Legislaţia UE prevede că aditivii alimentari trebuie să prezinte avantaje şi beneficii pentru consumator. Prin urmare, aceştia trebuie să contribuie la realizarea unuia sau mai multora dintre următoarele obiective:
- conservarea calităţii nutriţionale a alimentului;
- furnizarea ingredientelor sau componentelor necesare fabricării de produse alimentare destinate unor grupuri de consumatori cu nevoi nutriţionale speciale;
- sporirea capacităţii de conservare sau a stabilităţii unui aliment sau îmbunătăţirea proprietăţilor sale organoleptice, cu condiţia neinducerii în eroare a consumatorului;
- contribuţia la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportarea sau depozitarea alimentelor, inclusiv a aditivilor alimentari, a enzimelor alimentare şi a aromelor alimentare, cu condiţia ca aditivul alimentar să nu fie utilizat pentru mascarea materiilor prime defectuoase sau pentru acoperirea unor practici neigienice