Peste 1,2 milioane de lei amenzi, în urma controalelor efectuate de ANPC privind respectarea prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 01.04-12.04.2019, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte.

Au fost verificaţi 898 operatori economici, din care 569, reprezentând 63,36%, au înregistrat abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor controlate a fost de 21.455.639 lei, din care produsele cu abateri au însumat valoarea de 1.325.484 lei.

Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 630 de sancţiuni, din care 280 avertismente şi 350 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.217.200 lei.
S-au dispus 325 măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru nerespectarea cerinţelor de informare a consumatorilor, prin marcarea/etichetarea articolelor de încățăminte.

Deficienţele constatate s-au referit la:

  • Etichetare (etichetele cuprind informații referitoare la cele trei părți componente ale articolelor de încălţăminte precum și compoziția materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de încălţăminte stabilite prin HG 26/2002 (r1), modificată prin HG nr. 670/2013:
1) existenta pictogramelor care reprezintă cele 3 părţi componente ale încălţămintei, respectiv: faţă; căptuşeală şi acoperiş de branţ; talpă exterioară,
2) existenţa pictogramelor corespunzătoare materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte, şi anume: piei cu faţă naturală, piei cu faţă corectată, materiale textile şi alte materiale,
S-au constatat abateri privind informarea/etichetarea prin pictogramele corespunzătoare celor 3 părți componente ale încălțămintei și materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte la 355 de operatori economici, din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și mun. București, reprezentând 39,5% din totalul controlat.
  • Modul de etichetare a articolelor de încălţăminte
1) trebuie să furnizeze informaţii privind materialul clasificat,
2) se face pe cel putin unul dintre articolele de încălțăminte al fiecărei perechi şi se realizează prin imprimare, lipire, ştantare sau ataşarea unei etichete;
3) trebuie să fie vizibilă, bine aplicată și accesibilă și să nu inducă în eroare consumatorul, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari, pentru ca informațiile conținute de acestea să fie ușor de înțeles)
S-au constatat abateri privind modul de etichetare a articolelor de încălţăminte la 36 de operatori economici, din județele Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Galați, Mureș, Sibiu, Suceava, Vrancea și mun. București, reprezentând 4% din totalul controlat.
  • Respectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor (comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă)
S-au constatat abateri privind desfăşurarea promoţiilor la 26 operatori economici, din județele Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vaslui, reprezentând aproximativ 3% din totalul controlat.
  • Alte abateri (practici comerciale incorecte, legalitatea funcţionării; afişarea în mod vizibil a denumirii unitătii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare; afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, conform OG 21/1992 (r2), afisarea telefonului consumatorului)
S-au constatat alte abateri la 222 operatori economici, din toate județele, cu excepția județelor Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița și Ilfov, reprezentând circa 25% din totalul operatorilor controlaţi.
Sursa: ANPC

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal