Unul din 10 medicamente sunt false sau contrafăcute. Cum le recunoaștem?

InfoCons-protectia-consumatorilor-medicamente-false

O pastilă care ar trebui să ne vindece, ar putea să ne facă mai mult rău. Medicamentele false sau contra făcute pot conține ingrediente inactive, în doze inadecvate sau chiar substanțe nocive. Medicamentele autorizate au nevoie de avize și aprobări de la mai multe instituții și autorități de stat, în timp ce medicamentele contrafăcute sau false ajung la vânzare fără să fie autorizate de vreun specialist. De cele mai multe ori, aceste tratamente falsificate sunt vândute ilegal pe internet. Potrivit cifrelor Organizației Mondiale a Sănătății, 700.000 de oameni mor anual din cauza medicamentelor false sau contrafăcute. Alte studii arată că, 6 din 10 oameni nu fac diferența între medicamentele false și cele reale. Este important să știm cum ne pot afecta, cum le recunoaștem și unde putem reclama aceste medicamente periculoase.

  1. Ce sunt medicamentele false?
  2. Ce sunt medicamentele contrafăcute?
  3. Cât de periculoase sunt?
  4. Cum recunoaștem medicamentele false?
  5. Unde reclamăm un medicament fals?

 

 

  1. Ce sunt medicamentele false?

Medicamentele false se referă la produsele farmaceutice care nu conțin ingredientele active declarate sau conțin ingrediente inactive. Aceste medicamente false pot fi vândute cu sau fără etichetă, pretinzând că sunt medicamente autentice. Ele pot fi fabricate în laboratoare clandestine sau neautorizate și sunt adesea vândute pe piața neagră sau prin intermediul canalelor ilegale de distribuție.

Potrivit legii nr. 95 din 2006, medicamentul falsificat este definit ca “orice medicament pentru care se prezintă în mod fals:

  1. identitatea, inclusiv ambalajul şi etichetarea, denumirea sau compoziţia în ceea ce priveşte oricare dintre ingredientele sale, inclusiv excipienţii şi concentraţia ingredientelor respective
  2. sursa, inclusiv fabricantul, ţara de fabricaţie, ţara de origine sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
  3. c) istoricul, inclusiv înregistrările şi documentele referitoare la canalele de distribuţie utilizate“.

Citeste si: Zbor intarziat – ce trebuie sa stii?

 

  1. Ce sunt medicamentele contrafăcute?

Medicamentele contrafăcute sunt medicamente care nu respectă drepturile de proprietate intelectuală sau încalcă legea mărcilor comerciale. Medicamentele contrafăcute pot lua diverse forme, inclusiv tablete, capsule, siropuri sau chiar medicamente injectabile. Ele imită adesea aspectul, ambalajul și etichetarea medicamentelor autentice pentru a părea reale. Cu toate acestea, de obicei conțin ingrediente de calitate inferioară sau chiar periculoase care pot fi dăunătoare pentru sănătatea umană.

Medicamentele contrafăcute sunt fabricate și distribuite de către infractori care exploatează lacunele din sistemele de reglementare, lanțurile de aprovizionare și conștientizarea publică. Acestea pot fi găsite pe piețele ilicite, în farmacii online neautorizate sau pot infiltrate lanțurile legale de aprovizionare farmaceutică.

Citeste si : Stiati ca….cumparaturi online

  1. Cât de periculoase sunt?

Atât medicamentele false, cât și cele contrafăcute pot fi extrem de periculoase. Ele nu sunt supuse acelorași standarde de calitate, siguranță și eficacitate ca medicamentele autentice. Ele pot avea compoziție necunoscută, pot conține substanțe toxice sau pot fi fabricate în condiții nesigure, ceea ce reprezintă riscuri semnificative pentru sănătatea consumatorilor. Iată câteva motive pentru care medicamentele falsificate pot fi periculoase.

  • Ineficacitate sau eficacitate redusă: Medicamentele false pot conține ingrediente inactive sau în doze nerecomandate, ceea ce înseamnă că nu vor trata afecțiunea pentru care sunt prescrise sau nu vor avea efectul dorit. Acest lucru poate duce la înrăutățirea simptomelor.
  • Reacții adverse nedorite: Medicamentele falsificate pot conține substanțe nocive, cum ar fi substanțe chimice toxice, metale grele sau alte substanțe periculoase. Aceste substanțe pot provoca reacții adverse serioase sau chiar leziuni grave, punând în pericol sănătatea și siguranța persoanei care le utilizează.
  • Lipsa de control al calității și siguranței: Medicamentele false sunt produse în mod clandestin și nu respectă standardele stricte de calitate și siguranță impuse de autorități. Acestea pot fi fabricate în condiții insalubre, fără a se respecta regulile de igienă și control al contaminării. Astfel, medicamentele falsificate pot conține impurități sau pot fi contaminate, crescând riscul de infecții sau alte probleme de sănătate.
  • Utilizarea de medicamente false, în special de antibiotice, poate contribui la dezvoltarea rezistenței antimicrobiene. Dacă medicamentele nu conțin doze adecvate de substanțe active sau sunt de calitate scăzută, bacteriile sau alte organisme patogene pot deveni rezistente la tratament, reducând eficacitatea antibioticelor atunci când sunt necesare.

Citeste si : Asigurarea obligatorie a locuinței

 

  1. Cum recunoaștem medicamentele false?

Trebuie să cumpărăm medicamente doar din locuri autorizate. Cereți sfatul medicului sau al farmacistului înainte de utilizarea oricărui medicament. Listele cu farmaciile autorizate și farmaciile online autorizate le puteți consulta pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România..

Ce fel de medicamente pot fi falsificate?

  • Medicamente pentru tratarea cancerului, malariei, HIV și alte boli grave, care pretind a fi „leacuri miraculoase”
  • Medicamente pentru disfuncția erectilă și pierderea în greutate, care pretind a fi o „descoperire științifică revoluționară”
  • Dispozitive medicale: lentile de contact, prezervative, seringi, măști de protec, instrumente chirurgicale și chiar scaune cu rotile sau aparate de radioterapie.

Iată câteva moduri prin care putem recunoaște un medicament fals sau contrafăcut. Compară eticheta medicamentului cu eticheta unui alt medicament vândut de un furnizor de încredere. Medicamentul este fals dacă:

  • Conține prea multe, prea puține sau alte ingrediente
  • Pretinde că are proprietăți sau efecte secundare diferite
  • Are o formă, mărime, gust sau culoare diferite
  • Nu este etichetat corect sau deloc
  • Are o dată de expirare expirată sau lipsă
  • Nu conține informații despre modul de depozitare a medicamentului
  • Ambalajul pare să fie construit prost sau pare să fi fost manipulat
  • Există erori de scriere sau gramaticale pe ambalaj sau în instrucțiuni

Iată la ce să fii atent când cumperi un medicament:

  • Locul de unde este achiziționat medicamentul. Nu cumpăra niciodata medicamente de pe site-uri obscure sau farmacii online neautorizate. Achiziționează medicamente doar de la furnizori licențiați care afișează un certificat de autenticitate. Verifică magazinele și comercianții autorizați pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
  • Cumpărați doare medicamente care v-au fost prescrise de doctor sau farmacist. Atunci când cumpărați online, asigurați-vă că site-ul solicită prezentarea unei rețete. Nu cumpărați de pe site-uri care oferă recomandări de medicamente pe baza chestionarelor.
  • „Leac miraculos”, „Tratament minune”, „Cantitate limitată, cumpărați acum!” – de astfel de sintagme ar trebui să vă feriți. Majoritatea medicamentelor care promit rezultate prea bune ca să fie adevărate, sunt contrafăcute.
  • Prețul ne poate arăta dacă un medicament este fals sau nu. Verifică prețul în comparație cel al produselor pe care le cumpărați de obicei sau cu furnizorii de încredere. Dacă este mult mai ieftin, este probabil să fie fals.
  • Dacă achiziționați online un medicament, nu furnizați nicio informație financiară, decât dacă sunteți sigur că are un sistem de plată online securizat. Comerțul cu produse medicale false a fost, de asemenea, legat de fraude cu carduri de credit și furt de identitate.

 

Citeste si : Ce amprentă de carbon au fructele și legumele ?

  1. Unde reclamăm un medicament fals?

Dacă aveți o bănuială că un medicament ar fi fals, trebuie să trimiteți o sesizare Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. În primul rând, trebuie să vă asigurați că este un medicament, adică:

  1. orice substanta sau combinatie de substante prezentate ca avand proprietati pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om;
  2. orice substanta sau combinatie de substante care poate fi folosita sau administrata la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea functiilor fiziologice prin exercitarea unei actiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical;

Puteți verifica daca produsul pe care vreți să-l reclamați este un medicament pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Ce informaţii sunt necesare Agenţiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din România pentru a soluționa reclamația:

  • numele produsului;
  • fabricantul;
  • seria, data fabricatiei si data expirarii mentionate pe ambalajul produsului;
  • detalii privind problema aparuta (ce, cand, unde, cum s-a intamplat)
  • daca este posibil copii ale retetei, ale documentelor medicale si ale chitantei de achizitionare a produsului precum si orice alte informatii care ne-ar putea ajuta in evaluarea reclamatiei
  • datele dumneavoastra de contact

 

Un studiu realizată de Poliția Română, în colaborare cu Institutul pentru Cercetare și Prevenire a Criminalității, arată că, 60% dintre oameni nu fac diferența între un medicament fals și unul real. 26% dintre respondenții studiului spun că au achiziționate medicamente de pe internet. Totodată, puțini spun că citesc eticheta, se uită cu atenție la ambalaj și nu se interesează dacă medicamentul e autorizat. O pastilă contrafăcută ar putea conține substanțe periculoase care ne pot pune în pericol viața. Din acest motiv, este esențial să evităm medicamentele false și să se procurăm doar de la surse legale și de încredere, cum ar fi farmaciile autorizate și furnizorii recunoscuți. Consultarea medicului sau farmacistului înainte de utilizarea oricărui medicament este întotdeauna recomandată pentru a asigura siguranța și eficacitatea tratamentului.

 

Sursa :

https://www.who.int/news/item/28-11-2017-1-in-10-medical-products-in-developing-countries-is-substandard-or-falsified#:~:text=An%20estimated%201%20in%2010,to%20treat%20or%20prevent%20disease 

https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatory/overview/public-health-threats/falsified-medicines-overview

https://www.interpol.int/Crimes/Illicit-goods/Shop-safely/Fake-medicines

https://www.mediafax.ro/social/peste-60-dintre-romani-nu-fac-diferenta-intre-medicamentele-reale-si-cele-falsificate-21643944

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal