Protectia-Consumatorilor – o9atitudine! iti spune tot ce trebuie sa stii atunci cand faci cumparaturi la distanta

     Ce putem face cand se intampla asta? Putem returna produsul? Sau sa facem o plangere? In cazul in care nu suntem atenti la anumite detalii atunci cand comandam un produs, si faptul de a face o reclamatie devine, practic, imposibil.
A.N.P.CP.P.P.S. Romania iti prezinta, pe scurt, tot ceea ce trebuie sa stii inainte de a cumpara un produs la distanta:

1. In primul rand, trebuie sa ai acces la informatii de baza, precum:
•    identitatea comerciantului si, in cazul contractelor care prevad plata anticipata, adresa si modalitatile de contactare a acestuia, telefon/fax, e-mail si codul unic de inregistrare;
•    caracteristicile esentiale ale produsului sau serviciului;
•    pretul de vanzare cu amanuntul al produsului sau tariful serviciului si taxele aplicabile;
•    cheltuielile de livrare, daca este cazul;
•    modalitatile de plata, de livrare sau de prestare;
•    dreptul de denuntare unilateralăa a contractului, cu exceptia cazurilor cand acesta nu exista;
•    costul utilizarii tehnicii de comunicatie la distanta, in cazul in care acesta este calculat altfel decat conform tarifului de baza;
•    perioada de valabilitate a ofertei sau a pretului;
•    durata minima a contractului, in cazul contractelor care prevad furnizarea curenta sau periodica a unui produs sau serviciu.
•    termenul limita de executare a obligatiilor rezultand din contract.

Atentie! Toate aceste informatii trebuiesc confirmate in scris, nu doar telefonic!
2. In cazul in care produsul nu este conform dorintelor tale sau te razgandesti, poti renunta la contract?
In cazul vanzarii la distanta beneficiezi, in principiu, de o perioada de reflectie de 10 zile lucratoare in care poti renunţa la achizitia facuta, fara nici un motiv si fara nici o penalitate. Este vorba despre un drept de denuntare unilaterala. Acesta reprezintă o garantie importanta, pentru ca inainte de momentul achizitiei nu ai vazut produsul sau serviciul. Vanzatorul poate prelungi aceasta perioada de reflectie (citeşte cu atenţie contractul!).
Aceasta perioada de reflectie este prelungita la 90 de zile in cazul in care nu ai primit informatiile contractuale prevazute in legislatie. Totusi, daca aceste informatii iti sunt comunicate in cadrul celor 90 de zile, perioada de reflectie va fi de 10 zile de la momentul comunicarii.

3. In cat timp de la comanda trebuie sa-ti primesti produsul?
Livrarea trebuie facuta in cel mult 30 de zile de la data la care ai facut comanda, cu excepţia cazului in care parţile au stabilit un alt termen.
Daca acest termen este depasit si produsul nu este livrat, contractul este reziliat. Daca produsul sau serviciul este livrat dupa expirarea acestui termen, il poti refuza. In acelasi timp, vanzatorul trebuie sa-ti ramburseze sumele pe care le-ai platit.

4. Ce faci daca primesti un produs pe care nu l-ai comandat?
Aceasta practica este cunoscuta sub numele de vanzare forţata. In cazul unei vanzari fortate, nu esti obligat nici sa platesti produsul sau serviciul, nici sa-l restitui pe cheltuiala ta.
Absenta unui raspuns din partea ta nu echivaleaza cu un consimtamant. Daca vanzatorul solicita o reactie din partea ta sau plata produsului ori a serviciului trimis, el trebuie sa faca dovada faptului ca ai făcut comanda pentru acesta. Acest lucru nu inseamna totusi ca poti utiliza produsul sau serviciul. Vanzatorul poate solicita restituirea. In orice caz, el este cel care va trebui sa ia toate masurile pentru recuperarea produsului sau a serviciului. Singurul demers care iti poate fi solicitat este cel de a pune produsul sau serviciul la dispozitia vanzatorului. Insa, daca utilizezi produsul sau serviciul, atunci se va considera ca ti-ai dat consimtamantul. In acest fel, contractul de vanzare va exista, iar vanzatorul poate solicita plata produsului sau a serviciului. Totusi, vei dispune de perioada de reflectie.

In plus, nu uita! Daca esti nemultumit de un produs ori un serviciu, trimite reclamatia ta la adresa de e-mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro sau intra pe site-urile noastre: www.protectia-consumatorilor.ro, www.InfoCons.ro si completeaza formularul de Reclamatii.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal