Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti va prezenta conferinta de lansare a proiectului de practica “Bursa locurilor de practica”

Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti va prezenta conferinţa de lansare a proiectului de practică “Bursa locurilor de practică` şi a campaniei de promovare a Programului Naţional de Burse Private pentru studenţi.

 

Evenimentul – organizat în parteneriat cu Asociaţia Marketer Club şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS România), va avea loc joi, 10 iulie 2014, de la ora 17.30, în Aula Magna a ASE.

 

În cadrul conferinţei, va fi prezentat sistemul inovativ al “Bursei locurilor de practică“ şi se va discuta despre oportunităţile de colaborare între mediul universitar şi cel de afaceri pentru anul universitar 2014- 2015, din perspectiva proiectelor ce pot fi derulate în parteneriat în beneficiul studenţilor, companiilor şi al sistemului de învăţământ superior.

Evenimentul va fi, de asemenea, un bun prilej pentru ca reprezentanţii mediului de afaceri, în calitate de angajatori, să-și exprime opinia cu privire la felul în care astfel de proiecte ar trebui derulate, dar şi cu privire la nevoile de consiliere ale studenţilor, astfel încât tranziţia de la şcoală la viaţa activă să se realizeze într-un interval cât mai scurt. Totodată, vor fi prezentate exemple de bune practici generate în urma implementării cu succes a altor proiecte ale Academiei de Studii Economice în domeniul practicii studenţeşti.

Academia de Studii Economice din Bucureşti, prin rolul ei fundamental în pregătirea viitoarei generaţii de economişti, beneficiază de recunoaştere a calităţii învăţământului practicat şi de o expunere publică naţională şi internaţionala foarte bună. De aceea, un parteneriat derulat cu succes cu organizaţia dumneavoastră va transmite un semnal pozitiv în mediul de afaceri cu privire la rolul pe care companiile trebuie să-l îndeplinească pentru susţinerea şi dezvoltarea profesională a viitorilor angajaţi.

 

 

Bursa locurilor de practică este un program integrat de orientare, consiliere profesională, mentorat şi practică la potenţiali angajatori relevanţi pentru domeniul marketing. Pe parcursul a 18 luni, 355 de studenţi ai Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti vor efectua stagii de practică în cadrul acestui program. De asemenea, 25 de potenţiali angajatori din zona publică sau privată relevanţi pentru domeniile de studiu al studenţilor vor deveni partenerii Academiei de Studii Economice şi vor sprijini derularea stagiilor de practică pentru studenţi. In cadrul programului va fi dezvoltată platforma online www.supercariere.ro, o platformă dedicată întâlnirii cererii cu oferta de stagii de practică şi job-uri entry- level. Bursa locurilor de practică – sistem integrat de orientare, consiliere în carieră, mentorat şi stagii de practică pentru studenţi (POSDRU/ 161/2.1/G/135255) este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, implementat de Academia de Studii Economice din Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia Marketer Club şi ANPCPPS România.

 


Prezentare parteneri

Academia de Studii Economice din Bucureşti (A.S.E.) a devenit în cei o sută de ani de existenţă cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din România în domeniul economic, fiind acreditată de către ARACIS cu `grad de încredere ridicat`. Conţinutul şi modernitatea procesului de învăţământ, dinamismul inovării şi implicarea activă în parteneriate sustenabile cu comunitatea de afaceri au crescut vizibilitatea instituţiei noastre.

 

Facultatea de Marketing este una dintre cele mai tinere din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi singura cu acest profil din ţară, sărbătorind al zecelea an de existenţă. În contextul actual al unei societăţi dinamice, a cărei principală resursă este informaţia şi al unei economii bazate pe cunoştinţe, Facultatea de Marketing şi-a asumat misiunea de a oferi programe de pregătire competitive, de înaltă calitate şi profesionalism în domeniul marketingului, certificate la nivelul pieţei educaţionale din România – domeniul de studii Marketing fiind clasificat în prima categorie în ierarhizarea Ministerului Educaţiei (2011), pe toate cele trei cicluri de studii universitare – licenţă, masterat şi doctorat.

 

 

Asociaţia Marketer Club este o organizaţie nonguvernamentală având ca scop educarea, informarea şi cercetarea în domeniul marketingului, în mediul universitar şi în afara acestuia. Misiunea Asociaţiei Marketer Club constă în promovarea şi dezvoltarea în rândul studenţilor Facultăţii de Marketing a atitudinilor şi valorilor necesare pentru consolidarea unei cariere în marketing. Realizarea misiunii organizaţiei se bazează pe cunoaşterea reciprocă şi interacţiunea permanentă a studenţilor şi absolvenţilor cu viitorii angajatori.

 

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS România) este o organizaţie neguvernamentală care a acumulat o experienţă impresionantă în activităţi de consiliere şi formare a populaţiei în domeniul informării si educării consumatorilor români.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal