Primăria Municipiului Arad , Primar Călin Bibarț – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Primar Municipiul Arad Călin Bibarț

Primăria Municipiului Arad

Primar Municipiul Arad

Călin Bibarț

Un vechi proverb românesc spune: „Alege în mod înțelept ca albina; ea alege doar ce este de folos.”

Este, poate, cel mai potrivit lucru ce poate fi asumat ca principiu într-o societate recunoscută ca fiind, mai mult ca oricând, consumeristă.

Consumăm mult, și nu mă gândesc doar la consumul material, ci și la consumul cultural, educațional sau de servicii.

Evident, într-o societate afectată de acest, îndrăznesc să spun, „flagel” al consumerismului nu este de mirare că și oferta este pe măsură.

Cred că este imperios necesar, ca o măsură de protecție, să se apeleze la formarea gustului sau a capacității de a alege în deplină cunoștință de cauză. Ca un exemplu, o persoană care este educată de la o vârstă fragedă și își formează un gust pentru muzica bună se va putea considera „vaccinată” împotriva subproducțiilor muzicale care abundă în această piață consumeristă. Principiu care funcționeză în orice domeniu supus consumului, respectiv, ridicarea capacității de a alege în mod conștient.

Nu în ultimul rând, oamenii trebuie conștientizați asupra faptului că nu sunt doar consumatori, ci și cetățeni cu drept, ba chiar obligație morală, la opinie.

Ca edil al municipiului Arad, sunt conștient și eu că instituția pe care o conduc este un furnizor de servicii. Din această perspectivă consider a fi o obligație furnizarea de servicii de calitate. Și nu doar atât. Aceeași obligație o avem și în direcția facilitării dialogului cu cetățenii, acest dialog fiind el însuși un serviciu oferit, necesar și perfectibil.

Suntem preocupați în permanență nu doar de îmbunătățirea prestărilor de ordin administrativ, ci și de perfecționarea relației pe care o avem cu cetățenii. Crearea de platforme moderne de comunicare între instituții și arădeni, într-o vreme în care digitalizarea este la îndemână și devine imperativă, este doar una dintre metodele prin care ne străduim să îmbunătățim zona consumului de servicii.

Pe de altă parte, depunem toate diligențele pentru a sprijini în Arad acele instituții culturale care să ofere spre consum, dar și spre educare, o cultură de calitate ridicată. Sprijinim o orchestră filarmonică, un cor academic, un teatru, toate cu îndelungă tradiție, susținem manifestări organizate în școli, cu același scop și nu uităm, în egală măsură și acțiuni care să influențeze capacitatea de alegere a arădeanului.

Celebra autoare a seriei „Harry Potter”, scriitoarea Joanne K. Rowling, spunea: „Oamenii au deosebitul talent de a alege exact ceea ce le face rău.” Cred că aceasta poate explica și motivul pentru care educarea oamenilor, într-o societate în care oferta excede nevoia, este nu doar esențială, ci și un proces permanent. Pentru că, și da, o spun, oamenii trebuie ajutați de cele mai multe ori să aleagă binele.

Testimonialul poate fi vizualizat AICI

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal