TOȚI suntem consumatori europeni și avem drepturi ! Nimeni să nu fie uitat !

Scrisoare deschisă către Autoritațile Publice ale Statului Român pentru adoptarea unei decizii de sprijinire a persoanelor cu deficiențe de vedere

Solicităm de urgență adoptarea unei Decizii prin care bancnotele românești să fie adaptate la nevoile persoanelor cu deficiențe de vedere prin inserarea unor elemente tactile care iî va ajuta pe nevăzători și pe persoanele cu deficiențe de vedere să poată diferenția valoarea bancnotei.

În prezent persoanele cu deficiențe de vedere utilizează diferite dispozitive de identificare a banilor, în funcție de nevoile lor și de monedă. Fiecare metodă de identificare a banilor are puncte forte și puncte slabe, ceea ce creează un disconfort persoanei care utilizează un astfel de dispozitiv. Ar fi mult mai ușor dacă aceste persoane ar putea identifica o bancnotă printr-o simplă atingere. Asta ar face identificarea monedei mult mai rapid și mai sigur.

Chiar dacă în prezent este de remarcat faptul că se utilizează din ce în ce mai puțin banii în favoarea tranzacțiilor electronice.

Această inițiativă a fost deja implementată și în alte țări printre care aminitim Marea Britanie, care la tipărirea noilor bancnote a inserat și acest element tactil.

Adaptarea bancnotelor pentru persoanele cu deficiențe de vedere este un drept fundamental, o normalitate într-o țară europeană.

‘Persoanele cu dizabilități, sunt consumatori vulnerabili care sunt în fiecare zi lângă noi, poate nu conștientizăm acest lucru dar ar trebui cu adevărat să avem o9atitudine! Să înțelegem că fiecare avem aceleasi drepturi și obligații. Atât locul de parcare rezervat persoanelor cu handicap, numărul de urgență 113, accesibilizarea spațiilor pentru persoanele cu deficiențe de vedere si nu numai, ar trebui sa fie o normalitate si nu o exceptie. Din păcate autoritățile publice sunt cele care de cele mai multe ori nu respectă legislația și uită că suntem cu toții cetațeni europeni și avem drepturi ! “

Sorin Mierlea – Presedinte InfoCons

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal