Ministerul Culturii , Secretar de Stat Mădălin S. Voicu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Madalin Voicu Ministerul Culturii

Ministerul Culturii

Secretar de Stat

Mădălin S. Voicu

Protecţia consumatorului este un subiect de mare importanţă în societatea noastră actuală și  consider că toţi oamenii trebuie să fie corect informaţi cu privire la ceea ce consumă, de la alimente, bunuri şi servicii până la educaţie şi cultură. Vreau să menţionez că munca celor de la protecţia consumatorilor este esenţială, dar nu trebuie neglijată nici obligativitatea consumatorului de a se informa, din proprie iniţiativă, pentru a ști cu exactitate ceea ce consumă.

Aria acoperită de protecția consumatorului este o temă importantă și relevantă în orice domeniu, inclusiv în cel al culturii, domeniu în care activez dintotdeauna. Ce mă bucură este că în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește protecția consumatorilor de cultură, dar, după părerea mea, mai sunt multe de făcut pentru a avea certitudinea  că aceștia sunt protejați în mod adecvat. 

De asemenea, protecția consumatorului în domeniul culturii poate fi privită și din perspectiva accesului la cultură, consacrat de articolul 33 al Constituției României ca fiind un drept fundamental al cetățeanului. Toţi trebuie să avem posibilitatea de a accede la cultură în mod egal, indiferent de sex, vârstă, rasă, etnie sau situația socială a fiecăruia dintre noi. Guvernul este responsabil, pe lângă celelalte atribuţii ale sale, și de asigurarea cadrului legal necesar accesului tuturor la actul cultural, în integralitatea acestui concept – pornind chiar de la accesul la bagajul general de cunoştinţe din domeniile culturii și artelor.

Protecția consumatorului în domeniul culturii este un concept care poate suna straniu şi nepotrivit, însă, în fapt, ar trebui să conştientizăm cu toţii evidența că cititorul unui roman, spectatorul dintr-o sală de concert, de teatru ori de cinema, cumpărătorul unei lucrări de artă sau cel care păşeşte într-o expoziţie consuma un bun ori un serviciu cultural. Prin furnizarea de bunuri și servicii culturale de înaltă calitate, prin asigurarea accesului egal la cultură și prin informarea corectă a publicului consumator, operatorii culturali pot câștiga încrederea și loialitatea publicului plătitor al acestor bunuri şi servicii. De asemenea, autoritățile, nu doar cele centrale, ci şi cele locale, ar trebui să promoveze și să sprijine  eforturile de protecție a consumatorilor, astfel încât toți cei implicaţi în viaţa culturală -care constituie un segment important nu doar al vieţii sociale, ci şi al economiei româneşti – să poată beneficia de tot ceea ce presupune aceasta: de la bunuri şi servicii culturale de calitate, până la plata corespunzătoare efortului şi muncii depuse de cei ce lucrează în toate domeniile culturii .

Acesta este un punct de vedere atât al artistului, cât și al consumatorului obișnuit de cultură…

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal