Dovedirea falsităţii acestor mituri comune va reduce şansele dvs. de a fi escrocat.
Toate companiile, afacerile şi organizaţiile sunt legitime deoarece sunt aprobate şi monitorizate de către guvern. Acest lucru nu este întotdeauna conform cu realitatea. Cu toate că există reguli privind înfiinţarea şi funcţionarea unei companii, escrocii pot simula cu uşurinţă deţinerea unei autorizaţii deşi nu o posedă. Chiar şi companiile care, într-adevăr, deţin autorizaţie de funcţionare pot încerca să vă fraudeze acţionând necinstit.
Toate website-urile online sunt legitime. Acest lucru nu este întotdeauna conform cu realitatea. Realizarea unui site este chiar uşoară, nu costă foarte mult şi nici nu sunt efectuate multe verificări pentru asigurarea legitimităţii site-ului.
Există căi rapide către îmbogăţire cunoscute doar unui număr restrâns de persoane. Acest lucru nu este întotdeauna conform cu realitatea. Întrebaţi-vă asta: dacă cineva ar cunoaşte secretul îmbogăţirii peste noapte, de ce ar împărtăşii secretul şi altora?
Escrocheriile presupun sume mari de bani. Acest lucru nu este întotdeauna valabil. Uneori ţinta escrocilor este un număr cât mai mare de persoane, aceştia încercând să obţină sume mici de bani de la fiecare persoană în parte.
Escrocheriile implică întotdeauna banii. Acest lucru nu este întotdeauna valabil. Scopul anumitor escrocherii constă în furtul de date personale.