Suntem în perioada postului , perioadă cu o deosebită importanță și însemnătate pentru creștini. Pe parcursul acestei perioade , consumatorii vor căuta alternative pentru a înlocui produsele consumate în mod uzual cu unele de post.
Cu această ocazie , InfoCons a realizat un studiu pe produsele tip burger / gyros vegetal , comercializate în restaurantele de tip fast food , în cadrul căruia au fost analizate informațiile nutritionale ce se regăsesc pe platformele online ale următoarelor restaurante :
· REX CONCEPTS BK ROMANIA S.R.L. ( BURGER KING )
· S.C. ALBINA RESTAURANTE S.R.L. ( FRIDAY )
· ART BURGER S.R.L. ( HESBURGER )
· S.C. UNCLE JOHN FOOD S.R.L. ( UNCLE JOHN )
· STRONG MND CORPORATION S.R.L ( SPARTAN )
· U.S. FOOD NETWORK S.A. ( KFC )
Ca urmare a centralizării și analizării informațiilor ce se regăsesc în declarația nutrițională a produselor tip burger / gyros vegetal, declarații existente pe platformele online, au rezultat următoarele :
ADITIVI ALIMENTARI
Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiți toate produsele au în compoziție cel puțin 7 aditivi alimentar (E-uri) .
Citește și : Fii Un Exemplu – Conferința ONU privind Schimbările Climatice ( COP 29 ) – Principalele Evenimente din Prima Zi
Numericul de aditivi alimentari variază între 7 – 20 :
– 16,66 % din produse au în compoziție 20 E-uri ( aditivi alimentari ) ;
– 16,66 % din produse au în compoziție 13 E-uri ( aditivi alimentari ) ;
– 16,66 % din produse au în compoziție 12 E ( aditivi alimentari ) ;
– 16,66 % din produse au în compoziție 8 E-uri (aditivi alimentari ) ;
– 33,33 % din produse au în compoziție 7 E-uri (aditivi alimentari ) .
Din punct de vedere al tipurilor de aditivi alimentari regăsiți frecvent in produsele ce fac obiectul prezentului studiu, situația se prezintă astfel :
– 83.66% dintre produse au în componență E415 : gumă xantan ;
– 66.67% dintre produse au în componență E472e : esteri mono- şi diacetiltartici ai mono- şi digliceridelor cu acizi graşi ;
– 66.67% dintre produse au în componență E1422 : amidon modificat ;
– 66.67% dintre produse au în componență E202: sorbat de potasiu ;
– 66.67% dintre produse au în componență E300 : acid ascorbic .
Mai multe informații AICI .
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro