InfoCons a realizat un studiu comparativ, pe baza studiilor din 2015 și 2018, cu privire la accesibilizarea spațiilor instituțiilor publice din România (Primarii reședință de Județ și Consilii Județene).

Instrumentele de accesibilizare a spațiilor publice pentru a veni în întâmpinarea persoanelor cu diverse dizabilități (locomotorii, vizuale, auditive, cu capacități fizice și senzoriale diminuate ca urmare a unor afecțiuni ) sunt prevăzute în Legea 448/06.12.2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Instrumentele de accesibilizare în conformitate cu legea menționată mai sus pot fi : parcări, rampe de acces, lift adaptat, bare de susținere, scaune speciale în sălile de spectacole, toalete adaptate, interpret, amplificator audio, transport comun, trotuare, semafoare, treceri de pietoni, echipamente pentru nevăzători, covoare tactile, plăcuțe de accesibilizare în limbajul Braille și microbuze speciale pentru copii.

Citește și:

Costurile evenimentelor din perioada sărbătorilor de iarnă

Studiu comparativ – Suprafața spațiilor verzi

Rezultatele studiului au fost următoarele:

Primării reședință de județ

Din punct de vedere al procentajului instrumentelor de accesibilizare implementate în anul 2018:

  • 56% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Zalău și Sibiu.
  • 43% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Piatra Neamț, Arad și Sectorul 6.
  • 37% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Craiova, Ploiești, Deva, Slobozia, Târgoviște, Vaslui, Sectorul 1 și Sectorul 4.
  • 31% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Alba Iulia, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Focșani, Galați, Giurgiu, Oradea, Reșița, Suceava, Timișoara, Sectorul 3 și Sectorul 5 al Capitalei.
  • 25% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Bacău, Brașov, București, Drobeta Turnu-Severin, Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu și Târgu Mureș.
  • 18% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Buzău, Satu Mare și Tulcea.
  • 12% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Alexandria, Baia Mare, Constanța, Miercurea Ciuc și Slatina.
  • 6% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Bistrița.

Următoarele instituții au cunoscut creșteri față de studiul din 2015:

Următoarele instituții nu au înregistrat modificări:

Procentajul instrumentelor de accesibilizare implementate a fost mai mic în următoarele instituții:

Citește și:

Ce drepturi ai atunci când călătorești cu autobuzul/autocarul

Din punct de vedere al tipului instrumentelor de accesibilizare implementate în 2018:

  • Parcări. Aproape 70% din instituții au locuri de parcare special concepute pentru persoanele cu dizabilități, o creștere foarte mare față de situația din 2015, când doar 23% din instituții aveau astfel de locuri.

  • Grupuri sanitare. 65% din instituții sunt dotate cu un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, procentaj identic cu cel din 2015.

  • Rampe cu bări de susținere. 91% din instituții sunt dotate cu rampe cu bări de suținere, cu 9 procente mai mult față de studiul din 2015.

  • Lifturi. 35% din instituții sunt dotate cu lifturi pentru persoanele cu dizabilități, cu 12 procente mai mult față de studiul din 2015.

  • Instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere. 42% din instituții sunt dotate cu instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere (marcaje braille, covoare tactile etc), cu doar 1 procent mai mult față de studiul din 2015.
  • Personal îndrumător/interpret. 13% din instituții au membri ai personalului capabili să comunice în limbajul mimico-gestual, cu doar 3% mai mult față de studiul din 2015.

Citește și:

Detalii despre noua campanie SCAM

Consilii Județene

Din punct de vedere al procentajului instrumentelor de accesibilizare implementate în 2018:

  • 53% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de Consiliile Județene din Iași și Huedoara.
  • 38% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de către Consiliile Județene din Bacău, Botoșani, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Neamț și Prahova.
  • 30% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de către Consiliile Județene din Alba, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Olt, Mureș și Tulcea.
  • 23% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de Consiliile Județene din Bistrița, Călărași, Constanța, Covasna, Harghita, Satu Mare, Suceava, Sălaj, Vâlcea și Vrancea.
  • 15% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de Consiliile Județene din Arad, Brașov, Dolj, Ialomița, Ilfov, Sibiu și Vaslui.

Următoarele instituții au cunoscut creșteri față de studiul din 2015:

Următoarele instituții nu au înregistrat modificări:

Procentajul instrumentelor de accesibilizare implementate a fost mai mic în următoarele instituții:

Citește și:

Află cum să reduci risipa alimentară

Din punct de vedere al tipului instrumentelor de accesibilizare implementate în 2018:

  • Parcări. Aproape 50% din instituțiile Consiliilor Județene au locuri de parcare special destinate persoanelor cu dizabilități. Acest procent este de aproximativ 2,5 ori mai mare față de studiul din 2015, când doar 19% din instituții aveau locuri de parcare special destinate persoanelor cu dizabilități.

  • Grupuri sanitare. 54% din instituțiile Consiliilor Județene sunt dotate cu grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități, un procent egal cu cel din studiul din 2015, când tot 54% din instituții beneficiau de astfel de dotări.

  • Rampe cu bări de susținere. 83% din instituțiile Consiliilor Județene sunt dotate cu rampe cu bări de susținere. Se observă o creștere de 5 procente față de studiul din 2015, când 78% din instituții beneficiau de astfel de dotări.

  • Lifturi. Numai 10% din instituțiile Consiliilor Județene sunt dotate cu lifturi pentru persoanele cu dizabilități, cu 15% mai puțin decât în studiul din 2015.

  • Instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere. 32% din instituțiile Consiliilor Județene au instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere (marcaje braille, covoare tactile etc), cu 2 procente mai puțin față de studiul din 2015.

  • Personal îndrumător/interpret. 16% din instituții au membri ai personalului capabili să comunice în limbajul mimico-gestual, cu 5% mai mult față de studiul din 2015.

Puteți accesa aici tabelele complete ale studiilor pentru 2015 (Primării, Consilii Județene) și 2018 (Primării, Consilii Județene).

Citește și:

Ajută-ne să te ajutăm! Urmează cursul nostru!

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal