Informații utile despre achiziționarea peștelui și produselor din pește – InfoCons te informează

Cu ocazia prăznuirii Schimbării la Față a Domnului, consumatorii care țin post au dezlegare la pește, ceea ce înseamnă că mulți dintre aceștia vor pregăti în această zi diverse mâncăruri și gustări care conțin pește.

V-ați gândit însă la ce aspecte trebuie să fiți atenți atunci când achiziționați pește sau produse din pește? InfoCons vine în sprijinul dvs. cu câteva informații utile de care puteți ține cont pentru a vă asigura că produsele cumpărate sunt proaspete și sigure pentru consum.

 

Sfaturi utile pentru achiziționarea peștelui sau produselor din pește :

 

  • Produse vii : Pentru peștele care trebuie comercializat viu (crap, șalău, scrumbie, păstrăv, homari, creveți, crab etc.), trebuie să fie prezente semnele de vitalitate. Este interzisă comercializarea peștilor care au murit în bazine sau care nu prezintă semne de viață ori sunt într-o stare de „agonie”, prezintă rupturi sau suprafața pielii discontinue.
  • Aspect : Acordați o atenție sporită aspectului peștelui pentru a vă crea o primă opinie asupra gradului de prospețime. Semnele neconformității produselor sunt: suprafața lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, gust și miros modificate etc.
  • Prospetime : Nu cumpărați pește sau produse din pește dacă aveți suspiciuni privind gradul de prospețime.
  • Temperatura : Produsele pescărești trebuie păstrate și expuse la o temperatură optimă, apropiată de punctul de topire al gheții și trebuie acoperite cu gheață.

Citește și : Peștele – o sursă excelentă de proteine

 

  • Etichete : Asigurați-vă că produsele pe care le achiziționați au etichetă și nu cumpărați produse preambalate neetichetate.
  • Bon fiscal : Solicitați bonul fiscal la achiziționarea peștelui și a produselor din pește pentru a avea un document justificativ în cazul depunerii unei sesizări.
  • Preparare : Pentru produsele pescărești care sunt preparate (fileuri, rondele, trunchiuri de pește etc.), atenția trebuie îndreptată către culoarea, fermitatea și mirosul acestora. Produsele pescărești preparate care prezintă un miros și un aspect modificate nu trebuie expuse și comercializate.
  • Icre : Icrele de pește neprelucrate trebuie să aibă un aspect uniform și o culoare specifică speciei de pește de la care provin.
  • Produse congelate: Nu achiziționați produse pescărești congelate care au un strat gros de gheață ori a căror glazură de gheață este discontinuă, netransparentă și cu un aspect murdar.
  • Produse afumate : Produsele pescărești afumate trebuie să prezinte un aspect uniform, un gust și miros de afumat, dar și o culoare specifică.
  • Locuri autorizate : Peștele și produsele din pește nu trebuie cumpărate din locuri neautorizate, întrucât comerciantul nu poate să asigure toate condițiile optime, atât din punctul de vedere al transportului, cât și al modului de depozitare și comercializare.
  • Data durabilității : Nu cumpărați pește și produse din pește preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilității minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depășită.

Citește și : Siguranța alimentelor din meniul copiilor

 

Cu ajutorul Aplicației Europeane Gratuite InfoCons , un instrument util și gratuit , disponibil în 33 limbi , consumatorii pot verifica dacă produsele pe care le achiziționează sunt în conformitate cu standardele de siguranță ! În secțiunea de Alerte a Aplicației, cetățenii au acces direct la alertele pentru produsele alimentare și nealimentare la nivelul Uniunii Europene.

Prin intermediul secțiunii de AlerteAplicației Europene InfoCons , consumatorii au acces direct și transparent la alertele pentru produsele alimentare , actualizate zilnic și însoțite de detalii precum:

  • Data la care a fost emisă alerta (de la cea mai recentă, la cea mai veche) ;
  • Descriere explicită a produsului ;
  • Țările vizate ;
  • Problema identificată cu produsul ;
  • Gradul de risc .

Citește și : Despre alimente și impactul lor asupra mediului – De vorbă cu Dna. Prof. Dr. Ing. Nastasia Belc , IBA

 

De asemenea, prin scanarea codului de bare a produselor tip conserve de pește cu Aplicația Europeană Gratuită InfoCons , ai acces direct pe telefonul mobil la:

  • Afișarea instantă a informațiilor de pe etichetele produselor agroalimentare în limba selectată , precum ingredientele din produsul scanat , numărul și tipul aditivilor alimentari însoțiți de o descriere explicită , numărul și tipul alergenilor regăsiți în produl scanat , valorile nutriționale (cantitatea de sare, zahăr și calorii) ;
  • Calculator în care se poate insera cantitatea de produs consumată pentru a afla instant cantitatea de sare si zahăr, numărul de calorii precum și activitățile sportive necesare pentru arderea caloriilor (mers, alergare și bicicletă);
  • Posibilitatea de a acorda rating de la 1 la 5 produselor;
  • Salvarea produsului scanat în secțiunea Produse Salvate”, consumatorii având astfel posibilitatea de a-și crea propria listă de cumpărături, meniul zilnic/ săptămânal, rețete . Din secțiunea Produse Salvate”, printr-o simplă bifare a produselor, consumatorii află numărul total de E-uricantitatea totală de zahăr și cantitatea totală de sare. De asemenea, aceștia pot distribui produsele bifate care alcătuiesc lista de cumpărături, meniul zilnic/săptămânal sau retetele cu familia si prietenii.
  • Personalizarea aplicației în funcție de preferințele de consumnumăr maxim de E-uri și tipul acestoracantitatea maximă de sarecantitatea maximă de zahărtipul de alergeni și cantitatea maximă de calorii.

 

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal