Instituția Prefectului Arad , Prefect Toth Csaba – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Toth Csaba Prefect Arad

Instituția Prefectului județul Arad

Prefect Arad

Toth Csaba

Protecția consumatorilor este un domeniu foarte important care ține de respectarea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor. Apreciez eforturile asociației InfoCons de a veni în sprijinul consumatorilor români, prin toate activitățile și programele pe care le derulează. Suntem onorați să colaborăm în beneficul cetățenilor și ne vom da întreg concursul pentru a ajuta în implementarea oricăror inițiative menite să crească gradul de informare al consumatorilor față de produsele ori serviciile achiziționate, deoarece mai multă informație înseamnă, în acest domeniu, mai multă calitate. Ca instituție publică  funcționând din banii contribuabililor, suntem conștienți de obligația de oferi cetățenilor servicii publice de calitate. Din această perspectivă înțelegem perfect menirea unei asociații precum InfoCons și din această perspectivă transmitem tuturor membrilor felicitări, cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de activitate. De asemenea, transmitem mult succes și pe viitor în activitatea de protejare a drepturilor consumatorilor români. La mulți ani!

Testimonialul poate fi vizualizat AICI 

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal