Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă, InfoCons lanseaza Campania ‘Pentru o Românie mai bună, doar împreună! Deșteaptă-te, române! ‘.
În această perioadă toți românii trebuie să fie alături de cei mai puțin ajutorați și să le acorde un sprijin, fie el și o vorbă bună sau un sfat. Doar împreună și uniți putem trece peste această grea încercare care afectează toată populația neținând cont de stare materială, socială sau educațională.
Să arborăm tricolorul la geamurile caselor, la autoturisme, la garduri etc și să intonăm împreună ’ Deșteaptă-te, române! ‘.
Sperăm să vă alăturați acestui demers inițiat de InfoCons și cu cât mai multe steaguri arborate, puterea noastră va crește și vom da dovadă de UNITATE.
Solicităm artiștilor, oamenilor de artă și cultură, mass mediei, politicienilor cât și oamenilor din alte domenii, să se alăture acestui demers.
‘Și să nu uităm că înainte de apartenență socială, sexuală, religioasă, politică etc avem cu toții un numitor comun – suntem oameni, cetățeni ai României. Împreună Putem! Împreună devenim puternici și mai ales respectați! Fiți alături de noi!
Astăzi doar împreună putem face ca ziua de mâine să fie bună așa că, să adoptăm împreună o9atitudine! Să nu uitam că suntem români și că împreună putem! ’
Sorin Mierlea – Președinte InfoCons
Federatia Asociatiilor de Consumatori (F.A.C.) persoana juridica de drept privat, reprezentativa, care sustine si protejeaza drepturile si interesele organizatiilor neguvernamentale care activeaza in domeniul protectiei consumatorilor si care au ca scop apararea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor, in general la care au afiliat principalele organizatii de profil active de pe teritoriul Romaniei impreuna cu InfoCons – Asociatie Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania membra cu drepturi depline in Organizatia Mondiala Consumers International, membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori, avand Secretariatul General in Bucuresti, Bd. Marasesti, nr. 127-129, tel: 021/319.32.66; fax: 031/101.25.15, mail : office@infocons.ro