Condiţii de intrare şi regim de şedere

Pentru cetăţenii români, posesori de paşapoarte simple, care se deplasează în Pakistan este necesară obţinerea vizei de intrare.

De regulă, autorităţile locale nu eliberează vize la frontieră, motiv pentru care acestea trebuie obţinute de la Ambasada Pakistanului la Bucureşti.

Poate fi obținută viză pe aeroport, valabilă pentru 30 de zile, de către oamenii de afaceri români dacă prezintă unul din următoarele documente:

  • scrisoare de recomandare din partea unei camere de comerț și industrie din România;
  • invitație din partea unei companii locale, recomandate de asociația producătorilor din care face parte firma respectivă;
  • scrisoare de recomandare din partea biroului economic al României în Pakistan.

Acest tip de viză este acordat oamenilor de afaceri din 67 de țări aflate pe Business Friendly List (BVL) (menționate la seria L).

Ministerul român al Afacerilor Externe nu este răspunzător pentru eventuale modificări aduse legislației pakistaneze de către autoritățile de frontieră din Pakistan.

Condiţiile de intrare în Pakistan sunt următoarele:

  • deţinerea unui paşaport valabil;
  • deţinerea documentelor de călătorie care certifică scopul deplasării în Pakistan;
  • deţinerea în paşaport a unei vize valabile;
  • asigurare medicală valabilă pe perioada prezenţei în Pakistan;
  • documente privind asigurarea cazării pe durata șederi în Pakistan.

Este indicat ca intrarea în Pakistan să se realizeze numai prin aeroporturile din Karachi, Lahore și Islamabad.

Pe întreaga durată a şederii în Pakistan, cetăţenii români sunt sfătuiţi să menţină un contact permanent cu Ambasada României la Islamabad.

Adresa: House No. 5, Str. No. 30, Sector F-7/1;

Telefon: +92.51.843.66.01-2, +92.51.844.14.74; fax: +92.51.844.14.71;

Telefon urgenţe: +92.311.446.99.00.

Ameninţări teroriste

Autorităţile de la Islamabad depun eforturi susţinute pentru crearea unui mediu de securitate funcţional, fiind adoptate o serie de măsuri menite să asigure controlarea elementelor de sorginte teroristă şi instaurarea unei stări de stabilitate politico-socială.

În contextul celebrării Zilei Independenței a Pakistanului la data de 14.08.2019, MAE recomandă evitarea deplasărilor în zonele aglomerate, îndeosebi unde se organizează parade militare, existând riscuri confirmate de atacuri teroriste.

Tensiunile militare dintre India și Republica Islamică Pakistan se mențin la un nivel ridicat, continuă schimburile de focuri pe Linia de Control. Cetățenii români sunt sfătuiți să evite deplasările în zona de frontieră cu India.

Urmare acțiunilor Indiei din Jammu și Kashmir, există riscul degenerării tensiunilor politice dintre India și Pakistan în confruntări militare, precum și închiderea spațiului aerian. Prin urmare, se recomandă cetățenilor români să evite călătoriile în Pakistan până la detensionarea situației.

Cetăţenilor români care călătoresc în Pakistan li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile pakistaneze şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Siguranţă şi criminalitate

În acest stat, infracțiunile legate de droguri sunt sancționate cu pedeapsa capitală. Vă recomandăm să nu transportați pachete pentru alții! Acestea pot conține droguri!

Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestei ţări sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:

  • Să limiteze, pe cât posibil, perioada de şedere în Pakistan;
  • Să evite circulaţia pe timp de noapte şi deplasarea în zonele izolate ale ţării;
  • Să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii politice sau în care există concentrări masive de forţe de securitate şi să nu staţioneze în zonele din apropierea unor instituţii guvernamentale;
  • Să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest, pentru a le putea evita;
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini;
  • Să respecte cu stricteţe anunţurile şi recomandările autorităţilor locale;
  • Să respecte tradiţiile şi obiceiurile locale;
  • Să se deplaseze, pe cât posibil, cu avionul;
  • Să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate.

În cazul unor incidente care afectează integritatea fizică a persoanei sau a bunurilor proprietate personală, se recomandă contactarea celei mai apropiate secţii de poliţie, concomitent cu cea a misiunii diplomatice române.

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

În Pakistan, traficul auto se desfăşoară pe partea stângă a drumului.

  • Starea drumurilor

Stare generală a drumurilor şi infrastructurii este bună în și între marile orașe. În zonele rurale, infrastructura nu este dezvoltată.

  • Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil în Pakistan.

Poliţia rutieră este prezentă în număr mare pe străzile principalelor oraşe şi arterele rutiere care fac legătura între acestea.

Sistemul medical

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra riscului răspândirii virusului de poliomielită în Europa. În prezent, Afganistan, India, Nigeria şi Tadjikistan sunt considerate ţări în care poliomielita este endemică.

Pentru cetăţenii români care călătoresc spre și din Pakistan și nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea este obligatorie și se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări şi va însoţi documentele de călătorie.

Certificatele de vaccinare internaționale, conforme normelor Organizației Mondiale a Sănătații, obținute din țările de origine vor fi considerate valide în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile pakistaneze, la punctele de trecere a frontierei, la părăsirea Pakistanului de către cetățenii străini.

În anumite perioade ale anului, îndeosebi în timpul sezonului de ploi iulie – august, există riscul contactării malariei și febrei Dengue.

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Utilizarea cărţilor de credit

Utilizarea cărţilor de credit sau a altor modalităţi de plată se poate realiza la majoritatea băncilor. Sistemul plăţilor cu cardul este frecvent folosit pe piaţa pakistaneză.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal