeniul nostru de activitate.

Cu un client bine informat, tratat cu respectul cuvenit unui partener de afaceri, vei avea intotdeauna un dialog constructiv, ce va consolida relatia comerciala pe termen lung, cu beneficii in cresterea economica a producatorului si furnizorului de bunuri si servicii.

Si pentru ca relatia cu clientul este de natura umana, sa nu uitam ca imaginea unei societati comerciale este definita de profesionalismul, educatia si caracterul angajatilor sai.

Lensa , Director Adjunct Nicoleta Dumitrescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, vă dorim să continuați să veniți în întâmpinarea nevoii de informare a consumatorilor din România cu aceeași dedicare cu care ne-ați obișnuit și în primii 20 de ani de existență.

Din perspectiva unei campanii care își desfășoară activitatea în piața  de optică medicală, cred cu tărie că informarea cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au, atunci când consumă produse și servicii de optică, este cheia către luarea unor decizii de cumpărare conștiente și avantajoase pentru o vedere de excepție. De aceea, apreciem sincer activitatea dumneavoastră și ne bucurăm că avem prilejul să depunem eforturi în demersul pentru o societate mai informată.

Ne identificăm cu dorința dumneavostră de a le pune cetățenilor la dispoziție mijloacele și informațiile de care au nevoie pentru a-și schimba mentalitatea și a deveni consumatori mai activi.

La mulți ani!

Profi , Director General Adjunct Călin Costinaș – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

De Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de protecție a consumatorilor din România, rețeaua de magazine Profi felicită Asociația InfoCons, un aliat important care contribuie la o mai bună înțelegere a oportunităților dar și a pericolelor asociate comerțului în general.

Cu 1652 de magazine în 794 de localități în momentul de față, Profi cunoaște în amănunțime nevoile și posibilitățile locuitorilor acestei țări. Suntem o companie românească care activează doar în România și prin tot ce facem ne propunem să servim cât mai bine interesele locuitorilor din întregul teritoriu. Ne străduim să ne tratăm clienții așa cum ne-am dori să fim tratați noi înșine, cu produse și servicii de calitate, sigure și convenabile.

Tocmai de aceea apreciem efortul constant pe care InfoCons îl face pentru informarea cât mai amplă și corectă a consumatorilor cu privire la calitatea produselor și serviciilor. Fie că se adresează prin canalele publice de radio si televiziune, fie că utilizează propriile canale de comunicare ale asociației – Youtube, Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter sau TikTok – volumul și calitatea informațiilor furnizate de către această asociație sunt apreciabile, contribuind la o mai bună educare a publicului larg în aceste privințe. 

Implicându-se activ în lupta împotriva cntrafacerilor, InfoCons protejează drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, îi ajută să conștientizeze care sunt drepturile pe care le au și, totodată, îi informează cum să se protejeze împotriva riscului de a achiziționa și folosi produse de calitate îndoielnică, ce le-ar putea pune în pericol sănătatea.

Prin acțiunile sale, ca și Profi, InfoCons încurajează concurența loială care favorizează dezvoltarea unei piețe sănătoase. Constatăm că în acest scop, activitățile Asociației InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor depășesc granițele României, aceasta dezvoltând relatii de colaborare si parteneriat cu organizații similare din statele membre ale Uniunii Europene și contribuind la armonizarea standardelor de calitate din România cu cele europene.

O data în plus, La Multi Ani InfoCons!.

Romalimenta , Mihai Vișan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La a XX-a aniversare, un calduros: La mai mare!

SNTGN Transgaz SA , Director General Ion Sterian – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Salut această Carte Albă a mișcării de protecție a consumatorilor din ultimii 20 de ani și felicit Infocons pentru activitatea susținută pe care a desfășurat-o și o desfășoară în vederea protejării intereselor consumatorului român.

SNTGN Transgaz SA, operatorul Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale, a considerat mereu protecția consumatorilor un obiectiv esențial și a urmărit permanent îndeplinirea eficientă a acestuia, asigurând funcționarea SNT în condiții de siguranță, eficiență și la cele mai înalte standarde de calitate și mediu.

Prin investițiile realizate fie că este vorba despre gazoductul BRUA – faza 1, despre dezvoltările SNT din diferitele zone ale țării, sau despre proiectul gazoductului care permite exploatarea resurselor de la Marea Neagră, Transgaz a înțeles să vină în sprijinul consumatorului român, asigurând securitatea energetică la nivel national și regional. Toate aceste investiții, dar și multe altele, cărora li se adaugă și gazoductul Ungheni-Chișinău, fiind de natură să contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor, să permită dezvoltarea economiilor locale și a celei naționale, oferind standarde ridicate de calitate pentru multe dintre unitățile medicale, de învățământ, lăcașuri de cult și pentru chiar mulți operatori economici care au avut, astfel, acces la gaze naturale.

Fiind conștienți de importanța misiunii asumate și de nevoia constantă de îmbunătățire a calității vieții consumatorilor și de consolidare a economiei naționale, vom continua să dezvoltăm infrastructura națională de transport gaze naturale, pregătindu-ne temeinic și responsabil pentru viitor și pentru combustibilul viitorului-hidrogenul- și colaborând, în permanență, cu asociații precum Infocons, pentru a contribui sustenabil la protecția consumatorului român.

 

Societatea Profesională Euronot , Notar Mihai Atanasoaei – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

20 de ani de Infocons! 20 de ani in slujba consumatorilor, dedicati informarii pentru a ne ajuta sa constientizam cu privire la ce consumam, la ce facem, la ce cumparam, ca si produse si servicii si, in plus, la ce ar trebui sa facem mai bine. Atat producatorii, cat si consumatorii! Ca sa ne fie mai bine, mai sanatos, mai usor.
La multi ani, Infocons!

PAID , Director General Nicoleta Radu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Protecția consumatorului este unul dintre cele mai uzitate concepte în ziua de azi, la toate nivelurile. Însă, întrebarea care se pune, atât în România cât și în lume, este dacă avem de-a face cu o protecție autentică a consumatorului sau, mai degrabă, este vorba doar de un slogan care deservește interese punctuale.

Într-o lume globalizată, în care manipularea consumatorului este tehnică de marketing învățată în școli, în care conștiința și rațiunea ne sunt anesteziate continuu de publicități îndoielnice, e greu de spus dacă mai putem avea acces la o informare corectă, nepărtinitoare, nesubordonată niciunui interes obscur.

Cu toate acestea, există oameni și organizații care se încăpățânează să reînvie această atenție aproape în colaps a consumatorilor față de drepturile lor, față de ceea ce consumă, fie ele bunuri tangibile, servicii, informații.

Am avut bucuria să aflu, spre regretul meu, de prea puţin timp, că asemenea “experimente” de resuscitare a interesului consumatorilor pentru protecția lor, se întâmplă și în Romania, că asemenea organizații, determinate în a promova o atitudine nouă, de responsabilitate și respect pentru noi înșine, există și aici, spre norocul nostru, al românilor.

INFOCONS, organizația care promovează o nouă atitudine în România împlinește 20 de ani! De 20 de ani INFOCONS luptă cu o mentalitate prea îngăduitoare și relaxată a unei societați mult prea refractare la a lupta chiar și pentru binele propriu! De 20 de ani INFOCONS încearcă sa educe consumatorul român, uneori prea plin de bună voință și indulgență! De 20 de ani aceasta organizatie si-a asumat misiunea de a proteja drepturile noastre de consumatori, pe care știm prea puțin că le avem! Iar dacă știm, de cele mai multe ori nu luptam suficient pentru ele.

Sunt cu atât mai încântată cu cât, descoperind INFOCONS în calitate de consumator, am descoperit și un partener de drum lung pentru PAID. Impreună luptăm să informăm și să educăm consumatorii de asigurări de locuințe, pe care îi dorim protejați, din toate punctele de vedere.

Ceea ce ne va decide calitatea vieții în această țară este gradul nostru de implicare în a ne proteja pe noi înșine. De aceea, cu toții ne dorim consumatori informați și responsabili! Și pentru că INFOCONS și-a asumat această menire de 20 de ani, le dorim să rămână mereu ancorați în această viziune! În același timp, pentru că suntem animați de aceleași idealuri, îi asigurăm că vom rămâne același partener pe care se pot baza!

Drum lung, plin de satisfacții și succes, cu o9atitudine, INFOCONS!

 

Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. , Director General Alexandru Hazen Kansou – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Suntem onorați să vă transmitem un mesaj de susținere și felicitare, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea InfoCons, una dintre cele mai implicate asociații în lupta pentru informarea consumatorilor.

Apreciem eforturile și contribuția importantă în dezvoltarea și consolidarea sistemului de conștientizare și protejare în privința drepturilor consumatorilor, care are un rol central în mecanismul de piață în economia modernă, fiind elementul cheie la care se raportează atât producătorul, cât și comerciantul.

Din perspectiva instituției pe care o reprezint, Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. (RADIOCOM) pot afirma că acționăm exclusiv în interesul consumatorilor, clienților noștri finali. Prin difuzarea programelor publice de radio și televiziune, RADIOCOM îndeplinește un serviciu public esențial pentru consumatorii de radio și TV, constând în asigurarea continuității dreptului la informare gratuită, ca drept constituțional al cetățenilor României.

RADIOCOM este pregătită pentru adaptare și dezvoltare pentru a deveni un jucător de nișă redutabil, prin promovarea de servicii de înaltă calitate, în zona de servicii de telecomunicații, individualizare pe client. Ne dorim să venim în întâmpinarea cerințelor consumatorilor cu produse și servicii relevante.

În încheiere, doresc să vă urez la mulți ani, multe reușite pe mai departe și să vă îndepliniți obiectivele pe care vi le-ați propus.

Mobexpert , CEO Adelina Badea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons, vă transmitem sincere felicitări.

Mobexpert înțelege valoarea proprietății intelectuale și importanța protejării acesteia.

Suntem recunoscători pentru munca pe care organizația dumneavoastră o depune pentru a promova și proteja drepturile consumatorilor și ale companiilor deopotrivă.

Eforturile InfoCons ne sunt cunoscute și credem că activitatea dumneavoastră a contribuit la dezvoltarea retailului cu mobilier din țara noastră.

Misiunea Mobexpert este aceea de a face mai bună viața clienților prin soluții pentru casă, grădină și birou, inspirate de nevoile și de personalitatea fiecăruia dintre ei. Astăzi, la 30 de ani de la înființare, Mobexpert este un grup integrat, ce îmbină creativitatea și producția românească în cea mai importantă rețea de retail de mobilier și decorațiuni din România. Ne-am angajat să oferim modele de mobilier inovatoare și ne mândrim cu calitatea produselor noastre.

Suntem conștienți că succesul nostru nu ar fi posibil fără activitatea unor organizații precum InfoCons, care promovează concurența loială și contribuie la prevenirea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Activitatea dumneavoastră nu aduce beneficii doar companiilor, ci asigură și consumatorii că primesc produse și servicii de cea mai înaltă calitate.

Este o mare bucurie pentru noi că Mobexpert este prima companie din domeniul produselor de mobilier și decorațiuni care a obținut Certificarea Marca Încrederii, în cadrul programului inițiat de InfoCons. Această certificare aduce un plus de încredere, de trasabilitate și de transparență pentru clienții noștri.

Eforturile InfoCons fac domeniul nostru mai puternic și contribuie la crearea unui viitor mai bun și mai inovator pentru noi toți.

Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți și vă rugăm să acceptați cele mai calde felicitări pentru această zi importantă.

Romaqua Group , Director General Radu Lăzăroiu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă felicităm pentru cei 20 de ani pe care i-ați pus în slujba consumatorului. Ați pornit pe un drum anevoios, v-ați asumat un demers laborios și de lungă durată, dar iată că rezultatele se văd, datorită acțiunilor continue ale Infocons consumatorii români sunt mult mai informați și mai atenți la drepturile lor. Suntem foarte onorați că putem susține o asemenea mișcare de protecție a drepturilor consumatorilor, mai ales că încă de la înființare, din anul 1998, consumatorul a fost și în centrul atenției și filosofiei de business a companiei Romaqua Group. Eforturile asociației Infocons de a schimba mentalitatea și atitudinea cetățenilor, de a-i transforma din consumatori pasivi, în consumatori activi sunt clar vizibile și vă dorim mult succes în continuare.

Cris Tim , CEO Radu Timiș Jr. – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu mare bucurie ne alaturam si noi sarbatorii celor 20 de ani de activitate.

Este o ocazie speciala de a celebra toate realizarile pe care le-ati avut in aceste doua decenii de activitate intensa  in apararea drepturilor si intereselor consumatorilor.

Aveti toate motivele sa fiti mandri de ceea ce ati  realizat de pana acum. Abordarea voastra  etica, transparenta si constanta a contribuit la imbunatatirea vietii a milioane de consumatori si ati reusit sa strangeti o comunitate puternica si implicata.

La cat mai multi ani plini de reusite!

Ecotic , Președinte Valentin Negoiță – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia celor 20 de ani de activitate, dorim să urăm un călduros “La Mulți Ani, Infocons!”.
Parteneriatul pe care îl avem cu infocons este unul puternic, de durată, care nu face altceva decât să vina în serviciul cetățeanului cu soluții pentru situațiile pe care le întâmpină. O platforma necesară si extrem de utilă.
Felicitări și mulți ani în serviciul cetățeanului!

Expert Cyber Security , Prof. Dr. Diana Nicolae Budu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

InfoCons Protecția Consumatorilor – o viață dedicată nouă! 20 de ani de apărare a drepturilor și intereselor consumatorului!

InfoCons Protecția Consumatorilor înseamnă 20 de ani de muncă asiduă, 20 de ani de luptă continuă pentru apărarea drepturilor cetățenilor, în calitatea lor de consumatori, prin mecanisme de informare dezvoltate cu un scop clar: educarea consumatorilor români din perspectiva protecției consumatorului!

InfoCons reușește încă din 2003 să se adapteze cu succes schimbărilor survenite în societate, să îndrume și să educe la standarde europene consumatorii de pretutindeni, trecând de granițele României pentru a sprijinii cetățenii români de pe întreg mapamondul.

De 20 de ani, InfoCons Protecția Consumatorului vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor prin demararea proiectelor de anvergură cu puternic impact asupra calității vieții cetățenilor, acoperind o plajă largă de teme precum: energie, cultură, drepturile și obligațiile consumatorilor, mediu, asigurări, finanțe, pensii private, optică, servicii poștale, educație, imobiliare, etichetare, sănătate, turism, risipa alimentara, publicitate înșelătoare etc.

Teste comparative, studii, proiecte europene, programe, cursuri, aplicații, proiecte sociale, proiecte pentru persoanele din medii defavorizate, dar și proiecte pentru persoanele vârstnice și, deopotrivă, pentru copii sunt pașii pe care InfoCons Protecția Consumatorilor i-a făcut pe drumul către o societate transparentă, în care drepturile consumatorilor sunt respectate!

InfoCons Protecția Consumatorilor este fundamentul ce stă la baza unui bun mers al societății din punct de vedere al atenționării și sublinierii într-un mod transparent a problematicilor ce țin de protecția consumatorilor în vederea rezolvării acestora, prin punerea în prim-plan a nevoilor cetățenilor, în calitatea lor de consumatori.

De 20 de ani, InfoCons Protecția Consumatorilor creează o mare familie, o comunitate prin încurajarea permanentă a cetățenilor să-și apere drepturile, să facă un pas în față și, mai ales, să adopte o9atitudine, pentru că doar în acest fel, împreună, putem schimba mentalități, putem îndruma tânăra generație ce va veni și putem fi un exemplu!

La mulți ani de idei inovatoare, proiecte cu impact și campanii cu o9atitudine!

ECONOS , Director Executiv Aris Palaiodimopoulos – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, ECONOS, firmă de consultanță în protecția mediului, dorește să aducă în atenția publicului importanța educării și informării consumatorilor, întrucât aceste două elemente stau la baza activității noastre.

ECONOS organizează ateliere de informare cu privire la efectele schimbărilor climatice și la cauzele acestora. Acest fel de ateliere atinge subiectul protecției consumatorului întrucât le oferă participanților informații valoroase cu privire la industriile poluatoare și îi încurajează să fie atenți la fenomenul de greenwashing și să analizeze critic orice formă de declarație a sustenabilității din partea firmelor.

Greenwashingul este practica prin care firmele fac declarații false cu privire la produsele și serviciile lor și le pun în valoare ca fiind „verzi” chiar și când acest lucru nu este adevărat. A fi informat cu privire la acest fenomen te ajută în calitate de consumator să faci alegeri cu adevărat sustenabile, să simți că ai o putere în fața dezinformării și să promovezi transparența prin alegerile tale.

Această informare se extinde dincolo de cadrul atelierelor, întrucât ECONOS publică săptămânal articole și postări media cu privire la amprenta de carbon a diferitor produse sau activități. Totodată, serviciile de calcul de amprentă de carbon au în sine o componentă educațională, întrucât clientul participă activ la procesul de colectare a datelor și astfel capătă o înțelegere a surselor de emisii și a felului în care se calculează o amprentă de carbon.

În încheiere, ne dorim să încurajăm companiile să fie transparente când vine vorba de atributele produselor și serviciilor lor, iar pe consumatori îi încurajăm să fie informați cu privire la drepturile lor și să ceară respectarea acestora din partea companiilor.

ALTEX , PR și Director Comunicare Mihaela Mustață – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Felicităm InfoCons pentru cei 20 de activitate și proiectele dedicate consumatorilor!

Parteneriatul dintre Altex România și InfoCons s-a dezvoltat în spiritul valorilor comune, al bunelor practici comerciale și informării corecte pentru consumatori.

Vom continua să susținem și să încurajăm orice demers transparent în folosul protecției clienților.  

Ne bucurăm că împreună am reușit să oferim informații transparente cumpărătorilor cu privire la consumul energetic al echipamentelor electronice și electrocasnice prin aplicația InfoCons.

E-Distribuție Muntenia , Șef de Achiziții I&N Simona Cristina Trofin – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani si felicitari pentru realizările acestor ani! Va multumesc pentru pasiunea, consecventa si colaborarea le care am avut-o voi fiind sunteți singura asociație implicată care face cu adevarat campanii de informare si care ne face sa ne simțim protejați.

 

City Grill , Director General Dragoș Petrescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Apreciez profesionalismul in expertiza protectiei consumatorului dovedit in cei 20 ani de activitate a InfoCons ! Cetateanul roman beneficiaza astfel de o informare corecta , europeana.Felicitari Sorin Mierlea pentru determinare !

 

  1. Valoris Center SRL , Director General Cristina Man – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

La mulți ani InfoCons! Obiceiurile de consum sănătoase pornesc de la educație și informare, zone în care voi sunteți prezenți, în favoarea consumatorilor din România. La cât mai multe realizări!

TRANSPORT FORWARDING TRUCKS s.r.l – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia implinirii frumoasei varste de 20 de ani in domeniul protectiei consumatorului, va rugam sa primiti urarile noastre, impreuna cu dragostea noastra, pentru tot ceea ce faceti si pentru toate realizarile voastre in acest domeniu.

Va multumim si va uram un sìncer si calduros,

La multi ani !

Sa creșteți si sa evoluati continuu.

Magician PRCafe , PR Prof. Univ. As. Laura Pascu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Nici nu stiu cand au trecut 20 de ani. Doar 20? Stiu Infocons din totdeauna parca. De cand am intrat pentru prima data in domeniul protectiei consumatorilor si am citit constient prima eticheta. Felicitari pentru tot ceea ce faceti si va dor4esc succes si in urmatorii 20, 200. Ati ajutat, sprijinit si informat mii de consumatori si ati reusit sa schimbati legislatii si sisteme, proceduri si clauze abuzive. Consumatorii romani au nevoie de voi si le sunteti mai de ajutor decat isi dau seama.

Succes in continuare

Clinica Pro-Vita International , Psiholog clinician Psihoterapeut Roxana Voicu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitari pt cei 20 de ani de investitie in cresterea calitatii vietii noastre ca si consumatori!

Delgaz Grid , Director General Cristian Secoșan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

La mulți ani, Asociația InfoCons! Atât eu, cât și colegii mei din Delgaz Grid, vă felicităm sincer pentru cei 20 de ani de activitate prin care ați contribuit la respectarea drepturilor consumatorilor din România!

Și noi, la Delgaz Grid, lucrăm permanent pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim celor circa 3,4 milioane de clienți pe care îi deservim în 20 de județe ale țării. Siguranța consumatorilor trebuie să fie întotdeauna pe primul loc și tocmai de aceea desfășurăm în fiecare an campanii de informare împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cei care sunt de 10 ani partenerii noștri în acest demers.

De asemenea, investim an de an pentru a crește calitatea și siguranța serviciilor de care beneficiază clienții noștri și vom continua să o facem, cu obiectivul de a ajunge la nivelul țărilor din vest și de a fi în prim-planul tranziției energetice.

La cât mai multe realizări!

ENVIRON , Director Marketing Roxana Puia – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Avem convingerea că viitorul va fi verde sau nu va fi deloc, iar transparența și informarea sunt instrumente esențiale pentru bunăstarea și protecția consumatorilor, cu efecte pozitive asupra mediului înconjurător.

Observăm cu bucurie că există o tendință spre achiziții mai responsabile, cu accent pe calitate, durabilitate, semn că oamenii  devin conștienți de drepturile și responsabilitățile pe care le au. Felicitări InfoCons pentru contribuția adusă la această schimbare de paradigmă!

Multumim si mult succes!

Hidroelectrica , Director General Bogdan Badea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

În numele Hidroelectrica, aș dori să adresez cele mai calde felicitări InfoCons cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate. Aceasta este o etapă semnificativă pentru organizație și o dovadă a angajamentului neclintit al acesteia față de protejarea drepturilor consumatorilor din România.

În ultimele două decenii, InfoCons a jucat un rol vital în susținerea drepturilor consumatorilor și în promovarea practicilor de afaceri responsabile. Eforturile lor neobosite au contribuit cu siguranță la creșterea gradului de conștientizare în rândul consumatorilor și al întreprinderilor deopotrivă, iar munca lor a condus la îmbunătățirea calității generale a produselor și serviciilor de pe piață.

La Hidroelectrica, ne-am angajat întotdeauna să oferim clienților noștri cele mai înalte standarde de calitate și fiabilitate și recunoaștem rolul critic pe care organizațiile precum InfoCons îl joacă în promovarea și asigurarea respectării acestor standarde în toate industriile, nu doar în cea energetică.

La Hidroelectrica, credem – de asemenea, că sustenabilitatea nu este doar un cuvânt la moda, ci un principiu fundamental care ar trebui să ne ghideze operațiunile și procesele de luare a deciziilor. Ca unul dintre cei mai importanți producători de energie din România, ne recunoaștem responsabilitatea de a ne reduce amprenta asupra mediului și de a promova un viitor mai durabil pentru generațiile viitoare. Intrarea Hidroelectrica pe piața B2C, spre exememplu, marchează o piatră de hotar importantă în istoria companiei noastre. Credem că extinzându-ne acoperirea și interacționând direct cu consumatorii, putem înțelege mai bine nevoile și preferințele acestora și ne putem adapta serviciile în consecință.

Pe măsură ce ne angajăm în această nouă călătorie, rămânem fideli obiectivelor noastre de sustenabilitate. Vom continua să investim în surse de energie regenerabilă și să implementăm soluții inovatoare pentru a ne reduce impactul asupra mediului. În plus, ne vom valorifica expertiza și resursele pentru a promova sustenabilitatea de-a lungul lanțului nostru valoric și pentru a-i sprijini clienții noștri în adoptarea unor practici mai durabile.

Credem că a deveni o companie orientată către client nu înseamnă doar furnizarea de servicii de înaltă calitate, ci și promovarea unei culturi a sustenabilității și a responsabilității. Lucrând împreună cu clienții noștri, dar și în strânsă legătură cu organizațiile care îi protejează, putem crea un viitor mai durabil pentru toți.

Aniversarea acestei etape importante pentru organizația dvs. ne oferă prilejul să ne reafirmăm angajamentul de a lucra îndeaproape cu InfoCons și alte instituții de protecție a consumatorilor pentru a ne asigura că drepturile și interesele clienților noștri sunt întotdeauna apărate. Credem că lucrând împreună, putem crea un mediu de afaceri mai transparent și mai durabil, care să fie în beneficiul tuturor.

Încă o dată, felicitări InfoCons pentru cea de-a 20-a aniversare, precum și domnului președinte Sorin Mierlea pentru întreaga activitate și așteptăm cu nerăbdare să ne continuăm parteneriatul în anii următori.

Liviu Marian Pop – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitări pentru ceea ce faceți! Dacă dumneavoastră nu existați trebuia să vă inventăm, noi consumatorii! Mult succes pentru viitorii 20 de ani. Sigur o să fie mai prosperi și mai profesioniști! Să ne vedem sănătoși la 50 de ani de la înființare! 

Academia de Advocacy Timisoara Romania , Președinte Radu Nicosevici – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitari pentru activitatea depusa si succese in viitor.

Mihail Meiu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Un element de baza al mișcării consumatoriste in Romania îl reprezinta Infocons.Sub conducerea d-lui Sorin Mierlea aceasta organizație a militat cu mult curaj pentru apărarea drepturilor consumatorilor și mai ales pentru conștientizarea acestor drepturi.La aniversarea a 20 de ani de activitate continua uram mult succes acestei organizații iar președintelui acesteia d-nul Sorin Mierlea mulți  si rodnici ani în continuare în slujba consumatorilor.Inca o data la mulți ani Infocons!

Gabriel Turcu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

La mulți ani și la cât mai multe realizări!

La câte realizări aveți,  vârsta e, de departe,  cea mai mică dintre statistici. 

Să fiți sănătoși!

 

Asociația BIO România , Președinte Avraham Marian Cioceanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Eu personal asemăn epoca comunistă impusă ROMÂNIEI, cu obligarea la unei persoane de a sta 45 de ani într-o temniță adânc sub pământ, în beznă absolută.

Și, într-o zi fără nicio pregătire, avertizare prealabilă, acea persoană este scoasă brusc la lumina , în miezul zilei și lăsată liberă.

Ce experimentează ?

Bucuria libertății, și orbirea completă !!!

Așa am perceput eu acei ani de după Decembrie 1989.

Rezultatul a fost o Românie entuziastă, RĂTĂCITĂ în tranziție !!!

La început anului 2003 un vizionar, pe numele lui Sorin Mierlea, a înțeles că românii pentru a aduce România pe Calea cea Bună, trebuie să aibă o9atitudine !

O atitudine care implică determinare, responsabilitate și conștientizarea fiecăruia pentru a trăi corect libertatea proaspăt redobândită : sunt liber să fac ce vreau, dar să nu fac rău nimănui !

Și mie, mi-a trebuit mult timp să înțeleg esența acestui Motto magic: o9atitudine !!!

Prin campaniile puternic susținute ne-au fost prezentate drepturile noastre de consumatori, iar după 2007 de cetățeni europeni.

Totodată am fost invitați să ne ferim de capcanele produselor realizate în economia capitalismului haotic din acea perioadă. Lucruri banal de simple care erau complet ignorate: cum ar fi citirea etichetei, sesizarea neconformitatilor produselor achiziționate, sesizarea către autorități a reclamelor înșelătoare, intensa campanie ” cere bonul fiscal”, samd.

Simultan Asociația InfoCons a solicitat autorităților centrale și locale, Guvernului, Parlamentului, sistemului judiciar să adopte legislația în favoarea Protejării Consumătorului !

Aceste acțiuni au vizat cele mai diverse domenii, de la alimente și bunuri de larg consum la sistemul financiar-bancar, de la asigurări la protejarea dreptul de autor samd.

Prin aplicația InfoCons a protecția consumatorilor a fost ridicată la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Inteligenta artificiala a fost pusă în slujba consumatorilor, nu doar din România sau Uniunea europeană, ci la nivel planetar !

Asociația InfoCons la 20 de ani de la înființare în opinia mea este una din cele mai puternice, influente și militante asociații la nivel mondial. ROMÂNIA are șansa nu doar să își exprime potențialul cu care Dumnezeu a înzestrat-o, dar și să devină un model de protejare a celor mulți, de corectare a derapajelor agenților economici, și nu în ultimul rând de întărire a eficienței autorităților statului în protejarea cetățeanului față de puternicele entități economico-financiare ale lumii aflate într-o etapă de transformare accelerată către o lume mai BUNĂ !

La ceas aniversar doresc multă Sănătate, Viziune și putere în realizarea obiectivelor Asociației InfoCons începând de la conducerea Asociației, colaboratorilor, partenerilor și până la cei mai noi membrii, beneficiari ai informațiilor esențiale pentru viața de zi cu zi, dar și în de situații limită care nu sunt puține !!!

Felicitări echipei InfoCons sub conducerea Domnului Președinte Sorin Mierlea și dorim îndeplinirea obiectivelor propuse pentru a avea consumatori informați, conștienți și responsabili !

Dumnezeu să Binecuvânteze ROMÂNIA și prin Asociația InfoCons !!!

Radio România Actualități , Varga Florentina – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Au trecut 20 de ani, adica 2 decenii.. o fi mult , o fi putin..desigur ca in acesti ani multe s-au schimbat… In urma cu 2 decenii abia daca puteam sa visam la o miscare a consumatorilor, cu tot ceea ce  putea insemna la acea vreme. Si totusi s-a intamplat  sa aflam ca avem si drepturi, nu numai obligatii, sa aflam ca nu mai trebuie sa ne lasam manipulati de comerciantii care vor doar profit, ca  putem spune ”NU!”, ca putem spune ”Da! Avem Drepturi! Sunt consumator european si am drepturi!”. Si totul a pornit de la o mana de oameni inimosi care au vazut mult mai departe de ceea ce ne doream la acea vreme, de la Asociatia InfoCons.

Cat despre colaborarea cu cel care a fost vizionar –  Sorin Mierlea, la orice ora din zi si chiar din noapte l-am sunat cu diverse probleme a raspuns prompt. Mai mult decat atat, am avut ocazia sa il vad in cadrul Concursului ”Alege! Este dreptul tau!”, un concurs destinat elevilor  din ciclul gimnazial si liceal si unde am zarit o luminita ca viitorul arata roz, ca elevii sunt implicati si ca isi stiu  drepturile, gratie lui Sorin care mereu a fost aproape de ei si ii indemna sa deschida ochii, sa citeasca atent eticheta si mai ales sa se implice!…repet ..o fi mult, o fi putin… ma uit in urma si vad ca a fost multa munca si multa daruire. Ce ne rezerva urmatorii 20 de ani? Nu stiu, dar abia astept sa vad …La multi ani! Tineti-o tot asa,  ca faceti treaba buna!!

Dr. Sorin Dobircianu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Dacă ar trebui să descriu activitatea InfoCons în trei cuvinte aș spune: Protejare prin informare!

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care InfoCons reușește să le facă de 20 de ani este să protejeze și să informeze consumatorii cu privire la drepturile lor și o fac fără să îi dea perspectiva unui privilegiu ci mai degrabă pentru a seta cadrul normalității într-o țară europeană.

Pe parcursul cariere mele am colaborat cu multe entități și instituții pentru a proteja consumatorii și pot să spun cu certitudine că InfoCons nu doar că și-a asumat misiunea de a contribui la schimbarea în bine a mentalității consumatorilor ci a și îndeplinit-o.

Această muncă trebuie să continue! E un drept al oamenilor să fie informați și e obligația dumneavoastră să vă asigurați că acest lucru este respectat.

La Mulți Ani!

Vlad Baciu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ne bucurăm că existați și că sunteți mereu alături de oameni. La mulți ani, InfoCons!

Eduardt Cozminschi – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Sincere felicitări, InfoCons!

     Indubitabil protecția consumatorilor nu poate fi restrânsă doar la activitatea instituțiilor statului abilitate, respectiv a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor și a Comisariatelor Județene și Regionale pentru Protecția Consumatorilor, ci trebuie să fie completată și de implicarea societății civile, a consumatorilor prin intermediul organizațiilor de consumatori.

     20 de ani reprezintă o cifră rotundă, frumoasă care demonstrează faptul că InfoCons este o organizație care a trecut cu brio testul timpului, distingându-se prin implicare și dăruire pentru menținerea activității de protecție a consumatorilor din Romania la cele mai înalte cote și acoperind o mare diversitate de sectoare de activitate.                  

     Stimă și respect  Domnule Sorin Mierlea pentru cei 20 de ani dăruiți activității de protecție a consumatorilor din Romania!

LA MULȚI ANI, InfoCons!

Mihai Gorgoi – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La mulți ani InfoCons! Mulțumesc pentru serviciile puse în sprijinul nostru! Sunteți o instituție serioasă și vă apreciez! Continuați această activitate de succes!

Radio România Actualități , Daniel Neguț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

InfoCons a crescut sub ochii mei de jurnalist. Au fost mulți ani de început în care am avut în președintele InfoCons, Sorin Mierlea, un partener permanent în rubricile și emisiunile mele, la Radio România Actualități, în care am educat ascultătorii în privința drepturilor pe care le au, în calitate de consumatori.

Am prezentat, în nenumărate rânduri, la ce anume trebuie să fie atenți, atunci când cumpără un produs sau altul, de la citirea corectă a etichetei, până la capcanele unor promoții.

Încet, încet, InfoCons a prins substanță, până la a deveni, poate, cel mai important forum de atenționare a consumatorilor, cu privire la pericolele comerciale care se regăsesc în viața noastră de zi cu zi.

Felicit InfoCons pentru ceea ce este, mai ales că – poate – am pus și eu umărul, un pic, la această creștere!

20 de ani de InfoCons, la cei 30 de ani ai mei de radio!  

La mulți ani !

Florin Vasiloni , Consul General al României la Gyula , Ungaria – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu bucurie am aflat despre împlinirea  a 20 de ani de activitate a organizației pe care o conduceți.

Activitatea dumneavoastră pusă în slujba cetățenilor români, din perspectiva protecției și informării consumatorului de bunuri sau servicii, în țară și în afara granițelor, este cunoscută și apreciată.

Vă doresc succes în tot ceea ce întreprindeți pentru cei interesați și vă invit ca și în viitor să nu vă pierdeți niciodată energia și determinarea de a fi alături de consumatorul și cetățeanul român, care apelează la sprijin sau consiliere.

La mulți ani Infocons!

Ion Stoian – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La mulți ani cu multe împliniri! 

Știrile Național TV , Producător General Alexandru Spânu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Citește și : InfoCons protectia consumatorului te informeaza : AVIZARE-AUTORIZARE -MĂSURI PREVENIRE 2024 – I.S.U. „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

Bogdan Ștefan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Pot spune cu încredere că InfoCons este una dintre cele mai remarcabile organizații de consumatori cu care am avut plăcerea să interacționez.
De-a lungul anilor, organizația și-a consolidat reputația ca fiind un apărător al drepturilor consumatorilor din România prin intermediul activităților sale de advocacy, informare și educație.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la InfoCons este angajamentul său constant în protejarea și promovarea drepturilor consumatorilor din România. EI sunt cunoscuți pentru abilitatea lor de a urmări și a identifica problemele care afectează consumatorii, apoi de a aduce aceste probleme în atenția autorităților și a publicului larg.
Pe lângă activitățile de advocacy, InfoCons oferă și servicii utile pentru consumatori, cum ar fi informații actualizate despre drepturile consumatorilor și modul de a le exercita, consultanță juridică, testarea produselor și serviciilor și multe altele.

Dar, poate cel mai important serviciu al lor din ultima vreme este lansarea aplicatiei Infocons, o adevarata sursa de informatii pentru un stil de viata sanatos.

La multi ani pentru cei 20 de ani!

Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi Severin – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Evolutia Geopolitica actuală – în contextul marilor provocări energetice, militare, economice, sociale..etc, au făcut din InfoCons o prezență pragmatic, eficientă și protectoare care va face cinste!!

Vă urăm împliniri și noi succese!

Andreea Răducan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În orice activitate succesul vine odată cu implicarea, cu efortul susținut și cu multă pasiune, iar echipa Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor (InfoCons) a dat dovadă în toți acești 20 de ani de tenacitate, obținând astfel încrederea publicului. Vă felicit și vă mulțumesc pentru că sunteți aproape de oameni, oferind cu responsabilitate o calitate mai bună vieții noastre. La mulți ani!

Daniel Frunza – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia implinirii frumoasei varste de 20 ani, va urez sa continuati cu succes misiunea inceputa in slujba consumatorului si sa ne ajute Dumnezeu sa devenim o tara mai cinstita sa ne putem mandrii ca nu suntem mai prejos decat altii!!

 

Zoltan Tussai – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Felicitări Infocons! Un exemplu de urmat nu doar local ci și la nivel internațional! Un exemplu de sustenabilitate și determinare! La multi ani!

 

Alexandru Sas – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La Multi Ani!
Avem nevoie de voi!

Maica Stareță Serafima – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Motivul acestei scrisori este acela de a vă mulțumi pentru că ne-ați oferit șansa să fim înscriși pe lista d-stră de beneficiari pe care i-ați sprijinit financiar în momente grele. Acum când Asociația InfoCons împlinește 20 de ani de activitate, dorim să vă mulțumim și mai mult pentru raza de bucurie și speranță pe care ne-ați adus-o în sufletele noastre, de fiecare dată când ne-ați sprijinit financiar, pentru modul în care Asociația InfoCons se implică în comunitate și în acțiuni sociale, o dovadă în acest sens fiind sponsorizările pe care ni le-ați acordat de-a lungul timpului. Bunătatea și respectul ne definesc ca oameni, iar într-un mediu în care aceste calități se întâlnesc din ce în ce mai rar, consider că dorința de a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin, înnobilează ființa umană.

În speranța că această colaborare nu se va opri aici, în numele meu și al fetițelor din cadrul Asociației de Binefacere Sf. Iustina, rog pe Milostivul Dumnezeu, să vă daruiască pace și sănătate, să vă ajute cu harul Său în săvârșirea faptelor bune și plăcute Lui, dăruindu-vă din belșug toate cele de trebuință celor care sunteți în conducerea acestei asociatii, cât și celorlalte persoane care contribuie la susținerea și atingerea obiectivelor în cadrul Asociației InfoCons.

Prof. ing. Crainic Marioara – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În domeniul educaţiei, unde lucrez ca profesor şi predau discipline din aria curricularã tehnologii, existã o multitudine de lecţii cu referinţã la protecţia consumatorilor, norme ce trebuie respectate de cãtre comercianţi, dar şi drepturi ale consumatorilor.

Relaţia dintre comerciant şi consumator trebuie să se bazeze pe  loialitate reciprocă, fãrã a fi condiţionată de vreun factor ascuns. O orientare de acest fel prezintă trei avantaje majore:

  • asigură fidelitatea clientului pentru un timp mai îndelungat;
  • consolidează securitatea şi stabilitatea afacerii;
  • contribuie la eficientizarea economiei.

Deoarece  “limbajul comerciantului este banul”, securitatea relaţiei dintre comerciant şi consumator depinde  de cultura şi etica afacerilor existente pe piaţã,  fiind  indusă şi de lege; odată ce a fost încălcată, remedierea situaţiei se poate dovedi foarte dificilă.

Pentru a pãstra corectitudinea  mecanismului pieţei , concurenţa, regulile şi instituţiile trebuie să fie stricte, la obiect, sã fie precizate clar sancţiunile, în cazul în care apar abateri în comercializarea produselor ori prestarea unor servicii.

Consumatorul, comerciantul, organizaţiile, respevtiv instituţile, formează triada implicată în contractul social. Puterea publicã trebuie să reflecte interesul pentru existenţa unui mediu de afaceri eficient şi corect, favorabil consumatorilor ale căror drepturi se cuvin a fi respectate de către cei care activează în sistemul economic.

Printre drepturile consumatorilor, cele mai importante pot fi considerate:

  • dreptul la siguranţă , prin protejarea individului faţã de produsele sau

serviciile riscante pentru sănătate şi viaţă;

  • dreptul de a fi informat , protejarea împotriva informaţiei înşelătoare,

mincinoase din publicitate, etichete sau alte practici;

  • dreptul de a allege prin accesarea unei  diversitãţi de produse şi servicii la

preţuri competitive;

  • dreptul de a fi despăgubit, în cazul achiziţiei de produse neconforme, ori

falsificate;

  • dreptul de a-i fi protejată condiţia umană, respectiv menţinerea vieţii, a

proceselor biologice ale corpului uman.

Prin urmare, sunt necesare legi şi acţiuni concrete care au drept scop protejarea  intereselor şi drepturilor consumatorilor implicaţi în relaţii de schimb cu orice tip de organizaţie publică ori privată.

 Pentru ca activităţile comerciale sã se desfăşoare în condiţii normale se impune existenţa şi funcţionarea unor instituţii administrative şi juridice, capabile să răspundă solicitãrilor societăţii în condiţiile actuale.

 În comerţul intern şi  internaţional se respectã  principii operaţionale fundamentale pentru organizarea activităţii comerciale, cum ar fi:

  • legalitatea
  • protecţia consumatorilor;
  • specializarea;
  • pluralismul formelor de proprietate;
  • libera iniţiativă;
  • concurenţa;
  • asocierea şi combinarea;
  • protecţia mediului înconjurător.

            La împlinirea celor 20 de ani de protecţia consumatorilor în România doresc sã îmi exprim admiraţia şi statornicia în aplicarea normelor legislative, indiferent de domeniul de aplicabilitate, transparenţa acţiunilor efectuate pe teren şi promptidudinea cu care sunt rezolvate situaţiile problemã cu care ne confruntãm noi, consumatorii.

În ceea ce priveşte sãrbãtorirea Zilei Mondiale a Proprietãţii Intelectuale, consider cã trebuie sã existe norme şi metode prin care sã fie stimulate creativitatea, originalitatea şi autenticitatea lucrãrilor publicate sub formã de referate, lucrãri de licenţã, lucrãri de dizertaţie, ori teze de doctorat, iar autorii acestor material sã îşi asume publicaţia semnatã.

Drd. Radu Rugiubei , Consultant Business – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Buna ziua si la multi ani, Infocons, cu ocazia implinirii a 20 de ani de activitate de informare a cetatenilor cu privire la drepturile lor de consumatori si riscurile nestiute la care sunt expusi in piata. Activitatea nobila a oamenilor implicati si informarile pe care le transmit sunt de un real ajutor pentru cetatenii de pretutindeni. Succes in continuare si multa stima pentru tot ce faceti.

Antena Group , Andreea Petrescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă mulțumim că existați!

Faceți o treabă excelentă și 20 de ani să fie doar începutul.

La mulți ani!

Manastirea Radu Voda , Bucuresti , Protos. Ipolit Lazar – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

La implinirea celor 20 de INFOCONS, urăm domnului Sorin Mierlea si echipei lui de colaboratori, multa sanatate, ravna si impliniri spre a fi de folos, ca si pana acum, consumatorilor! Conceptul si aplicatia sunt de folos tuturor spre a discerne, mai cu atentie, impactul pozitiv sau negativ al alimentelor pe care le mancam!

La multi ani Sorin Mierlea, La multi ani Infocons!!!

 

Mănăstirea Radu Vodă , București , Părintele Onufrie – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

In toata aceasta perioada de la infiintarea InfoCons, am remarcat in calitate de consumator eforturile depuse de asociatie pentru promovarea intereselor consumatorilor din Romania, in sensul asigurarii unui nivel ridicat de protectie in ceea ce priveste accesul la bunuri si servicii, precum si actiunile intreprinse pentru promovarea drepturilor consumatorilor la informare si educatie in domeniul consumului de bunuri si servicii si a dreptului acestora de a se organiza pentru protejarea intereselor lor.

Am apreciat de asemenea si activitatea desfasurata de InfoCons pentru ca Romania, ca stat membru, sa se alinieze celor mai inalte standarde de siguranta existente la nivelul Uniunii Europene in domeniul consumului de bunuri si servicii. 

La implinirea a 20 de activitate, rugam pe bunul Dumnezeu sa va sprijine si de acum inainte in misiunea care v-a fost incredintata si sa va daruiasca putere de munca si intelepciune pentru a contribui in continuare la protectia si bunastarea consumatorilor din Romania.

Money. ro , Redactor Șef Radu Burlacu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În numele redacției www.money.ro vă transmit felicitări pentru cei 20 de ani de activitate.
Proiectul Dvs este unul important pentru consumatorii din România, iar din acest motiv ne dorim să-l duceți mai departe cel puțin la nivelul de până acum.

Psihiatru , Neurolog , Filozof Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Segmentul.social,InfoCons,destinat protectiei consumatorului,este strict necesar,mai ales intr-o democratie care se obliga.sa apere interesele tuturor semenilor.
La 20.de.ani.de activitate le.dorim o viata.lunga.si.cat mai.rodnica.
Felicitari !

Andras Demeter , Actor și Producător TV – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Paul Ailincai – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani pentru implinirea a 20 de ani, InfoCons, La multi ani Sorin!! Aproape ca nu realizez cand au trecut 20 de ani, dar cand ma uit la voi, vad un InfoCons mai puternic si mai extins ca niciodata, vad un InfoCons cu un portofoliu absolut impresionant de proiecte, studii, teste si analize, un InfoCons care a ajuns la inima tuturor consumatorilor romani, care se bate si zbate pentru ei acum mai mai mult ca niciodata! Si te mai vad si pe tine, draga Sorin, tot la fel ca la un 20 de ani, in plinatatea puterilor si in apogeul carierei tale!! Felicitari Sorin pentru InfoCons si pentru toata activitatea voastra si pentru tot ce ati reusit sa deveniti acum, la aceasta frumoasa aniversare de 20 de ani!!! Si inchei cu un citat care cred eu ca vi se potriveste foarte bine pentru aceasta aniversare:
“Dureaza mult timp pana intineresti.” – Pablo Picasso

Anca Ioana Urda – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani InfoCons ! Au trecut 20 ani de cand faceti fata cu succes , pasiune si profesionalism provocarilor .  Felicitari si succes in toate proiectele care urmeaza !

Mihai Tatulici – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Va felicit pentru cei 20 de ani împliniți și va rog sa aveți răbdare cel puțin încă 20,pentru ca la popoarele conservatoare educația se prinde greu chiar dacă e în propriul avantaj

…Oricum,în 20 de ani ati reprezentat un reper care mi-a folosit de nenumărate ori.

Televiziunea Română , Raluca Antoanella Amzăr – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

De 20 de ani InfoCons construieşte O 9 atitudine!
De 20 de ani românii sunt învăţaţi de voi că au drepturi ca şi consumatori, că informaţia pe care o furnizaţi atât în on-line cât şi în mass media vine în întâmpinarea nevoilor lor, că atunci când drepturile le sunt încălcate, legea trebuie respectată.
În toţi aceşti ani văzut cum munca voastră naţională capătă recunoaştere internaţională. Vă felicit! Ştiu că nu a fost uşor, dar perseverenţa şi abordarea profesionistă au dat rezultate.
La mulţi ani, Sorin Mierlea şi echipei de profesionişti pe care o conduci!
La mulţi ani, InfoCons!

Magda Popescu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Protecția consumatorilor este un adevărat corolar atât pentru lupta anti-piraterie și anti-contrafacere, cât și pentru eforturile de contracarare a criminalității cibernetice. Consumatorul are parte de oferte din ce în ce mai complexe și specializate și are nevoie de surse de informare și protecție pentru a face față riscurilor.
INFOCONS este de 20 de ani, cu tenacitate și determinare, alături de consumatorii din România și de reprezentanții mediilor public și privat, în aceste eforturi. Felicitări și mult succes în continuare!

Stefan Pădure – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani pentru voi si pentru toti consumatorii din lume!

20 de ani reprezinta o varsta in care va apropiati de maturitate si acest lucru se vede in activitatea voastra, insa este important sa invatam sa si ascultam mai mult…Consecventa si entuziasmul specific varstei a facut din InfoCons unul dintre cele mai cunoscute si respectate branduri nationale si cred ca impreuna putem fi mai puternici in Romania si in Europa! Vorbim aceeasi limba cand ne referim la alimente si sper sa reusim inpreuna sa facem din alimentul romanesc nu numai un motiv de mandrie nationala, ci si un motor al economiei

 

Vasile Lupașc – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

După 1989, senzația generală este că ne prăbușim,încet, încet din punct de vedere, moral, economic, legislativ.

Că este sau nu o percepție  justă, în funcție de indignarea colectivă sau frustrarea personală  in fața atâtor abuzuri, se poate discuta zile întregi.

Între multele lucruri pozitive care  au prins viață în ultimele trei decenii, apariția și activitatea InfoCons este mai mult decât remarcabilă. Avem în sfârșit certitudinea că România nu mai este ”sat făra câini”,că omul simplu, făra conexiuni înalte, are un scut în fața abuzurilor de tot felul ale comercianților.

Va mai trece, probabil, o perioadă   până când aplicația InfoCons va fi prezentă pe fiecare telefon mobil, dar este îmbucurător că din ce în ce mai mulți români descoperă InfoCons și sunt protejați de această organizație.

 Vă mulțumim și vă dorim mulți ani înante, plini de eficiență în folosul românilor!

Oana Anghel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La ceas aniversar, vă doresc să rămâneți la fel de preocupați de informarea și bunăstarea cetățenilor! În cei 10 ani de strânsă prietenie, am fost martora implicării voastre în toate tipurile de proiecte destinate protejării consumatorilor, de la conștientizarea celor mici față de modul în care trebuie protejat mediul înconjurător până la proiectele desfășurate în colaborare cu entitățile internaționale cu privire la protecția datelor personale, conform prevederilor GDPR. Datorită vouă am învățat cât de important este să citesc eticheta atunci când achiziționez un produs, să-mi cer drepturile în calitate de cetățean european, oriunde merg în Uniunea Europeană și cel mai important, să folosesc aplicația InfoCons în orice context vizează Protecția Consumatorilor!

Asigurându-vă de întregul sprijin și sinceră prietenie, vă urez viață lungă și activitate intensă, dragii mei SuperConsumatori!

La Mulți Ani!

Floriana Coman – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani, InfoCons! Cu ajutorul vostru constientizam drepturile pe care le avem si invatam sa le punem in aplicare! La cat mai multi ani cu o9atitudine!

SIMAVI , Manager Proiecte Europene Monica Florea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu prilejul aniversarii a 20 de ani de activitate ai InfoCons – Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor, va felicit pentru realizarile obtinute si pentru profesionalismul si dedicarea de care ati dat dovada in intreaga activitatea desfasurata!  Mi-a facut deosebita placere sa colaboram in cadrul proiectelor europene de cercetare, apreciez deschiderea catre inovatie si initiativele pe care le-ati demarat cu privire la protectia consumatorilor in Romania!

Va urez multi ani incununati de succes si mai departe!

Cristian Boboc – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani! Va doresc sa aveti in fiecare an urmator exponential mai multe realizari ca in precedentul!

Weizmann Ariana & Partners , Crina Vlădilă – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Mulțumim InfoCons pentru 20 de ani de vigilență, 20 de ani de dedicație pentru comunitate, 20 de ani de dezvoltare și dorim să se tot multiplice acest 20 cu sens și reușite!

Ana Cirstea – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La mulți ani, InfoCons, și felicitari pentru toată implicarea și efortul depus pentru a informa consumatorii de-a lungul celor 20 de ani! La mulți înainte!

Irina Petraru – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

De 20 de ani Infocons este alaturi de consumatori. Datorita voua, publicul este informat corect si prompt! Va multumesc pentru excelenta colaborare si va urez la multi ani cu realizari si proiecte reusite!

Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București , Director Emil Iana – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Întotdeauna marile succese sunt cele care trec testul timpului, iar implicarea socială și dedicarea nu sunt o cursă de sprint ci o cursă de maraton. La atingerea bornei de 20 ani vă felicit pentru întreaga activitate intreprinsă, pentru locul bine-meritat din societatea româneacă și nu în ultimul rând pentru asanarea practicilor din mediul comercial autohton.

 Din postura de prestatori de servicii de utilitate publică înțelegem importanța rolului pe care vi l-ați asumat, iar instituția noastră nu va fi doar un spectator care aplaudă din tribune, ci veți avea în noi întotdeauna un coechipier în acest demers admirabil.

Vă felicit astfel pentru realizări și mai ales pentru perseverența de care ați dat dovadă, această aniversare fiind o dovadă dedicării și succesului cauzei închinate consumatorului român.

Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România , Președinte Mădălin Roșu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia aniversării celor 20 de ani de existență a INFOCONS , îmi face o deosebită plăcere să transmit un mesaj de felicitare și de recunoaștere a eforturilor depuse în toată această perioadă destul de încercată.

INFOCONS a reușit să facă un nume în domeniul protecției consumatorilor din România, promovând o cultură a drepturilor și intereselor consumatorilor. Într-un mediu economic complex, organizația INFOCONS a reușit să se distingă prin implicarea activă și determinarea de a proteja interesele consumatorilor.

În acest moment important, salut și demersul de a realiza o Carte Albă a mișcării de protecție a consumatorilor în România, un instrument deosebit de util pentru a ne arăta direcția de dezvoltare în acest domeniu, dar și pentru a ne aminti de parcursul făcut și de eforturile depuse.

Cu această ocazie, vă felicit și vă mulțumesc pentru efortul și dedicarea de a promova drepturile consumatorilor din România. Vă asigur de sprijinul și colaborarea BAAR în continuare, în realizarea obiectivelor comune.

 

Radu Corozel – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Prezentă în viața consumatorului din Romania de 20 de ani, InfoCons, prin maniera dinamica si creativa, a reușit să câștige încrederea acestuia, sa ii fie prieten si sfetnic.

Grija fata de sanatatea  consumatorului, a făcut ca aceasta profesionista organizație sa devina indispensabilă în viața cotidiană a fiecărui cetățean.

Apreciez în mod deosebit maniera prin care presedintele Sorin MIERLEA, un profesionist desavarsit, mereu în căutare de soluții moderne si fiabile, reușește sa conduca aceasta organizatie.

InfoCons a devenit o emblema în societatea românească, a devenit simbolul sigurantei si a devenit sinonimul  încrederii. 

La mulți ani, INFOCONS!

Viorel Dinu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani InfoCons si succes maxim in activitatea pe care o desfășurati. In ceea ce priveste implicarea permanenta de a informa corect si la timp consumatorul / cetățenii din România și nu numai, ma face sa apreciez ca este printre putinele asociatii care își face treaba cu adevarat in folosul si interesul persoanelor din această țară.
Doamne Ajuta, să reușiți să vă mentineti in parametrii propuși si sa va îndepliniți targetul preconizat.

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București , Director General Nastasia Belc – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Infocons este una dintre cele mai importante voci ale societății civile care, de 20 de ani, reușește să se remarce prin lupta neobosită în folosul cetățenilor dar și al autorităților, prin perseverență și printr-o nouă atitudine față de relația consumator-piață-consumator. 

Infocons, ca arbitru al unei piețe tot mai complexe, este un exemplu de bună practică în protecția consumatorilor iar, prin vigilență, curaj și profesionalism este mereu aproape de cetățenii români și nu numai. 

Cu ocazia aniversării a 20 ani de activitate, felicit echipa Infocons condusă de președintele organizației, domnul Sorin Mierlea și sunt bucuroasă să am prilejul de a le ura să își continue munca și să o dezvolte pentru binele consumatorilor de pretutindeni. 

 

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2024

Valentin Negoita , Presedinte , ECOTIC – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Diploma acordata de catre Asociatia ECOTIC , InfoCons – Organizatie Europeana pentru protectia consumatorilor,  pentru cei 21 de ani de activitate in informarea consumatorilor si protectia consumatorilor la nivel national si international.

 

Călin Bibarț , Primar , Primăria Municipiului Arad – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Este o realitate faptul că între societatea în care trăim și indivizii care o formează există nu doar o influenţă reciprocă, ci și, inevitabil, o dependenţă reciprocă. Afirm acest lucru ţinând cont de consumerismul care ne caracterizează în aceste vremuri. Fiindcă societatea propune consumul, iar individul provoacă societatea, prin consum, să producă. Un fel de cerc vicios în care cetăţeanul trebuie protejat pentru a nu sfârși ca ”victimă”.

În acest sens, este cât se poate de potrivit ceea ce scria James Joyce, celebrul scriitor

irlandez, și anume faptul că ”mâine am sắ fiu ceea ce am ales astăzi să fiu.”

Ce e de făcut pentru a îndrepta lucrurile care au luat-o deja într-o direcţie greșită? Cred că singurul răspuns care poate fi o soluţie viabilă este educaţia! 0 educaţie timpurie se va concretiza în alegeri conștiente si raţionale. Fără a mai vorbi de faptul că această educație presupune și conștientizarea faptului că același cetăţean care este consumator este și cetăţean care are dreptul și chiar obligaţia la o opinie!

Unde se situează instituţia pe care o conduc și o reprezint în toată această ”ecuaţie”? Aceasta cu atât mai mult cu cất și administraţia unui oraș este un furnizor de servicii care se adresează cetăţeanului consumator.

Primul și, cred eu, cel mai important obiectiv pe care îl urmărim este îmbunătăţirea dialogului cu cetăţeanul. Nu doar la nivel instituţional, ci chiar și la nivel personal. În acest sens port mereu grija menţinerii dialogului personal cu cetăţeanul, un mijloc nu doar de a răspunde nevoilor acestuia, ci și de a-i furniza acele informaţii care să facă din el un consumator conștient al serviciilor oferite.

Pe de altă parte, acolo unde este vorba despre consumul direct, material, căutăm mereu facilitarea și îmbunătăţirea controalelor din zona comerţului, indiferent dacă este de

nivel mare sau mic, individual.

Nu ne este indiferent nici aspectul servicilor cultural-educative. lar acest lucru se poate vedea în susţinerea tuturor activităților din aceste domenii. Periodic, sprijinim organizarea diferitelor seminarii sau sesiuni educative care vizează calitatea consumului de orice tip. lar în ceea ce privește actul cultural, Aradul este cunoscut ca un oraș care oferă cetăţeanului acte de cultură de înaltă ținută artistică, fie prin Filarmonica ajunsă la peste un secol de existenţă, prin Teatrul ”loan Slavici”, și el cu o existenţă de un secol și jumätate, fie prin diverse alte manifestări culturale ocazionale.

Suntem cu toţii conștienți de faptul că, așa cum am arătat, educarea oamenilor este cheia unei societăți în care omul să determine consumul, și nu invers, respectiv să aleagă ceea ce este folositor pentru el înșuși. Dar să o facă! lar în acest sens mi se pare foarte potrivită afirmaţia unei scriitoare belgiene, Amélie Nothomb, care scria: ”Singura alegere greșită este absenţa unei alegeri.”

 

Călin BIBARȚ

Primarul Municipiului Arad

 

Toader Mugur-Mihai , Prefect , Instituția Prefectului – Municipiului București – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la 21 de ani de protecția consumatorilor în România și Europa – InfoCons, vă rog să primiți, alături de asigurarea sincerei mele prețuiri, cele mai bune gânduri și urări, precum și aprecierea deosebită pentru activitatea și eforturile InfoCons de a contribui activ la dezvoltarea domeniului protecției consumatorilor și, implicit,  a României.

Astăzi, când ne confruntăm cu noi provocări la nivel european, când este evidentă utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale și constatăm globalizarea fără precedent a piețelor de consum, când numărul consumatorilor afectați de fraude și escrocherii online este mult mai mare decât în formele tradiționale de comerț, proprietatea intelectuală reprezintă un instrument esențial pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a României.

Consumatorul român este parte integrantă a politicilor naţionale economice şi sociale și, în acest context, educarea, sensibilizarea publicului asupra importanței respectării drepturilor de proprietate intelectuală sunt recunoscute ca instrumente de luptă împotriva pirateriei și contrafacerii.

InfoCons și-a asumat un rol activ în a contribui la  realizarea politicii de protecţie a consumatorilor și în promovarea unei culturi în domeniul protecției consumatorilor.  Derularea campaniilor  de informare, conștientizare și sensibilizare a publicului cu privire la importanța asigurării respectării drepturilor consumatorilor și educarea opiniei publice privind riscurile folosirii bunurilor contrafăcute sau piratate, pericolele generate de utilizarea unor astfel de produse, și impactul asupra mediului înconjurător au ca rațiune de a fi  corectarea unui dezechilibru prezumat în cadrul căruia consumatorul este privit ca o potențială victimă a abuzului de putere economică a comerciantului.

Am plăcerea de a vă transmite profunda recunoștință pentru activitatea pe care o desfășurați în vederea protejării consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale și a produselor periculoase într-o piață foarte bogată, diversă și extrem de dinamică.

 

Dogaru Florin Constantin , Comisar-şef de poliţie – şef al Inspectoratului , Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La multi ani InfoCons! Avem onoarea de a transmite din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba felicitări pentru activitatea desfăşurată în acești 21 de ani, dedicată promovării, reprezentării drepturilor și intereselor consumatorilor din România .

Totodată ne oferim disponibilitatea și sprijinul în activităţile pe care le desfăşurați.

Vă urăm succes și vă asigurăm de întreagă noastră consideraţie!

 

Cu stimă.
Şeful Inspectoratului
Comisar șef de poliţie,
DOGARU FLORIN-CONSTANTIN

 

Mihai Chirică , Primar , Primăria Municipiului Iași – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Am primit cu satisfacție scrisoarea Dumneavoastră, transmisă cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la împlinirea a 21 de ani de activitate a Asociației InfoCons, ocazie pentru noi de a vă felicita pentru eforturile deosebite pe care le-ați depus în vederea protejării drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor din România.

Educația și protecția consumatorilor este o temă extrem de importantă, mai ales ca urmare a evoluției ofertei de bunuri și servicii, având ca implicații modificări în adoptarea deciziei de consum și în identificarea celor mai bune modalități de protejare a drepturilor consumatorilor din România la standarde europene. Din această perspectivă, municipalitatea ieșeană a pledat pentru asigurarea unui cadru informațional și organizatoric necesar aplicării politicii de protecție a consumatorilor, corelării acțiunii autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor cu atribuțiuni în domeniu cu cele ale organizațiilor neguvernamentale specializate în acest sector. În acest sens, la nivelul Municipiului Iași a fost înființat Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, organism care are un rol activ în armonizarea strategiilor de acțiune ale instituțiilor și organizațiilor cu atribuțiuni specifice. De asemenea, merită subliniat faptul că, în anul 2022, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la adoptarea principalului act normativ care reglementează domeniul protecției consumatorilor – Ordonanța de Guvern nr. 21/1992, Primăria Municipiului Iași a organizat conferința „IAȘI – Capitala Consumatorilor din România”. Acest eveniment a reprezentat o ocazie deosebită pentru abordarea reglementărilor naționale și europene privind protecția consumatorilor și formulării de propuneri de îmbunătățire a mecanismelor legale destinate asigurării protecției cetățenilor în calitatea acestora de consumatori de bunuri și servicii. Nu în ultimul rând, vă asigurăm că municipalitatea ieșeană se află într-un dialog permanent cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din acest sector de activitate, acordându-le sprijinul necesar organizării și derulării de campanii specifice.

Acest parteneriat ar fi lipsit de substanță dacă Primăria Municipiului Iași nu ar acorda, la rândul său, o atenție deosebită calității serviciilor proprii. Întreaga activitate a instituțiilor din subordinea municipalității este organizată pornind de la principiul acordării respectului cuvenit locuitorilor orașului. Comunicarea informațiilor cu caracter public, mecanismele de consultare a cetățenilor, interacțiunea cu aceștia prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni și a centrelor de cartier, organizarea activității de taxe și impozite locale, primirea solicitărilor și eliberarea documentelor, organizarea evenimentelor publice, proiectarea și executarea lucrărilor edilitare sunt doar câteva exemple de abordare modernă și transparentă a activității Primăriei Municipiului Iași. În esență, misiunea municipalității este oferirea de servicii publice de calitate în domeniul administrației locale, eforturile depuse în acest sens reprezentând o preocupare constantă a noastră.

Așadar, în opinia noastră, atenția acordată respectării drepturilor și intereselor consumatorilor nu trebuie să se rezume doar la calitatea bunurilor și serviciilor disponibile pe piață, ci trebuie să vizeze și calitatea actului administrativ, a procesului de educație, a evenimentelor din sfera culturală, municipalitatea ieșeană implicându-se în îmbunătățirea permanentă a acestora, în conformitate cu atribuțiunile stabilite prin lege.

Relațiile strânse pe care le avem cu organizațiile neguvernamentale din diverse sfere de activitate ne permit o reevaluare permanentă atât a mecanismelor activității proprii, dar și identificarea zonelor în care ne putem implica, prin colaborarea cu alte instituții, în prevenirea unor situații cu potential de încălcare a drepturilor consumatorilor.

În acest context, vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de dialog în vederea consolidării parteneriatului dintre instituțiile noastre și vă dorim mult succes în misiunea pe care v-ați asumat-o.

 

Cu stimă,

MIHAI CHIRICA – Primarul Municipiului Iași

Primăria Municipiului Iași

 

Citește și : InfoCons protectia consumatorilor te informeaza : Sanctiuni aplicate de Consiliului Național al Audiovizualului în valoare de 110.000 lei

 

Alin MASTAN , General de brigadă – Inspector General al Jandarmeriei Române – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la aniversarea a 21 de ani de protecție a consumatorilor în România și Europa, Jandarmeria Română dorește să transmită cele mai sincere felicitări întregii echipe InfoCons.

Salutăm cu căldură angajamentul și consecvența pe care le-ați demonstrat de-a lungul timpului în promovarea drepturilor consumatorilor și protejarea proprietății intelectuale. Prin implicarea dumneavoastră activă și dedicată, ați reușit să contribuiți semnificativ la îmbunătățirea calității vieții pentru mulți cetățeni.

Jandarmeria Română își exprimă întreaga recunoștință pentru colaborarea fructuoasă și pentru parteneriatul solid pe care l-am dezvoltat de-a lungul anilor. Ne bucurăm să fim alături de voi în această misiune comună, având ca scop principal protejarea și sprijinirea oamenilor.

Sperăm ca această colaborare să continue să se dezvolte și să aducă cu sine numeroase proiecte de succes, menite să consolideze relația noastră și să aducă beneficii semnificative comunității noastre.

Vă transmitem cele mai bune urări și v asigurăm de întregul nostru sprijin în activitățile viitoare.

 

Cu deosebită stimă,

General de brigadă Alin MASTAN,

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) acordă o importanță deosebită educației financiare, aceasta fiind o componentă importantă a activității Autorității din perspectiva protecției consumatorilor.

Platformele de educație financiară și organizarea de seminare și workshop-uri, care să ajute consumatorii să înțeleagă mai bine produsele și mecanismele financiare non-bancare, dar și riscurile asociate reprezintă o modalitate eficientă, identificată de A.S.F., pentru a îmbunătăți gradul de cuprindere a educației financiare și de sporire a protecției consumatorilor.

O bună înțelegere a produselor financiare, dar și a riscurilor aferente unei investiții contribuie semnificativ la dezvoltarea unei culturi de consum responsabile și sustenabile. Cu cât consumatorii sunt mai bine informați, cu atât sunt mai înclinați să evalueze critic ofertele financiare, să compare alternative și să aleagă soluții care se aliniază nu doar cu nevoile lor imediate, dar și cu impactul pe termen lung asupra bunăstării personale și a mediului înconjurător. Aceasta presupune inclusiv luarea în considerare a practicilor de investiții sau etica companiilor cu care aleg să interacționeze.

A.S.F. a dezvoltat platforme digitale user-friendly, care facilitează accesul la date și la informații esențiale despre sectorul financiar non-bancar, permițând astfel consumatorilor să navigheze cu ușurință și să găsească informațiile de care au nevoie.

Autoritatea a organizat, de-a lungul timpului, o serie de evenimente și de campanii de conștientizare a importanței educației financiare. Aceste inițiative au fost concepute special pentru a îmbunătăți cunoștințele și competențele financiare ale consumatorilor. Din această perspectivă, A.S.F. colaborează eficient cu diverse entități, cum ar fi organizații de protecție a consumatorilor, asociații profesionale din sectoarele reglementate și conexe, precum și cu instituții de învățământ din sectorul privat și public. Aceste parteneriate sunt esențiale pentru a conjuga eforturile în zona educației financiare și pentru a extinde impactul campaniilor realizate în acest sens. De asemenea, colaborarea cu organizații internaționale permite Autorității de Supraveghere Financiară să integreze cele mai bune practici și standarde globale în strategiile sale.

Scopul acestor eforturi concertate este de a asigura o abordare coordonată a provocărilor asociate cu protecția consumatorilor, creând astfel un cadru mai robust pentru educația financiară. Prin intermediul acestor activități, A.S.F. vizează promovarea unui comportament responsabil în rândul consumatorilor, contribuind semnificativ la stabilitatea și transparența piețelor financiare. Această abordare multidimensională este vitală pentru protecția intereselor consumatorilor și pentru promovarea unei culturi a responsabilității financiare în societate.

Digitalizarea și introducerea tehnologiei în zona serviciilor financiare reprezintă noi oportunități pentru consumatori, dar, în același timp, și noi provocări.  Din această perspectivă, este esențial ca reglementările să țină pasul cu evoluțiile tehnologice, astfel încât informațiile să fie prezentate într-un mod accesibil și transparent, adaptat la mediul digital. De asemenea, este necesară dezvoltarea de standarde care să garanteze că informațiile oferite sunt complete, corecte și ușor de înțeles.

Totodată, pe măsură ce marketingul online devine din ce în ce mai sofisticat, este crucial să ne asigurăm că practicile în acest domeniu rămân în conformitate cu reglementările relevante. Este fundamental ca mesajele de marketing să fie corecte, clare și să nu inducă în eroare consumatorii. Reglementările trebuie să promoveze transparența și să protejeze consumatorii de potențialele practici înșelătoare. Astfel, pe măsură ce navigăm în această eră digitală, trebuie să dezvoltăm un cadru de reglementare care să asigure utilizarea tuturor avantajelor digitalizării cu scopul de a îmbunătăți accesul la informații financiare, încurajând, totodată, o piață financiară mai sigură și mai transparentă.

Dincolo de aceste aspecte, A.S.F. pune accent pe informarea directă a consumatorilor, un exemplu relevant în acest sens fiind dezvoltarea și implementarea aplicației „Află la ce fond de pensii ești!“. Această aplicație permite consumatorilor să verifice rapid și eficient, în timp real, apartenența la Pilonul II de pensii, simplificând astfel considerabil accesul la informații. În 2023, peste 400.000 de români au accesat aplicația menționată, disponibilă pe www.asfromania.ro, și au identificat fondul de pensii Pilon II la care sunt participanți. Numărul acestora este dublu față de cel consemnat anul precedent.

Un alt canal de interacțiune directă cu consumatorii este Call-center-ul A.S.F. (linia telefonică gratuită 0800 825 627), unde consumatorii pot solicita consultanță de specialitate și pot primi răspunsuri la întrebările legate de produsele și serviciile financiare nebancare.

Autoritatea facilitează accesul gratuit al consumatorilor, persoane fizice, la mecanisme de soluționare alternativă a litigiilor, prin Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar (SAL-Fin). Aceasta oferă o modalitate rapidă, eficientă și echitabilă de soluționare a diferendelor între consumatori și instituțiile financiare nebancare. Procesul gestionat de SAL-Fin este structurat pentru a simplifica procedurile de soluționare a disputelor, oferind asistență consumatorilor și impunând participarea obligatorie a entității reclamate în cadrul concilierii. Aceasta asigură o mai mare transparență și echitate în procesul de soluționare, sporind astfel încrederea consumatorilor în acest tip de mecanisme.

Aceste inițiative sunt acompaniate de activități permanente de monitorizare a pieței, ce permit identificarea rapidă a practicilor incorecte. În cazul în care sunt detectate astfel de comportamente, A.S.F. reacționează prompt prin publicarea de avertismente și atenționări pe pagina sa de internet și pe platformele de social media. Aceste măsuri pro-active ajută la minimizarea impactului negativ al activităților ilicite desfășurate de entitățile neautorizate, care urmăresc obținerea de profituri prin metode nelegitime. Prin informarea corectă și la timp, A.S.F. își reafirmă angajamentul de a sprijini educația financiară și de a crește nivelul de conștientizare și de cunoaștere a serviciilor financiare non-bancare în România.

 

Carmen MORARU, Secretar de stat , Ministerul Finanțelor – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În contextul proiectului de țară privind aderarea la OCDE, Ministerul Finanțelor sprijină demersurile întreprinse în vederea protecției consumatorului, în cadrul comitetelor OCDE, alături de alte instituții relevante din România, în vederea alinierii la principiile acestei organizații. Unul dintre instrumentele evaluate recent, prin prisma alinierii României la standardele OCDE, în cadrul comitetului dedicat protecției consumatorului, este educația financiară.

Recent, guvernul României a adoptat Strategia Națională de Educație Financiară pentru 2023-2030, la care au contribuit și Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Importanța educației financiare a crescut în ultimii ani, odată cu dezvoltarea de produse și servicii din ce în ce mai sofisticate, ca urmare a dezvoltării tehnologice și a digitalizării. În acest context, a sporit necesitatea educării consumatorilor pentru a putea înțelege mai bine produsele de pe piață, dar și pentru a conștientiza oportunitățile și riscurile financiare. Totodată, este foarte important ca educația financiară să înceapă de la cele mai mici vârste pentru a putea înțelege cum se dezvoltă o relație corectă cu banii, cum se stabilesc obiectivele financiare, bugetul personal, care sunt oportunitățile de economisire, riscurile, dar și beneficiile diferitelor produse de investiții.

Din punctul de vedere al Ministerului Finanțelor, o componentă importantă a educației financiare este educația fiscală, care își propune să îmbunătățească nivelul de educație al viitorilor și actualilor contribuabili, în ceea ce privește rolul și funcția taxelor și impozitelor, relația dintre plata taxelor și dezvoltarea societății, precum și a consecințelor ce decurg din neplata acestora, cu impact asupra gradului de conformare voluntară a acestora.

În concluzie, educația financiară reprezintă un pilon fundamental în protejarea consumatorilor. Este un proces continuu și multifactorial care își propune să îmbunătățească înțelegerea și abilitățile consumatorilor în gestionarea finanțelor personale, luarea deciziilor financiare informate și evitarea riscurilor financiare nedorite.

Un alt subiect de o importanță deosebită pentru consumatori este crearea unui mediu transparent și de furnizarea a unor informații corecte către aceștia, față de care autoritățile românești responsabile de monitorizarea și sancționarea practicilor neloiale își concentrează eforturile. În acest demers, cu privire la asigurarea pieței împotriva publicității înșelătoare, se raliază și Ministerul Finanțelor.

 

Pataki Csaba , Președinte , Consiliul Județean Satu Mare – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a aniversării a 21 de ani de protecție a consumatorilor în România și Europa – InfoCons, în numele Consiliul Județean Satu Mare îmi exprim recunoștința față de progresul și angajamentul dumneavoastră constant în promovarea valorilor esențiale pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea societății.

Apreciem că, proprietatea intelectuală reprezintă un motor al inovației și creativității, stimulând progresul economic și tehnologic, încurajăm astfel inovatorii și creatorii locali să își pună ideile în valoare, iar comunitatea să le prețuiască și să le susțină.

Subliniem faptul că, prin adoptarea agendei de integritate organizațională anticorupție, ne-am asumat valorile fundamentale și principiile etice universale și specifice, în vederea consolidării calităţii serviciilor publice şi dezvoltarea unor proceduri de lucru în acord cu principiile transparenţei, legalităţii, eficacităţii şi supremaţiei interesului public.

În ceea ce privește protecția consumatorilor considerăm că, este esențial să ne asigurăm de faptul că toți cetățenii beneficiază de drepturi și garanții adecvate în relația cu serviciile de care beneficiază. Încurajăm educația și informarea consumatorilor, promovând transparența și responsabilitatea față de consumatorii de servicii publice.

În acest sens, (ne)propunem intensificarea eforturilor de informare și conștientizare a populației cu privire la drepturile de proprietate intelectuală și la protecția consumatorilor, prin campanii educaționale și colaborări cu instituții și organizații  relevante,  cu  expertiză  în  domeniile:  informare – comunicare  prin conștientizare și promovare, asistență tehnică  și consultanță  bazată pe informații de actualitate, analiză și planificare strategică, adaptată populației țintă, precum și în domeniul de formare și cercetare  prin furnizarea de servicii de formare legate de reglementările din sănătatea publică, management educațional și protecție socială, infrastructură rutieră, managementul deșeurilor, turism și cultură, alături de implementarea de proiecte de cercetare calitativă și cantitativă în domeniul sănătății în scopul susținerii demersului de obținere și de gestionare a protecției optime a drepturilor de autor și a drepturilor conexe.

Susținem promovarea mecanismelor de implementare a măsurilor de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale a persoanelor vulnerabile, iar printre principiile care guvernează aceste drepturi ocrotim și respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, prevenirea și combaterea discriminării, egalitatea de tratament și egalitatea de șanse cu respectarea nevoilor specifice ale consumatorilor activi adoptând o9atitudine.

Prin colaborarea noastră susținută, putem construi o societate mai justă, mai inovatoare și mai prosperă pentru toți cetățenii noștri.

Ion Dumitrel , Președinte , Consiliul Județean Alba – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu toţii suntem, zi de zi, consumatori de bunuri sau de servicii. Epoca în care trăim stă sub semnul consumului. În aceste condiţii, esenţial este nu doar să consumăm cu responsabilitate, ci şi să fim informaţi cu privire la drepturile și obligaţiile noastre.

Consiliul Judetean Alba este cel mai important furnizor e servicii la nivelul intregului județ. Prin activitatea noastră directă i prin cea a institufilor subordonate, furnizăm servicii de infrastructură, medicale, de utilităţi publice, culturale și educaţionale. fntotdeauna, cu responsabilitate și respect, punem in centrul atenţiei cetăţeanul. Pentru a ne putea indeplini obiectivele, am alocat în fiecare an un buget reprezentativ pentru investifii, la care s-au adăugat sume foarte importante provenite din finanţări nerambursabile, astfel că ne-am putut realiza obiectivele de creștere a calităţi vieţii cetăjenilor judeļului nostru.

Purtăm în permanenţă un dialog cu cetăţeni judeţului Alba, pentru că dorim, pe de o parte, să le cunoaştem nevoile, așteptările și mai ales ideile, iar pe altă parte este necesar să stim in ce mod demersurile noastre și-au atins scopul.

Avem nevoie de informare cu privire la drepturile si obligaţiile ce ne revin, pentru că suntem cu toți, într-un fel sau altul, consumatori, Salut toate inițiativele InfoCons, vă asigur că vă suntem în continuare partener activ în campaniile de informare a opiniei publice și vă dorim succes in misiunea dumneavoastră de a schimba mentalităļi și atitudini, pentru ca beneficiarul final, cetățeanul, să se transforme din consumator pasiv în consumator activ!

Ion Dumitrel
Preşedintele
Consiliului Judeţean Alba

 

 

Mihai Cătălin VĂSII , Prefect , Instituția Prefectului Județul Brașov – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este cel mai important eveniment anual prin care se celebrează inovarea și îmi oferă prilejul de a adresa cele mai bune urări tuturor creatorilor, precum și celor ce activează în domeniul proprietății intelectuale. Creativitatea şi inovaţia reprezintă cheia evoluției speciei umane și factori esențiali în edificarea unei lumi mai bune.

Tot în luna aprilie s-au împlinit 21 de ani de la înființarea, la Brașov, a Asociației InfoCons, dovadă a importanței pe care comunitatea județului nostru o acordă protecției consumatorilor, care este o componență de bază a unei piețe libere.

Promovarea intereselor consumatorilor și asigurarea unei cât mai bune protecții a acestora este datoria statului, dar, în egală măsură, este misiunea reprezentanților societății civile. Protecția consumatorilor înseamnă a le proteja sănătatea, siguranța, interesele economice, dar și a promova dreptul acestora la o corectă informare și la educare, astfel încât să poată recunoaște practicile comerciale ilegale și publicitatea înșelătoare și să cunoască mijloacele legale prin care își pot apăra drepturile.

În acești 21 de ani, Asociația InfoCons s-a afirmat ca un partener de nădejde al instituțiilor statului cu rol în apărarea drepturilor consumatorilor și a adus o contribuție semnificativă la promovarea unei piețe cât mai transparente și mai sigure.

 

 

Attila Hajdu , Director General , Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La fel ca și Asociația InfoCons, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara este o instituție care are în prim plan asigurarea unor servicii de calitate cetățenilor municipiului Timișoara, iar prin aceste servicii asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică pentru timișoreni, dar și pentru toti cetățenii care tranzitează orașul. Asa cum InfoCons își dorește să protejeze drepturile si interesele legitime ale consumatorilor, să conștientizeze consumatorii asupra drepturilor pe care le au și să dezvolte programe si proiecte in scopul realizarii acestor obiective, Poliția Locală are drept scop desfășurarea activității pe baza principiilor legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării. Totodată, Poliția Locală dorește să constientizeze cetățenii că trebuie să își asume responsabilitatea efectuării de sesizări, prin semnalarea de diverse probleme care produc disconfort comunității în care trăiesc sau prin care se încalcă legislația în vigoare.

Instituția noastră acționează în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executiv ale administraţiei publice locale și în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Principalul obiectiv al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara este, în primul rând, apropierea de consumatorii de servicii publice – cetățenii, și luarea de măsuri care să le faciliteze traiul de zi cu zi, toate acestea în conformitate cu prevederile legale. Prin activitatea zilnică, de preluare și soluționare a sesizărilor, prin acțiunile întreprinse ca urmare a acestor sesizări în vederea soluționării unor probleme constatate în comunitate, polițiștii locali se implică în realizarea unor servicii de calitate. Pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate, instituția noastră a obținut certificarea de calitate ISO, an de an fiind realizată recertificarea instituției privind calitatea. Totodată, în fiecare an, pentru documentarea modului în care serviciile noastre sunt percepute de către cetățeni, este realizat, împreună cu colaboratorii de la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie, în baza unui parteneriat, un sondaj de opinie, instrument util în observarea unei imagini de ansamblu referitoare la modul în care activitatea poliției locale este înțeleasă de cetățeni, cu scopul îmbunătățirii permanente a serviciilor oferite.

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara încurajează permanent cetățenii să se adreseze instituției atunci când au probleme care intră în competența nostră, să transmită sugestii și reclamații, fiind deschisă la toate formele de comunicare, respectiv telefonic, prin email, la sediu sau prin intermediul paginii web a instituției. Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara colaborează de mai mulți ani cu Asociația InfoCons, aducând la cunoștința publicului datele de contact și modalitatea de comunicare în vederea oferirii în permanență a unor servicii de calitate. Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și împlinirii a 21 de ani de protecția consumatorilor din România, ne dorim ca împreună să continuăm să punem câte o cărămidă la o structură cât mai solidă a societății noastre, dezvoltată cât mai sănătos, prin colaborarea tuturor instituțiilor abilitate!

 

Teodora-Elena PREOTEASA , Secretar de Stat , Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Fondurile europene sunt esențiale pentru îmbunătățirea și extinderea pieței unice a Uniunii Europene, consolidând astfel protecția consumatorilor. Piața unică se bazează pe patru libertăți fundamentale: circulația liberă a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor, implicând crearea unui cadru protectiv și predictibil pentru consumatorii europeni. Recent, acestea au fost completate de o a cincea libertate, cea a tehnologiei, aducând noi provocări în materie de protecție a consumatorilor, precum gestionarea știrilor false și a atacurilor cibernetice, sau protecția drepturilor legate de deconectare și ștergerea datelor personale.

Fondurile europene sunt direcționate spre întărirea capacităților instituționale ale autorităților publice și ale operatorilor economici, pentru a asigura servicii de înaltă calitate. În România, accentul a fost plasat pe îmbunătățirea serviciilor publice esențiale – de la apă și salubritate, la sănătate, energie, transport, servicii financiare și comunicații digitale. Scopul acestor fonduri a fost de a susține crearea unui mediu concurențial robust, unde resursele sunt alocate eficient, în favoarea consumatorilor.

Pe măsură ce infrastructura primară își rezolvă problemele fundamentale, focusul se va muta spre îmbunătățirea prosperității economice prin sporirea mobilității și a oportunităților echitabile în cadrul pieței unice. O provocare majoră în acest sens este protejarea și diversificarea oportunităților de muncă în UE, inclusiv în contextul dezvoltării rapide a tehnologiilor disruptive, cum ar fi inteligența artificială și tehnologiile cuantice.

Din 2017, fondurile europene dedicate politicii de coeziune a Uniunii Europene joacă un rol crucial în susținerea Pilonului European al Drepturilor Sociale. Acest pilon include 20 de principii centrate pe îmbunătățirea accesului la o gamă largă de bunuri și servicii esențiale, variind de la educație la servicii de îngrijire pe termen lung. Fondurile contribuie la implementarea la nivel național a politicilor sectoriale ale UE și a cadrului de reglementare, garantând accesul cetățenilor la servicii de interes general și menținând un nivel înalt de calitate și accesibilitate a serviciilor publice. În acest context, continuarea investițiilor în infrastructura primară publică, finanțate de fondurile europene, este esențială și pentru protecția și educarea consumatorilor. Un exemplu concret este extinderea sistemelor de apă și canalizare, care îmbunătățește semnificativ calitatea vieții prin asigurarea accesului la servicii publice esențiale, cu un nivel adecvat de calitate și la costuri accesibile. În plus, digitalizarea serviciilor publice reprezintă un alt domeniu prioritar, oferind cetățenilor un acces mai rapid și mai eficient la aceste servicii, mult superior interacțiunii fizice tradiționale la ghișeu.

În ceea ce privește educarea consumatorilor, fondurile europene sunt orientate către încurajarea producătorilor și consumatorilor de a adopta tehnologii și procese de producție care minimizează externalitățile negative asupra mediului și schimbărilor climatice, precum ambalajele, durata de funcționare a produselor și consumul de resurse. Prin urmare, toate programele actuale pun accent pe principiul de a nu prejudicia semnificativ mediul. Se așteaptă ca viitoarele generații de programe să consolideze acest principiu prin măsuri explicite de informare și educare pentru consumatori, sprijinind astfel continuu din fonduri europene. Un exemplu specific este campania de informare care încurajează călătorii să opteze pentru transportul feroviar pentru distanțe scurte și medii, în locul transportului rutier sau aerian, evidențiind astfel costurile asociate și impactul asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste măsuri de informare și educare sunt cruciale pentru comunicarea transparentă a tuturor detaliilor esențiale legate de costurile și impactul călătoriilor.

În concluzie, fondurile europene rămân un pilon central în protecția consumatorului și în susținerea accesului liber la produse și servicii de calitate pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Indiferent de prioritățile pentru următoarele perioade financiare multianuale, acestea vor continua să îmbunătățească siguranța și integritatea pieței, prin diverse inițiative și programe care aduc îmbunătățiri tangibile în viața cotidiană a cetățenilor UE. Investițiile în infrastructură, digitalizare și educația pentru un consum responsabil sunt doar câteva dintre domeniile în care fondurile europene contribuie decisiv la crearea unui mediu sigur și sustenabil pentru consumatori. Prin sprijinirea continuă a acestor demersuri, fondurile europene nu doar că protejează drepturile consumatorilor, ci și îi împuternicesc să facă alegeri informate și responsabile, esențiale pentru un viitor durabil. Așadar, fondurile europene nu sunt doar un suport financiar, ci un pilon central în strategia de consolidare a integrității și siguranței consumatorului pe piața unică europeană.

 

Constantin Rădulescu , Președinte , Consiliul Județean Vâlcea – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă felicit pentru cei 21 de ani de activitate în slujba cetățeanului şi pentru reușitele campanii de conștientizare pe care le-ați organizat și care au contribuit la schimbarea de mentalităţi.

În toţi acești ani, InfoCons a educat consumatorii și a determinat operatori economici, furnizori de utilităţi, instituţii financiare și nu numai, să fie corecţi faţă de beneficiarii produselor sau serviciilor lor.

Demersurile organizaţiei dumneavoastră pentru o viaţă sănătoasă şi un consumator informat au constituit motivul pentru care am fost și rămânem un partener implicat în ceea ce înseamnă respectarea drepturilor consumatorilor și responsabilizarea actorilor din piaţă.

Sunt onorat că mă consideraţi partener de încredere și vă asigur că voi continua să susţin campaniile de informare a cetăţenilor, ori de câte ori ne veţi solicita acest lucru.

Vă urez să rămâneţi un partener fidel consumatorilor, mereu implicat în proiecte care să se bucure de un real succes.

La mulţi ani și la cât mai mulţi consumatori informaţi!

 

Sorin Daniel STAN , Chestor de poliție , Inspecteratul de Poliție al Județului Satu Mare – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale și la 20 de ani de Protecţia consumatorilor în România, prin prisma naturii unei părţi a activităţii noastre, aceea de a proteja drepturile de proprietate intelectuală prin aplicarea actelor normative care garantează și protejează aceste drepturi, este de datoria noastră să subliniem importanţa tot mai mare a acestui domeniu, drepturile de proprietate intelectuală, fie ele literare, artistice sau știinţifice, având un rol vădit important în societate. Așadar, în viaţa de zi cu zi, chiar dacă nu suntem conștienţi tot timpul de prezenţa lor , pe acestea le regăsim la fiecare pas și ne influenţează viaţa personală și societatea în ansamblul ei.

În acest sens vom avea în vedere faptul că, produsele utilizate zilnic, de către fiecare dintre noi, cum ar fi maşini, telefoane, laptopuri, electrocasnice, haine, cosmetice, care poartă o marcă, vin împreună cu anumite caracteristici, calităţi și standarde specifice produselor înregistrate sub acele mărci, fapt care ajută consumatorul să achizitioneze un produs care să îi indeplinească aşteptările și care să fie previzibil din punct de vedere al specificaţiilor și funcţionalităţii acestuia.

Pe de altă parte, previzibilitatea achiziționării unor produse care îndeplinesc anumite standarde este afectată de produsele care poartă o marcă similară sau identică unor mărci înregistrate pentru produse identice sau similare și a căror producţie și comercializare este incriminată ca infracţiune pe teritoriul României și la nivel internațional. Prin producţia și comercializarea unor astfel de produse contrafăcute se urmărește oferirea unor bunuri similare ca aspect cu produsele originale, care poartă imaginea mărcii înregistrate, la un preţ mai redus, în detrimentul standardelor, specificaţilor și calității produselor originale. Astfel, oferirea spre vânzare a unor produse contrafăcute, care poartă marcă recunoscută, dar care nu se supun standardelor produselor originale, pot induce în eroare consumatorii cu privire la natura acestora, iar în cazul achiziţionării unor astfel de bunuri, acestea pot afecta sănătatea beneficiarilor sau pot să nu fie utile pentru aceştia, potrivit scopului achiziționări lor.

Domeniului Drepturilor de proprietate intelectuală, în ultimele două decenii, i s-a conferit o atenţie deosebitā, care a crescut exponenţial în paralel cu dinamica dezvoltării sistemelor de calcul, odată cu aceasta find reglementate noi creații digitale artistice, știinţifice sau literare, precum NFT- uri sau creaţii în cadrul Metaverse. În acest context este necesară monitorizarea atentă a acestui domeniu și legiferarea unor acte normative care să cuprindă natura și complexitatea acestor noi drepturi de proprietate intelectuală în corelaţie cu realităţile sociale, care să fie în armonie cu normele de garantare și protecție a drepturilor de proprietate intelectuală consacrate.

Totodată pentru a asigura un spaţiu prielnic dezvoltării unor noi astfel de drepturi de proprietate intelectuală, dar şi pentru protejarea celor existente se impune reglementarea acestui domeniu, într-un mod echilibrat, prin punerea celor două drepturi pe poziții de egalitate.

 

Georgiana Ramona Dabija , Comisar- șef de poliție , Director Agenția Națională Antidrog – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia aniversării celor 21 de ani de activitate în slujba consumatorului, dorim sa transmitem felicitări echipei InfoCons pentru o9atitudine.

Vă mulţumim pentru această atitudine care confirmă dezideratul nostru comun: o viaţă sănătoaså și de calitate pentru toți cetăţenii României.

Vă asigurăm pe această cale de întreaga noastră consideraţie și disponibilitate în realizarea acţiunilor de informare și educare a societății.

La multi ani !

 

Chestor Principal de poliție Liviu Bute , Inspector General – Inspectoratul General pentru Imigrări – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Pentru a marca aniversarea a 21 de ani de cooperare în beneficiul cetățenilor, dorim să ne exprimăm înalta noastră considerație și vă asigurăm că este o plăcere să fim parteneri în eforturile depuse pentru protecția consumatorilor și de promovare respectării proprietăţü intelectuale. Cooperarea şi angajamentul continuu sunt fundamentale pentru asigurarea unui mediu în care cetățenii să se bucure de drepturile și protecția cuvenite .

Felicitări cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi a celor 21 de ani de protecţie a consumatorilor în România şi Europa!

Profităm de această ocazie ca să reiterăm deschiderea pentru avansarea oricăror proiecte de interes comun, în sprijinul cetățenilor/consumatorilor.

 

Radu Țăran , Primar , Primăria Comunei Gălăuțaș – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

De 21 de ani în slujba cetățeanului!

Longevitatea dumneavoastră este dovada seriozității și implicării de care dați dovadă zi de zi în ceea ce privește protejarea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor. Acțiunile dumneavoastră de conștientizare, programele și proiectele implementate denotă o implicare majoră în tot ceea ce înseamnă protejarea și informarea cetățeanului.

Prin eforturile dumneavoastră demonstrați că societatea civilă, poate deveni o forță demnă de luat în seamă care se alătură eforturilor legislative și instituționale de protejare a cetățenilor de diversele și tot mai elaboratele forme de încălcare a drepturilor acestora.

“o9atitudine” o abordare modernă, pluridisciplinară și grija continuă față de cetățean. Mentalitățile se schimbă treptat, dumneavoastră ați realizat educarea generațiilor tinere și formarea și informarea generațiilor adulte. Ați realizat acțiuni de conștientizare prin care fiecare cetățean a înțeles cât este de important să ne cunoaștem drepturile.

Vă felicit pentru perseverența și consecvența cu care vă asumați rolul de protector și îndrumător al cetățeanului, pentru toate proiectele, programele, campaniile de educare și informare. Consider că scopul dumneavoastră se atinge cu fiecare consumator educat și fiecare consumator informat.

Vă doresc multă putere de muncă, noi proiecte, inspirație și succes în munca dumneavoastră în folosul cetățenilor!

 

Vlad Zamfirescu , Manager , Teatrul L.S. Bulandra – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Încep prin a vă ura ..La multi ani!”, cu ocazia împlinirii a 21 de ani de protecţia consumatorilor în România!

Felicitări pentru toate demersurile și initiativele dumneavoastră de susţinere a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor și de schimbare a mentalităților în acest domeniu.

Prin intermediul activilății destășurate de Teatrul Bulandra, a spectacolelor de înaltă ţinută din repertoriul nostru și a comunicării deschise cu publicul nostru spectator, ale cărui recomandări şi sugestii le întâmpinăm cu mare bucurie, ne alăturăm eforturilor dumneavoastră de a-i sprijini pe consumatorii culturali să adopte o9atitudine, când vine vorba despre respectarea drepturilor lor.

Vă dorim multă energie, inspiraţie și spor în toate proiectele de educare a consumatorilor, de promovare a drepturilor lor de a fi informați, ascultaţi și de a face cele mai bune alegeri, în deplină cunoștință de cauză!

La mulţi ani și la cât mai multe proiecte inspirate!

 

Adrian Toma , Director General , Direcția Generală Poliția Locală Arad – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Într-o societate liberă, drepturile consumatorilor sunt recunoscute ca 0 componentă a politicii de stat, iar organismele guvernamentale și neguvernamentale si locale înfiinţate în acest sens au un rol activ în respectarea reglementărilor privind protecţia drepturilor și intereselor consumatorilor.

Direcţia Generală Poliţia locală Arad, îin exercitarea atribuţiilor sale privind apărarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private și publice, în prevenirea și descoperirea infracţiunilor, în domeniile stabilite de legea nr.155/2010 privind Legea Poliţiei Locale, participă activ la protejarea crepturile fundamentale ale consumatorilor, care nu se limitează doar
la protecția intereselor lor economice.

Pe această cale, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a împlinirii a 21 de ani de protecţia consumatorilor in România, ă transmitem aprecierile noastre pentru iniţiativa dumneavoastră de a asigura și a ameliora continu respectarea drepturilor consumatorilor, pentru activitatea desfăsurată în domeniul protecţiei sociale, a apărarii consumatorilor de pericole ce le afecteaza sănătatea și siguranţa, a protectiei intereselor economice ale acestora, a educării lor, a asigurării accesului consumatorilor la informații corecte care să permită acestora să facă alegere conform dorinţelor și necesităţilor personale și totodată vă asigurăm de întregul nostru sprijin instituţional.

 

Citește și : InfoCons Protectia Consumatorilor te informeaza : ANPC în colaborare cu IPJ Ilfov , au desfășurat o acțiune de verificare a activității comerciale din incinta Dragonul Roșu

 

Ioan Dragomir , Prefect , Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu prilejul aniversării a 21 de ani de existenţă a organizaţiei dumneavoastră, vă mulţumim, în primul rând, pentru modul în care de la înfiinţare şi până în prezent, veniţi în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România.

După cum cunoaşteţi, există patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii.

Activitatea dumneavoastră neîntreruptă s-a concentrat pe crearea cadrului în care drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor să fie respectate, iar programele strategice, proiectele şi campaniile pe care le implementaţi contribuie în mod constant schimbarea mentalității cetățenilor din consumatori pasivi în consumatori activi.

Suntem întru totul de acord cu principiile după care se ghidează activitatea dumneavoastră, atât ca instituţie, cât şi în plan personal. Consumatorii trebuie să fie protejaţi  împotriva riscului de a achiziţiona şi folosi produse de calitate îndoielnică, trebuie să fie informaţi despre produsele care le-ar putea pune în pericol sănătatea, trebuie încurajaţi să aibă dreptul de a alege, iar atunci când se simt nedreptăţiţi, să ştie că pot sesiza cu încredere instituţiile competente.

La fel ca în orice domeniu, prin colaborare putem proteja mai bine interesele consumatorilor pentru anii următori. La nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin funcţionează Consiliul Consultativ pentru Protecția Consumatorilor, care se  întruneşte în şedinţe trimestriale, scopul acestuia fiind acela de a asigura cadrul informațional şi organizatoric necesar stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor, dar și corelării acţiunilor cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în acest domeniu. Încercăm astfel să ne asigurăm şi la nivel judeţean că drepturile consumatorilor sunt respectate în concordanţă cu prevederile legale. De asemenea, am dat curs de fiecare dată solicitării de a ne implica şi mediatiza campaniile şi programele derulate de dumneavoastră, atât din spirit de cooperare, cât şi ca o recunoaştere a eficienţei acestora în beneficiul cetăţenilor.

 

Vă felicit pe această cale pentru toate realizările acumulate în cele peste două decenii de activitate şi vă doresc în continuare mult succes în tot ceea ce veţi întreprinde în viitor!

 

Nicolae Micșoniu , Director executiv , Direcția de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Avem onoarea de a transmite din partea Direcției de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin, sincere felicitari, Asociatiei InfoCons cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale precum și  pentru activitatea derulată în cei 21 de ani de la înființare, dedicată promovării și reprezentării drepturilor și intereselor consumatorilor din România. Vă felicităm pentru meritul incontestabil de a promova şi sprijini drepturile consumatorilor din România şi pentru faptul ca ați dovedit, prin propria activitate, că sunteți un partener apreciat, eficient, implicat şi profesionist.

Totodată ne exprimăm convingerea că buna colaborare dintre instituțiile noastre va continua, în interesul cetățeanului, beneficiarul cel mai important al activităților pe care le desfasuram.

Vă urăm succes și vă asigurăm de  întreaga noastră considerație!

 

Teodor Ioan Birț , Președinte , Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons a apărut acum 21 de ani ca un răspuns la necesitatea consumatorului român de a fi informat asupra drepturilor pe care le are și asupra calității produselor și serviciilor de care beneficiază.

Noi, ca administratori ai piețelor din România avem de-a face zilnic atât cu producătorii agricoli care beneficiază de serviciile noastre, cât și cu clienții acestora, consumatorii finali din întreg lanțul. De aceea, responsabilitatea este dublă și încercăm zi de zi, să îmbunătățim condițiile pe care le oferim producătorilor, pentru ca apoi clientul să fie mulțumit de ceea ce găsește în piețe din punct de vedere al infrastructurii și a calității produselor.

Toate eforturile se rezumă până la urmă la oferirea de servicii calitative. Cu ajutorul InfoCons consumatorul este mai informat despre drepturile pe care le are, cunoaște mecanismele care îi stau la dispoziție atunci când îi sunt încălcate drepturile. De aceea, este un instrument ce nu doar că nu poate fi ignorat, ci este de nelipsit din educația consumatorului român.

La mulți ani, InfoCons!

 

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie (INCDTP) Bucureşti – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Prezentul articol a fost elaborat cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi a 21 de ani de protecţia consumatorilor în România şi Europa, în contextul cooperării derulate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie (INCDTP) Bucureşti şi InfoCons şi dedicate exclusiv sănătăţii, securităţii consumatorului român şi al mediului înconjurător.

 

  1. Aspecte Generale.

Industria textilelor a apărut pentru prima dată în Anglia la finalul secolului 18 şi a fost “exportată” în Statele Unite ale Americii la începutul secolului 19. Cu toate acestea, industria de confecţii – îmbrăcăminte de serie, reprezintă o creaţie pur americană. Industria modei aşa cum este cunoscută în prezent a apărut în zona atelierelor de croitorie şi a micilor fabrici de textile deţinute de imigranţii evrei din oraşul Boston. Tot atunci, s-a stabilit actualul sistem de mărimi vestimentare cu numere sau cu mărimi de tipul S, M, L, XL etc.

Motivul principal pentru apariţia industriei modei a fost acela de a oferi oamenilor cu venituri modeste ocazia de a-şi cumpăra replici ieftine ale hainelor la modă care erau purtate de reprezentanţii claselor bogate ale societăţii din acele timpuri.

Se poate afirma că interesul oamenilor pentru modă şi materiale textile a fost și este prezent de mii de ani.

Astfel, în societatea modernă, textilele sunt omniprezente, fiind utilizate ca: protecţie sau expresie a corpului uman; elemente decorative şi de confort în case, birouri, hoteluri şi instituţii publice; produse funcţionale în spitale şi aziluri; componente de interior pentru maşini, autobuze, trenuri, nave şi avioane; elemente structurale pentru corturi, acoperişuri sau poduri; elemente de consolidare pentru drumuri, diguri, baraje sau canale; saci, plase; gazon artificial pentru sport sau activităţi în aer liber etc.

La nivel mondial, piaţa produselor textile şi de confecţii este o piaţă vastă şi eterogenă, care acoperă o multitudine de produse, de la fibre şi fire textile până la textile finite, tricotaje şi confecţii. Piaţa mondială a textilelor şi îmbrăcămintei a cunoscut, în special, în ultimele decenii modificări însemnate de dinamică, structură şi localizare. În decursul ultimelor patru decenii comerţul mondial cu aceste produse s-a majorat de peste 90 de ori, de la mai putin de 6 miliarde dolari în 1962 la 547miliarde dolari în 2021.

Din anul 1990 sectorul de textile şi pielărie-încălţăminte a intrat în concurenţă cu producătorii din toată lumea, confruntându-se cu concurenţa neloială cu produse realizate în ţări cu mari resurse de materii prime textile şi susţinute de politici şi ajutoare de stat ca: Turcia, China, India, Thailanda, Pakistan, Mexic ş.a.

Standardele consumatorilor la nivel mondial s-au schimbat de-a lungul anilor datorită îmbunătățirii continue a standardelor de viață ale oamenilor. Chiar și în industria textilă, preferințele se îndreaptă către produse textile ecologice, non-toxice și prietenoase cu mediul. Accentul în ceea ce privește ecotextilele se pune în primul rând pe materialele care pot intra în contact direct sau prelungit cu pielea, cum ar fi îmbrăcăminte, lenjerie de pat, prosoape, peruci, pălării, scutece și alte produse sanitare etc.

 

  1. Provocări ale consumatorilor de textile din România.

Este de notorietate faptul că, piaţa din Romania este invadată de o gamă foarte mare de produse provenite din Turcia şi China, inclusiv de produse contrafacute, pentru care nu există create suficiente reglementari legislative şi instrumente de control şi evaluare a securităţii, siguranţei in exploatare, impactului asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurator.

În acest context, există încă mulţi agenţi economici care produc, importă, ambalează şi comercializează produse textile, inclusiv online, care nu respectă normativele naţionale şi europene în vigoare cu privire la denumirea, marcarea şi etichetarea produselor textile.

În mod curent, consumatorii sunt din ce în ce mai expuși la sute de substanțe chimice potențial periculoase care pot intra în contact cu corpul lor prin trei căi diferite: inhalare, ingerare și absorbție dermică.

În procesele de fabricaţie a produselor textile, în special în cele de finisare chimică pot fi utilizate substanţe chimice cu performanţe tehnologice foarte mari, dar care, în cazul nefixării corespunzătoare pe fibră, pot afecta în mod negativ sănătatea consumatorului şi mediul înconjurator. Dintre substanţele chimice din fabricaţia materialelor textile cele mai periculoase, care ridica şi cele mai mari probleme ecologice si toxicologice sunt coloranţii care, odată ajunşi în contact cu corpul uman pot genera probleme acute, subcronice (în interval de până la 90 de zile), cronice sau pot avea efect cancerigen, în cazul expunerii pe o perioadă mai mare de trei luni.

Astfel, pentru a proteja sănătatea umană, numeroase reglementări (Oeko Tex Standard 100, Regulamentul REACH) limitează prezența substanțelor chimice periculoase, precum aminele aromatice, generate de scindarea reductivă a coloranților azoici, la cel mult 30 mg/kg de material textil datorită riscului asociat apariţiei tumorilor vezicii urinare și a carcinomului pelvisului renal.

În multe procese din industria textila (ex., protecţie lână, tratamente antimucegai, ca agent de reticulare în finisarea cu rășini etc.) se utilizează, în mod curent, formaldehida. În 1987, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a clasificat formaldehida drept o substanţă cu potenţial cancerigen în condiții de expunere neobișnuit de mare sau prelungită. De atunci, studiile efectuate asupra oamenilor au evidenţiat faptul că expunerea la formaldehidă este asociată cu anumite tipuri de cancer. De asemenea, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) clasifică formaldehida drept substanţă “cancerigenă” pentru om. În 2011, Programul Național de Toxicologie, un program interagenții al Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al SUA, a înregistrat formaldehida ca substanţă cancerigenă pentru om, în cel de-al 12-lea Raport privind agenții cancerigeni.

Formaldehida își manifestă efectele toxice prin modificarea chimică a componentelor celulare vitale, inclusiv ADN-ul și proteinele, generând astfel disfuncție celulară. Genotoxicitatea determinată de prezenţa formaldehidei este bazată pe formarea de legături încrucișate ADN-ADN dși ADN-proteină. De aceea, detectarea și monitorizarea formaldehidei dinn materialele textile reprezintă o preocupare serioasă, având în vedere efectul toxic al acestei substanțe şi impactul negativ asupra sănătății umane.

De asemenea, valoarea pH-ului extractului apos al materialelor textile constituie un parametru ce oferă o indicaţie utilă cu privire la aciditatea sau alcalinitatea acestora. O valoare a pH-ului care nu se încadrează în intervalul acceptat (4-7,5)  poate provoca, la contactul direct cu pielea, iritaţii ale acesteia, eczeme sau dermatite.

Mai mult decât atât, pe eticheta ataşată produselor din materiale textile trebuie menţionată compoziţia fibroasă, astfel încât obiectul vestimentar să fie adecvat scopului pentru care este achiziţionat, dar şi pentru a evita utilizarea produselor contrafacute.

O situaţie aparte o reprezintă contactul consumatorului cu produsele textile second hand care, în vederea comercializării, sunt supuse unor tratamente de dezinfectare prin fumigare, timp de 48 de ore în bromură de metil- gaz lichefiat, incolor, foarte toxic, inflamabil, cu un miros asemănător cu cel al cloroformului. Ȋn lipsa certificatului de fumigaţie, al avizului Poliţiei Sanitare referitor la încarcatura microbiană şi bacteriologică sau al unui control riguros privind calitatea, produsele second hand pot afecta în mod grav sănătatea şi securitatea populaţiei. Ȋn cadrul acestei categorii de produse, o atenţie deosebita trebuie acordată controlului privind respectarea cerinţelor legislative actuale de interzicere la comercializarea în regim second hand a lenjeriei intime.

 

Concluzii:

Controlul siguranței chimice, precum și proprietățile eco-toxicologice au devenit o prioritate pentru industria textilă cu scopul de a evita efectele negative ale substanțelor chimice asupra oamenilor și asupra mediului înconjurător. Interesul crescut pentru toxicologia produselor textile este determinat de prezența compușilor periculoși în haine, generați în urma proceselor de vopsire și de finisare.

Pentru protejarea consumatorilor eforturile comune ale principalilor actori (producători, importatori, comercianţi, autorităţi publice etc.) trebuie focalizate spre: limitarea utilizării substanţelor chimice în fazele proceselor tehnologice de realizare a materialelor textile; obligativitatea realizării, în laboratoare acreditate, a unor teste specifice de determinare a prezenţei formaldehidei, ftalatilor, aminelor cancerigene, coloranţilor etc.,  anterior comercializarii pe piaţă; etichetarea corespunzătoare a produselor textile astfel încât consumatorul să poată alege în cunoştinţă de cauză materiale textile sigure; conştientizarea consumatorilor cu privire la pericolele îmbrăcămintei asupra sănătăţii.

În acest context, colaborarea INCDTP-INFOCONS are la bază obiective strategice convergente, focalizate în promovarea intereselor consumatorilor privind sănătatea oamenilor, securitatea produselor, siguranţa în exploatare şi protecţia mediului inconjurator.

 

Pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, parteneriatul cu INFOCONS, companie cu largă recunoaştere la nivel naţional şi European, şi cu 21 de ani de activitate neîntreruptă în domeniul protecţiei consumatorului a reprezentat o încununare a misiunii INCDTP de operator activ şi dinamic pe piaţa materialelor textile cu multiple aplicaţii.

 

Avem convingerea că în următorii ani INFOCONS îşi va consolida rolul de jucător proactiv în protejarea, educarea şi promovarea intereselor consumatorilor în toate domeniile care ar putea să le pună în pericol sănătatea, siguranţa şi intersele economice.

 

LA MULŢI ANI, INFOCONS!!!

 

George-Sergiu NICULESCU , Președinte ANRE – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la cei 21 de ani de la înființarea InfoCons în România și Europa, mă bucur să vă transmit, în numele ANRE, sincere aprecieri și să vă mulțumesc pentru parteneriatul productiv și implicarea consecventă și activă în apărarea drepturilor consumatorilor, inclusiv în beneficiul consumatorului final de energie. Fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice, cunoașterea drepturilor și a îndatoririlor pe care le are un consumator constituie, în prezent, o componentă de educație socială prin care putem spori protecția drepturilor noastre, iar cu ajutorul dumneavoastră, acest lucru devine realitate.

Noi ne dorim să fim parteneri permanenţi de dialog, de aceea la ANRE susținem prin acţiuni concrete schimbul de bune practici care pot contribui în mod substanțial la identificarea situaţiilor din practică și astfel la stabilirea unui cadru de reglementare de protecție a drepturilor consumatorilor. Colaborarea eficientă și constructivă între ANRE și InfoCons demonstrează că, împreună, putem construi un mediu mai sigur și mai transparent pentru consumatori. Consumatorii europeni, inclusiv cei din România, au dreptul să beneficieze pe deplin de avantajele pieței unice, să aibă capacitatea de a face alegeri în cunoștință de cauză și să joace un rol activ în tranziția verde și cea digitală, în orice moment și oriunde s-ar afla în UE.

La cei 21 de ani de la înființare, vă felicit pentru contribuția deosebită în ceea ce privește protecția consumatorilor și vă doresc să continuați să fiți un exemplu de excelență în domeniu.

Asociației INFOCONS,

 

Chestor de poliţie Aurel-Cătălin GIULESCU , Director General , Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul proiectelor sale dedicate cetățenilor români, dorește să asigure o contribuție constantă la dezideratul InfoCons, care urmăreşte transformarea consumatorului pasiv într-un consumator activ.

O activitate apropiată intereselor consumatorilor, care ar putea fi încadrată sub umbrela devizei protecției consumatorului „Decizi TU pentru TINE!”, o reprezintă domeniul inițiativelor cetățenești europene (ICE), pentru care Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor deține calitatea de Punct național de contact al României şi de promotor al acestui instrument european. În termeni generali, ICE reprezintă un instrument de democrație participativă, pus la dispoziție de către Uniunea Europeană, care le permite cetățenilor europeni să aibă un rol mai vizibil în modelarea orientărilor Uniunii Europene care le influențează viața, devenind o modalitate unică de implicare în procesul de elaborare a politicilor Uniunii. Acest instrument european oferă cetățenilor posibilitatea de a prezenta, de a susține și de a promova subiecte noi de interes la nivel de politică UE, fie prin semnarea unei declarații de susținere pentru o inițiativă cetățenească europeană, fie prin implicarea în Comitetele de organizare sau prin acordarea de suport în procesul de colectare a semnăturilor pentru o anumită inițiativă cetățenească europeană. Printre inițiativele cetățenești europene de succes organizate până în prezent amintim: „Apa și salubritatea reprezintă un drept al omului! Apa este un bun public și nu o marfă!”, „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”, „Să mâncăm ORIGINal! Să dezvăluim originea alimentelor pe care le consumăm!”.

Totodată, în domeniul digitalizării şi al societății informaționale, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor coordonează procesul de emitere a cărții electronice de identitate, care își propune să fie un facilitator cheie pentru accesarea serviciilor electronice de către cetățenii români și să permită titularului cărții de identitate autentificarea în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sistemele informatice ale altor entități publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice. Documentul de identitate va asigura astfel accesul cetățeanului la servicii electronic diverse, asigurând simplificarea relației cu autoritățile publice și creșterea calității şi a disponibilităţii serviciilor publice.

De asemenea, ca urmare a operaționalizării Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC, administrat de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, rezultat din implementarea unui proiect ambițios, de mare anvergură, finalizat la data de 24 noiembrie 2023, cetățenii vor deveni consumatori de noi de servicii electronice, fiind posibilă obținerea de documente de stare civilă prin intermediul unui portal dedicat și vor beneficia de interacțiune mai facilă cu autoritățile competente din domeniul stării civile și al evidenței persoanelor.

Cu această ocazie, la ceas aniversar al InfoCons, reafirmăm angajamentul nostru în inițiativele care conduc la succes în domeniul protecției consumatorului !

 

Cu stimă,

Director General,

Chestor de poliţie Aurel-Cătălin GIULESCU 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Oltenia” al județului Dolj – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În numele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Oltenia” al județului Dolj, doresc să vă felicităm pentru această aniversare importantă. În acești 21 de ani, ați demonstrat profesionalism, inovație și angajament față de clienți și parteneri.

Vă dorim să continuați să prosperați și să obțineți rezultate remarcabile în viitor. Sperăm că următorii ani vor aduce noi oportunități și realizări pentru voi.

Suntem mândri să fim parteneri și să colaborăm cu voi în această călătorie de succes.

 

La mulți ani și succes în continuare!

 

Alin Tișe , Președinte , Consiliul Județean Cluj – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Promovarea intereselor și a drepturilor consumatorilor s-a dovedit a fi pentru InfoCons o prioritate absolută, această entitate fiind alături de cetățeni și asigurându-le dreptul la informare, la reprezentare și la protejare împotriva unor posibile abuzuri.

Existența organismelor menite să sprijine cetățenii în încercarea de a beneficia de bunuri și servicii la cele mai înalte standarde de calitate este mai mult decât necesară, InfoCons contribuind în mod substanțial la schimbarea comportamentului și a atitudinii consumatorilor, dar și a prestatorilor de servicii și a vânzătorilor de bunuri și produse.

De peste două decenii, InfoCons desfășoară o activitate intensă și eficientă de informare și protejare a drepturilor consumatorilor, derulând campanii și acțiuni în vederea îndeplinirii acestor obiective. Eforturile organizației au fost încununate cu succes, rezultatele obținute fiind dovada clară a răspunderii, angajamentului și profesionalismului de care a dat dovadă.

Consiliul Judeţean Cluj apreciază în mod deosebit inițiativele InfoCons menite să contribuie la creşterea nivelului de conştientizare şi informare a cetăţenilor din România, răspunzând pozitiv tuturor solicitărilor, astfel încât locuitorii țării și, implicit, cei ai județului Cluj, să cunoască drepturile pe care le au în calitatea lor de consumatori și posibilitatea de a sesiza problemele pe care le pot întâmpina chiar și în relația cu instituțiile statului.

În final, doresc să transmit întregului colectiv sincere felicitări pentru cei 21 de ani de activitate intensă în slujba protejării consumatorilor, asigurându-vă de întreaga noastră susținere și disponibilitate de implicare în viitoarele proiecte.

 

La mulți ani, InfoCons!

 

Soós Zoltán , Primar , Primăria Municipiului Târgu Mureș – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În calitate de primar, reflectând asupra a 21 de ani de protecție a consumatorului în România și Europa, sunt mândru să observ progresele realizate în această direcţie. De la înfiinţarea InfoCons, organizaţia care a jucat un rol esenţial în educarea și informarea
consumatorilor, am asistat la o creștere semnificativă a conștientizării drepturilor și responsabilităţilor consumatorilor.

În România, legislaţia a evoluat considerabil pentru a proteja interesele consumatorilor, garantând dreptul la informare, siguranță și protecţie împotriva practicilor comerciale neloiale. InfoCons a contribuit decisiv prin campanii de informare și educație, asigurându-se că consumatorii sunt conștienți de drepturile lor şi ştiu cum să le exercite .

La nivel european, protecția consumatorilor a devenit o prioritate, iar colaborarea dintre statele membre a condus la stabilirea unor standarde ridicate în materie de protecție a consumatorului. Prin intermediul InfoCons, România a fost activă în aceste eforturi comune, aducând contribuţii valoroase la modelarea politicii europene de protecție a consumatorului.

Cu toate acestea, există încă mult de făcut. într-o lume aflată îintr-o continuă schimbare, adaptarea la noile provocări și amenințări este esențială. Este necesar să continuăm să lucrăm împreună pentru a îmbunătăţi și consolida mecanismele de protecție a consumatorilor, asigurându-ne că aceștia beneficiază de o piață justă transparentă și sigură.

În încheiere, doresc să mulțumesc tuturor celor implicaţi în promovarea şi susţinerea drepturilor consumatorilor în ultimii 21 de ani. Angajamentul şi devotamentul dumneavoastră, au fost cheia succesului nostru colectiv în această misiune vitală pentru bunăstarea și prosperitatea comunităților noastre.

PRIMAR Soós Zoltán

 

Nicolae Codrin Crăcuț , Director General , Federația Tehnologiilor Emergente – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În luna decembrie, un moment definitoriu pentru protecția consumatorilor a fost marcat prin semnarea Protocolului de Colaborare între InfoCons și Federaţia Tehnologiilor Emergente. Această colaborare introduce, de asemenea, Grupul de Lucru numărul 5 pentru Protecția Consumatorului (GL 5), consolidând angajamentul nostru comun de a face față provocărilor tehnologice cu o abordare
centrată pe 
consumator.

Acest protocol reflectă viziunea noastră comună asupra importanţei adaptării continue a măsurilor de protecţie a consumatorilor la ritmul rapid al inovațiilor tehnologice. Prin combinarea expertizei InfoCons îin domeniul protecției consumatorilor cu experienţa Federaţiei Tehnologii Emergente,ne propunem să oferim un răspuns adecvat si eficient la nevoile actuale ale consumatorilor.

Implementarea de Standarde Noi: Stabilirea unor standarde și norme actualizate pentru utilizarea tehnologilor, cu scopul de a maximiza siguranţa și accesibilitatea pentru consumatori.
Programe de Educație: Lansarea unor inițiative educative care sắ îi înarmeze pe consumatori cu cunoștinţele necesare pentru a naviga cu încredere în lumea digitală
Feedback și Adaptare: Monitorizarea continuă a impactului inovaţiilor asupra consumatorilor şi ajustarea rapidă a strategilor în funcție de feedback-ul primit.

Înfinţarea GL 5 subliniază dedicaţia noastră pentru un mediu tehnologic sigur si inclusiv. Activitătile grupului vor sprijini consumatorii în a deveni participanți activi și informați în societatea digitală, promovând o utilizare responsabilă și informată a tehnologiei.

Invităm toţi consumatorii să se alăture demersurilor noastre și să profite de resursele şi suportul oferite prin acest parteneriat strategic. împreună, putem naviga peisajul tehnologic cu mai multă încredere și siguranță .

 

Cu stimă
NICOLAE-CODRIN CRĂCUT

 

Simona Pârvu , Director general dr. , Institutul Național de Sănătate Publică – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În primul rând, îmi exprim bucuria și onoarea de a vă felicita pentru eforturile depuse de dumneavoastră, pe parcursul celor 21 de ani de existență, în direcția protejării consumatorilor și vă urez să mentineți implicarea și entuziasmul mulți ani de acum înainte!

Institutul Național de Sănătate Publică și InfoCons sunt guvernate de scopuri comune precum protejarea oamenilor și îndemnarea către comportamente care să vină atât în beneficiul individual, cât și în cel al comunităților.

Activitatea de informare a oamenilor, pe diferite teme de interes pentru sănătate, este una pe care o desfășurăm cu prioritate și fără încetare, pentru a contribui la creșterea nivelului general de educație pentru sănătate, a gradului de informare și de conștientizare a populației în legătura cu prevenirea îmbolnăvirilor. Deci nu putem decât să sprijinim inițiativele dumneavoastră ce au ca scop protejarea drepturilor consumatorilor.

 

Mulțumim pentru colaborare și succes pe mai departe!

 

Director general dr. Simona Pârvu

 

Lixandru Florin , Secretar de Stat , Ministerul Educației – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale este un moment important pentru a sublinia rolul educației în promovarea și protejarea inovației și creativității.

Educația în domeniul proprietății intelectuale este crucială pentru a încuraja tinerii să înțeleagă importanța respectării drepturilor de autor, a brevetelor și a altor forme de protecție a creațiilor intelectuale.

Prin educare, putem forma o societate mai conștientă și mai responsabilă în ceea ce privește valorizarea și protejarea creațiilor intelectuale.

Respectarea proprietății intelectuale este esențială pentru susținerea inovației și creativității în societatea noastră.

Prin respectarea drepturilor de autor, brevetelor și altor forme de proprietate intelectuală, ne asigurăm că creatorii sunt recunoscuți și recompensați pentru munca lor. Încălcarea acestor drepturi poate afecta negativ inovarea și poate descuraja pe cei ce ar putea contribui la progresul societății.

Ca om implicat în domeniul educației, înțeleg cât de importantă este protecția proprietății intelectuale pentru stimularea inovației și a creativității în procesul educațional.

Prin educarea elevilor și a colegilor despre valorile și implicațiile acestor drepturi, putem contribui la formarea unei culturi a respectului și recunoașterii pentru munca intelectuală.

Așadar, în calitate de educator, încurajez cu tărie toți participanții la procesul educațional să fie conștienți de importanța acestor drepturi și să respecte proprietatea intelectuală în toate aspectele activităților noastre.

 

Alecsandrescu Florin Dorian , Director Executiv , Poliția Locală a municipiului Focșani – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Poliția Locală a municipiului Focșani are onoarea de a vă felicita pentru cei 21 de ani de activitate și de a vă mulțumi că vă dedicați cu profesionalism promovării și reprezentării drepturilor și intereselor consumatorilor din societatea civilă.

Activitatea și munca depusă în sprijinul și folosul cetățenilor, de a fi mereu informați și educați în conformitate cu legea națională ce promovează drepturile și obligațiile consumatorilor, este un real ajutor oferit în domeniul de activitate al serviciilor publice, aducând numeroase beneficii societății în care trăim.

Eforturile asociației dumneavoastră de a informa corect și complet, de a distribui materiale informative și de a derula o campanie națională de educare și transformare a opiniei consumatorilor prin conștientizarea drepturilor ce le revin, au condus la o intervenție mai bună a autorităților care au lucrat mai eficient în slujba cetățenilor și mai responsabil, acestea fiind apreciate de către instituția noastră.

Avem convingerea că va continua buna colaborare dintre instituțiile noastre în interesul cetățeanului și vă dorim mult succes în proiectele viitoare.

 

Cu respect și considerație,

DIRECTOR EXECUTIV

Alecsandrescu Florin Dorian

 

 

Vlad Florentin Drinceanu , Inspector Școlar General , ISMB – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Înțelegerea fundamentală a principiilor bazate pe respect față de ideile proprii și ale altora, împreună cu recunoașterea valorii acestora, îi ajută pe tinerii creatori de conținut digital să beneficieze financiar, social și cultural de pe urma capacităților lor intelectuale.

Încă din 2015, raportul „Intellectual Property and Education in Europe” a evidențiat necesitatea unei mai mari coerențe în ceea ce privește includerea conceptelor de proprietate intelectuală (PI) în educație și a unei abordări comune a părților relevante privind integrarea proprietății intelectuale în procesul educațional.

În 2022, integrarea proprietății intelectuale în educație a fost o prioritate de top pe agenda europeană, existând legături solide de colaborare între diversele organisme ale UE în acest sens. Educația în domeniul proprietății intelectuale face parte din Planul de acțiune pentru educație digitală al Comisiei Europene, care este gestionat de Direcția Generală pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură (DGEAC).

Orice demers în acest scop trebuie să promoveze creativitatea, inovarea, spiritul antreprenorial și utilizarea etică a materialelor protejate de drepturile de proprietate intelectuală, cu scopul de a influența cunoștințele și comportamentele responsabile ale tinerilor în mediul digital.

Într-o societate dominată de inovație și de tehnologie, educația în domeniul proprietății intelectuale (PI) este din ce în ce mai importantă pentru pregătirea tinerilor în cunoașterea și adaptarea la provocările și oportunitățile prezentate de mediul digital. De la protejarea inovației până la promovarea eticii în cercetare și în dezvoltare, integrarea conceptelor de PI în programele educaționale este esențială pentru formarea unei generații de profesioniști responsabili și conștienți de valoarea intelectuală.

Unul dintre aspectele centrale ale PI este înțelegerea și aplicarea drepturilor de autor. Într-o eră în care accesul la informație este la îndemâna oricărei persoane care are o conexiune la internet, educația în domeniul drepturilor de autor joacă un rol crucial în formarea unor comportamente responsabile și respectuoase față de proprietatea intelectuală. Prin înțelegerea modului în care lucrările creative sunt protejate și utilizate legal, tinerii pot evita încălcările drepturilor de autor și pot valorifica în mod responsabil resursele disponibile online.

În plus, cunoașterea conceptelor legate de brevete și mărci comerciale este esențială pentru promovarea inovației și a antreprenoriatului în rândul tinerilor. Înțelegerea procesului de obținere a unui brevet sau de înregistrare a unei mărci comerciale poate stimula creativitatea și inovația, oferindu-le tinerilor oportunitatea de a-și proteja și de a-și valorifica ideile și invențiile.

De asemenea, educația în domeniul PI poate juca un rol crucial în promovarea unei concurențe echitabile și etice în mediul digital. Prin înțelegerea conceptelor de concurență loială și evitarea practicilor abuzive sau ilegale, tinerii pot contribui la crearea unei piețe digitale mai transparente și mai incluzive.

Tot în cadrul educaţiei în domeniul PI, trebuie avut în vedere impactul direct pe care inteligenţa artificială îl are asupra vieţii cotidiene. Abordarea acestui aspect trebuie să fie atentă și metodică pentru a asigura beneficii semnificative și, în același timp, pentru a minimiza riscurile și impactul potențial negativ.

Integrarea unei inteligențe artificiale corecte și responsabile înseamnă aducerea unei noi dimensiuni în lumea digitală, în care tehnologia nu doar că îmbunătățește experiența utilizatorilor, ci și protejează drepturile și interesele acestora. Pentru a realiza acest obiectiv, este esențial să avem în vedere mai multe aspecte:

Transparența și explicabilitatea algoritmilor: Sistemele de inteligență artificială trebuie să fie transparente în funcționarea lor, iar deciziile luate să fie explicabile și justificabile pentru consumatori. Astfel, aceștia pot înțelege cum sunt influențate de algoritmi și pot avea încredere în procesul decizional al sistemelor de inteligență artificială (IA).

Evitarea discriminării și a bias-urilor: Dezvoltarea și utilizarea unei IA corecte și responsabile implică eliminarea oricăror forme de discriminare sau bias din algoritmii și seturile de date folosite. Este foarte important să ne asigurăm că sistemele IA sunt echitabile și nu perpetuează sau amplifică inegalitățile existente în societate.

Protejarea confidențialității și a datelor personale: Utilizarea inteligenței artificiale în relația cu toţi consumatorii trebuie să respecte întotdeauna confidențialitatea și securitatea datelor personale. Este esențial ca informațiile consumatorilor să fie protejate și utilizate în conformitate cu legile și standardele de protecție a datelor.

Responsabilitate și etică în dezvoltarea și utilizarea IA: Dezvoltatorii și utilizatorii de IA trebuie să fie conștienți de impactul pe care tehnologia îl are asupra consumatorilor și să-și asume responsabilitatea pentru consecințele acțiunilor lor. Etica și bunele practici trebuie să fie încorporate în toate etapele procesului de dezvoltare și implementare a sistemelor IA.

Educarea consumatorilor: Pentru a beneficia în mod optim de inteligența artificială, consumatorii trebuie să fie educați în privința drepturilor lor, a modului în care sunt afectați de tehnologie și a modului în care pot utiliza sistemele IA în mod responsabil. Educația este cheia pentru a dezvolta o relație sănătoasă între consumatori și IA.

Dezvoltarea și utilizarea unei inteligențe artificiale corecte și responsabile pentru consumatori necesită o abordare cuprinzătoare și echilibrată, care să țină cont atât de avantajele tehnologiei, cât și de protecția și respectarea drepturilor și a intereselor utilizatorilor. Prin implementarea unor standarde ridicate de transparență, echitate, confidențialitate și responsabilitate, putem crea un mediu digital mai sigur și benefic pentru toți consumatorii.

De aceea, integrarea conceptelor de proprietate intelectuală în educație este esențială în era digitală în care trăim. Prin promovarea unei înțelegeri profunde a drepturilor de autor, a brevetelor, a mărcilor comerciale și a altor aspecte legate de PI, putem contribui la formarea unei generații de profesioniști responsabili și inovatori, pregătiți să facă față provocărilor și oportunităților prezentate de mediul digital.

Drepturile consumatorilor reprezintă un aspect esenţial în viaţa noastră de zi cu zi, acestea fiind reglementate, la nivel naţional, printr-un cadru legislativ întocmit în acord cu politicile și normele Uniunii Europene. Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi ale serviciilor oferite de către operatorii economici. În ultimii ani, pe fondul schimbărilor impuse de noile tehnologii, educaţia consumatorului a devenit o prioritate, în mod deosebit în ceea ce priveşte dezvoltarea de competenţe digitale, inclusiv cu privire la inteligenţa artificială.

Potrivit site-ului oficial al Consiliului European, https://www.consilium.europa.eu/,  „Inteligența artificială este utilizarea tehnologiei digitale pentru a crea sisteme capabile să îndeplinească sarcini considerate în mod obișnuit ca necesitând inteligență umană”. Inteligența artificială este omniprezentă în economia şi în societatea noastră şi, nu în ultimul rând, în şcolile noastre. Ea este utilizată în procesul de predare, de învățare și de evaluare şi schimbă deja modul în care funcționează şcolile, în care predau profesorii şi în care învaţă copiii. IA are un mare potențial de îmbunătățire a educației, ajutând deja cadrele didactice să identifice nevoile specifice de învăţare, oferind cursanţilor experienţe de învăţare personalizate şi ajutând şcolile să folosească mai eficient resursele de care dispun.

Motoarele de căutare, instrumentele de traducere lingvistică, jocurile video online şi multe alte aplicații utilizează inteligenţa artificială. Atât elevii, cât şi cadrele didactice folosesc deja IA în viața de zi cu zi, de multe ori fără a fi conștienți de aceasta şi, prin urmare, fără a cunoaşte cum sunt utilizate datele lor, ceea ce generează provocări etice specifice. Pentru a se asigura că profesorii înțeleg potențialul IA, fiind totodată conștienți de riscurile asociate, Comisia Europeană a elaborat, în 2022, cu sprijinul unui grup de experţi, „Orientările în materie de etică privind utilizarea Inteligenţei Artificiale și a datelor în procesul de predare și învățare pentru cadrele didactice”. Elaborarea acestor orientări se numără printre acțiunile menite să încurajeze dezvoltarea unui ecosistem de educație digitală de înaltă performanță, una dintre priorităţile Planului de acţiune pentru educaţia digitală (2021-2027), adoptat în septembrie 2020 de Comisia Europeană.

La baza utilizării etice a intelegenţei artificiale şi a datelor în procesul de predare, învățare și evaluare, au fost identificate patru considerente-cheie: factorul uman (capacitatea unei persoane de a deveni un membru competent al societății), echitatea (tratamentul echitabil al tuturor persoanelor în cadrul organizării sociale), umanitatea (care ia în considerare oamenii, identitatea, integritatea și demnitatea acestora) și alegerea justificată (folosirea cunoștințelor, a faptelor și a datelor pentru a justifica deciziile colective necesare sau adecvate luate de mai multe părți interesate din mediul școlar).

De asemenea, în elaborarea acestor orientări, grupul de experţi a identificat o serie de cerințe-cheie pentru o IA de încredere, recomandabile pentru orice sistem de IA implementat și utilizat în domeniul educației: implicare și supraveghere umană; transparență; diversitate; bunăstare societală și de mediu; respectarea vieții private și guvernanța datelor; robustețe tehnică și siguranță; responsabilitate.

Impactul inteligenţei artificiale asupra sistemului de educație este incontestabil și are un mare potenţial de dezvoltare în viitor. Orientările elaborate de Comisia Europeană fac parte dintr-un demers pe termen lung, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește un cadru de reglementare pentru o IA de încredere, care să poată fi aplicat în toate sectoarele, inclusiv în educație.

 

Giorgică Bădărău , Președinte , Federația Națională “OMENIA” – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Federația Națională “OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, în numele celor peste 120 de organizații membre de la nivel național, și al celor peste 1.000.000 de seniori pe care îi reprezentăm, vă mulțumește pentru cei 21 de ani de muncă neobosită în beneficiul consumatorilor din România și de la nivel european.

De-a lungul celor aproape două decenii de parteneriat cu Asociația InfoCons, am dezvoltat și susținut împreună activități al căror numitor comun l-au reprezentat protecția consumatorilor de bunuri și servicii, urmărindu-se identificarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă personele vârstnice, atât la nivel central, cât și în structurile teritoriale.

De la serviciile financiare, unde am colaborat pentru a preveni exploatarea și a asigura practici corecte, la educație în domeniul achizițiilor, inclusiv online, parteneriatul nostru a pus bazele unei schimbări pozitive în viața seniorilor. Împreună am militat pentru servicii publice mai incluzive, pentru bunuri și servicii mai sigure, oferind cetățenilor în vârstă cunoștințele și resursele de care au nevoie pentru a-și afirma drepturile cu încredere.

Strânsa colaborare se va menține și pe viitor, mizând pe o accelerare a proiectelor, pentru a acoperi în continuare nevoia uriașă de educație în domeniul protecției consumatorului.

Contactul tot mai aproape cu consumatorul vârstnic este important de menținut, acesta trebuie sã conștientizeze care îi sunt drepturile și ce trebuie să facă atunci când acestea îi sunt încălcate.

Sperăm ca anii următori să fie cu pași și mai mari, pe măsură ce continuăm sã ne extindem acoperirea teritorială, să creștem impactul activităților noastre și să dăm voce persoanelor pe care le deservim, punând pe primul plan demnitatea, corectitudinea și respectul, ca temelie a fiecărei interacțiuni.

La mulți ani InfoCons, la mulți ani domnule Președinte Sorin Mierlea, La mulți ani tuturor voluntarilor și susținătorilor mișcării de protecție a consumatorului, persoane care au pus pasiune, dedicare și ne-au inspirat zi de zi!

 

Președinte Giorgică BĂDĂLĂU

 

Giulio Bertola , Președinte , Confindustria România – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Asociația InfoCons – Organizația pentru Protecția Consumatorilor reprezintă un pilon fundamental pentru garantarea sănătății, siguranței și liniștii familiilor în procesul achiziționării de bunuri și servicii. Prin angajamentul său neîntrerupt în monitorizarea piețelor, atât fizice cât și online, și colectarea sesizărilor și reclamațiilor din partea consumatorilor, joacă un rol crucial în protejarea drepturilor cetățenilor.

Unul dintre aspectele cele mai relevante ale activității Asociației este atenția acordată reţelelor de distribuție, cum ar fi supermarketurile și site-urile cu vânzare online, unde efectuează controale ţintite pentru a se asigura că produsele aflate la comercializare respectă standardele de siguranță și calitate impuse. Această intervenție proactivă împiedică produse defectuoase sau periculoase să ajungă pe mesele și în casele noastre, protejând astfel sănătatea și siguranţa familiilor.

Datorită managementului atent şi responsabil din partea preşedintelui Sorin Mierlea, InfoCons reprezintă un punct de referință pentru consumatori, oferindu-le suport și îndrumare atunci când se confruntă cu probleme legate de produse defectuoase sau practici comerciale incorecte. Posibilitatea de a semnala cazuri de abuz sau înșelăciune permite familiilor apărarea propriilor interese și contribuie la promovarea unei culturi a consumului responsabil și transparent.

Pentru cetăţeni, valoarea Asociației constă și în rolul său de catalizator al schimbării. Acțiunile sale de supraveghere și cele cu rol de conștientizare nu numai că protejează cetăţenii de abuzuri, dar îi determină și pe producători și pe comercianți să-și îmbunătățească standardele de calitate și comportamentul comercial, contribuind astfel la creșterea nivelului general de siguranță și încredere în bunuri și servicii pe piață.

În concluzie, Asociația InfoCons pentru Protecția Consumatorilor reprezintă o instituție de valoare inestimabilă pentru cetăţeni, apărându-le interesele, protejându-le sănătatea și promovând o cultură a consumului conștient și responsabil. Angajamentul său constant reprezintă un pilon fundamental pentru protejarea drepturilor consumatorilor și pentru construirea unei societăți mai echitabile și sigure pentru noi toți.

Numitorul comun ce caracterizează sinergia și colaborarea dintre Confindustria Romania și Asociația InfoCons este acela de “promovare a unei culturi a consumului responsabil”. Interacțiunea dintre o  asociație de întreprinderi precum Confindustria Romania și o Asociație de Protecția a Consumatorilor poate fi extrem de utilă, dat fiind că ambele părți împărtășesc un interes comun în promovarea unei culturi a consumului responsabil care să garanteze siguranța și satisfacția consumatorilor, precum și competitivitatea și reputația companiilor.

Una dintre principalele activități care pot rezulta din această colaborare este promovarea standardelor ridicate de calitate și siguranță în cadrul companiilor membre asociate ale Confindustria România. Prin inițiative de formare și conștientizare, asociația poate contribui la răspândirea bunelor practici la nivel de companii, menite să asigure producția și comercializarea de bunuri și servicii conforme cu reglementările în vigoare și cu așteptările consumatorilor.

 

Totodată, InfoCons poate oferi suport și consultanță companiilor pentru a-şi îmbunătăți transparența în ceea ce priveşte informațiile furnizate consumatorilor, facilitând comunicarea și înțelegerea caracteristicilor și riscurilor asociate produselor și serviciilor oferite.

În plus, colaborarea între cele două asociații poate viza promovarea practicilor comerciale etice și corecte. Prin adoptarea unor coduri de conduită și participarea la campanii de conștientizare, companiile pot demonstra angajamentul lor în respectarea drepturilor consumatorilor și în desfășurarea activităților în mod transparent și responsabil.

Este important să subliniem că în spatele fiecărei companii se află oameni, fiecare dintre aceștia având o familie de protejat și susținut. Prin urmare, o colaborare eficientă între Confindustria Romania și InfoCons trebuie să țină cont de factorul uman, asigurându-se că acțiunile întreprinse nu numai că protejează interesele economice ale companiilor, ci și siguranţa și încrederea familiilor angajaților și consumatorilor.

 

Giulio Bertola – Preşedinte Confindustria România

 

Ciprian Ghițuleasa , Ofițer de prevenire a corupției Ciprian Ghițuleasa , DGA – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons marchează 21 de ani de protecție a consumatorilor, de implementare a programelor, campaniilor și strategiilor de educare a acestora, pe diferite teme de interes regional, național și european, în parteneriat cu instituții și organizații cheie.

DGA vă asigură de interesul ridicat pentru continuarea cooperării cu InfoCons, apreciind eforturile depuse de oamenii dedicați acestei cauze, inclusiv cele demonstrate în cadrul bunului parteneriat dintre cele două instituții furnizoare de protecție a diferitelor grupuri de consumatori.

Maturizarea instituțională a celor două organizații partenere pro-cetățean se poate observa urmărind câteva aspecte privind evoluția răspunsului acestora și al consumatorilor la câteva provocări întâlnite pe parcursul dezvoltării societății românești postdecembriste, pe care le voi puncta în cele ce urmează.

 

Provocări pentru diversele tipuri de consumatori

Promovarea bunurilor și serviciilor de către anumiți reprezentanți din mediul privat se realizează într-un ritm amețitor pentru populațiile expuse constant unui arsenal de tehnici de marketing și de vânzări din toate direcțiile posibile: față-în-față (prin angajații bine instruiți ai comercianților: în centrele comerciale, în diverse locuri publice, în zonele rezidențiale, din-ușă-în-ușă), prin rude și cunoscuți (tehnica recomandărilor), în mass-media, new-media și în online.

Studiile psihologilor sociali care cercetau tehnicile de influență socială au fost imediat asimilate și aplicate în lumea comerțului de orice tip, fiind un domeniu în care eficiența unei tehnici (sau lipsa acesteia) se vede și se cuantifică imediat, în bani.

Însă aceste studii și cercetări au fost realizate și testate deja de civilizația occidentală începând cu anii 1950, momentul revoluției românești fiind suprapus cu o fază de o erudiție în cunoașterea și aplicarea acestor tehnici.

În anul 2002, un recunoscut premiu Nobel a fost acordat pentru domeniul economiei comportamentale fostului psiholog și profesor israelian Daniel Kahneman (1934-2024). Astfel, cunoașterea aprofundată a modului luării deciziilor, a biasurilor și a adoptării comportamentelor consumatorilor a fost în primul rând fructificată de industriile private.

Trebuie spus că există un domeniu de care se ocupă departamente întregi, efectiv doar de optimizarea gustului unui aliment și identificarea ,,punctului de extaz” – orosenzația. Stimularea maximală a simțurilor umane și înțesarea societății noastre de versiuni optimizate ale realității (manechine sau modele cu forme de dimensiuni exagerate, tehnici de iluminare ideală a produselor, editarea fotografiilor respective, utilizarea unor potențiatori de arome, apelarea la anumite emoții și credințe etc.) au rolul de a condiționa comportamentul uman în vederea atragerii clienților, realizării vânzării și fidelizării maxime a potențialilor clienți.

În egală măsură, expunerea agresivă a oamenilor la aceste tentații i-a vulnerabilizat, le-a generat frustrare, le-a indus ideea că fericirea se obține prin consum, că oamenii se valorizează prin ceea ce cumpără și arată, le-a stabilit obiective greu de atins ori irealizabile, cerința de a avea totul imediat, aspecte care, în raport cu anumite contexte, pe unii dintre semeni i-a împins în zona infracționalității, așa cum afirmă domnul profesor Florian Gheorghe, criminolog și penolog recunoscut, în Prevenirea Criminalităţii. Teorie şi practică (2005).

Tot domnul profesor Florian Gheorghe este de părere că împotriva acestor provocări se poate lupta printr-o bună educație la școală, în familie și în comunitate.

În același timp, serviciile publice nu au beneficiat de aceste ultime cunoștințe și competențe de marketing și de vânzări (nici nu se impunea acest lucru, fiind vorba despre altă paradigmă a raportării față de cetățean, oferind niște servicii pentru toată lumea, în baza unor drepturi legitime și unde nu era concurență, și nici nevoie de influența corelativă). În primul rând, se poate afirma că intențiile și acțiunile de influență a publicului consumator abordate de serviciile publice erau vizibil inconsistente, în comparație cu intențiile de manipulare agresivă abordate de către operatorii economici.

Pe cale de consecință, cetățeanul a sesizat din ce în ce mai abrupt această diferență de abordare, fiind captivat de atitudinile și acțiunile persuasive care-l au drept țintă, care-i ating orgoliul și-i câștigă încrederea, în vederea modelării atitudinilor și comportamentelor sale pentru consum. Pe de altă parte, acesta simte din ce în ce mai acut nevoia unei protecții instituționale, fiind din ce în ce mai capabil și mai vocal să își ceară drepturile.

 

Parabola vestei de salvare

Un impediment întâlnit la nivelul de reacție socială în fața provocărilor se poate observa prin parabola vestei de salvare, o teorie criminologică prin care este descrisă situația unei mulțimi aflate pe o coastă și împinse spre marginea acesteia de unde, în cădere liberă către o apă adâncă, cineva le spune să-și ia o vestă de salvare sau cum să calce apa ca să nu se înece.

Această parabolă subliniază nu numai caracterul tardiv al unor îndemnuri – strict situaționale – raportat la situația anumitor grupuri țintă, cât mai ales lipsa unor șanse egale în fața unor oameni versați, respectiv nevoia sprijinirii acestor grupuri țintă din timp, dar mai ales necesitatea unei intervenții mai profunde – prevenire socială – bazate pe factorii sociali care determină o dezvoltare inadecvată a grupului țintă, precum: educație, bunăstare, anumite competențe etc.

În aceeași rațiune, imediat după Revoluție, atât consumatorii de bunuri și servicii, cât și consumatorii de ordine publică, siguranță națională sau integritate instituțională nu au putut reacționa imediat în fața riscurilor apărute în spațiul public și au căzut pradă indivizilor mai versați și rău-intenționați, chiar dacă primeau îndemnurile și recomandările necesare de la cei în drept.

Era nevoie de o consolidare la nivel sistemic, social, bazată pe o dezvoltare adecvată a populației în jurul unor elemente cheie, precum: educație, bunăstare, anumite competențe, instituții și organizații puternice și relevante etc.

 

Reacția în fața răului: o9atitudine!

După căderea totalitarismului, populația autohtonă s-a lovit inițial de practicile de promovare agresive care au pătruns și pe piața românească. Neavând educația necesară, mulți dintre cei de atunci am resimțit efectele unei realități în care consumatorul avea cel mult o protecție precară, însă multe abuzuri nici nu erau conștientizate ori făceau parte din normalitate și nici nu se raportau.

În altă ordine de idei, așa cum identifică și psihologul de talie mondială Philip Zimbardo, psihologia socială a reușit să definească grupurile sociale în funcție de reacția acestora la o sursă a răului. Pe de o parte este populația pasivă, care este martoră a materializării unei surse a răului social, dar care lasă lucrurile să se întâmple, pe de cealaltă parte este populația activă, care acționează sociocentric și descurajează sau reduce efectele sursei răului social.

Cu timpul, ieșind de sub presiunea totalitarismului și alegând democrația și statul de drept, sub influența societății civile și instituțiilor care începeau să se fortifice, consumatorii de servicii publice, de educație, de cultură și de bunuri și servicii au început să-și modeleze atitudinile și mentalitățile, migrând din ce în ce mai mult din zona consumatorilor pasivi, în cea a consumatorilor activi.

Mai trebuie precizat că, sub presiune, oamenii se conformează – sunt pasivi, însă nu sunt de acord cu aceasta, atitudinile, emoțiile și gândurile acestora rămânând clar împotriva acestor presiuni, cât și împotriva actorilor care le generează, cum ar fi controlul exercitat de forțele totalitariste. În egală măsură, atunci când oamenii sunt liberi să facă alegeri și li se recomandă elegant să adopte anumite comportamente, utile pentru întreaga societate, cât și pentru propria lor bunăstare, aceștia, odată cu acțiunea pozitivă, ajung să conștientizeze și să-și dezvolte atitudini și convingeri pro-sociale, modelându-și și comportamentele viitoare – devin activi.

Revenind la raționamentul anterior, sub influența unor forțe benefice și legitime ca InfoCons, respectiv prin consolidarea poziției, eficacității și integrității instituțiilor statului de drept, cum ar fi Direcția Generală Anticorupție și celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, consumatorii au înțeles să facă un pas din zona egocentrică și pasivă, către cea sociocentrică și activă de apărare a comunității, realizând că problemele cu care se confruntă ei pe piață pot deveni oricând și ale celorlalți cetățeni.

Încurajați de instituții și organizații care să le apere interesele și solidarizați între ei, consumatorii au înțeles că nu sunt singuri în fața abuzurilor și au reușit să-și ceară drepturile, dar mai ales să li se facă dreptate. Prin această relație, glasul acestora a prins putere și susținere, iar instituțiile și-au crescut legitimitatea și notorietatea. Această relație care oferă putere deopotrivă cetățeanului, dar totodată democrației și statului de drept, normalității, s-a clădit în principal pe un pod de legătură și încredere între cetățean și instituția care îl reprezintă și îl protejează, numit Call Center.

În virtutea acestei relații, Call-centerul InfoCons: 021.9615 este acum foarte cunoscut și produce efecte semnificative și care impun respect în fața celor mai puțin cinstiți, atât atunci când este apelat – rol combativ, cât și atunci când este expus vizibil în spațiul public – rol preventiv.

Aceeași relație între cetățean și instituție reiese și în cazul protecției consumatorului de ordine publică, siguranță națională sau integritate instituțională. Atât activitățile de educație a cetățenilor și încrederea oferite de către reprezentanții Direcției Generale Anticorupție, în special celor care ar putea intra în contact cu angajații Ministerului Afacerilor Interne, cât și sistemul Call-center anticorupție: 0.800.806.806, au creat punți de legătură între consumatorii de servicii ale MAI și apărătorii legalității și ne-au împins, ca societate, spre integritate și normalitate.

 

O relație strânsă între consumatorii de orice fel (de servicii publice, de educație, de cultură, de bunuri și servicii), societatea civilă și instituții, pentru consolidarea conceptului de o9atitudine!  este soluția pentru echitate, bunăstare și normalitate.

 

Ofițer de prevenire a corupției,

Comisar șef de poliție

Ciprian Ghițuleasa

DGA, Serviciul Prevenire

Citește și : InfoCons Protectia Consumatorului te informează : Un copil vaccinat este un copil protejat ! Află importanța vaccinării prin campania națională a Institutului Național de Sănătate Publică !

 

Ionuț Liviu Ciocoiu , Inspector Școlar General , Inspectoratul Școlar Județean Neamț – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ își manifestă admiraţia pentru organizatia destinată protectiei consumatorilor. Prin activitate, imagini de impact, etichete, postere, ne aliniem demersului educaţional, pe care InfoCons 1 susţine printr-o 9 atitudine.

Pentru a-și îndeplini scopul și misiunea, InfoCons a dezvoltat relaţii de colaborare șsi parteneriate cu multe instituții, printre care si cu cea pe care 0 manageriez. Parteneriatul reprezintă garanţia păstrării drepturilor consumatorilor. Suntem responsabili de informare în zona în care ne desfăşurăm activitatea. Acest lucru ne obligă să sprijinim demersurile InfoCons. Odată cu deschiderea către consumatori se formează un canal de comunicare prin care informația circulă pentru a genera un scut social prin care toți partenerii sunt protejaţi

A fi persoană socială înseamnă, astăzi, a fi consumator. Consumatorul este un agent economic vital pentru societate.Ca pion central, el trebuie să-si cunoască drepturile și obligaţile, iar pentru acest lucru este nevoie educatie. Acestui filon educaţional ne-am aliat și noi, pentru a avea consumatori informați .

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, vă felicităm pentru iniţiative, pentru încredere și determinare!

 

Cu admirație și garanția colaborării,

Inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț,

Prof. Ionuț Liviu CIOCOIU

 

Alin PAHONȚU , Comisar-șef de poliție, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale și a celor 21 de ani de protecţie a consumatorilor în România, dorim să transmitem felicitări sincere şi apreciere pentru motivaţia, diligenţa și angajamentul asociației dumneavostrã în acest domeniu crucial.

În calitate de reprezentanţi ai fortelor de ordine, recunoaștem importanţa protejării drepturilor de proprietate intelectuală și a asigurării unui mediu sigur și echitabil pentru consumatori. Colaborarea noastră în diverse domenii a demonstrat că numai printr-un efort comun putem asigura respectarea legilor și drepturilor tuturor cetăţenilor .

De-a lungul timpului, am putut observa cum protecţia consumatorului s-a extins într-o multitudine de domenii, iar eforturile InfoCons au fost esenţiale în această evoluţie. De la siguranţa produselor la combaterea fraudelor şi informarea corectă a consumatorilor, acţiunile asociaţiei au contribuit la creșterea gradului de conştientizare și la asigurarea unei pieţe mai transparente și mai responsabile.

În acest moment de sărbătoare și bilanţ, vă mulţumim pentru contribuția la crearea unei societăți mai informate, mai protejate și mai incluzive. Sperăm că această colaborare va continua să se dezvolte și să aducă beneficii durabile pentru toți cetăţenii .

 

Constantin Todorică Şerban, Preşedinte , Consiliul Judeţean Braşov – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale şi cei 21 de ani împliniţi de Asociaţia „InfoCons” îmi oferă prilejul de a vă transmite, în numele cetăţenilor judeţului Braşov, felicitările şi mulţumirile noastre pentru activitatea pe care o desfăşuraţi, pentru parteneriatul pe care l-aţi dezvoltat cu autorităţile locale şi centrale, cu instituţiile publice şi operatorii economici, în vederea respectării şi promovării drepturilor fundamentale ale tuturor categoriilor de consumatori.

Braşovenii, în calitate de consumatori de bunuri, produse şi servicii, la fel ca toţi cetăţenii ţării au un aliat de nădejde în activitatea „InfoCons”, fiind informaţi, educaţi şi responsabilizaţi să-şi cunoască drepturile legitime şi să le exercite atât în beneficiul lor, cât şi pentru asigurarea unui climat economic corect, bazat pe un just raport între costuri de producţie – calitate – preţ, dar şi pe practici economice loiale.

Ca autoritate a administraţiei publice locale, Consiliul Judeţean Braşov are în atenţie necesitatea asigurării unui mediu propice pentru promovarea și protecția proprietății intelectuale, precum şi pentru respectarea drepturilor consumatorilor, activitatea noastră fiind pusă în slujba asigurării unui serviciu public de calitate, în beneficiul cetăţenilor.

Asociaţia „InfoCons” şi preşedintele acesteia, domnul Sorin Mierlea, merită cu prisosinţă felicitările şi întreaga noastră apreciere pentru munca depusă pe parcursul acestor 21 de ani, o muncă pe care ne dorim s-o continue cu mult succes pe mai departe.

La mulţi ani, „InfoCons”!

 

Cu stimă,

Constantin Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov

 

 

Petre Emanoil Neagu , Președinte , Consiliul Județean Buzău – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Vă mulţumim pentru cei 21 ani de activităţi a Protecţiei Consumatorului în România – InfoCons, ani în care prin programe, proiecte, acţiuni aţi adus la conștiința publică importanța cunoașterii și protejării drepturilor noastre, ale tuturor în calitate de consumatori.

Prin manifestările întreprinse, aţi urmărit bunăstarea cetăţeanului consumator – informarea corectă și adecvată a acestuia.

Datorită perseverenței, dedicării, atitudinii pozitive și muncii dumneavoastră, ați avut realizări excepţionale, astfel că, azi, cetăţeanul – consumator activ – a învățat să-și ceară drepturile și să-și apere interesele prin mijloace legale în calitate de cetățean al României și al Uniunii Europene, a învățat să folosească aplicația InfoCons în orice context vizează Protecția Consumatorului.

Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, sărbătorită pe data de 26 aprilie 2024 este dedicată promovării rolului proprietăţii intelectuale în stimularea inovației șsi creativității, Această zi este dedicată arătării modului în care creativitatea poate fi folosită pentru a stimula dezvoltarea economică, socială şi durabilă; își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la rolul creativităţii în crearea de produse, servicii și tehnologii pregătite pentru vitor; subliniază necesitatea investiţiilor în creativitate și inovare pentru promovarea creșterii economice și îmbunătăţirii calităţii vieţii.

Vă dorim mult succes în continuare, un public instruit – cu o9atitudine!

 

 

Aurelia- Liana Tudorache , Prodecan , Colegiul Consilierilor Juridici București – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La ceas aniversar, va transmitem cele mai sincere aprecieri dupa decenii de izolare a consilierilor juridici de catre statul totaliar prin lipsa celor mai elementare informatii privind calitatea bunurilor si  serviciilor existente pe piata.

Ne mandrim cu parteneriatul avut si suntem recunoscatori pentru diploma de PARTNER DE INCREDERE, vom continua sa ne implicam in procesul de informare, de schimbare a mentalitatii si a atitudinii consumatorilor de servicii juridice in directia adoptarii unei atitudini pro-active in ceea ce priveste protectia acestora si implementarea normelor UE care garanteaza consumatorilor atat informatii clare, corecte si usor de inteles, cat si protectia datelor cu caracter personal (acces la datele personale, dreptul la stergerea acestora).

Scopul exercitarii profesiei de consilier juridic il constituie asigurarea specializata a dreptului de aparare a libertatilor si intereselor legitime, in special, ale statului, ale autoritatilor publice centrale si locale, ale institutilor publice si de interes public, ale celelorlate persoane juridice de interes public, precum si ale tuturor persoanelor juridice de drept public sau privat.

Relatiile dintre consilierul juridic si beneficiarul serviciilor sale profesionale, se bazeaza pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate si confidentialitate.

Pentru consolidarea si imbunatatirea protectiei consumatorului propunerile noastre ar fi urmatoarele:

  1. Educarea consumatorilor sa solicite informatii privind bunurile si servicile existente pe piata, prin implementarea unor campanii extinse sensibilizare si educarea a consumatorilor de servicii;
  2. Liberul acces la informatii, prin imbunatatirea accesului consumatorilor la informatii clare, concise si accesibile despre serviciile oferite in special prin intermediul platformelor online si campaniilor de sensibilizare;
  3. Largirea sferei de informatii aferente consumatorului atat pentru persoana fizica cat si pentru  persoana juridica prin  consolidarea colaborarii intre institutiile guvernamentale, ONG si sectorul privat in vederea imbunatatirii cadrului legal si a promovarii intereselor consumatorilor.

Speram ca aceste propuneri sunt menite sa contribuie la consolidarea si imbunatatire protectiei consumatorilor in Romania si Europa, asigurandu-le acestora un mediu comercial sigur, transparent  si echitabil.

Pregatirea profesionala continua a consilierilor juridici stagiari si definitivi, prin organizarea seminarelor  organizate  in sprijinul membrilor Asociatiei  Profesionale Colegiul Consilierilor Juridici Bucuresti, cu participarea InfoCons.

Prin frumoasa definitie oferita de CICERO,  calificat  ca omul universal, cu merite deosebite în domeniul politico-judiciar, a devenit atât una clasică și incontestabilă, cât și una valabilă actualmente „Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților”.

Datorită muncii desăvârșite și oneste prestate de specialistul in drept, statul garantează cetățenilor săi prin  apărarea demnității, a drepturilor și libertăților omului, legalitatea și echitatea socială.

Prin activitatea nobilă de jurist, asiguram existența pilonului de bază al statului de drept, cel de funcționare a principiului supremației legii.

Vă uram prosperitate, verticalitate, principialitate și o constantă conservare în adevăr și profesionalism.

La multi ani, InfoCons  si la cat mai multe proiecte reusite  impreuna!

 

Cu deosebită considerație!

 

Mihaela BUDIANU , Director Executiv , Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

În calitate de director, al unei instituții care acționează pentru garantarea unui mediu curat și sănătos, care trebuie să asigure protejarea naturii și calitatea vieții, în corelare  cu o dezvoltare economică verde și competitivă cu emisii reduse și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, am constatat că InfoCons este un partener permanent în misiunea noastră comună: grija față de cetățean.

Apărarea sănătăţii consumatorului şi protejarea mediului înconjurător sunt în strânsă legătură. Amândouă presupun că schimbarea trebuie să înceapă de la noi, prin atitudinea pe care o avem față de ceea ce consumăm sau față de mediul înconjurător. De aceea, împreună schimbăm mentalități, credem în responsabilitate și invităm pe toată lumea să adopte „o9atitudine”!

Respect și în același timp admir echipa InfoCons, care a demonstrat în cei 21 de ani că este un model de seriozitate, profesionalism și implicare, fiind un real sprijin pentru cetățeni.

Vă doresc cât mai multe satisfacții și proiecte de succes!

      

Cu deosebită consideraţie,

Director Executiv , Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui

Mihaela BUDIANU

 

General ing. Ionel-Sorin Bălan , Directorul – 21 de ani InfoCons Proteția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și a aniversării a 21 de ani de la implementarea protecției consumatorilor în România și în Europa, este pentru mine o onoare să vă adresez cele mai calde felicitări și aprecieri pentru munca depusă de InfoCons în serviciul cetățenilor.

De-a lungul anilor, InfoCons a devenit un pilon în demersul de protecție a consumatorilor și de promovare a respectului pentru proprietatea intelectuală în România. Eforturile dumneavoastră neîncetate de a informa publicul despre importanța respectării legilor proprietății intelectuale sunt esențiale în construirea unei societăți echitabile și transparente.

De la înființare și până în prezent, InfoCons a fost un partener constant al consumatorilor, orientându-i în luarea celor mai informate decizii. Prin activitățile de informare și prin campaniile de conștientizare ați contribuit la modelarea unei societăți în care drepturile consumatorilor sunt respectate, iar transparența și corectitudinea reprezintă normalitatea.

În calitate de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale, recunosc și valorizez importanța colaborării noastre continue. Prin misiunea încredințată instituției noastre, de a asigura servicii securizate de comunicații și tehnologia informației, oriunde și oricând, pentru sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională și pentru administrația publică centrală și locală, precum și de a administra serviciul de urgență pentru cetățenii aflați în situații în care viața, proprietatea sau mediul sunt puse în pericol, ne angajăm să sprijinim inițiativele InfoCons atât de importante în garantarea respectării drepturilor consumatorilor, inclusiv în mediul digital din ce în ce mai complex și mai provocator.

Munca pe care o depunem zi de zi este esențială în complexa arhitectură a statului român, atât pentru buna funcționare, cât și pentru dezvoltarea sustenabilă a serviciilor pe care instituția noastră le furnizează, având în prim-plan cerințele beneficiarului și interesul public.

Conștientizăm că provocările sunt numeroase, dar suntem convinși că prin eforturile noastre comune și prin aplicarea riguroasă a legislației în vigoare, putem asigura un mediu care să protejeze drepturile intelectuale, să informeze consumatorii și să încurajeze inovația.

Vă asigur de întreaga noastră deschidere pentru continuarea și aprofundarea acestui parteneriat valoros, vă transmit aleasa mea considerație și cele mai bune gânduri de sănătate și succes în toate inițiativele dumneavoastră.

La mulți ani, InfoCons!

 

General ing. Ionel-Sorin Bălan,

Directorul STS

 

Teofil-Iulian CIORBĂ , Prefect , Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la aniversarea a 21 de ani de protecția consumatorului – InfoCons, Prefectul județului Bistrița-Năsăud dorește să felicite Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor InfoCons pentru atitudinea activă și responsabilă în ceea ce privește informarea cetățenilor asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au, cât și pentru promovarea valorii și a calității în societatea românească.

Ținem să precizăm că Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud se concentrează asupra eforturilor și strategiilor adoptate de toate instituțiile competente pentru a asigura respectarea și aplicarea eficientă a normelor de protecție a consumatorilor.

Munca depusă de InfoCons și prevenția în politicile de protecția consumatorului au fost acțiuni evidente cu rezultate vizibile, precum creșterea gradului de informare a consumatorilor, reducerea riscului de conflicte și litigii, sau prevenirea practicilor dăunătoare. InfoCons prezintă un sprijin deosebit pentru consumatorii din România, apărându-le drepturile și asigurându-se că interesele lor sunt protejate. Pe parcursul ultimelor două decenii, organizația a avut un rol semnificativ în domeniul educării consumatorilor, venind în întâmpinarea nevoilor acestora.

Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud și-a asumat  rolul în promovarea prevenirii în acest domeniu. Ne concentrăm în continuare asupra eforturilor și strategiilor adoptate pentru a asigura respectarea și aplicarea eficientă a normelor de protecție a consumatorilor, respectiv monitorizarea și implementarea legislației în domeniu, colaborând strâns cu autoritățile relevante și organizațiile din domeniu, inclusiv cu InfoCons, pentru a dezvolta și implementa strategii eficiente.

În 21 de ani de activitate, InfoCons a evoluat și s-a adaptat continuu, înțelegând schimbările în comportamentul consumatorilor și în peisajul comercial. Contribuția sa la promovarea transparenței și responsabilității în relațiile comerciale este de neprețuit și un instrument util pentru noi toți.

Instituția Prefectului a acționat în conformitate cu directivele și reglementările europene în domeniul protecției consumatorilor, asigurând astfel o abordare armonizată și eficientă la nivel european.

InfoCons și Instituția Prefectului sunt instituții care și-au asumat  pe deplin funcția în asigurarea protecției consumatorilor, iar accentul pe prevenție este cheia pentru construirea unei relații echilibrate și corecte între consumatori și furnizori. În acest context, este esențial să lucrăm împreună pentru a ne asigura că cetățenii sunt informați și protejați.

Suntem mândri să sărbătorim această etapă cu InfoCons și avem convingerea că vom continua colaborarea și în anii următori. Prin eforturi comune, putem construi o lume digitală mai sigură și mai transparentă, care să pună consumatorul pe primul loc.

Felicitări pentru excelență și implicare, mulți ani de activitate cu satisfacții !

 

Dan-Paul IAMANDI , Inspector General, I.G.S.U – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

La ceas aniversar, vă felicit pentru activitatea substanțială desfășurată de-a lungul timpului, dar și pentru misiunea nobilă de transformare a cetățenilor români în consumatori europeni, cu  o9atitudine.

Împreună cu dumneavoastră, InfoCons, partenerul nostru instituţional încă din 2009, am reușit să aducem informația acolo unde este cea mai mare nevoie de conștientizare – în inima comunităților, contribuind la educarea și responsabilizarea consumatorilor români.

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale și celebrarea celor 21 de ani de protecția consumatorilor în România și Europa- InfoCons, îmi oferă prilejul reconfirmării unuia dintre obiectivele noastre comune, implementarea celor mai bune practici în vederea creşterii nivelului de siguranță a celor în slujba cărora suntem necondiţionat – cetăţenii  şi  bunurilor acestora. Consumatorii informați sunt consumatori asumați, iar InfoCons joacă un rol esențial în furnizarea instrumentelor necesare pentru luarea unor decizii inteligente, din convingere.

Legătura pe care IGSU și InfoCons o împărtășesc este reprezentată de simțul profund dezvoltat al datoriei și devotamentului față de oameni, iar menirea pompierilor salvatori de a veni în sprijinul populației este și va rămâne misiunea primordială în parcursul nostru.

Prin intermediul campaniilor de succes desfășurate împreună, am conturat premisele unui viitor în siguranță, în care drepturile consumatorilor români sunt respectate. Păstrez convingerea, domnule președinte, că instituțiile pe care le reprezentăm vor rămâne beneficiarele proiectelor comune de viitor, sens în care  vă asigur de întreaga deschidere și disponibilitate a specialiștilor  noștri pentru ducerea la îndeplinire, în cele mai bune condiții, a evenimentelor informativ-educative destinate publicului larg.

 

Contează să-ţi pese – aşa începe!

Contează să vrei – aşa porneşti!

Contează să crezi –  aşa rezişti!

Contează să lupţi-  aşa construieşti!

Contează să speri –aşa continui!

Contează să simţi – aşa te bucuri!

Contează să învingi – aşa reuşeşti!

 

Responsabilizarea personală se conturează adoptând o9atitudine!

 

LA MULŢI ANI !

 

Daniela Gîtman , Secretar de Stat , Ministerul Afacerilor Externe – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia aniversării a 21 de ani de activitate susținută a InfoCons în scopul protejării drepturilor consumatorilor din România, îmi face plăcere să transmit mulțumirile și încurajările Ministerului Afacerilor Externe pentru continuarea implicării InfoCons în apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor din România, atât pe plan național, cât și în relațiile de colaborare și parteneriat cu organizații similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În contextul actual caracterizat de provocări generate de dinamica protecției consumatorilor la nivelul pieței interne a Uniunii Europene și de complexitatea procesului de tranziție către o economie verde și digitală, subliniez nevoia de continuare a sprijinului partenerilor de încredere în asigurarea unui cadru echitabil și în pas cu actualitatea. Acest cadru trebuie să vizeze atât protejarea și informarea corespunzătoare a consumatorilor în alegerile lor, cât și stimularea unui mediu competitiv pentru operatorii economici. În acest sens, apreciem acțiunile de informare a consumatorilor, care au ca scop nu doar sublinierea drepturilor pe care aceștia le au, ci și informarea cu privire la mijloacele legale prin care își pot apăra interesele.

Apreciez în mod deosebit misiunea Asociației InfoCons de a milita pentru o piață transparentă, ca parte a obiectivului de a asigura o protecţie eficientă și de a oferi răspunsuri adecvate la nevoile specifice ale consumatorilor care, în caz contrar, se pot găsi în situații de vulnerabilitate.

InfoCons și-a îndeplinit cu succes misiunea în acești 21 de ani de activitate și, prin urmare, îmi reafirm convingerea că, prin eforturi comune, vom continua să dezvoltăm această arie fundamenală pentru o societate informată și prosperă, inclusiv prin creșterea conștientizării în rândul consumatorilor asupra drepturilor pe care le au în calitate de cetățeni ai României și ai Uniunii Europene.

La mulți ani !

 

Daniela Gîtman , Secretar de Stat , Ministerul Afacerilor Externe

 

Scoala Gimnazială Anghel Rugină , Tecuci – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Mulțumim pentru colaborarea și parteneriatul care  au adus multe beneficii elevilor din Școala Anghel Rugină.

Prin intermediul programelor derulate de voi și a activităților inspirate de infocons elevii au devenit consumatori mai responsabili, conștienți de pericolele ce se ascund in etichetă și la curent cu standardele UE.

De asemenea, au aflat care le sunt drepturile și cum pot acționa în caz că nu primesc serviciile promise sau ce pași pot urma atunci când sunt  înșelați.

Vă multumim, InfoCons!

 

 

Bogdan Peter TĂNASE, Director general, Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public (DGAPMFP) are un rol activ în privința conservării, protejării și promovării patrimoniului cultural imobil, respectiv al monumentelor de for public, fiind o structură administrativ-operativă a Primăriei Municipiului București,prin misiunea și obiectivele cu care a fost investită de către Consiliul General al Municipiului București.

DGAPMFP administrează monumentele de for public, proprietatea Municipiului București, și elaborează și promovează programe locale legate de punerea în valoare a acestora, de creștere a atractivității turistice a metropolei, implementând împreună cu cetățenii orașului, prin fundațiile și asociațiile neguvernamentale și diverse entități interesate de bunăstarea cetățenilor și a orașului.  Programele și proiectele dedicate educației pentru patrimoniu au ca scop conștientizarea valorii, la nivel comunitar, și conservarea și protejarea acestuia prin nevoia de a reduce costurile de întreținere și conservare, în contextul schimbărilor climatice, poluării și, nu în ultimul rând, a lipsei unui comportament civic adecvat, prin vandalizări sau prin înțelegerea aproximativă a unor concepte ce țin de estetica orașului.

Alături de asociații și entități interesate de bunăstarea cetățeanului, de informarea corectă și adecvată a acestuia, precum INFOCONS, apreciem utilitatea unor astfel de instituții menite să asigure, prin activităților lor, protejarea și promovarea patrimoniului cultural local, având ca scop ridicarea calității locuirii și a calității vieții în conglomerate umane, în mozaicuri socio-culturale diverse și provocatoare.

Urăm INFOCONS proiecte interesante, utile și în sprijinul educației comunității locale, pentru a răspunde nevoilor de informare din ce în ce mai complexe, însă indispensabile unei metropole precum  Bucureștiul. Atașăm prezentului articol sigla DGAPMFP.

 

Cu cele mai bune gânduri,

Bogdan Peter TĂNASE,

Director general,

 

 

OSOIANU MIHAI IULIAN – Adjunct al șefului inspectoratului de poliție județean la Inspectoratul de Poliție Județean NEAMȚ – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

21 DE ANI DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR, 21 DE ANI ÎN COMBATEREA PRACTICILOR COMERCIALE NELOIALE

 

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț sărbătorește împreună cu InfoCons cei 21 de ani de activitate dedicată protecției consumatorilor. În acest timp, parteneriatul nostru a fost o piatră de temelie în asigurarea respectării drepturilor consumatorilor și în combaterea practicilor comerciale neloiale.

Atât Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, cât și InfoCons, sunt în slujba oamenilor, lucrând în parteneriat pentru a proteja drepturile consumatorilor și pentru a asigura un mediu comercial echitabil și sigur pentru toți.

Prin colaborarea noastră strânsă și angajamentul nostru comun față de interesul public, am reușit să promovăm încrederea și siguranța în rândul consumatorilor, consolidând astfel relația de încredere dintre cetățeni și instituțiile responsabile cu protecția drepturilor acestora.

Astfel, continuăm să ne dedicăm misiunii noastre de a servi oamenii și de a promova bunăstarea lor în toate aspectele activității noastre, reconfirmându-ne angajamentul față de cetățeni și de valorile noastre comune.

În aceși ani am reușit soluționarea eficientă a numeroase cazuri de încălcare a legislației privind protecția consumatorilor, asigurând astfel un mediu comercial mai sigur și mai transparent pentru toți cetățenii.

Pe măsură ce modul de a face comerț s-a schimbat, ne referim aici la o creștere semnificativă a achizițiilor online și a diversificării canalelor de vânzare, activitatea noastră s-a adaptat trendurilor modern și am implementat noi strategii pentru a face față provocărilor din mediul digital. Am intensificat monitorizarea și investigația cazurilor de încălcare a drepturilor consumatorilor în mediul online, luând măsuri adecvate pentru protejarea acestora împotriva fraudelor și practicilor comerciale înșelătoare.

De asemenea, am promovat educația și conștientizarea în rândul consumatorilor cu privire la riscurile și beneficiile achizițiilor online, oferind sfaturi practice și informații relevante despre drepturile lor în acest context digital în continuă evoluție.

Astfel, ne-am asigurat că serviciile noastre au răspuns nevoilor și cerințelor consumatorilor din era digitală, contribuind la crearea unei piețe online mai sigure și mai transparente pentru toți cei implicați.

Pe parcursul acestor 21 de ani, am organizat împreună diverse acțiuni de informare și educație în comunitate, contribuind la creșterea nivelului de conștientizare cu privire la drepturile și responsabilitățile consumatorilor. Prin seminarii, workshop-uri și campanii de sensibilizare, am încurajat cetățenii să devină consumatori informați și responsabili.

La aniversarea celor 21 de ani de activitate a InfoCons, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț dorește să transmită sincere felicitări întregii echipe pentru angajamentul și devotamentul lor în slujba protecției consumatorilor.

Mulțumim pentru colaborarea fructuoasă și pentru contribuția esențială în promovarea unei culturi a respectului față de drepturile consumatorilor în județul nostru și dincolo de el.

 

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI , Ministru Adrian Ioan VESTEA – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

”Aniversăm, anul acesta, 21 de ani de protecția consumatorilor în România și Europa-InfoCons. Totodată, pe 26 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale. Cu această ocazie, doresc să felicit Asociația InfoCons pentru rezultatele pe care le-a obținut de-a lungul anilor în ceea ce privește protecția și educația consumatorilor români, să îi urez mulți ani înainte în activitatea pe care o derulează în beneficiul cetățenilor și să îmi exprim cele mai alese gânduri față de toți factorii implicați în creșterea calității bunurilor și serviciilor publice, educației, economiei, culturii, mediului, sănătății și a vieții oamenilor, în general!

 

România a parcurs pași importanți în acest domeniu de interes major, specific economiei de piață, prin implementarea de proiecte, programe, strategii și reforme menite să alinieze standardele românești de calitate la nivelul celor europene. Un rol foarte important în acest sens l-a avut și foarte buna colaborare dintre instituțiile și autoritățile publice și reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea procesului de protecție a consumatorilor.

 

Este esențial ca, și pe viitor, dreptul asupra proprietății intelectuale, fie că vorbim despre o invenție, o idee, un proiect sau despre orice alt tip de creație originală, să fie recunoscut și protejat, conform normelor în vigoare, pentru că avem nevoie, în continuare, de politici publice, reforme și strategii coerente și unitare, de soluții creative și idei inovatoare care să aibă efecte concrete și eficiente pe termen mediu și lung și care să vină în sprijinul nevoilor cetățenilor.

 

La mulți ani!”

 

Adrian Victor Vevera , Director General , Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București se alătură cu bucurie inițiativei InfoCons privind celebrarea Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și 21 de ani de protecția consumatorilor.

ICI București susține demersul dumneavoastră și reiterează interesul de a colabora în cadrul unor proiecte comune.

Activitatea InfoCons de sprijinire a drepturilor consumatorilor și de schimbare a atitudinii acestora primește aprecierea multor entități din țara noastră și considerăm că prin eforturile mai multor instituții-cheie din România se pot face progrese semnificative.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată și avem convingerea că împreună vom continua să aducem valoare în viețile consumatorilor.

 

 

Politia de Frontiera Romana – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Felicitări cu prilejul celebrării a 21 de ani de existenţă InfoCons – Organizația pentru Protecția Consumatorilor în România şi Europa!

Parteneriatul cu societatea civilă pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor infracţionale este un deziderat al Poliţiei de Frontieră Române. Profitând de acest moment aniversar precum şi de sărbătorirea, pe data de 26 aprilie a Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, dorim să vă mulţumim pentru colaborea îndelungată pe care o avem, dar şi pentru campaniile pe care le-am derulat în colaborare de-a lungul anilor, care au contribuit la conştientizarea fenomenlui cu bunuri contrafăcute în rândul populaţiei.

Instituţia noastră desfăşoară permanent acţiuni de depistare a persoanelor care au ca preocupare traficul cu produse contrafăcute, acţionându-se cu precădere în punctele de trecere ale frontierei, constatându-se fapte de încălcare a regimului drepturilor de proprietate intelectuală, cu preponderenţă la intrarea în România.

Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, traficul ilicit cu produse contrafăcute a cunoscut în anul 2023 o altă dimensiune, la nivelul poliției de frontieră fiind constatate independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali 1.222 fapte de natură infracţională, de 3,1 ori mai mult comparativ cu anul 2022, când au fost depistate 397 fapte infracționale.

Valoarea bunurilor ridicate, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, este de aproximativ 300 milioane de lei, majoritatea dintre acestea fiind reprezentată de articole vestimentare și parfumuri.

Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, dar şi pericolul pentru consumatori, Poliţia de Frontieră Română va continua să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul cu bunuri contrafăcute, precum şi reţinerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate.

 

Emil Iana , Director , Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

,,Începutul este jumătatea întregului,, rostea Pitagora cu înțelepciune un dicton care astăzi mă duce cu gândul la dumneavoastră. Vă felicit pentru cei 21 de ani de activitate asiduă în sprijinul cetățeanului și respectării drepturilor acestuia, o fereastră mare de timp, în care pot afirma cu tărie că ați reușit să obțineți si cealaltă jumătate a întregului. Dedicarea și perseverența cu care ați urmărit interesele cetățenilor de-a lungul timpului sunt exemple vii ale beneficiilor implicării entităților non-guvernamentale în asanarea practicilor atât din mediul privat cât și din cel public. Curajul cu care ați abordat o largă paletă de activități în ceea ce privește armonizarea relațiilor între entități si cetățeni este una admirabilă, fiind binecunoscută implicarea dumneavoastră în domenii care se întind de la bunuri de larg consum și până la activități funerare ca în cazul nostru.

Domeniul în care îmi desfășor activitatea este unul complex, fiind locul în care aparatul birocratic se întâlnește cu cetățeanul în unul dintre cele mai sensibile momente ale vieții sale. Exact ca și în cazul instituțiilor educaționale și sanitare pe lângă o predictibilitate a procedurilor este nevoie și de un grad ridicat de compasiune și empatie. Pe lângă activitățile administrative recurente, provocările din domeniul nostru sunt variate, păstrarea în condiții bune a unui patrimoniu istoric inestimabil cât și activitățile culturale fiind doar câteva exemple care pot fi aduse în discuție. În acest context complex piatra de temelie a funcționării nu doar a instituției noastre ci a oricărei entități, fie publică sau privată, este buna relaționare și comunicare optimă cu cetățeanul. Deși pot spune că formăm un colectiv omogen și profesionist trebuie să recunosc că nu am fi reușit de unii singuri. În toate demersurile noastre privind informarea corectă și clară a cetățenilor InfoCons a fost un sprijin atât logistic cât și în ceea ce privește know-how-ul legat de gestionarea acestei relații. Parteneriatul care stă la baza colaborării noastre este dovada vie a unei bune colaborări între instituțiile statului și societatea civilă, o asociere atât de firească într-un context democratic. Am învățat de la dumneavoastră lucruri care ne-au făcut să ne apropiem de cetățeni, iar cetățenii au cules în urma parteneriatului nostru informații mai clare și mai concise.

,,Sfârșitul nu-i aici,, spune un celebru șlagăr al cărui mesaj vreau să îl folosesc în incheierea acestui text. Sunteți alături de cetățeni de 21 ani, și deși cu toții suntem de acord că e o perioadă mai mult decât respectabilă, eu îl consider abia începutul, fiind obligația dumneavoastră să fiți si pe mai departe același organism viu în slujba cetățenilor și în subsidiar partenerul pe care îl prețuim. În mine și în noi ca instituție veți găsi un partener loial aceluiași crez comun – buna relaționare cu cetățeanul și respectarea drepturilor acestuia.

 

Emil Iana – Director

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2022

 

Horia Constantinescu – Presedinte Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – InfoCons Protecția Consumatorului 21 august 2022

Protectia consumatorilor implineste 30 de ani , in Romania . Aceasta activitate a dat nastere nu numai ANPC ci si mai multor asociatii de profil . Daca la prima lucrurile au trecut prin multe schimbari de perspectiva si abordari diferite , la nivelul asociatiilor lucrurile pare ca sunt neschimbate , iar la una singura , INFOCONS , la acest moment , se dovedeste ca implicarea si tenacitatea pot duce lupta pentru informarea consumatorilor , la un nivel inalt . Autoritatea , prin colegii cu experienta , devotati , prin initiativele de modificare ale actelor normative in vigoare sau prin elaboratea unora noi, reuseste sa fie una dintre institutiile europene cele mai incisive si mai aplecate asupra drepturilor consumatorilor .
Suntem inca putini , dar suficient de entuziasti si determinati , pentru a putea face impreuna , lucruri minunate !
La multi ani , acestui minunat drept : dreptul de a fi respectat !

-Horia Constantinescu , Președinte ANPC

 

Codrut Zbagan – Director Direcția SAL– InfoCons Protecția Consumatorilor 20 august 2022

„ Protecția consumatorului reprezintă unul dintre segmentele cele mai importante ale serviciilor civile de protecție a populației României . În concluzie , pot afirma că OPC , în prezent ANPC , este o componentă de bază a sistemului  imunitar al poporului roman . Să-l dezvoltăm și să-l menținem activ și în slujba românilor , este o obligație și o datorie ! ”

– Codrut Zbagan – Director Direcția SAL

 

Nicoleta Radu – Director General PAID – InfoCons Protectia Consumatorilor 19 august 2022

Un stat care nu își protejează cetățenii nu este un stat democratic . De aceea , vom fi mereu alături de toți cei care luptă pentru ca drepturile cetățenilor , inclusiv în calitatea lor de consumatori , să fie protejate . În țara noastră , dreptul la o informare corectă a cetățenilor este un drept constituțional . Ca atare , apreciem orice efort pe care autoritățile sau organizațiile pentru protecția consumatorilor le fac pentru a asigura acces la o informare corectă tuturor celor care o doresc . Vom sprijini întotdeauna activitatea de informare a consumatorilor din România , convinși fiind că numai printr-o atitudine fermă vom putea avea consumatori avizați .
Felicitări INFOCONS pentru noua atitudine pe care ați adus-o în activitatea de protecție a consumatorilor ! Prețuim colaborarea pe care o avem și vă asigurăm de tot sprijinul nostru și pe viitor ! La cât mai mulți ani în slujba protecției consumatorilor !

-Nicoleta RADU , Director General PAID

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorului 2021

 

Liviu Todoran – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Mures InfoCons Protectia Consumatorilor 17 mai 2021

De multe ori priveam cu admiratie si poate cu un pic de invidie actiunile,ideile rezultatele info cons. Sunt bucuros ca existati. LA MULTI ANI CU DEOSEBIT RESPECT!

Liviu Todoran

 

 

Ciprian CIUCU – Primarul Sectorului 6 InfoCons Protectia Consumatorului 10 mai 2021

Felicitari, InfoCons, la implinirea a 18 ani de activitate in sprijinul  drepturilor consumatorilor din Romania! Tot acest timp reprezintă un demers pentru viata sănătoasă pe care ne-o dorim cu toții, iar acest lucru implică drepturile și responsabilitatile noastre, in calitate de consumatori. Suntem cetățeni, vrem sa  trăim intr-un  mediu corespunzator, dar depinde foarte mult de implicarea noastră pentru cresterea calitatii vietii cu „o9atitudine!”. Spor  in toate proiectele pe care le desfasurati, vă multumim pentru colaborare si sprijin!

La Multi Ani!

Cu deosebită consideratie,

 

Citește și : Până în 2030 , 1 miliard de persoane vor fi afectate de obezitate la nivel global – InfoCons Protecția Consumatorului te informează de Ziua Mondială a Obezității !

 

Mihai Chirica – Primaria Municipiului Iaşi InfoCons Protectia Consumatorilor 10 mai 2021

Într-o societate dominată de tendințe consumiste, dar și de tentația unor fabricanți de a eluda regulile stricte privind calitatea produselor, protejarea intereselor consumatorilor reprezintă o misiune absolut necesară și la a cărei îndeplinire trebuie să concure toate instituțiile cu atribuții în acest sens.

 

Calitatea vieții depinde în măsură substanțială de responsabilitatea producătorilor de mărfuri și furnizorilor de servicii de a respecta standardele și reglementările specifice.

 

Un rol esențial în asigurarea respectarea drepturilor celor care achiziționează bunuri și servicii îl are Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, organizație recunoscută și apreciată pentru atitudinea tranșantă manifestată față de încălcarea normelor comerciale, spre protejarea cumpărătorilor de bună credință.

 

Cu ocazia acestui moment aniversar, transmit cele mai bune gânduri Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, dorindu-le membrilor săi succes în toate acțiunile întreprinse în direcția păstrării unor relații de respect și corectitudine între producătorii de bunuri sau furnizorii de servicii și clienții acestora.

 

Mult succes în continuare!

 

Cu cele mai bune gânduri,

 

Ioan Turc- Primarul Municipiului Bistrita InfoCons Protectia Consumatorului 29 aprilie 2021

Stimate domnule Președinte,

Vă felicit cu ocazia împlinirii a 18 de activitate și vă asigur că munca dumneavoastră, depusă în sprijinul și folosul cetățenilor,  este  una  de care societatea noastră are nevoie.

Campaniile pe care Ie-ați inițiat, care au vizat de-a lungul timpului o gamă variată de domenii, reprezintă pași importanți în împlinirea dezideratului asumat — acela de a contribui la schimbarea mentalității și atitudinii consumatorilor din consumatori pasivi în consumatori activi.

Vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră și de acum înainte și vă asigur că Primăria municipiului Bistrița va rămâne în continuare un partener al demersurilor dumneavoastră puse în slujba cetățeanului.

Cu stimă,

Ioan Turc

 

Leonard Bulai – Prefectul Judetului Bacau InfoCons Protectia Consumatorilor 29 aprilie 2021

Instituția Prefectului Județului Bacău felicită Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor pentru cei 18 ani de activitate derulați cu sloganul„o9atitudine!”.

 

Activitațile dumneavoastră au condus la o mai bună informare a consumatorilor, la educarea acestora, la o intervenție mai bună a autorităților care au lucrat eficient în slujba cetățenilor.

 

Este important de menționat faptul că ați responsabilizat și ați determinat, prin aceste demersuri, și operatorii economici, fumizorii de utilități, instituțiile financiare și nu numai, să își îndeplinească responsabilitățile și să fie parteneri corecți față de beneficiarii lor.

 

Vă felicităm pentru campaniile de informare sau de conștientizare pe care le-ați organizat, care au condus în mod vizibil la creşterea gradului de implicare cetățenească și la dezvoltarea unei societăți civile informate și vă asigurăm de toata colaborarea și considerația noastră!

 

Cu respect și stimă pentru realizările dumneavoastră,

Prefectul Judetului Bacau

LEONARD BULAU

 

 

Directia Generala de Politie Locala Sector 6 InfoCons Protectia Consumatorului 29 aprilie 2021

Avem onoarea de a transmite din partea Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, sincere felicitari, Asociatiei InfoCons pentru activitatea derulată în cei 18 de ani de la înființare, dedicată promovării și reprezentării drepturilor și intereselor consumatorilor din România.

Apreciem în mod special contribuția remarcabilă la efortul depus pentru desfasurarea campaniei de informare a cetățenilor cu privire la prevenirea răspândirii infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2), campanie la care a participat și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 prin promovarea în rândul angajaților a materialelor informative oferite de dumneavoastră.

Totodată ne exprimăm convingerea că buna colaborare dintre instituțiile noastre va continua, în interesul cetățeanului, beneficiarul cel mai important al activităților pe care le desfasuram.

Vă urăm succes și vă asigurăm de întreaga noastră considerație!

 

 

 

DIRECTOR GENERAL

MARIAN TUFAN

 

Rector Mihnea Costoiu – UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCURESTI InfoCons Protectia Consumatorilor 21 aprilie 2021

“La 18 ani de la înființare, InfoCons continuă să reprezinte un reper în domeniul protecției consumatorilor din România. Eforturile organizației de a educa, de a transforma atitudinea consumatorilor și de a informa publicul asupra a ceea ce consumă sunt demersuri importante pentru mulți cetățeni. Le urez mult succes în continuare și le doresc să rămână un partener apropiat românilor. La mulți ani!”

 

 

Marius-Alexandru Dunca – Senator – InfoCons Protectia Consumatorului 20 aprilie 2021

InfoCons își serbează astăzi majoratul.  Este o adevărată realizare, mai ales când activezi într-un domeniu plin de provocări. Vorbim de 18 ani de activitate în interesul consumatorilor.

 

Vă doresc mult succes în continuare! La mulți ani, InfoCons!

 

Cu multă considerație,

 

Dr. Liviu Harbuz Prim-vicepreședinte – Colegiul Medicilor Veterinari din România InfoCons Protectia Consumatorilor 20 aprilie 2021

Activitatea de prevenție promovată de InfoCons a adus numeroase beneficii societății românești în ansamblul ei, comportându-se ca un partener autentic față de autoritățile statului, față de implementarea și respectarea legii.

InfoCons a devenit un lider în promovarea sănătății consumatorilor, în dezvoltarea unui comerț sănătos, aducând beneficii financiare și morale în foarte multe segmente ale economiei românești .

Mulțumim, InfoCons și viață lungă!

Dr. Liviu Harbuz

Prim-vicepreședinte – Colegiul Medicilor Veterinari din România

 

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor Rector, Academia de Studii Economice din București InfoCons Protectia Consumatorului 20 aprilie 2021

Domnule Președinte Sorin Mierlea,

Distinși membri ai echipei InfoCons,

 

Îmi face o deosebita plăcere să vă adresez felicitări cordiale cu ocazia celei de-a 18-a aniversări de la înființarea InfoCons și să vă urez succese notabile în tot ce veți întreprinde, în continuare, spre binele consumatorului român!

Felicit, cu toată considerația, asociația dumneavoastră pentru activitatea foarte importantă, desfășurată spre binele fiecărui consumator de produse sau servicii din țara noastră, pentru promovarea unei atitudini de tip nou, caracterizată prin respect real față de consumatorul român.

Recunoașterea internațională și prestigiul național al rezultatelor dumneavoastră în domeniul educării și informării consumatorilor validează calitatea activității InfoCons, pentru care, în numele colegilor mei, cadre didactice din Academia de Studii Economice din București, și al meu personal vă felicit cu toată admirația!

Vă urăm cele mai frumoase realizări în continuare și multă sănătate!

 

La mulți ani, InfoCons!

 

Nastasia Belc – Director General IBA București InfoCons Protectia Consumatorului 20 aprilie 2021

Alimentația influențează sănătatea oamenilor în proporție de peste 70%. O alegere corectă a alimentelor, un comportament alimentar sănătos alături de un stil de viață adecvat ne pot ajuta să avem o viață lungă, activă și independentă. Să dăm viață anilor mai mult decât ani vieții!

Referindu-ne la alimentație și, în acest context, la alimente și la calitatea lor, Infocons este un luptător neobosit de 18 ani, fiind cel care aduce în fața consumatorilor probleme, situații, provocări care să fie rezolvate prin voința societății civile și a autorităților, spre binele consumatorilor români.

 

Cu ocazia aniversării a 18 ani de activitate, dintre cele mai intense, felicităm colectivul Infocons împreună cu președintele organizației, domnul Sorin Mierlea, dorindu-le putere de muncă și aceeași fervoare pe care atâția ani ne-au arătat-o, pentru binele societății românești.

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București
Director General
Nastasia Belc

 

 

Alexandra Dobre – Director General Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucuresti InfoCons Protectia Consumatorilor 19 aprilie 2021

La mulți ani, InfoCons!

Datorită vouă suntem cu totii cu 18 ani mai bogați în numărul de cetățeni educați si informați!

Drepturile privind protecția consumatorului au reprezentat mult timp un element de noutate în Romania, dar ne bucurăm că exista organizații precum InfoCons, care sa le reglementeze si sa se remarce prin lupta pentru respectarea acestora!

Încă o dată, la mulți ani!

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2018

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Irina Chitu – FinZoom InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2018

Consumatorii romani au dreptul la educatie financiara. Din pacate, Romania se afla pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste nivelul de alfabetizare financiara (doar 22% din populatie fiind alfabetizata financiar, fata de 55% media europeana).

De aceea este obligatia noastra a tuturor, in calitate de parinti, educatori, profesionisti, sa contribuim la cresterea nivelului de educatie financiara a consumatorilor romani.

Sa ii invatam pe copii, inca de la varste foarte fragede, sa aiba un comportament responsabil fata de bani, care este diferenta intre nevoi si dorinte si ca banii se obtin prin munca. Doar asa vor ajunge adolescentii si adultii de maine, care iau decizii bine informate cu privire la finantele lor personale si decizii responsabile privind bugetul familiei.

Salut toate initiativele de educatie financiara din ultimii ani, de la nivelul asociatiilor, scolilor, institutiilor private si de stat si imi doresc sa vad mai putina competitie intre acestea cand vine vorba de promovarea propriilor proiecte, in detrimentul celorlalte. De aceea, este necesara o Strategie Nationala care sa integreze toate aceste proiecte individuale, pentru a vedea beneficii pe termen lung la nivelul fiecarui consumator si a intregii populatii.

Irina Chitu – Director FinZoom.ro

www.FinZoom.ro aniverseaza in 2018 implinirea a 12 ani de informare si educare a consumatorilor romani de produse si servicii financiare.

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Mihai Mihăescu – Colegiu Național Alexandru Odobescu – Pitești InfoCons Protectia Consumatorului 15 martie 2018

Educația consumatorilor trebuie să înceapă din școală,acolo unde se construiesc primele competențe civice și economice.Rolul profesorului este determinant în găsirea căii de schimbare a mentalității unei societăți bazate pe prețuri libere și pe cerere și ofertă.Demersurile sociale în vederea unui popor educat în privința consumului sunt numitorul comun al beneficiarilor direcți și indirecți ai unei comunități economice.

Prof.Mihai Mihăescu

Colegiul Național ALEXANDRU ODOBESCU,Pitești

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Florin Lixandru – Inspectoratul Școlar al Municipiului București InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2018

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor (‘World Consumer Rights Day’) este marcată, în fiecare an, pe data de 15 martie. Aceasta zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de produsele și serviciile de care beneficiază consumatorii. La data de 15 martie 1962, J.F. Kennedy, Președintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congresul American un mesaj în care susținea, pentru prima dată, existența a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat si dreptul de a alege produse și servicii.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost proclamată și prin Rezoluția nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a ONU, intitulată ‘Principiile directoare pentru protecția consumatorilor’. Potrivit rezoluției ONU, consumatorul trebuie protejat de pericolul de a achiziționa produse ce îi pot afecta viața, sănătatea, siguranța. În România, acte normative care să reglementeze acest domeniu au apărut după anul 1990. În prezent, actul normativ care reglementează organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, este Hotărârea Guvernului nr. 700 din 11 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 491 din 18/07/2012, modificată și completată. În conformitate cu prevederile HG menționate anterior, ANPC desfășoară activități de supraveghere a pieței produselor și serviciilor destinate consumatorilor, controlează respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la securitatea produselor și serviciilor, precum și la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piață la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, în unitățile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum și la documentele referitoare la acestea, excepție făcând controalele igienico- sanitare și sanitar-veterinare la producători, în cazul produselor alimentare. În teritoriu, ANPC este reprezentată de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) și Comisariatul Județean/al Municipiului București pentru Protecția Consumatorilor (CJPC).

Cu acest prilej, în unitățile de învățământ bucureștene au fost organizate numeroase evenimente, precum seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru, acțiuni de educație în domeniul achiziției de bunuri și servicii, acțiuni de educație în domeniul financiar, al asigurărilor, în vederea creșterii gradului de educație și de conștientizare a drepturilor de care beneficiază consumatorii, fie că sunt elevi, profesori sau părinți ai elevilor. Elevii și profesorii au fost informați cu privire la drepturiloe lor în calitate de consumatori de bunuri și servicii, precum și cu privire la căile de acțiune ale acestora în situația în care drepturile fundamentale ale lor, în calitate de consumatori, le sunt încălcate. Pe parcursul acestor activități, elevii și profesorii au aflat și despre posibilitatea ca, atunci când consideră că le-au fost încălcate drepturile fundamentale în calitatea lor de consumatori, să transmită o sesizare la ANPC, spre soluționare, care pot fi depuse, doar de către consumatori persoane fizice sau grup de persoane fizice asociate, la Comisariatul Județean/al Municipiului București pentru Protecția Consumatorilor, sau pot fi transmise și on-line.

Activitățile desfășurate în școlile bucureștene cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor s-au bucurat de prezența experților de la ANPC, InfoCons protecția consumatorilor, Asociația PRO Consumatori, ASF, Transted România. Aceste activități au fost bine primite cu mare interes, atât de elevi, cât și de profesori, acestea au creat oportunități majore pentru școlile care le-au inițiat și realizat, pentru desfășurarea în continuare a unor proiecte și activități în parteneriat cu aceste instituții care gestionează problematica drepturilor și a protecției consumatorilor, de natură să se asigure informarea corectă și pertinentă a drepturilor de care aceștia dispun în calitate de consumatori, calitate care ne include pe toți, fie că suntem elevi sau cadre didactice.

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Nicolae Drăgulănescu – Federația Asociațiilor de Consumatori din Romania InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2018

Din 1990, in Romania se sărbătorește anual, la 15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Este un prilej de-a ne aminti că, prin opțiunile noastre in calitate de consumatori doar pentru acele produse si servicii care au raport calitate-pret (tarif) MAXIM putem orienta agenții economici si piata spre cerintele si reactiile noastre, astfel încât DICTATURA producătorilor (odinioară datorată planificării centralizate, astăzi datorată maximizarii interesului multor agenti economici exclusiv pentru profit dar si insuficientei competitii corecte pe piata), sa devina treptat o amintire….Avem cu toții – pe lângă cele 8 DREPTURI fundamentale – si dreptul la o cat mai eficace si eficienta protectie a consumatorilor, in fapte si mai putin in vorbe,in tara noastra. In acest sens am prezentat recent propuneri adecvate in cadrul grupului de lucru PROTECTIA CONSUMATORILOR care pregătește Președinția României la Consiliul Europei in 2019.

Prof.univ.dr.ing.Nicolae DRAGULANESCU, Președinte de onoare al Federației Asociațiilor de Consumatori din Romania

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Călin Rangu – Autoritatea de Supraveghere Financiară InfoCons Protectia Consumatorului 15 martie 2018

Consumatorii romani de servicii financiare trebuie sarbatoriti si protejati zilnic. De la ei incepe totul, de la nevoile si cererile lor de servicii si se termina tot la ei cu beneficiile care le primesc in urma detinerii produselor financiare. Din acest motiv la nivelul ASF s-a trecut la nivelul 2.0 al protectiei consumatorilor prin infiintarea structurii de supraveghere a regulilor de conduita ale entitatilor care ofera asigurari sau a beneficiarilor produselor de asigurare, daca ne referim la domeniul asigurarilor, dar structuri similare sunt si in celelalte piete nebancare. Problemele trebuie rezolvate structural, la sursa, pe baze continue, pentru asigurarea unei increderi in piata de asiguari, a stabilitatii acesteia prin consumatori mai bine protejati, in cadrul legal aplicabil.

Călin M. Rangu

Director

Direcția Supraveghere Intermediari și Monitorizarea Regulilor de Conduită

Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Rovana Plumb – Ministerul Fondurilor Europene InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2018

Suntem într-un moment în care cred că putem nu doar marca Ziua Mondială a Protecției Consumatorilor, ci ne putem bucura de un câștig uriaș – acela al conștientizării de către majoritatea românilor a drepturilor pe care le au, inclusiv a drepturilor de consumatori.

Aceasta este o mare realizare și cred că ea transferă fiecărui reprezentant al autorităților, dar și producătorilor, comercianților, furnizorilor de servicii responsabilitatea uriașă față de ceea ce primesc românii atunci când plătesc un produs. Eu și colegii mei din Guvern și din PSD suntem conștienți de această responsabilitate.

Le transmit, așadar, tuturor consumatorilor români să nu ezite nicio clipă să își ceară aceste drepturi câștigate!

Rovana Plumb – Ministrul Fondurilor Europene

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Daniel Morariu InfoCons Protectia Consumatorului 15 martie 2018

Asteptarile noastre ca si consumatori sunt legate in mare masura de cunoastere, intelegere si acceptare a produsului sau a serviciului pe care stilul de viata ales sau mult visat ne face sa il dorim.

Ce ne difera ca si consumatori fie ca suntem in Bucuresti, Dubai, Singapore sau peste tot in lumea asta mare? – diferenta o face accesul la informatie de calitate si felul in care suntem deschisi sa acceptam sau nu produsele, serviciile care sunt intr-o continua schimbare, intr-o piata “agresiva` si in care este tot mai greu sa tinem pasul cu tot cea ce este nou in viata noastra.

Consumatorul de astazi are access la sisteme de comunicare rapide dar in acelasi timp informatia furnizata este de multe ori diluata de lipsa de profesionalism a celor care ofera acele produse sau servicii. Ca si consumator vreau sa ma simt protejat si cred ca asociatia protecties consumatorilor este un partener de care am / avem nevoie…

De ziua ta Consumatorule…gandeste-te de 2 ori si alege odata…stai informat, alert, si mai ales sa te bucuri de alegerea facuta…

Daniel Morariu

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Oana Anghel – Consiliul Național al Audiovizualului InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2018

‘Cu ocazia Zilei Mondiale a Protecției Consumatorilor, vă urez un sincer LA MULȚI ANI!

În condițiile unei piețe de consum din ce în ce mai dinamice, avem nevoie de oameni implicați, cu tot sufletul alături de noi, care să militeze până la epuizare pentru apărarea și protejarea noastră, a consumatorilor activi și pasivi. Apreciez activitatea Mișcării Internaționale de Protecție a Consumatorilor și felicit echipa InfoCons pentru pasiunea cu care se dedică luptei pentru protejare, educare și informare. O societate sănătoasă se bazează pe principii sănătoase, pe care membrii Organizației le transmit în toate formele de comunicare posibile.

Viață lungă și activitate intensă, cu și pentru noi, dragi prieteni de la Organizația pentru Protecția Consumatorilor – InfoCons!’

Oana Anghel – Consiliul Național al Audiovizualului

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Paul Anghel – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor InfoCons Protecția Consumatorului 15 martie 2018

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor vă invit ca, alături de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, să ajutați la ‘Construirea unei lumi digitale în care consumatorii să poată avea încredere’, așa cum Consumers International a propus ca temă in acest an!

Cu aleasă consideratie.

Paul ANGHEL

Director General

 

Claudia Boghicevici – Vicepresedinte Consiliul Judetean Arad InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2018

Democratizarea procesului de informare a însemnat un progres și pentru punerea în valoare a dreptului consumatorilor de a beneficia de servicii și bunuri de calitate superioară. Accesul la tehnologie a unui număr mare de români, comunicarea facilă între consumatori, diseminarea în timp real a fotografiilor și înregistrărilor video stimulează și producătorii, comercianții, să fie mai atenți la detalii și la satisfacerea exigenței beneficiarilor. Protejarea consumatorului înseamnă predictibilitate, respect, calitate. Înseamnă, în final, o relație corectă și beneficiu reciproc.

Astăzi, în contextul societății informaționale, derapajele sunt mai greu de mascat și publicul mai dificil de înșelat în așteptările sale. Protecția consumatorului nu mai este astăzi doar un demers instituțional, ci o acțiune civică la scară largă, intrată în reflexul colectiv.

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorului 2017

 

Alexandru Petrescu , ministrul pentru Mediul de Afaceri , Comerț și Antreprenoriat InfoCons Protectia Consumatorului 15 martie 2017

O afacere este de succes câtă vreme pune în prim plan interesul consumatorului. Însă, prosperitatea în piața competitivă este imposibilă dacă interesele clienților nu sunt pe deplin respectate.

În absența unor organisme dedicate protecției consumatorilor, pot apărea practici comerciale neloiale, de natură să exploateze clienții vulnerabili. Aparent, pe termen scurt, astfel de atitudini aduc anumite beneficii celor care le practică, însă, pe termen mediu și lung, se dovedesc dezastruoase pentru imaginea de business în ansamblul ei.

Sunt adeptul transparenței și corectitudinii depline în dezvoltarea sănătoasă a mediului de afaceri și voi fi întotdeauna un sprijin pentru oamenii de afaceri care desfășoară activități menite să protejeze interesele consumatorilor.

 

Ciprian Ladunca – CFO Metropolitan Life InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2017

`O piață încă tânără, piața serviciilor financiare are nevoie de cât mai mulți jucători care să conștientizeze responsabilitatea pe care o au în fața consumatorilor.

În România, educația financiară se conturează destul de tarziu în viața fiecărui individ, din acest motiv sunt foarte mulți tineri care ajung la vârsta adultă și întâmpină probleme în gestionarea resurselor proprii, în mare parte, din cauza lipsei unor informații financiare.

Noi am investit constant în educația financiară a consumatorilor români și am depus întotdeauna eforturi susținute pentru a explica rolul asigurărilor în viața lor.

Procesul de digitalizare este un factor catalizator în acest context, este o zonă în care am investit deja, cu argumente clare în site-ul asigurari.infocons.ro și în aplicația InfoCons Asigurări.

Această platformă oferă un hub complex de informații despre asigurări de viață și pensii private, sfaturi practice, posibilitatea de a consulta legislația în vigoare sau chiar de a face o reclamație online, direct autorităților competente.

Totodată, aplicația InfoCons Asigurări este un hub de informații aflate la îndemana consumatorilor în mod permanent, pe telefonul mobil.`

 

Prof. Cristian Aurelia , Școala Gimnazială Nr.1 Finiș , jud. Bihor InfoCons Protectia Consumatorului 15 martie 2017

Sunt o mare adeptă si sustinatoare a drepturilor omului, indiferent de acestea, convinderi și atitudini pe care doresc sa le transmit și elevilor mei.

 

VLAD BONTEA – deputat Parlamentul Romaniei InfoCons Protecția Consumatorilor 15 martie 2017

În conditiile Economiei Globalizate, în care și țara noastră e angrenată, e normal ca producătorii de bunuri de larg consum să urmărească, în primul rând, profitul, pentru că asta este esența Capitalismului. Dar, pentru ca acesta să nu devină un “Capitalism sălbatic`, în care producătorul să nu aibă o contrapondere din partea consumatorilor, este necesar ca Statul să intervină, prin mijloace legislative, pentru protejarea acestora din urmă, în privința posibilității apariției unor abuzuri.

Ideea de protecție a consumatorului are la bază, niște noțiuni simple, dar esențiale. Este vorba despre bunul simț și respectul tuturor furnizorilor de servicii și produse față de consumatori. Atâta timp cât un om plătește pentru a beneficia de un serviciu, ori pentru a achiziționa un produs, este absolut normal ca ceea ce primește în schimb să respecte niște norme, până la urmă decente. Bineînțeles că în zilele noastre conceptul de normalitate este oarecum deformat, și că, din punct de vedere legislativ, sunt multe lacune de acoperit în sistemul de protecție a consumatorului.

De pilda, în ultimele zile, a apărut discuția din mai multe țări Est-Europene (Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia), despre diferențele de calitate ale acelorași produse, aparținând unor brand-uri celebre, care au caracteristici de calitate diferite în Europa de Vest față de Europa de Est.

Soluția legală pentru remedierea situației ar fi ca fiecare stat să impună standarde pe care producătorii și comercianții să le respecte, ceea ce în România se întâmplă în mică măsură.

În plus trebuie reglată prezența produselor românești în supermarketuri conform legii deja adoptata. România are argumente în fața reproșurilor Comisiei Europene pe acest subiect, așa cum președintele Consiliului Concurenței, domnul Bogdan Chirițoiu, a subliniat într-o declarație de presă.

Pentru noi, românii, aceste nemulțumiri asupra calității unor produse, mai ales atunci când aceste produse sunt din domeniul alimentar, au o greutate specifică mai mare, din cauza “amănuntului` ca ne-am “aliniat` la prețul produselor din vest, cu niște salarii din est!. Mai mult aceasta chestiune este de siguranta nationala deoarece o alimentatie nesanatoasa poate afecta populatia.

Este absolut necesar ca autoritățile române competente, în primul rând Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, dar și alte instituții, să facă demersurile necesare pentru crearea unor mecanisme care să dea siguranță consumatorului că produselor aflate pe piața romanească corespund din punct de vedere calitativ, mai ales dacă acest demers se aliniază cu acela al altor state, pe lângă Organismele Uniunii Europene.

Vă asigur că, din calitatea mea de deputat, voi face tot ce îmi stă în putință pentru a perfecționa legislația, din acest punct de vedere, iar sesizările și sugestiile cetățenilor pe această tema nu pot fi decât binevenite.

 

Citește și : Aplicația InfoCons este Aplicația Zilei în Ziarul Financiar din 28 Februarie 2025

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2016

 

Mesajul de sarbatori al ambasadorului InfoCons Corina Martin InfoCons Protectia Consumatorului 20 decembrie 2016

In calitate de Ambasador pentru miscarea de protectie a consumatorilor, le doresc turistilor si consumatorilor romani de servicii turistice vacante si rezervari in siguranta.

Ca intotdeauna, va recomand sa aveti propriul agent de turism, care va insoteste, astfel, virtual, in calatoria sau deplasarea dorita, pentru ca el este cel care se va asigura ca zborul, rezervarea la hotel sau in croaziera si excursiile dorite se deruleaza exact asa cum le-ati planificat.

Nu ezitati sa alegeti intotdeauna o agentie de turism, verificati licenta de turism si polita de asigurare a agentiei, cititi cu atentie contractul pe care il incheiati si sunteti in siguranta!

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorului 2015

 

Domnul Marius Alexandru Dunca – Presedinte – Secretar de Stat – A.N.P.C. InfoCons Protectia Consumatorilor 3 septembrie 2015

Accesul la produse și servicii sigure și de calitate este dreptul dumneavoastră fundamental. Pentru ca instituțiile statului să poată să își facă datoria avem nevoia de dovada achiziției – CERE BONUL FISCAL! Pentru tranzacții sigure, fără costuri ascunse și ușor identificabile PLĂTEȘTE CU CARDUL!

Drepturile dumneavoastră trebuie să fie respectate!`

 

Marinela Vasilica Ardelean – specialist in enogastronomie InfoCons Protectia Consumatorului 08 iulie 2015

‘Sunt de aproape 10 ani în industria vinului. Am lucrat și lucrez îndeaproape cu numeroși producători, aproape în fiecare zi. Știu că gradul de încredere al consumatorilor în produsele oferite este unul dintre elementele esențiale pentru orice produs aflat pe piață.

De obicei, atunci când vorbim de încredere, ne referim doar la încrederea consumatorului în producător. Încrederea se construiește în timp și este influențată de o mulțime de factori, începând de la: imagine, brand, etichetă, informații disponibile. Iar lista poate continua…

Dar ce ai spune dacă fiecare dintre noi am putea contribui la creșterea gradului de încredere în produsele pe care le cumpărăm? Pentru că, DA, ȘI NOI PUTEM FACE ACEST LUCRU! Putem să sporim gradul de siguranță al consumatorilor, putem să reducem la minim riscul achiziționării unui produs contrafăcut sau chiar de contrabandă; dar, mai ales, putem să creștem valoarea produselor prin încrederea pe care o construim împreună.

Toate acestea pot fi realizate prin plata cu cardul! Această modalitate de plată este preferată în țările europene și oferă nenumărate avantaje atât pentru noi, consumatorii, pentru producători, cât și pentru societate, în general. Plătind cu cardul, comisionul este zero, proveniența produsului este sigură, iar trasabilitatea ușor de verificat’.

Marinela Vasilica Ardelean – specialist in enogastronomie

 

Călin M. Rangu , Director Direcția Protecția Consumatorilor InfoCons Protectia Consumatorilor 08 iulie 2015

Campania InfoCons , membru important si apreciat al Grupului Consultativ de Lucru pentru protectia consumatorilor de servicii financiare nebancare de pe langa ASF, prezinta importanta din mai multe perspective. In primul rand din perspectiva racordarii la niste standarde, la o practica europeana care asigura securitate si incredere pentru cetatean. In al doilea rand pentru crearea unui mediu de afaceri sanatos, transparent, transparenta care se reflecta inapoi la nivel de cetatea in servicii mai bune, mai corecte, mai profesionale. Nu in ultimul rand pentru protejarea drepturiulor ulterioare ale consumatorilor care pot apela la sistemele de rezolvare a reclamatiilor si suport, cu niste dovezi clare, indepependete, asupra a ce s-a cumparat, cand si in ce conditii.

Călin M. Rangu

Director Direcția Protecția Consumatorilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

 

Cosmin Vladimirescu – Country Manager MasterCard Romania InfoCons Protectia Consumatorului 27 mai 2015

‘Împreună cu InfoCons, suntem mândri să promovăm o atitudine responsabilă și informată, care reprezintă fundamentul consumatorului european modern. Sprijinind eforturile de educație financiară și civică, InfoCons s-a dovedit de nenumărate ori un partener extrem de valoros pentru MasterCard, cu care ne dorim să creăm programe de impact, care să producă efecte vizibile în piață. Consumatorul este mereu punctul central în inițiativele MasterCard, iar produsele și solutiile dezvoltate pentru acesta au ca prim scop creșterea siguranței și a ușurinței folosirii cardului în plățile de zi cu zi, aducând posesorilor de carduri un plus de confort și valoare. Datorită experienței noastre globale, consumatorii din România beneficiază de o gamă vastă de soluții adaptate complet nevoilor de siguranță, rapiditate și ușurință. Astfel, posesorii de carduri MasterCard au la dispoziție tehnologia Contactless, MasterPass, serviciul In Control, precum și programe de loializare și beneficii.

Cu ocazia zilei mondiale a consumatorilor, dorim să felicităm InfoCons pentru inițiativele sale și pentru eforturile pe care le depune în mod constant pentru a educa și a informa consumatorii cu privire la drepturile pe care aceștia le au.’

 

Colonel Dr. Nicolae Cornea – Inspector General – Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situatii de Urgenta – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta InfoCons Protectia Consumatorului 01 aprilie 2015

Colonel Dr. Nicolae Cornea – Inspector General – Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situatii de Urgenta – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta

 

Message from Teszt és Piac Fogyasztóvédelmi Egyesület ( Test and Market Consumers’ Organization ) InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2015

Teszt és Piac Fogyasztóvédelmi Egyesület (Test and Market Consumers’ Organization) shares the enthusiasm and dedication of all ICRT members in promoting consumers’ rights and independent product tests.
We are delighted that after a 
long fought battle, we are able to bring Hungarian consumers professional services from the first half of 2015.
We believe, it is a privilege to be part of the international consumer movement and look forward to working together with our Romanian friends and international colleagues for the benefit of all consumers.

 

Message from Test Achats / Belgium InfoCons Protectia Consumatorului 15 martie 2015

For more than 50 years, the Belgian consumer association has been struggling to represent and defend consumers. Fighting for consumer rights is a neverending story and our role has become even more important in these times of digital revolution.

 

The Consumer Council of Hong Kong shares the same mission and values of ANPCPPS in advocacy for the enhancement of consumer welfare InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2015

‘The Consumer Council of Hong Kong shares the same mission and values of ANPCPPS in advocacy for the enhancement of consumer welfare. Protection of Consumer Rights is by nature responsive to the changing tide of fortune of the economy which we shall continue on our way to raise consumer awareness and vigilance.

10 years with the ‘o9atitudine’, we would like to express our gratitude for all consumer organisations in representing the voices of consumers, by advocating their interests, enhancing their welfare and empowering them to protect their own rights and values. Although we are serving the consumers in different parts of the world, our spirit is together and we wish the Association continued success in striving for consumer betterment.’

 

We share the same European values 15 martie 2015

We share the same European values and consistency towards achieving one goal: a better position of consumer in the society.

Protection of Consumer Rights is a tough job in which everyone who wants to be respectable have to constantly monitor not only the changes in the market but in all areas of consumer’s life. Only in this way consumer organization performs its function.

With the wish to continue to be successful in your way.

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2014

 

Prof. univ. dr. Ioana Cecilia Popescu – Prodecan al Facultăţii de Marketing InfoCons Protectia Consumatorului 17 iulie 2014

‘Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti pregăteşte marketeri pentru care responsabilitatea socială trebuie să aibă ca fundament responsabilitatea individuală. Respectul faţă de societate are la bază respectul faţă de sine: un marketer responsabil este totodată şi un consumator responsabil. Apreciem activitatea sustenabilă a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România şi ne bucurăm să-i fim alături, cu o9atitudine, într-un parteneriat de durată.

 

Prof. univ. dr. Ioana Cecilia Popescu

Prodecan al Facultăţii de Marketing

Academia de Studii Economice din Bucureşti’

 

Erika Iordache – REGULATORY & PUBLIC AFFAIRS MANAGER – Danone Romania InfoCons Protectia Consumatorilor 14 iulie 2014

Dragi parteneri de la InfoCons, Urmaresc de ani buni activitatea voastra si va admir pentru diversitatea, intensitatea si rezultatele palpabile ale preocuparilor si eforturilor voastre. Ati devenit un model de urmat in privinta implicarii directe si atragerii de parteneri, fie acestia privati sau publici, in proiectele voastre. Mi se pare extraordinara orientarea voastra catre constructia unui viitor mai bun, fie prin protectia mediului si utilizarea responsabila a resurselor, sau prin informarea si educarea consumatorilor, ori prin proiecte de responsabilizare a furnizorilor de produse si servicii. Dintre toate ONG-urile cu care am colaborat, va consider favoriti la titlul de cea mai dinamica, creativa si concret productiva asociatie. Va felicit si va doresc sa ramaneti asa, dar nu m-ar mira sa va vad ridicand si mai sus stacheta aspiratiilor si realizarilor voastre. Din toata inima, La multi ani! Erika IORDACHE REGULATORY & PUBLIC AFFAIRS MANAGER DANONE ROMANIA

 

Cristina Popescu – Director Comunicare Corporativa Danone Europa de Sud Est InfoCons Protectia Consumatorului 14 iulie 2014

Cunosc de cativa ani deja activitatea lui Sorin Mierlea si dedicarea cu care promoveaza O 9 atitudine, ca o solutie pentru o societate mai buna pentru noi toti. Am apreciat de fiecare data determinarea de a construi noi repere si noi comportamente, temele noi puse cu curaj in dezbatere, ca si prolificitatea proiectelor si campaniilor propuse.  Alegerile bune se bazeaza pe informatii corecte, relevante si suficiente, iar indrumarea pe care A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons Organizatia de Consumatori a oferit-o in toti acesti 10 ani consumatorilor a cantarit mult in fundamentarea unor alegeri avantajoase pentru consumatori. Urez asociatiei sa aiba un bilant chiar si mai generos peste inca 10 ani de activitate!

Cristina Popescu

Director Comunicare Corporativa Danone Europa de Sud Est

 

 

Mohaci Mihai – Subprefect Jud. Brasov InfoCons Protectia Consumatorilor 14 iulie 2014

Implicarea asociatiei si a campaniei “o 9atitudine` , pentru societaea civila in ceea ce inseamna protectia consumatorilor reprezinta o maturitate a societatii in care traim, o constientizare a nevoilor cetatenilor intr-o societate de consum, construita de multe ori pe alte principii decat respectarea cetateanului.

In viata noastra de zi cu zi avem nevoie pentru a progresa si a construi o stare de fapt normala, de “o 9atitudine` si trebuie sa recunosc ca aceasta expresie trebuie sa se regaseasca pe toate palierele societatii.

Societatea civila impreuna cu autoritatea statului in domeniu, constituie o veriga importanta in activitatea de protectie a consumatorilor. Activitatile diverse in care v-ati implicat incepand de la componenta de mediu pana la prestarea de servicii de calitate in turism ca si tot ce este legat de un consum durabil a facut ca “o 9atitudine` sa se afle in prima linie a acestui razboi de multe ori invizibil.

Doresc sa va felicit pentru ideiile si modul lor de abordare, a problemelor complexe pe care le-ati adoptat de-a lungul celor 10 ani, fiind mereu in slujba cetateanului si reprezentandu-l din partea societatii civile.

Mohaci Mihai

Subprefect Jud. Brasov

 

Dr.Ing. Viorel Morarescu – Director General – Directia Generala Industrie Alimentara InfoCons Protectia Consumatorului 14 iulie 2014

Timpul pentru Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din ROMANIA a curs frumos pentru ca noi consumatorii din România să avem asigurată o protecţie la nivel naţional şi european.

Managementul acestei organizaţii, care a crede cu tenacitate în obiectivul propus, cu o echipă tânără şi entuziastă ce şi-a propus proiecte şi programe pentru cele mai sensibile servicii şi produse de pe piaţă, informează permanent consumatorii  fiind o voce în susţinerea veridicităţii şi autenticităţii produselor şi serviciilor.

O aniversare de 10 ani  este un  simbol al perfecţiunii, este o mărturie a faptului că eşti bun, că poţi contura dialoguri între autorităţile publice centrale şi locale şi cetăţeni, împlinind misiunea asociaţiei: `Un om prevenit face cât doi` acesta fiind un mesaj acceptat de noi toţi.

Proiectele şi programele propuse de dumneavostră sunt un bun exemplu al colaborării cu Direcţia Generală  Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza protocolului semnat de minister şi asociaţia pe care o coordonaţi.

Simbolurile mărcii asociaţiei sunt o recunoaştere a calităţii pe care o oferiţi după zece ani.

Vă dorim mult succes în activitatea dumneavoastră, astfel ca noi consumatorii să ştim că avem un standard în verificarea respectării calităţii  produselor şi servicilor.

 

LA MULŢI ANI!

Citește și : InfoCons Protecția Consumatorilor te informează : ANPC a efectuat un control la Cantina R3 din cartierul Regie

 

Alex Jurconi – Presedinte PRO AGRO InfoCons Protectia Consumatorilor 14 iulie 2014

‘Cu ocazia implinirii a 10 ani de la noua atitudine, felicit Asociaţia Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor .pentru efortul depus in slujba consumatorului roman.‎

 Apreciez in mod deosebit activitatea desfasutata in toti acesti ani, convins fiind ca profesionalismul dovedit se va mentine si pe viitor.

De-a lungul colaborarii intre Federatia Nationala PRO AGRO si  Asociaţia Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons,  am constatat ca “9a atitudine` promovata reprezinta de fapt insumarea dorintelor si necesitatilor consumatorilor romani, care au ajuns, urmare a actiunilor intreprinse, la stadiul de consumatori Europeni.

Sustinem in continuare procesul de informare si promovare a calitatii intreprins de A.N.P.C.P.P.S. si va asiguram de tot sprijinul nostru pentru atingerea obiectivelor propuse’.

 

Elisabeta Roşu – Judecător, vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti

URĂRI DE ` LA MULŢI ANI !` CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 10 ANI DE VIAŢĂ A ASOCIAŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ŞI PENTRU PROMOVAREA PROGRAMELOR ŞI STRATEGIILOR DIN ROMÂNIA

Deşi nu am cunoscut activitatea Asociaţiei încă de la înfiinţare, ci numai de 4 ani, pot să spun că această persoană juridică desfăşoară o activitate vizibilă atât în ce priveşte activitatea autorităţilor cât şi sub aspectul protecţiei consumatorilor, activităţile desfăşurate dovedind o reală preocupare pentru traiul cetăţeanului român, fie în ţara lui, fie atunci când acesta este în străinătate.

De aceea, doresc să adresez cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate:

` LA MULŢI ANI !`;

` FELICITĂRI PENTRU ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ TIMP DE UN DECENIU !`,

` VIAŢĂ LUNGĂ ŞI SUCCESE ÎN BENEFICIUL SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI !`

` PREZENŢĂ LARGĂ ATÂT PE TERITORIUL ÎNTREGII ŢĂRI CÂT ŞI ÎN SUFLETUL TUTUROR CETĂŢENILOR ROMÂNI`;

` CURAJ ŞI PERSEVERENŢĂ ÎN TOATE DEMERSURILE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA RĂULUI!`.

ELISABETA ROŞU,

Judecător, vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti

 

Dr. Vladimir Mănăstireanu – Preşedinte ANSVSA

Mesajul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Vladimir Mănăstireanu, la aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (InfoCons -InfoCons):

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a aniversat în acest an, un deceniu de excelenţă în domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor. În tot acest timp, colaborarea dintre Autoritate şi organizaţiile de protecţie a consumatorilor a evoluat şi a dobândit noi valenţe.

Am convingerea că şi pe viitor, ne vom intensifica şi conjuga acţiunile pentru apărarea sănătăţii şi intereselor consumatorilor şi pentru creşterea încrederii acestora faţă de produsele alimentare româneşti.

Pentru “o9atitudine` care va fi adoptată de către cetăţenii României, consumatori europeni!

Vă felicit pentru împlinirea celor 10 ani de activitate şi vă doresc mult succes în continuare!

 

Radu Lazaroiu – Director General Romaqua

o9atitudine! 10 ani, au trecut…deja?! A inceput ca un proiect curajos  in care nu credeau multi,sau mai bine zis credeau putini din cei multi care cred azi in el(ma numar printre neincrezatorii de la inceput ) dar a devenit o consacrare a unui adevar necesar: `CONSUMATORII trebuie protejati,indrumati,educati in ceea ce priveste cultura drepturilor LOR.`

 

Ioan Mircea Pascu, Membru al Parlamentului European

Protectia Consumatorului este un drept sacru al cetateanului: pentru faptul ca achizioneaza un bun sau un serviciu, el este indreptatit sa fie respectat ca atare. Stim cu totii ca, in anii comunismului, atitudinea generala era: iti place bine, daca nu, iarasi bine!? In plus, nu aveai nici cui sa te plangi daca erai abuzat.

Astazi, insa, prin infiintarea si activitatea depusa ulterior de Oficiul pentru Protectia Consumatorului, cetateanul are garantia ca, in cazul in care drepturile sale sunt incalcate sau abuzate, se poate adresa unui organism competent, care poate interveni eficient. Cei zece ani de activitate pe care Oficiul ii sarbatoreste zilele aceste sunt o dovada in acest sens.

Sigur, mentalitatile iau timp sa se schimbe – si astazi sunt destui furnizori de bunuri si/sau servicii care continua sa ii nesocoteasca pe cumparatori si drepturile lor, mai ales cand e vorba de pozitii de monopol pe care ajung sa le detina intr-un domeniu saul altul. Mai mult, nu toti cetatenii sunt tratati egal cand calatoresc in Europa. Iata pentru ce salut initiativa Oficiului de a constientiza cetatenii romani care calatoresc in Europa de drepturile de care se bucura in celelalte tari membre.

In concluzie, felicit Oficiul pentru Protectia Consumatorului pentru activitatea depusa in cei 10 ani de la infiintare si imi exprim convingerea ca va actiona la fel si in viitor, extinzandu-si aria de preocupare la nivelul Uniunii Europene, ai carei cetateni europeni trebuie sa se bucure de aceleasi drepturi peste tot in Europa.’

 

Marius Sticlaru – Director General – Q-East Software

“In 2001, cand am pus bazele Q-East Software, ne-am asumat misiunea de a seta standardele de excelență in IT, printr-o calitate ireprosabila a serviciilor si un acces sporit la suport de ultima ora si inovatie tehnologica pentru beneficiarii de solutii software din Romania.

Pe drumul nostru spre excelenta am avut parte de un partener extraordinar, InfoCons, care implineste in acest an 10 ani de activitate. Proiectele derulate impreuna au reprezentat pentru noi oportunitatea de a ne ralia unui scop comun: aceea de a construi, prin anduranta si dedicare, un consumator roman sigur pe deciziile sale, puternic prin informatia detinuta si mai exigent cu fiecare achizitie facuta.

Prin platforma Infocons. O 9 Atitudine ne-am adus aportul la  o schimbare bine venita in atitudinea consumatorilor romani, care se bazeaza acum pe un sprijin puternic in exercitarea drepturilor lor, gratie eforturilor InfoCons.

Recentul proiect pe care il derulam impreuna “Cere bonul fiscal` marcheaza un nou capitol al misiunii noastre de informare si responsabilizare a cetatenilor in lupta cu evaziunea fiscala, pentru a beneficia cu totii de un mediu economic sanatos si performant.

O companie responsabila cum este Q-East Software isi aduce aportul, prin toate resursele aflate la dispozitie, la constructia unei societati puternice, in ascensiune, cu cetateni protejati si un mediu de afaceri sigur. Pentru noi, garantia acestei constructii o reprezinta InfoCons,

Va dorim nenumarati ani de activitate, cu numeroase proiecte ambitioase si modele de responsabilitate, dupa care sa se poata ghida in continuare societatea romaneasca. Un calduros la multi ani!`

 Marius Sticlaru – Director General – Q-East Software

 

Conf. Dr. Silviu Gabriel Barbu

Salutare! La mulți ani pentru aniversarea unor eforturi orientate inteligent și constructiv! Succes în continuare și multe proiecte incisive și utile sa dezvoltați pe viitor! Cu gânduri bune și prietenie, conf. dr. Silviu Gabriel Barbu

 

Maica Timoteia – Manastirea VARATEC

Intr-o societate bazata pe consum in care persoana este expusa unor pericole foarte mari,misiunea dv de a ne indruma si proteja prin faptele si proiectele lansate,este o adevarata educatie in formarea unei ” constiinte responsabile” fata de tot ceea ce ne inconjoara.

Personal de cand colaboram  am invatat sa fiu mai atenta in alegere produselor pe care le consum tinand cont  din mediul din care provin acestea.

Va multumesc ca-mi dati ocazia sa-mi exprim recunostinta si aprecierea fata de dv. in munca titanica pe care o desfasurati cu intreaga echipa.

La multi si binecuvantati ani. Cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate.

Maica Timoteia

Manastirea VARATEC

 

Prof.Univ. Nicolae Dragulanescu

În anul 2014, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor <o9atitudine> (mai cunoscută, pe scurt, şi ca InfoCons) celebrează PRIMUL său DECENIU de viaţă, iniţiative, proiecte, împliniri, visuri şi speranţe, în beneficiul celor aproape 20 de milioane de consumatori din România!

InfoCons este actualmente – exclusiv prin munca animatorilor săi –  cea mai mare, mai cunoscută şi mai activă (deşi nu şi cea mai veche!) – dintre cele cca. 130 ONG-uri româneşti având scopul de-a apăra drepturile consumatorilor, conform noii legislaţii promulgate în anul 1992 (care a instituit şi în România protecţia guvernamentală şi neguvernamentală a drepturilor consumatorilor).

De remarcat că, în conformitate cu Statutul său, scopul InfoCons este ceva mai nuanţat întrucât această mare asociaţie şi-a propus de la înfiinţare să apere `drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, membri sau nemembri ai asociaţiei.`

Logo-ul său atât de specific şi inspirat <o9atitudine> – devenit ulterior slogan de campanie şi chiar renume – reprezintă o invitaţie esenţială şi permanentă adresată consumatorilor din România de-a deveni, în timp, tot mai informaţi, mai educaţi, mai competenţi, mai exigenţi, mai selectivi şi chiar mai revendicativi în deciziile personale de selecţionare şi achiziţionare a unui produs sau serviciu exclusiv pe criteriul raportului CALITATE-PREŢ (TARIF) maxim (şi nu pe criteriul preţului/ tarifului minim!).

Astfel, InfoCons contribuie atât la sporirea rolului consumatorilor în orientarea agenţilor economici spre cerinţele clienţilor şi satisfacerea acestora – deci spre calitate (şi nu numai spre productivitate şi profitabilitate!) –  cât şi la creşterea eficienţei comunicării reacţiilor consumatorilor după achiziţionarea unui produs sau serviciu.

Să vizităm cu interes, curiozitate şi nădejde website-urile InfoCons (www.proteţia-consumatorilor, ro, www.infocons.rowww.teste.comparative) în paginile cărora se pot găsi numeroase recomandări, sfaturi, date şi informaţii deosebit de utile, rezultatele unor teste comparative de produse şi chiar un formular electronic pentru depunerea unei reclamaţii….

La acest fericit moment aniversar şi de bilanţ, doresc InfoCons să reia emisiunile televiziunii consumatorilor (TELECONS) şi să sărbătorim împreună alte decenii de funcţionare – bogate în împliniri şi satisfacţii – sub semnul celebrei zicale româneşti `Unirea face puterea!!`.

 

Simona Tivadar – medic primar diabet si boli de nutritie

Traim vremuri ciudate, in care oamenii sint convinsi ca trebuie sa duca cruciade proprii impotriva tentativelor de a fi pacaliti de catre diversi producatori.Atit de convinsi incit a aparut o noua boala, ortorexia,adica obsesia de a minca sanatos.Sigur ca, fara indrumare din partea specialistilor ,poti sa maninci doar alimente sanatoase si sa te ingrasi; sau sa nu consumi alimente care iti sint absolut necesare,dar despre care ai auzit/citit ca ar fi nesanatoase.Ceea ce e sanatos in doze mici,poate deveni periculos in doze mari.

Este imposibil sa controlam,la nivel individual,produsele alimentare si nealimentare,atit in ceea ce priveste sursa,cit si compozitia,termenul de expirare,aditivii,etc.E treaba autoritatilor statului sa-si faca datoria,reglementind prin lege etichetarea oricarui produs si conditiile de vinzare si consum.Ce putem face noi,consumatorii,e sa verificam etichetele.Sa sabotam produsele necorespunzatoare ,necumparind.Sa sesizam celor indreptatiti abuzurile.Sa devenim cumparatori avizati si educati.

Felicitari celor de la Protectia Consumatorului pentru 10 ani de eforturi sustinute in a crea un nou tip de consumator!

 

Daciana Sarbu – Europarlamentar

Va felicit pentru tot ceea ce faceti, de 10 ani cu o9atitudine, in sprijinul consumatorilor romani, si va doresc multa energie pentru a veni in ajutorul acestora cu tot mai multe actiuni. Un consumator informat este un cetatean mai puternic, iar romanii au nevoie de suport si incurajare pentru a-si exercita pe deplin drepturile de consumatori.

Ca europarlamentar membru in Comisia de Mediu, Sanatate publica si Siguranta alimentara, am avut oportunitatea de a lucra in multe dosare ce au legatura directa cu domeniul dvs de implicare – de la drepturile pacientilor care sufera de cancer, la claritatea si acuratetea informatiilor de pe etichetele alimentelor si pana la probleme de siguranta alimentara. Stiu ca in alte state europene structurile civice si cele de aparare a consumatorilor sunt foarte active, si cred ca acest lucru trebuie sa se intample si in Romania, pentru ca ar fi un castig pentru intreaga societate. Consumatorii exigenti forteaza implicit si producatorii sau furnizorii de servicii sa devina mai responsabili si mai performanti.

Aceasta ‘noua atitudine’ pe care o promovati inseamna de fapt constientizarea drepturilor fiecaruia si lupta pentru respectarea lor.

Mult succes mai departe!

 

Trenul – o alegere în favoarea mediului inconjurator

CFR Călători sprijină  demersurile A.N.P.C.P.P.S. România privind implementarea proiectelor de informare a consumatorilor despre drepturile de care beneficiază. Prin accesul la informaţii corecte, clare şi concrete, consumatorii devin clienţi informaţi şi pot alege în cunoştinţă de cauză.  

Un mod de viaţă sigur, prosper şi de calitate, depinde  în mare măsură de atitudinea fiecăruia dintre noi (de ce nu …de o 9atitudine), iar prin  alegerile pe care le facem zi di zi  contribuim pe termen mediu si lung la îmbunătăţirea gradului de securitate şi la calitatea vieţii noastre şi a generaţiilor viitoare. 

In acest sens, transportul cu trenul, poate fi o opţiune inspirată atunci când vine vorba de o  deplasare atât în interiorul cât şi în afara ţării, dacă luăm în calcul atuurile de necontestat: gradul cel mai înalt de siguranţă şi gradul cel mai scăzut de poluare. Calităţile transportului feroviar în ceea ce priveşte protecţia mediului şi impactul minim asupra acestuia sunt deja demonstrate. Studiile elaborate la nivel internaţional au scos în evidenţă faptul că mijlocul de transport terestru  actual cel mai adecvat în raport cu mediul înconjurator este trenul. 

Este necesar ca cetăţenii să aibă acces la servicii de transport de calitate şi sigure, având în vedere că, mobilitatea persoanelor este un factor important care influenţează considerabil dezvoltarea culturală şi economică a unei regiuni. CFR Călători, în calitate de operator naţional de transport feroviar de pasageri, prin serviciile sale, încearcă să ofere soluţii viabile aşa încât, românii să aleagă trenul atât pentru călătoria în ţară, cât şi în străinatate, atât în vacanţă, cât şi pentru afaceri, şi de ce nu, să redescopere plăcerea călătoriei cu trenul.

Director General
Valentin Dorobantu

 

Consumatorul Roman = Consumator European. Teoretic. Dar practic?

 

O noua atitudine inseamna exact spiritul de care avem nevoie

Orice om cu bune intentii, mai ales de viitor (si mai cu seama cele legate de viitorul acela ce se va numi Prezent pentru copiii nostri), nu poate sa nu adere fara ezitare la o astfel de campanie. Toti visam la schimbari de mentalitate, toti speram ca ne vor fi respectate drepturile, dar nu chiar toti ne si punem la treaba sau macar pe ganduri, pentru un astfel de demers. Locuiesc in alta tara, dar am tot pasaport de cetatean roman si nu pot sa nu fiu in admiratia celor care mai fac si bine romanilor, ma gandesc ca or fi destui cei care s-au saturat de rele si nedreptati, de frustrari livrate zilnic pe la ghiseuri si … la tot pasul. 

O noua atitudine inseamna exact spiritul de care avem nevoie ca sa ne facem viata mai simpla, cu mai putine batai de cap si cu mai multe satisfactii, de orice natura. Lumea noastra, a consumatorilor, e plina de drepturi (chiar si de unele pe care, poate, nu le stim, dar le aflam prin astfel de campanii), dar e plina si de obligatii, printre care si aceea de a nu-i lasa pe altii sa ne incalce drepturile … de oameni. 

Multumesc pentru aceasta campanie! 

Mihaela Radulescu

 

Stephen Russell – Secretar General, ANEC

It is 50 years this year since President John F Kennedy codified the four rights of US consumers: the right to safety; the right to choose; the right to information and the right to be heard.

Kennedy understood that consumers were the largest economic group in his country’s economy, affecting and affected by almost every public and private economic decision. Yet, before his speech on 15 March 1962 – now remembered annually as World Consumer Rights Day – consumers were also the only important group who were not effectively organised, and whose views were not heard.

Fifty years later, the European Union has confirmed the importance of the consumer voice in the adoption of the Standardisation Regulation, which will become effective in Member States on 1 January of next year. Technical standardisation may not seem at all sexy at first glance, but it is an essential component of modern life: from the simplest of nuts & bolts, to the most complex of smartphones. And without effective consumer representation in the writing of standards, products will not be as safe, as interoperable, as accessible or as green as they could be. Of course, it is not the interests of business to ignore the needs of consumers if it wants to sell its products and services, but our experience is that business often focuses on meeting the needs of the “average consumer`, where costs are lowest and profits highest, to the exclusion of vulnerable consumers: those who are young, old or disabled.

As the European consumer voice in standardisation, ANEC applauds the links being forged between ASRO, the Romanian national standards body, and InfoCons, the association representing Romanian consumers in ANEC. Indeed, it is only right that we do so on World Standards Day. The participation of consumer experts in national standardisation work is essential. Most European and international standards for consumer protection and welfare are written in CEN/CENELEC and ISO/IEC, organisations in which the writing of standards is led by the national standards bodies. We welcome the very strong lead ASRO is taking in CEN/CENELEC as a standards body from a newer Member State. I remember I had the pleasure to speak as ANEC Secretary-General at the CEN/CENELEC Annual Meeting hosted by ASRO in June 2008, where the importance of consumer participation in standardisation was not only recognised but repeatedly stressed.

Although many of the European standards needed to support the Single European Market for products were written before Romania joined the European Union in 2004, there is still much to be done. The Standardisation Regulation accepts that similar work now needs to be extended to the field of services. For example, consumers expect a similar level of hotel fire safety to exist across Member States. But that is not true. There is not even a common minimum level of safety. There is need for European regulation, and for the development of European standards, in which the expectations of Romanian stakeholders – including consumers – can be expressed. And, of course, there is increasing innovation in the market for products. New technologies, and the convergence of technologies, mean the European standards for products need to be kept under regular review and revised. Here, the voice of the Romanian consumer also needs to be heard and must be heard.

These are difficult times for Europe. But we must keep our ambition. We must continue to seek a Europe where the health, safety and well-being of consumers comes first. And we must keep our vision of Kennedy’s rights alive.

Stephen RUSSELL

ANEC Secretary-General

 

Marius Vacalau – COO LS Travel Retail Romania

Se implinesc anul acesta 2 ani de zile de cand compania noastra, LS Travel Retail Romania, operatorul retelelor de magazine Inmedio si Relay, a desfasurat primul proiect sub umbrela `o9atitudine`   impreuna cu InfoCons. 

Prin demersurile intreprinse, InfoCons s-a angajat intr-o lupta titanica ce vizeaza atat educarea consumatorului roman si transformarea lui intr-un consumator avizat cat si reglementarea si `curatirea` mediului economic unde, din pacate, exista inca multe situatii neconforme unei economii de piata libere, bazata pe concurenta loiala intre agentii economici.

Avand in vedere misiunea companiei noastre de a facilita accesul oricarui cetatean la informatie, parteneriatul nostru cu InfoCons este unul natural si strategic. Suntem mandri sa putem sustine demersurile organizatiei si suntem convinsi ca, prin dedicatia aratata, proiectul `o9atitudine` nu poate fi decat un succes pe ambele planuri mentionate.  


Marius Vacalau – COO LS Travel Retail Romania

 

Florentina Almajanu – Director General UNSAR

Am gasit in ANPCPPS un sprijin constant in efortul comun de informare si constientizare a  consumatorilor de asigurari in privinta drepturilor pe care acestia le au in cadrul contractelor de asigurare. Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania – UNSAR felicita ANPCPPS pentru realizarile din cei 9 ani de activitate si ii ureaza succes in demersurile care au ca scop schimbarea in spirit european a mentalitatii consumatorilor. Totodata asiguram organizatia de sprijinul nostru constant in orice actiune care are ca scop educarea populatiei in spiritul protectiei prin asigurare.

Florentina Almajanu

Director General UNSAR

 

Alexandru Ciuncan – Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor

Cu ocazia celebrării celor 9 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons domnul Alexandru CIUNCAN a oferit un testimonial pentru consumatorii din Romania:


‘Consumatorii din Romania aveau nevoie de activitatea unei asociatii precum InfoCons, care sa ii ajute sa isi inteleaga drepturile si sa ii determine sa devina consumatori activi. Cei noua ani de activitate, pentru care va felicitam cu caldura, sunt dovada faptului ca romanii apreciaza activitatea si campaniile dumneavoastra. Suntem mandri ca APPA – Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor a gasit in InfoCons un partener de incredere, ambele asociatii avand acelasi obiectiv: cresterea gradului de eduare si de informare al consumatorilor din Romania, fie acestia clienti ai comapniilor de asigurari sau ai oricaror alte entitati comerciale.’

Alexandru CIUNCAN, Secretar General,

 APPA – Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor

 

Romer Ambrus Sandor Mihaly – Director Executiv AJOFM Brasov

Campania de informare derulata in media ne-a facut sa devenim mai europeni abordand 0 noua atitudine ca si consumator. Consider ca modul in care au fost organizate/derulate aceste actiuni au condus la atingerea obiectivelor de constientizare a drepturilor consumatorilor romani pe de 0 parte, precum si obligatia societatilor comerciale de a acorda 0 mai mare atentie gradului de satisfactie a clientilor.

Cu stima,

Director Executiv AJOFM Brasov
Romer Ambrus Sandor Mihaly

 

Dana Nae Popa – Agentia Pastel

In proiecte de succes, oameni dedicati care vor o lume mai buna, mai informata, in parteneri care s-au alaturat acestei cauze, dar mai ales in consumatori care isi stiu drepturile si lupta pentru ele, dar si pentru `drepturile` mediul inconjurator. Au fost 9 ani de succes, la care am avut si noi ocazia sa contribuim. La cat mai multi astfel de ani cu rezultate peste asteptari si sa nu va pierdeti niciodata pasiunea! 

Dana Nae Popa, Agentia Pastel

 

Ing. Gheorghe Chioaru – Preşedintele Federaţiei Naţionale “Omenia” a C.A.R.P.-urilor din România

Federaţia Naţionala “Omenia` a C.A.R.P.-urilor din România se află deja în cel de-al 5-lea an de parteneriat cu InfoCons

Acest fapt ne bucură şi ne motivează pentru că împreună am putut găsi soluţii comune pentru o serie de probleme întâmpinate de persoanele vârstnice din România.

Trăim într-o societate în care informaţiile devin accesibile unui număr tot mai mare de oameni, chiar şi în cele mai izolate locuri. Cu toate acestea, un larg segment de persoane vârstnice se regăsesc într-o stare caracterizată de necunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor pe care le au ca cetăţeni, ca pacienţi, ca membri ai unor comunităţi.

Din păcate, veniturile mici şi lipsa informaţiilor fac ca vârstnicii să aibă o calitate a vieţii modestă sau chiar precară, mult sub media europeană. Concret, aceştia sunt expuşi într-o măsură mai mare publicităţii exagerate sau chiar false, nu au parte de tratamentele adecvate pentru bolile cronice de care suferă, pot fi uşor păcăliţi atunci când sunt consumatori sau beneficiari ai unor servicii.

Campaniile de informare iniţiate de InfoCons au sprijinit de-a lungul timpului cei peste 1.400.000 de mii de membri ai Federaţiei din toata ţara în conştientizarea drepturilor pe care le au, şi totodată au determinat implicarea lor în desfăşurarea şi formarea unei atitudini civice active în randul semenilor. În acelaşi timp, campaniile au determinat sporirea rolului  educativ al vârstnicilor în raport cu copiii şi nepoţii, devenind cetăţeni mai bine informaţi şi mai responsabili.

 

Preşedintele Federaţiei Naţionale “Omenia` a C.A.R.P.-urilor din România

Ing. Gheorghe Chioaru

 

Mihai Marcel Botez – VRANCART

Studierea comportamentului consumatorului este pentru VRANCART o preocupare permanentă, întrucât firma noastră poate afla cum îşi aleg cumpărătorii produsele necesare satisfacerii nevoilor, care sunt stimulii şi factorii care le influenţează alegerea.

În această perioadă A.N.P.C.P.P.S. România a fost alături atât de consumatori, prin sprijinirea drepturilor consumatorilor şi îndrumarea adoptării de către aceştia a unei noi atitudini comportamentale, cât şi de producători – fiind un mediator imparţial în relaţia producător – consumator.

Cu ocazia celebrării a 9 ani de activitate de la înfiinţarea A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons şi de la iniţierea Campaniei Naţionale “o9atitudine!` VRANCART vă transmite “La Mulţi Ani!` şi vă asigură de tot sprijinul necesar în atingerea obiectivelor privind promovarea valorii, calităţii şi a unui sistem de informare completa şi corectă a consumatorilor.`

Dr. Ec. Mihai Marcel Botez

Director General VRANCART SA

 

Dan Barna – Dreptul cetateanului de a spune NU

Dreptul cetăţeanului de a spune NU!

Ce mai înseamnă oare astăzi termenul de cetăţean? Cât de aproape mai suntem oare de sensul original al termenului născut în oraşele state greceşti, acela de locuitori ai cetăţii care aveau dreptul – spre deosebire de celelalte categorii: sclavi, venetici, călători – de a decide , de a spune da sau nu asupra treburilor obștii. Cât de mult ne mai pasă oare de cetatea de dincolo de zidurile locuinţei nostre? `Păsarea` vine din informare, informarea duce la educaţie iar educaţia duce în cele din urmă la cultură. După aproape 50 de ani de beznă comunistă în care primeam ce găseam, acceptând practic orice, este nevoie de “o9atitudine!`cum inspirat a denumit Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prezenta campanie.

Pentru asumarea rolului importat de informare şi a celui infinit mai greu de educare a cetăţenilor de acum şi a celor ce vor veni felicit A.N.P.C.P.P.S. Romania şi vă doresc izbânzi pe calea învăţării cetăţenilor în a spune NU – proastei calităţi, lipsei de respect, dispreţului sau umilinţei.

Să aveţi campanii inspirate şi să vă păstraţi oamenii frumoşi şi rari care vă fac să existaţi.

Voie bună

Dan BARNA

 

Bryan Cassidy – Presedintele Sectiei pentru Piata Unica, Productie si Consum a Comitetului Economic si Social European

Cu ocazia celebrarii celor 9 ani de la infiintarea Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor şi Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons, Domnul Bryan Cassidy, Presedintele Sectiei pentru Piata Unica, Productie si Consum a Comitetului Economic si Social Europeana oferit un testimonial prin care transmite gandurile dumnealui consumatorilor din Romania.


“First of all, let me congratulate you on the 9 years of activity of A.N.P.C.P.P.S. Romania. I was delighted to hear about your new campaign launched on this occasion and I wish you well not only with ‘o9atitudine’ campaign, but also with any other projects you might work on in the future.

Europe needs well-informed and confident consumers – consumers who know their rights and are able to protect themselves. In reality, however, most European consumers do not feel confident, knowledgeable and well-protected.

In the European Economic and Social Committee we believe that the best way to change this situation is to ensure strong and independent consumer organisations that make an active contribution in a free, competitive market, insist on transparency of information and act to protect the individual and collective interests of consumers.

The past 9 years of your activity show that there is a lot to be done. Protecting consumer’s rights and changing their mentality is not an easy task, but it is highly commendable and I fully support your objectives.’

Bryan Cassidy
President of the Section for the Single Market, Production and Consumption
European Economic and Social Committee

‘Mai intai de toate, permiteti-mi sa va felicit pe cei 9 ani de activitate a A.N.P.C.P.P.S. Romania. Am fost incantat sa aud despre noua dvs. campanie lansata si va doresc numai bine, nu numai cu campania ‘o9atitudine’, dar, de asemenea, cu oricare alte proiecte veti desfasura in viitor.

Europa are nevoie de consumatori bine informati si increzatori- consumatori care isi cunosc drepturile si sunt capabili sa se protejeze. In realitate, insa, cei mai multi consumatori europeni nu se simt increzatori, cunoscatori si bine protejati.

In Comitetul Economic si Social European credem ca cel mai bun mod de a schimba aceasta situatie este de a ne asigura ca organizatii puternice si independente ale consumatorilor care aduc o contributie activa intr-o piata libera, concurentiala, insista asupra transparentei informatiilor si actioneaza pentru a proteja interesele individuale si colective ale consumatorilor.

Cei 9 ani de activitate ai dumneavoastra arata ca sunt multe de facut. Protejarea drepturilor consumatorilor si schimbarea mentalitatii lor nu este o sarcina usoara, dar este extrem de laudabila iar eu sustin pe deplin obiectivele dumneavostra.`

Bryan Cassidy
Presedintele Sectiunii pentru Piata Unica, Productie si Consum
Comitetul Economic si Social European

InfoCons – InfoCons este unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International si membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori. InfoCons este marca inregistrata a InfoCons.

 

Citește și : InfoCons Protecția Consumatorului vă informează : Ce Trebuie Știut Despre Garanțiile Financiare la Contractele de Telecomunicații

 

Karin Both – Sef al Consiliului de Consum al DIN

Cu ocazia celebrarii celor 9 ani de la infiintarea Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor şi Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons, Doamna Karin Both, Sef al Consiliului de Consum al DIN, Institutul German pentru Standardizare a oferit un testimonial prin care transmite gândurile dumneaei consumatorilor din Romania.

“We congratulate InfoCons for their successful work over the last 9 years. Consumer Organizations like InfoCons are getting more and more important in our complex world to provide independent information for consumers to enable them to make informed choices. Standards can help, not only in the way, that they care for safety and quality of products and services, but also in delivering reliable and comparable test methods as a basis for consumer information. We would be happy to work together with you to protect consumers through standards.`

Karin Both
Head of Consumer Council
DIN German Institute for Standardization

“Felicitam InfoCons pentru munca lor de succes din ultimii 9 ani. Organizatiile de consumatori precum InfoCons devin din ce in ce mai importante in lumea noastra complexa, pentru a furniza informatii obiective consumatorilor pentru a le permite sa faca alegeri in cunostinta de cauza. Standardele pot ajuta, nu numai in maniera in care se preocupa de siguranta si calitatea produselor si serviciilor, ci si prin furnizarea de metode fiabile si comparabile de testare, ca baza in informarea consumatorilor. Am fi bucurosi sa colaboram cu dumneavoastra la protejarea consumatorilor prin intermediul standardelor.`

Karin Both
Sef al Consiliului de Consum
DIN Institutul German pentru Standardizare

InfoCons – InfoCons este unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International si membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori. InfoCons este marca inregistrata a InfoCons.

 

ANEC Vocea Consumatorilor Europeni in Standardizare alaturi de Asociatia de Consumatori din Romania – InfoCons

In an era that seeks to empower individual consumers, it is not enough to provide consumers with information: consumers need to develop knowledge. The initiatives taken by InfoCons help Romanian consumers turn information into knowledge, help them become aware of their rights and help to provide them with support when things go wrong.

ANEC also welcomes the support InfoCons gives to its campaigns to ensure products and services are safe and accessible for all European consumers, regardless of their ages, abilities or disabilities. Together, we make a difference.`

Stephen RUSSELL
Secretary-General
THE EUROPEAN CONSUMER VOICE IN STANDARDISATION (ANEC), April 2012

‘ANEC felicită InfoCons cu ocazia numeroaselor succese din campania o9atitudine.

Într-o eră care caută să ofere putere consumatorilor individuali, nu este suficient transmiterea de informaţii către consumatori: consumatorii trebuie să dobîndească cunoştinţe. Iniţiativele InfoCons ajută consumatorii români să transforme informaţia în cunoştinţe, îi ajută să devină conştienţi de drepturile lor şi îi ajută oferindu-le sprijin atunci când lucrurile nu merg bine.

ANEC, de asemenea, salută sprijinul acordat de InfoCons campaniilor sale de a asigura că produsele şi serviciile sunt sigure şi accesibile pentru toţi consumatorii europeni, indiferent de vârstă, abilităţile sau disabilităţile lor. Împreună, vom schimba lucrurile!’

Stephen RUSSELL
Secretar-General

 

 

Asociatia de Consumatori din Olanda alaturi de noi

Dear consumers of Romania,
Consumers are one of the largest economic groups and in an efficient and just society their voice deserves to be heard. Consumer issues may arise in all important area’s of your life: just think of what happens if you use financial products that make your life savings dissapear, or you don’t know which hospital can provide the best care for you, or the safety of your food cannot be guaranteed? In those cases the consequences may be much more severe than just a loss of money, the quality of you life may be involved.

For that reason it is very important that consumers have a strong position in society. Fortunately there is a lot that we, consumers, can do ourselves: by using good, objective information, by helping and advising, and by making our voice be heard at a political level and at businesses that we sometimes want to influence.

Consumentenbond in the Netherlands is a movement of consumers doing just that for almost 60 years, with currently 480.000 members. I wish you all the best in building an even stronger consumer movement in Romania that works with and for consumers.

Bart Combée

President, Consumentenbond (Netherlands), April 2012

Dragi consumatori din România,

Consumatorii sunt unul dintre cele mai mari grupuri economice iar într-o societate corectă şi eficientă vocea lor merită să fie auzită. Aspectele legate de consumatori pot apărea în orice domeniu important al vieţii dumneavoastră: gandiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă aţi folosi servicii financiare care v-ar face economiile să dispară, sau nu ştiţi ce spital vă poate oferi cea mai buna ingrijire sau siguranţa produselor alimentare nu vă poate fi garantată? În aceste cazuri, consecinţele pot fi mult mai serioase decât pierderea de bani, însăşi calitatea vieţii dumneavoastră poate fi în joc.

Din acest motiv, este foarte important ca consumatorii să aibă o poziţie puternică în societate. Din fericire, există o mulţime de lucruri pe care noi, consumatorii, le putem face: folosirea de informaţii folositoare, obiective, sprijinirea şi consilierea, făcând ca vocea noastră să fie auzită la un nivel politic şi către mediul de afaceri pe care uneori dorim să-l influenţăm.

Consumentenbond în Olanda este o mişcare de consumatori care fac acest lucru de aproape 60 de ani, cu 480.000 de membri în prezent. Vă doresc toate cele bune în construirea unei mişcări a consumatorului chiar mai puternică în România, care să lucreze cu şi pentru consumatori.

Bart Combée

Preşedinte, Consumentenbond (Olanda), Aprilie 2012

 

Florentina Opris – 9ani cu o9atitudine – Alege sa fii sanatos!

‘Cand oamenii se aduna impreuna fac lucruri minunate. Iata-ma astazi la 9 ani de o9atitudine  alaturi de un partener asemeni mie care implementeaza ‘o9atitudine!’ si legata de un stil de viata sanatos, asa cum si eu il promovez prin toate canalele media in viata tuturor oamenilor.Pentru ca si atitudinea conteaza, ALEGE SA FII SANATOS!’

Realizatoare de emisiuni de sanatate & miscare la Prima TV Presedinte ‘Asociatia Pentru O Viata Sanatoasa’

 

Andreea Ionita – Marketing Manager World Class Romania

“La 9 ani de “o9atitudine` celebaram alaturi de voi statutul de platforma activa 360  de sprijinire a drepturilorconsumatorilor cu initiativa, care ne-au perfectionat de-a lungul anilor, si pentru care le multumim.

Alaturi de voi avem o responsabilitate care ne onoreaza  in fata clientilor nostri si ne obliga sa fim mai buni, inspirand zilnic peste 18.000 de oameni  spre un stil de viata activ.`

Andreea Ionita – Marketing Manager World Class Romania

 

CARREFOUR IMPREUNA CU InfoCons « O9ATITUDINE» !

Felicitari din partea echipei Carrefour Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania pentru toate initiativele si demersurile pe care le face pentru informarea corecta a consumatorilor asupra produselor pe care le consuma.

Ne bucuram ca aceasta campanie vine in intampinarea clientilor si a consumatorilor cu mesaje care sustin si sloganul nostru: « Carrfour – Pentru o viata mai buna ! » . Suntem mandri ca impartim una din valorile noastre, si anume Responsabilitatea. Aceasta este una din valorile care ne apropie de clienti si ne motiveaza sa gasim cele mai bune solutii in fiecare zi pentru ei.

Cu ocazia implinirii celor 9 ani va dorim “La multi ani!` inainte si mult spor si succes in tot ceea ce v-ati propus sa faceti.

 

Apulum 94 si Media Bloc cu o9atitudine! alaturi de miscarea de Protectia Consumatorilor

Orice demers care vizeaza protectia consumatorilor este salutar.

Cu atat mai mult, merita toate felicitarile InfoCons – INFOCONS. Sub deviza implinita `9 ani cu o9atitudine`, au fost urmarite constant si cu profesionalism obiectivele fixate: `de a proteja drepturile si interesele legitime ale consumatorilor; de a constientiza consumatorii asupra drepturilor pe care le au, de a dezvolta programe si proiecte (…), de a proteja consumatorii impotriva riscului de a achizitiona si folosi produse de calitate indoielnica, de a informa consumatorii  despre produsele care le-ar putea pune in pericol sanatatea, de a incuraja consumatorii sa aiba dreptul de a alege, de a incuraja competitia loiala, de a rezolva sesizarile consumatorilor`.

Obiectivele enumerate sunt asumate si de APULUM 94, de aproape doua decenii (atat prin divizia imobiliara, cat si prin cea de publicitate si presa – MEDIA BLOC). Drept pentru care vom continua sa colaboram cu A.N.P.C.P.P.S. Romania in scopul sprijinirii drepturilor consumatorilor si schimbarii mentalitatii si atitudinii acestora, din consumatori pasivi, in consumatori activi.

La Multi Ani!

IOAN SORIN ROȘU

DIRECTOR GENERAL APULUM 94

 

AMDOR alaturi de Asociatia de Consumatori cu o9atitudine!

Am avut privilegiul ca inca din primele luni de activitate ale Asociatiei Multiplicatorilor de Discuri Optice din Romania (AMDOR) sa stabilim un parteneriat de succes cu InfoCons in cadrul Campaniei de Educare si Informare a Consumatorului Roman privind contrafacerea si pirateria.

Experienta celor 9 ani de activitate si impactul programelor derulate in cadrul campaniei “o9atitudine`  sunt argumete clare ale importantei si necesitatii unei strategii de stimulare si reorientare atat a consumatorilor dar si a producatorilor si furnizorilor de servicii din Romania  catre o atitudine activa si responsabila.

Va felicit in numele tuturor membrilor AMDOR pentru eficienta si impactul deosebit al activitatii dumneavoastra si va asigur de tot sprijinul nostru in sustinerea si promovarea urmatoarelor campanii.

Zoltan Tussai

Presedinte AMDOR

 

o9atitudine! cu Cora

Salutam initiativa Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor de implementare a proiectului  informativ  referitor la  drepturile  consumatorilor  si ne bucura faptul ca suntem partener oficial in demersul de transformare a statutului de simpli  clienti in consumatori avizati.

Albu Iulian

Responsabil Calitate

Cora Romania

 

9 ani de “atitudine” pozitiva alaturi de consumatori

 “Felicitari pentru cei 9 ani de ‘atitudine’ pozitiva alaturi de noi consumatorii. Munca in echipa si seriozitatea de care dati dovada in campaniile de informare pe care le organizati, ne transforma in consumatori europeni cu drepturi depline. Va urez succes si multi ani de ‘9atitudine’. Impreuna cu InfoCons un consumator informat este un consumator castigat.

Cu deosebit respect,
Camelia Loredana Croitor’

 

Holger Brackemann – Adjunct al Directorului General -Executiv al Stiftung Warentest

Many consumers all over the world look for trustful information to base their decisions on it. To provide this information independent and powerful consumer organizations are needed. We are glad that with InfoCons such an organization started its work 9 years ago in Romania. We wish you success and all the best for the coming years and would be happy to intensive our co-operation in the future.

 Mulţi consumatori din lumea întreagă caută informaţii de încredere pe care să-şi bazeze deciziile. Pentru a furniza aceste informaţii sunt necesare organizaţii de consumatori independente şi puternice. Ne bucurăm că odată cu InfoCons, o astfel de organizaţie a început activitatea în urmă cu 9 ani în România. Vă dorim succes şi toate cele bune pentru anii următorii şi am fi fericiţi să intensificăm cooperarea noastră în viitor.

Holger Brackemann

Deputy Chief Executive Officer of Stiftung Warentest

Adjunct al Directorului General -Executiv al Stiftung Warentest

 

Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU: “o9atitudine!”

Cu ocazia zilei internaționale a consumatorilor trebuie să ne întrebăm câți dintre noi își cunosc de fapt drepturile de consumatori și ce înseamnă în ziua de astăzi ‘o9atitudine’ pentru consumatorii din România.

Deși, la nivel teoretic mulți dintre noi ne cunoaștem drepturile de consumatori, în practică, încă ne mai lovim de multe bariere în ceea ce privește respectarea lor. De ce avem nevoie pentru a depăși aceste bariere?

Eu cred ca avem nevoie de ‘o9atitudine‘! Este clar că acest concept are semnificații și implicații diferite de la un consumator la altul, însă la fel de clar este și faptul că schimbarea apare la nivel individual și că nu trebuie să așteptăm ca alții să găsească soluții pentru noi. Este important să fim consumatori responsabili. Este important să sesizăm autorităților competente neregulile de care ne lovim sau produsele periculoase pe care le descoperim în circuitul comercial.

Pentru mine, în calitate de reprezentant al cetățenilor României în cadrul Parlamentului European (PE), dar și de consumator, o nouă atitudine înseamnă curajul de a fi pro-activi, de a ne cere dreptul de a fi informați corect și complet, pentru a face, cu siguranță, cele mai bune alegeri pentru noi. Ca atare, în Comisa de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) a PE facem tot posibilul să facilităm acest lucru, să îmbunătățim legislația privind reglementarea produselor alimentare, astfel încât toți consumatorii să aibă acces la informații clare, neechivoce.

Avem dreptul de a trăi într-un mediu curat, nepoluat, avem dreptul la sănătate. Avem drepturi, dar acestea presupun și obligații. Trebuie să fim conștienți că întreaga noastră activitate de consum este strâns legată de mediul înconjurător și are repercusiuni atât asupra acestuia cât și asupra sănătății noastre. Împreună cu colegii mei din comisia ENVI, facem demersurile necesare pentru a îmbunătății starea de sănătate a cetățenilor Uniunii Europene și pentru a lupta împotriva consecințelor negative ale schimbărilor climatice. Singuri însă, nu putem izbândi în toate: avem nevoie și de dumneavoastră să luptați alături de noi!
Cum ne puteți ajuta?

Pașii mici sunt cei mai importanți! Câteva sugestii: sortarea gunoiului menajer și reciclarea acestuia, respectarea mediului înconjurător, alimentația sănătoasă, consumarea produselor de sezon, locale, tradiționale (pentru a diminua emisiile de gaze cu efect de seră), diminuarea risipei alimentare, utilizarea responsabilă a apei potabile, protejarea pădurilor printr-un consum redus de hârtie și carton, consum limitat și responsabil de antibiotice.


Știu că astăzi avem de înfruntat multe provocări printre care și criza economică, însă nu trebuie să uităm că NOI, ca și consumatori, avem dreptul și puterea de a ne face auziți! Nu vreți să consumați produse care conțin organisme modificate genetic? Comunicați aceasta factorilor de decizie de la nivel național! Aveți nevoie de servicii medicale îmbunătățite? Spuneți-o! Este dreptul tuturor consumatorilor de a fi ascultați! Haideți să ne folosim această putere într-un mod constructiv! Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!

Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU,

Membru al Parlamentului European,

Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE – Delegația Europarlamentarilor PSD

 

 

Conf. univ. dr. Paula Popoiu Director General – Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”

Îmi revine deosebita plăcere să vă felicit pentru cei 9 ani de activitate în sprijinul societăţii româneşti. Din cei 9 ani, de 3 ani colaborăm în mod sistematic la programele de pedagogie muzeală prin care responsabilizăm copiii asupra consumului de energie electrică, de apă, protejarea şi respectarea naturii precum şi prevenirea şi protecţia consumatorilor activi şi pasivi.

Tabăra de creaţie `Vara pe uliţă`, program de pedagogie muzeală de instituit de 20 ani şi brand înregistratla OSIMeste mai `bogată` datorită bunei colaborări dintre instituţii.

Datorită dumneavoastră s-a implementat în sufletul cetăţeanului român `o 9 atitudine` şi grija pentru aproape, iar în colaborarea cu Muzeul Naţional al Satului `Dimitrie Gusti` se adaugă şi grija faţă de patrimoniul material – privit ca un bun comun de care trebuie avut grijă în permanenţă.

Vă dorim să aveţi încă cel puţin 9 ani tot atât de plini de activitate, plini de entuziasm şi susţinere.

Cu aleasă consideraţie şi La mulţi ani!

Conf. univ. dr.Paula Popoiu

Director General

 

A.N.A.T Partener InfoCons – asociatie de consumatori

Doresc Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorului si Promovarea Programelor si Strategiilor – A.N.P.C.P.P.S. Romania –  asociatia partenera si prietena a ANAT, multi ani inainte si mult succes cu prilejul implinirii a 9 ani de activitate care au creat premisele pentru o 9atitudine in mentalitatea consumatorului roman!

De la infiintare si pana in prezent, A.N.P.C.P.P.S. Romania a reusit sa devina, prin programele si proiectele dezvoltate, multe dintre ele in premiera absoluta in Romania, o autoritate reala in domeniul atat se sensibil si de vast al Protectiei Consumatorilor.

Obiectivul de a ajuta consumatorul sa decida in cunostinta de cauza este perfect slujit prin adevarurile valoroase despre produsele si serviciile  din Romania, la ale caror standarde de conformitate asociatia dumneavoastra vegheaza permanent!

Prin incurajarea competitiei oneste si prin protejarea consumatorilor impotriva riscului de a achizitiona si folosi produse de calitate indoielnica, contribuiti in mod direct la promovarea valorii si a calitatii in societatea romaneasca si la generarea unei noi mentalitati, lucru care ne onoreaza ca prieteni si parteneri.

Cu aleasa pretuire,
Corina Martin
Presedinte ANAT

 

Mesajul A.N.P.C. pentru unica publicatie independenta a Asociatiilor de Consumatori – InfoCons

Mă bucur să fiu oaspete al revistei InfoCons pentru ca îmi oferă posibilitatea de a mă adresa şi prin acest mijloc dumneavoastră, consumatorilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pe care o conduc coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Protecţia consumatorilor – într-un sens vast – cuprinde trei laturi complementare.

Prima este dată de legi si reglementări care asigură protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte şi promovarea bunelor practici comerciale.

A doua latură este constituită dintr-un mecanism eficient de implementare a legilor şi reglementărilor, inclusiv aspectele juridice, iar a treia latură pune accent pe informarea şi educarea consumatorilor. Fiecare dintre noi se loveşte zilnic de aspecte legate de protecţia consumatorului. Fie ca suntem specialişti in domeniu, fie simpli cetăţeni, toţi avem nevoie ca drepturile noastre de consumatori să fie respectate. În egală măsură, ca şi consumatori, avem responsabilităţi. Una dintre responsabilităţi o reprezintă necesitatea de a fi consumatori bine informaţi şi educaţi. Strategia pentru consumatori 2007-2013 a Uniunii Europene accentuează importanţa informării şi educării consumatorilor întrucât acestea conduc la competiţia pe piaţă şi implicit la inovaţie. Un consumator bine informat şi educat face alegerea optimă întrucât înţelege nu numai produsele potrivite cerinţelor sale, ci şi oferta pieţei.

Un consumator bine informat şi educat îşi cunoaşte drepturile, iar în cazul în care i-au fost încălcate se adresează direct operatorului economic pentru o soluţionare amiabilă. Dacă consumatorul este nemulţumit se poate adresa cu o petiţie comisariatelor teritoriale. Nu numai bunăstarea personală a consumatorului este afectată de buna informare şi educare, ci bunastarea noastră, a tuturor consumatorilor. Pe masură ce competiţia pe piată şi inovaţia se dezvoltă apare creşterea economică. În Uniunea Europeană consumul pe gospodarie reprezintă 56% din PIB. Un consumator bine informat şi educat identifică cele mai bune preţuri şi cea mai buna calitate conform necesitaţilor sale, recunoscând meritele comercianţilor eficienţi în a răspunde cerinţelor consumatorilor. Un consumator bine informat şi educat care sesizează neregulile este cel mai eficient consultant în a ajuta comercianţii să inoveze şi să-şi îmbunătăţească activitatea.Iată cât de importantă este informarea şi educarea noastră ca buni consumatori.

Să încercăm aşadar să ne cunoaştem bine drepturile şi să dovedim seriozitate faţă de responsabilităţile pe care le avem pentru a putea contribui la un bun climat economic.

Guvernul României
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
Preşedinte Secretar de Stat Constantin CERBULESCU

 

50 de ani de la declararea Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor de catre Asociatiile de Consumatori

Ziua de astăzi este importantă pentru toţi consumatorii din Europa şi nu numai: sărbătorim Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, marcată pentru prima oară în anul 1983.

Consider că această sărbătoare este benefică şi pentru cetăţenii României, pentru că, înainte de toate, fiecare dintre noi este consumator şi toţi, indiferent de vârstă, preocupări sau  profesie, trebuie să fim conștienți de drepturile noastre.

Toate statele Uniunii Europene, între care şi România, sunt interesate în permanenţă, din motive politice, economice şi sociale, să asigure o educaţie adecvată privind problematica din domeniu pentru cetăţenii lor.

Educaţia consumatorului este şi va fi mereu un domeniu foarte dinamic, având în vedere ritmul alert al dezvoltării societăţii şi apariţia constantă de noi servicii, produse şi ambalaje, care trebuie întotdeauna să respecte anumite norme.

Si pentru a exemplifica, aş menţiona mai întâi domeniul achiziţiilor electronice. Potrivit statisticilor, cetăţenii europeni depun anual, la Centrele Europene pentru Consumatori (ECC), sute de plângeri cu privire la acest gen de cumpărături din alte ţări, în fruntea listei aflându-se probleme precum livrări neefectuate, livrări întârziate, perioade de gândire, returnări de bunuri şi rambursări.

Nu trebuie să uităm apoi preocupările constante ale Comisiei în legătură cu convorbirile telefonice la călătoria în alt stat membru şi reglementările europene introduse în ultimii ani în domeniu, precum şi serviciile financiare oferite consumatorilor – accesul la servicii financiare stabile, sigure și corecte, tocmai pentru a urmări problemele consumatorilor în condițiile crizei financiare.

Pe de altă parte, Comisia Europeana a adoptat o Carte Verde privind revizuirea normelor în vigoare legate de protecţia consumatorului, la care toţi cetăţenii, inclusiv românii, şi-au adus contribuţia.

Scopul acesteia este de a da un nou impuls acestui domeniu, care, aşa cum am spus deja, trebuie să ţină pasul cu evoluţia comerţului de bunuri şi servicii la nivel european şi internaţional.

Încrederea consumatorilor în piaţa unică a UE este primordială, însă consumatorii trebuie, la rândul lor, să-şi cunoască drepturile şi să facă alegerile corecte, pentru că acest domeniu nu este o stradă cu sens unic.

Consumatorii trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată în cazul apariţiei unor probleme, dar, în absenţa semnalării acestora probleme, nimeni nu va face nimic pentru a le apăra drepturile.

De aceea, este importantă susţinerea activităţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, precum şi a tuturor structurilor din domeniu, care aduc un plus de valoare pentru  protejarea consumatorilor din România şi, implict din toate ţările Uniunii Europene.

Sprijinea lor înseamnă, de fapt, apărarea drepturilor noaste, în calitate de consumatori.

Viorica Dăncilă
Deputat european
16 martie 2012, Bruxelles 

 

50 de ani de aparare a drepturilor consumatorilor de catre Asociatiile de Consumatori

Vă mulţumesc pentru ocazia de a adresa câteva cuvinte membrilor asociaţiei dumneavoastră, dar şi beneficiarilor campaniilor pe care le derulaţi.

Acum 50 de ani, protecţia consumatorilor a devenit o problematică de interes public la nivel internaţional. Mă bucur să constat că există acelaşi interes şi în România, iar existenţa unor organizaţii independente preocupate de drepturile consumatorilor, alături de cele guvernamentale, aduce un surplus foarte necesar în acest domeniu.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, sub diferitele sale forme de funcţionare, a demarat în ultimii ani diferite parteneriate de colaborare pentru îmbunătăţirea serviciilor turistice, unul dintre ele fiind axat tocmai pe protejarea consumatorilor împotriva riscului achiziţionării de servicii turistice care ar putea să le afecteze viaţa, sănătatea, interesele economice sau de altă natură.

Aşa cum bine sintetizează sloganul asociaţiei, cea mai sigură cale de îmbunătăţire a statutului consumatorului în România este o nouă atitudine. Salutăm modul în care cultivaţi o nouă atitudine atât din partea furnizorilor şi prestatorilor de produse/lucrări/servicii, cât şi din partea celor care beneficiază de ele. Dacă prima categorie trebuie îndrumată spre o mai sinceră preocupare pentru consumatori, aceştia, la rândul lor, pot avea multe de câştigat dintr-o mai mare disponibilitate de a se informa cu privire la drepturile lor.

Îmi exprim încrederea ca, an de an, prin eforturi comune de informare, să putem celebra un mediu în care consumatorul este din ce în ce mai respectat, mai activ şi mai conştient de drepturile sale.

Cristian PETRESCU,
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului 2012

 

Ziua Internationala a Drepturilor Consumatorilor

Au trecut cincizeci de ani de cand preşedintele american John F. Kennedy afirma în faţa Congresului SUA importanţa esentiala a protejării drepturilor consumatorilor. Dreptul de a fi ascultat, de a alege, de a fi informat, de a fi în siguranţă, reprezintă doar câteva dintre elementele la care consumatorii sunt indreptatiti şi totuşi, aceste drepturi rămân deseori ignorate.

Astăzi, la 50 de ani de la momentul 15 martie 1962, sărbătorim aniversarea Zilei Internaţionale a consumatorilor si, în calitate de membru al Parlamentului European, de reprezentant al cetăţenilor europeni dar şi in calitate de simplu consumator, fac apel la o atentie sporita atat din partea institutiilor europene cat si nationale pentru protejarea drepturilor legitime ale tuturor consumatorilor. De asemenea, vreau sa asigur toti consumatorii romani dar si europeni de angajamentul meu puternic in favoarea protejarii intereselor acestora in special din aria personala de activitate precum serviciile de telefonie si roaming in cadrul UE sau produsele industriale si din domeniul energiei.

Ioan Enciu,
Membru al Parlamentului European 2012

Catre InfoCons – Asociatie de Consumatori

 

Noua ani de o9atitudine

Initiativa si realizarile organizatiei InfoCons sunt in opinia mea unele dintre cele mai pline de succes in directia dezvoltarii spiritului civic, a educarii cetateanului in fata presiunii acerbe a marilor companii si mai ales a adaptarii acestuia la conditiile de criza si de agresiune economica la care suntem cu totii expusi. Forta retelelor educate de consumatori poate fi decisiva in evitarea dezastrelor provocate de lacomia marilor companii sau de jocurile politice si administrative ce ne duc deseori in situatii de risc. Consumatorul informat si in contact cu multi consumatori poate conta atat ca un factor de protectie si paza a tuturor celorlalti consumatori cat si ca un factor de interventie rapida impotriva abuzurilor la sanatatea de mediu social, personal, natural sau tehnologic. Prof. Florin Colceag

Citește și : InfoCons Protecția Consumatorilor te informează : În urma unei serii de controale desfășurate de ANPC în colaborare cu DGASPC, AJPIS, SICE, Jandarmerie, DSP, Prefectura Ilfov și MAI, au fost descoperite condiții inacceptabile în peste 250 de azile pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități

 

Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti

Ne bucuram impreuna de cei 9 ani traiti intr-o permanenta atitudine civica, necesara intr-o tara prea obisnuita cu abuzurile si care are nevoie de noi toti cei care credem ca se poate trai în Romania, in normalitate. Doar sa vrem. Voi ati adus “o9atitudine!` care a devenit si atitudinea noastra.

Dati-mi voie ca in numele celor peste 11.000 de artisti, membri CREDIDAM sa va urez un calduros LA MULTI ANI cu acceasi atitudine intransigenta, de care avem atata nevoie, noi consumatorii.

Cu aleasa pretuire,
Stefan Gheorghiu
Director General

 

9 ani de o9atitudine! Danone Romania

‘Ce mi se pare extraordinar la InfoCons?
Faptul ca sunt tot timpul in actiune, iar munca lor chiar creeaza valoare si este utila.
Au o arie de preocupari foarte vasta: educatie pentru deprinderi corecte in alimentatie, respect pentru mediul natural si preocupare pentru conservarea resurselor, eliminarea risipei, reciclare.
Educatie pentru cunoasterea drepturilor noastre ca si consumatori.
Studiile comparative pe diferite grupe de bunuri si servicii au captat interesul consumatorilor si, cred, si pe al autoritatilor.
Actiunile lor se adreseaza mai multor grupe de virsta, si fiecare are ceva de invatat sau un beneficiu derivat din acestea.
Si imi plac oamenii din echipa InfoCons: energici, directi, limpezi si concreti in abordare.
Intr-adevar, atitudinea este ceea ce ii defineste! ‘

Erika IORDACHE
REGULATORY & PUBLIC AFFAIRS  MANAGER
DANONE ROMANIA

 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti este partener al InfoCons şi suntem încredinţaţi că acest efort conjugat şi susţinut prin diferite campanii de informare şi educare nu va întârzia să dea rezultate în rândul consumatorilor. În acest cadru, ne adresăm, dumneavoastră, stimaţi pasageri. Când cumpărăm un bilet de avion toţi devenim utilizatori de servicii de transport aerian. Cu alte cuvinte, consumatori. Încheiem practic un contract cu compania aeriană pe care am ales-o pentru efectuarea călătoriei. Avem drepturi pe care este bine să le cunoaştem pentru a ne proteja de abuzuri sau servicii necorespunzătoare. Compania aeriană răspunde pentru transportul nostru şi al bagajelor noastre la destinaţie, pentru a avea la timp informaţiile necesare, pentru asistenţă în aeroport dacă zborul are întârziere sau este anulat ş.a.


Un pasager informat şi educat în spiritul respectării reciproce a drepturilor şi obligaţiilor este un 
consumator avizat şi putem evita surprizele neplăcute, multe dintre acestea fiind născute din lipsa de informare şi documentare. De aceea recomandăm ca înaintea unei călătorii cu avionul, dumneavoastră pasagerii, să consultaţi compania aeriană cu privire la ora de prezentare la aeroport, la numărul, dimensiunile şi greutatea bagajelor admise în cală şi în cabină, unde trebuie să ne adresăm dacă bagajele nu au ajuns la destinaţie sau nu mai sunt în integralitatea lor din momentul în care au fost preluate în responsabilitatea transportatorului aerian, unde putem depune o reclamaţie pentru a ne exprima nemulţumirea cu privire la serviciile oferite. Companiile aeriene pot fi contactate direct prin reprezentanţii din aeroporturi, fie prin intermediul paginilor web ale acestora, dezvoltate pentru a informa şi comunica cu clienţii proprii.


Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti doreşte tuturor pasagerilor care utilizează cele două aeroporturi bucureştene – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu – călătorii agreabile, lipsite de incidente neplăcute. Siguranţa şi nivelul de confort din aeroport sunt pentru noi o prioritate spre care îndreptăm toată grija noastră. Grija pentru dumneavoastră, dragi pasageri – esenţa însăşi a activităţii noastre.

 

Ramona Bulcu – Procuror şef Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

`9`, o cifră definitorie pentru deviza `o 9 atitudine`, care coincide, totodată, cu numărul anilor ce au trecut de la înfiinţarea acestei organizaţii, ce a reuşit în acest scurt interval de timp să se imprime în mentalul colectiv ca un exemplu de implicare în promovarea şi protejarea drepturilor consumatorilor.

În cei aproape 6 ani de la momentul încheierii unui protocol de colaborare între Ministerul Public şi alte 32 de instituţii şi organizaţii în materia dreptului de proprietate intelectuală, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România s-a dovedit un partener extrem de dinamic în cadrul programelor comune derulate.

Profit de ocazie pentru a felicita echipa managerială, dar şi întreg colectivul asociaţiei, atât în nume personal, cât şi în numele Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Laura Codruţa Kövesi, pentru rolul de dascăl asumat de ANPCPPS prin campaniile de informare, educare şi creare de bune practici.

Ramona Bulcu

Procuror şef Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

O naţiune “ancorată” informaţional creează premisele unor orizonturi sigure

Prioritatea “O` a instituţiei pe care o manageriez –Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – este implementarea celor mai bune practici în vederea creşterii nivelului de securitate a celor în slujba cărora suntem necondiţionat- cetăţenii – şi bunurilor acestora.

Conectaţi permanent la “suflul ` comunităţii, identificăm, încă, nevoia de informare în ceea ce priveşte măsurile şi modul de comportare ce trebuie respectate înainte, în timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă (incediu, cutremur, inundaţie etc.), în scopul preîntâmpinării, reducerii ori eliminării riscurilor presupuse de acestea.

Atingerea dezideratelor stabilite presupune căutarea soluţiilor prin intermediul cărora “suportul` informaţional (materialele informativ-educative) să fie diseminat, cu eficienţă, cetăţenilor României, adulţi si copii. Astfel, pe lângă activităţile de informare preventivă derulate în şcoli, grădiniţe, centre destinate copiilor cu dizabilităţi, operatori economici etc., urmărim materializarea demersurilor parteneriale, iniţiate cu instituţii apartinând mediilor public si privat.

Trăim în era informaţiilor flash. Totul se petrece extrem de rapid, informaţia devenind “marfa` cea mai alterabilă de pe piaţă. Schimbările climaterice, ce se produc de ani buni la nivel planetar,  ne transformă în martorii provocărilor extreme.

Dacă până acum eram obişnuiţi cu schimbări lente, PREZENTUL işi doreşte altceva: adaptarea rapidă în faţa provocărilor naturii.

Dumneavoastră sunteţi Partenerul extrem de important în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă, pe lângă drepturi având şi obligaţia însuşirii şi aplicării informaţiilor diseminate de reprezentanţii componentelor preventive, existente la nivelul  autorităţilor statului, abilitate în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

CĂCI o naţiune, “ancorată` culturii preventive şi comportamentului proactiv va şti să facă faţă evenimentelor cu care se confruntă ţara noastră, conturând premisele unui viitor în siguranţă.

Salutând activitatea derulată pe parcursul celor 9 ani de la înfiinţare a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – partenerul nostru instituţional încă din 2009 – mi-as dori ca, ÎMPREUNĂ, să ne acordăm timp şi să extragem esenţa expunerii următoare:

Contează să-ţi pese – aşa începe!

Contează să vrei – aşa porneşti!

Contează să crezi –  aşa rezişti!

Contează să lupţi-  aşa construieşti!

Contează să speri -aşa continui!

Contează să simţi – aşa te bucuri!

Contează să învingi – aşa reuşeşti!

Responsabilizarea personală se conturează adoptând o 9 atitudine!

LA MULŢI ANI!

Marcel-Sorin LUCACIU
INSPECTOR GENERAL I.G.S.U., 2012

 

Gradinita cu Program Prelungit nr 2, Brasov – Colaborare cu InfoCons – Asociatie de Consumatori

Gradinita cu Program Prelungit nr 2, Brasov, doreste sa va multumeasca pentru sprijinul acordat in derularea proiectelor educationale derulate impreuna in decursul anului scolar. Colaborarea cu InfoCons, reprezinta pentru noi, cei mici, un mod accesibil de educatie pentru viitor, prin modelarea personalitatilor copiilor in spiritul aprecierii calitatii vietii. O9atitudine este, pentru prescolarii de azi, o fereastra catre Europa de maine.

Cu ocazia celebrarii a 9 ani de la infiintarea Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons si de la initierea Campaniei Nationale “o9atitudine!`  va uram un sincer “La Multi Ani!` si multe realizari frumoase impreuna.

 

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorului 2011

 

Copenhagen Business School

Unele ţări din UE – Germania şi Austria, de exemplu  – precum şi Uniunea Europeana în sine au inclus obiectivul de a reduce excesul de greutate şi obezitatea în populaţia lor, ca un scop în strategiile lor de dezvoltare durabilă şi a planurilor de acţiune. În societăţile de consum, obezitatea afectează şansele de viaţă, în principal a celor săraci şi mai puţin educati, în timp ce impactul negativ asupra mediului al dietei noastre moderne ne efecteaza pe noi toţi.

În Uniunea Europeana, in cele 27 state,aproximativ 35% dintre adulţi sunt supraponderali (bazat pe indicele de masă corporală) si 17% dintre adulţi sunt obezi. În total, se estimează că peste 200 de milioane de adulţi sunt cu o greutate peste nivelul normal. Conform cifrelor recente de la Forţa Internaţională Operativa de obezitate, printre ţările care sunt cel mai puternic afectate sunt Grecia, Malta, Slovacia, Republica Cehă, Austria şi Marea Britanie. Potrivit Ministerul Sănătăţii din Romania, jumătate populatia României (22 milioane persoane) este acum supraponderala, în timp ce Federaţia pentru  Nutriţie pune nivelurile de obezitate la 25 % – o schimbare semnificativă comparativ cu populaţia care nu consuma grăsimi din perioada comunistă.

Obezitatea nu afecteaza numai viata persoanelor fizice, ci si societatatile durabile, cu efecte notabile în ceea ce priveşte dimensiunea socială şi economică. Durabilitatea socială este pusă în pericol ca si coeziune socială, echitate şi corectitudine erodata datorită consecinţelor obezitatii. În ţările dezvoltate, obezitatea este în strânsă legătură cu statutul socio-economic scăzut (venituri de exemplu, mici, nivelul scăzut de educaţie) şi de migranţi.

Pentru aceste grupuri,  disponibilitatea şi accesibilitatea alegerilor alimentare mai sănătoase şi mai durabile, dar si activitatatii fizice este deosebit de limitată. În general, persoanele supraponderale şi obeze sunt asociate cu deteriorarea sănătăţii, mobilitate redusă, oportunităţi de locuri de muncă reduse, mortalitate prematura şi cheltuieli de trai mai mari conduse de o calitate slaba a vietii. Pentru persoanele implicate, obezitatea poate agrava calitatea vietii, în sensul imaginii de sine scazute, ostracizarii sociale, precum şi dificultăţilor de rutină din viaţa de zi cu zi, cum ar fi găsirea de locuri corespunzătoare in mijloace de transport. O consecinţă alarmantă a cresterii nivelului obezităţii este un declin anticipat în speranţa de viaţă. Obezitatea şi co-morbiditatile sunt cauzele secundare cele mai frecvente de deces. La nivel societal, consecinţele economice ale obezităţii sunt severe, nu numai cu privire la sistemele de asistenţă medicală, ci si la pieţele forţei de muncă. Sistemelor naţionale de sănătate le revine sarcina de a reduce unele din cauzele  obezitatii, cum ar fi diabetul de tip 2, boli cardio-vasculare si hipertensiune arteriala. Persoanele obeze au rate mai scazute ale ocupării forţei de muncă din cauza stării lor de sănătate sau din alte motive cum ar fi: discriminarea la locul de munca, productivitatea lor se presupune a fi mai mica din cauza zilelor in care pot fi bolnavi. În plus, prelucrate, diete cu densitate energetică ridicată, mai puţin sănătoase (de exemplu, multe grasimi nesaturate, sare şi zahăr) – predominante şi omniprezente în societăţile de consum – au o amprentă ecologică deosebit de grea.

Stoparea obezitatatii a devenit prin urmare un obiectiv explicit, în cadrul strategiilor de durabilitate punct de vedere politic condus. Accentul este pus pe copii, deoarece comportamentul lor de sănătate este de aşteptat să aibă un impact puternic asupra consumatorilor la varsta adulta. Ca urmare a economiei comportamentale şi psihologiei comportamentului de consum: ‘Efectuarea alegerii sanatoase ca o alegere simplă’ şi setarea în aprovizionarea cu produse a unor criterii implicit sănătoase; este un motor important de promovare a nutriţiei sănătoase, mai ales atunci când vine vorba de copii. Scopul trebuie să fie crearea unui mediu  `non-obezogen` pentru cei mai mici. Initiativelor ‘din spatele scenei’ cum ar fi reformularea produselor pentru a reduce densitatea  energetica într-o gamă largă de produse alimentare, împreună cu o arhitectura de alegere inteligentă de promovare a sănătăţii implicite (aşa-numitele ‘cantine inteligente’) par a fi mai eficace decât bazându-se pe campaniile de comunicare şi intervenţii de schimbare a comportamentului în monoterapie, care nu s-au dovedit a fi durabile şi de lungă durată. Este timpul pentru sănătatea publică şi a funcţionarilor politici privind protecţia consumatorilor de a colabora cu experţii în marketing din industria alimentară, organizaţii non-guvernamentale şi mediul academic pentru a dezvolta programe eficiente de intervenţie.

La începutul anului 2010, Guvernul român a purtat un război impotriva obezităţii prin anunţarea introducerii primei taxei pe fast-food din Europa, o taxă cu privire la alimentele grase, sarate si dulci, programată să intre în vigoare la 1 martie 2011. Cu toate acestea, aceste planuri au întâmpinat o rezistenţă acerbă de către industria alimentară şi în cele din urmă a fost amânata.

În prezent, Danemarca şi Spania discută măsuri similare de combatere a ratelor în creştere ale obezităţii, insa intampina critici similare din partea industriei alimentară. Cu toate acestea, după cum au arătat alte exemple (cum ar fi alcoolul, ţigările), constrângeri puternice ale preţurilor ar putea fi într-adevăr un instrument politic eficient pentru a pilota cererea, dar numai în cazul în care mediul imediat – şcoli, locuri de muncă, comunităţi, oraşe, dar, de asemenea sprijinul mass-media – alegeri mai sănătoase, cât si dieta şi activitatea fizică. Pentru a crea un astfel de mediu de sănătate, de aplicare a fondurilor provenite din impozitele pentru grăsimi şi similare, ar trebui să fie legate de astfel de utilizări.

Prof. Dr.Lucia A. Reisch, Copenhagen Business School

Copenhaga  Iunie 2011

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2010

 

Stefan Gheorghiu Director General – Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti

Ne bucuram impreuna de cei 9 ani traiti intr-o permanenta atitudine civica, necesara intr-o tara prea obisnuita cu abuzurile si care are nevoie de noi toti cei care credem ca se poate trai în Romania, in normalitate. Doar sa vrem. Voi ati adus “o9atitudine!` care a devenit si atitudinea noastra.

Dati-mi voie ca in numele celor peste 11.000 de artisti, membri CREDIDAM sa va urez un calduros LA MULTI ANI cu acceasi atitudine intransigenta, de care avem atata nevoie, noi consumatorii.

Cu aleasa pretuire,
Stefan Gheorghiu
Director General

 

Campanii de educare sustinute in perteneriat cu Ogilvy

Anul trecut a fost extraordinar sa intalnim o organizatie foarte activa si dinamica care a reusit sa duca la bun sfarsit o serie de campanii educationale in Romania. Am inceput colaboarea in cadrul proiectului educational Scoala lui Andrei initiat de Petrom, un program destinat scolilor generale din Romania cu scopul de a creste nivelul de educatie eco-civica si implicare in comunitate al elevilor din clasele I-VIII. In cadrul acestui proiect specialistii InfoConsau reusit sa intocmeasca o evaluare a stadiului in care se afla scolile din Romania din punct de vedere al eficientei energetice. Acest tip de demers a fost realizat pentru prima oara in Romania pentru institutiile de stat.

In cadrul InfoCons am intalnit o echipa cu initiative deosebite care pot genera o schimbare de atitudine in Romania daca isi vor gasi sustinerea atat in randul publicului larg cat si al autoritatilor.

Cu siguranta ca vom continua colaborarile intre Ogilvy si InfoCons si in viitor cu atat mai mult cu cat Ogilvy a deschis de anul trecut un nou business practice – Ogilvy Earth – care are ca scop sprijinirea companiilor de a-si dezvolta un business sustenabil.

Alina Stanciu
Managing Director, 2010
Ogilvy Public Relations Worldwide/ Bucharest

 

 

Mesajul Prefectului Capitalei pentru InfoCons Asociatie de Consumatori – InfoCons

Institutia Prefectului Bucuresti este deja partener traditional al ONG-urilor implicate in campanii de colectare a 2% din impozitul pe venit.

Nu exista un tipar, si nici un domeniu preferential. Colaboram cu acele organizatii care desfasoara actiovitati ce vin in sprijinul bucuresteanului, care aduc un plus de valoare vieti cotidiene si care, mai mult, ne responsabilizeaza pe fiecare.

Astfel, doi ani consecutiv, am colaborat cu SMURD Bucuresti, iar din banii stransi de la contribuabili s-a dotat serviciul de urgenta cu ambulate si echipament medical.

Nu am fi putut sa acoperim o arie asa de vasta de problematici extreme de importante pentru societate, fara parteneriatul cu Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania, un ONG preocupat de calitatea vietii romanilor.

Cu ajutorul lor, banii stransi din campania “ Ia atitudine!` vor fi directionati catre acele proiecte ce se inscriu in prioritatile mentionate mai sus. Ele vor fi suspuse dezbaterii publice inainte de a fi puse in practica, iar voi, cei care ati directionat 2% , veti putea stii in orice moment, cum s-au cheltuit banii vostrii.

Tin sa subliniez, desi poate multi dintre voi stiu, dar e important de inteles ca acest 2% nu reprezinta o donatie, ci sunt un procent din impozitul pe care deja l-ati dat statului anul trecut. Nu mai e necesar decat un mic efort, acela de a completa cu datele voastre formularul fiscal F230 aflat pe site-ul campaniei. Daca nu aveti timp sa-l depuneti personal la administratia fiscala de care apartineti sau sa-l timiteti prin posta, il puteti lasa in punctele de colectare special amenjate in numeroase institutii publice, asa cum sunt ele mentionate pe site-ul www.iaatitudine.eu.

Sunt prefectul Capitalei, si astfel am in atributii sanatatea si ordinea publica, precum si pastrarea unui climat de pace sociala. Toate aceste valori se regasesc in principiile si dezideratele InfoCons, iar colaborarea cu acest ONG nu face decat sa consolideze parteneriatul dintre institutiile statului si societatea civila, responsabilizandu-ne pe noi ca autoritati, si asigurandu-va pe voi, cetatenii, ca banii merg catre acele proiecte pe care voi le considerati prioritare.

Pentru dumneavoastra poate fi un gest simplu completarea formularului F230, nu va poate lua mai mult de cateva minute, dar efectele lui pot fi spectaculoase pentru unii semeni mai putin norocosi: poate insemna un acoperis deasupra capului, o oaza de verdeata, o mangaiere la batranete sau chiar o noua sansa in viata.

Traim intr-o societate intr-o permanenta miscare, suntem in contact zilnic cu o multime de oameni si ajungem permanent in locuri si situatii care ne influenteaza clipa de clipa. Nu ne putem uita cu nepasare la probleme celor din jurul nostru, doar pentru ca nu sunt problemele noastre. Cu totii am trecut prin situatii dificile, iar o mana intinsa cu prietenie a fost, de cele mai multe ori, tot ceea ce am avut nevoie.

Dincolo de functia de prefect, sunt si eu fiu, tata si sot. Ma preocupa viitorul copilului meu, daca va creste si va invata int-un mediu curat si sanatos. Ma voi stradui sa-i asigur tot ceea ce are nevoie pentru a invata si a reusi in viata. Nu uit insa ca nu toti copii sunt la fel de norocosi cum e copilul meu. Unii trebuie sa renunte la scoala pentru a muncii si a-si ajuta familia. La ei ma voi gandi cand voi completa fisa fiscala F230.

Studiile au aratat ca Bucurestiul este, din pacate, cea mai poluata capitala europeana, iar spatiu verde alocat fiecarui locuitor este mult sub cerinta Uniunii Europene ce prevede 26 mp. Praful si noxele din aer ne imbolnavesc iar risipa de apa si energie poate avea in timp consecinte nefaste pentru noi toti. Trebuie sa devenim mai responsabili, mai cumpatati, sa economisim si sa cheltuim banul public mult mai riguros. Putem realiza toate aceste lucruri prin proiecte de responsabilitate sociala ce sunt finantate din acest procent, de 2%, pe care puteti sa-l directionati catre un mediu mai curat si mai sanatos.

In final, nu vreau decat sa va multumesc pentru rabdarea si interesul de a parcurge acest material. Completarea fisei fiscale F230 nu vă va lua mai mult timp decat v-a luat citirea articolului. Dimpotriva, chiar mai putin, iar consecintele gestului vostru nu pot decat sa va faca cinste si sa va ofere multumirea ca astfel ati facut o fapta buna.

Mihai Cristian Atănăsoaei
Prefectul Capitalei, 2010

Noua ani de o9atitudine!

Drepturile consumatorilor, comertul echitabil si debitul de informatii viabile in contextul pietei sunt conditii sine qua non pentru a asigura protectia consumatorilor.

Avem un scop: acela de a genera crestere economica inteligenta si durabila pentru Europa. Solutia se afla in mainile consumatorilor europeni: 500 de milioane de indivizi care formeaza una dintre cele mai importante piete mondiale; deciziile si comportamentul lor reprezinta un potential major pentru refacerea economica.

Pentru a valorifica acest potential trebuie sa generam increderea consumatorilor in piata europeana si trebuie sa le facilitam accesul la instrumentele necesare pentru a lua decizii bine informate.

Trebuie sa inlaturam perceptia potrivit careia consumatorii sunt cumparatori pasivi si sa-i imputernicim sa aiba o atitudine increzatoare si hotarata.

Construirea increderii in economia noastra (europeana) este singura cale prin care putem scoate Europa din criza.

Marian-Jean MARINESCU
Europarlamentar

 

Cristina Popescu – Director Relatii Publice – Romtelecom

Romtelecom in parteneriat cu InfoCons, a lansat campania .Economiseşte pentru tine! Economiseşte pentru mâine!’. îndemnul a venit sa sublinieze nevoia actuală de a ne regândi In profunzime modul de viaţă, scara de valori si priorităţile. Campania a avut ca scop reconsiderarea personală a felului In care ne raportăm la utilizarea resurselor pe care adeseori le tratăm ca inepuizabile, din neatenţie, grabă sau obişnuinţă.
împreună cu partenerul nostru am încercat prin acest proiect să convingem oamenii să privească cu atenţie in jur si să conştientizeze faptul că schimbările minore de atitudine, de comportament de obişnuinţe pot aduce rezultate vizibile. Am făcut acest lucru pentai că suntem la rândul nostru implicaţi In ceea ce ne Înconjoară, atât ca indivizi, cât şi ca organizaţie. Este responsabilitatea noastră să aducem aminte oamenilor că fiecare gest responsabil este important, şi că implicandu-ne, lăsăm urme si contribuim la un viitor mai bun.

Cristina Popescu.
Director Relaţii Publice Romtelecom

 

José Manuel Barroso – presedinte al Comisiei Europene

Doresc să vă mulţumesc în numele domnului Presedinte Barroso pentru scrisoarea prin care mă informaţi cu privire la iniţiativa dumneavoastră de a publica Revista ‘InfoCons’.
Asa cum deja ştiţi, in 
calitate de Comisar European pentru Consumatori, consider binevenită iniţiativa de a întări consumatorii, astfel încât acestia să joace un rol activ pe Piaţa Unică si să se poată bucura de drepturile legitime de care beneficiază. De aceea, sunt incantată de faptul că publicaţia’InfoCons’ face eforturi pentru a educa si informa consumatorii din România, astfel încât acestia să poată dobândi încrederea care decurge dintr o protecţie eficientă si drepturi reale.
In luna februarie 2008 am fost foarte bucuroasă să vă transmit un cuvânt înainte pentru revista InfoCons. Cu această ocazie, vă felicit pentru publicarea revistei si pentru bunul mers al acesteia. Sper că revista va furniza si in continuare consumatorilor romani cunostinţele si informaţiile necesare.
Vă doresc un public cât mai numeros.

Cu desebita consideraţie, Meglena Kuneva

 

 

Lothar Maier – Presedinte ANEC

Este o plăcere şi o onoare să mă adresez membrilor A.N.P.C.C.P.S. România şi tuturor cititorilor revistei Info Cons, cu scopul de a le prezenta ANEC, Asociaţia Europeană de Reprezentare a Consumatorilor în Standardizare şi misiunea acesteia.

Având în vedere faptul că standardizarea influenţează aproape fiecare aspect imaginabil al vieţii noastre zilnice – de la siguranţa aparatelor casnice la responsabilitatea socială corporativă – aceasta a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre principalele domenii de activitate ale organizaţilor consumatorilor din Europa şi din ţările dezvoltate. Se consideră că un procent de 15% din numărul total al standardizărilor servesc interesul imediat al consumatorilor. Dacă luăm în calcul faptul că, în prezent, există în jur de 20.000 de standarde europene (CEN – Comitetul European Pentru Standardizare – şi CENELEC – Comitetul  European pentru Standardizare în Electrotehnică), multe dintre acestea fiind transformate în standarde naţionale în România, încercarea de a implementa interesele consumatorilor în cadrul acestui proces reprezintă o sarcină imensă pentru mişcarea consumatoristă.

În acest sens, ANEC trimite specialişti în consumerism în cadrul unui număr cât mai mare de comisii de standardizare (deşi, numărul nu este atât de mare pe cât ne-am dori), unde aceştia au sarcina de a proteja interesele consumatorilor şi de a evita dominarea întregului proces de către interesele celor din industrie. Cu toate acestea, acest lucru nu este întotdeauna suficient, standardizarea fiind puternic influenţată de intervenţiile politice. De exemplu, o parte importantă a standardizării europene se bazează pe mandatele Comisiei Europene, acordate organizaţiilor europene de standardizare CEN şi CENELEC. Cerinţele generale sunt formulate la nivel politic (de ex. aspectele privind siguranţa jucăriilor), iar organismele de standardizare elaborează toate detaliile. Acest lucru implică faptul că ANEC trebuie să fie prezentă atât la nivel politic, cât şi la nivel tehnic.

Înseamnă oare acest lucru că putem lasă sarcina de asigurare a unor standarde favorabile pentru consumatori în totalitate pe seama ANEC şi să ne bizuim pe organizaţiile naţionale pentru consumatori? Din păcate, nu putem. Pe de o parte, standardizarea europeană este pre-structurată la nivel naţional; prin urmare, trebuie să trimitem reprezentanţi ai consumatorilor în cele mai importante comisii naţionale de standardizare. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm existenţa unei susţineri suficiente a activităţii europene de standardizare, prin intermediul experţilor din cadrul organizaţiilor naţionale de consumatori.

Din fericire, A.N.P.C.C.P.S. România este una dintre organizaţiile care sprijină ANEC, fiind reprezentată de către domnul Preşedinte Sorin Mierlea. Datorită faptului că ANEC se pregăteşte pentru a intensifica colaborarea cu membrii acesteia din Europa Centrală şi de Est, A.N.P.C.C.P.S. România este un partener binevenit în multe dintre activităţile pe care ANEC urmează să le desfăşoare.

Salut cordial, cu această ocazie, susţinătorii A.N.P.C.C.P.S. România şi le doresc reuşite în activitatea pe care aceştia o desfăşoară pentru consumatorii din România!

Lothar Maier

Preşedinte ANEC

 

 

ICRT – International Consumer Research & Testing

International Consumer Research & Testing – ICRT – este un consorţiu internaţional format din mai mult de 45 de organizaţii de ocnsumatori din lumea întreagă. În interesul consumatorilor, organizaţia întreprinde cercetari şi teste comparative comune.

Principalul obiectiv al ICRT este de a promova relaţiile de cooperare şi colaborare între membrii săi şi de a promova cercetarea şi testele în domeniul bunurilor şi serviciilor adresate consumatorilor. Una dintre cele mai importante sarcini ale ICRT este de a stabili reguli clare care să contribuie la o colaborare de succes intre membrii sai.

Scopul realizării testelor comparative comune este creşterea eficienţei costurilor, asigurarea unui cadru coordonat pentru cooperare şi dezvoltarea de programe de testare şi metode de evaluare comune.

Toţi membrii ICRT acţionează exclusiv în interesul consumatorilor. Nu acceptă publicitate şi sunt independenţi faţă de activităţile comerciale, industrie şi partidele politice. Organizaţiile membre variază ca mărime de la primele 10 cele mai mari organizaţii din lumea întreagă, având de la 250.000 la 7 milioane de membri, până la organizaţii mai mici, din ţări ca Islanda sau Singapore. În total, membrii ICRT ajung la peste 11 milioane de abonaţi şi 30 de milioane de cititori.

ICRT dispune de un program de testare continuă pentru o gamă vartiată de produse de interes pentru consumatori, cum sunt: camere digitale, telefoane mobile, televizoare, maşini de spălat, maşini de spălat vase, aspiratoare şi becuri. În plus, există multe alte teste comune de o anvergură mai mică, ce se fac unei serii largi de produse destinate consumatorilor, de la creme antirid până la pantofi sport.

În ultimii ani, ICRT a desfăşurat peste 50 de teste comune pe an, testând peste 3.500 de produse. De asemenea, ICRT facilitează schimbul de informaţii şi teste între membrii săi în domenii ca: alimente, sănătate, mediu şi servicii financiare.

Siguranţa a reprezentat întotdeauna un domeniu de interes pentru organizaţiile de consumatori.Membrii ICRT au jucat un rol primordial în promovarea unor standarde înalte de siguranţă pentru bunurile destinate consumatorilor. Membrii ICRT şi-au unit forţele cu cluburile de automobile pentru testarea de autoturisme, cauciucuri şi scaune pentru copii. ICRT este un jucător cheie în testele Euro NCAP (European New Car Assessment Programme).

ICRT a fost înfinţată, în conformitate cu legislaţia enggleză din 1990, ca asociaţie non profit, dar se bazează pe o îndelungată tradiţie şi cooperare între organizaţii independente de consumatori, avându-şi începuturile în anii 60. ICRT lucrează îndeaproape cu două alte mari organizaţii umbrelă internaţionale, de care aparţin mulţi dintre membrii săi:

– BEUC (Bureau Européen des Unions de Consommateurs)

– Consumers International (CI)

 

 

 


Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorului 2009

 

Comisar European Stavros Dimas

 

Dear Consumers,

Over the last 30 years, the European Commission has introduced environmental laws that have reduced air and water pollution and protected the natural world and human health. European environment policy has also made other policy areas ‘greener’, such as agriculture, fisheries, industry, energy and research. However, more needs to be done. The environmental challenges we are facing are increasingly complex and global.

The magazine InfoCons and the web sites www.protectia-mediului.org (environment protection) and www.o9atitudine.ro (a new attitude) contain information on issues such as climate change, biodiversity, waste, air and water – critical issues on which we all need to act. They will help you to understand how you personally and people collectively can rise to the challenges, today and tomorrow.

I am positive that this first independent Romanian publication, InfoCons, together with the two websites, will therefore greatly contribute to better informing Romanian consumers on a large variety of topics and will help them to better understand how to change their lives and habits towards sustainable consumption.

Remember, the future is yours!

Stavros Dimas

European Commissioner for the Environment

 

Meglena Kuneva

Este o mare onoare pentru mine să mă adresez dumneavoastră în prima ediţie a acestei noi reviste pentru consumatori. Informarea şi educarea consumatorilor sunt priorităţi ale Strategiei Europene pentru perioada 2007- 2013 şi de aceea consider binevenită această iniţiativă.

Această primă ediţie oferă informaţii detaliate despre domenii care au ridicat multe probleme consumatorilor români: pensiile private, produsele şi serviciile financiare, diverse aspecte legate de sănătate etc…. dar abordează şi probleme ce încă necesită multă atenţie, cum sunt consumul şi producţia durabilă (reciclarea, protecţia mediului etc.) sau drepturilor pacienţilor. Toate acestea sunt componente ale politicii moderne a consumatorilor şi afectează viaţa cotidiană a fiecărui cetăţean român.

A trecut puţin mai mult de un an de când atât România, cât şi Bulgaria sunt membre ale UE şi în această perioadă am fost martorii unor schimbări majore ale politicii europene a consumatorilor. Când am preluat postul la Comisia Europeană la 01 ianuarie 2007, m-am angajat să duc lucrurile înainte, în interesul tuturor consumatorilor europeni.

Odată cu adoptarea unei strategii noi pentru protecţia consumatorilor, au fost facuţi primii paşi către revizuirea în întregime a legislaţiei europene pentru protecţia consumatorilor; noua Directivă privind timeshare-ul şi produsele turistice asociate acestuia, revizuirea atentă a sistemului european de siguranţă a produselor – să menţionez numai câteva dintre iniţiative – 2007 a fost un an fructuos.

Totuşi, mai sunt multe de făcut! Modernizarea legislaţiei europene pentru protecţia consumatorilor şi facilitarea mijloacelor de implementare a drepturilor consumatorilor pe întreg cuprinsul Europei este una dintre priorităţile mele. Multe dintre prevederile legislative actuale din domeniul protecţiei consumatorilor nu mai sunt de acualitate şi nu se mai adaptează necesităţilor consumatorului modern şi condiţiilor pieţei. De asemenea, există diferenţe legislative majore de la un stat la altul.

Consider că avem nevoie de un cod unic şi simplu de drepturi ale consumatorilor care pe de o parte, să ofere tuturor consumatorilor europeni un nivel ridicat de protecţie, iar pe de altă parte să fie măsuri realiste pentru lumea modernă. Este necesar pentru consumatori să poată compara cu uşurinţă preţurile bunurilor din alte ţări şi să poată cumpăra de acolo de unde pot obţine cel mai bun preţ, fiind siguri că vor beneficia de aceeaşi protecţie ca şi atunci când cumpără de la magazinul de la colţul străzii.

Uniunea Europeană trebuie, poate şi va oferi o “cartă a drepturilor` pentru toţi cei 400 de milioane de consumatori, care să le asigure acestora mai multe alternative, preţuri mai bune şi contracte corecte. Aceasta reprezintă cea mai mare ambiţie a mea în funcţia de Comisar European pentru Protecţia Consumatorilor şi sunt hotărâtă să reuşesc.

Cu toate acestea, toate iniţiativele luate de “Brussels` vor putea avea succes numai dacă în fiecare ţară autorităţile naţionale şi organizaţiile de consumatori vor lucra “cot la cot` pentru a se asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate şi implementate şi, mai presus de toate, pentru a se asigura că toţi consumatorii îşi cunosc drepturile. Sunt sigură că această revistă va avea o contribuiţie importantă pentru informarea consumatorilor români cu privire la o mare varietate de subiecte de interes pentru ei şi îi va ajuta să le fie respectate drepturile.

Meglena Kuneva

Comisar European pentru Sanatate si Protectia Consumatorului 2007-2010

Citește și : Plănuiți o călătorie în Germania ? InfoCons Protecția Consumatorilor vă oferă informații utile !

 

Testimoniale InfoCons Protectia Consumatorilor 2008

 

Mesajul C.S.S.P.P. pentru unica publicatie independenta a Asociatiilor de Consumatori – InfoCons

România anului 2007 a cunoscut efervescenţa procesului de implementare a sistemului de pensii administrate privat cu două componente, facultative – pilonul III şi obligatorii – pilonul II . 2007 va rămâne un an de referinţă pentru reforma sistemului public de pensii, dar şi pentru reforma de mentalitate a populaţiei în ceea ce priveşte atitudinea faţă de viitor. În acest an se vor vira primele contribuţii în sistem şi va începe administrarea efectivă a banilor prin investirea acestora, conform unor reguli clar stabilite în prospectele schemelor de pensii.

Oamenii trebuie să conştientizeze că dispun de un cont individual în care se vor acumula contribuţiile lor, iar rezultatele obţinute din investire, sume pe care aceştia sunt proprietari, se vor transforma în pensii la finalul vieţii active.

Le recomand participanţilor la fondurile de pensii să fie conştienţi de drepturile lor de informare, drepturi prevăzute prin cele două legi care guvernează astăzi sistemul de pensii private din România, respectiv Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative şi Legea nr. 411/2004, republicată, privind pensiile administrate privat. Le recomand, de asemenea, să solicite administratorului fondului de pensii orice informaţie, atât cu privire la situaţia activului personal, la modul de investire a banilor, precum şi despre rezultatele acestor investiţii.

Îi îndemn să fie activi şi exigenţi în relaţia cu administratorul banilor lor. Astfel, va creşte performanţa în administrare şi calitatea serviciilor de consultanţă a companiilor de administrare.

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private îşi propune să fie alături de participanţii la fondurile de pensii private, printr-o informare şi educare continuă, prin colaborare cu autorităţile şi organizaţiile de profil. Vom veghea la respectarea regulilor de administrare, în condiţii de siguranţă şi încredere, pentru construirea unui sistem stabil şi eficient în beneficiul viitorilor pensionari.

Mircea OANCEA
Preşedinte Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Februarie 2008

 

Protecţie şi autoprotecţie a consumatorului în România

Piaţa concurenţială se supune, peste tot în lume, aceloraşi reguli care îi dictează dezvoltarea continuă, prin creşterea calităţii bunurilor şi serviciilor. în acelaşi timp îşi asumă şi o altă misiune, aceea de a satisface nevoile şi trebuinţele consumatorului, ale cărui aşteptări se modifică în funcţie de evoluţia acesteia, cererea crescând proporţional cu oferta.

Regulile despre care aminteam le generează însuşi mecanismul care face ca produsele să fie din ce în ce mai bune, mai performante, condiţie fără de care concurenţa le-ar scoate în afara pieţei. Fac referire aici mai ales la criteriile care se impun produselor la comercializare pe piaţa internă a Uniunii Europene, criterii care asigură existenţa la vânzare a unor produse sigure la consum şi sunt de natură să răspundă celor mai exigente aşteptări.

în termenii impuşi de o economie de piaţă funcţională discutăm, aşa cum este firesc, şi despre regulile pe care operatorii economici au datoria să le respecte pentru a se asigura protecţia consumatorului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor fiind organismul desemnat să vegheze la respectarea acestora.

în acelaşi timp, un aspect la fel de important în relaţia comerciant cumpărător îl reprezintă autoprotecţia. Aducem în discupie adesea ideea de a avea în România un consumator informat şi educat, care să aibă şansa reală de a alege produsele pe care le doreşte, în deplină cunoştinţă de cauză.

Consider că un rol major în manifestarea unei relaţii funcţionale între operatorul economic şi cumpărător îl deţin organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei consumatorilor, pentru că acestea dezvoltă o bogată activitate de consiliere a consumatorului. Mă refer aici la campaniile naţionale de informare pe care organizaţiile de profil le desfăşoară, aducând astfel în conştiinţa publică drepturile fundamentale ale consumatorului, ca şi măsurile de protecţie în faţa practicilor neloiale ale unor comercianpi sau informaţii de ordin general în legătură cu achiziţionarea diverselor bunuri şi servicii.

Competiţia este forţa care duce la progresul economic. Practicile anti-competiţie, în schimb, exclud şansa reală pe care consumatorii trebuie să o aibă pentru a alege produsele pe care şi le doresc, la preţurile impuse de o piaţă guvernată de principii corecte. Astfel de practici pot fi uşor sesizate de către un consumator pregătit.

Prin urmare, un consumator bine informat este un consumator în stare să se autoprotejeze de produsele care nu vor reuşi să răspundă criteriilor sale şi care va şti cum să reacţioneze şi la cine să apeleze atunci când va întâlni un comerciant care îi încalcă drepturile.

Salutăm apariţia publicaţiei Info-Cons, un instrument în plus care confirmă rezultatele bune ale demersului nostru de a implica activ societatea civilă în protecţia consumatorului şi prin intermediul căruia sperăm că se vor face paşi importanţi în creşterea gradului de informare a cetăţeanului.

Secretar de Stat Dan VLAICU,
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Februarie 2008

 

Drepturile fundamentale ale consumatorilor

Politica protecţiei consumatorilor la nivel internaţional capătă în permanentă noi valenţe. Nouă calitate dobândită de România cea de membru cu drepturi depline în una din cele mai mari organizaţii economice, sociale şi politice ale lumii Uniunea Europeană obligă instituţiile statului, precum şi asociaţiile de consumatori cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor la îmbunătăţirea statutului consumatorului. Importanţa acordată acestui domeniu reiese foarte clar şi din organigramă Comisiei Europene unde există Directoratul General pentru Protecţia Consumatorului.

Toate aceste eforturi realizate de Uniunea Europeană în domeniul protecţiei consumatorilor au scos în evidenţă necesitatea abordărilor continuatoarelor probleme:

  • informarea continuă a consumatorilor prin orice mijloc;
  • îmbunătăţirea continuă a legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor;
  • îmbunătăţirea dialogului dintre organizaţiile de consumatori, instituţiile statului şi organizaţiile patronale;
  • îmbunătăţirea reprezentării consumatorilor la nivelul instituţiilor statului;
  • îmbunătăţirea serviciilor oferite consumatorilor de către operatorii economici;
  • protejarea intereselor economice ale consumatorilor de produse şi servicii;
  • îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile de consumatori.

Informarea, educarea şi consilierea consumatorilor trebuie realizată numai de asociaţiile de consumatori, iar instituţiile statului trebuie să se ocupe de supravegherea pieţei. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt organizaţii neguvernamentale, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor. În fiecare an, în data de 15 martie, Consume International recomandă membrilor săi aniversarea `Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului“, prilej cu care sunt reamintite drepturile consumatorilor:

  • dreptul la satisfacerea nevoilor fundamentale;
  • dreptul la siguranţă;
  • dreptul de a fi informat;
  • dreptul de a alege;
  • dreptul de a fi ascultat;
  • dreptul la despăgubire;
  • dreptul la educare;
  • dreptul la un mediu ambiant sănătos.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pot acoperi anumite nevoi ale societăţii şi pot oferi şansa participării la elaborarea politicilor publice. De asemenea, prin activităţile lor specifice, contribuie la realizarea unui echilibru între interesele consumatorilor, ale statului şi sectorului privat. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor trebuie să colaboreze pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor economice ale consumatorilor.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au un rol important în îmbunătăţirea situaţiei economice şi politice din ţara noastră. Pentru aceasta este nevoie de consolidarea mişcării consumatoriste, lucru posibil dacă liderii acestor asociaţii depun eforturi în:

  • activarea consiliilor consultative pentru protecţia consumatorilor, la nivel central, judeţean şi local, structuri prin intermediul cărora se poate îmbunătăţi relaţia dintre asociaţii şi administraţia publică, în interesul ambelor părţi;
  • utilizarea facilităţilor create de cadrul legal existent;
  • realizarea unui parteneriat între asociaţii, prin intermediul căruia să se deruleze proiecte în comun, să se schimbe informaţii şi să se îmbunătăţească dialogul cu administraţia publică;
  • promovarea imaginii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor prin crearea unor pagini WEB;
  • stabilirea unor priorităţi în domeniu şi a unui plan comun de acţiune în vederea realizării acestora.

Consumatorul român trebuie să fie parte integrantă a politicilor naţionale economice şi sociale ca şi componentă de bază a societăţii din care face parte. Acesta se află într-o triplă ipostază: de participant la realizarea produselor (serviciilor), de beneficiar al rezultatelor muncii sale şi de alegător din patru în patru ani. Consumatorii români merită să fie sprijiniţi deoarece contribuţia acestora la bugetul ţării va reprezenta, în anul 2008, 78 % din totalul bugetului, contribuţie sub formă de TVA, taxe vamale, accize, impozite pe salarii, CAS, CASS, etc. De fapt, protecţia consumatorilor nu înseamnă numai acţiuni de control finalizate cu amenzi, retrageri de autorizaţii şi închidere de firme, ci şi educarea, informarea, consilierea, apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor economice ale celor 22 de milioane de consumatori. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor completează deficitul de informaţie al consumatorilor referitor la produsele (serviciile) existente pe piaţa. Ele sunt cele mai în măsură să identifice nevoia de informare, educare şi consultanţă a consumatorilor, deoarece au fost create de către consumatori pentru consumatori. Iniţiativele civice creează mecanismele responsabilităţii şi asigură un dialog real între societatea civilă şi instituţiile statului. În lipsa acestora, instituţiile statului sunt tentate să controleze cele mai intime sfere ale vieţii private. Societatea civilă este cea care menţine un anumit echilibru între instituţiile statului şi consumatori. Statul şi operatorii economici nu trebuie să impună consumatorului cum trebuie să gândească şi cum trebuie să acţioneze. Societatea civilă astâmpără apetitul devorator al guvernării pentru control total asupra vieţii private. Într-o societate civilă există întotdeauna loc pentru diversitate în opinii, pentru dezacord. Societatea civilă se bazează pe separarea sistemului politic de cel economic şi de viaţa socială.

În concluzie, se poate afirma faptul că instituţiile statului şi societatea civilă din România trebuie să colaboreze, pentru că numai împreună pot rezolva problemele sociale şi economice ale ţării, prin eliminarea sau menţinerea la un anumit nivel a unor cheltuieli publice.

Conf. univ. dr. Costel STANCIU
Preşedinte A.P.C. Romania, Februarie 2008

 

Dr. Ing. Anastasia BELC Director General Institutul de Bioresurse Alimentare Testimonial InfoCons Protectia Consumatorilor 3 aprilie 2008

Alimentaţia stă la baza vieţii, căci hrana pe care o consumăm ne influenţează considerabil atât starea fizică, cât şi pe cea psihică. De calitatea i cantitatea alimentelor ingerate depind dezvoltarea şi vitalitatea organismului, deci practic sănătatea şi armonia fiinţei noastre.Cu 2300 de ani în urmă, Platon spunea:` O societate se construieşte în jurul modului în care produce i consumă alimentele. Preocuparea omenirii pentru alimentaţie, pentru o bună igienă a vieţii trebuie să reprezinte unul din obiectivele cele mai demne de atenţie`.

Alimentul este înţeles că o producţie a naturalului şi a laboratorului uman. Nu este de ajuns ca alimentele să fie alese de către consumator din rafturile magazinelor, ci este foarte important ca el să ştie unde sunt produse alimentele, cum şi cine este implicat în lanţul alimentar de producţie. De peste 4 decenii, în lume şi în România, s-au făcut progrese remarcabile în producţia de alimente şi în asigurarea securităţii alimentare adică, a cantităţii necesare de alimente pentru populaţie.

Schimbările rapide care au loc în structură şi autoritatea guvernamentală, în economia globală, în structura sectorului agricol şi a industriilor alimentare locale şi globale, în comerţ precum şi în globalizarea ş i liberalizarea comerţului conduc la schimbări rapide ale nevoilor şi cerinţelor consumatorilor privind calitatea i siguranţa alimentelor, securitatea alimentară, nutriţie, legislaţie şi control.

Presiunea preţurilor, ca şi nevoia de a adapta hrană mai bine organismului uman conduc la evoluţia tehnologiei alimentare. Evoluţia tehnologică presupune creşterea productivităţii dar şi încorporarea de servicii în produsul final. Oricare ar fi piaţa, când cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute, competiţia şi evoluţia spontană a nevoilor conduce la segmentarea pieţii.

Calitatea va domina cantitatea. În următorii 10 ani, consumul de alimente în ţările europene va reprezenta mai puţin de 14% din total cheltuieli, bineînţeles mai puţin decât cheltuielile efectuate pentru sănătate. Câteva ţări vor atinge 12% sau chiar mai puţin.

Deşi securitatea alimentară s-a rezolvat în timp, consumatorul, în funcţie de situaţia în care se află, doreşte diferite tipuri de produse alimentare. Sănătatea şi prevenirea bolilor şi a îmbolnăvirilor reprezintă domenii care ocupă din ce în ce mai mult interesul oamenilor şi care se poate realiza şi printr-o dietă adecvată.

Cunoştintele despre alimentaţie schimbă comportamentul alimentar. Cu cât un om trăieşte mai mult, cu atât învaţă mai mult despre noi nevoi pe care înainte nu le avea.

Cerinţele alimentare situează pe primul plan menţinerea stării de sănătate a organismului uman şi prevenirea apariţiei bolilor. S-a demonstrat că 2/3 dintre boli sunt cauzate de alimentaţie (calitate, cantitate, comportament alimentar etc). Studii realizate în mai toate ţările occidentale au arătat că sume foarte mari alocate pentru menţinerea sănătăţii ar putea fi economisite dacă s-ar înveşti mai mult în prevenirea îmbolnăvirilor, şi mai specific, în educarea consumatorilor precum şi în existenţa unei oferte corespunzătoare de alimente cu impact pozitiv în sănătatea organismului.

Conexiunea dintre sănătate şi alimente este şi o consecinţă a abundenţei alimentare şi a creşterii speranţei de viaţă. Se cunosc beneficiile potenţiale ale dietei bogate în fructe şi legume care apar nu numai din nutrienţii individuali pe care-i conţin, dar şi din interacţiile dintre aceşti componenţi şi o gamă largă de compuşi din plante ne nutritivi, care pot avea efecte benefice asupra sănătăţii umane, incluzând chiar prevenirea anumitor tipuri de cancere, sau beneficiile fibrelor alimentare, a vitaminelor, importanţa sărurilor minerale sau a antioxidanţilor.

Se aşteaptă ca alimentul să fie din ce în ce mai complex şi să fie conectat la toate aspectele care influenţează organismul la trecerea lui prin viaţă. Consumatorii au nevoie de informaţii privind calitate, siguranţă şi sănătate.

Un stil de viaţă sănătos, care presupune o dietă echilibrată şi activitate fizică, nu poate opri trecerea anilor, dar poate reprezenta o parte utilă într-o vârstă înaintată sănătoasă, activă şi independentă.

Dr. Inga. Anastasia BELC

Director General Institutul de Bioresurse Alimentare, Februarie 2008

 

Poliţia – În Slujba Cetăţeanului

Poliţia Română este, în esenţă, o instituţie a statului de drept, democratic, care oferă servicii publice în interesul cetăţeanului. Fie că-i apără sau protejează viaţa sau bunurile acumulate, fie că întreprinde măsuri de prevenirea comiterii unor contravenţii sau infracţiuni şi de menţinerea ordinii şi liniştii publice, sancţionând, atunci când constată, orice încălcare a prevederilor legale, poliţia îndeplineşte un necesar şi oportun rol social.

Obiectivele strategice, programele de acţiune promovate pentru îndeplinirea prerogativelor conferite prin acte normative, ne poziţionează între instituţiile importante de aplicarea legii, căreia cetăţeanul i se adresează cu diverse probleme ce-l preocupă, vizând drepturile şi libertăţile, protejarea patrimoniului acestuia.

Poliţia este conştientă de faptul că cetăţeanul cere calitate, că el pretinde, în mod justificat, responsabilitate şi angajament ferm pentru rezolvarea problemelor sale.

Libertăţile, drepturile legitime ale oricărui cetăţean apreciem că nu pot fi exprimate în afara respectării şi asumării unor obligaţii de convieţuire civică şi cu încălcarea drepturilor altei persoane.

Drept urmare, politica managerială a poliţiei bazată pe obiective şi proiecte concrete, măsurabile, a fost elaborată pornind de la nevoile reale, de zi cu zi , ale cetăţeanului. În acest sens s-a trecut la schimbarea modului de lucru, alocându-se cea mai mare pondere pentru desfăşurarea de acţiuni anticipativ/preventive. Totodată, prin sistemul de pregătire şi de educaţie oferit personalului, dorim să determinăm, în cel mai scurt timp posibil, manifestarea unei noi mentalităţi, a unei noi atitudini faţă de cetăţeni, astfel încât să crească eficienţa acţiunilor sale, inclusiv stoparea prejudecăţilor privind activitatea de poliţie.

Indicatorii de performanţă,respectiv încrederea publică în instituţia poliţiei şi reducerea ratei criminalităţii, priorităţile strategice, cum sunt asigurarea siguranţei cetăţeanului, prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi transfrontaliere, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri,precum şi valorile asumate de Poliţia Română pentruperioada imediaturmătoare vor asigura fiecărui cetăţean un spaţiu de securitate, libertate şi justiţie.

Ţinta demersurilor noastre este fără echivoc. Dorim să oferim cetăţenilor servicii calificate, oportune şi eficiente şi credem că aceştia au dreptul la o prestaţie profesionistă, la nivelul standardelor mondiale.

Iată de ce, prin intermediul acestei noi publicaţii, facem un apel către toţi cetăţenii să aibă încredere în serviciile oferite de poliţie. Suntem pregătiţi şi avem capacitatea să vă apărăm drepturile !

Asumarea de răspunderi sporite nu reprezintă un scop în sine şi trebuie să se înţeleagă faptul că poliţia are nevoie de parteneri nu numai în scopul îndeplinirii atribuţiilor, ci, mai ales, pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor. Apreciem

că cheia succesului, cu sorţi de izbândă maximă, o reprezintă strânsa şi reala cooperare şi colaborare cu toţi actorii sociali, dar în primul rând cu cetăţenii la dispoziţia cărora ne aflăm.

În numele celor aproape 59 de mii de poliţişti doresc viaţă lungă acestei noi publicaţii ce se adresează intereselor legitime, fireşti, la care au dreptul cetăţenii români, pentru a se simţi cu adevărat respectati, apreciaţi în ţara lor şi oriunde în lume.

Chestor de poliţie Dr. Gheorghe POPA
Inspector general al Poliţiei Române, Ferbuarie 2008

 

Comunicarea comercială în serviciile mass-media audiovizuale

Noua reglementare europeană adoptată la sfârşitul anului trecut, Directiva serviciilor mass-media audiovizuale nr. 2007/65/CE, constituie un răspuns la evoluţiile tehnologice şi creează condiţii echivalente de reglementare, atât pentru serviciile clasice de televiziune ce propun o grilă fixă de programe, cât şi pentru mai recentele servicii audiovizuale digitale ce oferă un conţinut audiovizual lacerere.

Un aspect ce trebuie remarcat în construcţia juridică a Directivei este adoptarea unei aşa numite neutralităţi tehnologice a reglementărilor ce vizează aspectele calitative ale comunicării comerciale, indiferent de platforma tehnologică, de canalul mediatic utilizat pentru vehicularea mesajului publicitar. Alături de actualele reglementări ce vizează conţinutul mesajului comercial – cum ar fi cele privind publicitatea la medicamente, produse din tutun şi băuturi alcoolice, reguli de protecţie a minorilor i, în general, protecţia consumatorilor vor fi aplicabile şi dispoziţiile privind publicitatea înşelătoare şi agresivă aşa cum sunt edictate de Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale incorecte, transpusăîndreptulinternprinLegeanr. 363din21decembrie 2007.

Legea nr. 363/2007 se aplică practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia lor cu consumatorii. Sunt considerate practici comerciale incorecte, în special, cele înşelătoare sau agresive. În ceea ce priveşte practicile comerciale înşelătoare, legea distinge următoarele modalităţi:

–  prin omisiunea înşelătoare a unor informaţii esenţiale, cum ar fi caracteristicile principale ale produsului, preţulcutoate taxele incluse sau modalitateade calcul al acestuia, sau

–  printr-o acţiune înşelătoare, legea reţinând aspecte precum comunicarea de informaţii false, inducerea în eroare a consumatorului, publicitatea comparativă de natură să creeze o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent.

O listă a practicilor comerciale care, în orice situaţie, se consideră a fi incorecte este prevăzută în Anexa nr. 1 a legiişi conţineun numărde 23 deipoteze.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este abilitată să dispună măsurile prevăzute de lege, iar comercianţilor le revine obligaţia să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă.

Consiliului Naţional al Audiovizualului îi revine, prin lege, un drept de control asupra conţinutului programelor de radio sau de televiziune ce se poate exercita numai după comunicarea publică a acestora. Răspunderea pentru conţinutul difuzat revine radiodifuzorului, iar, potrivit legii, Consiliul Naţional alAudiovizualului nu poate aplica sancţiuni decât acestor subiecte de drept, ori aceştia nu sunt în fapt şi cei ce pot proba exactitatea informaţiilor din mesajul comericial. Potrivit art. 10 alin. (6) al Legii audiovizualului nr. 504/2002, în situaţia când se constată încălcări cu privire la orice alte prevederi legale care nu intră în competenta sa, Consiliul “este obligat să sesizeze autorităţile competente`. Conform Legii nr. 363/2007, ANPC poate lua măsuri de încetare a practicilor comerciale incorecte şi poate solicita transmiterea de către Consiliul Naţional al Audiovizualului a datelor de identificare a persoanelor fizice sau juridice implicate în realizarea publicităţii audiovizuale, considerată a fi o practică comercială incorectă, precum şi o copie a materialului publicitar difuzat.

În cazul în care, prin conţinutul său, publicitatea încalcă normele legale, Consiliul Naţional al Audiovizualului, în temeiul dispoziţiilor Legii audiovizualului, poate dispune radiodifuzorului oprirea difuzării acesteia. Reluarea difuzării spotului publicitar în cauză se poate face numai după ce producătorul spotului asigură intrarea în legalitate.

Răsvan POPESCU
Preşedinte Consiliul Naţional al Audiovizualului, Februarie 2008

 

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea  Programelor și Strategiilor  membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și