Racordarea la rețelele de energie și utilizarea serviciilor energetice

Racordarea la rețeaua electrică

În UE, aveți dreptul ca locuința dumneavoastră să fie racordată la rețeaua locală de distribuție a energiei electrice, iar apoi să fie aprovizionată cu electricitate. Acest drept nu este valabil și pentru gazele naturale. Racordarea va fi executată de operatorul de rețea desemnat să gestioneze infrastructura energetică din zona dumneavoastră (fiecare rețea locală are doar un operator desemnat).

Pentru detalii despre clauzele, condițiile și costurile racordării, contactați autoritatea națională de reglementare.

Această autoritate trebuie să verifice, de asemenea, dacă operatorul rețelei locale asigură funcționarea adecvată a infrastructurii locale.

Clienți vulnerabili

În anumite cazuri (lipsa infrastructurilor adecvate, imposibilitatea de a achita facturile la energie), nu este permisă deconectarea clienților vulnerabili de la rețeaua de electricitate. Ei ar putea avea chiar dreptul la o indemnizație care să le garanteze furnizarea de energie electrică. Aceștia trebuie să se adreseze ghișeului unic din țara în care locuiesc pentru a afla dacă au dreptul la sprijin și dacă există măsuri de ajutor specifice cazului lor.

Alegerea furnizorului de energie

În UE, orice cetățean este liber să aleagă un furnizor de electricitate sau de gaze naturale din lista furnizorilor activi pe plan local.

Puteți alege inclusiv un furnizor de electricitate sau de gaze înregistrat în alt stat membru, cu condiția ca acesta să ofere servicii și în zona în care locuiți și să încheie un contract cu dumneavoastră.

Atenție! Trebuie să faceți distincția între furnizor și operator de rețea. Puteți alege furnizorul, însă nu și operatorul de rețea din zona dumneavoastră. Operatorul de rețea nu poate să furnizeze energie el însuși. Există situații în care operatorul de rețea face parte dintr-o societate mai mare, care furnizează energie. În astfel de cazuri însă, operatorul de rețea trebuie să aibă o identitate vizuală separată, pentru a nu fi confundat cu societatea care furnizează de fapt energia.

Schimbarea furnizorului de energie

Dacă decideți să vă schimbați furnizorul de electricitate sau de gaze, acest lucru nu va antrena perceperea niciunei taxe. Operatorul de rețea din zona dumneavoastră trebuie să facă schimbarea în termen de 3 săptămâni, cu condiția să respectați clauzele și condițiile contractului inițial (de exemplu, perioada de preaviz, durata minimă convenită a contractului). Furnizorilor nu li se permite impunerea de obligații disproporționate care ar putea împiedica un consumator să facă schimbarea.

Decontul final de lichidare din partea furnizorului anterior ar trebui să vă parvină în termen de cel mult 6 săptămâni de la schimbare.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal