George-Sergiu NICULESCU , Președinte ANRE – 21 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale și la cei 21 de ani de la înființarea InfoCons în România și Europa, mă bucur să vă transmit, în numele ANRE, sincere aprecieri și să vă mulțumesc pentru parteneriatul productiv și implicarea consecventă și activă în apărarea drepturilor consumatorilor, inclusiv în beneficiul consumatorului final de energie. Fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice, cunoașterea drepturilor și a îndatoririlor pe care le are un consumator constituie, în prezent, o componentă de educație socială prin care putem spori protecția drepturilor noastre, iar cu ajutorul dumneavoastră, acest lucru devine realitate.

Noi ne dorim să fim parteneri permanenţi de dialog, de aceea la ANRE susținem prin acţiuni concrete schimbul de bune practici care pot contribui în mod substanțial la identificarea situaţiilor din practică și astfel la stabilirea unui cadru de reglementare de protecție a drepturilor consumatorilor. Colaborarea eficientă și constructivă între ANRE și InfoCons demonstrează că, împreună, putem construi un mediu mai sigur și mai transparent pentru consumatori. Consumatorii europeni, inclusiv cei din România, au dreptul să beneficieze pe deplin de avantajele pieței unice, să aibă capacitatea de a face alegeri în cunoștință de cauză și să joace un rol activ în tranziția verde și cea digitală, în orice moment și oriunde s-ar afla în UE.

La cei 21 de ani de la înființare, vă felicit pentru contribuția deosebită în ceea ce privește protecția consumatorilor și vă doresc să continuați să fiți un exemplu de excelență în domeniu.

Asociației INFOCONS,

 

 

Cu stimă,

George-Sergiu NICULESCU, Preşedinte ANRE

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal