Sorin Daniel STAN , Chestor de poliție , Inspecteratul de Poliție al Județului Satu Mare – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale și la 20 de ani de Protecţia consumatorilor în România, prin prisma naturii unei părţi a activităţii noastre, aceea de a proteja drepturile de proprietate intelectuală prin aplicarea actelor normative care garantează și protejează aceste drepturi, este de datoria noastră să subliniem importanţa tot mai mare a acestui domeniu, drepturile de proprietate intelectuală, fie ele literare, artistice sau știinţifice, având un rol vădit important în societate. Așadar, în viaţa de zi cu zi, chiar dacă nu suntem conștienţi tot timpul de prezenţa lor , pe acestea le regăsim la fiecare pas și ne influenţează viaţa personală și societatea în ansamblul ei.

În acest sens vom avea în vedere faptul că, produsele utilizate zilnic, de către fiecare dintre noi, cum ar fi maşini, telefoane, laptopuri, electrocasnice, haine, cosmetice, care poartă o marcă, vin împreună cu anumite caracteristici, calităţi și standarde specifice produselor înregistrate sub acele mărci, fapt care ajută consumatorul să achizitioneze un produs care să îi indeplinească aşteptările și care să fie previzibil din punct de vedere al specificaţiilor și funcţionalităţii acestuia.

Pe de altă parte, previzibilitatea achiziționării unor produse care îndeplinesc anumite standarde este afectată de produsele care poartă o marcă similară sau identică unor mărci înregistrate pentru produse identice sau similare și a căror producţie și comercializare este incriminată ca infracţiune pe teritoriul României și la nivel internațional. Prin producţia și comercializarea unor astfel de produse contrafăcute se urmărește oferirea unor bunuri similare ca aspect cu produsele originale, care poartă imaginea mărcii înregistrate, la un preţ mai redus, în detrimentul standardelor, specificaţilor și calității produselor originale. Astfel, oferirea spre vânzare a unor produse contrafăcute, care poartă marcă recunoscută, dar care nu se supun standardelor produselor originale, pot induce în eroare consumatorii cu privire la natura acestora, iar în cazul achiziţionării unor astfel de bunuri, acestea pot afecta sănătatea beneficiarilor sau pot să nu fie utile pentru aceştia, potrivit scopului achiziționări lor.

Domeniului Drepturilor de proprietate intelectuală, în ultimele două decenii, i s-a conferit o atenţie deosebitā, care a crescut exponenţial în paralel cu dinamica dezvoltării sistemelor de calcul, odată cu aceasta find reglementate noi creații digitale artistice, știinţifice sau literare, precum NFT- uri sau creaţii în cadrul Metaverse. În acest context este necesară monitorizarea atentă a acestui domeniu și legiferarea unor acte normative care să cuprindă natura și complexitatea acestor noi drepturi de proprietate intelectuală în corelaţie cu realităţile sociale, care să fie în armonie cu normele de garantare și protecție a drepturilor de proprietate intelectuală consacrate.

Totodată pentru a asigura un spaţiu prielnic dezvoltării unor noi astfel de drepturi de proprietate intelectuală, dar şi pentru protejarea celor existente se impune reglementarea acestui domeniu, într-un mod echilibrat, prin punerea celor două drepturi pe poziții de egalitate.

 

Cu deosebită stimă,

 

Șef al Inspectoratului
Chestor de poliție SORIN-DANIEL STAN
Inspecteratul de Poliție al Județului Satu Mare

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal