Cheltuieli și rambursări: tratamente planificate în străinătate

Există două modalități de a acoperi costurile tratamentului planificat în altă țară din UE:

1. Asiguratorul dumneavoastră poate acoperi toate costurile direct.

  • Acest sistem este valabil în cazul unităților medicale de stat, ceea ce înseamnă că nu acoperă tratamentele private.
  • Înainte de a pleca în străinătate pentru a urma un tratament, trebuie să obțineți o autorizare din partea asiguratorului. Dacă acesta v-o acordă, vă va emite formularul de autorizare relevant (formularul S2).
  • Costul tratamentului va fi acoperit de asigurator în conformitate cu ratele de rambursare valabile în țara în care sunteți tratat.
  • Dacă aveți autorizare prealabilă, problema rambursărilor este de obicei soluționată la nivelul instituțiilor implicate, deci nu va trebui să plătiți dumneavoastră tratamentul.

Citește și:

Sfaturi pentru consumatori la achiziția băuturilor răcoritoare și a sucurilor și nectarurilor din fructe

Dacă sunteți tratat într-o țară în care pacienții plătesc pentru serviciile medicale primite și beneficiază apoi de rambursare din partea asiguratorului, va trebui probabil să achitați unele costuri imediat. Ulterior, puteți să înaintați o cerere de rambursare pe lângă autoritățile din țara în care beneficiați de tratament. Acestea vă vor rambursa direct costurile suportate, la rata aplicabilă persoanelor asigurate în țara respectivă.

O altă posibilitate ar fi să-i solicitați asiguratorului dumneavoastră să vă ramburseze costurile la întoarcerea acasă. Dacă procentul de rambursare este mai mare în țara în care sunteți asigurat decât în țara în care ați primit tratamentul, aveți dreptul să solicitați o rambursare suplimentară din partea casei dumneavoastră de asigurări de sănătate.

2. Puteți plăti dumneavoastră tratamentul și solicita ulterior rambursarea costurilor.

  • Această opțiune acoperă toți furnizorii, din sectorul public și privat.
  • Veți beneficia de rambursarea costurilor tratamentului la ratele aplicabile în țara de origine, dar numai dacă tratamentul respectiv este unul la care aveți dreptul acasă.

Totuși, s-ar putea să fiți obligat să solicitați autorizare prealabilă pentru tratament spitalicesc sau pentru tratament foarte specializat și scump. Întrebați punctul național de contact.

Citește și:

Pufuleți sau sare ?!

Rambursarea fără autorizare prealabilă nu se aplică în Elveția.

Indiferent de varianta pentru care optați, casa de asigurări de sănătate nu vă poate refuza cererea de autorizare prealabilă, dacă:

  • tratamentul de care aveți nevoie nu este disponibil în țara dumneavoastră, dar este acoperit de asigurarea obligatorie de sănătate
  • nu puteți obține la timp, în țara de origine, tratamentul de care aveți nevoie, date fiind starea actuală de sănătate și evoluția bolii.

Pentru informații suplimentare despre costuri și rambursări, contactați direct furnizorul de asistență medicală sau punctul național de contact din țara UE în care doriți să urmați tratamentul.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal