Cu o existenţă de aproape 100 de ani, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (cunoscută iniţial sub numele de Şcoala de Arte Frumoase din Cluj devenită mai apoi Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, iar după Revoluţia din decembrie ’89 şi până în anul 2000 Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu”) a fost, la momentul înfiinţării ei, prima astfel de instituţie academică din Transilvania, creată pentru a acoperi nevoia de specializare în domeniul artelor frumoase şi de a moderniza mişcarea artistică românească transilvăneană din perioada interbelică.
Primele şcoli de artă din ţară au fost întemeiate în secolul al XVIII-lea la Cluj şi Sibiu, apoi, în partea a doua a secolului al XIX-lea, la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864). Premergătoare acestora pot fi considerate, ca prime forme de învăţământ cu caracter artistic din Transilvania, şcolile de iconari şi pictori de biserici de la Nicula, Laz sau Făgăraş. Unirea Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918), a avut consecinţe benefice şi pentru învăţământul artistic. O dată cu întemeierea Universităţii Daciei Superioare din Cluj, Consiliul Dirigent a plănuit şi o şcoală de “belle arte” ce urma să fie îndrumată de sculptorul Cornel Medrea. Proiectul se va finaliza la 15 noiembrie 1925 prin înfiinţarea Şcolii de Arte Frumoase, care îşi va deschide porţile în ianuarie 1926, având în componenţă două secţii: pictură şi sculptură, scopul şcolii fiind educaţia artistică, practică şi teoretică şi creşterea elementelor necesare învăţământului artistic. Ca o consecinţă, cursurile au fost practice – pictură, sculptură, artă grafică şi anatomie şi teoretice – istoria artelor, estetica, istoria culturii şi a literaturii. Şcoala de Arte Frumoase din Cluj răspundea astfel unui important imperativ cultural, „fiind un important focar cultural în Ardeal, iar activitatea desfăşurată de ea fiind extrem de serioasă” (Nagy Rozsa). Şcoala va parcurge mai multe faze, prima fiind cuprinsă între 1926-1933, urmată de etapa timişoreană – cauzată de cel de-al doilea război mondial. Primul director al şcolii a fost profesorul Alexandru Popp, afirmat în cercul profesoral al Şcolii de Arte Decorative de la Budapesta, urmat de pictorii Pericle Capilan, Catul Bogdan, Atanase Demian şi de sculptorii Eugen Pascu şi Romul Ladea. Profesorul Victor Papilian îndruma disciplina de anatomie artistică, iar Coriolan Petran istoria artei. Estetica şi istoria naturii erau conduse de Emil Isac, inspector general al artelor din Transilvania. Atanase Popa îndruma cursurile de perspectivă şi geometrie. Pedagogia a beneficiat şi ea de prezenţa a două mari personalităţi: Gh. Bogdan Duică şi Liviu Rusu.
Revenirea la Cluj a şcolii datează din 1950. Denumirea instituţiei devine Institutul de Arte Plastice “Ioan Andreescu”, dobândind o excelentă reputaţie naţională prin intermediul corpului profesoral şi al unor absolvenţi de marcă ce au contribuit la prestigiul artei contemporane româneşti.
În anul 1990 denumirea instituţiei se schimbă în Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu”, pentru ca în 2001 să devină Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj. În prezent UAD beneficiază de un corp profesoral consolidat în ultimii ani cu mulţi artişti tineri şi de un bun prestigiu naţional şi internaţional. Procesul de compatibilizare a structurii de învăţământ, a curriculei şi managementului universitar cu cele ale instituţiilor similare europene a condus la lărgirea ariei specializărilor studiate prin înfiinţarea secţiilor Foto-Video-Procesare Computerizată a Imaginii, Pedagogia Artei, Conservare-Restaurare, care se adaugă celor tradiţionale: Pictură, Sculptură, Grafică, Ceramică-Sticlă-Metal, Arte Textile, Design.
Misiunea fundamentală a UAD este atât formarea de profesionişti în domeniile artelor plastice, decorative şi a designului, capabili să producă un impact semnificativ în câmpul cultural, comercial şi industrial al societăţii de azi, cât şi pregătirea şi perfecţionarea profesorilor de educaţie artistică pentru învăţământul preuniversitar şi universitar. UAD îşi propune ca absolvenţii ei să fie promotorii transformării calitative a ambientului uman, spiritual şi material. Universitatea de Artă şi Design oferă studenţilor un înalt nivel de educaţie vizuală prin metode de învăţământ care valorifică tradiţia cultural-artistică autohtonă şi asimilează forme de limbaj artistic contemporan.
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca include două facultăţi – Facultatea de Arte Plastice şi Facultatea de Arte Decorative şi Design – şi operează în concordanţă cu principiile Declaraţiei de la Bologna, dezvoltând un proces educaţional divizat în trei cicluri: licenţă, master şi doctorat. Facultatea de Arte Plastice este formată din departamentele Pictură, Sculptură, Conservare-Restaurare, Grafică, Foto-video şi oferă în acest moment 6 programe de licenţă (în cadrul departamentului Pictură oferim și specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative) şi 5 programe de master. Facultatea de Arte Decorative şi Design este formată din departamentele Ceramică, Arte textile – Design textil, Modă – Design vestimentar, Design şi departamentul de Discipline Teoretice care dispune, începând cu anul universitar 2015-2016 de un nou program de studii de licenţă în Istoria şi Teoria Artei. Astfel facultatea mai sus menţionată oferă în mod curent 5 programe de licenţă şi 5 programe de master (programelor tradiționale li s-a adăugat și masterul de Practici curatoriale contemporane).
Alte structuri academice în cadrul UAD sunt Şcoala doctorală care oferă un program de doctorat, departamentul de specialitate de studii psihopedagogice (DSSP) care oferă un program de studii psihopedagogice pentru domeniul artelor plastice sau decorative şi Centrul de Excelenţă în creaţia artistică care regrupează o parte semnificativă a cadrelor didactice profund implicată în creaţia artistică şi în cercetare.
Fiecare departament deţine, în afară de ateliere, săli de clasă şi birouri administrative, un număr de laboratoare, în concordanţă cu specificitatea programului de studii pe care îl oferă.
Una dintre cele mai dinamice instituţii de gen din ţară, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca le oferă studenţilor şi cadrelor sale didactice deschidere şi oportunităţi excepţionale de manifestare artistică şi creaţie atât prin punerea la dispoziţie a spaţiilor expoziţionale proprii, cât şi prin intermediul parteneriatelor interne şi internaţionale cu muzee, galerii, academii, şcoli superioare de artă, universităţi şi institute de artă unde reprezentanţii UAD pot lua contactul direct cu tendinţele şi direcţiile artei contemporane actuale, dar în acelaşi timp îşi pot lăsa şi amprenta personală a creativităţii şi autenticităţii ardelene sau româneşti.
Date de contact
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca
Piaţa Unirii nr. 31, 400098 Cluj-Napoca
România
E-mail: public@uad.ro
Telefon: +40-264-59.5021, Fax: +40-264-592.890