La 20 de ani de la înființarea InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor și cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale , primul gând care ne vine în minte este unul de bilanț.
De-a lungul timpului, prin activitățile întreprinse, ați reușit să educați consumatorii , ați derulat campanii de informare și conștientizare, ați avut poziții publice în ceea ce privește drepturile consumatorilor români. Demersuri ce nu au rămas fără ecou, vedem o conștientizare a consumatorilor români față de produsele pe care le consumă zilnic, o cunoaștere mai temeinică a drepturilor și a legislației europene dar și o mai bună conduită de bune practici în domeniu.
Vă felicit pentru toate demersurile întreprinse, ați devenit vocea avizată în cunoașterea drepturilor, obligațiilor noastre, ale tuturor, dar ați și încurajat consumatorii să acționeze atunci când sunt lezate drepturile. Cu cât consumatorii sunt mai bine informați și au mai multe cunoștințe legate de drepturile lor cu atât încrederea este mai crescută.
Prin Departamentul pe care îl coordonez în cadrul Ministerului Apărării Naționale , Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, știu cât de importante sunt alinierea standardelor de calitate și imbunătățirea nivelului de trai. Din această perspectivă, acest domeniu este prioritate pentru MApN , cea mai importantă resursă a Armatei este resursa umană.
Pentru a avea performanțe, trebuie să creezi cadrul benefic pentru dezvoltare și evoluție.
Felicitări pentru toată munca depusă, mult succes și determinare în tot ceea ce v-ați propus.