Attila Hajdu , Director General , Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, colaborator activ al Asociației InfoCons – La mulți ani, cu ocazia împlinirii a 21 de ani de protecția consumatorilor în România

 

La fel ca și Asociația InfoCons, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara este o instituție care are în prim plan asigurarea unor servicii de calitate cetățenilor municipiului Timișoara, iar prin aceste servicii asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică pentru timișoreni, dar și pentru toti cetățenii care tranzitează orașul. Asa cum InfoCons își dorește să protejeze drepturile si interesele legitime ale consumatorilor, să conștientizeze consumatorii asupra drepturilor pe care le au și să dezvolte programe si proiecte in scopul realizarii acestor obiective, Poliția Locală are drept scop desfășurarea activității pe baza principiilor legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării. Totodată, Poliția Locală dorește să constientizeze cetățenii că trebuie să își asume responsabilitatea efectuării de sesizări, prin semnalarea de diverse probleme care produc disconfort comunității în care trăiesc sau prin care se încalcă legislația în vigoare.

Instituția noastră acționează în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executiv ale administraţiei publice locale și în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Principalul obiectiv al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara este, în primul rând, apropierea de consumatorii de servicii publice – cetățenii, și luarea de măsuri care să le faciliteze traiul de zi cu zi, toate acestea în conformitate cu prevederile legale. Prin activitatea zilnică, de preluare și soluționare a sesizărilor, prin acțiunile întreprinse ca urmare a acestor sesizări în vederea soluționării unor probleme constatate în comunitate, polițiștii locali se implică în realizarea unor servicii de calitate. Pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate, instituția noastră a obținut certificarea de calitate ISO, an de an fiind realizată recertificarea instituției privind calitatea. Totodată, în fiecare an, pentru documentarea modului în care serviciile noastre sunt percepute de către cetățeni, este realizat, împreună cu colaboratorii de la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie, în baza unui parteneriat, un sondaj de opinie, instrument util în observarea unei imagini de ansamblu referitoare la modul în care activitatea poliției locale este înțeleasă de cetățeni, cu scopul îmbunătățirii permanente a serviciilor oferite.

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara încurajează permanent cetățenii să se adreseze instituției atunci când au probleme care intră în competența nostră, să transmită sugestii și reclamații, fiind deschisă la toate formele de comunicare, respectiv telefonic, prin email, la sediu sau prin intermediul paginii web a instituției. Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara colaborează de mai mulți ani cu Asociația InfoCons, aducând la cunoștința publicului datele de contact și modalitatea de comunicare în vederea oferirii în permanență a unor servicii de calitate. Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și împlinirii a 21 de ani de protecția consumatorilor din România, ne dorim ca împreună să continuăm să punem câte o cărămidă la o structură cât mai solidă a societății noastre, dezvoltată cât mai sănătos, prin colaborarea tuturor instituțiilor abilitate!

 

DIRECȚIA GENERALĂ A POLIȚIEI LOCALE TIMIȘOARA,

DIRECTOR GENERAL

ATTILA HAJDU

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal