Cum se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune?

Modificare contract. InfoCons

InfoCons te ajută să fii informat! – Cum se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune?

InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu informații utile referitoare la condițiile prin care se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune.

Conform Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate realiza atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Schimbarea planului tarifar poate fi solicitată de către utilizator și se poate realiza prin negocierea directă cu operatorul. În schimb, dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauzele din contract (tarife, servicii oferite, mod de tarifare), acesta are obligația cu cel puțin 30 de zile înaintea efectuării modificărilor, să își informeze abonații. Dacă utilizatorii nu sunt de acord cu modificările, aceștia pot renunța la contract fără a plăti despăgubiri.

Cum pot fi transmise notificările de către furnizori? Notificările privind modificarea unilaterală a contractului pot fi transmise de către operator prin una dintre următoarele mijloace:

  • E-mail;
  • SMS;
  • Contul utilizatorului;
  • Fax;

Unde poți depune o reclamație?

Dacă un furnizor a schimbat contractul fără să notifice sau să informeze utilizatorul cu privire la posibilitatea de a denunța contractul fără penalități, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicațiii (ANCOM) poate lua măsuri.

 

Sursa: ANCOM

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal