Instituția Prefectului Brașov , Prefect Mihai Cătălin Văsii – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Prefect Mihai Cătălin Văsii

Instituția Prefectului Brașov

Prefect Brașov

Mihai Cătălin Văsii

În fiecare an, la data de 15 martie, marcăm Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, mulțumită organizației Consumers International, căreia i se datorează acest demers.

Ni se oferă astfel prilejul de a reafirma necesitatea respectării și promovării drepturilor pe care le avem fiecare dintre noi, în calitate de consumator al produselor și serviciiilor: de a alege, de  fi informat, de a nu fi înșelat, de a fi despăgubit, de a se putea asocia.

Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor din acest an este una de maximă actualitate și stringență, vizând asigurarea unei tranziții echitabile pentru toți consumatorii la energie curată.

Salut și felicit cu acest prilej Asociația InfoCons pentru cei 20 de ani de activitate neîntreruptă, în care s-a dedicat protecției consumatorilor din România și a dobândit respect și recunoaștere națională și internațională! La mulți ani!

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal