Condiţii de intrare şi regim de şedere
În Republica Gabon viza de intrare este obligatorie pentru cetăţenii români posesori de paşapoarte simple, paşapoarte de serviciu, oficiale şi diplomatice. Perioada de şedere nu poate depăşi 90 de zile. Sejurul efectiv cumulat pe teritoriul ţării de-a lungul unui an nu poate depăşi 180 zile.
Nu se acordă vize la frontieră. Cetăţenii români pot obţine vize de intrare în Gabon de la Secţia Consulară a Ambasadei Republicii Gabon în Federaţia Rusă (Adresa: Moscova, Denezhny Pereulok, 16, Tel./Fax: (007- 499) 24 10 080, E-mail: ambgab_ru@mail.ru).
Autorităţile din Gabon solicită cetăţenilor străini, la intrarea în ţară, să facă dovada Certificatului Internaţional de Vaccinare.
Pentru informaţii suplimentare despre condiţiile de intrare şi regimul de şedere în Gabon, consultaţi informaţiile oficiale furnizate de autorităţile acestui stat:
- Ambasada Republicii Gabon în Federaţia Rusă
- Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Gabon
Apelează rapid numerele de urgență din Gabon!
Ameninţări teroriste
Situaţia de securitate din regiune poate fi afectată de acţiuni teroriste.
Vă sfătuim să urmăriţi, în permanenţă, anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile gaboneze şi să accesaţi periodic site-ul web al Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Siguranţă şi criminalitate
Forţele de poliţie şi jandarmerie fac eforturi deosebite în încercarea de a stopa criminalitatea urbană în capitala gaboneză, oraşul Libreville, precum şi în Port-Gentil. Din motive de securitate se recomandă evitarea, pe cât posibil, a mersului pe jos fără însoţitor şi deţinerea unei sume consistente de bani.
Tentativele de fraudă sunt frecvente în această ţară. Tâlhăriile sunt comise, uneori, în cursul nopţii de către bande înarmate, care contracarează sau neutralizează dispozitivele de monitorizare şi pot recurge la violenţă în caz de rezistenţă. Nu se recomandă opunerea de rezistenţă în cazul unui atac.
Infracţiunile de tipul furtului din buzunare sau din autoturisme pot apărea în zone aglomerate sau în cele frecventate de turişti.
În perioada organizărilor de ritualuri religioase, trebuie manifestată prudenţă sporită deoarece au fost înregistrate decese.
Se atrage atenţia turiştilor străini că, prin Decret special, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Gabon, arbustul Iboga şi derivatele sale au fost incluse pe lista de narcotice, din cauza efectelor sale neurotoxice şi halucinogene.
Se recomandă evitarea altor plaje, pe timpul nopţii, în afara celor mai populare plaje (Tahiti, plaja Hoteluri, Cap Esterias, vârful Denis).
Din cauza agresiunilor regulate, se recomandă o atenţie deosebită pentru sfârşitul de săptămână petrecut pe plajele dintre punctul Capul Lopez şi Chapuy.
Se recomandă evitarea unor cartiere ale capitalei: Petit Louis, Muntele Bouet, autogara centrală, platoul Rio, Londra, Lalala, Oloumi, Nkembo, Awendjé.
La Port-Gentil, pot apărea demonstraţii de stradă spontane. Trebuie menţinută o distanţă corespunzătoare întrucât acestea pot degenera în acte de violenţă.
Se recomandă turiştilor să menţină uşa camerei de hotel încuiată cu cheia. Accesul persoanelor străine în afară de personalul de serviciu să nu fie permis decât după verificarea identităţii acestora la recepţie
Orice agresiune, soldată cu răniri sau furtul documentelor de identitate, trebuie raportată la poliţie şi la Ambasada României în Republica Federală Nigeria.
Ambasada României în Republica Federală Nigeria
Cancelaria
Adresa: Nelson Mandela Street, no.76, Plot 498, Asokoro, Abuja
Telefon: +234 (0) 903 8411860
Telefon mobil urgenţă: +234 903 8411860
E-mail: abuja@mae.ro
Secţia Consulară
E-mail: romnig1@gmail.com
În caz de urgenţă, cetăţenii români pot contacta Poliţia locală la numărul 177.
Urmare numărului ridicat de jafuri şi infracţiuni violente în locurile publice, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite deplasările ce nu sunt necesare în Gabon.
Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Gabon sunt sfătuiţi să se informeze în prealabil asupra situaţiei de securitate din zonă! În acest sens, pot accesa periodic pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro) pentru informaţii actualizate.
Este recomandată accesarea paginilor web de profil, care detaliază fraudele din zonă, sub denumirea generalizată de Scam 419.
România nu are nicio formă de reprezentare diplomatică sau consulară de carieră în Gabon. În calitate de resortisanţi ai Uniunii Europene, cetăţenii români pot solicita, în caz de necesitate, eliberarea unui titlu de călătorie (Emergency Travel Document EMT), în vederea întoarcerii în ţară, din partea misiunilor diplomatice ale ţărilor UE cu sediul la Libreville.
Site-ul Comisiei Europene conţine informaţii utile privind protecţia consulară de care beneficiază cetăţenii UE, inclusiv lista Misiunilor diplomatice ale ţărilor UE cu reprezentare în acest stat.
Cetăţenii romani care doresc să călătorească în Gabon sau se află deja pe teritoriul acestui stat, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Nigeria şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.
Sistemul medical
Prin poziţia sa geografică, Gabonul are, pe lângă bolile cu o largă răspândire pe continentul african, şi boli proprii zonei ecuatoriale, ca paludismul (malaria), boala somnului (provocată de înţepătura unei muşte) şi o varietate de paraziţi necunoscuţi în Europa.
Se recomandă turiștilor să deţină informații personale cu privire la istoricul medical, grupa sanguină, alergii, boli de inimă, medicaţie regulată sau indicarea substanțelor active, precum şi o minitrusă cu medicamente de prim ajutor.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală (care să implice şi posibilitatea de evacuare pe cale aeriană, având în vedere deficiențele sistemului de sănătate local) precum şi o asigurare de viaţă!
Este indicat să consume apă îmbuteliată sau apă fiartă în prealabil (deşi în unele zone apa de la robinet este potabilă) şi alimente bine preparate termic.
Recomandăm cetăţenilor români să se informeze, în prealabil, asupra situaţiei medicale din zonă şi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, înainte de a călători în această ţară.
Alte recomandări importante!
Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:
- Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini.
- Autoturismele trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
- Să evite orice deplasare pe timpul nopţii, indiferent de regiunea în care se află, locurile aglomerate (pieţe, staţii pentru mijloacele de transport, etc.), demonstraţiile, cartierele mărginaşe ale capitalei, precum şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
- Să evite participarea la diverse festivaluri organizate local, ceremonii religioase, reuniuni sau manifestări la care este prezent un număr mare de persoane.
- Să solicite şi să utilizeze (contra cost), pe parcursul deplasărilor în interiorul acestei ţări, serviciile de protecţie ale forţelor de ordine (patrule ale poliţiei).
- Să nu opună rezistenţă în cazul unui atac şi să cedeze atacatorilor banii sau valorile pe care le deţin asupra lor.
- Să respecte anunţurile sau recomandările autorităţilor locale!
Nu se recomandă fotografierea locurilor publice sau a persoanelor fără autorizarea prealabilă. Este interzisă fotografierea sau filmarea aeroporturilor, a porturilor, a edificiilor publice, a instalaţiilor militare sau de interes strategic.
Consumul, traficul sau cultivarea plantelor cu efect halucinogen, a drogurilor şi a altor substanţe stupefiante se sancţionează cu închisoare şi amendă.
Traficul de minori şi femei pentru prostituţie se sancţionează cu închisoare şi amendă.
Relaţiile între persoane majore, de acelaşi sex nu sunt interzise prin lege, dar sunt supuse unui grad foarte mare de intoleranţă şi cenzură socială.
Relaţiile fără consimţământ sunt considerate violuri şi se pedepsesc cu închisoarea.
Condiţii privind traficul auto
Circulaţia autoturismelor este haotică. Starea drumurilor, consumul de alcool, vechimea autoturismelor duc la producerea unui număr foarte mare de accidente rutiere.
În interiorul oraşelor nu se recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun, iar taxiurile se recomandă să fie folosite cu precauţia de rigoare.
Este indicată evitarea oricărei deplasări pe timpul nopţii, indiferent de regiune.
Utilizarea cărţilor de credit /Valută locală / Sistemul bancar
Moneda oficială este Francul (CFA). Nu există piaţă neagră pentru schimburi valutare. Schimbul este sigur (1 Euro = 655,957 FCFA).
Sistemul bancar nu este în general de încredere. Gabonul se confruntă cu un număr ridicat de fraude bancare.
Nu este indicată folosirea cărţilor de credit din cauza riscului de copiere şi fraudare.
Reglementări vamale
Toţi cetăţenii trebuie să declare la intrarea şi ieşirea din ţară valuta pe care o deţin.
Sunt declarate la intrare, pentru a fi supuse taxelor toate obiectele noi, indiferent dacă sunt destinate vânzării sau donaţiei.
Consumul, deţinerea sau comercializarea de droguri, sunt foarte grav pedepsite, controlul bagajelor făcându-se şi prin sondaj, cu câini dresaţi.
Regimul animalelor de companie
Este interzisă trecerea frontierei cu păsări sau animale exotice.
Toate celelalte animale se supun normelor internaţionale.