Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, prin prisma naturii unei părți a activității noastre, aceea de a proteja drepturile de proprietate intelectuală prin aplicarea actelor normative care garantează și protejează aceste drepturi, este de datoria noastră să subliniem importanța tot mai mare a acestui domeniu, drepturile de proprietate intelectuală, fie ele literare, artistice sau științifice, având un rol vădit important în societate. Așadar, în viața de zi cu zi, chiar dacă nu oferim atenția cuvenită drepturilor aferente proprietății intelectuale, aceste împreună cu obiectul lor, influențează viața fiecărui individ dar și societatea în ansamblul ei, lăsându-și amprenta asupra unor domenii importante precum sănătatea, economia, mediul și politica. În acest sens, în viața de zi cu zi, primul lucru pe care îl facem dimineața este să oprim o alarmă de pe o aplicație, având o marcă și drepturi de proprietate care protejează codul sursă al acesteia care la rândul ei se află pe un telefon asupra căruia sunt înregistrate alte astfel de drepturi. Mai apoi, în incursiunea noastră în viața cotidiană, ne deplasăm cu un vehicul care poartă un drept de proprietate intelectuală asupra fiecărei piese a acestuia, pe străzi ce poartă anunțuri sub egida unein mărci, la un supermarket pentru a umplu un coș de cumpărături cu produse ce poartă fiecare la rândul lor o marcă înregistrată.
Domeniul Drepturilor de proprietate intelectuală, în ultimele două decenii, i s-a conferit o atenție deosebită, care a crescut exponențial în paralel cu dinamica dezvoltării sistemelor de calcul, odată cu aceasta fiind reglementate noi creații digitale artistice, științifce sau literare, precun NFT-uri sau creații în cadrul Metaverse. În acest contex este necesară monitorizarea atentă a acestui domeniu și legiferarea unor acte normative care să cuprindă natura și complexitatea acestor noi drepturi de garantare și protecție a drepturilor de proprietate intelectuală consacrate. Totodată pentru a asigura un spațiu prielnic dezvoltării unor noi astfel de drepturi de proprietate intelectuală, dar și pentru protejarea celor existente se implune reglementarea acestui domeniu într-un mod echilibrat, prin punerea celor doua drepturi pe poziții de egalitate.