Daniela Gîtman , Secretar de Stat , Ministerul Afacerilor Externe – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Cu ocazia aniversării a 21 de ani de activitate susținută a InfoCons în scopul protejării drepturilor consumatorilor din România, îmi face plăcere să transmit mulțumirile și încurajările Ministerului Afacerilor Externe pentru continuarea implicării InfoCons în apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor din România, atât pe plan național, cât și în relațiile de colaborare și parteneriat cu organizații similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În contextul actual caracterizat de provocări generate de dinamica protecției consumatorilor la nivelul pieței interne a Uniunii Europene și de complexitatea procesului de tranziție către o economie verde și digitală, subliniez nevoia de continuare a sprijinului partenerilor de încredere în asigurarea unui cadru echitabil și în pas cu actualitatea. Acest cadru trebuie să vizeze atât protejarea și informarea corespunzătoare a consumatorilor în alegerile lor, cât și stimularea unui mediu competitiv pentru operatorii economici. În acest sens, apreciem acțiunile de informare a consumatorilor, care au ca scop nu doar sublinierea drepturilor pe care aceștia le au, ci și informarea cu privire la mijloacele legale prin care își pot apăra interesele.

Apreciez în mod deosebit misiunea Asociației InfoCons de a milita pentru o piață transparentă, ca parte a obiectivului de a asigura o protecţie eficientă și de a oferi răspunsuri adecvate la nevoile specifice ale consumatorilor care, în caz contrar, se pot găsi în situații de vulnerabilitate.

InfoCons și-a îndeplinit cu succes misiunea în acești 21 de ani de activitate și, prin urmare, îmi reafirm convingerea că, prin eforturi comune, vom continua să dezvoltăm această arie fundamenală pentru o societate informată și prosperă, inclusiv prin creșterea conștientizării în rândul consumatorilor asupra drepturilor pe care le au în calitate de cetățeni ai României și ai Uniunii Europene.

La mulți ani !

 

Daniela Gîtman , Secretar de Stat , Ministerul Afacerilor Externe

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal