Astăzi, 30 ianuarie, Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecția consumatorilor din 23 de state membre, din Norvegia și Islanda (rețeaua CPC) au făcut publice rezultatele unei acțiuni de verificare a site-urilor web de vânzare cu amănuntul.
Verificarea a vizat 399 de magazine virtuale ale unor comercianți cu amănuntul care vând produse variind de la textile și până la produse electronice.
Citeste si : Ai grijă ce semnezi! Dicționarul cu termeni din asigurări disponibil în Aplicația InfoCons!
Această verificare s-a axat, de asemenea, pe trei tipuri specifice de practici manipulatoare. Despre aceste practici se constată adesea că sunt utilizate pentru a-i determina pe consumatori să facă alegeri care ar putea să nu fie în interesul lor, așa-numitele „interfețe înșelătoare”
Printre aceste practici se numără:
– numărătoarele inverse false;
– interfețele web concepute pentru a-i determina pe consumatori să facă achiziții, să cumpere abonamente sau să aleagă alte opțiuni;
– informațiile ascunse.
Ancheta a arătat că 148 de site-uri conțineau cel puțin una dintre aceste trei interfețe înșelătoare.
Citeste si : Reducerea amprentei de carbon – sfaturi și sugestii
– 42 de site-uri web au utilizat numărătoare inverse false cu termene-limită pentru achiziționarea de produse specifice;
– 54 de site-uri web au direcționat consumatorii către anumite opțiuni – de la abonamente la produse mai scumpe sau la opțiuni de livrare – fie prin designul lor grafic, fie prin alegerea limbii;
– S-a constatat că 70 de site-uri web disimulau informații importante sau le făceau mai puțin vizibile pentru consumatori. De exemplu, era vorba de informații referitoare la costurile de livrare, la compoziția produselor sau la disponibilitatea unei opțiuni mai ieftine. 23 de site-uri web disimulau informații cu scopul de a manipula consumatorii îndemnându-i să își facă un abonament;
Acțiunea de verificare a inclus, de asemenea, aplicațiile a 102 dintre site-urile web care au făcut obiectul verificării, dintre care 27 au recurs, de asemenea, la cel puțin una dintre cele trei categorii de interfețe înșelătoare.