Ce este sistemul garanție-returnare al ambalejelor din sticlă, plastic sau metal?

InfoCons. Garantie-returnare

InfoCons te ajută să fii informat! Pe data de 4 octombrie 2021, sistemul de garanție-returnare a fost aprobat și în România, propunerea fiind înaintată de  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Știați că?! Mașini cumpărate sau luate în leasing

Ce este sistemul de garanție-returnare (SGR)? Acest sistem presupune oferirea unei garanții de 50 de bani pentru orice tip de ambalaj de băutură achiziționată, garanție ce va fi recăpătată odată cu returnarea ambalajelor în oricare dintre untitățile comerciale din România – de la magazine mici și până la supermarket-uri.

Pentru ce tip de ambalaje se aplică acest HG?  Această hotărâre de guvern se aplică pentru ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic ori metal, ce au volume cuprinse între 0,1 l și 0,3 l inclusiv, utilizate cu preponderență pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.

Știați că?! Ziua Internationala de Constientizare asupra Risipei si Pierderilor de Alimente

Ce se întâmplă ulterior cu ambalajele?! Ca rezultat al sistemului garanție-returnare, ambalajele returnate în unitățile comerciale, vor ajunge într-o primă fază în centrele regionale, ca mai apoi, să ajungă la reciclatori. Acest traseu va fi gestionat printr-un operator unic de sistem, precum în statele în care acest sistem funcționează deja.

Hotărârea de guvern va intra în vigoare după data de 31 martie 2022.

Știați că?! Verificati inainte de achizitionarea produselor

 

Sursa: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Redactat de: Irina Dumitrache

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal