Autoritatea pentru Reformă Feroviară , Președinte Ștefan Adrian Roșeanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Autoritatea pentru Reform Feroviara

Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Președinte Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Ștefan Adrian Roșeanu

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) dorește să felicite Asociția InfoCons pentru două decenii de activitate în serviciul consumatorilor din România. Angajamentul InfoCons pentru protecția consumatorilor români și asigurarea accesului la bunuri și servicii durabile este cunoscut și apreciat.

La rândul său, ARF are drept misiune principală creșterea calității serviciilor de transport public feroviar de călători, prin toate proiectele și activitățile sale. Autoritatea pentru Reformă Feroviară este o instituție a administrației centrale, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), devenită operațională în iulie 2017.

Principalele activități ale ARF sunt: gestionarea contractelor de servicii publice în transportul public feroviar de călători; managementul facilităților de călătorie în transportul feroviar pentru diverse categorii sociale (pensionari, studenți și elevi, persoane cu mobilitate redusă, veterani de război, etc.); achiziția de material rulant nou destinat tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România; adoptarea de măsuri de reformă feroviară și eficientizare a rețelei feroviare. ARF este desemnată drept beneficiar direct al Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, al Programului Transport (PT) 2021-2027 și al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

La finalul anului 2022, ARF a încheiat contracte de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-2032 cu cei șase operatori de transport feroviar de călători din România: Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, Regio Călători, Interregional Călători, Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic și Softrans.

Unul din elementele de noutate ale acestor noi contracte îl constituie utilizarea a patru seturi de indicatori (cantitativi, de calitate, de performanță și de eficiență) pentru monitorizarea operatorilor. Mare parte din acești indicatori sunt orientați către asigurarea unor condiții propice pentru pasageri și sporirea numărului de utilizatori ai serviciilor feroviare.

Cei 16 indicatori-cheie sunt: tren-km, călători expediați, călător-km, accesibilitate persoane cu mobilitate redusă, curățenie, sistem de climatizare sau, după caz, sistem de răcire/încălzire a vehiculelor, timp de funcționare a casieriilor, timp de funcționare a sistemelor electronice de vânzare titluri de călătorie, punctualitate, disponibilitate material rulant, nivel de poluare CO2 a materialului rulant, nivel de poluare CO2 a bunurilor imobile, grad de ocupare, anulare trenuri, zile de muncă planificate productive realizat și ore lucrate fără prejudiciu din cauza accidentărilor. Un alt element inedit al noilor contracte îl constituie obligația operatorilor de a realiza sondaje de opinie periodice, pentru a măsura gradul de satisfacție a pasagerilor.

De asemenea, ARF va reînnoi parcul de material rulant prin multiple proiecte de achiziție, finanțate din fonduri nerambursabile – rame electrice de lung și scurt parcurs, locomotive electrice,  automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen. Toate acestea vor respecta specificațiilor tehnice de interoperabilitate (STI), atât în ceea ce privește conceptele de siguranță feroviară, cât și accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă (PMR). Noile rame vor avea și facilități suplimentare, precum spații bar-bistro și conexiune wi-fi.

Cu ajutorul proiectelor de ticketing derulate de ARF se vor multiplica modalitățile de cumpărare și validare a tichetelor de călătorie – de la un post electronic asistat de personal de tip casier; de pe un aparat mobil, tabletă sau smartphone; de la un automat de bilete cu plată prin card bancar sau monetar; online/internet. De asemenea, sunt în pregătire facilități de tip „Ghișeu unic”, astfel încât pasagerii să economisească timp și să beneficieze de cea mai bună ofertă-rută preț, având și posibilitatea de a cumpăra bilete pentru rute complete, indiferent de numărul de operatori utilizați.

Prin toate proiectele sale, ARF dorește să crească calitatea serviciilor de transport feroviar de călători, astfel încât consumatorii români să beneficieze de un transport sigur, ecologic și la standarde europene.

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal