Luni , 6 februarie , Senatul României a adoptat tacit o propunere legislativă prin care se modifică Legea 349/2002 referitoare la prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun . Astfel, prin propunerea legislativă adoptată , fumatul în locuri publice este interzis minorilor .
Citește și : Începând cu 15 martie 2023 , restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate conform Ordinului ANPC – InfoCons Organizație de Protecția Consumatorilor te informează !
Propunerea legislativă de modificare a Legii 349/2002 prevede că „ interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice : drumuri publice , parcuri , stadioane şi terenuri sportive , instituţii culturale , săli de spectacole , instituţii sau unităţii economice , mijloace de transport , autogări , gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat , precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.
Citeste si : Ai grijă ce semnezi! Dicționarul cu termeni din asigurări disponibil în Aplicația InfoCons!
Această notă de adoptare tacită a propunerii legislative de modicare a Legii 349/2002 , a cărei perioadă de dezbatere și vot s-a împlinit pe 21 decembrie , a fost citită în plen de către Președintele Interimar al Senatului .