Protecția consumatorilor reprezintă un grup de legi și de organizații (de stat sau/și ONG-uri) care au ca scop să asigure protejarea drepturilor consumatorilor în raporturile lor cu producătorii de bunuri și servicii, astfel încât piața, unde se întâlnesc cei doi `actori` – producătorii și consumatorii – să fie onestă și competitivă.
Inițiatorul primului act legislativ cu referire la protecția consumatorilor a fost Woodrow Wilson, Președintele Statelor Unite care, la 26 septembrie 1914 a promulgat Legea înființării Comisiei Federale pentru Comerț (Federal Trade Commission), care avea drept principale obiective, pe de o parte, promovarea concurenței, a competiției între producători și, pe de altă parte, protejarea consumatorilor de abuzurile producătorilor.
Dar, `părintele` protecției consumatorilor, așa cum o cunoaștem noi astăzi, a fost John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii care, la data de 15 martie 1962, rostea în Congres un mesaj de susținere a drepturilor consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor. Această politică a fost ulterior materializată de către următorul Președinte, Lyndon B. Johnson, care a creat, în Guvernul american, funcția de Asistent special pentru problemele consumatorilor (Special Assistant for Consumer Affairs), în anul 1964.