Comisia solicită consolidarea organismelor naționale de promovare a egalității în lupta împotriva discriminării

Comisia a prezentat vineri o serie de recomandări prin care încurajează statele membre să se asigure că organismele naționale de promovare a egalității îi protejează eficient pe cetățeni și luptă împotriva discriminării.

Organismele de promovare a egalității sunt organizații independente care le oferă asistență victimelor discriminării, monitorizează chestiunile legate de discriminare și raportează cu privire la acestea și promovează egalitatea peste tot în UE. Statele membre ar trebui să se asigure că aceste organisme sunt independente și au resursele necesare pentru a acoperi toate tipurile de discriminare – pe motive de sex, rasă, origine etnică sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală. De asemenea, ar trebuie să garanteze o mai bună înțelegere a rolului pe care îl joacă organismele naționale de promovare a egalității și a modului în care cetățenii pot să apeleze la aceste organisme și să își exercite drepturile în caz de discriminare.

Citește și:

Eticheta ecologică europeană

Comisia recomandă următoarele măsuri:

  • O mai mare independență: statele membre ar trebui să garanteze independența organismelor de promovare a egalității prin structura lor administrativă, alocarea bugetară, procedurile de numire și destituire din funcție și prevenirea conflictelor de interese. De asemenea, ar trebui să facă posibil accesul acestor organisme la dovezi și informații.
  • Asistență juridică: statele membre ar trebui să le permită organismelor de promovare a egalității să se ocupe de plângerile individuale sau colective, să ofere asistență juridică și să reprezinte victimele sau organizațiile în instanță.
  • Personal și resurse suficiente: statele membre ar trebui să se asigure că organismele de promovare a egalității dispun de infrastructura și resursele umane, tehnice și financiare necesare.
  • Coordonare și cooperare eficientă: statele membre ar trebui să ofere condițiile necesare pentru a asigura o comunicare adecvată între organismele de promovare a egalității în statele membre ale UE și la nivel internațional.

Citește și:

Este sucul de fructe mai sănătos decât băutura carbogazoasă?

Etapele următoare

Statele membre sunt încurajate să își includă măsurile de punere în aplicare a acestei recomandări în rapoartele obligatorii referitoare la directivele privind egalitatea.

Context

O serie de directive cunoscute ca `directivele privind egalitatea` (enumerate în Recomandare) obligă statele membre să dețină cel puțin o organizație – un organism de promovare a egalității – care să analizeze și să monitorizeze cazurile de discriminare și, în același timp, să promoveze și să apere dreptul la tratament egal pentru toți cetățenii.

Rezoluția din 2015 a Parlamentului European, prin care se solicită elaborarea de standarde pentru organismele de promovare a egalității, a fost urmată de Comunicarea din 2016 a Comisiei intitulată `Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune`. Prin această comunicare, Comisia s-a angajat să ajute statele membre să se asigure că persoanele și grupurile care se confruntă cu discriminarea sunt protejate de Uniune și își cunosc drepturile. Utilizarea unor organisme independente de promovare a egalității este cea mai bună modalitate de a pune în aplicare legislația UE și de a asigura respectarea acesteia.

Citește și:

Escrocherii prin întâlniri amoroase

Atât Carta drepturilor fundamentale, cât și Tratatul privind Uniunea Europeană garantează că nimeni nu poate fi discriminat pe criterii de sex, rasă, origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal