Verificarea cantitatii nete pentru produse alimentare ambalate- zahar, faina, orez, sare si malai

A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons informeaza ca Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a verificat in perioada 25.02- 08.03.2013 respectarea prevederilor legale referitoare la incadrarea in cantitatea neta a unor produse alimentare ambalate, de larg consum (zahar, faina, orez, malai, sare) comercializate in hiper/supermarketuri, depozite en-gros, lanturi de magazine.
        – Au fost controlati 474 operatori economici din reteaua comerciala, dintre care la un numar de 153 (32%) au fost constatate deficiente (neinscrierea in abaterea negativa pentru cantitatile nete, neconformitatea ambalajelor, etichetarea incorecta);
       – A fost verificata o cantitate de aproximativ 1.140 tone de produse (684 tone zahar, 162 tone faina, 132 tone orez, 134 tone malai, 28 tone sare), din care circa 102,6 tone (9%)  nu respectau cantitatea neta declarata :
          • 82 tone zahar – 12%;
          • 6 tone faina – 3,7%;
          • 12 tone malai – 9%;
          • 2 tone sare – 7%;
          • 0,6 tone orez – 0,5%.
Pentru cele 264 de probe prelevate, confirmarea abaterii neincadrarii in cantitatea declarata a fost facuta prin analize si emiterea de buletine de catre Laboratorul LAREX. In urma analizarii acestora s-au constatat abateri in minus, fata de 1 kg inscris pe eticheta, de pana la 72 grame la zahar, 60 g faina, 36 g orez, 80g malai, 48 g sare.

Masuri dispuse:

– oprirea definitiva de la comercializare a cca. 62 tone de produse (53,5 tone zahar, 3,5 tone faina, 0,5 tone orez, 4 tone malai, 0,5 tone sare iodata) in valoare de 230.000 lei;
– oprirea temporara de la comercializare a unei cantitati de cca. 40,6 tone de produse (29 tone zahar; 3 tone faină; 0,1 tone orez; 7,5 tone malai, 1 tona sare iodata), in valoare de 147.000 lei, pana la remedierea neconformitatilor constatate;
– aplicarea a 158 sanctiuni contraventionale dintre care 111 amenzi contraventionale  in valoare de 540.000 lei si 47 avertismente pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.

Bogdan Cristian Nica, Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor:` Atrag atentia tuturor consumatorilor care observa diferente de cantitate pentru produsele uzuale – zahar, malai, faina, orez, sare – sa ne sesizeze prin structurile noastre teritoriale. Vreau sa intaresc faptul ca cei care comercializeaza astfel de produse care nu respecta legislatia in vigoare si care afecteaza buzunarul consumatorilor vor fi aspru pedespsiti. Rezultatele controlului national au aratat abateri de pana la 80g fata de 1 kg, iar ANPC a dat amenzi in valoare de aproximativ 540.000 lei `.

In timpul controlului au fost constatate urmatoarele abateri:

1. Neincadrarea continutului real al loturilor de produse preambalate in limitele erorilor negative, cu afectarea interesului economic al consumatorilor

Controlul a urmarit sa verifice modul in care distribuitorii se asigurau ca produsele oferite spre comercializare respectau conditiile prescrise sau declarate privind cantitatea neta, dar si in ce masura producatorii ambalau corespunzator produsele de stricta necesitate (zahar, faina, orez, malai, sare). De exemplu, pentru o cantitate neta de 500 -1.000 grame (inclusiv) – cea mai frecvent intalnita pe piata – eroarea negativa admisa este de max. 15 grame.
Cu aceasta ocazie, controlul a depistat existenta la comercializare a cca. 14,8 tone de produse (8,8 tone zahar; 2,8 tone faina; 0,2 tone orez; 2,8 tone malai; 0,2 tone sare iodata) necorespunzatoare deoarece apartineau unor loturi in care s-au depistat produse preambalate a caror eroare negativa tolerata depasea dublul valorii maxime admise.
Operatorii economici producatori/ambalatori/distribuitori la ale caror produse alimentare preambalate (zahar, faina, orez, malai, sare iodata) s-a constatat cu ocazia acestui control, prin analize de laborator, ca prezentau abateri de la cantitatea neta: jud. Arges, Prahova, Vrancea, Gorj, Ilfov, Bucuresti, Bihor,Timis; Maramures, Iasi, Bacau.
Controlul a depistat comercializarea a circa 50 tone zahar, ambalator din jud. Arges care prezentau lipsuri de la cantitatea neta cuprinse intre 17 g si 35,9 g la 1 kg aflate la comercializare in jud Arad, Braşov, Cluj, Mehedinti, Teleorman, Vrancea si in Bucuresti. 

2. Ambalaje deteriorate, neetanse, care permiteau scurgeri de continut

In jud. Maramures era expus la comercializare zahar  in ambalaje deteriorate, ce nu asigurau integritatea produsului  sau malaiul era comercializat in ambalaje din plastic cu lipitura de slaba calitate, care ceda foarte usor in timpul manipularii permitand scurgerea produsului.
In Bucuresti existau la comercializare pungi de zahar de 1 kg cu lipitura incompleta a marginilor neasigurandu-se integritatea produsului pe timpul transportului si manipularii.

3. Etichetare incompleta, incorecta sau lipsa elementelor de identificare obligatorii pentru informarea consumatorilor.

– Produse cu elemente de identificare netraduse in limba romana;
– Nerespectarea inaltimii minime a cifrelor care indica pe ambalaje cantitatea nominala;
– Neinscrierea in acelasi camp vizual a denumirii sub care se vinde produsul, a cantitatii nete si a datei durabilitatii.

InfoCons – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

Sursa: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal