Condiţii de intrare şi regim de şedere
Intrarea în Siria se face pe baza vizei de intrare eliberată de ambasadele siriene din străinătate. La punctele de frontieră, viza de intrare se eliberează numai cu titlu de excepţie, în cazuri bine justificate. Orice şedere mai mare de zece zile se înregistrează la poliţia departamentală, iar orice ieşire din Siria după o şedere mai mare de 10 zile se aprobă de poliţia locală (se aplică o ştampilă cu aprobarea de ieşire din ţară). Durata maximă a unei vize este de şase luni (inclusiv vizele diplomatice) dar acestea pot fi prelungite în ţară, după un interviu cu reprezentanţii Ministerului de Interne local, pentru o nouă perioadă de şase luni.
Posesorii vizelor turistice sau de vizită nu pot desfăşura activităţi lucrative. Avizul pentru acordarea vizei de muncă se acordă de Ministerul Muncii numai firmelor locale care angajează forţă de muncă străină. În scopul protejării forţei de muncă internă, acordarea vizelor de muncă pentru străini este limitată de lege. Persoanelor care primesc dreptul şi viza de muncă li se eliberează un permis de şedere valabil un an.
Cetăţenii străini căsătoriţi cu cetăţeni sirieni, care domiciliază în Siria, primesc un permis de şedere cu valabilitatea egală cu cea a paşaportului străin deţinut. Este refuzată intrarea în Siria a persoanelor care deţin o viză israeliană în paşaport. De asemenea, este interzis accesul purtătorilor virusului SIDA. Orice probleme în materie de vize trebuie adresate reprezentanţilor teritoriali ai Ministerului de Interne.
Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare prevăzute de legislaţia naţională siriană, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile siriene:
Ambasada Siriei în România: Bd. Lascăr Catargiu nr. 50, sector 1, Bucureşti
Telefon: 319-2467
Fax: 312-9554
Email: syrambro@yahoo.com
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Ameninţări teroriste
Conflictul armat declanşat în Siria în luna martie 2011 continuă şi în prezent, cu intensităţi diferite în funcţie de zonă.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite călătoriile în Siria sau să părăsească imediat teritoriul sirian dacă se mai află în această ţară. În orice situatie, cetăţenilor români li se recomandă să păstreze un contact permanent cu Ambasada României la Damasc, care le va acorda asistenţă şi protecţie consulară, respectiv, sprijin pentru repatriere.
Având în vedere că în prezent pe drumurile naţionale şi majoritatea arterelor principale sunt instalate filtre şi puncte de control, cetăţenii români sunt sfătuiţi să oprească imediat la semnalele reprezentanţilor autorităţilor locale, să se legitimeze şi să se supuna regulilor de control al autoturismului.
În cazul în care, pe timpul deplasărilor în interioriul şi în afara unor localităţi, se produc atentate sau confruntări armate, cetăţenii români sunt sfătuiţi să oprească imediat, să se adăpostească în clădirea cea mai apropiată şi să contacteze telefonic Ambasada Romaniei la Damasc, indicând locul în care se află, numărul de persoane şi identitatea acestora, precum şi eventuale nevoie de asistenţă medicală şi consulară.
Apelează rapid numerele de urgență din Siria!
Siguranţă şi criminalitate
În această perioadă infracţionalitatea în Siria este extrem de ridicată. Răpirile de persoane, furturile din locuinţe şi din autoturisme, jafurile şi acţiunile violente au devenit o ameninţare permanentă.
Pentru siguranţa dumneavoastră recomandăm:
- Evitaţi circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
- Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
- Respectaţi tradiţiile şi obiceiurile locale. Persoanele de sex feminin sunt sfătuite să manifeste decenţă în ţinută şi comportament.
- Uşile si geamurile de la autovehicule trebuie ţinute închise.
- Respectaţi cu stricteţe anunţurile şi recomandările autorităţilor locale.
- În majoritatea localurilor nu se servesc băuturi alcoolice, iar consumul acestora pe stradă nu este recomandat.
Semnalăm faptul că autorităţile siriene nu reuşesc să facă faţă amplificării fenomenului infracţional. Trebuie reţinut însă că în Siria crimele şi delictele legate de droguri sunt foarte sever pedepsite. Persoanele acuzate de contrabandă, fabricarea sau cultivarea de stupefiante riscă pedeapsa capitală, închisoare pe viaţă sau o pedeapsă de cel puţin 20 ani de închisoare. Incitarea la consumul de droguri este pedepsită cu 10 ani de închisoare, iar consumul de stupefiante cu 3 ani. Violul este pedepsit cu moartea.
Evitaţi schimbul de valută pe stradă sau în locuri neautorizate. Schimbul de valută se poate face numai la birourile de schimb valutar, la bănci sau la hoteluri. Evitaţi fotografierea obiectivelor guvernamentale şi militare.
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a Ambasadei României, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.
Sistemul medical
În contextul evenimentelor din Siria, funcţionarea instituţiilor publice a fost grav afectată, inclusiv a celor din sistemul medical. Există riscul ca spitalele şi centrele medicale să se afle în imposiblitatea de a satisface solicitările de asistenţă ale unor cetăţeni străini.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat asupra faptului că pe teritoriul Siriei (provincia Deir er-Zour, de-a lungul frontierei cu Iraq) s-au manifestat cazuri de poliomielită, fiind confirmate cazuri confirmate de infestare cu virusul sălbatic polio de tip I la copiii cu vârsta de până la 5 ani.
În aceste condiţii, pentru evitarea oricărui risc epidemic, se recomandă ferm persoanelor care se află în Siria sau au intenţia de a călători în această ţară să se supună în prealabil vaccinării antipolio în instituţiile sanitare publice, indiferent de vârstă, dacă de la data ultimei vaccinării au trecut mai mult de 10 ani.
Asigurările medicale nu sunt obligatorii pentru străinii care călătoresc în Siria.
În general, asigurările medicale încheiate în străinătate nu sunt recunoscute de autorităţile siriene. Pentru servicii medicale se poate apela numai la spitalele particulare, care practică tarife europene (între 400 $ -1000 $ ziua de spitalizare). Spitalele de stat nu primesc străini.
În caz de evenimente rutiere, accidentaţii sunt transportaţi la secţiile de urgenţă ale spitalelor teritoriale de stat, după care sunt transferaţi la spitale particulare, dacă sunt necesare câteva zile de spitalizare. Nu sunt necesare vaccinuri pentru deplasarea în Siria.
Condiţii privind traficul auto
- Circulaţia auto
Asigurările obligatorii pentru autoturisme sunt solicitate prin lege.
Conducătorii auto sirieni nu respectă regulile de circulaţie cunoscute în Europa, semnalizarea schimbării direcţiei de mers se efectuează foarte rar şi eventual cu mâna, în general nu se acordă prioritate, iar oprirea mijloacelor de transport în comun şi a taxiurilor se efectuează fără reguli stabilite, de obicei în locurile solicitate de clienţi şi fără o semnalizare prealabilă.
Conducătorii auto străini trebuie să se abţină de la a reproşa partenerilor de trafic nerespectarea regulilor de circulaţie şi să manifeste calm şi răbdare în orice situaţie.
- Starea drumurilor
Siria dispune de o reţea extinsă de şosele şi autostrăzi, suplinind slaba reprezentare a traficului feroviar. Din această cauză, pe şoselele siriene prezenţa mijloacelor de transport mărfuri este foarte des întâlnită. Conflictul care durează în această ţară de peste şase ani a condus la deteriorarea infrastructurii rutiere (şosele, poduri) în mai multe zone. Cetăţenii români care intenţionează să se deplaseze în Siria cu autoturismele trebuie să se informeze în prealabil asupra stării drumurilor spre destinaţia care îi interesează. De asemenea, trebuie să ia în calcul faptul că pe drumurile naţionale au fost instalate filtre şi puncte de control care îngreunează şi/sau deviază traficul rutier. Ministerul Afacerilor Externe al României recomandă cetăţenilor români să evite efectuarea unor vizite în Siria în această perioadă, iar dacă acestea au totuşi loc să evite deplasările în afara capitalei.
- Limitele de viteză admise
60 km/h în localităţi
100 km/h pe autostrăzi
Deşi există limite de viteză, acestea nu se respectă.
- Parcarea
Parcarea trebuie efectuată în spaţii semnalizate, altfel există riscul ridicării maşinii de către poliţia municipală. Recuperarea autovehiculului este un proces anevoios, care presupune plata unei amenzi şi a costurilor aferente ridicării şi parcării provizorii în spaţiile municipalităţii, în total aproximativ 150 USD.
Utilizarea cărţilor de credit
Numărul magazinelor şi al instituţiilor locale care accepta cărţile de credit este redus.
Reglementări vamale
Reglementările vamale siriene nu impun restricţii cantitative pentru diferite categorii de bunuri. Se poate intra cu orice sumă de bani, dar aceasta trebuie declarată. La ieşirea din ţară, pentru sumele mai mari de 5000 Euro trebuie dovedită provenienţa.