InfoCons a semnat un Protocol de Colaborare cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)

InfoCons a semnat un Protocol de Colaborare cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)

În data de 23 aprilie 2025,  InfoCons – organizație europeană pentru protecția consumatorilor a încheiat un Protocol de colaborare cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Documentul este valabil 12 luni de la data semnării, cu posibilitatea prelungirii.

Obiectul colaborării

Obiectul colaborării interinstituționale urmărește „consultarea și susținerea reciprocă a Părților în inițierea și derularea de Programe și campanii de educare a cetățenilor” și nu numai. Astfel, parteneriatul inițiat va asigura:

  • Specialiști care, în colaborare cu reprezentanți ai Asociației INFOCONS, să elaboreze proiecte și campanii, precum și materiale cu caracter informativ necesare susținerii activităților prevăzute de părți, în domeniul care face obiectul parteneriatului;
  • Participarea la acțiunile stabilite în comun de părți;
  • Mediatizarea proiectelor și activităților derulate în parteneriat;
  • Participarea la evaluarea activităților.

 

InfoCons a semnat un Protocol de Colaborare cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) – InfoCons – a fost înființată în anul 2003, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor. Până în prezent, Asociația a desfășurat o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoașterea națională și internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, parteneră în programe naționale și internaționale. INFOCONS este unica organizație cu drepturi depline în Consumers International și membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori. 

 

Inițierea acestui parteneriat interinstituțional oferă premisele pentru programe și acțiuni comune, cu implicații pozitive la nivel social și educațional.

 

 

 

 

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , având  Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66,  mail : secretariat@infocons.ro ,  Protecția Consumatorului , Protecția Consumatorilor , Proprietate Intelectuală , Consumers Protection , Consumer Protection , Fii Un Exemplu , Dezvoltare Durabilă , Smart Deal , Green Deal , Alertă , Alerte , Telefonul Consumatorului , Telefonul Consumatorilor , Protecția Mediului , Alege Bine , Citește Eticheta  , Ia Atitudine , Sănătate[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și