Comisia Europeană și autoritățile pentru protecția consumatorilor din statele membre le cer companiilor care gestionează platforme de comunicare socială să respecte normele UE în domeniul protecției consumatorilor

Autoritățile și asociațiile pentru protecția consumatorilor din UE au primit un număr tot mai mare de plângeri din partea consumatorilor, care au fost ținta unor fraude sau înșelătorii atunci când au utilizat site-uri de comunicare socială și au fost supuși unor condiții de prestare a serviciilor care nu respectă legislația UE privind protecția consumatorilor.

Pe această bază, autoritățile UE pentru protecția consumatorilor, sub conducerea autorității pentru protecția consumatorilor din Franța și cu sprijinul Comisiei Europene, au adresat o scrisoare către Facebook, Twitter și Google+ în luna noiembrie a anului trecut, solicitându-le să abordeze aceste două chestiuni care constituie motive de îngrijorare.

Joi, 16 martie, autoritățile UE pentru protecția consumatorilor și Comisia Europeană au avut o întâlnire cu respectivele companii pentru a le asculta și a discuta soluțiile propuse. Companiile în cauză vor finaliza măsurile detaliate cu privire la modul în care se vor conforma cadrului de reglementare al UE în termen de o lună. Comisia și autoritățile pentru protecția consumatorilor vor examina propunerile finale. Dacă acestea nu sunt satisfăcătoare, autoritățile pentru protecția consumatorilor ar putea, în ultimă instanță, să recurgă la măsuri coercitive.

Cu această ocazie, comisarul Jourová a declarat: `Platformele de comunicare socială au devenit o parte a vieții noastre de zi cu zi și o majoritate de europeni le utilizează în mod regulat. Având în vedere importanța crescândă a rețelelor de socializare online, este timpul să ne asigurăm că acest sector respectă normele europene solide, care au fost instituite pentru a proteja consumatorii împotriva practicilor abuzive. Nu este acceptabilă situația în care consumatorii din UE sunt nevoiți să facă apel la o instanță judecătorească din California pentru a soluționa un litigiu. Nu putem accepta nici faptul că utilizatorii sunt privați de dreptul lor de a se retrage dintr-o achiziție online. Companiile care gestionează platforme de comunicare socială trebuie, de asemenea, să își asume o mai mare responsabilitate în ceea ce privește abordarea înșelătoriilor și a fraudelor care au loc pe platformele lor. Doresc să le mulțumesc autorităților UE pentru protecția consumatorilor care au depus eforturi neîncetate în ultimele luni împreună cu Comisia cu privire la această chestiune importantă. Începând de astăzi, companiile care gestionează platforme de comunicare socială au la dispoziție o lună ca să găsească soluții pentru a se conforma normelor UE.`

Companiile au fost de acord să propună modificări care se concentrează pe două domenii:

  • clauzele și condițiile abuzive;
  • abordarea aspectelor legate de fraudă și înșelătorii care induc în eroare consumatorii atunci când utilizează rețelele de socializare.

Clarificarea clauzelor sau eliminarea clauzelor ilegale

Clauzele privind serviciile prestate de platformele de comunicare socială ar trebui să devină conforme cu legislația europeană în domeniul protecției consumatorilor. Directiva privind clauzele contractuale abuzive prevede că clauzele standard care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului (articolul 3), sunt considerate abuzive și, prin urmare, nule. Directiva prevede, de asemenea, obligația de a redacta clauzele într-un limbaj simplu și inteligibil (articolul 5), astfel încât consumatorii să fie informați într-un mod clar și ușor de înțeles cu privire la drepturile lor.

În practică, aceasta înseamnă, printre altele, că:

  • rețelele de socializare nu pot priva consumatorii de dreptul lor de a face apel la o instanță judecătorească în statul lor membru de reședință;
  • rețelele de socializare nu le pot cere consumatorilor să renunțe la drepturile lor obligatorii, cum ar fi dreptul de a se retrage dintr-o achiziție online;
  • clauzele privind serviciile prestate nu pot limita sau exclude complet răspunderea rețelelor de socializare în legătură cu prestarea serviciului;
  • conținutul sponsorizat nu poate fi ascuns, ci trebuie să poată fi identificat ca atare;
  • rețelele de socializare nu pot modifica în mod unilateral clauzele și condițiile fără a le furniza consumatorilor o justificare clară în acest sens și fără a le oferi posibilitatea de a rezilia contractul, cu un preaviz adecvat;
  • clauzele privind serviciile prestate nu pot conferi o putere discreționară nelimitată operatorilor de platforme de comunicare socială în ceea ce privește eliminarea conținutului;
  • rezilierea unui contract de către operatorul unei platforme de comunicare socială ar trebui să fie reglementată prin norme clare și nu să fie decisă unilateral și fără motive.

Eliminarea fraudelor și a înșelătoriilor care induc în eroare consumatorii

Companiile care gestionează platforme de comunicare socială trebuie să elimine orice fraudă și înșelătorie care figurează pe paginile lor de internet și care ar putea induce în eroare consumatorii, de îndată ce iau cunoștință de astfel de practici. În acest sens, autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor ar trebui să aibă un canal de comunicare direct și standardizat pentru a semnala astfel de delicte operatorilor de platforme de comunicare socială (de exemplu, încălcări ale Directivei privind practicile comerciale neloiale sau ale Directivei privind drepturile consumatorilor) și a obține eliminarea conținutului, precum și informații privind comercianții responsabili de încălcări. Această cerință este conformă cu legislația UE în domeniul protecției consumatorilor și cu Directiva privind comerțul electronic, care oferă statelor membre posibilitatea de a stabili proceduri care să reglementeze eliminarea informaților nelegale sau blocarea accesului la acestea.

Iată câteva exemple de practici identificate:

  • înșelăciuni care implică plăți efectuate de consumatori;
  • `abonamente-capcană` în cazul cărora consumatorilor li se oferă posibilitatea să se aboneze pentru o perioadă gratuită de încercare, dar nu li se furnizează informații clare și suficiente;
  • comercializarea de produse contrafăcute;
  • promoții false, cum ar fi campaniile de tipul `câștigați un telefon inteligent pentru 1 EUR`, care au proliferat pe platformele de comunicare socială și care erau de fapt concursuri reale, dar implicau abonamente ascunse pe termen lung pentru câteva sute de euro pe an.

Sursa: Europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal