Cum ne protejăm în perioada caniculară . Rolul vital al hidratării

Hidratare

Deși este abia începutul verii, primele zile ale lunii iunie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză meteo, prin care se anunță temperaturi caniculare, de până la 37 de grade. Vor fi câteva zile toride, canicula va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe lângă sfaturile pe care autoritățile ni le oferă prin intermediul media,  și anume acelea de a purta haine lejere, deschise la culoare, să ieșim afară doar la primele ore ale dimineții, să nu lăsăm copiii sau animalele în autoturisme, ar trebui să acordăm o atenție deosebită hidratării și alimentației.

Citește și – Cum alegem apa pe care o consumăm zi de zi ?

 

Rolul vital al apei în perioadele caniculare

Apa este un element esențial pentru întreaga viață de pe pământ, dar importanța sa devine și mai mare în perioadele calde. Temperaturile ridicate pot duce la deshidratare, epuizare din cauza căldurii și alte afecțiuni deja existente se pot agrava în perioadele  de caniculă , ceea ce face esențială înțelegerea rolului apei în menținerea stării de sănătate.

Apa reprezintă aproximativ 60% din corpul uman și este implicată în numeroase procese vitale, inclusiv reglarea temperaturii, transportul nutrienților și eliminarea deșeurilor. În perioadele calde, corpul pierde apă prin transpirație, un mecanism menit să răcească corpul. Transpirația se evaporă din piele, acest proces ducând la o pierdere semnificativă de lichide și electroliți din organism.

Beneficiile consumului de apă:

  • Reglarea temperaturii: producția de transpirație și evaporarea acesteia prin piele sunt mijloacele principale prin care corpul menține o temperatură internă stabilă.
  • Transportul nutrienților: apa acționează ca un mediu pentru transportul nutrienților și oxigenului către celule și pentru eliminarea deșeurilor metabolice.
  • Lubrifierea articulațiilor: apa este o componentă a lichidului sinovial, care lubrifiază articulațiile și reduce frecarea.
  • Digestia și absorbția: apa ajută la menținerea unei digestii bune și la absorbția nutrienților din alimente.

Apa este crucială pentru sănătatea noastră pe tot parcursul anului, dar în perioada caniculară devine și mai importantă. Iata de ce:

  • Funcția de racire a organismului: prin transpirație corpul elimină lichide, iar dacă nu îi oferim organismului înapoi acele lichide pierdute, ne supraîncălzim. Apa este combustibilul care face ca acest sistem intern de răcire sa funcționeze fără probleme.
  • Pericol de deshidratare: Când pierdem lichide mai repede decât le absorbim, se instalează deshidratarea. Acest lucru poate provoca dureri de cap, oboseală, crampe musculare și amețeli. În cazuri severe, poate duce chiar la insolație.
  • Performanță optimă: Indiferent de efortul fizic pe care îl depunem, hidratarea este esențială. Apa lubrifiază articulațiile, transportă nutrienți și ajută mușchii să funcționeze eficient. Deshidratarea duce la o stare generală de energie scăzută.
  • Creșterea puterii de concentrare: chiar și deshidratarea ușoară poate afecta puterea de concentrare. Studiile arată că și o scădere ușoară a fluidelor poate duce la gândire neclară și timpi de reacție mai lenți.

Simptome de deshidratare ușoară:

  • Sete
  • Gura și mucoasa bucală uscate
  • Scăderea cantității de urină
  • Urină de culoare închisă
  • Oboseală
  • Amețeli

Simptome severe de deshidratare:

  • Sete extremă
  • Batăi rapide ale inimii
  • Tensiune arterială scăzută
  • Confuzie sau stare de iritabilitate
  • Ochi afundați în orbite
  • Absența transpirației

Grupe de risc:

  • Vârstnicii: au senzația de sete redusă și pot suferi de afecțiuni cronice care afectează echilibrul hidric.
  • Sugarii și copiii mici: copiii mai mici și bebelușii sunt mai predispuși să se deshidrateze, în timp ce copiii mai mari și adolescenții pot face față mai ușor unor mici dezechilibre ale lichidelor din organism.
  • Sportivii și lucrătorii în aer liber: prin faptul că fac activitate fizică, cresc producția de transpirație și implicit este nevoie sa suplimenteze aportul de lichide.

Citește și – Apa… De care bem ?

 

Câtă apă ar trebui să consumăm în perioada caldă ?

Consumul total de apă include apa potabilă, apa din băuturi și apa din alimente.

Auzim adesea că ar trebui să bem cel puțin opt pahare de apă pe zi (aproximativ 2 L de apă zilnic). Cu toate acestea, acesta este un răspuns vag la o întrebare ceva mai complicată. Corpul nostru lucrează în mod constant pentru a menține un echilibru între apa care intră și apa care este eliminată. Dacă o persoană bea prea multă apă, organismul va excreta mai mult. Dacă bea prea puțină, va excreta mai puțină.

Pe lângă greutate și nivelul zilnic de activitate, alți factori zilnici pot juca un rol în determinarea cantității de apă pe care o persoană ar trebui să o bea.

De exemplu, consumul unei cantități mai mari de sodiu și proteine poate ​​înseamna că o persoană ar putea avea nevoie să bea mai multă apă. În schimb, consumul ridicat de fructe și legume poate însemna că ar fi necesar un consum mai scăzut de lichide.

Pentru a simplifica lucrurile, în medie, consumul de apă este raportat la numărul de kilograme. Astfel, putem calcula cu ușurință un consum ideal de apă de 40ml-50ml / kg corp, indiferent de vârstă sau gen. Consumul zilnic poate crește atunci când se face și un efort intens.

 

Greutate (kg) Cantitate necesară de apă (ml)
10 400 – 500
20 800 – 1.000
30 1.200 – 1.500
50 1.600 – 2.000
70 2.800 – 3.500
90 3.600 – 4.000

 

Nu doar consumul de apă este important, ci și consumul de alimente cu un conținut ridicat de apă. În medie, alimentele pot oferi aproximativ 20% din totalul de apă consumata zilnic. Conform studiilor multe fructe și legume conțin chiar și 80% – 90% apă. Printre cele mai uzuale alimente, putem aminti : 80–99% procent de apă – căpșuni , pepeni, mere, pere, portocale, salată verde, castravete, roșii, ardei gras, spanac, broccoli.

Citește și – Standardele pentru calitatea apei potabile

Ce alimente ar trebui să evităm în perioada caldă ?

Pe măsură ce temperaturile cresc iar zilele devin mai lungi, nevoile noastre alimentare se schimbă. Sezonul cald aduce cu sine necesitatea de a regândi alegerile alimentare pentru a ne menține corpul răcorit, hidratat și sănătos. Anumite alimente pot accentua disconfortul termic, pot duce la deshidratare sau chiar pot provoca probleme digestive.

Iată ce ar trebui să evitați să mâncați pe timpul verii pentru a rămâne hidratat:

Mâncărurile picante

De ce să le evităm: Mâncărurile picante, deși delicioase, pot crește temperatura internă a corpului și pot crește transpirația, ceea ce nu ar fi de dorit pe vreme deja caniculară. Acestea conțin capsantină, care declanșează receptorii de căldură din corp, făcându-vă să vă simțiți mai cald.

Alternative mai bune: Optați pentru preparate mai răcoroase, mai puțin picante, cu ingrediente răcoritoare precum castraveți, mentă și iaurt.

 

Mâncărurile grele și grase

De ce să le evităm: Mâncărurile grele și grase, cum ar fi prăjelile și carnea grasă, pot fi mai greu de digerat și vă pot face să vă simțiți obosiți. De asemenea, pot crește riscul de indigestie și disconfort, care este amplificat la căldură.

Alternative mai bune: Alegeți mese ușoare, ușor de digerat, cum ar fi salatele, proteinele slabe și legumele gătite la abur.

 

Cafeina și alcoolul

De ce să le evităm: Atât cafeina, cât și alcoolul sunt diuretice, ceea ce înseamnă că acestea cresc producția de urină și pot duce la deshidratare. În perioadele de caniculă, când riscul de deshidratare este  mai mare, este mai bine să limitați aceste băuturi.

Alternative mai bune: Beți multă apă, ceaiuri din plante sau băuturi cu electroliți pentru a rămâne hidratat.

 

Băuturile și alimentele cu mult zahăr

De ce să le evităm: Conținutul ridicat de zahăr poate duce la o creștere rapidă și o scădere ulterioară a nivelului de energie, ceea ce este deosebit de solicitant pe timp de caniculă. Băuturile și alimentele dulci pot duce, de asemenea, la deshidratare și pot contribui în timp la creșterea în greutate.

Alternative mai bune: Optați pentru zaharuri naturale din fructe proaspete, care oferă, de asemenea, hidratare și nutrienți esențiali.

 

Alimentele bogate în proteine

De ce să le evităm: Deși proteinele sunt esențiale, consumul unor cantități mari, în special din surse mai greu de digerat precum carnea roșie, pot crește producția de căldură metabolică a corpului. Acest lucru face ca organismul să lucreze mai mult pentru a digera, ducând la o creștere a temperaturii corpului.

Alternative mai bune: Încorporați în meniu proteine vegetale precum fasole, linte și tofu, care sunt mai ușor de digerat de către sistemul digestiv.

 

Alimentele ultraprocesate

De ce să le evităm: Alimentele ultraprocesate conțin adesea un nivel ridicat de sodiu și conservanți, care pot duce la retenția apei și deshidratare. De asemenea, acestea sunt de obicei sărace în nutrienți și ingrediente care favorizează hidratarea.

Alternative mai bune: Consumați alimente integrale, neprocesate, precum fructele proaspete, legumele și cerealele integrale.

Citește și – Alimentele ultraprocesate și impactul acestora asupra planetei

 

Băuturile și alimentele foarte reci

De ce să le evităm: Deși poate părea contraintuitiv, băuturile și alimentele extrem de reci pot duce la crampe și disconfort. Organismul trebuie să lucreze mai mult pentru a le încălzi, ceea ce poate crește temperatura generală a corpului.

Alternative mai bune: Optați pentru opțiuni răcoroase, dar nu foarte reci, cum ar fi apa la temperatura camerei sau băuturile și alimentele ușor răcite.

 

Gustări sărate

De ce să le evitați: Excesul de sare poate duce la deshidratare prin creșterea pierderii de apă prin urină.

Alternative mai bune: Optați pentru gustări cu conținut scăzut de sodiu, precum fructe proaspete, bastonașe de legume sau nuci.

Citește și – Sarea – mai mult decât un condiment

 

Măsuri de siguranță alimentară în perioada caldă

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă  populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

Astfel, consumatorilor li se recomandă:

  • să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul ANSVSA, sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
  • să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;
  • să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate;
  • să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece;
  • să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;
  • să nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.
  • cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;
  • să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
  • să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
  • produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
  • să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
  • să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguraţa Alimentelor județene vor verifica în special următoarele:

  • expunerea la vânzare a produselor alimentare și în special a produselor de origine animală care trebuie să se realizeze în locuri sau spaţii care asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;
  • condiţiile de manipulare, depozitare şi transport al produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne proaspătă, carne tocată și carne preparată, produse din carne, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte). Transportul produselor de origine animală trebuie să se realizeze numai cu mijloace de transport autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, dotate cu sisteme de înregistrare și monitorizare a temperaturii;
  • condițiile de recepționare, manipulare, depozitare și procesare a produselor de origine animală în unități care se adresează categoriilor vulnerabile ale populației (spitale, grădinițe, creșe, cămine de bătrâni, centre sociale de plasament) și care se adresează unui număr mare de consumatori (cantine, restaurante, catering, tabere pentru copii);
  • depozitarea ambalajelor destinate produselor alimentare și în special a recipientelor în care se livrează/servește mâncarea gătită către consumatorii finali;
  • eliminarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman din unitățile din sectorul alimentar și în special din unitățile de alimentație publică;
  • asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul producției, depozitării, transportului și expunerii la comercializare;
  • măsurile privind reținerea oficială, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;
  • interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

 

Serviciile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor au obligația monitorizării permanente a tuturor cazurilor și situațiilor în care există riscul apariției sau au fost declanșate focare de toxiinfecții alimentare sau intoxicații datorate consumului de alimente.

Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit, din orice rețea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.

Citește și – Direcția Sanitar Veterinară București

În concluzie, apa este o resursă fundamentală al cărei necesar ar trebui crescut în perioadele calde. Înțelegerea importanței hidratării și creșterea aportului hidric , atât din apă potabilă cât și din alimente, în zilelele caniculare, poate preveni deshidratarea și simptomele corelate cu aceasta.

Ajustarea dietei în timpul sezonului cald este crucială pentru menținerea sănătății și confortului. Evitând alimentele grele, picante și deshidratante și optând pentru opțiuni mai ușoare, hidratante, puteți rămâne hidratat și plin de energie.

Evitați să oferiți copiilor hotdogi, chipsuri sau alte alimente ultraprocesate din această categorie care vin la pachet cu un aport ridicat de grăsimi și sodiu.

Rămâneți hidratat, mâncați atent și hrănitor și bucurați-vă de vară!

Pentru situațiile de urgență cauzate de temperaturile ridicate, Aplicația GRATUITĂ InfoCons, unică la nivel mondial, vine în sprijinul consumatorilor cu numerele de urgență și utile ce pot fi apelate direct din aplicatie.

În situațiile de criză, informarea corectă, directă și transparentă este esențială. În acest sens, adună în secțiunea SOS toate numerele de urgență județene, națioanle și internationale. scurtarea procesului de căutare a numerelor de urgență prin colectarea acestora într-o singură aplicație înseamnă câștigarea unor minute în plus, minute care în unele situații sunt esențiale.

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom

***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Autor – Cosmina Nițu

Masterand în nutriție și consultant în diversificare

Surse:

https://www.mayoclinic.org/- Mayo Clinic

https://www.medicalnewstoday.com/ – Medical News

http://www.ansvsa.ro/ – Preluare comunicat ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor)

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal