InfoCons Protecția Consumatorului urează La mulți ani cu o9atitudine tuturor consumatorilor !

InfoCons Protecția Consumatorului urează La mulți ani cu o9atitudine tuturor consumatorilor !

 

Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, o zi dedicată tuturor celor care, zi de zi, fac alegeri, cumpără produse și servicii și își exercită drepturile în calitate de consumatori.

Este, de fapt, ziua noastră, a tuturor, deoarece fiecare dintre noi este consumator.

Această zi reprezintă și un prilej de a reaminti cât de importantă este informarea corectă, deoarece un consumator informat este un consumator mai bine protejat. Împreună formăm o comunitate puternică – marea familie InfoCons – iar doar împreună putem contribui la o piață mai sigură, mai transparentă și mai echitabilă pentru toți.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, „Produse sigure pentru consumatori încrezători”, subliniază importanța accesului la informații clare și corecte, care să ne ajute să facem alegeri responsabile și să recâștigăm încrederea.

Aplicația InfoCons este UNICA soluție inovativă la nivel global!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor – „Produse sigure pentru consumatori încrezători”, Aplicația este GRATUITĂ în 33 de limbi, oferind în timp real acces la TOATE Alertele de produse neconforme notificate de autoritățile din țările Uniunii Europene și Turcia, creată pentru a te ajuta să iei decizii informate și sigure, indiferent de țara în care te afli, atunci când alegi produse și servicii, dar și pentru a-ți exercita drepturile în calitate de consumator.

Prin intermediul Aplicației, ai acces rapid la informații utile despre produsele pe care le consumi, sprijinindu-te astfel să faci alegeri responsabile și să contribui la un consum mai sigur, precum și la Secțiunea SOS InfoCons disponibilă offline, prin care ai acces la toate numerele de urgență din lume.

Nu doar astăzi, de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, ci în fiecare zi, InfoCons este alături de tine pentru a sprijini dreptul tău la informare și protecție.

 

Echipa InfoCons urează „La mulți ani cu o9atitudine tuturor consumatorilor”!

 

„La mulți ani tuturor consumatorilor, ție, mie și, în realitate, fiecăruia dintre noi, fiindcă, înainte de sex, religie, vârstă sau apartenență socială ori etnică, suntem fiecare dintre noi consumatori.

Suntem în mod real cea mai mare și singura populație la nivel global care are o singură țară, un singur crez și un singur stindard: drepturile noastre în calitate de consumatori, cele care ne definesc umanitatea și faptul de a fi Oameni.

La mulți ani cu o9atitudine cetățenilor InfoCons!”

Sorin Mierlea, Președintele InfoCons

 

 

 

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și