Trei decenii de protecție legală a consumatorilor în România partea a III-a

Trei decenii de protecție legală a consumatorilor în România InfoCons Protectia Consumatorilor

În prima parte a acestei contribuții am prezentat contextul istoric, motivațiile, obstacolele, geneza, rolul și importanța primei reglementări din România privind drepturile și protecția consumatorilor Ordonanța Guvernului nr.21/1992, publicată la 21.08.1992.

 

În a doua parte a acestei contribuții am prezentat 3 concepte esențiale („societate de consum”,

„consumerism”, „calitatea produsului”), cele mai importante și utile prevederi ale legislației protecției consumatorilor din România (devenită în 30 de ani tot mai complexă, dinamică, stufoasă dar și, cel puțin parțial, ineficace/ ineficientă, necorelată, redundantă, neaplicată/ inaplicabilă sau chiar inutilă) precum și organizațiile noastre dedicate statutar protecției consumatorilor (guvernamentale – OPC și ANPC, neguvernamentale – asociațiile) cu unele publicații ale lor….

 

1. OBSTACOLE, EVOLUȚII ȘI INVOLUȚII ALE „SOCIETĂȚII DE CONSUM” ȘI ALE „CONSUMERISMULUI” IN ROMÂNIA ANILOR 1990-2022

 

1.1. OBSTACOLUL NR.1 – REALITĂȚILE MOÇTENITE DIN ECONOMIA PLANIFICATĂ CENTRALIZAT

Constituirea primei organizații neguvernamentale de protecție a consumatorilor (APC – Asociația pentru Protecția Consumatorilor) în martie 1990, publicarea oficială a OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor și instituirea oficială a primei organizații guvernamentale de protecție a consumatorilor în istoria României (OPC – Oficiul pentru Protecția Consumatorilor) – ambele în august 1992 – au reprezentat evenimente istorice importante care au fundamentat începerea construirii „societății de consum” în România, conform noilor opțiuni politice – pluripartidism, democrație parlamentară și piață liberă – ale politicienilor României postdecembriste.

Aceste evenimente s-au produs după peste 40 de ani de „economie planificată centralizat” și după aproape 25 de ani de edificare a SSMD – „societatea socialistă multilateral dezvoltată” (în care s-ar fi aplicat echitabilul principiu socialist de repartiție „de la fiecare în funcție de capacitatea sa, fiecăruia în funcție de munca sa”), în așteptarea edificării comunismului (în care ar fi urmat să se aplice, conform ideologilor partidului unic, utopicul principiu comunist de repartiție „de la fiecare în funcție de capacitatea sa, fiecăruia în funcție de necesitățile/ nevoile sale”).

În consecință, contrar afirmațiilor postdecembriste/ actuale ale unor influenceri, analiști, “părerologi” și/ sau jurnaliști contemporani străini – din păcate, cu unele excepțíi, ignari și suficienți – România nu a construit vreodată comunismul și, deci, nu a fost o „țară comunistă”!

În economia planificată centralizat nu numai că erau ignorate sau respinse conceptele

„societate de consum” și „consumerism” dar nici nu se punea problema „protecției consumatorilor” (consumatori fiind considerați doar cumpărătorii de …. produse alimentare, băuturi, energie electrică, apă, gaze, etc.) care, deci, nu aveau nevoie de protecție (față de ce?/ cine? de ce? pentru ce?) căci, oficial, dar doar aparent, partidul unic și statul socialist aveau grijă să ofere pe piața internă toate produsele și serviciile necesare !!

Importurile de produse alimentare și de larg consum (BLC) pentru populație fiind foarte limitate, aceste produse/ servicii pentru populație erau aproape exclusiv furnizate de

 

întreprinderile socialiste românești (în funcție, mai ales, de resursele alocate prin planificare, de capacitățile lor reale de producție/ prestare și prea puțin sau deloc de cererea existentă pe piață, de cerințele, nevoile, așteptările și, mai ales, de reacțiile viitorilor cumpărători), cu caracteristicile stabilite de conceptorii/ proiectanții acestora, dar în sortimentele, în cantitățile și la prețurile/ tarifele stabilite prin planificarea centralizată. Această planificare era realizată prin planuri stabilite – de regulă, din birouri – de centralele și ministerele industriale, de Comitetul de stat al planificării (CSP) și de activiști-decidenți din cadrul CC al PCR. Întreprinderile socialiste trebuiau doar să execute (pe baza principiului nr.1 din Regulamentele militare socialiste „Ordinul șefului este lege pentru subordonat și se execută întocmai și la timp, fără comentarii”!) planurile cincinale/ anuale/ trimestriale/ lunare prestabilite de aceste „organe de planificare”!! În practică, realizarea acestora întâmpina, de regulă, numeroase dificultăți de organizare, funcționare, colaborare, mai ales de aprovizionare cu componente, materiale și materii prime (mai ales din import, cât timp a fost posibil dar și, tot mai frecvent, și din țară, începând din anii `80).

Astfel, prin planificarea centralizată a industriei socialiste, nu numai că se planifica centralizat și calitatea produselor oferite pe piața internă, dar se și evita deliberat competiția (specifică economiilor bazate pe piața liberă) pe piața internă – prin calitate și preț/ tarif – a produselor/ serviciilor oferite, neglijându-se, uneori chiar până la a desconsidera sau ignora evident, atât cerințele/ nevoile/ așteptările cumpărătorilor/ consumatorilor cât și, mai ales, reacțiile de satisfacție/ insatisfacție ale acestora.

Așa au apărut conceptul „dictatura producătorilor”, expresia „merge și așa” dar și dictonul “decât mult, prost și fără rost, mai bine puțin, bun și cu rost” !!

În scopuri propagandistice, fusese inventată și introdusă – în mai toate fostele întreprinderi socialiste – așa numita „întrecere socialistă în producție” având exclusiv obiective cantitative privind realizarea și, mai ales, depășirea planurilor de producție impuse de planificarea centralizată… Motivarea executanților ar fi trebuit să provină mai ales din „stimulentele morale” (afișarea pozelor personale la panoul cu fruntași în producție, drapel sau insignă de fruntaș, diplome, etc.) dar și din mult mai doritele „stimulente materiale” (prime și premii financiare – acaparate tot mai frecvent de unii foști șefi dar și tot mai reduse ca valoare și puține). Așa se explică prioritatea și importanța maxime acordate în economia planificată centralizat cantității, de multe ori în detrimentul calității produselor/ serviciilor oferite pe piața internă…

Dar în cazul produselor/ serviciilor românești destinate piețelor externe, deci exportului, situația era cu totul alta, calitatea și prețul/ tariful pe piață fiind decisive  în condițiile competiției (uneori acerbe dar sustenabile) existente pe unele asemenea piețe… În consecință toate produsele destinate exportului erau concepute și realizate pe baza cerințelor/ nevoilor/ așteptărilor clienților externi iar satisfacerea/ îndeplinirea integrală a tuturor acestora era supra – controlată/ inspectată  în întreprinderi,  înainte de livrarea la export, de temutul IGSCCP (supranumit neoficial „Poliția calității”) – a se vedea partea I-a a acestei contribuții. Ambalajele, transportul/ manipularea/ depozitarea produselor, publicitatea comercială și chiar numărul magazinelor și al vânzătorilor, cu salariile lor, erau – prin planificare și modul de alocare a resurselor – reduse sistemic și consecvent la minimum necesar, întrucât ideologii partidului unic considerau că toate acestea doar consumau resurse și NU adăugau valoare produselor comercializate!!!… Eventualele rare practici speculative, înșelătoare, abuzive, etc. ale comercianților erau prompt identificate și sancționate de Miliția economică și de Justiție.

 

1.2. OBSTACOLUL NR.2 – IGNORANȚA/ SUFICIENȚA CONSUMATORILOR ÇI A UNOR ANTREPRENORI/ MANAGERI/ DECIDENȚI PRIVIND FUNCȚIONAREA ECONOMIEI DE PIAȚĂ ÇI ROLUL STATULUI ÎN DEMOCRAȚIE

 

Economia de piață – implicând libera competiție și acțiunea legilor cererii și ofertei – se bazează pe stabilirea și funcționarea unui număr imens de relații între client (consumator, cumpărător) și furnizor (producător, prestator, distribuitor, etc.) – relații ce sunt formate sau anulate spontan și implică atât cerințele (bazate pe nevoi și așteptări) ale consumatorilor/ clienților ca necesar referențial inițial ante-factum pentru orice furnizor (care dorește să vândă în cantitate cât mai mare propriile produse/ servicii oferite pe piață, maximizându-și astfel veniturile și profiturile) cât și reacțiile/ feedback-urile consumatorilor/ clienților, ca necesar referențial post-factum al furnizorilor… Astfel, cel puțin teoretic dar mai ales practic, numeroasele competiții loiale și sustenabile realizate pe piețele globalizate ar trebui și putea să acționeze ca factori determinanți esențiali ai calității proceselor/ produselor/ serviciilor dar și ai productivității, competitivității și profitabilității agenților/ operatorilor economici.

 

În economia de piață, datorită competiției între agenții/ operatorii economici, INTERFEȚELE RELAȚIILOR CLIENT-FURNIZOR

includ CERCURI VIRTUOASE (etapele 1-2-3, repetitive) în beneficiul tuturor celor implicați.

Dar acestea apar și se mențin numai în condițiile practicării competiției loiale/ sustenabile, ale respectării prevederilor contractuale și ale realizării evaluărilor de terță parte (prin laboratoare de testări/ încercări, organisme de inspecție sau de certificare, toate acreditate)

 

În general, consumatorii care NU au fost sau NU sunt ei înșiși și antreprenori/ acționari/ manageri/ angajați ai unor agenți/ operatori economici privați nu cunosc și nici nu-și pot imagina cât de numeroase, diverse și dinamice pot fi și – de regulă, chiar sunt – obiectivele, politicile, strategiile, metodele, tehnicile, instrumentele și preocupările agenților/ operatorilor economici pentru maximizarea continuă a propriilor vânzări/ venituri/ profituri/ segmente de piață (acesta fiind interesul primordial al oricărei întreprinderi/ firme – care nu este și nu poate fi o …. asociație de binefacere!).

De aceea, (prea) mulți consumatori din România nu apreciază (și, uneori, nici nu doresc/ pot aprecia) corect importanța deciziei lor de-a accepta sau de-a respinge achiziționarea produsului/ serviciului X de la furnizorul Y, în funcție de respectarea/ nerespectarea principalei lor cerințe generale calitate MAXIMĂ și preț/ tarif MINIM.

Refuzul consumatorilor de-a achiziționa nu numai produsele/ serviciile prea scumpe ci și/ sau pe cele care nu satisfac – din diferite motive – TOATE cerințele/ nevoile/ așteptările lor poate determina nerealizarea veniturilor/ profiturilor preconizate/ prestabilite de furnizorul acestora (producător/ prestatordistribuitor/ retailer, etc.), iar pe termen mediu chiar falimentarea acestuia – dacă furnizorul nu dorește/ poate/ știe ce și cum să facă pentru a avea doar clienți/ consumatori care să achiziționeze produsele/ serviciile oferite, să fie

 

satisfăcuți/ mulțumiți de acestea și să redevină cumpărător (prin fidelizare), eventual aducând și noi clienți.

Se știe că, în statele subdezvoltate, cu economie de piață și putere de cumpărare redusă a cetățenilor lor, dar fără o protecție eficace a consumatorilor – mai ales prin informare și educare adecvate ale acestora – consumatorii selecționează spre achiziție doar produsele/ serviciile cu preț/ tarif MINIM, indiferent de performanțele acestora și, cu atât mai mult, indiferent de adecvarea acestora la cerințele prestabilite ale cumpărătorilor (deci, de fapt, de…. calitatea lor)!!…

Dar, întrucât „calitatea costă”, ar trebui ca orice consumator să știe că, între anumite limite, aceste produse/ servicii cu preț/ tarif MINIM sunt și de calitate MINIMĂ! În consecință, având în vedere acest important detaliu ignorat la noi, consumatorii din România care au optat pentru acest unic criteriu de selecție ar trebui să-și modifice comportamentul

!!! Evident, doar dacă au acces la date și informații privind caracteristicile/ performanțele produselor/ serviciilor înainte de-a le achiziționa și, mai ales, dacă știu … ce vor sau au nevoie și posedă discernământul necesar pentru a evalua oportunitatea, performanțele/ calitatea ofertei înainte de-a decide să plătească furnizorului pentru aceasta!….

Situația consumatorilor poate fi considerabil agravată atunci când și acolo unde chiar agentul/ operatorul economic – cunoscând acest comportament ilogic sau din proprie comoditate, ignoranță, aroganță, rea-voință, etc – decide să țină prea puțin sau deloc cont de cele două referențiale mai sus menționate – cel ante-factum, adică cerințele (bazate pe nevoi și așteptări) ale consumatorilor/ clienților și cel post-factum, adică reacțiile/ feedback-urile consumatorilor/ clienților. In aceste situații, se revine astfel, din păcate, la vechea și bine cunoscuta „dictatură a producătorilor/ prestatorilor” din Epoca de aur, în loc să se îmbunătățească – prin competiție loială și sustenabilă – calitatea produselor / serviciilor plasate pe piață (“marketate” – cum se spune acum frecvent dar incorect)!

Iar dacă unii agenți/ operatori economici își asumă – din proprie inițiativă – și libertatea de-a ignora sau de-a nu respecta legislația și reglementările existente, pe plan național și/ sau local – de regulă doar din lăcomie, pentru a-și maximiza câștigurile pe orice cale (inclusiv ilegală sau ilegitimă – doar „scopul scuză mijloacele” se spune demult dar în cu totul alt context), practic în disprețul evident al intereselor economice și al drepturilor consumatorilor – situația consumatorilor se poate agrava și mai mult…

Toate aceste detalii – absente, din păcate, în comunicarea publică prin mass-media și social media noastră – pot fi considerate ca fiind și noi argumente pertinente pentru necesitatea legislației și structurilor dedicate protecției consumatorilor.

 

Acceptând să trăim, începând din anul 1990, în “lumea intereselor” existente nu numai în România ci și, mai ales, în afara ei – după redeschiderea granițelor în decembrie 1989 (nu numai pentru persoanele fizice române și străine ci și pentru produsele importate, unele fiind demult necesare și dorite de populație,  dar nefiind de decenii realizate  și disponibile în România, din diferite rațiuni) – era normal să se schimbe, după 1989, o mare parte din legislația națională prin inițiativele și eforturile noilor „aleși ai poporului”.

În absența dorinței/ putinței/ științei acestora de-a obține consens/ cvorum în favoarea – prioritară sau chiar exclusivă – a intereselor naționale/ publice ale României (așa cum mulți cetățeni se așteptau după evenimentele din decembrie 1989), noua legislație națională a reflectat diversele interese și raporturi de forțe existente temporar între diferitele formațiuni politice („grupuri de interese” / stakeholders, pe nedrept diabolizate uneori în România de unii politicieni și jurnaliști), în Legislativul și Executivul nostru (pe parcursul succesivelor lor legislaturi) dar, evident, și în limitele ambițiilor, expertizelor, competențelor, datelor și informațiilor de care au dispus membrii acestora.

 

În calitate de fost membru al primelor cabinete guvernamentale post-decembriste (1990- 1992), am fost surprins să constat concepția eronată a unor politicieni și înalți decidenți ai epocii, conform cărora ”în democrație și economie de piață, Statul nu are nimic de făcut pentru calitate”!! In consecință, conform unora dintre ei, „nicio organizație guvernamentală nu ar trebui să se mai ocupe la noi, după 1989, de calitatea produselor/ serviciilor oferite pe piață!” Realitatea vieții social-economice a României în ultimele 3 decenii a demonstrat cu prisosință contrariul!

Dar această concepție mai există și astăzi (fără să mai predomine, împreună cu alte concepții – unele eronate, numeroase regretabile – cu confuzii, prejudecăți și mituri contraproductive!) și explică nivelul scăzut al satisfacției cetățenilor/ contribuabililor/ consumatorilor din România față de serviciile noastre publice (educație, sănătate, administrație publică centrală și locală, etc.) dar și față de modul în care se realizează practic protecția consumatorilor la noi – ea devenind, din păcate, tot mai puțin eficace, eficientă și credibilă, mai ales prin modul în care acestea au fost organizate și funcționează.

 

Exemplul nr.1: Nici până astăzi nu este cunoscută și/ sau acceptată public la noi aserțiunea – prezentă în standarde și manuale internaționale – conform căreia „calitatea vieții (fiecărui locuitor) este determinată de calitatea administrației publice, a îngrijirii/ ocrotirii sănătății, a educației, a produselor și serviciilor oferite pe piață precum și de calitatea mediului ambiant.”. Mai mult, conceptele “responsabilitate socială” (individuală sau corporativă),

„responsabilitate societală”, “responsabilitate pentru raportare” („accountability”) sunt puțin/ deloc cunoscute/ acceptate în România, deși există standarde internaționale și bune practici aferente, probabil întrucât ele nu sunt prezente în actuala legislație (Codul civil, inclusiv). Noua publicitate/ propagandă oficială susține că România este țara „drepturilor și libertăților” dar, prin legislația creată de aleșii poporului, acestor drepturi/ libertăți nu li se asociază întotdeauna – conform unui principiu binecunoscut – necesare/ suficiente/ asumabile/ verificabile responsabilități aferente. În plus, acestea sunt denumite la noi “obligații” – ca în economia planificată centralizat! – termenul/ conceptul „responsabilitate”/ „răspundere” fiind utilizat în textele noastre reglementare doar asociat cu calificativele „civilă”, „penală”,

„materială”, „financiară” (deși în alte state există și responsabilitatea morală nu doar responsabilitatea juridică iar în limba engleză coexisă concepte similare cu semnificații diferite: responsibility, liability, accountability, etc.)… „Tradutore – traditore!”??

 

Exemplul nr.2: Indicele privind satisfacția clientului european (ECSI) sau american (ACSI)

– un indicator prin care se evaluează lunar (prin sondaje statistice) satisfacția consumatorilor din Europa/ SUA (cu structuri similare) – nu este cunoscut, nu se evaluează și, evident, nici nu interesează decidenții din România. Acest indicator statistic macroeconomic – similar celor utilizați la nivel microeconomic de unii agenți/ operatorii privați – evaluează gradul de satisfacție al clienților/ cumpărătorilor/ consumatorilor (GSC) de produse și servicii oferite pe piețele la care aceștia au acces. Produsele/ serviciile avute în vedere de ECSI/ ACSI includ de regulă mai ales: produsele de folosinţă îndelungată, produsele/ bunurile de larg consum, serviciile publice (administrație, educație, sănătate, etc.). Sunt colectate, prelucrate, evaluate și analizate date privind: așteptările clienților/ consumatorilor, calitatea percepută de aceștia, satisfacția clienților/ consumatorilor, fidelitatea clienților/ consumatorilor, etc.

De vizitat linkurile:

American Customer Satisfaction Index – Wikipedia

The European Customer Satisfaction Index (ECSI) (van-haaften.nl)

 

Exemplul nr.3: standardele internaționale ISO (toate fiind voluntare/ opționale/ facultative, deci neobligatorii) privind sistemele de management necesare pentru a obține (cu succes)

 

calitatea, protecția mediului înconjurător, securitatea și sănătatea personalului/ consumatorilor, securitatea informației, responsabilitatea socială, etc și chiar pentru a preveni mita/ șpaga/ corupția sunt mult prea puțin cunoscute și aplicate în România, atunci când nu sunt respinse, bagatelizate sau simulate (doar pentru că nu sunt obligatorii !?)!!

Deși toate aceste standarde extrem de importante (adoptate prin traducere – inclusiv în România, la ASRO – Asociația pentru Standardizare din România – și aplicate mai ales în statele dezvoltate) au fost elaborate științific și în mod democratic, cu mari eforturi de investigare, experimentare și consensualizare ale experților mondiali disponibili, în beneficiul populațiilor/ consumatorilor/ organizațiilor din toate statele membre, de ISO – Organizația internatională de standardizare, pentru a facilita comerțul internațional și a îmbunătăți performanțele organizațiilor  care le  adoptă. Unele entități  publice centrale și  locale din România au implementat cel puțin un asemenea sistem de management (cel mai frecvent fiind SMC – sistemul de management al calității) dar, paradoxal, o parte dintre ele refuză să evalueze și/ sau să publice date privind satisfacția cetățenilor/ contribuabililor față de calitatea serviciile oferite acestora… Oare de ce?

 

1.3.   CE AU ÎNVĂȚAT CONAȚIONALII NOÇTRI DIN PRIMELE LOR CONTACTE CU ALTE ECONOMII DE PIAȚĂ ÇI/ SAU CU CETĂȚENII ACESTORA

O decizie cu mare impact aplicată în ultimele zile ale lunii decembrie 1989 – după evenimentele binecunoscute – a fost cea referitoare la … redeschiderea granițelor terestre ale României nu numai pentru persoanele fizice române sau străine doritoare să intre/ iasă în/ din România ci și pentru tot mai multe produse fabricate în străinătate al căror import fusese imposibil (din motive financiare) sau interzis (din considerente ideologice sau politice)Unele produse erau aduse la noi de organizații neguvernamentale umanitare europene în cadrul unor operații speciale (de ex. „Villages roumains”), ca „ajutoare” pentru anumite comunități (comune, sate, orașe) românești considerate de inițiatori ca având anumite probleme economice/ financiare, reale sau imaginare, uneori și în perspectiva unor posibile viitoare înfrățiri (jumelage/ twinning) ce fuseseră imposibile până atunci.…

Așa au aflat conaționalii noștri, în primul rând, cum arată și ce performanțe/ caracteristici au anumite produse/ bunuri de larg consum (noi sau uzate/ „second hand”) nemaivăzute în România până atunci, aduse drept „cadouri” de aceștia, mai ales: alimente, băuturi, medicamente, publicații, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice, unele aparate electrice/ electronice/ medicale, autovehicule, etc.

Mulți conaționali au profitat imediat de oportunitatea de-a putea călători, în fine, liberi, peste hotare (dacă aveai pașaport turistic, fără viză de ieșire dar cu vize de intrare adecvate și devize, uneori chiar și cu relații în statele de destinație) și s-au implicat în diferite „afaceri” spontane – mai mult sau mai puțin profitabile și mai ales legale (denumite popular „bișniță”). Primele noastre „afaceri” au fost realizate de conaționalii care aduceau – cu autovehiculele lor personale – tot mai diverse și numeroase produse achiziționate în Turcia, cu banii obținuți pe diferite căi, inclusiv prin schimbul valutar liberalizat sau prin vânzarea în Turcia a unor produse românești (de ex. piese auto – mai ales rulmenți pentru autovehicule).

Alte afaceri au fost inițiate din exterior – de exemplu de unii cetățeni din Moldova de peste Prut (care aduceau spre vânzare – în piețele noastre de cartier – numeroase și diferite produse noi electrice, electronice, componente pentru instalații electrice, sanitare, termice, etc. produse în spațiul ex-sovietic, unele fiind ofertate și în prezent în anumite localități) sau de unii concetățeni cu idei și inițiativă din România sau din diaspora română. Unii dintre aceștia, de exemplu, au colectat, recondiționat și transportat din străinătate în România, în scopul revânzării lor, diferite tipuri/ modele de aparate electronice, audio-video sau echipamente informatice “second hand” imposibil de obținut/ cumpărat în România, până atunci, de persoanele fizice (de exemplu: televizoare în culori cu tub catodic, microcalculatoare

 

electronice (PC), imprimante/ copiatoare/ scannere, radiocasteofoane, videocasetofoane, playere CD, ceasuri electronice, cuptoare cu microunde, congelatoare, etc.)…

Noile noastre generații nu știu desigur că, în fosta noastră economie planificată centralizat (1945-1989), importurile pentru populație – și ele planificate centralizat! – erau strict introduse sub controlul statului, fiind tot mai reduse și de regulă limitate la unele produse realizate în fostele state socialiste. Iar importurile de produse realizate în statele capitaliste erau destinate exclusiv întreprinderilor socialiste și unor organizații guvernamentale. Mai mult, în România acelor ani, erau interzise – din considerente incredibile/ inacceptabile astăzi

  • fabricarea, importul și comercializarea anumitor produse ca, de exemplu: copiatoarele

(impropriu denumite xerox-uri!), cuptoarele cu microunde, congelatoarele, etc.…

Iar radiotelefoanele (fixe, mobile sau staționare) – precursoare ale actualelor telefoane mobile

-, aparatele de măsură electronice, sursele stabilizate de tensiune continuă/ alternativă, aparatele medicale electronice și calculatoarele electronice cu echipamentele lor periferice (toate fiind fabricate în România, în cele 39 de întreprinderi ale fostei industrii electronice de stat, în prezent, mai toate fiind desființate și chiar demolate ca urmare a privatizărilor acesteia din care au rezultat aproape un milion de șomeri) erau comercializate exclusiv persoanelor juridice, considerându-se că persoanele fizice nu au dreptul să dețină/ utilizeze așa ceva.

Ulterior, unele aparate electronice uzate fabricate în străinătate au fost aduse în România și oferite gratuit – inclusiv în cadrul unor parteneriate și proiecte de cooperare – unor ONG-uri (asociații, fundații), primării, școli și universități de partenerii lor din străinătate, mai ales din Franța. Unele primării din România au solicitat/ acceptat să primească de la diferite primării/ prefecturi străine diferite modele, tipuri și cantități de mijloace de transport în comun uzate (vagoane de tramvai, autobuze, troleibuze, etc.) – de regulă furnizate și transportate gratuit.

Prin asemenea inițiative – continuate ulterior prin noile societăți comerciale (SRL – societate cu răspundere limitată, sau SA – societate anonimă) de tot mai numeroase și frecvente importuri reglementare de produse noi sau uzate („second hand”) cerute pe piața românească și oferite/ vândute în magazine noi, de regulă la prețuri adaptate puterii de cumpărare a consumatorilor – consumatorii noștri au putut cunoaște direct nu numai caracteristicile/ performanțele și prețurile acestor produse importate (comparându-le cu cele ale produselor realizate de fosta industrie socialistă românească, la care uneori ajungeau greu sau deloc!) ci și prețul, aspectul, documentele însoțitoare și ambalajele produselor noi (unele fiind mult mai scumpe față de cele românești dar și mai performante)…

Dar și publicitatea comercială – tot mai frecventă, insistentă, redundantă, uneori agresivă sau debilă – plătită de producători/ distribuitori/ importatori (deci deloc credibilă, datorită conflictului lor de interese inerent dar imperceptibil pentru mulți, mai ales dacă obțin venituri din difuzarea publicității) – pe tot mai multe canale media (mai ales televiziunile „de știri”) și, ulterior, și pe web, la aproape orice website sau pagină FB realizată în România !!

 

Astfel, treptat, populația consumatoare din România (de cca 21 milioane locuitori în 1990, dar astăzi, în 2022, doar de cca 15 milioane locuitori, restul emigrând temporar/ definitiv sau dispărând natural), dacă a dorit, a putut afla – mai ales prin proprie experiență/ informare, în România și în alte state cu economie de piață – ce înseamnă competiția pe piața liberă, economia și societatea de consum, binefacerile dar și „provocările”/ racilele societății de consum și ale consumerismului. La noi, mass-media și chiar social media au prezentat inițial selectiv, aproape exclusiv aspectele pozitive ale acestora, cele negative fiind parțial relatate – deci și conștientizate – abia în ultimii ani și doar de anumite canale și redactori media.

 

În plus, consumatorii noștri au putut afla – mai ales prin proprie experiență – că, în democrația, economia de piață și societatea de consum introduse în România după 1989:

 

1   Orice cetățean – dacă dorește să se îmbogățească – poate acum, datorită noii legislații, să

obțină legal (dar uneori și ilegal sau ilicit, speculând deficiențe legislative sau instituționale), teoretic orice cantitate de bani, nu numai din muncă (cu sau fără contract implicând plata taxelor și impozitelor aferente) sau credite bancare (implicând dobânzi, garanții și ipoteci, pentru mulți imposibile sau inacceptabile) ci și din ajutoare sociale, jocuri de noroc, amanetări, comerț cu produse interzise, închirieri de spații/ vehicule, „inginerii financiare” și, mai ales, din speculă („cumpărând ‚en gros’/ ‚cu ridicata’ ieftin și revânzând ‚en detail’/

‚cu amănuntul’ scump” – o strategie de supraviețuire/ îmbogățire aplicată de secole, de sute de milioane de oameni trăind în multe alte state) – ceea ce, în statul socialist și în economia planificată centralizat, erau nu numai strict interzise ci și atunci când și acolo unde erau descoperite – sever sancționate de Miliția economică și de justiția socialistă.

 

  1. …Orice cetățean este obligat acum, prin efectele noii legislații, să plătească nu numai eventualele sale rate la creditele bancare solicitate, aprobate și acordate ci și tot mai numeroase taxe și impozite la nivel național (pentru pensie, sănătate, salarii, etc.) și local (pentru clădiri, terenuri, autovehicule, amenzi, etc.) precum și asigurări obligatorii și/ sau facultative (pentru locuință. RCA, CASCO, sănătate, viață, călătorii, etc.). Cum se spune, cu amărăciune: “În viață ai doar două certitudini – aceea că într-o zi vei deceda și aceea că până atunci vei plăti continuu impozite și taxe!” Mulți nu au auzit de „contractul social” (Rousseau) sau de „modelul de guvernare Leviathan” (conform căruia, în schimbul taxelor și impozitelor plătite statului, acesta ar trebui să asigure contribuabililor locuri de muncă și securitatea de care ei au nevoie)… De aceea, unii nici nu sunt interesați de deciziile centrale și locale privind utilizarea fondurilor financiare provenite din impozite și taxe, pentru a trage la răspundere democratic pe aleșii neamului care nu fac ceea ce trebuie și cum trebuie… Dar cei mai în vârstă concetățeni ai noștri pot constata – de regulă, cu amărăciune – că toate aceste taxe, impozite și asigurări erau mult mai puțin diversificate, numeroase și importante (valoric) în statul socialist și în economia planificată centralizat.

 

3….Pentru tot mai mulți concetățeni (mai ales cei din noile generații), banii/ averile/ proprietățile deținute personal au devenit principala valoare etică în societatea din România iar obținerea acestora (pentru unii, chiar prin orice mijloc și pe orice cale, inclusiv ilegitimă sau ilegală) și existența acestora ar reprezenta cel mai important criteriu de evaluare/ succes al semenilor în noua societate!!! Datorită acestei noi valori etice esențiale (promovate tot mai insistent de mass-media, de rețelele sociale, de tot mai numeroșii manipulatori profesioniști ce evoluează în spațiul public și de unele ONG-uri) și atitudinilor și comportamentelor pe care aceasta le generează – ca, de exemplu, obținerea faimei/ celebrității personale/ organizaționale (nemeritate atunci când se realizează exclusiv prin publicitate agresivă, insistentă, mincinoasă/ înșelătoare), practicarea pilelor, demagogiei, ipocriziei, simulării, mimetismului, șmecheriei, corupției, etc. – nu numai coeziunea socială ci și performanțele macroeconomice și sociale/ demografice ale României s-au degradat / redus continuu, ajungând – după 32 de ani – la niveluri cel puțin alarmante…Deși România a devenit – de la 01.01.2007 – membră a Uniunii Europene și a Comisiei Europene (cu toate structurile acestora)!

Printre altele, o consecință tot mai evidentă a noilor drepturi și libertăți (uneori și fără responsabilități) dar și a noului „zeu” incontestabil – „Vițelul de aur” – constă în abandonarea unor vechi atitudini/ comportamente descrise prin proverbele/ zicătorile „Ce ție nu-ți place altuia nu face!”, „Unirea face puterea!”, „Nu lăsa pe mâine ceea ce poți face astăzi!”, „Mai bine puțin, bun și cu rost decât mult, prost și fără rost”, etc. și înlocuirea lor cu atitudinile/ comportamentele descrise prin „Scoală-te tu ca să stau eu”, „Dă-i-nainte cu tupeu ca să vezi

 

că nu e greu!”, “Nu lăsa pe mâine ceea ce poți face astăzi, ci lasă pe poimâine căci până atunci nu va mai fi nevoie”, “Las-că merge și așa!”, etc…

  • păstrat – din păcate în prea mare măsură – dictonul bine cunoscut în Epoca de aur „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim!!” în anumite domenii și sectoare de activitate (de unele servicii publice) în care non-calitatea, productivitatea scăzută și ineficiența sunt vizibile oricui cunoaște ce sunt acestea. Este de râs sau mai degrabă de plâns?

Dar concetățenii interesați au putut afla că, acum. având mulți bani poți rezolva unele situații aparent insolubile, de exemplu, prin mită/ șpagă (conform zicalei „hoțul neprins este negustor cinstit”), prin imigrare ilegală, prin cetățenii străine cumpărate pe bani, prin importantele facilități fiscale oferite de unele state, etc…

 

4… Societatea de consum apărută și în România – mai ales prin apariția/ prezența pe piață a milioane de produse importate, de regulă (tot) mai performante si la prețuri acceptabile, dar și prin incitarea publicitară permanentă la achiziționarea/ consumarea lor – a determinat modificarea fundamentală a unor preferințe, după ce consumatorii noștri au constatat (tot mai frecvent) că, după ce aleg și achiziționează un anumit produs de folosinţă îndelungată (mai ales autoturisme, produse electrocasnice/ electronice/ informatice) acesta fie este, în scurt timp, depășit ca performanțe (conform publicității și ofertelor din magazine, dacă ajung să le cunoască și evalueze) de noi produse, fie, după un anumit timp (după expirarea termenului de garanție), devine inutilizabil fără ca „mentenanța corectivă” („reparația”) necesară să mai fie posibilă sau chiar rentabilă, în absența atelierelor service, a depanatorilor și/ sau a pieselor de schimb (disponibile la un preț acceptabil).

De remarcat că, în conformitate cu art.12 din OG 21-1992, produsele de folosinţă îndelungată comercializate în România necesită certificate de garanție (menționând un termen de garanție în interiorul căruia orice produs defect – dar nu din vina utilizatorilor! – poate și trebuie să fie înlocuit sau reparat pe cheltuiala furnizorului). Practic însă, atunci când a fost depășit termenul de garanție – de regulă doar de max. 1-2 ani dar, uneori, cu posibilitatea prelungirii lui prin sume suplimentare plătite în acest scop de cumpărător !! furnizorul nu mai are vreo obligație și consumatorul-proprietar trebuie să se descurce singur dacă nu dorește sa caseze produsul și să cumpere altul!

De remarcat și că produsele (inclusiv cele de folosinţă îndelungată) importate după 1989 la noi sunt printre cele mai ieftine (pentru a putea fi vândute cât mai repede, conform puterii noastre scăzute de cumpărare aferentă salariilor reduse practicate la noi), situându-se predominant în clasa „de larg consum” (deși pe piețele statelor dezvoltate există și produse în clasele „semi-profesionale” și „profesionale”, dar (mult) mai scumpe), deci realizate în serii de fabricație cât mai mari pentru a obține prețuri unitare cât mai mici și vânzări/ profituri cât mai mari. Această strategie a producătorilor și distribuitorilor reduce substanțial implicarea lor conceptuală (deci și costurile afarente) în ceea ce privește fiabilitatea, mentenabilitatea și disponibilitatea produselor realizate. Indicatorii de fiabilitate – bine cunoscuți odinioară producătorilor noștri (intensitatea de defectare – lambda, media timpului de bună funcționare – MTBF) – sunt total absenți în manualele cu “instrucțiuni de utilizare” (denumite și „cărți tehnice”) destinate utilizatorilor/ cumpărătorilor, iar distribuitorii și vânzătorii refuză să furnizeze asemenea date, probabil inexistente sau clasificate/ confidențiale.

În consecință, consumatorii din România sunt obligați să accepte, contrar obișnuințelor lor antedecembriste, că produsele de folosinţă îndelungată existente și achiziționate actualmente pe piața noastră ar trebui să fie casate și înlocuite – fără să mai încercăm să le reparăm!! – atunci când se defectează după expirarea termenului de garanție (chiar dacă mai funcționează cu performanțe reduse). În plus, ei au constatat că unitățile „Service” – atunci când există și sunt disponibile (de exemplu www.depanero.ro) – comunică tot mai frecvent absența resurselor lor informaționale, materiale și/ sau chiar umane necesare pentru

 

repunerea în funcțiune la performanțele inițiale ale produselor defectate… Sau faptul că piesele de schimb originale sunt uneori chiar mai scumpe decât produsul din care fac parte! De fapt, această situație/ strategie nu este deloc în interesul consumatorilor (care sunt obligați, astfel, să cheltuiască suplimentar mai frecvent, nu numai bani ci și timp și nervi) ci doar în interesul unor producători/ distribuitori care își vând astfel mai ușor/ repede produsele noi, realizând sau depășind ușor cifra de afaceri și profitul prestabilite…

 

5… Vechea zicală românească „Reclama este sufletul comerțuluineglijată sau discreditată în economia planificată centralizat, simultan cu întregul sector comercial al României socialiste a dobândit, în societatea de consum din România, valențe noi și chiar inedite, tot mai multe fiind, din păcate, și enervante sau chiar nocive (de regulă, mai ales, prin irelevanță, inoportunitate, ininteligibilitate, prețiozitate, debilitate/ stupizenie, intensitate, insistență, redundanță, agresivitate, etc.). Chiar dacă, în conformitate cu Legea nr. 202/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, publicitatea înșelătoare/ mincinoasă este și la noi oficial interzisă iar publicitatea comparativă este legală doar dacă respectă anumite cerințe

Toate acestea calificative realiste dar negative atribuite publicității noastre mai sus se datorează în primul rând difuzării mult prea frecvente/ insistente/ repetate, prin mass-media, a mesajelor publicitare – mai ales de către televiziunile „de știri” și altele – fără ca CNA, Consiliul Național al Audiovizualului, să intervină în scopul protejării consumatorilor, cu toate numeroasele sesizări primite, întrucât legislația aferentă nu a avut și nu are în vedere și asemenea criterii de non-calitate!

Mulți consumatori consideră că publicitatea pentru medicamente, suplimente alimentare, băuturi alcoolice, țigări, produse înșelătoare sau nocive, etc. nici nu ar trebui să existe, nu numai în masmedia ci și mai ales pe web…

Alt motiv pentru care această publicitate este enervantă și nocivă constă în faptul că toate aceste mesaje transmit de fapt (exclusiv pe banii furnizorilor – producătorilor, prestatorilor, distribuitorilor – aflați deci în evident conflict de interese!) un același mesaj incredibil:

avem mare nevoie de banii voștri, cât mai mulți și mai repede!!”. În consecință, mesajele publicitare difuzate pe canalele mass- și social-media sunt întotdeauna integral și exclusiv pozitive, (super)laudative, uneori chiar exagerate la adresa produselor/ serviciilor la care se referă și a furnizorilor lor…

În plus, mai toate inovațiile/ găselnițele importate după 1989 și incluse în mesajele și procedurile publicitare actuale („Black Friday”, „carduri de fidelitate”, “premii”, „cadouri”,

„concursuri”, „lichidare de stocuri”, „reduceri de prețuri”, „preț 9,99 lei”, „stocuri limitate”,

„pauza de publicitate”, etc.) sunt doar instrumente de manipulare a destinatarilor acestora – clienții mass-media și social media dar și internauții în scopul incitării lor la consum, deci la achiziționarea produselor/ serviciilor ce fac obiectul publicității, indiferent de eventuala lor necesitate, utilitate, eficacitate, eficiență, etc. Toate acestea sunt incluse acum în conceptul „marketing înșelător”, practicat la noi pe scară tot mai largă, deși tot mai multe persoane lucide și oneste își cultivă discernământul necesar pentru a-i face față, conștienți fiind de nocivitatea sa…

Cunoscătorii știu că, de fapt, promotorii publicității comerciale în România ca și agenții media implicați în practicarea acestui „marketing înșelător” (termen derivat din „market-in” – adică punerea pe piață a unui produs/ serviciu, mai ales prin manipulare – deci total diferit de vechiul concept „marketing”, interzis la noi până prin anii 70, însemnând cercetarea sistematică a unei piețe în scopul determinării cerințelor, necesităților, obiceiurilor de consum, puterii de cumpărare reale, etc. ale consumatorilor potențiali, etc.) formează împreună, de peste două decenii, un amplu și trainic CERC VICIOS în cadrul căruia aceștia profită din plin de credulitatea, chiar de naivitatea consumatorilor insuficient informați/ educați, cu

 

discernământ critic insuficient și/ sau care chiar nu știu ce au nevoie!! Comanditarii- plătitori și executanții-plătiți ai publicității comerciale în România ar putea fi foarte satisfăcuți de EFICIENçA (= raportul dintre valoarea creșterii vânzărilor produsului inclus în mesajul publicitar și valoarea costului de realizare și difuzare a acestuia) publicității în țara noastră

!! De fapt, ei profită de credulitatea prea multor consumatori, insuficient sau deloc informați și educați în calitate de consumatori dar interesați doar de prețuri care, la primirea mesajelor publicitare, nu pun la îndoială veracitatea și veridicitatea conținutului acestora și se grăbesc să achiziționeze produsul implicat, uneori chiar indiferent de necesitatea, utilitatea, calitatea, fiabilitatea acestuia!

O definiție umoristică dar realistă, exprimând un criteriu de evaluare a succesului comercial de către unii manageri ai furnizorilor ne informează că, pentru aceștia, „cel mai bun vânzător este acela care reușește să vândă congelatoare eschimoșilor!” Deci acela care este un … bun manipulator!!…

 

6… Datorită noii legislații privind firmele/ „societățile comerciale” cu capital privat (SRL/ SA – denumite astfel și pentru a se deosebi de fostele „întreprinderi socialiste” – de stat), unii consumatori care au dispus mai ales de idei și capital (din economii sau din credite bancare) au decis să se ocupe de producția unor bunuri/ produse (de regulă alimentare sau de larg consum) și/ sau de prestarea unor servicii (mai ales comerciale, de transport comercial/ public, educaționale, cosmetice, de alimentație publică, etc.) prin care puteau spera să-și câștige existența, să economisească „bani albi pentru zile negre” și/ sau chiar să se îmbogățească.

Capitalul românesc fiind inițial, evident, foarte limitat, de un mare ajutor au fost – mai ales în primele două decenii după 1989 – capitalul străin și investitorii străini atrași de privatizare și perspectivele transformării României într-o amplă piață de consum pentru produsele/ serviciile realizate în străinătate sau în România (unde costul redus al resurselor umane a reprezentat inițial un avantaj esențial apreciat prioritar de investitorii străini)….

Pe lângă dificultățile inerente obținerii creditelor bancare în România (cu garanții/ garanți, ipoteci, multiple documente, negocieri/ tratative, taxe/ comisioane/ dobânzi ridicate, etc.), noii antreprenori/ investitori români au trebuit să facă față rapid multiplelor și dinamicelor cerințe juridice/ financiar-contabile/ fiscale aplicabile, angajând consilieri/ consultanți juridici/ financiari/ fiscali și, mai ales, echipându-se cu o cantitate adecvată de POS-uri, calculatoare electronice și echipamente  periferice (în  special imprimante-scannere-copiatoare  devenite

„sine qua non” pentru a putea face față tot mai numeroaselor documente imprimate sau electronice primite/ expediate zilnic)…

Întrucât „conducerea întreprinderilor socialiste”/ „directorii”, pe de o parte, și „managementul firmei private”/ „managerii” pe de altă parte, sunt concepte mult deosebite ca scop, obiective/ politici/ strategii și mijloace (deși au și anumite similitudini), unii noi antreprenori/ acționari ai firmelor private au angajat și consultanți în management, manageri cu expertiză, etc. români și/ sau străini.

Antreprenorii din România au putut astfel afla că:

  • vechiul stil de management denumit „management autocratic” ar trebui să fie înlocuit cu

„managementul participativ” sau chiar cu exoticul „empowerment”

  • mult doritul PROFIT P (=CA-CT>=0, unde CA=cifra de afaceri, CT=cheltuielile totale)
  • dacă diferența CA-CT<=0, se obțin PIERDERILE p =CA-CT (<=0), nedorite
  • “capacitatea (unui agent economic) de-a genera profit” se numește PROFITABILITATE
  • există 3 strategii de bază, legitime și legale, de creștere/ maximizare a profitului
  • factorii determinanți ai maximizării profitului depind de cultura întreprinderii, de metodele științifice și de tehnicile manageriale cunoscute și aplicate de manageri, dar și de îmbunătățirile tehnologice realizate

 

Trei strategii de bază utilizabile pentru creșterea/ maximizarea profitului

  1. Prin excelența/ unicitatea produsului/ serviciului oferit (la limită – și prin exclusivitatea distribuirii unor branduri sau prin monopolul natural existent) – prețul/ tariful acestuia poate crește (în anumite limite) fără ca mecanismul regulator al pieței să acționeze, în absența concurenței pe piață
  2. Prin satisfacerea tuturor cerințelor (nevoilor, așteptărilor) ale tuturor potențialilor cumpărători/ consumatori existenți pe piață numărul N de produse/ servicii identice achiziționate de cumpărători poate crește substanțial.
  • Prin creșterea/ menținerea efectivității/ eficacității proceselor tehnologice – costurile/ cheltuielile totale CT (incluzând și costurile aferente mentenanței corective, deci reparațiilor, și mentenanței preventive, deci întreținerii echipamentelor întreprinderii) pot fi reduse substanțial.

 

Un agent economic suficient de informat, instruit și receptiv care dorește și poate să fie (și să se mențină) profitabil și chiar competitiv aplică simultan/ succesiv toate aceste strategii, desigur, în proporții variabile în timp, în funcție de conjuncturi.

Dar acel agent economic care – din diferite rațiuni posibile (comoditate, ignoranță, suficiență, aroganță, etc.) – nu cunoaște sau chiar refuză să aplice vreuna din aceste strategii (“știu eu mai bine ce și cum să fac!”), nu va reuși să recupereze – din vânzările realizate – toate cheltuielile efectuate (materiale, manoperă, etc.) și chiar să achite, integral și la timp, toate componentele sale de cost (mai ales taxele și impozitele, TVA, accizele, ratele la credite, etc.) astfel încât, în timp, va ajunge la suspendarea/ încetarea activității și chiar la declararea falimentului….

Refuzul consumatorilor de-a achiziționa produse/ servicii care nu corespund criteriilor lor de bază de selecție (CALITATEmaximă și PREȚ/ TARIF minim) și boicotarea de către consumatori a acelor agenți economici care nu le respectă cerințele/ nevoile/ așteptările sunt condiții ESENȚIALE sine-qua-non pentru îmbunătățirea continuă a calității ofertelor pe piață și reducerea prețurilor și tarifelor acestora.

Dacă, la noi, încă nu se întâmplă întotdeauna așa ceva, situația are cel puțin două cauze esențiale:

  1. Informarea, educarea și discernământul consumatorilor sunt rudimentare/ deficitare sau inexistente, presiunea unora dintre aceștia pe piață fiind nesemnificativă/ inexistentă, întrucât aceștia obișnuiesc să achiziționeze orice produs/ serviciu aparent necesar/ util/ dorit și oferit de cineva, undeva, doar dacă au suficienți bani ca să-l plătească și, eventual, produsul găsit are aspect comercial sau face obiectul unei … publicități comerciale, mai mult sau mai puțin manipulatoare!! Absența rezultatelor testelor comparative ale produselor oferite pe piața românească este cauza-cauzelor acestei grave deficiențe datorită căreia consumatorii din România nu pot adopta comportamentul consumatorilor din statele europene .

 

  1. Inițiativele și practicile – ilegitime sau chiar ilegale – ale unor agenți economici prin care aceștia reușesc să se sustragă legităților pieței libere, ocolind anumite prevederi legale și controale/ inspecții, etc dar reușind să supraviețuiască pe piață (de exemplu: „ingineriile financiare” prin care se declară profit nul pentru a nu se plăti impozite/ taxe/ amenzi indexate la acest indicator, salariile nefiscalizate plătite angajaților „la negru”, incitarea la consum prin publicitate înșelătoare/ agresivă, vânzările condiționate nesancționate de autorități deși sunt ilegale, cointeresarea materială/ morală” a unor decidenți pentru a obține anumite avantaje concurențiale, caiete de sarcini cu dedicație, decizii atehnice, ).

Dinamica și complexa legislație a achizițiilor publice încearcă să facă față tot mai numeroaselor/ inventivelor tentative ale unor agenți economici de-a obține finanțarea publică centrală/ locală, calitatea produselor/ serviciilor furnizate în schimb fiind uneori neglijată sau greu/ imposibil de evaluat. Finanțările europene, în schimb, sunt uneori – la noi – evitate sau chiar refuzate întrucât destinația acestora și rezultatele obținute sunt riguros verificate inclusiv de organisme europene…

Alți antreprenori (mai ales provenind din vechile întreprinderi socialiste sau fără vreo experiență managerială) au decis să realizeze anumite produse/ servicii cunoscute/ familiare lor (în condițiile fostei „dictaturi a producătorilor”), dar ținând cont prea puțin sau chiar deloc de cerințele și reacțiile clienților/ beneficiarilor/ consumatorilor potențiali și reali cărora le-au impus ceea ce, de fapt, puteau și știau ei să realizeze înainte de 1990, uneori și în disprețul unor prevederi legale si mai ales al standardelor aplicabileAceste atitudini și comportamente contraproductive ale unor producători au fost de regulă sancționate – mai devreme sau mai târziu – de piața liberă, prin vânzări/ venituri/ profituri tot mai reduse, ceea ce a determinat până la urmă falimentul agenților/ operatorilor economici care au obținut asemenea rezultate…

Azi, în anul 2022, constatăm că din cele cca 7500 foste întreprinderi socialiste de stat (dintre care 39 întreprinderi erau doar în industria electronică) au mai rămas în funcțiune doar câteva sute întreprinderi ce au fost privatizate (având Statul român acționar maxim 49%, alături de alte parteneri de interese/ stakeholders – denumite uneori peiorativ în mass-media noastră

„grupuri de interese”).

Și mai putem constata că avem acum în România, conform datelor BNR, cca 700.000 agenți/ operatori economici privați din care cca 40% sunt inactivi sau au profit nul!!! Marea lor majoritate prestează servicii (mai ales comerciale) – multe fiind active în domeniul tehnologiei informației și al comunicațiilor electronice – producția de bunuri/ produse revenind deci unui număr relativ redus de agenți/ operatori economici…In plus, la noi, cele mai numeroase și stabile magazine sunt – în prezent – cele care oferă produse alimentare și medicamente („farmacii”), întrucât consumatorii au în primul rând nevoie de aceste produse sine-qua-non, astfel încât aceste magazine (și cu publicitate comercială intensă aferentă) sunt profitabile și nu ajung la faliment!

 

7.….Prin apariția și răspândirea rapidă – și în România – a marilor retaileri internaționali (Carrefour, Lidl, Kaufland, Auchan, Cora, Metro, Billa, Penny, etc.) și a marilor/ imenselor lor magazine universale (denumite publicitar „super-” , „hyper-”, „mall”-uri, „market”-uri, etc.), consumatorii noștri (cu drepturi și interese – exclusiv „economice”, conform OG 21- 1992 – recunoscute oficial din 1992!) au putut, în fine, să cunoască direct tot mai multe produse noi realizate în străinătate (mai ales alimentare, dar nu numai acestea!) – cu extraordinara lor diversitate, prin numeroasele lor sortimente accesibile acum și la noi, provenind din numeroase state (europene sau extraeuropene), întro gamă largă de prețuri accesibile, fiecare având caracteristicile, ambalajele și mesajul publicitar specific, de multe ori depășind – chiar cu mult – mai tot ceea ce fusese cunoscut în România înainte de 1990!! Cunoscătorii au apreciat concepția și managementul acestor noi și mari magazine (cu capital

 

străin, cu standardele și procedurile lor „orientate spre client”, inedite în România) dar și eforturile și soluțiile lor manageriale și logistice (transport, depozitare, evaluarea și selecționarea furnizorilor, interesul pentru cerințele/ reacțiile consumatorilor, managementul calității, etc. – mai toate inedite în România) precum și amplasarea și modul lor de organizare-funcționare satisfăcând simultan cerințele cumpărătorilor/ consumatorilor dar și cerințele manageriale interne de eficacitate, de eficiență/ rentabilitate și de profitabilitate.

În asemenea mari magazine universale se oferă și unele produse alimentare „made in Romania” – de regulă semnalizate vizibil ca atare în etalaje/ rafturi dedicate – dar mult prea (și tot mai) puține și diversificate, comparativ cu produsele importate similare, oferite simultan !!!… Deși, de multe ori, calitatea și prețul acestor produse românești sunt conforme cu cerințele clienților lor…

Afluența considerabilă și continuă a tot mai multor clienți spre aceste magazine (deschise cel puțin 12 ore pe zi, inclusiv în week-end), coșurile lor de cumpărături frecvent bine umplute și mai ales datele publicate privind unele performanțe economice importante ale unor asemenea retaileri, precum și rapida lor răspândire demonstrează succesul remarcabil, incontestabil și trainic al unor asemenea investiții străine (prin care, de remarcat, s-au creat și numeroase locuri de muncă oferite concetățenilor noștri)…

Dar în mass-/ social-media noastră se publică uzual, privind aceste mari magazine universale – pe lângă insistenta lor publicitate comercială (exclusiv de primă parte) referitoare la prezența și prețul unor produse oferite pe piață – știri, date și informații senzaționale/ scandaloase cu privire aproape exclusiv la controalele/ constatările/ sancțiunile ANPC, eventualele conflicte ale acestora cu comisarii ANPC, eventualele intervenții la Executiv ale unor reprezentanți diplomatici ca urmare a sancțiunilor aplicate de ANPC, eventualele revendicări nesatisfăcute ale unor posibili furnizori români, eventuala inapetență a unor asemenea mari magazine pentru recuperarea ambalajelor produselor, etc…

De ce, la noi, nu se publică nimic despre tot ceea ce a făcut posibil acest succes evident și apreciat, despre obiective, politici și strategii de management, despre standarde și proceduri aplicate, despre obstacolele depășite ??? Să fie oare toate acestea considerate ca fiind publicitate neplătită, informație clasificată/ secretă managerială sau este vorba de absențe/ omisiuni voluntare? Orice vizitator al acestor mari magazine universale poate remarca numeroase detalii avantajoase de organizare, prezentare, amplasare, funcționare, etc. – multe fiind inedite pentru noi și încă prea puțin prezente în magazinele românești…

Unii concetățeni ar dori chiar – exprimându-se uneori public în acest sens – ca, având în vedere amplasarea și orarul acestor mari magazine universale în alte state europene, ele să fie și la noi construite/ mutate în exteriorul localităților și să fie închise în week-end-uri (chipurile, pentru a permite micilor magazine alimentare ale antreprenorilor români să supraviețuiască!).

De ce, după 30 de ani de protecție legală a consumatorilor, nu avem încă în România magazine universale cu capital românesc de amploarea și calitatea celor cu capital străin? Doar ele sunt necesare, utile și, mai ales, foarte profitabile (determinând îmbogățirea rapidă a acționarilor lor)!!!!

Așteptările/ pretențiile unor semeni/ conaționali de-a avea/ găsi în asemenea magazine doar produse românești sunt nu numai incompatibile cu principiul comunitar al „liberei circulații a produselor” dar, probabil, și imposibil de satisfăcut cu actualele capacități de producție cu capital românesc – total insuficiente – ale agriculturii noastre și ale industriei noastre alimentare (inclusiv în ceea ce privește cantitatea, diversitatea sortimentală, principalele caracteristici – deci calitatea – și chiar prețul pe piață)…

Un exemplu: preconizata necesară, utilă și mult lăudată Casă de comerț „Unirea”, cu capital integral românesc, prin care ar fi urmat, în fine, să fie comercializate – fără a putea fi comparate direct cu produsele similare din import – DOAR anumite produse agricole, legume

 

și fructe cultivate în România, după ani de proiecte, declarații, discuții, dispute, tentative și tratative (datorită, desigur, numeroaselor obstacole legale, birocratice și structurale dar și imposibilității asigurării continuității și performanțelor necesare realizării/ furnizării, testării/ colectării/ transportului/ depozitării/ sortării/ condiționării/ distribuirii, etc. unor cantități variabile de produse alimentare, atunci când și unde trebuie, la prețuri și cu durate acceptabile) de-abia acum – la sfârșit de toamnă 2022! – a anunțat că va înființa într-o piață (care?) un magazin de …cereale! Urmând probabil ca, abia în anii viitori, să se creeze/ amplaseze în piețe mult așteptatele magazine cu produse agricole, legume și fructe exclusiv românești.…

În pregătirea mult discutatului și lăudatului proiect de inspirație occidentală „From farm to fork” (De la fermă la furculiță), un proiect de ordonanță elaborată recent de Ministerul Economiei preconiza chiar… abrogarea prevederii legale (art.51 din OG 99/2000) prin care se interzice vânzarea condiționată !!!! Sper că nu vor reuși așa ceva, întrucât această practică de creștere nemeritată a valorilor vânzărilor/ profiturilor în dauna intereselor economice ale consumatorilor, este tot mai răspândită, fără ca autoritățile să se autosesizeze.

Mai sper ca producătorii noștri (mai ales agricoli) să dorească/ poată să se asocieze pentru a soluționa împreună dar în mod eficient, chiar optim, mai toate problemele cu care se confruntă de logistică, de calitate și de preț privind produsele lor, dar și de promovare și de marketing pe piață, etc. … Și, desigur, să realizeze norme/ standarde, testări, inspecții și certificări ale produselor proprii pentru a câștiga încrederea consumatorilor, fără a recurge la publicitatea comercială de primă parte, deloc credibilă pentru cunoscători.!!!

Dar atât timp cât mai toate discuțiile, criticile și revendicările – la Guvern, ministere, asociații patronale, etc. – se referă doar la legislație și/ sau bani (prețuri, taxe, TVA, accize, impozite, ajutoare, etc.) – și, din păcate, mai deloc la calitate, cerințele/ drepturile consumatorilor și problemele nerezolvate de decenii ale producătorilor/ prestatorilor – necesarul progres se va lăsa încă mult timp așteptat!

 

8… Instituirea legală și dezvoltarea comerțului electronic în România au reprezentat și mai reprezintă – pe baza reglementărilor aplicabile și datorită numeroaselor firme dedicate înființate – un mare progres în respectarea/ satisfacerea cerințelor (nevoilor și așteptărilor) consumatorilor care, astfel, nu numai că pot cunoaște de la sursă – deci corect și relativ complet, înainte de-a se decide ce să achiziționeze caracteristicile (deci calitatea) și prețurile unui mare număr de produse similare disponibile și dorite (provenind de la numeroase branduri renumite) precum și reacțiile unor cumpărători, dar și pot să obțină rapid, pe web, toate aceste date și informații, pot să primească acasă, prin curieri, produsele selecționate (achitate fie prin curier, fie prin Internet banking) și chiar pot să le returneze dacă vreun produs astfel obținut nu corespunde caracteristicilor anunțate sau dorite…

Succesul acestui nou gen de afacere se datorează atât progreselor substanțiale realizate în domeniul Tehnologiei informației și al informatizării cât și datorită extinderii rețelelor de comunicații electronice în România…

De fapt, succesul acestor evoluții se datorează respectării cerințelor legii efortului minim (sau a minimei rezistențe, sau a comodității maxime!), o lege psihologică, utilă în management și ignorată mult timp în România – a se vedea :

Legea efortului minim (I) – De ce este bine să vrei mai mult decât vrei acum! | Cornelia Palii Legea efortului minim (II) – Calea succesului sigur | Cornelia Palii

 

2.  CUM AU FOST ȘI SUNT PRACTIC PROMOVATE, RESPECTATE ȘI APĂRATE ÎN ROMÂNIA DREPTURILE CONSUMATORILOR? EVENIMENTE, FAPTE, SITUAȚII EXISTENTE/ TRĂITE

 

 

 

Acest drept esențial (inclus prioritar dar redundant în aceste două reglementări fundamentale, OG 21/1992 și L 296/2004) reflectă nevoia esențială și absolută a consumatorului de-a nu-și pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea și de-a nu-i fi afectate drepturile și interesele legitime, ca urmare a achiziționării unui produs sau a prestării unui serviciu generând realmente astfel de riscuri.

De remarcat că acest drept nu se referă la toate caracteristicile referitoare la CALITATEA produsului/ serviciului furnizat, gradul de adecvare a acestora la cerințele/ nevoile/ așteptările fiecărui client fiind evaluabil separat de fiecare potențial cumpărător/ consumator înainte de-a se decide ce să achiziționeze (dacă vrea, poate și știe ce și cum să facă, deci dacă este suficient de bine informat și educat, având și discernământul necesar!)… Zicala românească „nu-i frumos ce-ți place ție ci doar (ceea) ce-mi place mie” este deci integral aplicabilă și utilă în condițiile pieței libere…

Așa se explică prezența – uneori și succesul, întrucât ele totuși se vând, aducând profituri dezvoltatorilor lor – pe piața globalizată a unor produse/ servicii având (unele) caracteristici inadecvate (pentru unii cumpărători/ consumatori), sau insuficient testate, îmbunătățite sau chiar variabile în timp – de exemplu: unele produse hardware sau software, unele aplicații informatice, etc… Și în aceste situații, consumatorii ar putea și trebui să fie informați (sau să se informeze) în mod complet și pertinent înainte de-a se decide să plătească (uneori mult!!) pentru ceva care nu oferă satisfacție integrală!!

Dacă în cazul produselor alimentare, cosmetice, farmaceutice, etc. aceste riscuri menționate în legislație pot fi evitate/ minimizate prin respectarea strictă a termenului de valabilitate (menționat pe ambalaje), în câteva alte situații reale putem constata că acest drept nu este sau nu poate fi respectat (în lipsa reglementărilor aplicabile/ eficace/ eficiente) iar cei în drept să se autosesizeze și să prevină/ corecteze preferă (doar din comoditate ???) lipsa de inițiativă și pasivitatea. Iar atunci când acționează, eficacitatea/ eficiența unor acțiuni ale lor lasă mult de dorit…

 

Exemplul 1: Rațiunea – principală dar incredibilă – pentru care unii consumatori informați, posibili pacienți, au refuzat și refuză (inclusiv în pandemie!) să fie internați în (unele) unități medicale sau centre rezidențiale din România este riscul infecțiilor nosocomiale (asociate asistenței medicale sau îngrijirii în aceste entități, din vina lor exclusivă), deși din 2021 există Legea nr.3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile medicale și din centrele rezidențiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România. Conform acesteia, la Art.2 se menționează

Prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale constituie un obiectiv major național, întrucât aceste infecții reprezintă principala amenințare la adresa siguranței pacienților îngrijiți în unități medicale” și se stabilește înființarea „Comitetului Național pentru Prevenirea și Limitarea Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale”. Și totuși aceste infecții

 

nosocomiale devin cauze de deces iar spitalele solicită – dar aparent fără succes – nu numai laboratoare și echipamente moderne/ eficace ci și posibilitatea izolării pacienților infectați nosocomial de ceilalți pacienți… Conform unei recente declarații a ministrului Sănătății Rafila, zilnic ar deceda în România datorită acestor infecții nosocomiale, în medie, 5 persoane, iar spitalele ar raporta mult mai puține asemenea situații decât există în realitate !!!

Çi pacienții/ rezidenții pot și trebuie să fie considerați în calitate de consumatori de servicii medicale. Non-calitatea acestora le afectează evident drepturile și interesele lor legitime.

 

Exemplul 2: Prin publicitate înșelătoare pe web, unele firme oferă și chiar vând nestingherite la noi, mai ales online, produse înșelătoare (care deși au denumiri identice/ similare cu cele ale altor produse similare și eficace, practic acestea nu sunt eficace întrucât nu realizează funcțiile/ caracteristicile anunțate publicitar), scopul lor fiind doar de-a obține plata aferentă de la consumatorii neinformați care le achiziționează! Un asemenea produs contrafăcut este de exemplu dispozitivul Power (Factor) Saver (sau E-Energy) care, conform reclamei sale, ar trebui să reducă (legal!) consumul de energie electrică la consumatorii casnici de energie electrică de joasă tensiune! Înșelătoria poate fi descoperită relativ ușor constatând totala ineficacitate a dispozitivului (uzualele variații lunare ale consumului de energie electrică având cu totul alte cauze decât efectul acestui dispozitiv!)… Iar dacă – prin ceea ce se numește “inginerie inversă” – produsul este demontat (de un cunoscător), se identifică toate componentele sale electrice, cu valorile și conexiunile lor și se măsoară curenții și tensiunile aferente apare evidentă înșelătoria. Ea se bazează și pe analogia cu utilele funcții Energy Saver incluse în anumite aparate electrice/ electronice/ informatice, deci funcționând la un anume consumator conceput să funcționeze în regim de economie. Deși unele explicații din Instrucțiunile de exploatare ale dispozitivul   Power (Factor) Saver (sau E-Energy) se referă la transformarea/ compensarea puterii reactive (proces important în instalațiile electrice industriale de putere, necesitând componente reactive cu valori importante pentru compensarea puterii reactive), în realitate, circuitul acestui produs – comercializat online și la noi – are cu totul altă funcție, după cum rezultă din clipurile de mai jos. Acestea au fost realizate în străinătate căci, în România, pentru a realiza așa ceva în mod credibil, cineva ar trebui să se sesizeze oficial și să solicite efectuarea contra cost – de suportat de cineva ! – a acestor investigații, exclusiv într-un laborator acreditat de încercări/ testări electrice! Nicio asociație de protecție a consumatorilor sau a electricienilor nu a realizat și publicat asemenea demonstrații.

Pe web (mai ales youtube) se pot găsi clipuri străine care demonstrează în mod simplu, practic și credibil înșelătoriile incluse în unele produse – mai ales electrice, electronice, informatice, oferite astăzi pe piețele globalizate – ca de exemplu:

Chinese Power Saver – Does it actually save power? – YouTube

Electricity Saving Box Scam (The WORST I’ve Seen) – Krazy Ken’s Tech Talk – YouTube

Worst fake “power saver” plug yet – YouTube

Exemple de publicitate înșelătoare în România pentru produse care simulează funcția de economisire a energiei electrice :

O lacună simplă le permite românilor să ieftinească prețul la electricitate (restaurantmulti.store)

O lacună simplă le permite românilor să ieftinească prețul la electricitate (foodall.store)

Cumpara Economizor energie electrica SD-001, Diverse accesorii la doar 59,90 lei (romarket.ro)

Economiseste energia cu noul economizor de curent! (avantajosul.ro)

În comerțul din România sunt oferite (mai ales online) și alte modele și tipuri de asemenea produse înșelătoare care, evident, nu au fost concepute și testate pentru a nu dăuna

 

utilizatorilor lor, deci au, probabil, și efecte nocive asupra vieții/ sănătății oamenilor… De exemplu: unele modele/ tipuri de dispozitive cu ultrasunete pentru alungarea insectelor/ dăunătorilor (care, demontate, dezvăluie existența câtorva componente care doar comandă aprinderea/ stingerea alternative a unor diode electroluminescente, LED-uri, pentru a genera impresia cumpărătorului că … funcționează) și nu realizează funcțiile menționate în textul publicitar!!!

 

Exemplul 3: Prin publicitate pe web (întrucât legislația actuală nu interzice expres așa ceva, principiul „liberei circulații a produselor” fiind considerat ca fiind aplicabil nediferențiat și în aceste situații, deși consecințele pentru educație pot fi – și de multe ori chiar sunt – surprinzător de nocive), unele firme oferă și vând nestingherite la noi, se pare exclusiv online, … produse destinate elevilor/ studenților care doresc să promoveze fraudulos evaluările din școli și universități – prin examene, teze, extemporale, teste, lucrări pentru acasă, etc.)

Exemple de publicitate în România pentru asemenea produse:

Studentii si elevii folosesc tehnologia inteligenta pentru a trisa la examene | borceablog

Casca de copiat, metoda perfecta de a copia la examene (solutiipc.ro)

Care sunt sistemele de copiat folosite pentru a copia la examene? – Vlog De IT (blogdeit.ro)

Gadget-uri pentru copiat – Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle Câteva articole publicate recent în mass-media (interesată, se știe, prioritar de senzațional, scandal, etc. în scopul creșterii audienței) pentru a prezenta larga panoplie actuală a metodelor și tehnicilor de copiat aflate la dispoziția elevilor și studenților, nu au avut alt efect decât … popularizarea acestora și a produselor oferite, de achiziționat! Deci creșterea vânzărilor și profiturilor unora! În detrimentul performanțelor educaționale ale (prea) multora! Așa au fost:

https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/cum-se-mai-copiaza-la-examene-profesor- 1999696.html

Copiatul, ridicat la rang de arta! Afla care sunt cele mai noi tehnici! – Inspectia Muncii (inspectmun.ro)

Ar fi fost de dorit ca măcar Ministerul Educației să fi elaborat și proiecte de reglementări care să blocheze acest comerț contraproductiv pentru educația românească (sau măcar să permită școlilor și universităților din România să utilizeze eficientele dispozitive de bruiere („jammere”) pentru blocarea LOCALĂ și TEMPORARĂ a comunicațiilor electronice doar pe durata evaluărilor – așa cum se procedează de decenii în instituțiile de învățământ din SUA, Canada și alte state (dar la noi acestea nu pot fi comercializate legal, conform ANCOM, cu justificări legale discutabile.)

La fel de permise – dar încă nebăgate în seamă de autorități, de Executiv și de Legislativ – sunt la noi și mesajele publicitare online prin care unii întreprinzători oferă – evident contra cost

– studenților/ absolvenților interesați din universități, proiecte, lucrări de diplomă/ licență, disertații de masterat și teze de doctorat integrale, GATA FĂCUTE de ei, pe orice temă/ subiect (!!), cu orice număr de pagini, uneori și cu …garantarea originalității (!!)

Exemple de publicitate în România pentru asemenea produse „intelectuale”:

Teza doctorat, lucrari licenta, in orice domeniu, preturi accesibile, raport fara plagiat, garantie | adroi-serv

Teza doctorat lucrare licenta disertatiemaster, lucrare grad, proiecte, diploma in orice domeniu! | adroe-serv

Realizam lucrari de licenta, disertatii master, teze doctorat, lucrari de grad, referate si proiecte – Lucrare-Licenta.ro

Cele mai bune preturi pentru Licenta, Disertatie, Proiecte (licenta-disertatie.com)

Ministerul Educației ar fi trebuit să elaboreze – printre sutele sale de acte normative – și proiecte de reglementări care să blocheze acest comerț contraproductiv pentru educația

 

românească… Toate prea numeroasele și îndelungatele discuții declanșate de unii jurnaliști pe tema plagiatelor unor teze de doctorat vizează doar politicienii/ demnitarii care au procedat astfel… Mai toate soluțiile juridice și administrative preconizate sunt considerate a fi inacceptabile de criticii ocazionali și, astfel, nu fac decât să întrețină circul mediatic. Cui folosește această situație care durează de cel puțin două decenii?

Și în acest caz, aplicarea fără discernământ a principiului „liberei circulații a produselor” are ca efect creșterea vânzărilor și profiturilor unora, în detrimentul credibilității și performanțelor învățământului superior din România! Chiar așa – „lac să fie că broaște sunt destule!” ???

Toate exemplele de mai sus se referă la afectarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, contravenind primului drept al consumatorului menționat în OG 21-1992 și în Codul Consumului …

 

Acest drept reflectă nevoia consumatorului de-a cunoaște înainte de-a se decide CE și CÂT să cumpere în mod COMPLET, PRECIS și COMPLET, toate caracteristicile esențiale (de exemplu, pentru produse – caracteristicile tehnice/ electrice/ mecanice/ chimice/ dimensionale, structurale, organoleptice, de prelucrare ulterioară, de punere în funcțiune și utilizare, de mentenanță, de fiabilitate, etc.) ale produselor/ serviciilor disponibile (pe piața la care are acces și care corespund aparent necesităților sale), în scopul comparării acestor caracteristici cu propriile sale cerințe, nevoi și așteptări, pentru a determina gradul de adecvare a caracteristicilor produsului la propriile sale cerințe, deci CALITATEA produselor oferite/ disponibile

 

Acest drept reflectă și nevoia consumatorului de-a cunoaște înainte de-a se decide CE și CÂT să cumpere în mod COMPLET, PRECIS – prețul/ tariful unitar al produsului/ serviciului oferit (incluzând, eventual, anumite componente invizibile inițial).

 

Acesta este comportamentul consumatorului bine informat și educat care știe ce dorește și

posedă suficient discernământ critic – obtenabil numai prin educație și experiențe adecvate

  • pentru a selecționa, din multitudinea ofertelor de produse similare ale unui magazin, produsul/ serviciul OPTIM pentru el, adică având simultan CALITATE MAXIMĂ și PREȚ/ TARIF MINIM.

Din păcate, în România acest comportament este posibil doar uneori și parțial, mai ales în cazul comerțului electronic, în mai toate celelalte situații fiind cvasi-imposibil, mai ales datorită absenței educației populației în calitate de consumator (deși dreptul la educație în

 

acest domeniu este menționat la Art.3 din OG 21/1992, în capitolul IV – Informarea și educarea consumatorului – al acesteia nu mai există nicio prevedere privind educarea consumatorului !!!) cât și datorită neorganizării/ nerealizării de trei decenii, și în România, a testelor comparative sistematice de produse/ servicii, teste care să fie exclusiv realizate de organizații de terță parte, acreditate și deci credibile (de exemplu – laboratoare de testare sau metrologice, organisme de inspecție sau certificare, etc., conform www.renar.ro).

Asemenea testări comparative sunt organizate și funcționează de decenii în numeroase state membre ale UE, în SUA, Canada, etc. rezultatele testărilor efectuate fiind publicate și actualizate periodic în beneficiul consumatorilor …

Exemple de bune practici actuale:

Germania: Stiftung Warentest (https://www.test.de) fondată în 1964

  • Franța – Belgia: 60 Millions consommateurs Tests comparatifs | 60 Millions de Consommateurs (60millions-mag.com), Institut National de la Consommation: Institut national de la consommation (inc-conso.fr), UFC Que choisir, Association de consommateurs – UFC-Que Choisir (quechoisir.org)
  • SUA: Consumer Reports (consumerreports.org) – fondată în 1936

Deși în HG 700/2012 privind organizarea și funționarea ANPC, la Art.3 este menționată atribuția „…o) efectuează, prin prelevări de probe din produsele alimentare și nealimentare, analize si încercări în laboratoare acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate”, nu numai că asemenea teste/ încercări / analize nu sunt – dacă sunt! – efectuate transparent (știind că laboratoarele proprii LAREX – funcționând în domenii limitate, de exemplu metalele/ pietrele prețioase, etc. – ar fi trebuit să existe și să fie acreditate) în comunicarea sa publică apar unele date și informații arbitrare, total lipsite de credibilitate.

 

Exemplul 1 – Avertismentul președintelui ANPC (oare ce laborator acreditat a testat, investigat și formulat acest „avertisment”?). De remarcat formularea incluzând numeroase erori de exprimare și gramaticale!

Exemplul 2

În cursul pandemiei de SARSCOV-2, în anii 2020-2022, ANPC a anunțat public repetat faptul că peste 90% din măștile de protecție comercializate în România ar fi fost neconforme !!

 

Cine, pe baza cărui standard, când și unde a testat – pentru a ajunge la această concluzie – cele câteva mii de modele și tipuri de măști oferite pe piața noastră, inclusiv și mai ales prin comerț electronic?

 

Exemplul 3

În cursul pandemiei de SARSCOV-2, în anii 2020-2022, ANPC ar fi trebuit să corecteze unele informații incomplete/ eronate difuzate consecvent de organele statului prin mass- media (eventual pe baza colaborării cu organizații și personalități medicale și științifice independente, deci credibile, dacă angajații ANPC nu erau suficient de competenți, întrucât consumatorii au dreptul să primească numai date și informații reale, credibile!) conform situațiilor menționate în continuare.

 

Ex.3.1.S-a promovat prin mass-media ideea – exprimată consecvent incomplet/ incorect – conform căreia masca de protecție ar proteja purtătorul de eventualii purtători de virus din apropierea sa (cu care intră în contact prin aerosolii emiși de aceștia atunci când vorbesc, tușesc sau strănută). Această protecție este evident iluzorie atunci când masca este doar textilă (deci ieftină și simplă, așa cum sunt majoritatea tipurilor oferite la noi) și, mai ales, atunci când ochii nu sunt protejați prin vizetă sau ochelari

Măștile de protecție eficace sunt doar de anumite tipuri, cu o anumită structură mai complexă, fiind realizate și testate conform unui standard specific, întrucât sunt utilizate de medici în anumite circumstanțe… Dar care sunt și (mult) mai scumpe!….Unele modele nu sunt de unică folosință…

Iar vizeta protectoare a ochilor are și ea un cost neneglijabil, dar nu este de unică folosință. Întrucât calea de pătrundere a aerosolilor (cu sau fără viruși) în organismul uman – se știe – este prin mucoasele din gură, nas și/ sau ochi, simpla masca textilă aplicată peste nas și gură doar protejează pe cei din jurul purtătorului de eventualii aerosoli cu virus emiși de acesta!! În plus este și de unică folosință…

Aceste măști textile ieftine și simple se utilizează curent (nu doar în pandemie, ca la noi!) în statele în care responsabilitatea socială (deci față de semeni) este o importantă valoare etică, educată de secole la fiecare generație (nu ignorată sau chiar respinsă ca la noi!) atunci când persoanele care au anumite afecțiuni sunt preocupate prioritar să protejeze de contaminare persoanele din apropiere sau cu care vin în contact.

ANPC ar fi trebuit să testeze comparativ – în laboratoare de testare independente acreditate

– măștile oferite pe piață și să prezinte atât criteriile de selecție a modelului/ tipului optim în funcție de caracteristicile acestora cât și rezultatele testărilor… Dar nu a făcut-o (de ce?), preferând să anunțe arbitrar și autoritar, dar fără credibilitate pentru cunoscători, că peste 90 % (!!!) din măștile oferite pe piață ar fi…neconforme!

 

Ex.3.2. Datele statistice transmise zilnic prin mass-media cu privire la numărul de persoane contaminate, internate la ATI sau decedate în toată România au fost prezentate aproape permanent doar ca valori absolute, fără raportare la numărul de persoane – respectiv – testate, contaminate, internate, omițându-se (intenționat, din comoditate sau din ignoranță) comunicarea publică a mult mai relevantelor valori relative permițând atât comparațiile cu datele statistice similare din alte state europene (difuzate acolo doar ca valori relative) cât și evaluarea evoluțiilor/ involuțiilor contagiozității (= raportul numărului de persoane contaminate față de cele testate), capacității de primire în ATI (= raportul numărului de persoane internate la ATI față de cele contaminate), morbidității (= raportul numărului de persoane decedate față de cele internate la ATI).

 

ANPC ar fi trebuit să intervină pentru a completa/ corecta datele oferite publicității dar nu a făcut-o! Să fi fost această pasivitate determinată de faptul că numărul de testări efectuate zilnic în România ar fi reprezentat date clasificate?

 

Ex.3.3. Mass-media noastră a prezentat public, în pandemie, cu privire la testele/ remediile potențiale/ „vaccinurile” insuficient testate/ cunoscute – multe oferite și în România – atât numeroase date și informații reale/ credibile cât și inacceptabil de multe declarații ale unor persoane dubioase dar dornice de auto-publicitate (deci fără credibilitate) și mesaje publicitare de primă parte, deci provenind de la producători, distribuitori/ traderi sau din mass-media străină (și ele deci lipsite de credibilitate). Mass-media noastră a tratat probabil toate aceste date și informații sensibile și critice ca fiind …. opinii care ar trebui să se bucure de o largă difuzare (în numele sacrosanctei libertăți de exprimare și al pluralității de opinii necesare în mass-media – conform reglementărilor audio-vizualului!!!)… Dar, evident, indiferent de impactul prea numeroaselor dezinformări (fake news-uri) astfel produse asupra publicului deja sensibilizat, alarmat și uneori chiar disperat sau depresiv ca urmare a atâtor vești rele…

Cunoscătorii știu demult că, în ceea ce privește medicamentele, vaccinurile și unele dispozitive medicale, nu numai că publicitatea acestora este în multe state complet interzisă, dar și că singurele organizații credibile (întrucât permit accesul acestora pe anumite piețe doar certificate în urma efectuării unor teste multiple, pe baza unor standarde/ referențiale transparente prestabilite) care pot difuza date și informații credibile și complete privind caracteristicile, implicațiile și eventualele contraindicații, precauții și efecte adverse/ secundare (verificate/ rezultate prin/ din testări) sunt doar organismele de certificare (o categorie de organisme de terță parte) specializate, ca de exemplu:

  • FDA – Food and Drug Administration (fda.gov) – agenția federală a SUA din cadrul Department of Health and Human Services – cu sediul în Silver Spring, Maryland
  • EMA – European Medicine Agency (https://ema.europa.eu/) – cu sediul în Amsterdam
  • Agențiile naționale ale medicamentului (existente în fiecare stat european și în alte state), de ANM – Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Romania (National Agency for Medicines and Medical Devices) (www.anm.ro) – cu sediul în București, unde se primesc acum și raportările de reacții adverse generate de „vaccinuri”. ANPC ar fi trebuit să intervină pentru a fi difuzate în mass-media noastră – prioritar sau chiar exclusiv – date și informații corecte/ reale privind testele, medicamentele și vaccinurile implicate în pandemie provenind doar de la aceste organisme de certificare (externă sau română) – singurele credibile conform legislațiilor existente – și evitând celelalte surse lipsite de credibilitate, unele urmărind doar publicitate (prin senzațional, scandal, dezinformare, alarmare, etc.) inclusiv în scopul creșterii vânzărilor și profiturilor anumitor firme. Dar nu a făcut-o, deși avea această responsabilitate, conform primului drept al consumatorului (Conform Art.3, OG 21/1992, Principalele drepturi ale consumatorilor sunt: a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime)…! Oare de ce?

 

De menționat că, prin Internet, putem avea acum acces rapid și direct la numeroase date și informații utile consumatorilor, provenind din străinătate și chiar din România ca, de exemplu, prin următoarele linkuri:

https://www.consumerlawready.eu – legislație europeană și națională în domeniul protecția consumatorilor

 

https://www.consumerclassroom.eu – bibliotecă europeană plurilingvă de resurse pentru educarea consumatorilor

Reclamatii – ANPC – depunere petiții (sesizări, reclamații) – protecția consumatorilor Microsoft Word – lista asociatiilor de consumatori pentru publicare pe site-ul ANPC (gov.ro)

– 46 asociații pentru protecția consumatorilor luate în evidență de ANPC

Protectia Consumatorilor (protectia-consumatorilor.ro) – asociația InfoCons pentru protecția consumatorilor

Noutăți – InfoCons – actualități privind protecția consumatorilor în România (InfoCons) Căutare produse – InfoCons – caracteristici produse identificate prin codul bară

Aplicația InfoCons – InfoCons – aplicație pentru identificarea conținutului anumitor alimente, alertelor la standardele europene privind produsele alimentare și nealimentare

Protecţia consumatorilor – APC (apc-romania.ro) – asociația Pro Consumatori (și pagină Facebook)

Studii de piață și teste (apc-romania.ro) – teste și studii de piață ale unor produse

Asociația Parakletos | Protecția consumatorilor (asociatia-parakletos.ro) – asociația Parakletos Asociatii pacienti | Portalul Medfam – asociatii ale pacientilor in Romania https://www.compari.ro/ – prețuri comparative pentru cca 3 milioane de produse oferite online https://www.compara.ro/ – portal de comparare a prețurilor produselor din magazinele online Standarde pentru consumatori | Facebook – grup Facebook – Comitetul Tehnic COCON (Comitetul Consumatorului în Standardizare) – ASRO

“STAN PATZITUL” – GRUP PENTRU AUTOPROTECTIA CONSUMATORILOR |

Facebook – grup Facebook Fundația Română pentru Promovarea Calității, București

Acest drept esențial (reformulabil prin expresia concisă „dreptul de-a avea de unde alege” !!!)

  • inexistent în economia planificată centralizat! – este acum, evident, integral respectat în economia liberă de piață, mai ales prin deschiderea frontierelor României atât pentru furnizorii străini și produsele/ serviciile oferite de aceștia cât și, mai ales, pentru cetățenii români, fiecare având acum acces la un pașaport turistic, trist-celebra viză de ieșire ante- decembristă dispărând pentru totdeauna… Dacă în Europa se poate călători acum și doar cu cartea de identitate, pentru marea majoritate a statelor extraeuropene mai sunt necesare vize de intrare/ sejur aplicate în pașaport (de regulă contra cost și timp pierdut!).

 

Acest drept esențial – existent/ respectat și în economia planificată centralizat din România – este acum reglementat detaliat și consistent în mai multe acte juridice, inclusiv OG 21/1992. Conform Art.2/ pct.4 din OG 21/1992, prin <pagubă> se înțelege “prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei.”

Despăgubirea consumatorilor este reglementată prin Art.12,13,14,16,17 din OG 21/1992:

„Art.12 (1) Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora. … (2) Vânzătorul sau prestatorul de servicii suportă toate cheltuielile legate de aceste deficienţe, situaţie care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relaţia cu acesta. …

Art.13 (1) Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţă de deficienţele respective (2) În cazul unor vicii

ascunse, termenul maxim stabilit la alin. (1) curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru. …

Art.14 În cazul produselor şi serviciilor alimentare, al produselor nealimentare pentru care producătorul stabileşte termen de valabilitate/ data de minimă durabilitate, care pot afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor ori care prezintă abateri de la caracteristicile prescrise sau declarate, vânzătorul/prestatorul de servicii este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască de îndată, să le refacă sau să restituie contravaloarea acestora.”(…)

„Art.16 (1) Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare (2) Soluţionarea solicitării plăţii unor prejudicii morale sau

daune conexe remedierii ori a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a organismului de mediere competent. …

Art.17 În cadrul termenului de garanţie, prestatorii de servicii asigură toate operaţiunile necesare remedierii deficienţelor constatate la serviciile prestate sau înlocuirii produselor utilizate în cadrul serviciilor respective, inclusiv transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea şi ambalarea acestora.”

 

Conform Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte (transpunere a unei Directive europene),

 

Timp de trei decenii și în calitate de auditor al calității am avut numeroase oportunități de-a testa/ verifica personal – cu constatări pozitive/ favorabile – aplicarea acestor prevederi reglementare de către numeroși agenți economici, din diferite domenii, situați în București și alte localități. Aceștia au fost obligați și să afișeze – la loc vizibil în sediile unităților lor comerciale – datele de contact ale ANPC și, mai nou, ale asociației InfoCons, în eventualitatea în care sunt necesare anumite informații/ consultații sau reprezentanții agenților economici nu ar răspunde prompt/ adecvat/ reglementar la solicitările consumatorilor, inclusiv de despăgubire/ înlocuire/ rambursare, etc.

Și în comerțul nostru electronic, am constatat că, în cele câteva situații în care am returnat (din diferite motive, inclusiv insatisfacția mea față de performanțele realizate) produsele livrate și achitate, furnizorii au răspuns prompt fie preluând/ înlocuind gratuit produsele refuzate, fie debitând contravaloarea acestora în contul meu…

Există de mulți ani, pe website-ul ANPC, o procedură relativ complicată de reclamare online a eventualelor situații conflictuale consumator-agent economic, procedură care include furnizarea mai multor documente atașate, inclusiv cele privind contractul, factura, chitanța, etc. dar și corespondența prealabilă (absolut necesară!) a consumatorului cu agentul economic implicat.

Deși, timp de trei decenii, nu am depus la ANPC vreo reclamație privind problemele mele personale (inexistente de fapt) în relația cu agenții economici, m-am adresat totuși în acești 30 de ani, de câteva ori, acestei instituții în scopul soluționării mai multor probleme – mai ales tehnice și importante afectând numeroși consumatori (nu numai pe mine) și în domeniile cărora posed competențele tehnice și expertiza necesare. Dar, a trebuit să constat că, din păcate, toate solicitările mele adresate în aceste trei decenii ANPC (transmise fie la CRPC

  • Regiunea București – Ilfov, fie la cabinetul Președintelui ANPC), au fost respinse, fără să fie soluționate, de regulă cu argumente birocratice sau chiar fără justificări legale.

 

Exemplul 1 – deficiențe grave ale ANRE (Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei, ENEL Muntenia Sud (OF), E-Distribuție Muntenia Sud (OD)

In 2016 am constatat fortuit (după defectarea costisitoare a două plăci electronice de centrale termice și a mai multor aparate electronice aflate în posesia mea) că tensiunea electrică furnizată în casele noastre putea ajunge legal până la valoarea de 253V, desi cvasi- totalitatea aparatelor noastre electronice si electrocasnice a fost concepută și realizată pentru a funcționa corect doar până la tensiunea de 242V!! Această situație a devenit posibilă datorita Ordinului nr.11/ 2016 al Președintelui ANRE „pentru aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice”, prin care domeniul tensiunilor joase permise pentru utilizatorii casnici 220V,-10%,+10% (198…242V, valabil de peste 70 de ani !!!) devenea obligatoriu 230V,-10%,+10% (207…253V), conform standardului SR EN 50160, considerat în mod eronat ca fiind obligatoriu, deși era și este voluntar, ca mai toate standardele europene …. Această măsură (în favoarea evidentă a investitorilor în cabluri electrice și a producătorilor de aparate electrice și electronice) dezavantaja net milioanele de consumatorii casnici de energie electrică din România, posedând în cvasi-totalitatea lor echipamente casnice ce admiteau maximum 242V si care nici nu știu/ pot să se autoprotejeze în mod eficace… Aceste sute de milioane de echipamente aflate în exploatare în casele noastre puteau fi distruse de supratensiunea maximă de 11V (generând pagube bănești precum și necesitatea artificială de-a achiziționa fie noi echipamente concepute pentru a funcționa până la 253V, fie echipamente de protecție electrică – stabilizatoare de tensiune, UPS-uri, regulatoare de tensiune, etc.), uneori producând și incendii...

În plus, ANPC nu a informat în 2016 consumatorii despre această măsură abuzivă și autoritară a ANRE și nici nu a verificat pe piață (deși are rolul esențial de-a supraveghea

 

piața !!!) daca se mai comercializau echipamente funcționând până la 242V, deci periculoase pentru consumatori…

Menționez că, în unele state europene, prin deciziile organismelor lor naționale de reglementare (similare ANRE), standardul EN 50160 a fost adoptat cu … reducerea prin desimetrizare a domeniului admis de variabilitate devenind 230V,-10%, +5%, deci 207…243V) – SOLUȚIE PROPUSĂ DE MINE ANRE INTRE ANII 2016-2020, DAR

REFUZATĂ DE ACEASTA ! Stiau ei, probabil. pe atunci “mai bine” ce și cum trebuia!! Deși organismele naționale de standardizare și autoritățile naționale competente au dreptul de- a modifica unele prevederi ale standardelor europene voluntare, în favoarea consumatorilor naționali.

Și mai rău, procedura ANRE de despăgubire a consumatorilor având receptori electrici deteriorați datorită noncalității energiei electrice, deși extrem de birocratica, nu putea identifica/ stabili postfactum supratensiunea furnizată consumatorilor (limitându-se doar la verificarea post-factum a … rezistentei contactului de nul al rețelei interioare a consumatorului!) astfel încât ENEL ȘI E-DISTRIBUȚIE INFIRMAU PRACTIC TOATE RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR PREJUDICIAȚI, CARE RĂMÂNEAU ASTFEL

NEDESPĂGUBIȚI…Această aberație a devenit posibilă conform unui alt Ordin al Președintelui ANRE, contrar drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor și ignorând prevederile L 240/2004 privind răspunderea pentru produsul cu defect.. ..

Toate aceste FAPTE nu au constituit obiectul intervențiilor și investigațiilor solicitate de mine la ANPC (inclusiv în calitate de fost consilier al Președintelui ANPC, în primele 3 luni din 2019) care, chipurile, nu ar avea „atribuții legale” în acest sens, în relația sa cu autoritățile naționale!!!… Un răspuns oficial trimis mie de CRPC-RBI din ANPC m-a informat, spre surprinderea mea, că nu aș avea … calitatea de consumator!!!

După o insistentă, argumentată și îndelungată corespondență a mea cu ISU (care mi-a furnizat statistici privind cauzele incendiilor în imobile), ANRE și Ministerul Economiei – în scopul soluționării acestei duble grave inadvertențe – în 2021 am fost invitat la o reuniune online a ANRE cu organismele furnizoare și distribuitoare de electricitate (OF și OD). În final a fost adoptat Ordinul nr.46/ 2021 al Președintelui ANRE „pentru aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice”, care prevedea și unele propuneri ale mele (desimetrizarea domeniului admis de variabilitate, 230V,-10%, +5%, deci 207…243V, despăgubirea consumatorilor pentru întreruperea neplanificată a furnizării energiei electrice prea frecventă sau cu o durată a restabilirii depășind 4 ore, oferta de instalare gratuită la consumatori a aparatului „Analizor al calității energiei electrice” capabil să înregistreze valorile tensiunilor electrice furnizate de OF și OD pe un anumite interval de timp). Mai bine mai târziu decât deloc!

 

Exemplul 2 – Vânzarea condiționată practicată de (unii?) operatori de comunicații

2.1. Fapte incriminabile

Scopul principal al operatorilor de comunicații este de-a furniza comunicații digitale mobile între clienții lor, fie ca TRAFIC DE VOCE („telefonie mobilă”, exclusiv pentru telefoane mobile de diferite generații, fără acces la Internet), fie ca TRAFIC DE DATE

(„date mobile”, prin acces la Internet, exclusiv pentru terminale ca: telefoane cu acces la Internet, telefoane I-phone, Smartphone, tablete, etc.), fie ambele tipuri de trafic.

O analiză comparativă a ofertelor de abonamente ale tuturor operatorilor noștri de comunicații evidențiază faptul că, de mulți ani, se oferă doar „pachete” cu servicii TRAFIC DATE sau diferite combinații de servicii TRAFIC VOCE + servicii TRAFIC DATE, astfel încât serviciul TRAFIC VOCE (telefonie mobilă) nu (mai) este oferit și separat, deși:

 

  • unii clienți nu doresc să utilizeze Smartphone-uri și continuă să utilizeze vechile modele clasice de telefoane mobile, cu taste și fără acces la Internet
  • unii clienți preferă să-și specializeze terminalele (utilizând diferite numere de telefon) fie pe VOCE, fie pe DATE, dar numai SEPARAT
  • oferta de terminale comercializate de diferiți operatori economici și de operatorii de comunicații include atât modele cu acces exclusiv la servicii TRAFIC DATE (tablete) cât și modele cu acces exclusiv la servicii TRAFIC VOCE (telefoane simple, fără acces la Internet).

 

2.2. Consecințe

  • Operatorii de comunicații obligă clienții care doresc doar TRAFIC VOCE să achite lunar, în cadrul abonamentelor de pachet TRAFIC VOCE+DATE, singurele ofertabile pe piață, și TRAFICUL DE DATE neefectuat (fie pentru că nu permite terminalul, fie întrucât nu dorește clientul, având alte terminale și abonamente exclusiv pentru TRAFIC DATE). Explicația furnizată de regulă de operatorul de comunicații (“datoria dvs. de consumator este de-a respecta contractul semnat cu noi”) nu țíne cont de cauza reală a situației – absența ofertei exclusiv TRAFIC VOCE, prin decizia managerilor de marketing ai operatorilor !!!
  • În cadrul abonamentelor mixte de pachet TRAFIC VOCE+ DATE, sunt alocate clientului un anumit număr de minute (pentru TRAFIC VOCE) și un anumit număr de MB (pentru TRAFIC DATE). Deși unii clienți nu au TRAFIC DATE, aceste cantități de MB neutilizați sunt plătite obligatoriu de clienți, în cadrul abonamentului și nu pot compensa eventualul necesar suplimentar de minute pentru TRAFIC Cum, de regulă, numărul de minute incluse în abonament este insuficient, minutele suplimentare sunt taxate la cca 0,22 euro/minut, ceea ce reprezintă un tarif DE 7 ORI SUPERIOR tarifului din abonament!… 2.2.3.Facturile lunare ale operatorilor de comunicații sunt astfel încărcate sistematic, în defavoarea consumatorilor (mult peste valoarea abonamentului), prin simpla decizie a managerilor de marketing ai operatorilor de comunicații, asigurând astfel, venituri nemeritate și contribuții importante la profitul operatorului.

2.2.4.Prin întreaga lor politică de abonamente și tarife pentru servicii, operatorii de comunicații promovează de fapt vânzările unor terminale mobile (Smartphone) scumpe, foarte diversificate și mult prea versatile, a căror utilizare excesivă sau irațională a determinat deja numeroase consecințe nocive, în multe state, pentru posesorii lor și societatea în care trăiesc.

 

2.3. Pozițía ANCOM

Prin adresa ANCOM din 09.12.2016 trimisă mie, această instituție apreciază astfel, sub semnătura președintelui său, situația sesizată: „Cu privire la faptul că atât Vodafone, cât și alți furnizori de servicii de telefonie mobilă de pe piață, includ în oferta publică exclusiv pachete de servicii, precizăm că, în conformitate cu legislaţia specială din domeniul comunicaţiilor electronice, furnizorii nu au obligaţia de a nu condiţiona furnizarea serviciului de telefonie mobilă de furnizarea serviciului de acces la internet.

Aceștia au libertatea de a-și stabili oferta comercială, în condițiile unei piețe libere, dar cu respectarea legislației în vigoare. Așa cum ați precizat și Dvs., în această situație ar putea fi aplicabile dispoziţiile legislaţiei generale din domeniul protecţiei consumatorilor, iar supravegherea respectării acestor obligaţii şi sancţionarea nerespectării acestora revine Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).”

 

2.4. Reglementări aplicabile

Situația de mai sus se numește VÂNZARE CONDIȚIONATĂ și este obiectul reglementărilor de mai jos:

 

  • Conform art. 12 lit. c) din Legea nr. 12/1990 privind protecția populației împotriva unor activități comerciale ilicite, „reprezintă contravenție condiționarea vânzării unor mărfuri de cumpărarea altor mărfuri.”
  • Conform OG nr. 99/2000, “este interzisă condiționarea vânzării către consumator a unui produs de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, conditionată de   prestarea   altui   serviciu   sau   de    cumpărarea    unui    ” “Nu sunt considerate vânzări condiționate vânzările la un preț global pentru produse sau servicii diferite, care constituie un ansamblu, precum și pentru produse identice preambalate oferite intr-un ambalaj colectiv, cu conditia ca:
    1. fiecare produs și fiecare serviciu să poată fi achiziționat și separat la prețul practicat în cadrul aceleiasi suprafețe de vânzare;
    2. cumpărătorul să fie informat despre această posibilitate și despre prețul de vânzare aferent produsului sau serviciului”

Practica operatorilor de comunicații privind contractele de vânzare condiționată poate fi încadrată și ca acțiune înșelătoare.

  • Conform Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, “Art. 6. – (1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte.”

 

  • Soluțíe posibilă: sancționarea operatorilor de comunicații și introducerea abonamentelor exclusive TRAFIC VOCE la toțí operatorii de comunicațíi,

Toate aceste FAPTE nu au constituit obiectul intervențiilor și investigațiilor solicitate de mine la ANPC (inclusiv în calitate de fost consilier al Președintelui ANPC, în primele 3 luni din 2019) care, chipurile, nu ar avea „atribuții legale” în acest sens, în relația sa cu autoritățile naționale!!!…

 

Exemplul 3 – Nerespectarea prevederilor reglementare privind Serviciul universal – de către Telekom (devenit în 2021 – Orange Communications Romania)

Timp de mai multe luni, începând din 15.08.2020, nu am mai avut ton la telefonul meu fix și nu am mai putut comunica întrucât, în noaptea de 14/15.08, fără nici un fel de preaviz pentru riveranii consumatori de servicii de comunicații electronice, toate cablurile aeriene ale operatorilor de comunicații fixe instalate pe strada mea (și alte străzi vecine din sectorul 1, incluzând și sediul CRPC – Regiunea București – Ilfov al ANPC) au fost tăiate, colectate și preluate de mai multe echipaje mobile dotate adecvat (aparținând probabil PMB sau Primăriei s1).

Vina operatorilor era că nu acceptaseră condițiile firmei Net City pentru a-și muta – în termenul stabilit – cablurile de fibră optică în rețeaua subterană (deja existentă de câțiva ani) a acesteia…Dar ce vină aveau consumatorii de comunicații electronice situați pe străzile afectate??? Aceștia au suferit considerabil ca urmare a acestui eveniment și, mai ales, al modului în care au fost tratați ulterior de operatorul Telekom – deținătorul imensei rețele de cabluri telefonice metalice, vechi de decenii și vandalizate – parțial dar periodic – de unele persoane amatoare de valorificarea metalelor vechi (mai ales de cupru – cel mai bine plătit). De fapt, acest operator a beneficiat de această operație pentru a-și desființa/ distruge

 

(gratuit?) propria rețea telefonică metalică, învechită și generatoare de costuri de mentenanță importante.

Am semnalat imediat și apoi repetat această situație incredibilă la Telekom care doar mi-a trimis mesaje de confirmare a primirii “întrebării” (formularele lor fiind traduse prost din germană) fără ca pe strada mea să apară și lucrătorii Telekom (așa cum apăruseră cei ai altor operatori) și să instaleze noile cabluri din fibră optică în canalizarea Net City… În schimb, Telekom a emis și trimis facturile uzuale incluzând și date situate după 15.08.2020!!! Am sesizat ANCOM si ANPC care nu au reacționat la disprețul manifestat de Telekom față de abonații lor, protejând de fapt, astfel, firma Telekon față de resentimentele și furia justificate ale abonaților Telekom! Ulterior, ANCOM a răspuns că această autoritate nu se poate implica în deciziile managerilor Telekom!

Legea Serviciului universal obliga Telekom să mențină în exploatare cablurile de telefonie fixă, chiar dacă pentru ea acestea erau nerentabile, contrar visurilor acționarilor și managerilor Telekom interesați doar de câștiguri, profit și de telefonia mobilă, mult mai rentabilă…

După aproape 3 luni de la evenimentul din 15.08.2020 Telekom a „reușit” nu numai să instaleze pe străzile afectate cablurile subterane din fibră optică și câteva cutii de conexiune la casele abonaților dar și să trimită acestora adrese prin care li se solicita chiar … renunțarea la serviciul de telefonie fixă (contrar prevederilor legii Serviciului universal și deciziei ANCOM 1074/ 2004!) având în vedere… indisponibilitatea vechii tehnologii (cablurile metalice distruse), dar și fără să propună noua tehnologie (fibra optică)! Ar fi de râs dar, de fapt, este de plâns o asemenea inițiativă ilegală, deci nulă și neavenită!!!

Am constatat că sediul CRPC – Regiunea București – Ilfov al ANPC a dispărut de pe strada vecină – rămasă și ea fără cablurile telefonice metalice !!…

După multă corespondență online și câteva propuneri paleative inacceptabile, de abia după 6 luni de la evenimentul din 15.08.2020, Telekom mi-a emis un contract de instalare la domiciliu a fibrei optice prin care am putut beneficia în fine, din nou, de serviciul de telefonie fixă, (solicitând ulterior și serviciul de acces la Internet fix, furnizat însă cu congestii repetate și viteze de download/ upload variabile în limite largi)…

Acest drept esențial – total neglijat în economia planificată centralizat – este acum, evident,

respectat în economia liberă de piață, prin înființarea legală a multor zeci de ONG-uri (asociații și fundații) care și-au propus statutar să apere drepturile consumatorilor. Conform legislației și bunelor practici din Comunitatea europeană, aceste asociații nu au și dreptul de-a supraveghea/ controla/ inspecta piața (așa cum, probabil, unele și-ar dori!), rolul lor limitându-se la informarea, educarea și consilierea membrilor lor, a consumatorilor în general… La noi, aceste asociații sunt în evidența ANPC cu care ar trebui să colaboreze și mai ales să se consulte în cadrul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor (conform art.29-31, 36-37, 42, 47, 49 din OG 21/1992)… Din păcate, în 30 de ani, nu am aflat date și informații credibile și sustenabile despre această colaborare și, mai ales, despre rezultatele/ efectele sale…

În alte state, aceste asociații de consumatori se ocupă – de decenii – și cu testarea comparativă a produselor/ serviciilor oferite pe piață, cu sesizarea instanțelor de judecată, cu asistența juridică acordată consumatorilor prejudiciați și cu altele

 

Participarea unor asemenea asociații din România la anumite programe și proiecte comunitare ale Comisiei Europene a avut și are un rol benefic prin accesul lor direct la unele resurse informaționale/ financiare și bune practici dar și prin contactele/ relațiile stabilite cu ONG-uri similare din alte state…

Conform Raportului de audit realizat și publicat în anul 2020 de Curtea de Conturi a României:

  1. „Asociaţiile de consumatori care au colaborat cu ANPC în perioada 2015-2019 sunt: Asociația InfoCons; Asociația Pro-Consumator; Asociația Parakletos; Asociația pentru informarea, consilierea și educarea consumatorilor Credere; Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF); Asociația pentru apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor – Iași; Fundația Orizonturi Tinere; Liga asociațiilor de proprietari Habitat; Asociația pentru protecția consumatorilor Euro-Protect Consum – Câmpulung Moldovenesc (filiala Vatra Dornei și București); Asociația profesioniștilor pentru protecția consumatorilor; Federația națională a asociațiilor și fundațiilor pentru protecția consumatorilor „Bucovina” – Suceava; Asociația pentru protecția consumatorilor Câmpulung – Muscel; Asociația pentru protecția consumatorilor Pitești – Argeș; Federația

„Argeșul” a asociațiilor de consumatori – Pitești.” (deci doar 14 din multe zeci de asemenea asociații înregistrate din anul 1992).

  1. „Auditul a remarcat faptul că la nivelul ANPC nu a fost constituit Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, ANPC nereușind să ia măsurile necesare pentru înființarea acestui organism ce conferă în principal sprijin în ceea ce privește: elaborarea unor strategii şi programe de acţiune în domeniul protecției consumatorilor, desfășurarea unor acţiuni de informare şi educare a consumatorilor, îmbunătățirea reglementărilor în domeniul protecţiei consumatorilor, Ca urmare a discuțiilor purtate de către echipa de audit cu reprezentanții ANPC, președintele ANPC a emis Ordinul nr. 753/24.10.2019, prin care a fost constituit secretariatul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, urmând a se emite adrese către instituțiile implicate cu privire la desemnarea reprezentanților în cadrul Consiliului. Ulterior, conform unui comunicat de presă postat pe site-ul ANPC, pe data de 05.01.2020 s-a întrunit în prima ședință de lucru Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor.” Pentru prima dată în 28 de ani deși acest Consiliu fusese prevăzut de OG 21/1992!!!.
  2. „În vederea formulării de către Curtea de Conturi a României a unor recomandări care să conducă pe viitor la o mai bună reprezentare a intereselor consumatorilor, echipa de audit a transmis spre completare un chestionar către 31 de asociații, cu atribuții și activitate în domeniul protecției consumatorilor din România.”

Din analiza răspunsurilor furnizate de 10 asociații care au răspuns solicitării (din 31, deci cca 30%), au rezultat următoarele:

„- reprezentanții asociațiilor nu au fost consultați în vederea elaborării dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au avut drept scop protecţia consumatorilor, fapt menționat în 70% dintre răspunsuri;

  • centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor funcționează doar în 4 dintre cele 10 asociații și nu au beneficiat de asistenţă de specialitate din partea personalului ANPC;
  • 9 dintre asociații au menționat că nu au beneficiat de sprijin logistic din partea ANPC, iar o asociație a menționat faptul că a fost refuzată în momentul în care a cerut sprijin logistic;
  • 6 dintre asociații, au menționat faptul că nu au existat situații în care s-a solicitat ANPC efectuarea de analize şi încercări ale produselor destinate consumatorilor;

 

  • 6 dintre asociații menționează că sesizările sau reclamațiile consumatorilor au fost rezolvate rapid și eficace de către ANPC, în timp ce 4 asociații precizează faptul că nu au fost rezolvate prompt;
  • în ceea ce privește comunicarea cu ANPC, calitatea informațiilor și recomandărilor oferite, jumătate dintre asociații au răspuns că acestea sunt nesatisfăcătoare, o asociație subliniind faptul că ANPC nu dorește să implice asociațiile de consumatori;
  • referitor la modul de comunicare al personalului ANPC care vine în contact cu consumatorii pe care asociația îi reprezintă: șase dintre asociațiile respondente au răspuns că modul de comunicare este unul “bun”, două asociații au răspuns satisfăcător, iar două asociații au răspuns “nesatisfăcător”;

Nemulțumirile formulate la adresa ANPC de către asociațiile de consumatori fac referire la: lipsa de personal și lipsa calificării resursei umane precum și lipsa de logistică necesară pentru descurajarea practicilor nelegale aplicate de către comercianți.

Acest drept nu a fost inclus în OG 21/1992 (pe atunci nici nu se cunoșteau existența și chiar

definiția „clauzelor abuzive” ce au fost reglementate prin L 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori !!), dar a fost introdus ulterior, prin L296/ 2004.

Conform art.4 din L 193/2000, „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Un exemplu de contracte cu clauze abuzive poate fi reprezentat de diferitele contracte încheiate de unele bănci (pentru credite, depozite pe termen, conturi curente, alte produse/ servicii bancare, etc.) cu clienții lor, la care clienții aveau/ au doar „dreptul”/ obligația de a-l semna, de regulă fără posibilitatea de-a negocia vreo clauză, uneori chiar și fără să aibă acces la textul integral al acestuia !!!

Ca urmare a numeroaselor procese intentate băncilor direct de clienții de produse și servicii bancare, prin anii 2000, pentru a evita supra-aglomerarea instanțelor, BNR a inițiat – aparent în colaborare cu o asociație de protecție a consumatorilor – un așa numit Centru de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) având misiunea de-a soluționa, pe cât posibil amiabil și gratuit, problemele apărute…

Conform Raportului de audit efectuat de Curtea de conturi a României în anul 2020 la ANPC: „Există lacune legislative care nu prevăd restituirea de către operatorii financiar- bancari a sumelor percepute ca urmare a introducerii în contractele de credit a unor clauze abuzive. Această lacună legislativă a creat premisele respingerii în instanță a solicitărilor ANPC de a restitui consumatorilor sumele percepute pentru clauze abuzive introduse în contracte.”

Deci, pe baza acestui drept instituit în anul 2004, ANPC a solicitat în instanță despăgubirea clienților bancari afectați de clauzele abuzive ale unor contracte bancare…Dar degeaba!

Ulterior s-au înființat departamente de soluționare alternativă a litigiilor în cadrul ANPC și al unor societăți de asigurări precum și un Centru de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SALFIN) implicând Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În măsura în care în aceste noi structuri sunt reprezentate și interesele consumatorilor, iar finanțarea și procedurile lor sunt transparente și accesibile

 

consumatorilor, ele pot reprezenta o soluție eficace cel puțin pentru degrevarea instanțelor. Poate și pentru soluționarea litigiilor nu numai în favoarea finanțatorilor acestora ci și în favoarea consumatorilor de servicii financiare, bancare și nonbancare….

Acest drept nu a fost inclus în OG 21/1992 dar a fost introdus ulterior, prin L296/ 2004, cu

siguranță, pe baza legislației și bunelor practici comunitare dar și al unor situații din jurisprudență.

Un beneficiu esențial prevăzut de art.51 din OG 99/2000 prevede interzicerea vânzării condiționate, procedeu tot mai frecvent practicat de unii agenți economici având în vedere ușurința cu care, procedând astfel, ei își pot maximiza veniturile și profiturile dar și faptul că niciuna din entitățile de supraveghere a pieței nu se autosesizează, ba chiar poate respinge sesizările consumatorilor pe motivul – evident stupid – al interdicției legale de-a interveni în politicile și strategiile manageriale ale agenților economici.

 

3.RAPORTUL DE AUDIT al „activității privind protecția consumatorilor” între anii 2015-2019 – realizat în 2020 de Curtea de Conturi a României (www.curteadeconturi.ro)

„Curtea de Conturi a României a efectuat o misiune de audit al performanței la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) privind activitatea desfășurată de către entitate începând cu anul 2015. Obiectivul general al misiunii a vizat evaluarea modului în care activitatea privind protecția consumatorilor s-a desfășurat în condiții de eficiență, eficacitate și cu respectarea criteriului de economicitate”.

„În proiectarea acțiunii s-a apreciat că auditul este capabil să îmbunătățească politicile și programele privind drepturile consumatorilor și să aducă valoare adăugată atât activității ANPC, cât și celorlalte entități implicate în proces.”

„În perioada 2015-2018, din cele 5 programe de guvernare (aprobate prin hotărârile Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului nr. 45/21.12.2012, nr. 45/17.11.2015, nr. 1/04.01.2017, nr. 53/29.06.2017 și nr. 1/29.01.2018), doar în cele 3 programe aprobate în anii 2017 și 2018 au fost cuprinse aspecte (programe/obiective) privind activitatea de protecție a consumatorilor.”

„Potrivit concluziilor formulate în urma controlului, activitatea ANPC s-a desfășurat cu unele deficiențe care au generat apariția unor blocaje instituționale, întârzieri și sincope în îndeplinirea atribuţiilor legale.”

Printre constatările, concluziile și recomandările auditului, cele mai relevante și importante sunt următoarele:

  • În perioada 2015 – 2019, valoarea totală a amenzilor aplicate de ANPC s-a ridicat la 376 de milioane lei (76 de milioane euro), însă „nivelul de încasare a acestora a fost de numai 20%”. (Cauza identificată: “absența colaborării dintre ANPC și ANAF privind monitorizarea gradului de încasare”,“nu există protocol între ANPC/CRPC – ANAF pe această temă.

„Conform prevederilor legale cât și a Procedurii cadru de control aprobată de către ANPC, în caz de neprezentare a dovezii de plată a amenzii contravenționale de către operatorul economic cât și pentru amenzile necontestate se trimite spre executare silită procesul verbal la ANAF, de unde se primeşte confirmarea de luare în evidență, apoi sunt urmărite și înregistrate de consilierul juridic al fiecărei entităţi din cadrul ANPC.

  • Numărul amenzilor aplicate în intervalul de timp analizat de comisariatele regionale ale ANPC a variat între un maxim (Regiunea Nord-Est – 000 amenzi) și un minim (București-

 

Ilfov – 6.404 amenzi). Cauza nu a fost identificată deși se știe că discrepanțele cantitative și calitative dintre cele două regiuni situate la extreme sunt invers proporționale cu numărul amenzilor acordateSe poate trage concluzia că, cel puțin pentru CCR și pentru Guvern, numărul și valoarea amenzilor acordate (nu și încasate!!) reprezintă indicatorii cheie de performanță ai ANPCSatisfacția consumatorilor din România față de modul în care sunt respectate drepturile lor și față de activitatea ANPC nu contează deloc în evaluările oficiale!

  • Preluarea prin fuziune a Laboratorului de analize și încercări în domeniul alimentar CNIEP Larex de către ANPC, în ianuarie 2019, „a dus la pierderea de către laborator a acreditării RENAR.” „Aceasta a avut drept consecință neefectuarea de analize și, implicit, nerealizarea de venituri la bugetul statului.” Iar „ANPC a ajuns în imposibilitatea utilizării dotărilor pe care le are și a competențelor personalului care desfășoară activitatea în laborator, ceea ce semnifică folosirea ineficientă a resurselor și fondurilor publice.”

„Cele mai multe acțiuni de control ale ANPC au fost realizate la vânzători (65%) și la prestatorii de servicii (28%), iar cele mai puține s-au desfășurat la importatori (0,76%) și producători (1,2% din totalul operatorilor economici)”. Deși importurile României de bunuri și servicii au reprezentat, în anul 2018, 44,6% din PIB.”!! Cauza identificată : ”ANPC nu a realizat o bază de date care să conțină operatorii economici grupați pe criterii specifice, precum domenii de activitate, canalele de vânzare folosite, cifră de afaceri, în funcție de care să fie definite criterii de selecție a acelor operatori care să facă obiectul controalelor ANPC”. De aceea „nu se poate determina eficacitatea controalelor desfășurate.”

În opinia auditorilor, „multe deficiențe care sunt prezentate în acest raport de audit s-au produs pe fondul lipsei unei aplicații informatice viabile care să fie folosită de toate comisariatele, prin intermediul căreia să fie raportați periodic indicatorii rezultați ca urmare a desfășurării acțiunilor și care să asigure păstrarea datelor de intrare și conservarea datelor rezultate (backup)”. Auditorii au considerat că „este dezechilibru între obiective (acțiuni prea multe) și resursele interne disponibile (prea puține)” și că unele „programe de control cuprind entități la care controlul devine o formalitate, consumator de resurse”.

  • ANPC nu a elaborat o strategie de răspuns la situații de criză, pe site-ul instituției nefiind creată o secțiune distinctă COVID-19 care să cuprindă informații actualizate. Prin aceasta, consumatorii puteau fi îndrumați în situații specifice: achiziționarea diferitelor pachete turistice pentru sejururi care nu mai pot fi efectuate din cauza limitărilor de circulație impuse, recuperarea sumelor achitate pentru transport aerian care nu se mai poate efectua, atenționări cu privire la anumite produse, precum echipamente de protecție, dezinfectanți, astfel încât aceștia să poată identifica produsele contrafăcute.”
  • Salarizarea comisarilor ANPC este net inferioară personalului altor instituții cu sarcini similare, precum Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) sau Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Aceasta nu este corelată cu presiunile și riscurile aferente activității, precum și cu importanța acestui domeniu în protejarea intereselor Implicațiile neasigurării unui nivel de salarizare corespunzător sunt multiple, de la crearea premiselor unor controale formale, până la creșterea riscului de corupție, în condițiile în care nu există o corelație între retribuții și complexitatea atribuțiilor care trebuie îndeplinite de către comisarii ANPC.”
  • Există „lacune legislative care nu prevăd restituirea de către operatorii financiar-bancari a sumelor percepute ca urmare a introducerii în contractele de credit a unor clauze abuzive. Această lacună legislativă a creat premisele respingerii în instanță a solicitărilor ANPC de a restitui consumatorilor sumele percepute pentru clauze abuzive introduse în contracte.”
  • „Curtea de Conturi recomandă elaborarea unei strategii convergente privind activitatea de protecție a consumatorilor, care să asigure o viziune de ansamblu asupra acțiunilor și

 

mecanismelor ce trebuie implementate de către instituțiile cu atribuții în domeniu. Totodată, instituția supremă de audit recomandă ANPC încheierea unor protocoale de colaborare cu celelalte autorități de supraveghere a pieței, la nivel național. Această inițiativă poate eficientiza acțiunile de supraveghere a pieței prin prevenirea comercializării și consumului de produse neconforme care pot pune în pericol viața sau sănătatea consumatorilor.”

  • „ANPC, ca autoritate naţională, este responsabilă cu supravegherea respectării prevederilor legislației naționale de transpunere și aplicare a circa 62 de directive și regulamente europene.”
  • „Fiecare autoritate națională de supraveghere a pieței (respectiv ANPC, BRML, ISCIR, ISC, ANCOM, ANRE, Inspecția Muncii, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Dispozitive Medicale, IGSU, ANSVSA, MADR, Ministerul Sănătății, Autoritatea Navală Română, RAR) a elaborat propriul program sectorial în funcție de produsele din aria de competență, program asumat de către conducătorii acestora și comunicat autorității
  • (Ministerul) „MEEMA, în calitate de autoritate competentă care coordonează activitățile de supraveghere a pieței la nivel național, nu a elaborat un raport anual generalizat cu privire la evaluarea activităţii de supraveghere a pieţei, rezultatele acestor evaluări, precum şi concluziile, recomandările sau sugestiile formulate nefiind astfel aduse la cunoştinţa
  • „La nivelul conducerii ministerului (MEEMA) nu a existat nicio preocupare privind constituirea/ funcționarea Comitetului de coordonare pentru supravegherea pieţei. Astfel, atribuțiile prevăzute de legislația în vigoare nu au fost duse la îndeplinire și în consecință nu au fost aprobate programe naționale de supraveghere a pieței.
  • Cheltuielile de consum au reprezentat în anul 2018, în România – 71% din PIB și în Uniunea Europeană – 56% din PIB.” Așa se explică PIB-ul nostru crescător (cu care unii politicieni se mândresc!) deși acesta rezultă majoritar din consum (de produse importate!!) și mult mai puțin din producție/ prestări realizate în România…
  • „În vederea soluţionării petiţiilor consumatorilor, prin Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 468/20.11.2012, a fost aprobată Procedura generală privind soluţionarea petiţiilor consumatorilor. Cele două forme prin care consumatorii se pot adresa structurilor ANPC, sunt:
    • sesizarea, care constă într-o formulare făcută în scris ori prin poşta electronică, prin preluarea/ completarea fişei de sesizare/reclamaţie, de către personalul structurilor teritoriale, cu privire la lipsa conformităţii produselor/serviciilor achiziţionate, fără solicitare de pretenţii materiale, prin care se aduce la cunoştinţă o posibilă încălcare a drepturilor şi intereselor consumatorilor;
    • reclamaţia, care constă într-o formulare făcută în scris sau prin poşta electronică, prin preluarea/completarea fişei de sesizare/reclamaţie de către personalul din cadrul structurilor teritoriale privind lipsa conformităţii produselor/serviciilor oferite de operatorii economici sau alte încălcări ale drepturilor şi intereselor consumatorilor şi prin care se solicită pretenţii materiale sau de altă natură.

Prin petiţie se înţelege atât sesizarea cât şi reclamaţia aşa cum sunt definite mai sus. Auditul a remarcat faptul că în perioada auditată, la nivelul structurilor teritoriale ale ANPC, s-a înregistrat un număr total de 360.523 petiţii privind conformitatea şi securitatea produselor şi serviciilor, din care: reclamații 96,42% (347.602 reclamații) și sesizări 3,58 % (12.921 sesizări). Cele mai multe petiții (86.485) s-au înregistrat la nivelul anului 2016.

Din numărul total de 118.757 petiții  soluționate în favoarea consumatorului, la nivelul structurilor teritoriale ale ANPC:

-59.211 petiții au fost concluzionate ca fiind întemeiate (soluționate în favoarea consumatorului), din care 3.607 sesizări și 55.604 reclamații,

 

-59.546 petiții au fost soluționate pe cale amiabilă (din care 1.996 sesizări și 57.550

reclamații).”

Rezultă deci că un număr de 360.523-118.757= 241.766 petiții (67%) au fost RESPINSE de ANPC – ceea ce Raportul de audit al CCR nu evidențiază!

  • “În perioada 2015-2019, cele mai multe petiții înregistrate (046 petiții) privesc segmentul serviciilor nealimentare (exclusiv servicii financiare), acestea deținând în totalul petițiilor înregistrate la ANPC o pondere de cca 44,67 %, urmate de petițiile ce privesc segmentul produselor nealimentare (123.866 petiții) cu o pondere de cca 34,36% și petițiile provenind din alte segmente ale pieței (cca 22%).
  • „În perioada 2015-2019, cele mai multe petiții au fost înregistrate la CRPC Bucureşti-Ilfov (488 sesizări și reclamații), acestea reprezentând o pondere de cca 46 % din totalul petițiilor înregistrate la ANPC” (!!!!). Dar „în urma finalizării cercetării acestora, la nivelul acestei structuri au fost încheiate în perioada 2015-2019, cele mai puține procese verbale de constatare a contravenției (870 procese verbale), în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 1.617.900 lei.(Din cca 376 milioane lei amenzi aplicate în același interval de timp la nivelul întregii ANPC !!!) În concluzie există o disproporție semnificativă a numărului de procese verbale de constatare a contravenției între diferitele comisariate regionale, ceea ce denotă o abordare neunitară a modului de aplicare a sancțiunilor.

 

CONCLUZII

  1. În 30 de ani, OPC a funcționat timp de 11 ani (cu 3 Directori) iar ANPC a funcționat timp de 19 ani (cu 14 Președinți). Cu exceptia deschizătorilor de noi drumuri Emil Bojin (OPC) și Rovana Plumb (ANPC), nu am avut privilegiul/ bucuria de-a comunica/ colabora semnificativ cu ceilalți manageri/ conducători ai acestor instituții al căror „părinte” mă pot considera.
  2. Durata maximă a unui mandat de director/ președinte OPC/ ANPC a fost de ordinul a 4 ani iar cea minimă de ordinul câtorva luni, ceea ce demonstrează dificultățile inerente acestei poziții, în complexul și dinamicul context legislativ și instituțional

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ANPC (cu un număr actual de angajați de peste trei ori mai mare decât Ministerul Sănătății!) are în prezent – după 2 decenii de funcționare și restructurări – numeroase probleme de organizare-funcționare (manageriale)

  • ce au fost multiplicate, nerezolvate și/ sau agravate în timp, inclusiv datorită legislației. Pentru soluționarea lor sunt necesare nu numai o viziune și o concepție integratoare orientate prioritar spre consumator (nu doar spre Guvern!) ci și dotări (mai ales sisteme informatice integrate și performante), salarii ale managerilor/ angajaților pe măsura responsabilităților/ atribuțiilor lor, spirit de echipă, lucru în echipă, sisteme de management standardizate (pentru calitate, securitatea informației, responsabilitate socială, anti-mită, ), metode/ tehnici/ instrumente manageriale adecvate și manageri/ angajați inspirați, motivați și rezilienți (nu simpli executanți ai unor ordine, ca în economia planificată centralizat)

Situația jalnică a Laboratorului de analize și încercări în domeniul alimentar CNIEP LAREX (pentru menținerea căruia am inițiat cândva mai multe demersuri benefice), foarte slaba interacțiune a ANPC cu „Infrastructura de evaluare a calității” (a cărei implementare a costat enorm între anii 1995-2003) – incluzând multe sute de laboratoare de testare, organisme de certificare/ inspecție, toate fiind acreditate de RENAR – cu organismul de standardizare ASRO, cu mass-media și cu cele câteva asociații de protecție a consumatorilor (încă active din cele peste 100 înființate în 3 decenii) demonstrează această concluzie….

BIBLIOGRAFIE

LINKURI

  1. Raportul de audit al Curții de Conturi a României, CCR, asupra activității privind protecția consumatorilor (2015-2019), 109 pag. – Curtea de Conturi a finalizat Raportul de audit asupra activității privind protecția consumatorilor – Curtea de Conturi

 

  1. Raportul de activitate al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ANPC, 2020, 45 pag. pdf

CĂRȚI

  1. Dragulanescu G., – “De la calitatea controlată la calitatea totală”, Editura Alternative, Bucureşti, 1996 (280 pag.).
  2. Dragulanescu G., “La qualité en Roumanie: de l’approche passive-répressive à la qualité totale” (în limba franceză), Editura Tehnică, Bucureşti, 1996 (206 pagini).
  3. Dragulanescu N.G., Dragulanescu M. – „Managementul calităţii serviciilor”, Ed.AGIR, Bucureşti, 2003 (270 pag.)
  4. Dragulanescu,N.G. – “Evaluarea satisfactiei clientului” – Ed.Standardizarea, București, 2011 (114 pag.)
  5. Dragulanescu, N.G., Militaru, C., Chină, R., Colceag, F. – „Asigurarea calității educației – o abordare pro-activă, Standardizarea, București, 2013 (248 pag.)
  6. Dragulanescu, N.G., Ciobanu, E., Dragulanescu, C.N. – “Sistemul de management al calității – Ghid de implementare a standardului ISO 9001:2015”, Standardizarea, București, 2016 (232 pag.)

VIDEO-URI TELECONS (TELEVIZIUNEA CONSUMATORILOR)

2013.03.15 –  IN DIALOG CU CONSUMATORII (I) (cu ND – 2 ore)

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=URQrqELJ0Lg

2013.03.18 – IN DIALOG CU CONSUMATORII (II) (cu ND – 1 oră)

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=jv2SUX5HvqM

2013.03.25 – CERTIFICAREA SI ACREDITAREA (cu ND + Emil Ciobanu – 1 ora)

http://www.youtube.com/watch?v=azDh-4AtqWo

2013.04.01 – CALITATEA – SUBIECT DE INTERES NATIONAL

(cu ND + Dan Stoichitoiu – 1 ora) http://www.youtube.com/watch?v=p_IqSsqN6JY&feature=youtu.be 2013.04.10 – INTERVIU BOGDAN NICA – PRESEDINTE ANPC

http://www.youtube.com/watch?v=E4veAMm4jNU

2013.04.11 – INTERVIU SORIN MIERLEA – PRESEDINTE ANPCPPSR

http://www.youtube.com/watch?v=u-Sppf0WCbI

2013.04.15 – ASIGURAREA CALITATII INVATAMANTULUI PRE-UNIVERSITAR – REMUS CHINA – MEN (cu ND – 1 oră)

2013.04.18 – SIGURANTA CONSUMATORULUI DE PRODUSE ALIMENTARE (cu

Sorin MINEA) – http://www.youtube.com/watch?v=yu5gcn-ywFE

2013.04.19 – PROT CONS PT CONSUMATORII DE SOFTWARE (cu Alex.BORCEA)

http://www.youtube.com/watch?v=4jUXOBniIU8

2013.04.24 – ASIGURAREA CALITATII INVATAMANTULUI PRE-UNIVERSITAR –

MANUELA STOICA – Colegiul Tehnic Toma Socolescu din Ploiesti (cu ND – 1 ora) http://www.youtube.com/watch?v=YBRnKi8y-LE&feature=youtu.be

2013.04.30 – MANAGEMENTUL CALITATII (cu Calin Nicolae Dragulanescu) (cu ND – 1 ora) http://www.youtube.com/watch?v=VSutViUOvb0

2013.05.08 – ASIGURAREA CALITATII INVATAMANTULUI PRE-UNIVERSITAR –

ACREDITAREA – MANUELA STOICA – Colegiul Tehnic Toma Socolescu din Ploiesti (cu

ND – 1 ora) http://www.youtube.com/watch?v=dUASrQLgT-s

2013.05.13 – CALITATEA – SUBIECT DE INTERES NATIONAL (cu George

MANDICESCU si ND – 1 ora) http://www.youtube.com/watch?v=ddgH1J1EZsY

2013.05.27 – MANAGEMENTUL CALITATII SERVICIILOR (Interviu ND – 1ora)

http://www.telecons.ro/watch.php?vid=eb4cffce2 http://www.youtube.com/watch?v=_KhZ9s77DTw

(va continua)

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal