InfoCons te ajută să fii informat!
Mulți europeni au acum acces la alimente și produse foarte variate. Însă tot ce cumpărăm, de la un litru de lapte, la o pereche de pantofi noi, trebuie să fie produs – și acest lucru generează emisii de CO2. În plus, numeroase procese de producție sunt dăunătoare pentru mediu și accelerează schimbările climatice.
Transportul produselor alimentare cu avionul dintr-un colț al lumii în altul generează de 1 700 de ori mai multe emisii de CO2 decât transportul acestora cu camionul pe o distanță de 50 km. Exploatarea nerațională a pădurilor contribuie la despădurirea suprafețelor, generând aproximativ 20 % din emisiile mondiale de CO2.
Faceți alegeri inteligente la cumpărături!
Atenție la ambalaje: ambalajele din plastic creează cantități mari de deșeuri și sunt adesea dificil de reciclat. Încercați să evitați produsele ambalate și căutați rezerve pentru produse precum șamponul.
Stiați că?! În UE, chiriile și prețurile caselor au crescut considerabil.
Când mergeți la cumpărături, luați cu dumneavoastră sacoșe refolosibile. Cumpărați hârtie igienică și prosoape de bucătărie din hârtie reciclată.
Gândiți-vă de două ori înainte de a vă schimba telefonul sau tableta. Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) sunt categoria de deșeuri cu cea mai rapidă creștere în UE.
Vreți să cumpărați mobilier de grădină sau alte produse din lemn? Căutați etichetele FSC sau PEFC, care garantează faptul că lemnul respectiv a fost exploatat într-un mod durabil.
Știați că?! Ce reprezintă codul inscripționat pe ouă?
Mâncați inteligent!
Nu irosiți mâncarea. Cumpărați doar cât aveți nevoie și păstrați resturile pentru mai târziu.
Evitați produsele care nu sunt de sezon – cultivarea plantelor în alt mediu decât mediul lor natural sau în alt anotimp decât anotimpul lor natural de creștere necesită un consum enorm de apă, energie și alte resurse.
Spălați fructele și legumele într-un bol mai degrabă decât sub jetul de apă. Udați plantele cu apa rămasă.
Înlocuiți o parte din carnea roșie pe care o consumați cu carne de pasăre, pește sau leguminoase. Trecerea de la carne de vită la carne de pasăre vă poate reduce amprenta de carbon a mesei servite cu până la 75 %.
Știați că?! O pungă de pufuleți și una de chips-uri și ți-ai asigurat cantitatea zilnică de sare!
Eticheta ecologică
Logoul etichetei ecologice
Eticheta ecologică a UE identifică produse și servicii cu un impact redus asupra mediului. Căutați acest logo pe ambalajul becurilor, detergenților și calculatoarelor și pe eticheta hainelor pe care le cumpărați. Chiar și atunci când rezervați o cameră de hotel, verificați dacă hotelul respectiv a primit eticheta ecologică a UE. În prezent, aproximativ 70 000 de produse și servicii poartă eticheta ecologică a UE!
Sursa: europa.eu