Care este impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătății ? Specialistul ne răspunde – De vorbă cu Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu

Alimentele ultraprocesate au devenit o parte semnificativă a dietei moderne. Aceste alimente, caracterizate prin termen mare de valabilitate, ambalaje atractive și preț scăzut sunt obținute prin diferite procese industriale. Deși sunt accesibile și extrem de gustoase, specialiștii în domeniu ne avertizează că adesea consumul lor este legat de numeroase probleme de sănătate.

În producerea alimentelor ultraprocesate se folosesc adesea ingrediente care sunt sintetizate în laboratoare, cum ar fi îndulcitori artificiali, coloranți și arome. Aceste alimente conțin numeroși aditivi pentru a îmbunătăți aroma, textura, culoarea și perioada de valabilitateAditivii folosiți în mod obișnuit includ emulgatori, conservanțistabilizatori și agenți antiaglomeranți.

 

Citește și – Alimentele ultraprocesate pot modifica microbiomul intestinal ? InfoCons Protecția Consumatorului te informează

L-am invitat pe Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu – Președinte Asociația BIO România pentru a discuta pe tema alimentelor ultraprocesate, un subiect care ne ridică multe semne de întrebare și pentru care dorim să oferim răspunsuri avizate consumatorilor.

 Sursă foto – https://asociatia.bio/

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu , de profesie medic veterinar, a fost consilier al Ministrului Agriculturii, Director general al Agenției Naționale de Consultanță Agricolă, Lector universitar la Universitatea Ecologică din București este membru al consiliului de conducere a Asociației Bio la nivel european , IFOAM-EU din 2012 și a înființat primul laborator de controlul alimentelor din România,

Scopul Asociației BIO România este promovarea excelenței în domeniul agriculturii ecologice în vederea creșterii competitivității în acest domeniu și a dezvoltării durabile a mediului rural, precum şi armonizarea, reprezentarea şi apărarea intereselor operatorilor din agricultura ecologică, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Pe termen lung, scopul Asociației este dezvoltarea unui standard propriu de producție ecologică recunoscut la nivel național şi international .

  1. Sunt alimentele ultraprocesate bogate în sare și zahăr pe placul creierului ? Putem vorbi despre o adicție ?

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu – “ În ziua de astăzi, eu cred că în special din cauza unora dintre aditivii alimentari, care crează dependență, din cauza zahărului despre care știm că atunci când este consumat în exces poate duce la o adicție, putem spune ca unele alimente sunt pe placul creierului.

Dacă ne obișnuim să mâncăm sărat, ne dorim să mâncăm și mai sărat. Gusturile noastre se modifică și din acest motiv eu recomand celor care doresc să își păstreze sau să își recapete sănătatea, să se îndrepte către produsele și alimentele naturale. Asta însemnând alimente provine direct din natură, hrană vie, cât mai curată. Ne va ajuta să ne păstrăm gusturile nepervertite și atunci orice aliment ultraprocesat nu îl vom consuma cu plăcere, dacă noi suntem obișnuiți cu acest tip de hrană naturală. „

 

2. Având în vedere că sunt mereu la îndemână, gustoase și ieftine, este mai ușor să le consumăm în exces, fără să ne dăm seama ?

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu – “Ușor poate veni de la preț deoarece alimentele acestea de obicei sunt mai ieftine.  În materia primă sunt adăugate substanțe chimice care au rolul de a reține apa, de a face ca acel produs să fie mai ieftin în final. Pe de altă parte, alimentele acestea ultraprocesate se consumă în cantități mari datorită fenomenului de adicție, de dependență.

Mai ales în zilele noastre, când nu mai este un secret sau nu mai este ceva necunoscut, pur și simplu orice ingredient de pe etichetă codificat de tipul E222 spre exemplu, îl introducem pe google și găsim o mulțime de informații, de studii clinice, și aflăm tot ceea ce ne interesează. Sunt sute de studii, unii aditivi sunt interziși în a fi folosiți, datorită acestor studii. Dar se inventează alții, și asa mai departe. „

Citește și recomandarea InfoCons Protecția Consumatorilor – Mezelurile și carnea procesată în alimentația copiilor . Cu ce le putem înlocui ?

 

   3 . Care este impactul asupra sănătății copiilor, dacă acest tip de alimente ultraprocesate se regăsesc în alimentația celor mici încă de la vârste fragede ?

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu –  “Recent am fost într-o vizită tehnică la un restaurant de tip fastfood și am rămas neplăcut surprins de faptul că exista o coadă formată din adolescenți, copii, părinți cu copii, dornici să consume aceste produse de tip fastfood. Nu vezi asemenea coadă la niciun alt tip de restaurant, în special copii, tineri, mai ales că 90% din alimentele pe care aceste restaurante le comercializează, sunt ultraprocesate.

În afară de preparatele de tip fastfood aș mai menționa iaurturile cu fructe, ketchup dulce, covrigii de la colțul străzii. Pe locul 1, la mare distanță, sunt orice fel de mezeluri, mai ales cele ieftine de tipul crenvuști, cârnați, etc.

Dacă ne uităm statistic, acum mulți ani, cei mai obezi adolescenți erau cei din Marea Britanie. Marea Britanie a ieșit între timp din Uniunea Europeană, iar tinerii din România sunt pe locul 1 în Europa la obezitate infantilă. Este o boală care nu doar. Însă efectele asupra întregului organism sunt devastatoare, obezitatea fiind strans legată de alte boli cronice precum bolile cardiovasculare, diabet, boli de nutriție.

Am citit recent un studiu care spunea că până la vârsta de 10 ani, 1 kilogram în plus nu se sesizează, dar acest kilogram în plus înseamnă 20 de kg în plus după vârsta e 40 de ani. Când avem un copil pe care îl vedem că este plinuț, are 3-4 kg poate în plus, să ne gândim că dacă nu luăm măsuri la timp, poate fi un adult compromis.

La noi în țară nu se face prevenție, se face tratarea bolilor. Latura de prevenție ar trebui să fie mult mai activă și nu cred că există o prevenție din paleta aceasta a bolilor mai importantă decât prevenția obezității la copii. Este nevoie de o educație profundă, serioasă, atât în școală cât și în educarea părinților. Sau poate înainte să devină părinți este nevoie de o intruire, să știe ce înseamnă o alimentație sănătoasă și care sunt riscurile alimentelor ultraprocesate. „

 

    4. Care este impactul consumului de alimente ultraprocesate asupra stării de sănătate și asupra calității vieții persoanelor vârstnice ?

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu – “Am cunoscut persoane vârstnice care sunt mai sănătoase decât cele tinere. Pentru că nu au prins această epocă ultra chimizată cum este cea de astăzi. Cei care au trăit la țară și s-au hrănit cu alimentele lor din curte sau de la vecinii lor. Și în cazul acestor persoane nu intră în discuție să consume alimente din categoria celor procesate. Corpul lor nu acceptă genul acesta de alimente pentru că nu au fost expuși la ele.

Și avem și categoria de vârstnici la care atunci când ne uităm, nu trebuie să fim medici să ne dăm seama că suferă de mai multe boli cronice care sunt supraponderali, spre obezi. Aceștia, din păcate, nu ajung la vârste înaintate. Și aici este vorba despre impactul alimentației asupra sănătății : atacuri vasculare cerebrale  sau infact miocadic și asta se datorează în special grăsimilor de origine animale din mâncare dar și unui aport hidric scăzut, o hidratare insuficientă.  La nivel celular, dacă nu bem suficientă apă, celula cere colesterol ficatului și ficatul produce cantități de colesterol pentru a compensa lipsa apei din organism. „

 

Citește și – Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătății . Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu ne răspunde. InfoCons Protecția Consumatorului te informează !

 

      5. Care dintre categoriile de alimente ultraprocesate au cel mai mare impact asupra sănătății ?

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu –  “E foarte greu să facem un clasament. E simplu să luam din raft o stică de suc carbogazos, să o bem imediat, decât să cumpăram niște crenvuști, să îi fierbem și abia apoi să îi consumăm.  Aș pune ca și cap de listă băuturile carbogazoase și mezelurile ieftine, fără a avea pretenția că este o statistică, ci doar ceea ce observ eu ca și consum de alimente ultraprocesate.

Dacă extindem discuția și spunem că nu consumăm mezeluri, dar mâncăm ketchup sau sosuri care conțin aditivi, zahăr, iaurt cu fructe și pâine albă, în timp, toți acești aditivi sintetici au un efect direct, chiar dacă sunt în cantități mici. Dacă mâncăm ani de zile alimente care au aditivi, zahăr, tot felul de substanțe chimice, efectul cronic se instalează și devenim bolnavi. Este o doză mică de otravă, consumată zilnic, cu efect pe termen lung. „

 

Tu știi Ce sunt Aditivii Alimentari ? Poți afla, accesând  site-ul Info Cons Protecția Consumatorilor

 

  1. Cum putem schimba obiceiurile alimentare greșite, astfel încât să încorporăm tot mai des alimente benefice pentru atât pentru sanatate  cât și pentru o mai bună calitate a vieții ?

Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu – “Primul pas, fără de care nu există rezultat pozitiv , este constientizarea! Informarea și conștientizarea faptului că acel aliment sau ingredient dintr-un aliment ne îmbolnăvește. Dar dacă nu cunoaștem și nu întelegem ce înseamnă pentru fiecare dintre noi excesul, ce înseamnă ingredintele din alimente care cumulate ne pot face rău, nu suntem pe drumul cel bun.

Făina albă este egală cu zahărul, cât amidon mâncăm (făina albă, paste, cartof , orez, etc), cât zahăr din fructe consumăm ? Un suc natural de măr sau portocală este un aliment natural dar efectul asupra pancreasului este identic, din cauza cantității de zahăr din mar sau portocală pe care îl introduci brusc în organism. Dacă vrei să mănânci aceleași 2-3 portocale din care ai făcut sucul, până le cureți, până le mesteci, durează câteva minute, în plus, ai și fibrele din acel fruct.

Ca și concluzie, trebuie să fim informați cu ceea ce ne este bine și să întelegem cât mai în profunzime de ce nu ne este bine să consumăm alimente ultraprocesate, de ce ne fac rău, care sunt riscurile pe termen lung la care ne expunem. Citim studii, articole, ne ascultăm organismul, înțelegem ce nu este bine pentru noi și evităm tot ce știm că nu ne face bine și ne focusăm pe ceea ce ne hrănește cu adevărat. Suntem în sezonul de vară, căutăm o rudă, un prieten care are poate animale de curte, grădină și de la care putem cumpăra fructe, legume, brânză, ouă, carne. Să consumăm în fiecare sezon alimentele caracteristice acelui sezon și să nu mai căutăm în toiul iernii roșii, primăvara cireșe din Chile sau din Africa de Sud. Să cumpărăm toamna legume și fructe ieftine, să le congelăm sau conservăm și să le consumăm în restul anului. „

 

Aplicația InfoCons Protecția Consumatorilor te poate ajuta să controlezi cantitatea de alimente procesate din dietă

Citiți cu atenție eticheta: acest lucru vă ajută să identificați și să evitați alimentele cu aditivi, sare, zahăr sau grăsimi saturate în exces. Alegeți produse cu ingrediente minime .

Aplicația InfoCons, vă oferă direct pe telefonul mobil, numărul de E-uri, ingredientele, cantitățile de sare și de zahăr. Informațiile sunt esențiale pentru consumatori, fiindu-le de ajutor în alegerea produselor în cunoștință de cauză.

Citește AICI prima parte a interviului acordat pentru InfoCons Protecția Consumatorului de către Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu

Articol redactat de Cosmina Nițu

Masterand în nutriție și consultant în diversificare

InfoCons – Organizatie Europeana pentru Protectia Consumatorului si Promovarea Programelor si Strategiilor membra cu drepturi depline in Organizatia Mondiala Consumers International , membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori , avand Secretariatul General in Bucuresti, Bd. Marasesti, nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66; fax: 031/101.25.15, mail : secretariat@infocons.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal