Unele ţări din UE – Germania şi Austria, de exemplu – precum şi Uniunea Europeana în sine au inclus obiectivul de a reduce excesul de greutate şi obezitatea în populaţia lor, ca un scop în strategiile lor de dezvoltare durabilă şi a planurilor de acţiune. În societăţile de consum, obezitatea afectează şansele de viaţă, în principal a celor săraci şi mai puţin educati, în timp ce impactul negativ asupra mediului al dietei noastre moderne ne efecteaza pe noi toţi.
În Uniunea Europeana, in cele 27 state,aproximativ 35% dintre adulţi sunt supraponderali (bazat pe indicele de masă corporală) si 17% dintre adulţi sunt obezi. În total, se estimează că peste 200 de milioane de adulţi sunt cu o greutate peste nivelul normal. Conform cifrelor recente de la Forţa Internaţională Operativa de obezitate, printre ţările care sunt cel mai puternic afectate sunt Grecia, Malta, Slovacia, Republica Cehă, Austria şi Marea Britanie. Potrivit Ministerul Sănătăţii din Romania, jumătate populatia României (22 milioane persoane) este acum supraponderala, în timp ce Federaţia pentru Nutriţie pune nivelurile de obezitate la 25 % – o schimbare semnificativă comparativ cu populaţia care nu consuma grăsimi din perioada comunistă.
Obezitatea nu afecteaza numai viata persoanelor fizice, ci si societatatile durabile, cu efecte notabile în ceea ce priveşte dimensiunea socială şi economică. Durabilitatea socială este pusă în pericol ca si coeziune socială, echitate şi corectitudine erodata datorită consecinţelor obezitatii. În ţările dezvoltate, obezitatea este în strânsă legătură cu statutul socio-economic scăzut (venituri de exemplu, mici, nivelul scăzut de educaţie) şi de migranţi.
Pentru aceste grupuri, disponibilitatea şi accesibilitatea alegerilor alimentare mai sănătoase şi mai durabile, dar si activitatatii fizice este deosebit de limitată. În general, persoanele supraponderale şi obeze sunt asociate cu deteriorarea sănătăţii, mobilitate redusă, oportunităţi de locuri de muncă reduse, mortalitate prematura şi cheltuieli de trai mai mari conduse de o calitate slaba a vietii. Pentru persoanele implicate, obezitatea poate agrava calitatea vietii, în sensul imaginii de sine scazute, ostracizarii sociale, precum şi dificultăţilor de rutină din viaţa de zi cu zi, cum ar fi găsirea de locuri corespunzătoare in mijloace de transport. O consecinţă alarmantă a cresterii nivelului obezităţii este un declin anticipat în speranţa de viaţă. Obezitatea şi co-morbiditatile sunt cauzele secundare cele mai frecvente de deces. La nivel societal, consecinţele economice ale obezităţii sunt severe, nu numai cu privire la sistemele de asistenţă medicală, ci si la pieţele forţei de muncă. Sistemelor naţionale de sănătate le revine sarcina de a reduce unele din cauzele obezitatii, cum ar fi diabetul de tip 2, boli cardio-vasculare si hipertensiune arteriala. Persoanele obeze au rate mai scazute ale ocupării forţei de muncă din cauza stării lor de sănătate sau din alte motive cum ar fi: discriminarea la locul de munca, productivitatea lor se presupune a fi mai mica din cauza zilelor in care pot fi bolnavi. În plus, prelucrate, diete cu densitate energetică ridicată, mai puţin sănătoase (de exemplu, multe grasimi nesaturate, sare şi zahăr) – predominante şi omniprezente în societăţile de consum – au o amprentă ecologică deosebit de grea.
Stoparea obezitatatii a devenit prin urmare un obiectiv explicit, în cadrul strategiilor de durabilitate punct de vedere politic condus. Accentul este pus pe copii, deoarece comportamentul lor de sănătate este de aşteptat să aibă un impact puternic asupra consumatorilor la varsta adulta. Ca urmare a economiei comportamentale şi psihologiei comportamentului de consum: ‘Efectuarea alegerii sanatoase ca o alegere simplă’ şi setarea în aprovizionarea cu produse a unor criterii implicit sănătoase; este un motor important de promovare a nutriţiei sănătoase, mai ales atunci când vine vorba de copii. Scopul trebuie să fie crearea unui mediu `non-obezogen` pentru cei mai mici. Initiativelor ‘din spatele scenei’ cum ar fi reformularea produselor pentru a reduce densitatea energetica într-o gamă largă de produse alimentare, împreună cu o arhitectura de alegere inteligentă de promovare a sănătăţii implicite (aşa-numitele ‘cantine inteligente’) par a fi mai eficace decât bazându-se pe campaniile de comunicare şi intervenţii de schimbare a comportamentului în monoterapie, care nu s-au dovedit a fi durabile şi de lungă durată. Este timpul pentru sănătatea publică şi a funcţionarilor politici privind protecţia consumatorilor de a colabora cu experţii în marketing din industria alimentară, organizaţii non-guvernamentale şi mediul academic pentru a dezvolta programe eficiente de intervenţie.
La începutul anului 2010, Guvernul român a purtat un război impotriva obezităţii prin anunţarea introducerii primei taxei pe fast-food din Europa, o taxă cu privire la alimentele grase, sarate si dulci, programată să intre în vigoare la 1 martie 2011. Cu toate acestea, aceste planuri au întâmpinat o rezistenţă acerbă de către industria alimentară şi în cele din urmă a fost amânata.
În prezent, Danemarca şi Spania discută măsuri similare de combatere a ratelor în creştere ale obezităţii, insa intampina critici similare din partea industriei alimentară. Cu toate acestea, după cum au arătat alte exemple (cum ar fi alcoolul, ţigările), constrângeri puternice ale preţurilor ar putea fi într-adevăr un instrument politic eficient pentru a pilota cererea, dar numai în cazul în care mediul imediat – şcoli, locuri de muncă, comunităţi, oraşe, dar, de asemenea sprijinul mass-media – alegeri mai sănătoase, cât si dieta şi activitatea fizică. Pentru a crea un astfel de mediu de sănătate, de aplicare a fondurilor provenite din impozitele pentru grăsimi şi similare, ar trebui să fie legate de astfel de utilizări.
Prof. Dr.Lucia A. Reisch, Copenhagen Business School
Copenhaga Iunie 2011
