Pregătirea familiei și locuinței în cazul unui cutremur

Pregătirea familiei și locuinței în caz de cutremur:

  • identificaţi mobilierul auxiliar și obiectele grele care atârnă peste paturi, canapele, mese și care pot cădea peste acestea, înlocuiţi-le cu altele mai ușoare, fixaţi-le să nu se deplaseze, astfel încât să nu pericliteze viaţa sau integritatea corporală;
  • asiguraţi piesele grele de mobilier suprapuse și înalte, prin prindere de un perete, sau de o grindă solidă, mai ales dacă locuiţi la etajele superioare unde oscilaţiile sunt mai puternice;
  • limitaţi deplasările aparatelor casnice mari prin fixare, în așa fel încât, în caz de cutremur, racordurile să nu sufere deteriorări.

Fiecare familie trebuie să aibă un `Plan de protecție` în caz de cutremur și trebuie să cunoască următoarele elemente:

  • spațiile care pot asigura protecţie în timpul seismului. Acestea pot fi: tocul ușii, o zonă depărtată de ferestre, lângă un perete structural rezistent, zona de sub o grindă, masă ori un birou sub care se poate intra ușor;
  • locul de amplasare a comutatoarelor, siguranţelor pentru electricitate, a robinetelor generale și locale pentru apă și gaze și modul lor de manevrare, astfel încât, la nevoie, după seism, să poată fi luate măsurile minime de intervenţie de urgenţă (închidere/deschidere);

ATENȚIE!

Clădirile identificate drept vulnerabile la cutremur vor fi supuse unor lucrări de consolidare. Nu efectuați modificări constructive în locuință (extinderi sau reduceri a unor spaţii), deoarece acestea pot afecta structura de rezistenţă a construcţiilor.

Sursa: IGSU

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal