Știi cum arăta Gara de Nord acum mai mult de 100 de ani ? Adoptă o9atitudine pentru Cultură alături de InfoCons Protecția Consumatorilor !
Situată în piața ce îi poartă numele, Gara de Nord este cel mai mare punct feroviar al țării, făcând legătura între toate zonele României. Gara este de asemenea și cel mai mare punct de intrare în capitală.
Gara de Nord a fost fondată în 1868/1869, inaugurarea ei fiind făcută la 13 septembrie 1972, fiind deschisă circulația feroviară pe ruta Roman-Galați-București-Pitești. Denumirea inițială a stației era Gara Târgoviștei, deoarce la vremea aceea, Calea Griviței de azi se numea Calea Târgoviștei. Gara de Nord nu a fost construită cu scopul de a deveni principalul punct feroviar al României, inițial fiind construite 7 linii, destinate transporturilor marfare și de persoane, și foarte multe ateliere.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Cum ne influențează procesarea alimentelor și modul de preparare valorile nutriționale ?
În 1888, Gara își capătă de numirea ,,de Nord”, deoarece Calea Târgoviștei își schimbă numele. Clădirea fusese construită conform planurilor Ministerului Lucrărilor Publice, însă în anul redenumirii a trebuit să fie reabilitată.
În 1890 este pusă în funcțiune centrala telefonică a Gării de Nord, ce avea 25 de linii doar în București. Extinderea gării a continuat până în punctul în care, în perioada interbelică, Gara de Nord a ajuns să aibă 6 linii pentru plecări și 4 pentru sosiri.
Clădirea nouă a Gării de Nord, așa cum este și astăzi, a fost realizată în 1932, după planurile arhitectului Victor G. Stephănescu. Fațada de acum are elemente neoclasice, cu 6 coloane de dimensiuni mari. Tot atunci a fost montat și un difuzor aici, cu scopul de a înlocui clopotul de peron.
Zona din jurul Gării s-a dezvoltat odată cu aceasta, fiind rapid populată. În 1941 se încep lucrările la Palatul CFR, locul de astăzi al Ministerului Transporturilor.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea Gării de Nord este afectată de bombardamentele inamice, însă rămâne în picioare, fiind modernizată foarte mult între 1945 și 1990. Liniile sunt electrificate, lungimea peroanelor este mărită, gara este racordată la rețeaua de termoficare, sobele cu lemne sunt schimbate cu calorifere, sălile de așteptare au parte de o reamenajare, iar Gara de Nord este legată la stația de metrou cu același nume în 1988.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – InfoCons Protecția Consumatorului anunță – tema Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor 2026 este „ Produse sigure – consumatori încrezători ” !
Trenul își pierde din popularitate ca mijloc de transport după 1990, iar Gara nu mai este atât de populată. Cu toate acestea, peste 200 de trenuri trec prin gară zilnic, aceasta fiind și un punct de tranzit al trenului de lux Orient Express, ce parcurge ruta Paris – Istanbul.
Proiectul „o9atitudine pentru cultură”, dezvoltat de InfoCons, își propune să readucă în atenția publicului elementele ce constituie identitatea națională a României. În cadrul acestui proiect, InfoCons oferă GRATUIT imagini ce surprind o paralelă între trecutul și prezentul unor clădiri emblematice din București , Alba Iulia și Iași.
Imortalizarea, din același unghi, a unor locații surprinse la o distanță de 100 de ani (1918 – 2018), face parte din campania „o9atitudine pentru cultură”, inițiată cu scopul de a păstra în memoria colectivă patrimoniul cultural. Campania include realizarea de tablouri, cărți poștale, mini-filmulețe și un album ce pot fi descărcate GRATUIT de pe site-ul : romania.infocons.ro .
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Aplicatia Globala de Protectia Consumatorilor InfoCons la sfarsitul anului 2025
Românii de pretutindeni sunt încurajați să descarce aceste materiale și să le afișeze în instituții, locuințe, birouri, restaurante sau hoteluri, contribuind astfel la promovarea României.
Inițiativa „o9atitudine pentru cultură” își propune să redobândească și să valorifice patrimoniul cultural, reafirmând importanța identității naționale. InfoCons susține cultura în toate formele sale de exprimare, subliniind rolul acesteia în educație și dezvoltare.
*Imaginile din cadrul campaniei „o9atitudine pentru cultură” nu pot fi folosite în scop comercial.
Alegi Bine , Te Simți Bine !
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Cultură


















