După aproape cinci decenii de respingere ideologică a societății de consum și a mișcării consumatoriste mondiale în fosta Românie planificată centralizat, de peste 25 de ani există și în România preocupări, legislație, reglementări și structuri guvernamentale și neguvernamentale adecvate, orientate spre promovarea și apărarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor din țara noastră.
Ele au fost necesare și chiar binevenite în condițiile apariției și în România, după 1990, a piețelor libere în cadrul cărora acționează legitățile echilibrului cererii și ofertei de produse/ servicii precum și competiția multiplă (mai ales pentru resurse, clienți și forța de muncă) – concurența devenind treptat și la noi, tot mai intensă, uneori acerbă, chiar neloială și, astfel, nesustenabilă.
În cadrul acestor piețe, se formează și funcționează milioane de relații client-furnizor externe, în cadrul cărora, furnizorii (producători, prestatori, distribuitori, etc.) știu sau ar trebui să știe că, pentru a-și maximiza profiturile, ei ar trebui să cunoască (în detaliu și în dinamica lor) cerințele clienților, să satisfacă aceste cerințe în mod cât mai complet și să evalueze continuu satisfacția clienților (cumpărători, consumatori, etc.) față de produsul/ serviciul achizționat.
Pe de altă parte se constată că, mai ales în statele dezvoltate, un consumator corect/ complet informat și bine educat decide să achiziționeze doar acele produse/ servicii care au simultan calitate maximă și preț/ tarif minim! Astfel, prin frecvența și forța impacturilor cumulate ale milioanelor lor de decizii de achiziționare a anumitor produse/ servicii, consumatorii devin, pe ansamblul fiecărei piețe, o forță redutabilă care orientează calitatea și prețul/ tariful produselor/ serviciilor vandabile pe o anumită piață și obligă “furnizorii` să ofere doar produse/ servicii cât mai bune și mai ieftine.
Dacă și piețele din România ar beneficia de asemenea atitudini și comportamente proactive, nu ar mai exista relativ numeroasele situații încă prea vizibile în care, pe de o parte, furnizorii oferă pe piață doar ceea ce ei vor, pot și/ sau știu să realizeze (neglijând cerințele și reacțiile consumatorilor) – ceva similar fostei “dictaturi a producătorilor/ prestatorilor` impusă de economia planificată centralizat – iar, pe de altă parte, numeroși consumatori preferă să achiziționeze doar ceea ce găsesc mai ieftin pe piață (din diferite motive – mai ales ignoranță, suficiență, sărăcie, nepăsare, etc.)
Aderarea României – la 01.01.2007 – la Acquis-ul Communautaire și instituțiile pan- europene a însemnat pentru noi și adoptarea unor noi legi, hotărâri de guvern, structuri, etc. în domeniul protecției consumatorilor prin care România a demonstrat capacitatea ei de aplicare a directivelor europene privind protecția conumatorilor.
Actualmente, în anul 2017, constatăm că, deși avem în domeniul protecției consumatorilor o legislație relativ stufoasă dar, uneori, dificil de abordat/ aplicat, deși există numeroase structuri (mai ales rețeaua ANPC-OPC și cele peste 130 de asociații pentru protecția consumatorilor) – care își asumă unele inițiative benefice și oportune mai ales în scopul supravegherii pieței și al informării și educării consumatorilor (de exemplu, prin publicarea rezultatelor unor teste comparative și distribuirea lor, contra cost, celor interesați, de către InfoCons), eficacitatea și mai ales eficiența acestei protecții (implicând mai ales colectarea, prelucrarea și utilizarea unui volum imens de date și informații) sunt discutabile, fiind în general reduse…
Un prim exemplu: nu cunosc vreo asociație de protecție a consumatorilor care, în plus față de difuzarea unor informații/ atenționări publice, să fi acționat în justiție, în numele consumatorilor pe care-i reprezintă oficial, vreun furnizor care nu a respectat legislația aplicabilă (așa cum se întâmplă frecvent în statele dezvoltate). În plus, se pare că jurisprudența în domeniu este inaccesibilă mass-media și consumatorilor, pentru a… nu dăuna imaginii și reputației furnizorilor condamnați!
Al doilea exemplu: având în vedere diversitatea tot mai accentuată a produselor/ serviciilor comercializate în România, este evident necesară și deosebit de utilă – pentru informarea consumatorilor – publicarea periodică a rezultatelor testelor comparative periodice ale tuturor produselor/ serviciilor oferite pe piață în România, teste realizate în condiții de autoritate și credibilitate adecvate, deci în laboratoare acreditate sau recunoscute în România.
Al treilea exemplu: eficiența publicității comerciale (efectuată mai ales prin posturile TV) este în România printre cele mai ridicate din Europa – în principal datorită credulității telespectatorilor din țara noastră precum și datorită utilizării intense a tehnicilor de manipulare, mai ales prin difuzarea repetată frecvent a acelorași mesaje – deși unele mesaje publicitare sunt evident nerealiste, infantile, de prost gust sau chiar evident înșelătoare și deci puțin/ deloc credibile. De menționat că, în conformitate cu legislația aplicabilă, nici CNA și nici vreo asociație de protecție a consumatorilor nu evaluează calitatea publicității difuzate la noi (întrucât, desigur, implică cifre de afaceri considerabile)…
În aceste circumstanțe, consider că efectele aplicării legislației privind protecția consumatorilor în România sunt încă, din păcate, prea puțin evidente, uneori chiar prea puțin convingătoare întrucât implică cooperarea prea multor numeroși factori responsabili (uneori incompatibili!), o birocrație tot mai stufoasă și ineficientă care, astfel, generează – consumuri iraționale de timp, bani și nervi pentru consumatori
De fapt, chiar unii reprezentanți ai Comisiei Europene au precizat public că o protecție eficace a consumatorilor ar fi un lux pe care și-l pot permite doar statele dezvoltate din vestul Europei, în care nivelul de trai și puterea de cumpărare ale populației sunt la un nivel superior celor din statele est si central – europene !!!…
În opinia mea, o soluție cu impact benefic pe termen lung constă în implementarea unei politici naționale de educație a populației în calitate de consumatori – care să vizeze nu numai transmiterea unor informații – în scopul transformării lor în cunoștințe – ci și inducerea unor atitudini și comportamente preventive și responsabile în relația cu ofertanții de produse și servicii de pe piața românească…
Simplificarea reglementărilor și a procedurilor aplicabile, reducerea birocrației aferente și organizarea de teste comparative credibile, la scară națională, pentru toate produsele și serviciile oferite pe piață – sunt măsuri complementare necesare, de natură să contribuie la o mai puternică și clară orientare spre consumator a acțiunilor efectuate pentru respectarea drepturilor sale.
De remarcat că, din păcate, în Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (prima reglementare fundamentală în acest domeniu, la elaborarea căreia mi-am adus și eu contribuția între anii 1990-1992), capitolul IV intitulat `Informarea și educarea consumatorilor` nu mai include (după 25 de ani), nicio prevedere privind educarea consumatorilor, toate art.18-26 referindu-se exclusiv la informare!! Specialiștii cunosc prea bine faptul că educarea înseamnă cu mult mai mult decât informarea!
Altfel, vom continua să dezvoltăm și să promovăm conceptul irațional și incorect politic – dar original-mioritic!! – `protejarea producătorilor/ prestatorilor` (față de consumatori!), bazat pe simularea/ mimarea protejării unor drepturi ale consumatorilor…
Prof. univ. Nicolae George DRĂGULĂNESCU
Secretar general – FUNDAȚIA ROMÂNĂ PENTRU PROMOVAREA CALITĂȚII
Director executiv – FUNDAȚIA JURAN
