Hotelul Capitol este unul dintre cele mai vechi din capitală, istoria sa începând încă din anul 1600. Pe atunci, terenul pe care se află astăzi hotelul, împreună cu o bună parte din Calea Victoriei de azi, aparținea familiei Cocorascu, cei care au ajutat și la ridicarea Mânăstirii Sărindar. Terenul a fost vândut de familia Cocorascu unui negustor de cereale, pe numele său Ch. I. Zerlendi, care a ridicat propriile clădiri în anii 1890.
Clădirile sunt extinse și înălțate de Zerlendi, conform planurilor arhitectului Henri de Wurmb. Aici își va avea sediul Societatea de Asigurare Anker din Viena, însă doar pentru o scurtă durată. Urmează o restaurare, iar clădirea își schimbă denumirea în `Casa Luvru` (sau Hotel Luvru) – datorită cunoscutului `Magasin de Luvru`, care se afla la parter și aducea mărfuri din Paris.
În această perioadă, clădirea funcționează mai mult pe jumătate în regim hotelier, închiriind și camere pentru o noapte, dar având și mulți chiriași de lungă durată. În 1911 este arsă din temelii, datorită unui scurtcircuit la `Magasin de Luvru`. Hotelul Luvru este reclădit și chiar extins după proiectul lui Arghir Culina. Silueta hotelului Capitol din ziua de azi este exact aceeași cu cea a hotelului Luvru de acum 100 de ani.
Clădirea este ocupată de trupe germane în timpul Primului Război Mondial, iar în 1921 devine cea mai importantă sucursală a unei bănci străine din acele timpuri, Banque Belge pour l’Etranger. Sucursala și agenția belgiană sunt cedate Băncii Comerciale în 1929.
În 1935, se deschide la parter Cafe Royal, care devine rapid unul din locurile preferate de întâlnire ale elitei române. Cafeneaua are însă o durată scurtă de viață, de numai 10 ani, fiind închisă în 1945, ca urmare a bombardamentelor, hotelul Luvru suferind și el pagube serioase.
În 1976, clădirea este închisă, și trece printr-un amplu proces de modernizare și renovare, fiind redeschisă sub numele actual, cel de Hotel Capitol. Clădirea de azi încă păstrează urme ale istoriei și tradiției locului, fiind unul din cele mai căutate hoteluri ale Bucureștiului.
Mai multe informații pe centenar.infocons.ro.
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!