Ce acte îmi trebuie pentru a munci în străinătate ? Medierea și plasarea forței de muncă în străinătate ! Informații utile .

InfoCons Oraganizație de Protecția Consumatorului te informează cu privire la medierea și plasarea forței de muncă în străinătate 

Ce înseamnă contract de mediere?

CONTRACTUL DE MEDIERE este un contract de natura civilă care se încheie de către agent cu cetățeanul român . Contractul de mediere trebuie să conţină cel puțin : denumirea angajatorului din străinătate / țara pentru care se face medierea în vederea angajării , adresă , număr de telefon / fax ; descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă , durata timpului de muncă , durata contractului de muncă , salarizare , condiţiile de transport , de locuit .

Citește și : Cum se poate modifica un contract de telefonie , internet sau televiziune ?

AGENTUL DE PLASARE efectueaza în mod gratuit serviciile de mediere , fără a percepe tarif de mediere , comisioane sau alte taxe .

Încheierea contractului de muncă

CONTRACTUL DE MUNCĂ Agenţii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractului de muncă / a documentului echivalent din statul de destinație dintre cetăţeanul român şi angajatorul străin şi în limba română , înainte de plecarea din Romania , care să conțină următoarele clauze :

Citește și : Cum schimbam furnizorul / contractul de energie electrica ? Ia atitudine ! Fii informat ! Ai grija ce semnezi ! Nu te lasa pacalit !

  • datele de identificare ale angajatorului străin ;
  • funcţia, meseria sau ocupaţia ;
  • durata angajării, condiţiile de angajare și de încetare a angajării
  • durata timpului de muncă şi de repaus ;
  • tariful orar şi / sau salariul lunar, moneda în care se efectuează plata,modalităţile de plată şi datele de plată a salariului ;
  • sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale ;
  • cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale ;

Citește și : PACHETE DE VACANTA , DAR IN CE CONDITII !? FII INFORMAT ! ATENTIE LA CLAUZELE CONTRACTUALE !

  • durata , modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă ;
  • condiţiile de muncă şi de climă , măsurile de sănătate şi securitate în muncă ;
  • asigurarea medicală şi de viaţă , în aceleaşi condiţii cu cetăţenii din ţara de destinaţie ;
  • acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale , accidente de muncă sau deces ;
  • condiţiile de cazare sau de închiriere a unei locuinţe şi de asigurare a hranei ;
  • condiţiile de transport şi de repatriere , inclusiv în caz de boli profesionale , accidente de muncă sau deces ;

Citește și : Curiozități despre transportul aerian

Dacă deplasarea către același loc de muncă din statul de destinație se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a fortei de muncă are obligatia organizarii transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane .

  • obiceiurile locului şi orice alte aspecte specifice de natură a pune în pericol viaţa , libertatea sau siguranţa salariaţilor români ;
  • taxele , impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor angajaţilor cetăţeni români , asigurându-se , după caz , evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale ;
  • datele de contact ale ambasadelor / misiunilor diplomatice ale României în statul de destinaţie .

Citește și : Începând cu 15 martie 2023 , restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate conform Ordinului ANPC – InfoCons Organizație de Protecția Consumatorilor te informează !

Munca sezonieră în străinătate

MUNCA SEZONIERĂ Contractul de mediere și contractul de muncă încheiat cu angajatorul străin trebuie să cuprindă și clauze despre : Condițiile de cazare cu îndeplinirea standardului din țara de destinație puse la dispoziție lucrătorului sezonier de către angajatorul strain

  • atunci când cazarea este organizată de către angajator , lucrătorului sezonier i se poate solicita plata unei chirii al cărei cost nu poate fi mai mare de 25% din remunerația ;

Citește și : Alerte InfoCons în perioada 01 – 06.12 conform sistemului de alertă rapidă al Uniunii Europene !

Condițiile prin care se asigură decontul transportului între domiciliul lucrătorului sezonier din România și locul de muncă din statul de primire

  • dacă transportul călătorieri dus-întors între domiciliul lucrătorului sezonier din România și locul de muncă din statul de primire este decontat de angajatorul strain , este interzisă recuperarea respectivelor costuri de transport de la lucratorul sezonier .

Citește și : 8 Decembrie – Ziua Constituției României – Ce cuprinde și cine a scris Constituția României ?

O PERSONĂ INFORMATĂ NU POATE FI EXPLOATATĂ !

  • Nu accepta cu ușurință ofertele de muncă prin intermediul unor persoane sau anunțurilor on-line .
  • Solicită un exemplar al contractului de muncă , semnat înainte de a pleca din România .
  • Citește cu atenție clauzele contractelor . NU semna ce nu înțelegi .
  • Nu accepta achitarea unor sume de bani cu titlu de comision, garanții sau cheltuieli de transport neefectuat .
  • Nu ceda nimănui dreptul de a-ți încasa bani pentru munca prestată .
  • Nu vă asumați să munciți 24 ore / 24 ore . După 8 – 10 ore / zi de muncă ai dreptul la un timp de odihnă .

Citește și : InfoCons Organizație de Protecția Consumatorului urează : La mulți ani , România ! Împreună , UNIȚI , suntem SuperConsumatori !

POATE CONSTITUI UN RISC DACĂ :

  • apelezi la serviciile unor persoane fizice ;
  • accepți de locuri de muncă oferite online ;
  • se promite salarizare mare pentru muncă necalificată ;
  • agentul de plasare oferă locuri de muncă pentru orice meserie în orice țară europeană ;
  • se invocă încheierea contractului de muncă la momentul sosirii la locul de muncă din ţara de destinaţie ;
  • se solicită sume de bani pentru mediere sau alte demersuri , transport ;
  • selectarea se efectuează cu rapiditate , în orice condiții , fără niciun criteriu ( interviu , verificarea aptitudinilor ) ;
  • se acceptă plecarea fără să primiți contractul de muncă încheiat cu angajatorul străin și în limba română .

Citește și : Un pas important pentru siguranța cetățeanului consumator ! Restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate

Dacă ești la muncă în străinătate , nu uita să descarci Aplicația Gratuită InfoCons pentru a avea acces direct la toate numerele utile și de urgență din orice țară . Numerele de urgență și utile pot fi apelate direct din Aplicația InfoCons printr-o simplă accesare a butonului SOS .

Aplicația  InfoCons este disponibilă pentru orice sistem de operare IOS , Huawei , Android și poate fi descărcată AICI

Sursa : Inspectia Muncii

Ce acte imi trebuie pentru a munci in strainatate InfoCons Protectia Consumatorului