Paștele este cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinătății, care a adus speranța salvării și a vieții veșnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind o minune care se arată tuturor.
Ca pentru orice sărbătoare, ne facem planuri cum să celebrăm acea zi, cu cine, ce să gătim… Tradiționalele ouă roșii cu siguranță nu vor lipsi de pe masa niciunui creștin, urmate apoi, de cea ce consideră fiecare că trebuie să fie prezent pe masa lui.
Fie că sunt aperitive alcătuite din mezeluri și legume, fripturi, sărmăluțe sau diverse salate, nu ar strica să fim mai organizați în ceea ce privește cumpărăturile alimentelor.
Este dificil să supraestimăm importanța mâncării în viața noastră. Ea reprezintă `carburantul` nostru zilnic, și de multe ori poate necesită mai mult timp și mai multă atenție, decât avem la dispoziție.
InfoCons vine în ajutorul consumatorilor pentru a le ușura treaba cât se poate, înainte de sărbători și pentru a reduce risipa alimentară:
– planificarea cumpărăturilor ne ajută să evităm achiziționarea unor alimente de care nu avem nevoie și ne ajută să ne organizăm mai bine rezervele de alimente. De fapt, planificarea este unul dintre cele mai eficiente moduri de a economisi bani!
– după planificare, urmează lista de cumpărături. Înainte de a realiza această listă, este important să verificăm frigiderul și dulapurile, să ne gândim la ce vrem să gătim și să ne gândim la porțiile de mâncare pentru a realiza meniul dorit.
– pentru a evita gătirea unei cantități de mâncare prea mari, putem găti întotdeauna cu 30% mai puțin decât am găti în mod normal.
– este important să nu păstrăm cartofii și ceapa în același loc, deoarece gazele pe care le emană ceapa pot grăbi germinarea cartofilor.
– nu cumpărați atunci când vă este foame, deoarece avem șanse mari prin a cumpăra mai mult decât avem nevoie sau de a nu ne respecta lista de cumpărături
– cunoașteți diferența dintre ‘a se consuma înainte de’ și 'a se consuma până la’
*Data marcată cu `a se consuma până la` indică siguranța alimentului.
Acesta poate fi consumat până la data respectivă, însă nu și după. Acest tip de marcare a datei este găsit pe alimentele perisabile, care se strică repede, precum produsele din carne, pește sau salatele gata pregătite.
*Data marcată cu `a se consuma înainte de` se referă la calitatea alimentului. Acesta va putea fi consumat și după data înscrisă, însă calitatea sa ar putea să nu mai fie la fel de bună. Aroma și textura pot fi ușor alterate. Acest tip de marcare apare pe alimentele congelate, uscate sau aflate într-o cutie/conservă.
– alegeți cantitatea potrivită – încercați să cumpărați alimente la vrac, sau cereți vânzătorului să le taie/ felieze conform nevoilor dumneavoastră, pentru a achiziționa cantitatea potrivită și a evita să cumpărați în plus și astfel să risipiți.
– păstrați-vă alimentele corespunzător, după modul de depozitare afișat pe etichetă
– păstrați fructele și legumele separat. Majoritatea fructelor produc foarte mult gaz, numit etilen, în timpul procesului de coacere. Foarte multe legume sunt sensibile la etilen, ceea ce le poate grăbi alterarea.
Dacă vreți să le prelungiți viața fructelor și legumelor, păstrați produsele sensibile la etilen cât mai departe de cele care îl produc (le puteți pune și unul lângă altul, în cazul în care doriți să grăbiți procesul de coacere). Gândiți-vă și la locul potrivit pentru păstrarea alimentului – în frigider sau la temperatura camerei.
– folosiți-vă resturile. Există tot timpul ceva rămas la fundul borcanului de iaurt, o bucată din pâinea sau din orezul de aseară.
Preferăm de multe ori cea mai ușoară și convențională metodă de a prepara cină – să o luăm de la capăt – însă putem fi creativi și putem utiliza ce avem în frigider pentru a prepara o altă masă.
Sperăm că aceste sfaturi vă sunt utile și că veți ține cont de ele, astfel oferind un mic ajutor în combaterea risipei alimentare.
Sărbători fericite și Paște fericit!